Cărți

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1-30 din 162

Cumpără acum de la
  • Duhul bălții ... şi plâng şi râd
    41.00 LEI
    Era convins că aici, un duh tainic și blând, trimis din ceruri, păzea cu strășnicie locurile, dar și toate vietățile care trăiau în pace și într-o armonie, pe care doar Dumnezeu ar fi putut să o dăruiască celor ce prin mila Lui, sălășuiau acolo ca o familie fabuloasă, împrăștiată peste pământuri și ape.
  • Ispita Occidentului
    31.00 LEI

    Scrisorile care alcătuiesc cea mai mare parte a acestei cărţi au fost scrise de domnii A.D., francez, în vârstă de douăzeci şi cinci de ani, care ştie câte ceva despre creaţiile Chinei, şi Ling-W.-Y., chinez, în vârstă de douăzeci şi trei de ani, bolnav de ciudata cultură occidentală de care s-au molipsit mulţi dintre compatrioţii săi, cultură exclusive livrescă. Şi le-au trimis în timpul călătoriilor întreprinse, de cel dintâi în China, de cel de‑al doilea în Europa.

    Scrisorile de faţă reprezintă o selecţie. Publicându-le, ne propunem să arătăm reacţiile a două sensibilităţi, şi să sugerăm cititorilor unele reflecţii personale cu privier la viaţa, poate ciudată, a simţurilor şi a spiritului lor.

  • Englezul, francezul, spaniolul
    46.00 LEI

    Cercetând cum trăiesc aceste popoare, constat în primul rând o anumită unitate aparentă şi superficială datorată influenţei unui ansamblu de idei generale comun întregii civilizaţii albe, sau, cel puţin, celei europene. Dar dacă, scobind sub pojghiţa ideilor conştiente, voi încerca să pătrund în zona ideilor subconştiente, a instinctelor, a reacţiilor fireşti şi primare în faţa vieţii, voi constata cum la fiecare dintre aceste trei popoare se afirmă o atitudine distinctă, un complex idee-sentimente-forță caracteristic pentru fiecare în parte, care va fi în acelaşi timp norma moralei sale, cheia emoţiilor şi motorul actelor pure. Aceste complexe caracteristice sunt următoarele: Pentru englez, fair-play; pentru francez, ledroit; pentru spaniol, el honor.

  • Cartea ceaiului 1921-1925
    29.00 LEI

    Ceaiul a început ca doctorie şi a ajuns cu vremea o băutură. În China, el a pătruns prin al VIII-lea secol în hotarele poeziei, ca una
    din desfătările de lume. În secolul al XV-lea, Japonia l-a ridicat până la o religie a estetismului – ceismul. Ceismul e un cult întemeiat pe închinarea la frumos în mijlocul întâmplărilor de rând ale vieţii de toate zilele. El vorbeşte de neprihănire şi armonie, de taina iubirii între oameni, de romantismul ordinii sociale. El e, în fiinţa lui, o credinţă a nedesăvârşirii, precum e şi o gingașă încercare de împlinire a ceva cu putinţă în lucrul acesta cu neputinţă căruia îi zicem viaţă.

  • Gânduri despre Constantin Noica si alte eseuri
    39.00 LEI

    Interculturalitatea nu este un rezultat, ci un proiect deschis al gândirii, limbii şi imaginaţiei culturilor. Întru poate fi traseul antropologic al acestui proiect simbolic în care s-ar regăsi, deopotrivă, Identitatea şi Alteritatea, Estul și Vestul, ca șansă a regenerării Europei înseși.

  • Documente Istorice Inedite II
    29.00 LEI
    Scrisorile, Jurnalele și Rapoartele (Briefe, Diaria und Berichte) celor doi frați de viață comună („Unitas Fratrum”) Andreas Jäschke și Zacharias Hirschel, care au călătorit prin Țările Române.
  • Documente Istorice Inedite I
    35.00 LEI
    Scrisorile, Jurnalele și Rapoartele (Briefe, Diaria und Berichte) celor doi frați de viață comună („Unitas Fratrum”) Andreas Jäschke și Zacharias Hirschel, care au călătorit prin Țările Române.
  • Dumnezeu si inorogul
    29.00 LEI
    Cartea de faţă se doreşte a fi un modest îndreptar de atitudine mentală faţă de spectacolul fascinant şi într-o continuă mişcare al sufletului omenesc în căutarea Dumnezeului său.
  • Romania digitala
    98.00 LEI
    Economia digitală este din ce în ce mai prezentă în jurul nostru. Bazându-se pe multitudinea de date generate de consumatori, clienți, dispozitive, această nouă paradigmă economică aduce schimbări și generează efecte imposibil de ignorat, de care companiile trebuie să țină seama. În această nouă realitate, cercetarea de față își propune să investigheze care este nivelul general de digitalizare al companiilor românești, gradul de înțelegere al noilor tehnologii din cadrul Industriei 4.0 și în special a tehnologiilor inteligente Big Data.
  • Despre gust si culoare
    45.00 LEI
    Nu este imposibil să juxtapui culori foarte opuse, fără să le faci țipătoare, mai mult încă, poți să le silești să fie în acord. Un Henri Matisse excelează în astfel de reușite. Cum? Printr-o dozare subtilă a tonurilor angajate. Aceasta este drama drapelelor citate mai sus.
  • Discursul despre patrimoniul cultural
    29.00 LEI

    Cum definim patrimoniul cultural şi cui îi revine responsabilitatea de a-l proteja? Terorismul, războaiele şi conflictele ultimelor decenii au provocat daune de neimaginat asupra unei componente esenţiale a identităţii umane: patrimoniul cultural. Discursul despre patrimoniul cultural analizează redefinirea valorii proprietăţii culturale, contextul şi cauzele ce au stat la baza schimbării percepţiei asupra sa, dar şi demersurile întreprinse de-a lungul timpului pentru a o proteja şi prezerva, în vederea recunoaşterii şi respectării dreptului fundamental la cultură.

  • Sărbătorile evreiești
    29.00 LEI

    Adesea, când privesc spre copilărie, cea mai puternică amintire legată de bunica maternă este să o văd citind Biblia. Rar își ridica privirea spre nepoți să observe cât au mai crescut. Prin clasa a cincea îmi făcusem obiceiul de a merge în vizită la bunica, urmărind să citesc și eu Biblia, dar pentru un copil, acest lucru este un demers greu.

    La maturitate, fiind creștin-ortodox practicant, am călătorit în Israel de câteva ori și, urmare lecturării Bibliei, o serie de întrebări s-au născut în mintea mea și au început să ceară răspuns.

    Lucrarea de față este un modest eseu prin care am încercat să răspund unor întrebări, ceea ce a dus la apariția altora. Acesta este, însă, un lucru minunat, printre primele pe care le-am învățat cu ocazia studiului Bibliei, a culturii și civilizației ebraice.

    În opinia mea, studiul iudaismului, a culturii și civilizației ebraice de la origini până în prezent sunt o condiție pentru a înțelege propria religie, o condiție pentru a înțelege prin ce se aseamănă și prin ce se deosebesc două religii monoteiste, cea mozaică (iudaismul) și cea creștin-ortodoxă, care sunt principiile lor esențiale, care este legătura dintre Vechiul și Noul Testament.

    În lucrarea de față m-am oprit asupra celor mai importante sărbători evreiești.

    Originea sărbătorilor evreiești se află în poruncile biblice, prescripțiile rabinice sau în istoria Israelului.

    Clasificarea sărbătorilor evreiești este următoarea: sărbători istorice (Purim, Hanuca, Pesah), agricole (Șavuot, Tu Bișvat), religioase (Iom Kipur, Simhat Tora, Roș Hașana) și combinate (Sucot). Cea mai importantă sărbătoare este Șabatul.

    Iudaismul este definit ca fiind credința monoteistă a evreilor și începe odată cu Avraam, considerat de tradiția evreiască primul om care a ajuns prin propriile puteri la ideea de monoteism (Wigoder Geoffrey). Iudaismul este mai mult decât o religie, este un mod de viață (Alfred Kolatch).

    Pe scurt, sărbătorile evreiești, pot fi sintetizate în câteva cuvinte. Indiferent că este vorba despre perși, egipteni, romani, babiloneeni, greci, britanici, așa cum spune Amos Oz în cartea sa „Dragi fanatici”: „Ticăloșii au încercat să ne omoare pe toți, dar nu au reușit și de aceea hai să ne așezăm acum la masă”.

    Carmen Petrescu

  • Postmodernismul. Studii, eseuri și cugetări
    78.00 LEI

    Postmodernismul contemporan este o epocă de mari contradicții existențiale în istoria mântuirii omului și a lumii: credința coexistă cu necredința, valoarea cu non­valoarea, progresul cu regresul. Tendința dominantă este recesivă, de abandonare a raportării omului la Dumnezeu, de disoluție a valorilor perene ale dreptei credințe și culturii, de transformarea omului în individ dominat de raționalismul tehnologic și de schimbarea statutului său existențial din scop al creației într-un simplu mijloc, de pervertirea libertății cu iluziile acumulării și consumismului.

    În eseurile, cugetările și reflecțiile cuprinse în acest volum analizăm aspecte ale postmodernismului, referitoare la om, societate, stat, cultură și credință. Postmodernismul, de regulă este considerat un concept care definește un curent literar sau artistic, dar și o formă de gândire specifică filosofiei din vremea noastră.

    Aspectul de noutate pe care îl propunem prin această monografie constă în analiza unor implicații sociale ale postmodernismului. Considerăm că postmodernismul este nu numai un curent literal sau artistic, o caracteristică a gândirii filosofice, ci mai mult decât atât este o epocă sau un eon existențial, privind omul, societatea Biserica, dreapta credință și statul într-un cuvânt o epocă în evoluția omului și a umanității, a culturii și civilizației. De aceea și abordarea problematicii analizate are un caracter interdisciplinar.

    Cugetările cuprinse în partea a doua a monografiei aparțin autorului.

    Dimensiunea socială, culturală și religioasă a postmodernismului este vastă și complexă, prin urmare nu poate fi cuprinsă într-o monografie. De aceea și noi considerăm cartea pe care o propunem ca fiind o simplă introducere în temă.

    Ne adresăm tuturor cititorilor interesați, specialiști sau nu, să cunoască aspecte esențiale ale civilizației și culturii contemporane.

  • Psihologia educației
    49.00 LEI
    1. 1. Ce este psihologia educatiei Psihologia educatiei este o ramura a psihologiei care se concentreaza asupra modului in care procesele mentale si emotionale ale elevilor influenteaza invatarea si dezvoltarea acestora. Ea se concentreaza pe identificarea factorilor care afecteaza performanta scolara precum si pe imbunatatirea metodelor pedagogice si a mediului de invatare. In acelasi timp psihologia educatiei se concentreaza si asupra dezvoltarii personale a elevilor precum si asupra adaptarii acestora la mediu si la societate. Psihologia si pedagogia sunt discipline complementare cu legaturi stranse intre ele. Psihologia se concentreaza pe cunoasterea proceselor mentale si emotionale ale inidului pe studiul comportamentului educatului in timp ce pedagogia se concentreaza pe procesul de invatare si dezvoltare a acestuia. Colaborarea dintre aceste doua discipline poate ajuta la crearea unui mediu de invatare eficient si la imbunatatirea procesului educational...
  • Transcendență și imanență
    34.00 LEI
    Partile dialogului, pe cat sunt mai individualizate, pe atata se presupun intregitor, distincte, teologia si filosofia, ca onto-metafizica indeosebi, prin multe sunt ele insele, dar si prin mai multe, comunica. In urmare fireasca si teologul cu filosoful.
  • Divinul
    48.00 LEI
    A scrie o carte despre Dumnezeu reprezinta o incercare temerara, pe care multi o vor privi cu circumspectie. Celui ce se declara ateu, o cercetare precum cea de fata i se va parea inutila de vreme ce l-ar confrunta cu obiectul negatiei sale. Cel credincios ma va intreba, probabil: „ce rost are sa incerc sa Il scrutez pe Cel-Vesnic atunci cand ma simt supravegheat, ocrotit si iubit de El?”.
  • Frământări existențiale
    28.00 LEI
    Intr-o lume plina de durere si suferinta bucuria este adesea singura raza de lumina ce patrunde prin norii intunecati. Dar oare de unde vine aceasta bucurie Este ea o manifestare a universului sau a unui zeu misterios care sta la originea creatiei Este greu sa gasim raspunsuri clare si certe la aceste intrebari dar este indubitabil faptul ca exista ceva ce ne provoaca aceste stari de fericire si extaz. In cazul in care aceasta bucurie este provocata de un zeu sau de un univers in atunci aceasta ar fi o dovada a prezentei sale in viata noastra. Cu toate acestea aceasta prezenta nu este intotdeauna una pozitiva. De multe ori zeul sau universul care ne ofera bucurie este acelasi care ne aduce suferinta si durere. Suntem supusi unor cicluri nesfarsite de nastere viata si moarte in care bucuria si tristetea sunt strans legate si nu pot fi separate una de cealalta. In astfel de momente ne simtim singuri si abandonati in ciuda faptului ca suntem inconjurati de oameni si lucruri care ne aduc bucurie. Ne confruntam cu singuratatea noastra interioara si cu vidul existential care ne poate coplesi si ne poate face sa ne intrebam de ce suntem aici si care este sensul vietii noastre. Dar poate ca tocmai aceasta singuratate este cea care ne indeamna sa cautam o conexiune cu ceva mai mare decat noi insine sa ne cautam un zeu sau un univers in care sa ne ofere raspunsuri la intrebarile noastre existentiale si sa ne ofere un scop mai inalt in viata. Astfel bucuria poate fi vazuta ca un dar si ca o blestemare in acelasi timp iar prezenta zeului sau a universului in poate fi atat o binecuvantare cat si o provocare. Depinde de noi sa alegem cum sa ne raportam la acestea si sa gasim sens si inteles intr-o lume care poate fi atat de confuza si tulbure.
  • Praxis şi tradiţie
    26.00 LEI
    Natura întreagă a apărut şi a evoluat prin coordonarea Divinităţii. Ştiinţa ateistă nu poate explica, prin teorii serioase, apariţia materiei din nimic, apoi apariţia vieţii din materia moartăşi, în final, apariţia conştiinţei umane. De fapt, ştiinţa singură nu poate, nici măcar, să ne spună ce este materia şi nici ce este conştiinţa. Spiritualitatea ne învaţă că atât materia, cât şi spiritul sunt forme de energie create de Divinitate. Toate aceste mari enigme ale istoriei naturale (şi chiar şi ale istoriei socioculturale) nu pot fi explicate decât prin existenţ
  • Singuri în satul global
    34.00 LEI
    In decursul acestor ani, toti cei cu care am lucrat, studenti de etnii diverse, colegi s i specialisti, dar si prieteni, romani, americani sau din toata lumea, care, cu generozitate, m-au sustinut, ori m-au invitat, oferindu‑mi ospitalitate, sa cunosc alte locuri, in afara de New York, au contributia lor incontestabila la acest volum. Nu ii voi mentiona aici pe nume, dar ii asigur de recunostinta si pretuirea mea. Un gand de multumire special pentru prof. dr. Vasile Morar, care a avut rabdarea de a crede in aceasta carte si de a-mi face sugestii cu eleganta, in discutiile purtate de-a lungul timpului. Aceasta carte este dedicata memoriei parintilor mei care, desi nu au avut ocazia sa calatoreasca prin lume, m-au invatat sa ma simt acasa oriunde in lume, sa inteleg si sa respect lumea cu oamenii ei, oricum si de oriunde ar fi. Si, evident, un gand de multumire tuturor cititorilor, caci toti suntem impreuna, in satul global.
  • Velásquez. Goya
    53.00 LEI
    Epuizat din stoc
    O analiză fascinantă a operei celor doi mari pictori făcută de unul dintre cei mai originali filozofi ai secolului trecut. Velazquez. Goya este o analiză inedită a vieților celor doi pictori în care Jose Ortega y Gasset își dezvăluie extraordinara intuiție grație căreia reconstituie profilul strict pe care-l capătă destinul fiecăruia. Studiile sînt și un prilej de a medita asupra unor chestiuni generale de metodologie a istoriei artelor, de filozofie şi de istorie, precum şi asupra avantajelor abordării artelor plastice din perspectiva filozofului, deschizătoare de vaste orizonturi. Lucrarea despre Velázquez a stîrnit o adevărată vîlvă printre specialiştii timpului său, iar cea despre Goya reprezintă o adevărată capodoperă a marelui filozof spaniol.
  • Trecutul utopic. Arheologia si cultura moderna
    42.00 LEI
    Aşa cum se ştie, arheologia a apărut tîrziu în cîmpul cercetării istorice, metodele ei s-au precizat abia în secolul acesta, iar odată cu ele s-a creat un limbaj, o terminologie specifică.
  • Ruine moderne. Ruinele comunismului
    35.00 LEI
    Țesută în jurul temei ruinelor, cartea propune analiza acesteia în diverse ipostaze: de la ruinele clasice la cele recente, sunt parcurse modurile în care ruinele au fost privite de-a lungul timpului, înțelese, asimilate și valorificate.
  • Romanele lui Augustin Buzura. Tacere și initiere
    25.00 LEI
    Vom ști mult mai târziu dacă s-a pierdut ceva din sufletul oamenilor sau s-a câștigat. Eu cred că deocamdată zidurile astea frumoase, hainele oamenilor, zâmbetul și glumele lor sunt în realitate un fel de fețe ale tăcerii. - Augustin Buzura
  • Paideuma. Schita a unei filosofii a culturii
    44.00 LEI
    Paideuma occidentală se caracterizează prin urmare printr-o „furie organizată”, prin permanenta vigoare a efectului ei; paideuma orientală, prin alternanţa bruscă de calm răbdător şi extaz sălbatic, adică printr-o turbare neînfrînată. Aceasta din urmă este de o forţă incomparabil mai mare decît cea dintîi.
  • O istorie a teoriilor despre artă (sec. XV-XX)
    53.00 LEI
    O lucrare fascinantă despre marii maeștri ai ultimeleor cinci secole, al cărei liant filozofic este chiar funcţia de cunoaştere a artei şi prin artă. Cartea renumitului istoric de artă polonez Jan Białostocki este alcătuită din studii şi eseuri consacrate unor subiecte prefirate pe spaţiul a cinci sute de ani de experienţe, trăiri, înfăptuiri şi exegeze ale frumosului întruchipat în opere care se adresează nemijlocit ochiului şi sensibilităţii intuitive. Deși au fost scrise fără a avea o legătură „exterioară” între ele, studiile cuprinse aici, au, fără îndoială, o legătură „interioară” rezultată din caracterul unitar al preocupărilor autorului de-a lungul întregii sale cariere științifice, în care a unit cercetările asupra operelor de artă cu investigațiile privind modul de acțiune asupra gîndirii și sensibilității umane, precum și asupra reflecțiilor teoretice și istorice despre artă.
  • Nivelurile realitatii intre lume si constiinta
    30.00 LEI
    Tema este una interdisciplinară: nivelurile lumii în filosofia religiei (cu câteva exemple din cosmologii tradiționale) și filosofia științei. Se discută despre nivelurile realității conform noilor cercetări din știință (mai ales filosofia fizicii).
  • Metafizica
    60.00 LEI
    Epuizat din stoc
    Metafizica a exercitat o influență majoră asupra istoriei filosofiei occidentale.Este considerată una din operele filosofice fundamentale și una din lucrările principale ale lui Aristotel.
  • Maria Tanase
    24.00 LEI
    Maria Tănase creează şi pune în valoare melodia poporană autentică şi cu deosebire cântecul autentic, terenuri încă necunoscute, neînţelese sau degradate de obişnuiţii noştri dizeuri.
  • Interviu în revista "Der Spiegel". Însemnări despre "cazul Heidegger"
    30.00 LEI
    Volumul îl prezintă – într-un mod critic – pe omul, intelectualul și filosoful Martin Heidegger, fără a conține însă un caracter pur biografic și fără a avea pretenția unei analize exhaustive asupra operei sale. Martin Heidegger. Interviu în revista Der Spiegel. Însemnări despre cazul Heidegger are trei părți: Martin Heidegger. Interviu în revista Der Spiegel, Martin Heidegger: Rectorul 1933-1934. Fapte și gânduri și Însemnări despre Heidegger.
  • Ghid de sănătate urbană
    48.00 LEI
    Descoperă cum să rămâi sănătos trăind într-un oraș aglomerat! Evită pericolele și găsește soluții la provocările moderne! Informarea continuă reprezintă puterea și în acest domeniu, iar sănătatea noastră este cea mai prețioasă. Este mult mai ușor (și mai ieftin) să prevenim apariția unei boli, decât să o tratăm.
Filter by
Cumpără acum de la

Categorie

Preț

Editura