Cărți

Reputatul istoric Julian Jackson realizeaza portretul fidel al unuia dintre cele mai dramatice momente ale istoriei secolului XX. Considerata, in Al Doilea Razboi Mondial, un bastion inexpugnabil al Aliatilor in confruntarea cu Germania nazista, Franta avea sa cada sub loviturile lui Hitler in numai sase saptamani.

In data de 16 mai 1940, Inaltul Comandament al armatei franceze era convocat de urgenta la Quai d’Orsay. Situatia era deosebit de grava. La numai cinci zile de la declansarea atacului, armata germana strapunsese la Sedan, dar si in alte locuri, liniile de aparare franceze desfasurate de-a lungul raului Meuse. Sunat cu o seara inainte de prim-ministrul Paul Reynaud spre a i se comunica faptul ca Franta era deja invinsa, Winston Churchill se grabeste sa ajunga la Paris, la intalnirea cu liderii politici si militari ai tarii. Ajuns acolo, a fost intampinat cu o atitudine plina de defetism. Panica si disperarea erau omniprezente si se vorbea insistent despre evacuarea capitalei. Churchill l-a intrebat pe Gamelin, comandantul armatei franceze, unde este rezerva strategica, spre a fi aruncata in lupta de aparare. Gamelin a raspuns sec: „Nu exista nicio rezerva strategica”. Considerata un bastion inexpugnabil al Aliatilor in confruntarea cu Germania nazista, Franta avea sa cada sub loviturile lui Hitler in numai sase saptamani. Cine se face vinovat pentru acest umilitor esec militar? Si putea fi el evitat?

In general, cand se vorbeste de lideri, se face referire la liderii buni, care sunt asociati cu rezultate pozitive in organizatii, cu dezvoltarea oamenilor pe care ii conduc. Insa exista si leadershipul toxic, responsabil de medii de lucru cu stres ridicat, de grade scazute de satisfactie si angajament ale oamenilor, care duc la productivitate si performanta reduse sau fl uctuatii ridicate de personal. Studii recente au aratat ca unul din cinci lideri din esaloanele superioare ale lumii corporatiste este un lider toxic, unii la limita psihopatiei, iar 56% dintre angajati indura sau au indurat de-a lungul carierei lor comportamente de leadership toxice sau lideri toxici. Si totusi, de ce alegem sa urmam lideri toxici? De ce organizatiile ii promoveaza? Ce ii determina pe lideri sa fi e toxici? De ce subordonatii unui astfel de lider se complac in mediul creat de el? Cum sa ne protejam de acestia? Sunt doar cateva intrebari ale caror raspunsuri ne vor ajuta sa intelegem cu cine sau cu ce avem de-a face si cum sa-i supravietuim.

Din 13 iunie 1944 si pana in 29 martie 1945, Londra, Anvers-ul si Liège au fost la cheremul bombelor zburatoare si al rachetelor germane. Zi si noapte, V-1si V-2, lasand in urma lor o lunga dara de foc, asemenea unor comete, au parcurs cerul semanand groaza si moartea in calea lor. Aceste arme de represalii, menite sa reaprinda flacara sovaitoare a unei victorii din ce in ce mai compromise, au ramas fara efect asupra cursului razboiului. Venisera prea tarziu!

Noua editie integrala a Insemnarilor zilnice (1904-1951) ale regelui Carol al II-lea constituie un pretios izvor istoric privind viata celui mai controversat reprezentant al monarhiei romane. Volumul al saselea si ultimul al lucrarii Intre datorie si pasiune contine insemnarile zilnice ale regelui Carol al II-lea dintre 1 ianuarie 1949 si 13 aprilie 1951, ultima zi a acestui important jurnal, care se incheie brusc, printr-o fraza neterminata. Vara anului 1949 aducea, la 18 august, in viata cuplului Carol – Elena Lupescu, un eveniment important: cununia religioasa, ofi ciata de catre parintele arhimandrit dr. Martinian Ivanovici, preotul paroh al Bisericii cu hramul „Sfi ntii Voievozi” din Paris. Ultimii ani ai vietii lui Carol al II-lea au fost marcati insa si de incercari nereusite ale fostului rege de a prelua conducerea diasporei romane, cu speranta – desarta si de neinteles la un om de inteligenta lui – ca, intr-o zi, va ajunge din nou pe tronul Romaniei.

Volumul al cincilea al lucrării „Între datorie și pasiune” conține însemnările zilnice ale regelui Carol al II-lea dintre 1 ianuarie 1946 și 31 decembrie 1948. La începutul acestei perioade, fostul suveran se afla încă în Brazilia, la Rio de Janeiro, consemnând în jurnalul cotidian eforturile depuse pentru a obține aprobările necesare în vederea întoarcerii în Europa. În Brazilia, la Rio de Janeiro, suveranul se va căsători cu Elena Lupescu, în 3 iulie 1947, eveniment comentat astfel: „De atunci s-a schimbat totul în viața noastră, a venit asupra mea o liniște și, ca să zic așa, o stabilitate binefăcătoare. Am ieșit din minciună și am arătat lumei întregi că Duduia – de care, de 23 de ani, mi-am legat viața – este demnă de a ocupa și un loc de cinste”. Deoarece din jurnal lipsește caietul nr. 111, pentru perioada cuprinsă între 11 decembrie 1946 și 4 decembrie 1947, este dificil de reconstituit modul în care exilații au reușit să ajungă în Portugalia, la Estoril. O notație din 5 octombrie 1948 – „Azi s-a împlinit anul de când, după atâta vreme, am sosit, din nou, pe scumpul nostru pământ al Europei” – aduce lămuriri asupra datei revenirii pe continentul european: 5 octombrie 1947.

Volumul al IV-lea al jurnalului regelui Carol al II-lea cuprinde insemnarile din perioada 1 ianuarie 1943 - 31 decembrie 1945. Asadar, trei ani din viata monarhului exilat, dintre care primii doi au fost petrecuti in Mexic, iar ultimul, incepand cu decembrie 1944, in Brazilia. Cu o premonitie fantastica, suveranul a intuit viitorul Romaniei: „Grija mea merge, in primul rand, catre Tara mea; ea este mai primejduita decat celelalte, daca nu se da posibilitatea de a face ceva pentru ea. Intai, in situatia de azi, se gaseste in campul celor batuti; pe urma, inaintarea Armatei Rosii spre Europa, care se va face, daca nu intervine ceva urgent, prin Tara noastra; cu ajutorul numarului destul de mare de prizonieri din URSS se vor face toate eforturile

Volumul al III-lea al jurnalului regelui Carol al II-lea cuprinde insemnarile din perioada 1 ianuarie 1941 – 30 decembrie 1942. In 4 martie 1941, dupa o fuga rocambolesca, fostul suveran a ajuns in Portugalia, de unde va lua drumul unui lung exil in Lumea Noua. Refuzat de americani – „bineinteles ca sa nu spurcam imaculatul pamant al pelerinilor puritani cu prezenta noastra” – si de alte tari din America de Sud, regele s-a stabilit temporar in Cuba. Parasind Europa, monarhul facea urmatoarea marturisire de credinta: „Plecand asa, pe cai departate, nu insemneaza ca gandul si sufletul meu se indeparteaza de Tara mea si de scumpul meu Baiat. Am crescut ca roman, am invatat de mic copil ca ratiunea mea de a fi este de a-mi sluji Patria; pana in clipa cand voi inchide ochii nu voi inceta de a o face prin toate mijloacele ce-mi stau in putere”.

Dintre sute de catarge este o poveste despre lupta pentru supravietuire, despre ganduri, mustrari de constiinta, sacrificiul de sine pentru binele celorlalti, despre manie, disciplina, sau lipsa ei. Pe un platou de pe muntele Giumalau, cincisprezece partizani din grupul „Stanca“, specializati in aruncarea in aer a esaloanelor militare hitleriste, fac ultimele pregatiri pentru a trece la indeplinirea unei misiuni grele... poate ultima, caci, asa cum arata evenimentele, razboiul se apropie de sfarsit. Sunt insa tradati, iar nemtii vin pe urmele lor. Reusesc sa iasa din incercuire, nu fara pierderi de vieti omenesti, si asa incepe un mars istovitor, prin codrii desi si intunecosi din muntii Calimanului, despre care niciunul dintre ei nu stie unde, cand si cum are sa se termine.

In 1944-1945, timp de 80 de zile, Corpul 7 armata a dus o ofensiva neintrerupta pe teritoriul Ungariei. Revelion ’45 recompune evenimentele petrecute in cele 15 zile si nopti ale actiunilor din cadrul operatiei „Budapesta“, care s-au soldat cu 11 000 de morti, raniti si disparuti. Revelion ’45 nu este doar o insiruire de documente, asa cum Haralamb Zinca ne-a obisnuit. De data aceasta, amintirile, memoriile, sintezele sunt invelite intr-o aura de poveste, cu personaje de fictiune care povestesc despre faptele eroice ale ostasilor romani. Scriitorul Corneliu Cara, alter ego-ul lui Haralamb Zinca, reapare pentru a convinge un participant la luptele pentru Budapesta sa-si rememoreze acest moment prin dialoguri cu fostii sai camarazi, lasand generatiilor viitoare o fila de istorie.

Cartea "Un caz de disparitie. Anchete sociale" reprezinta o colectie de „radiografii” ale unor cazuri reale, de la sfarsitul anilor ‘60, pe care autorul a avut ocazia sa le studieze consultand dosarele Militiei sau asistand la procese, in salile de judecata.

In 1944, Haralamb Zinca s-a inrolat voluntar pe frontul antihitlerist, traind ororile razboiului, care l-au indemnat sa scrie nu numai un jurnal, ci si povestirile pe care le-a publicat mai tarziu. Zefirul este o culegere de schite si nuvele despre zilele celui de-Al Doilea Razboi Mondial, de o extraordinara delicatete, in care abunda personaje sensibile, dar care insa actioneaza cu hotarare atunci cand este nevoie si care isi arata, in acele momente, trasaturile de caracter exceptionale. Acestora li se adauga cateva insemnari si reportaje dedicate Armatei Romane a anilor ’50.

Acest mic roman (sau volum de proze) ofera o experienta agreabila atat celor care il citesc pentru prima data, cat si celor care il recitesc. Felul in care Sebastian reprezinta femeile aici poate sustine acuzatia de misoginism. Ele apar de regula in ipostaze pasive, avand un statut aproximat prin cel al plantelor sau al obiectelor, sau fi ind identifi cate ca simple anexe ale barbatilor.Toate aceste amanunte trebuie citite, desigur, in contextul intelectual al epocii. Era curent in acea perioada un misoginism care opunea „pasivitatea“ femeii (creditata cu capacitatea de a crea doar in plan biologic, dar nu si in cultura) energiei creatoare in plan intelectual prin care erau legitimati barbatii. (Mihai Iovanel)

Jocurile Daniei este, inainte de toate, unul dintre cele mai moderniste romane ale epocii, unul dintre varfurile unui subgen care, abia dupa 1930, se manifesta cu toata forta in spatiul romanesc – romanul de dragoste.Eroina acestui roman este un construct, un obiect a carui voce se face auzita doar pentru a-si confi rma propriile limitari arhitecturale. Dania este cea mai autentica golden girl a literaturii romane, iar tragedia ei este aceea de a aparea cu cateva decenii mai tarziu, cand neadecvarea ei la contextul istoric si literar poate duce la interpretari reductioniste.Dania este primul personaj feminin pe care naratorul nu-l mai educa, prima femeie care rastoarna raporturile dintre naratorul-barbat si eroina si are avantajul unei pozitii superioare. (Daiana Gardan)

Donna Alba e un plonjon pe care e greu sa-l pui intr-o categorie anume si care  confirma impresia ca avem clasamente literare si loc la microfon, nu doar din considerente valorice. Am fost total fascinata de maniera fina prin care se penduleaza la granita dintre real si aproape-real, de cautarea obsesiva a frumusetii care se invecineaza cu fatalitatea. Cu toate ca elogierea perfectiunii feminine primeste de ceva ani eticheta „subiect epuizat”, aici nu are nimic previzibil. Alba e aliasul femeii perfect naucitoare, o Gesche Gottfried care are in loc de otrava farmec si o forta de atractie atat de mare incat simpla ei prezenta capata valente seismice. Ea volatilizeaza si restabileste distantele- fie ele temporale, afective sau de alta natura. Pe langa „duelul” dintre barbatii din viata ei, sunt surprinse foarte bine si duelurile interioare deloc de neglijat, precum cel al lui Mihai Aspru caruia ii place aceasta viata dubla, aceasta scormonire cu tarnacopul in tot mai adanci subterane (desi operatia se petrece la mansarda). E o carte despre alegerea intre a infrange si a te lasa infrant, intre a cauta aparitia providentiala si a fi aparitia providentiala. Orice si oricine ar fi (in interiorul acestui roman sau oriunde), rezilienta e cea care incetineste, dar nu anuleaza autodistrugerea. In Donna Alba, un simplu schimb de priviri si de intimitate e suficient pentru a nu mai fi cel/cea de dinainte de toate acestea.

Roman experimental metafizic, Adam si Eva iese in evidenta prin universul fictional intru totul coerent si simetric, in care metempsihoza functioneaza ca principiu esential. Dihotomii precum bine/rau sau sacru/profan fusesera consumate narativ in perioada in care Liviu Rebreanu isi scria romanul, dar mitul complementaritatii androginice continua sa produca fictiune si astazi, absorbit in cultura de masa si constant reinventat, figurand adesea ca unica abatere de la cinism si cartezianism a protagonistilor.

Scris sub forma de jurnal si publicat in 1933, Adela e considerat unul dintre cele mai bune romane de analiza psihologica ale literaturii noastre. A fost conceput in perioada in care inca se mai simteau la noi reverberatii ale romanului modernist din Occident. Adela e una dintre multele carti in care personajul principal feminin exista aproape doar ca proiectie a imaginatiei, sau ca anexa a celui masculin. Acesta nu e un roman de dragoste, pentru ca nu propune o imagine reala a iubirii, fie ea si neimplinita, si pentru ca lipseste total intelegerea partii feminine, pe care doar o ghicim.

Romanul Patimi ne spune povestea trecerii – individuale, dar si colective – dintr-o lume in alta, a tranzitiei de la o epoc a dominata de mica aristocratie rurala spre una a functionarimii burgheze si a capitalismului. Sofia Nadejde construieste un spatiu de granita in care nu se lupta doar doua feluri de oranduiri sociale, ci si doua tipuri de morala.Desi, pana la urma, se va impune morala pragmatica si cinica a inavutirii de tip capitalist, vocea nostalgica a naratorului (si, poate, a autoarei insasi) deplange – cumva paradoxal pentru o scriitoare socialista – vechea lume a aristocratiei si reperele oferite de aceasta. Drama sociala e dezvoltata pornind de la o intrig a de moravuri: Matilda, sotia boierului Mustea, are o relatie extraconjugala. Motivul, ne las a sa intelegem autoarea, e monotonia crunt a a vie tii de la tara. Femeia renunta la familie de dragul aventurii, fugind la oras cu amantul si cu banii furati de la sot. Robia banului: A doua parte a secolului al XIX-lea. Hristea Pandele, fiul unui imigrant s arac, hot araste c a singurul scop al vie tii lui este s a ajunga bogat si respectat. Timp de zeci de ani, acesta isi urmareste cu incapatanare telul, fara sa tina seama de dramele ce se petrec in jur. Devenit unul dintre cei mai importanti bancheri ai Romaniei, descoper a insa ca bogatia nu o poate tine aproape pe singura persoana pe care a iubit-o vreodata. Parinti si copii: Tache Serafim ramane singur cu cei patru copii – Zoe, Magda, Georgica si Ilie, dup a ce sotia lui, Eliza, moare dand na stere celui mai mic dintre ei. Incurajat sa se insoare din nou, Tache refuza, mai ales pentru ca nu poate avea incredere ca o alta femeie ii va creste corect copiii. Prefera, astfel, sacrificiul fiicei celei mari, Zoe, care renunta la tot pentru a- si creste fratii si surioara, dar care asista neputincioasa la esecul constant al acestora, caci Georgica ajunge medic doar pentru a vedea ca nu poate sa rezolve nimic din cauza unui sistem erodat pe toate partile, Magda ajunge sa fure, iar Ilie este urmarit de politie. Romanul devine, astfel, tocmai prin situa tiile prin care trec copiii odat a ajunsi adulti, o pledoarie consistenta pentru fidelitate, invatatura si cinste.

La sfirsitul deceniului patru al secolului 20, o frumoasa, cocheta si rasfatata actrita facea furori in societatea romaneasca: Leny Caler. Pentru Camil Petrescu, a fost intruchiparea perfectiunii feminine, actrita regasindu-se in Ela din Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, in Emilia sau chiar Doamna T din Patul lui Procust. Pentru ea, Mihail Sebastian, indragostit nebuneste, a scris Jocul de-a vacanta. Tudor Musatescu i-a dedicat toata opera dramatica de dupa ce s-au cunoscut. Elly Roman a compus cantece de muzica usoara pentru vocea ei, pe care Leny le-a inregistrat la casa londoneza de discuri His Master's Voice. Tudor Arghezi, de obicei critic aspru al actorilor, i-a remarcat interpretarea si i-a dedicat un poem in proza intr-un numar al revistei Bilete de papagal. Autoexilata la Berlin spre sfarsitul vietii, actrita si-a scris memoriile, lin care trateaza cu delicatete afacerile sen-timentale, descriind doar o iubire: cea pentru sotul ei.

Romanul debuteaza abrupt, cu marea calatorie din 1930 a „financiarului” Baruch Landau, soldata cu disparitia sa socanta, apoi anul 1925, an de cotitura, cand, casatorit cu Mira fiica unui rabin, cauta sa plece la Bucuresti pentru a iesi din saracie. Epopeea familiei Landau incepe in ghetoul din Dorohoi, continua la Braila unde tatal, croitorul Mendl Landau, decide sa se mute pentru a scapa de saracie. In copilarie, Baruch face cunostinta cu antisemitismul in mai multe forme, de la framantarile din 1907, cand taranii rasculati se dezlantuie impotriva evreilor, sau cand sustine examenul la liceu, la care obtine nota 8,33 dar nu este primit deoarece locurile fusesera completate cu „neevrei”. Neavand bani pentru o scoala particulara, se angajeaza mai intai ucenic la un fotograf, apoi functionar la o societate comerciala. Se apropie de miscarea socialista, fiind fascinat de Stefan Gheorghiu sau Panait Istrati. Baruch devine obsedat de problema evreiasca, incearca sa scoata o gazeta in idis si chiar sa lanseze o miscare de popularizare a limbii si literaturii idis. Romanul se incheie brusc prin seducerea brutala a Mirei. Ghetto veac XX a fost prima parte a unei trilogii planuite de Benador, in care urmatoarele volume ar fi fost Mal si bezna, si Urcus in gol. Acestea insa n-au vazut niciodata lumina tiparului.

Roman al constiintei, in buna traditie dostoievskiana, Am ucis pe Dumnezeu trateaza drama metafizica a unui pictor bucurestean, framantat de problema existentei lui Dumnezeu. Adrian Vornicu, fiu de preot si fost seminarist, pune la indoiala existenta lui Dumnezeu. Pictor fiind, se considera un demiurg, ridicandu-si creatia artistica la nivelul celei divine. Intra in scena Demian, un alter-ego demonic, menit sa-i atate necredinta. Pictorul cauta raspunsuri la dilemele sale mistice, stand de vorba cu detinutii din inchisoarea Doftana. Episoadele succesive de „iluminare” par rataciri ale unei minti pe cale de a innebuni. Intamplarile se succed halucinant, intr-o (supra)realitate grotescabsurda. Adrian este tot mai aproape de gestul final de eliberare a constiintei, intocmai ca in Crima si pedeapsa.

Un roman despre iubire si bani, despre avaritie si goana dupa avere cu orice pret. A doua parte a secolului al XIX-lea. Hristea Pandele, fi ul unui imigrant sarac, hotaraste ca singurul scop al vietii lui este sa ajunga bogat si respectat. Timp de zeci de ani, acesta isi urmareste cu incapatanare telul, fara sa tina seama de dramele ce se petrec in jur. Devenit unul dintre cei mai importanti bancheri ai Romaniei, descopera insa ca bogatia nu o poate tine aproape pe singura persoana pe care a iubit-o vreodata.

Un roman cinic despre felul in care puterea de sacrificiu isi rateaza totusi misiunea intr-o lume atat de inegala. Tache Serafim ramane singur cu cei patru copii – Zoe, Magda, Georgica si Ilie, dupa ce sotia lui, Eliza, moare dand nastere celui mai mic dintre ei. Incurajat sa se insoare din nou, Tache refuza, mai ales pentru ca nu poate avea incredere ca o alta femeie ii va creste corect copiii. Prefera, astfel, sacrificiul fiicei celei mari, Zoe, care renunta la tot pentru a-si creste fratii si surioara, dar care asista neputincioasa la esecul constant al acestora, caci Georgica ajunge medic doar pentru a vedea ca nu poate sa rezolve nimic din cauza unui sistem erodat pe toate partile, Magda ajunge sa fure, iar Ilie este urmarit de politie. Romanul devine, astfel, tocmai prin situatiile prin care trec copiii odata ajunsi adulti, o pledoarie consistenta pentru fidelitate, invatatura si cinste.

Suntem in Moscova anului 1953. Dupa moartea tatalui sau, un reputat fizician atomist, si arestarea mamei sale, medic apreciat la spitalul arondat Kremlinului, Leon Rozental – un baiat de zece ani si jumatate, naiv, dar plin de spirit – este nevoit sa se ascunda de NKVD in camerele secrete ale Casei de pe Splai, o constructie imensa care adapostea sute de nomenclaturisti, functionari de partid si ofiteri de armata si de securitate. Pentru a supravietui, Leon trebuie sa iasa pe furis din cladire spre a vinde diverse lucruri. Intr-una din calatoriile sale, ajunge din pura intamplare la usa lui Koba, un batran care sustine ca il ajuta pe stimatul tovaras Stalin sa conduca tara. Intre cei doi se leaga o prietenie ciudata, in care batranul pare interesat sa isi prezinte si latura agreabila a personalitatii sale, iar Leon incearca sa afl e cat mai multe despre lucruri „despre care nu va invata la scoala”. Adica despre fete, poeme, dragoste, sex, dar si despre Revolutia bolsevica, Lenin, Trotki sau despre moartea prin infometare a milioane de tarani ucraineni. Enigmaticul Koba pare sa stie o multime de informatii despre Stalin. Asta daca nu cumva....

O vioara presupusa a fi opera lui Stradivarius, dar, de fapt, iesita din mana lui Guarneri, alt lutier celebru, ii este oferita tinerei muziciene Nejiko Suwa de catre Joseph Goebbels, in februarie 1943, pentru a pecetlui apropierea dintre Germania nazista si Imperiul Japoniei. Suntem in plin razboi, la 20 de zile dupa caderea Stalingradului. Intrucat face parte din bunurile confiscate evreilor in timpul razboiului, vioara este, pe de alta parte, simbolul suferintei poporului evreu. Lui Nejiko Suwa ii va fi, intr-adevar, greu sa imblanzeasca acest instrument de-a lungul carierei sale, vioara comportandu-se de parca ar avea un suflet si o personalitate proprii, imprumutate de la cel care a cantat la ea anterior. Naratorul, el insusi muzician de jazz, urmeaza destinul acestei viori si reface, treptat, toate pistele descoperite de autor de-a lungul mai multor ani de investigatii. De la Paris pana in Japonia, trecand prin Germania si Statele Unite, cititorul calca pe urmele acestei violoniste atat de talentate, care insufleteste cu arta sa cocktailuri, receptii si sali de concerte, presarand note muzicale in inima ororilor razboiului. Coperta cartii ne-o prezinta pe tanara Nejiko Suwa.

Matei este un pusti de 13 ani care, suparat de faptul ca parintii lui au divortat, se refugiaza in casa Bunicului, aflat deja la a patra pensionare si, mai nou, pasionat de pictura. Bunicul este insarcinat de Alexiu sa faca lumina in cazul disparitiei unei fete, si astfel intra intr-o lume dominata de droguri, pariuri si prostitutie, populata de personaje care mai de care mai colorate. De aceasta data are ajutoare de nadejde: Matei are puteri paranormale, reusind sa vada si sa auda ce fac si ce vorbesc oamenii asupra carora se concentreaza, Tom, ratusca Agapia si iepuroaica Doly au darul vorbirii, asa ca intreaga trupa porneste pe urmele infractorilor, in paralel punand la cale si impacarea parintilor lui Matei, prin metode mai putin conventionale.

„Sunt oameni care nu pot trai nejudecati; constiinta lor ii impinge sa-si dezvaluie maruntaiele in fata lumii, altfel ajung singuri sa si le sfasie.“ Razboiul a trecut, dar evenimentele de atunci au lasat urme adanci. Bunicul si Panaitescu sunt invitati de un fost colaborator intr-o statiune, pentru a se bucura de efectele binefacatoare ale izvoarelor. Dar acesta este doar un pretext. Bunicul este chemat, de fapt, sa scoata la lumina un adevar dintr-o epoca pe care o stie prea bine. Un caiet de scoala al unei fetite ucise de o mina ramasa din razboi, in care, pe langa compuneri, sunt si fi le din jurnalul de razboi al unui barbat, destinele incalcite si impletite ale oamenilor din acea vreme, precum si intamplari stranii si aparent ilogice petrecute in preajma lor trezesc in Bunic dorinta de a descoperi ce se ascunde sub calmul aparent.

O poveste despre razbunare, oarecum fantastica si cu o doza de imprevizibil. Bunicul se afl a in spital in urma unui atac de cord. Colegii de salon simt nevoia sa-i impartaseasca povestile lor de viata, care, in mod ciudat, se impletesc, chiar daca unul dintre ei nu-si aduce aminte de celalalt. Destinul tragic al unui personaj comun acestor povestiri il impresioneaza pe Bunic, iar fi rele, legate unul de altul prin intermediul povestirilor celor doi si prin adaosul de date parvenite din randurile unei scrisori anonime, il pun pe ganduri, cazul devenind, astfel, pentru el, unul de constiinta.

Bunicul si Panaitescu se imbarca intr-o noua aventura tocmai in... Thailanda. Cei doi detectivi temerari pornesc in cautarea unei fete care in urma cu trei ani plecase singura, fara stirea parintilor, intr-o tara asiatica si de atunci nu mai daduse niciun semn de viata. O cheama Simona. Seamana cu o fosta iubire a Bunicului care il parasise brusc in urma cu douazeci de ani si pe care o cheama la fel. In avion, bunicul mai are o surpriza: stewardesa se numeste tot Simona si seamana izbitor de mult cu cele doua disparute. In plus, il roaga pe Bunic sa semneze o carte pe care acesta o scrisese cu douazeci de ani in urma: Bunicul, Thailanda si? Care este legatura dintre cele trei Simone si, mai ales, va reusi Bunicul sa le gaseasca?

O poveste despre cultul personalitatii, imbogatire peste noapte si razbunare. Dupa Revolutie, trupul unei femei este descoperit aproape descompus pe malul Ialomitei. Un parinte indurerat isi recunoaste fata dupa degetele mici de la picioare, indoite intr-un mod ciudat. Insa femeia moarta are injur de 40 de ani, iar fata disparuta avea abia 23... Intra in scena si medicul legist Gogu Pomisor, care le cere Bunicului si lui Panaitescu, acum detectivi particulari, sa afle cine se afla in mormant si unde este fata asa-zis moarta.

Romanul publicat de Petre Salcudeanu in 1980 si ecranizat patru ani mai tarziu, imbina suspansul unui policier clasic cu o patrunzatoare analiza a unor oameni avizi de putere si imbogatire. Bunicul si Panaitescu, pensionati in urma cu un an, se afl a in Delta Dunarii, intr-o calatorie de placere. Vacanta le este tulburata de o descoperire macabra la bordul vasului Pescarusul, iar cei doi hotarasc sa elucideze cazul Verei Varlaam, o tanara data disparuta dupa ce depistase nereguli masive in registrele unei ferme de porcine din zona. O ancheta cu multe necunoscute si rasturnari de situatie, in care adevarul pare tot mai difi cil de scos la lumina din cauza ostilitatii cu care pasagerii isi protejeaza interesele mai mari sau mai mici.