Cărți

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1-30 din 1333

Cumpără acum de la
  • Aventuri matematice in castelul vrajitoarei. Clasa I
    37.50 LEI
    Orice copil face primii pași spre matematică cu ajutorul cifrelor, apoi al numerelor și al calculelor simple, care sunt legate de joaca și de fascinația copilariei pentru descoperiri. Din păcate, școala nu reușește întotdeauna să continue acest mod de abordare, deși matematica are marele avantaj că e în permanență, cel puțin în clasele primare, o joacă atrăgătoare pentru copii. Aventuri matematice în castelul vrăjitoarei este un caiet cu povești și matematică, în care imaginația celor povestite se îmbină cu bucuria de a gândi matematic. E un auxiliar inovator, util în relația părinte–copil și în aceea profesor–elev. În același timp, reprezintă un material foarte potrivit pentru after school, indispensabil celor care pornesc pe calea inițierii în muzica gândirii, matematica.
  • Viețile sociologului. Academicianul Mihail M. Cernea în dialog cu Zoltán Rostás
    39.90 LEI
    O conversație despre sociologia românească și internațională, purtată între doi reputați specialiști în domeniu. „Activitatea lui Mihail Cernea trebuie analizată în două etape, una în țară și alta în străinătate. Activitatea în țară este deosebit de importantă din trei puncte de vedere: mai întâi, prin valoarea studiilor lui de sociologie rurală efectuate asupra realităților sociale românești contemporane; în al doilea rând, prin eficiența activității lui profesorale în același domeniu al sociologiei rurale; în sfârșit, prin contribuția lui la dezvoltarea metodologică a învățămintelor vechii Școli Românești de Sociologie.” HENRI H. STAHL
  • Razboiul sfant al Romaniei. Militarii, motivatia si Holocaustul
    67.50 LEI
    O privire sintetică asupra participării armatei române la campaniile Frontului de Est (1941-1944) și asupra abuzurilor și crimelor comise de unii militari români în această perioadă. Între 22 iunie 1941 și 23 august, România a luat parte la războiul purtat de Germania împotriva Uniunii Sovietice. Armata română a eliberat nordul Bucovinei și Basarabia, a cucerit o parte din vestul Ucrainei, inclusiv Odesa, apoi a luptat în Crimeea, în Caucaz și la Stalingrad. Sub motivația purtării unui război sfânt, atât în linia întâi, cât și în spatele frontului, o parte dintre militarii români au comis crime de război. Un număr foarte mare de civili (în special evrei), dar și partizani sau prizonieri de război au fost asasinați, ostașii români fiind puternic animați de o ideologie alcătuită din convingeri naționaliste, religioase, antisemite și anticomuniste.
  • Parisul la răscruce
    69.90 LEI

    În această nouă carte din seria dedicată celui mai iubit oraș al lumii, Mary McAuliffe merge pe urmele intelectualilor și al elitei pariziene din anii 1930, un deceniu tumultuos, cu petreceri zgomotoase și mișcări de stradă. Viața celor mai importante personalități din lumea artistică și mondenă a Parisului, din anii ʼ30 ai secolului al XX-lea până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.

    Vom afla cum se desfășura viața celor mai cunoscuți parizieni, cu bucurii și necazuri, iubiri și despărțiri, realizări și eșecuri. Totodată, vom descoperi felul în care Marele Crah de pe Wall Street i-a afectat pe cei mai vestiți locuitori ai Parisului și cum priveau ascensiunea lui Adolf Hitler în Germania personalități precum André Gide, Simone de Beauvoir sau Jean Renoir.

    Intrarea germanilor în Franța și, mai ales, marșul acestora pe străzile Orașului Luminilor au produs o puternică impresie, amintindu-le locuitorilor de catastrofalul război franco-prusac din perioada 1870–1871.

    Cu ajutorul fotografiilor care îmbogățesc volumul, formidabila epocă a anilor 1930 este readusă la viață.

    „Intensă, fascinantă și inteligent țesută, această împletire de povești din tulburii ani 1930 ne arată modul în care lumea politică pariziană și cea artistică s-au reunit în marșul impetuos al istoriei.” LAIRD EASTON, autorul cărții The Red Count

  • Literatura pentru gimnaziu. Concepte operaționale și exerciții. Clasa a V-a
    35.00 LEI
    Epuizat din stoc
    Lucrarea este destinată în primul rând elevilor de gimnaziu, clasa a V-a. Auxiliarul cuprinde o listă de concepte operaționale utile elevilor, explicate și exemplificate pe nivelul lor de înțelegere și a căror complexitate va spori pe măsură ce copiii trec de la o etapă de dezvoltare la alta, respectiv de la un an de studiu la altul. Pe de altă parte, seturile de itemi, deși propun o structură-șablon care vizează înțelegerea textului în patru pași, conțin abordări multiple și diverse, creative și incitante, permițând atât pregătirea pentru clasă, pentru examenele naționale, cât și pentru concursuri și olimpiade școlare.
  • Caleidoscop de vacanta... prin tara. Caiet de vacanta pentru clasa a II-a
    32.50 LEI
    Lucrarea se constituie într-o călătorie plină de aventuri, în care elevii sunt invitați să descopere locuri de poveste din țara noastră. În cadrul fiecărei teme, elevii vor descoperi informații interesante despre diferite zone geografice din România, dar, în același timp, ei vor avea ocazia să își dezvolte competențele formate la școală în orele de limba română și de matematică, printr-o varietate de exerciții creative și provocatoare. Așadar, elevii sunt invitați să se bucure de o vacanță plină de învățare și distracție în mijlocul minunățiilor țării noastre, parcurgând paginile acestui caiet de vacanță.
  • Partea lor de adevăr
    79.91 LEI

    Volumul Partea lor de adevăr reunește convorbirile înregistrate și redactate, pe parcursul a opt ani (1993–2001), cu trei dintre liderii comuniști proeminenți ai României: Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Bârlădeanu și Corneliu Mănescu. Prin micile istorii ale vieții lor, acești foști demnitari sunt martori angajați și personalități adecvate în formarea unor reprezentări ale marii istorii a secolului XX. O epocă densă în schimbări la nivel global, național și individual, prin consecințele Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial, instaurarea regimului stalinist, politica internă și externă a României în diversele etape ale Războiului Rece, evoluția societății și a stilului de viață, relația lider-mulțime și așa mai departe.

    „Deși n-au conviețuit cu grupul comuniștilor din închisori coalizat în jurul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cei trei au înregistrat o fulminantă ascensiune după război. Au fost folosiți și în schimbul de generații marcat de debutul «epocii Ceaușescu». Apoi s-au poziționat critic față de regimul în care au montat și ei piloni de construcție, Mănescu și Bârlădeanu fiind semnatari ai «Scrisorii celor șase», actul notoriu de disidență de la sfârșitul regimului comunist.” LAVINIA BETEA

  • Exil și rivalități. Principele Nicolae
    67.50 LEI

    Exil și rivalități. Principele Nicolae pune în prim-plan complexitatea relațiilor principelui cu regina Maria, dar mai ales cu fratele său, Carol, în momente esențiale din istoria dinastiei, petrecute după moartea regelui Ferdinand. Nicolae va lua drumul exilului în 1937, prin plecarea definitivă din România, fiind exclus din familia regală de regele Carol din cauza căsătoriei morganatice cu Ioana Doletti. Noua configurație politică creată după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial i-a zădărnicit orice încercare de a reveni la București. Această perioadă însă îl va pune în situații interesante de viață, prin contactele cu diplomații Aliaților acreditați la Berna sau prin întâlnirile cu unii membri ai familiei regale spaniole aflați în Elveția, dar și cu diplomați români care informau Bucureștiul despre activitățile princiare. Instalarea regimului comunist în România determină o nouă etapă în configurarea emigrației. Existența în exil a doi regi și a unui fost principe regent între 1948–1953 a dus la repoziționări și noi alianțe. S-au conturat două orientări principale ale emigrației în jurul celor doi regi, a treia fiind „gruparea nicolaistă” la care aderaseră vechii săi susținători sau nemulțumiții, având deopotrivă legături cu Liga Românilor Liberi sau alte organizații ale exilului din Paris, Madrid, Roma, Freiburg. Deși lupta în emigrație pe parcursul anilor a încetinit, Nicolae a continuat să rămână o figură distinctă a familiei regale în relațiile cu refugiații români. Principele Nicolae avea un caracter ferm, iar spiritualitatea și manierele sale creionate de educația britanică au creat o bună impresie în cercurile înaltei societăți europene. Chiar dacă nu a mai revenit în țara natală, a căutat să sprijine comunitățile întâlnite, iar cultura o vedea ca mijloc eficient de propagandă în timpul Războiului Rece.”

    Diana Mandache

  • Nume de cod: Vânătorul
    79.91 LEI

    Iarna se prelungește în Shanghai în 1932, iar amenințarea invaziei japoneze e mai reală ca niciodată.

     Rosalind Lang a suferit cea mai rea soartă posibilă pentru un spion: a fost dată în vileag. Hăituită de jurnaliști hotărâți să afle mai multe despre celebra Lady Fortune, Rosalind abia și-a părăsit dormitorul în ultimele câteva săptămâni, calculându-și următoarele mișcări după ce Orion a fost luat, iar amintirile despre ea i-au fost șterse. Deși căsătoria lor a fost falsă, absența lui o doare mai mult decât orice rană fizică, așa că Rosalind jură că nu-și va găsi odihna până nu-l va recupera.

    Cum însă identitatea ei nu mai e niciun secret pentru nimeni, sarcina este aproape imposibilă. Singura modalitate de a părăsi orașul și de a-l salva pe Orion este sub pretextul unui turneu național. Tinerei îi este ușor să-și convingă superiorii că mediul rural are nevoie de unitate mai mult ca oricând, și cine să fie mai potrivit pentru această misiune decât o nemuritoare? Doar ea ar putea să stârnească în sufletele oamenilor de rând sentimentul mândriei naționale și dorința de a rezista în fața dușmanilor!

    Când turul capătă o turnură greșită, tot ceea ce știa cândva Rosalind este aruncat în aer. Refugiind-se în afara Shanghaiului, spioana constată că vechi fantome ies la iveală, iar adversarii caută să îi prindă în mreje pe aliați. Pentru a-l salva pe Orion, tânăra trebuie să găsească rapid un remediu pentru invenția mamei lui și să ferească această armă chimică periculoasă de mâinile invadatorilor. Timpul se scurge prea repede însă, iar dacă Rosalind dă greș, atunci va pierde tot ce contează pentru ea – pe Orion, dar și China.

  • Legământ de sânge (seria Un regat întrețesut, vol. 3)
    74.90 LEI

    În calitatea sa de moștenitoare a străvechiului regat al djinnilor, Alizeh și-a regăsit, în sfârșit, supușii, și poate chiar și coroana. Cyrus, imprevizibilul rege din Tulan, i-a oferit propriul regat în cadrul unui schimb năucitor: unul care ar începe cu nunta lor și s-ar încheia cu uciderea lui.

    Reputația lui Cyrus este bine-cunoscută: toată lumea știe despre trecutul lui sângeros, așa încât uciderea sa ar trebui să fie ușoară – iar acceptarea ofertei pe care i-a făcut-o el ar putea fi singura modalitate prin care Alizeh să își împlinească destinul și să-și salveze supușii. Dar cu cât tânăra află mai multe detalii despre Cyrus, cu atât ajunge să se întrebe mai des dacă poveștile groaznice despre el chiar sunt adevărate.

    Plin de secrete, suveranul din Tulan a tânjit după Alizeh de când aceasta i-a apărut pentru prima dată în vise, în urmă cu multe luni. Aflând că acele viziuni au fost, de fapt, opera diavolului, Cyrus cu greu poate suporta să o privească pe Alizeh și cu atât mai puțin să o știe prin preajmă. Totuși, în ciuda eforturilor lor de a se disprețui reciproc, Alizeh și Cyrus sunt atrași unul de celălalt cu o patimă mistuitoare care amenință să-i distrugă pe amândoi.

    Între timp, prințul Kamran a sosit în Tulan, gata să se răzbune…

  • Paisprezece zile
    79.91 LEI

    Paisprezece zile este un proiect filantropic, veniturile pe care le va aduce urmând să susțină cauzele Authors Guild Foundation. O odă închinată puterii pe care o au arta povestirii și conexiunea umană.

    La o săptămână după intrarea în carantină împotriva epidemiei de Covid, în 2020, locatarii unei clădiri dărăpănate din Manhattan încep să se adune pe terasa de pe acoperiș în fiecare seară și să povestească. Pe zi ce trece, se strâng din ce în ce mai mulți vecini, aducându-și drept scaune navete și găleți pe care le întorc cu susul în jos. Treptat, locatarii – dintre care unii abia dacă au schimbat două vorbe până atunci – devin vecini în adevăratul sens al cuvântului.

    Paisprezece zile este un roman colectiv de un dinamism irezistibil, cu o premisă neobișnuită: fiecare personaj din acest grup divers și excentric de vecini a fost creat în secret de un autor diferit, de la Margaret Atwood și Celeste Ng până la Tommy Orange și John Grisham. O narațiune uluitoare, înduioșătoare și, în ultimă instanță, surprinzătoare, Paisprezece zile este o odă închinată puterii pe care o au arta povestirii și conexiunea umană.

  • Motorul eternității (seria Orfanii apelor, vol. 3)
    69.90 LEI

    Sunt pretutindeni şi în fiecare. Sunt vecinul tău. Prietenul tău. Mama ta. Tatăl tău. Fiul tău. Fiica ta. Vrăjmașul tău.

    Orașul a fost întemeiat pe un vârf de munte care se înalță, neverosimil, direct din mare. Este ultima așezare omenească de pe Pământ. Acum, mările s-au despărțit, deschizând un drum de la Insula Epavei la Orașul Vrăjmașului – zeul care a înecat lumea.

    În timp ce Regina Kate, conducătoarea Insulei Epavei, se îndreaptă spre nord, în fruntea armatei, Orașul e cuprins de panică, iar Vrăjmașul devine tot mai puternic. Atunci când apele sunt despărțite, iese la iveală Motorul Eternității, o mașinărie îngrozitoare care poate reface lumea – sau o poate distruge pentru totdeauna… Cine e responsabil pentru haosul de pretutindeni? Și ce mai pune la cale acest misterios personaj?

    Numai Ellie Lancaster şi prietenii ei orfani pot împiedica un război cumplit.

  • O crimă neașteptată
    59.90 LEI

    Pentru a sărbători sfârșitul liceului, Izzy Morales i se alătură celei mai bune prietene, Kassidy, și altor cinci colegi la o petrecere în stilul anilor ’20 găzduită de strălucitorul conac Ashwood. Acolo, adolescenții poartă veșminte de epocă și diamante neprețuite și se distrează – până când iubitul lui Kassidy este descoperit mort!

    Detectivii sosiți la fața locului anunță că a fost ucis, iar toți invitații la petrecere sunt suspecți. Chiar și iubita îndrăgostită. Sau „cealaltă fată” disperată. Sau vechiul prieten uitat. Sau noul prieten tulburat. Misterele se adâncesc. Și apoi mai e și Izzy, fata care a adus cuțitul…

    Pentru a-l găsi pe criminal, detectivii îi supun pe adolescenți unor interogatorii chinuitoare, în vreme ce îi țin captivi într-un conac unde, dintr-odată, cel mai mare lux este nevinovăția.

     

  • Foamea
    44.90 LEI

    Knut Hamsun, unul dintre cei mai importanți și mai controversați scriitori ai secolului al XX-lea, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1920, creează în Foamea portretul tulburător al unui tânăr scriitor norvegian strâmtorat, care rătăcește pe străzile din Christiania. Încercând să supraviețuiască cu puținii bani câștigați pentru articolele pe care le scrie ocazional, ajunge curând să recurgă la gesturi extreme; în pragul înfometării, pierde contactul cu realitatea. Deși alunecă înspre alienare mintală, protagonistul se agață de singurul lucru care i-a mai rămas: integritatea morală. Publicat în 1890, romanul cu nuanțe autobiografice al lui Hamsun rămâne o lucrare de referință în literatura universală.

  • Dezertor la comuniști. De la Harvard pe Bulevardul Karl Marx
    64.90 LEI

    Ascensiunea, succesele, impasurile și dispariția ulterioară a Republicii Democrate Germane sunt povestite prin prisma experienței personale de către activistul și scriitorul Victor Grossman.

    Recrut al armatei americane staționate în Europa, Victor Grossman, un înflăcărat om de stânga încă din anii petrecuți la Harvard, și-a părăsit postul într-o zi de august a anului 1952 și a traversat Dunărea din zona austriacă a SUA, spre zona controlată de sovietici. Soarta – adică sovieticii – l-a adus în Germania de Est, acolo unde a rămas, ca observator și participant la evoluția experimentului socialist numit Republica Democrată Germană. Dezertor la comuniști este povestea unui activist și scriitor care a crescut în economia de piață liberă din SUA, a petrecut 38 de ani în economia est-germană și a fost un martor al proceselor prin care a trecut Germania unificată.

    Jurnalist de stânga, Grossman oferă propria interpretare asupra regimurilor politice pe care le-a cunoscut.

  • Curs de legislaţie rutieră 2024. Întrebări şi teste
    79.91 LEI
    Conține modificările aduse de Legea 385/2022 intrate în vigoare la data de 2 februarie 2023, H.G. 130/2023 intrate în vigoare la data de 17 februarie 2023, Ordonanta 11/2023 intrate în vigoare la data de 2 martie 2023, Legea 82/2023 intrate în vigoare la data de 10 aprilie 2023, Ordonanta de urgenta 38/2023 intrate în vigoare la data de 25 mai 2023, Legea 168/2023 intrate în vigoare la data de 16 iunie 2023, Legea 254/2023 intrate în vigoare la data de 27 iulie 2023. Ordonanta 29/2023 intrate în vigoare la data de 13 august 2023
  • Calul troian
    57.50 LEI

    Ilustrații de Emanuela Di Donna 

    Menelau și fratele lui, Agamemnon, se pregătesc să-și conducă armatele în luptă contra Troiei, cu scopul de a o readuce acasă pe frumoasa Elena. Pentru a-și înfrânge dușmanii, se bazează pe cel mai puternic luptător al lor, Ahile, și pe cel mai viclean dintre greci, Ulise.

  • Basme și povești românești. Ivan Turbincă și alți viteji
    59.90 LEI

    Ilustrații de Diana Tivu

    Au fost odată multe basme și povești românești, ca, de n-ar fi, nu s-ar povesti și nu s-ar tot povesti…

    Basmele se numără printre cele mai frumoase creații din literatura noastră. Iar ilustrațiile Dianei Tivu reușesc să îl transpună pe micul cititor în lumea fantastică a celor mai îndrăgite povești și sa îi dezvăluie farmecul și originalitatea literaturii române. „Îmi place să mă adaptez tonalității textului și să captez ceea ce este mai dificil în ilustrație – expresivitate și emoție care să ajungă dincolo de pagină”, promite Diana.

    Basmele și poveștile îi așteaptă pe toți copiii, mici și mari, cuminți sau răsfățați, cum era și iedul cu trei capre, corecți și dârzi, ca Afin sau George cel viteaz, zurbagii, ca Ivan Turbincă, sau șugubeți precum Păcală.

  • Evaluare națională 2024. Matematică. Teste de antrenament
    44.90 LEI

    Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională. Matematică se adresează elevilor care se pregătesc pentru examenul de Evaluare Națională.

    Este un instrument de recapitulare și de sistematizare a celor mai importante conținuturi din programa școlară în vigoare, ţinând cont în acelaşi timp de competenţele vizate de programa pentru examenul de Evaluare Naţională pentru absolvenţii de clasa a VIII-a.

    Lucrarea este realizată sub forma a 40 de teste variate ca repertoriu tematic, proiectate în acord cu structura subiectului de examen. Toate testele sunt însoţite de bareme şi de sugestii de rezolvare, din dorința de a prezenta anumite repere în redactarea răspunsurilor, lucrarea fiind gândită nu doar ca sprijin pentru învățare, ci și ca modalitate de evaluare sau autoevaluare.

  • Rețete cubaneze pentru o inimă frântă
    54.90 LEI
    Pentru Lila Reyes, să-și petreacă vacanța de vară în Anglia nu a făcut niciodată parte din plan. Planul ei era 1) să preia rolul mult iubitei sale bunici de brutar-șef la panadería familiei, 2) să se mute cu cea mai bună prietenă a ei după absolvirea liceului și 3) să trăiască fericită până la adânci bătrâneți cu iubitul ei. Dar apoi a venit Trifecta, tripla nenorocire, și totul, inclusiv Lila însăși, s-a prăbușit. Îngrijorați din pricina stării psihice precare a adolescentei, părinții acesteia pun la cale propriul plan: Lila își va petrece următoarele trei luni alături de niște prieteni de familie în Winchester, Anglia, pentru a se relaxa și a putea să o ia din nou de la capăt. Vremea mohorâtă, lipsa soarelui, un bucătar de han morocănos și un orășel lipsit de aroma de Miami (în toate privințele, inclusiv când vine vorba de mâncare) transformă ceea ce ar fi, pentru unii, o călătorie de vis într-un adevărat coșmar pentru Lila… Asta până când îl întâlnește pe Orion Maxwell. Angajat al unei ceainării și luptându-se el însuși cu o mulțime de necazuri, Orion este hotărât să o ajute pe Lila să depășească momentele dificile, autopromovându-se în funcția de ghid personal al tinerei. De la scena muzicală plină de drame din Winchester și până la peisajul rural englezesc, toate o fac pe Lila să cadă pradă farmecelor lui Orion, dar și ale Angliei. Curând, în mintea fetei începe să se creioneze un nou viitor – unul care ar însemna să lase în urmă tot ce a plănuit până în clipa aceea.
  • Viața întârziată a lui Amy Byler
    59.90 LEI
    Suprasolicitată și subapreciată, Amy Byler este o mamă singură care are disperată nevoie de o pauză. Așa că, atunci când soțul măcinat de vinovăție că a abandonat-o apare și se oferă să aibă grijă de copiii lor pe timpul verii, îi acceptă propunerea și fuge din Pennsylvania rurală tocmai la New York. De obicei cu picioarele pe pământ și manierată, Amy începe să își facă de cap în orașul care nu doarme niciodată. Aici descoperă o viață culturală bogată, mult rafinament și, cu puțină încurajare din partea prietenilor ei, acceptă și câteva întâlniri pe nevăzute. Când un anume bărbat își croiește rapid drum către inima ei, Amy riscă să se piardă complet în evadarea neașteptată și, pe măsură ce vara se apropie de sfârșit, își dă seama că trebuie să ia o decizie imposibilă: să accepte acest nou capitol captivant al vieții ei sau să se întoarcă la monotonia pe care a lăsat-o în urmă. Dar, înainte de a putea alege, cele două lumi sunt aduse laolaltă de o situație de criză, iar Amy se vede pusă în fața unui viitor care ar putea presupune să își piardă ambele laturi ale personalității, precum și orice vis pe care l-a nutrit vreodată.
  • Dragoste la prima avere
    64.90 LEI
    „Cum v-ați întâlnit?” Întrebarea de bază de care are parte orice cuplu. Iar răspunsul este de obicei o poveste siropoasă despre cum ați ajuns voi doi în cătarea arcului lui Cupidon. Întâlnirea mea romantică (mă rog, nu chiar așa de romantică) este puțin diferită. Mă plimbam printr-un cartier exclusivist din Beverly Hills în căutarea cuiva care să mă ia de nevastă, nu de alta, dar ca s-o fac geloasă pe dușmanca mea, care tocmai mă concediase. El a apărut de după colț, un căpcăun superb care bălmăjea ceva despre o afacere pe care nu reușea să o încheie, așa că era disperat să găsească o soluție. Și atunci am dat nas în nas. Nicio scânteie. Niciun indiciu că între noi ar putea înflori iubirea. Următorul lucru pe care mi-l aduc aminte e că mă îndopam cu cartofi prăjiți și guacamole, ascultându-l pe bărbatul acesta superb povestindu-mi despre problemele lui, care într-un final l-au determinat să îmi ceară ajutorul. Mai exact, m-a rugat să joc pentru el rolul lui Vivian Ward, știi tu, personajul din Pretty Woman, minus partea flușturatică. Adică să locuim împreună într-o vilă, să ieșim la întâlniri romantice duble și să ne prefacem că suntem nu numai îndrăgostiți până peste cap unul de celălalt, ci și logodiți. Îți imaginezi? Nebunia supremă! Dar oamenii fac lucruri nebunești atunci când sunt disperați, iar eu chiar eram pe culmile disperării. În concluzie, am fost de acord. Singura mea greșeală? Singura mea mare… URIAȘĂ… greșeală? M-am îndrăgostit de extraordinarul domn Huxley Cane!
  • Surori de spadă și cântec
    64.90 LEI
    După opt ani, Evadne urmează în sfârșit să își revadă sora mai mare, care a slujit în armata reginei. Dar când Halcyon apare în mod neașteptat cu o zi mai devreme, tânăra își dă seama că ceva nu este în regulă. Halcyon a fost acuzată de o crimă odioasă și, cu toate că viața îi este cruțată, are de ispășit 15 ani de pedeapsă. Suspectând că acuzațiile aduse lui Halcyon de către comandantul armatei, dar și că detaliile crimei nu sunt tocmai exacte, Evadne se oferă să ia asupra ei o parte din pedeapsa surorii sale. Dacă există o cale de a o reabilita pe Halcyon, o va găsi. Dar, de îndată ce surorile își încep sentințele, acestea descoperă că există sorți mai rele decât moartea.
  • Secretul bibliotecarei
    64.90 LEI
    La douăzeci și ceva de ani, Belle da Costa Greene este angajată de magnatul J.P. Morgan să se ocupe de colecția lui de manuscrise, cărți și opere de artă rare, adăpostită în recent construita Bibliotecă Pierpont Morgan. Belle devine o figură omniprezentă în societatea newyorkeză și unul dintre cei mai puternici oameni din lumea artei și a cărților, cunoscută pentru gustul ei impecabil și priceperea cu care negociază lucrări unice, contribuind la crearea unei colecții renumite în întreaga lume.   Dar Belle are un secret, pe care trebuie să-l protejeze cu orice preț. Nu s-a născut Belle da Costa Greene, ci Belle Marion Greener. Este fiica lui Richard Greener, primul absolvent de culoare de la Harvard și un bine-cunoscut susținător al egalității rasiale.  Va reuși ea să-și păstreze identitatea de femeie albă, construită atent, în lumea rasistă în care trăiește?
  • Vrajitorul din Oz
    49.90 LEI
    Editie integrala. O poveste clasica, o fabula a sperantei eterne, care a incantat sufletele si mintile a nenumarate generatii de prichindei. Impartita in patru tinuturi diferit colorate, cu capitala in Orasul Smaraldelor, tara marelui vrajitor este plina de lucruri minunate, dar si de primejdii, pe care eroii acestei carti le infrunta impreuna. Dorothy, Sperie-Ciori, Omul de Tinichea, Leul cel Fricos si, nu in ultimul rand, catelusul Toto trec prin tot felul de incercari pentru a ajunge la Vrajitorul din Oz - cel care, cred ei, le poate indeplini dorintele. Doar ca aventura in care pornesc nu e nici pe departe cum si-au imaginat. Dovedindu-si insa istetimea, marinimia si curajul, cei cinci prieteni isi transforma singuri visurile in realitate.
  • Vaduva de razboi
    64.90 LEI
    O poveste palpitanta despre curaj si secrete, plasata in Australia postbelica. Sydney, 1946. Neinfricata corespondenta de razboi Billie Walker este fericita sa se afle in sfarsit acasa, caci, pentru ea, zilele ametitoare de dupa incheierea conflagratiei mondiale sunt innegurate de pierderea tatalui, precum si de disparitia in Europa a sotului ei, Jack. Ca pentru a inrautati lucrurile, acum, ca razboiul s-a terminat, ziarele au decis sa renunte la reportajele ei pentru a le acorda prioritate la angajare soldatilor care se intorc de pe front. Billie insa este o supravietuitoare si este hotarata sa preia controlul asupra propriului viitor. Asa ca decide sa redeschida afacerea raposatului ei tata, o agentie de investigatii private, si, incet‑incet, femeile din Sydney vin sa ii bata la usa.
  • Rebelii noptii (seria Rebelii noptii, vol. 1)
    74.90 LEI
    Un regat distrus de coruptie. Un suveran disperat sa pastreze unitatea. O tanara hotarata sa riste totul pentru a fi in prima linie a revoltei... Kandala este in pragul dezastrului. Conflictele dintre diferitele sectoare ale regatului s-au inmultit de cand o boala misterioasa a inceput sa faca ravagii, iar singurul leac cunoscut, un elixir preparat din petale de Floarea‑Lunii, este limitat.
  • Ratiune si simtire
    44.90 LEI
    Clasici ai literaturii reprezinta colectia de carti pe care le citesti macar o data in viata. Sunt acele naratiuni care te formeaza, care iti amintesc cine esti si care te insotesc pretutindeni. Autorii de geniu si operele lor stralucite li se adreseaza atat celor care se afla la inceput de drum si care descopera mostenirea culturala a umanitatii, cat si acelora care se intorc la pasiunea pentru clasic. Romane captivante, nuvele si proze scurte splendide, povesti de un realism feroce sau care creeaza lumi - aceasta este marea literatura, confirmata de cele mai prestigioase premii si de preferinta nestramutata a generatii de cititori. Sa ne lasam purtati de cartile care au schimbat lumea, care au provocat gandirea, care au transformat zeitgeist-ul!
  • O emotie sfasietoare
    59.90 LEI
    Un uluitor roman despre dragoste si singuratate, dar si despre natura duala a identitatii si dreptul de a fi fericit, chiar si atunci cand esti captiv in panza de paianjen a durerii. Un nou roman induiosator si captivant de la autoarea seriei-fenomen Atingerea lui Juliette.
  • Labirintul Minotaurului
    57.50 LEI
    Tanarul Tezeu e pregatit sa-si dovedeasca vitejia: va merge in Creta si il va infrunta pe infricosatorul Minotaur. Dar, mai intai, trebuie sa gaseasca o cale de iesire din labirintul in care locuieste monstrul...
Filter by
Cumpără acum de la

Categorie

Preț

Editura