Cărți

33 de rețete din perioada 1908-1971

De Crăciun, să sărbătorim cu dragoste și pace Nașterea Domnului alături de cei dragi, răsfățându-ne cu dulciuri cu ciocolată pregătite după aceste rețete istorice, rețete autentice din perioada 1908-1971.
Fie că dorin să facem prăjituri mai măruntesau mai mari, regăsim în această colecție de rețete istorice dulciuri cu ciocolată pentru toate gusturile, de la fursecuri cu marmeladă, macaroane, pricomigdale, castane imitate, cartofi și bomboane la torte, prăjituri, checuri, eclere, plăcintă, salam și turtă dulce.
Să readucem în sufletele noastre mângâierea străbunilor oferind celor dragi gusturi autentice și clipe care vor deveni de neuitat.

Din cuprins:
Canoanele Sfintilor Apostoli
Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431)
Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon
Sinodul Trulan (692)

In fiecare an, Sarbatoarea Nasterii Domnului ne umple sufletul de speranta, de dragoste si de bucurie. Ne dorim cu tarie sa impartasim aceasta curata emotie cu cei dragi. Asadar, sa imbracam caminul nostru in aroma sarbatorilor de iarna si sa ne bucuram familia, prietenii si colindatorii cu biscuiti si fursecuri facute in casa, urmand aceste retete istorice, retetele strabunilor: de la gustari sarate, la biscuiti si fursecuri simple, cu ciocolata sau umplute cu marmelada sau rahat pana la aromata turta dulce.

Sa readucem in sufletele noastre mangaierea strabunilor oferind celor dragi gustari autentice si clipe care vor deveni de neuitat.

Destinatarul celor 9 reflectii nu este fictiv. Este persoana in carene si oase a unui tanar artist cunoscut, altadata fost ucenic al meu. Initial s-a pornit de la un simplu schimb de e-mailuri, legat de recentul soc vizual trait de mai tanarul meu coleg, dinaintea neverosimilei tensiuni a picturilor lui Van Gogh.

S‑au scurs cativa ani de la ultimele aventuri ale Pollyannei. O regasim in pragul unei schimbari: impreu­na cu Jimmy si cei trei copii ai lor, se muta in subur­bia orasului Boston. In noul sau camin, Pollyanna are parte de mici aventuri domestice – uneori hazlii, alteori pline de invataminte – si intalneste prieteni vechi si noi, carora le ofera, prin optimismul si sarguinta ei, un exemplu demn de urmat. 
Insa, mai presus de orice, Pollyanna si comorile ei este povestea unei familii fericite, in care atat parintii, cat si copiii invata din greseli si se bucura de fiecare clipa petrecuta impreuna. Pollyanna si Jimmy dovedesc inca o data ca uniti pot invinge orice greutate si ca munca pentru bunastarea celor dragi nu devine niciodata o povara. Pentru Pollyanna, averile lumesti nu au nici o insemnatate: adevarata ei comoara, care ii umple sufletul cu atata lumina incat nu se mai vede nevoita sa joace Jocul Bucuriei, este familia.

De mic copil, Sfantul Paisie a avut drept tinta Cerul.  Spre aceasta tinta s-a indreptat toata viata cu o minunata acrivie.  Singura sa preocupare a fost ascultarea de poruncile lui Dumnezeu si de sfanta Sa voie si astfel a devenit „organ dumnezeiesc, organ cuvantator, organ al Duhului, bine intocmit si bine rasunator” (Sfantul Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu, Cuvantul 12, 1).  S-a supus la nevointe care depaseau masurile omenesti, a varsat sudoare si lacrimi, a facut „experiente duhovnicesti pe sine, ca un bun botanist”, „s-a amarat el insusi prin incercarile pe care le-a facut”, si si-a lasat „retetele sale duhovnicesti”, prin care oricine isi poate afla sanatatea duhovniceasca.  Garantiile duhovnicesti pe care ni le-a lasat sunt: pocainta si spovedania, dragostea si smerenia, rugaciunea si rabdarea, gandurile bune si duhul de jertfa.

Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă stă scris în Evanghelie (Mt. 10, 23). Supunându-se acestei porunci divine, sute de mii de ruși și-au părăsit, în 1917, casele părintești și s-au răspândit în toată lumea, din Extremul Orient, trecând prin Europa , până în America de Sud. Câțiva ani mai târziu, grecii din Asia Mică au avut parte de aceeași soartă. După Al Doilea Război Mondial, un alt val de emigranți din Rusia, Serbia, România, Bulgaria, s-a adăugat celui precedent. Pronia cerească nu i-a abandonat pe acești nefericiți, dându-le îndrumători spirituali, un fel de Moise. Printre aceștia a fost arhiepiscopul Ioan Maximovici, canonizat în 1994. După ce a părăsit Rusia, a poposit la Constantinopol, apoi s-a stabilit în Iugoslavia, unde a primit preoția. Numit episcop de Shanghai, unde exista o importantă colonie rusă, mai apoi și-a însoțit turma de refugiați în Filipine. De acolo, a poposit pentru scurtă vreme în Statele Unite, apoi a plecat în Franța unde a rămas timp de zece ani, pentru ca, în final, să-și regăsească credincioșii din Shanghai la San Francisco. Acolo și-a petrecut ultimii ani ai episcopatului. Trăind ortodoxia la dimensiunea sa universală, arhiepiscopul Ioan, cutoae că era profund atașat de pământul rusesc, a fost păstorul tuturor popoarelor printre care a locuit: sârbii în Iugoslavia și diaspora, grecii în Bitola și Shanghai, chinezii în Shanghai și San Fancisco, români, francezi, olandezi, americani... Om al rugăciunii, care și-a dăruit viața turmei sale, a avut darul faerii de minuni. Bazată pe numeroase documente și mărturii ale fiilor săi sufletești, prezenta biografie este departe de o hagiografie. Să lăsăm timpului și în seama altora grija de a desavârși această icoană.

Asadar sa avem dragoste intre noi, cu toate ca tu esti diferit si diferita si eu sunt diferit. Fiecare are caracterul sau. Ce a spus Domnul nostru Hristos? „Asa, zice El, vor intelege toti ca sunteti ucenicii Mei, daca aveti dragoste intre voi.” Nu a spus – sa zicem −, „Vor intelege toti ca sunteti ucenicii Mei, daca ascultati toti aceeasi muzica, daca aveti toti exact aceleasi opinii, daca traiti toti exact in acelasi fel”. Voi aveti caracterul vostru. Tu altfel, eu altfel. Chiar si in cadrul Dumnezeiestii Liturghii fiecare traieste in alt fel rugaciunea lui. In alta parte tresalta sufletul tau, in alta parte se emotioneaza sufletul meu si in alta parte al altuia. Nu-i asa? Dar toti in acel moment simtim dragoste. „Asa vor intelege, zice Mantuitorul, toti ca sunteti ucenicii Mei, daca aveti dragoste intre voi.” Cel mai anevoios lucru este acesta. Cel mai anevoios lucru este sa tinem dragostea.

De la incorporarea sa in randurile Armatei Albe in 1919, la alegerea vietii monahale in urma unui pelerinaj la Muntele Athos, soarta arhiepiscopului Vasili, pecetluita de credinta lui neclintita si o spiritualitate profunda, a fost marcata de Istorie.

Sfântul Serafim de Sarov și ursul
Sfântul Calinic și broaștele
Cuviosul Alexie și animalele
Avva Gherasim și leul
Sfântul Macarie și hiena
Călugărul și furnica
Avva Iulian Stâlpnicul şi leul
Sfântul Paisie Aghioritul le poruncea animalelor
Sfântul Trifon – păzitorul de gâște
Părintele Arsenie Boca și lupii
Sfântul Mina, cămilele și oile
Sfântul Antonie și corbul
Cuviosul Zosima și leul
Sfântul Mamas (Mamant) și caprele
Cuviosul Artemon și animalele
Sfântul Serghie și animalele

Rugăciunea este un eveniment minunat, o taină, de aceea sfântul zice că intri pe aceeași „frecvență” cu Dumnezeu, că pătrunzi în ființa lui Dumnezeu, în lucrarea Lui. Prin urmare rugăciunea nu este doar un simplu sentiment. Unii zic: „Am făcut rugăciune și m-am simțit mai bine!” Fie că te-ai simțit mai bine, fie că nu te-ai simțit mai bine, în mod cert însă vei primi ajutorul lui Dumnezeu.
Nu există situație în care omul să vină la Dumnezeu cu simplitate și sinceritate și să plece cu mâinile goale. Așa ceva este cu neputință! Gândește-te că atunci când mergi la un om oarecare ca să te ajute, ca să-ți dăruiască sau să-ți spună ceva, el îți oferă o oarecare mângâiere. Așadar dacă omul o face, Dumnezeu poate să te lase cu mâinile goale? De aceea este foarte corect și caracteristic ceea ce spune sfântul, că rugăciunea se arată: „pod care ne salvează de ispite și zid care ne ocrotește de necazuri!”

Oare de ce ne atrage Părintele Gavriil? Care este secretul? În primul rând, aceasta este o minune răsărită din imensa lui dragoste, dragoste pe care a simțit-o fiecare om care l-a întâlnit vreodată, iar astăzi o simte toată Georgia. Părintele Gavriil se apleca spre fiecare om ca un tată grijuliu și mult iubitor. Viața sa a fost o neostenită grijă, împreună-pătimire și îmbărbătare pentru aproapele; Less
Oare de ce ne atrage Părintele Gavriil? Care este secretul? În primul rând, aceasta este o minune răsărită din imensa lui dragoste, dragoste pe care a simțit-o fiecare om care l-a întâlnit vreodată, iar astăzi o simte toată Georgia. Părintele Gavriil se apleca spre fiecare om ca un tată grijuliu și mult iubitor. Viața sa a fost o neostenită grijă, împreună-pătimire și îmbărbătare pentru aproapele; lucru care continuă și după moarte. Era totdeauna pregătit să ajute pe oricare dintre noi, dar mai cu osebire inima sa se îndurera pentru oamenii spre care se abătea vreo primejdie. Era cu neputință să mergi la Stareț și să nu simți mângâiere sau să nu capeți nădejde că toate se vor schimba în bine. Părintele Gavriil săvârșea multe minuni încă din viața sa. Dar ceea ce izvora din el era căldura inimii sale și zâmbetul care aducea multă alinare. Uneori nădejdea era însoțită de asprimea sa. Atunci când Părintele Gavriil ne mângâia pentru păcatele noastre, simțeam multă ușurare de povară. Aceasta a și fost cea mai mare minune pe care o făcea și o face până astăzi Părintele Gavriil. Dobândirea acesteia este cu neputință fără o dragoste deplină către Dumnezeu. De o astfel de dragoste a fost încercat Starețul Gavriil. Totdeauna insista înainteanoastră că Dumnezeu este dragoste, iar pentru dobândirea acestei dragoste trebuie să credem în Ziditor, iar pentru ca să fie tare credința noastră, trebuie să facem binele necontenit. Credința și dragostea pentru Domnul și pentru aproapele – iată adevărul pe care Părintele Gavriil l-a dovedit prin viața sa spinoasă, spre care neostenit a îndemnat întreaga Georgie. Mitropolitul Daniil (Datuaşvili)

Pentru ca viata noastra pamanteasca sa se termine intru Hristos, o conditie necesara este sa fi trait mai inainte, chiar si in zilele noastre de pe urma, viata intru Hristos, pentru Hristos si dupa Hristos.

„Iubirea intru Hristos” inseamna: „sa-L transmit altuia pe Hristos pe care-L iubesc”.Crestinul care nu este purtator de Hristos este o moneda falsa aruncata in piata.

E nevoie de dispozitie de pocainta continua si permanenta: trezvie a mintii si a inimii. Viata duhovniceasca ne este daruita de Hristos.
Pocainta nu este o lucrare sufleteasca. Este si ea un dar de la Dumnezeu.
Sfintenia vine ca dar al harului. Nu poate exista mantuire fara sfintenie. Iar sfintenia si mantuirea sunt daruri ale lui Dumnezeu date omului, dar este necesar ca acesta sa si le doreasca din toata inima.

De nu cunosti duhul cel ucigator, nu vei cunoaste nici Duhul cel datator de viata, spune Sfantul Ioan de Kronstadt.  Aceasta este ideea principala a primelor capitole ale cartii de fata.  Cunoasterea duhului desertaciunii ne ofera in primul rand o mai larga vizibilitate asupra campului de lupta.  O parte din capcanele vrajmasului, aflate pana atunci in ceata, sunt scoase la lumina si cumva explicat mecanismul lor: de obicei a ne lepada armele si a ramane descoperiti in fata vrajmasului.  Oare vrajmasul, care de mii de ani se lupta cu neamul omenesc, nu va profita?  Nu ne va strapunge adanc inima cu otravurile sale?

Vorbind de Dascălii cei înțelepți
Și pe Theodorit îl trec în rîndul lor
Ca pe-un bărbat dumnezeiesc, ca pe un Dascăl mare,
Ca pe un stîlp neclintit al Ortodoxiei.
Iar de s-a și clintit odată din întîmplare,
Om era: nu-l osîndi, omule,
Că nu atît din rea-credință s-a clintit,
Cît purtat de sfada cea aprigă.
Ce, trebuia să-l întreacă pe Chiril în toate cele,
și ca dogmatist, și ca scriitor?
Pe deasupra, s-a îndreptat –
Iar în toate celelalte privințe
Văzîndu-l cu nimic mai prejos decît Păstorii cei mai mari,
Cu bun temei îl scriu aici în ceata lor.
Sfîntul Ioan al Efhaitelor

Din cuprins :

Rugaciunile diminetii

Rugaciunile de seara

Miezonoptica pentru toate zilele

Miezonoptica pentru Sambete

Miezonoptica pentru Duminici

Sinaxar peste tot anul

Staretul Iosif a fost fara stiinta de carte, dupa cultura lumeasca abia a terminat clasa a doua primara, insa a fost intelept in cele dumnezeiesti. A fost un teodidact. Universitatea pustiului l-a invatat cele de care mai ales avem nevoie: cele ceresti.

Dulce de poveste este o promisiune: de a va face sa impartasiti si altora, cu incintare, experienta pe care v-au oferit-o cele 80 de retete foarte usoare si totodata foarte gustoase, pe care le gasiti in carte.

„Talcuirea Parintilor nu este doar rodul cartilor pe care le-au citit, ci si al propriei lor experiente. De aceea, cand vorbesc despre dogme, Parintii nu fac doar simpla talcuire a textelor, ci vorbesc si din experienta lor, la fel ca un astronom care, atunci cand preda o lectie, nu vorbeste doar din tratatele de astronomie, ci se uita si prin telescop, verificand cu telescopul cele scrise in carti. De fapt, telescopul este mai important decat cartile. La fel si in teologia patristica, mintea (νοῦς) celor luminati este mai importanta decat cartile. Mintea aflata in stadiul luminarii este exact ca astronomul care se uita prin telescop. Aceasta este experienta dogmei. Noi nu am mostenit numai dogma, am mostenit si experienta dogmei.”

Nadajduim ca aceasta carte sa ajute la urcusul nostru duhovnicesc, sa dea iesire din impasurile noastre. Este a treia carte a monahiei Porfiria, inspirata din problemele noastre, din greselile noastre. Este o carte-oglinda a alegerilor noastre superficiale, al modului nostru superficial de viata, al modului nostru superfcial de rezolvare si de infruntare a problemelor noastre.

Nascut in familia unui diplomat al Ambasadei Imperiului Tarist, nevoit sa guste de timpuriu din potirul amar al exilului impreuna cu cei dragi, absolvent mai apoi al Facultatii de
Medicina din Sorbona si medic practicant in Corpul Medical al Armatei Franceze, monah in secret, dupa o chinuitoare criza existentiala dominata de gandul sinistru al sinuciderii, preot paroh al comunitatii ortodoxe ruse din Anglia, si in cele din urma arhiereu slujitor, om de televiziune si de radio, Parintele Antonie a fost o personalitate fascinanta – „cea mai autentica voce a crestinismului din Marea Britanie a anilor '70 - '80”, asa cum l-a numit odinioara un cunoscut prezentator al postului BBC.
Volumul de fata prezinta numeroase episoade din viata Vladicai Antonie, veritabile file de Pateric, cu intamplari ale felului de a fi ale „acestui om sfant” a carui personalitate, in pofida faptului ca poate fi uneori receptata ca aspra de catre cei din jur sau chiar greu de suportat, este in intregime transfigurata de Duhul Sfant – izvorul sfinteniei.

Mame si tati, sa nu se tulbure inimile voastre inaintea purtarii neevlavioase a fiului vostru in perioada adolescentei, sa nu fie aceasta pricina a pierderii dragostei voastre catre el! Sa nu lasati loc urii, rautatii si, Doamne, fereste!, blestemului! Sfintii Parinti spun ca satana nu se da inapoi de la nimic in atacurile sale asupra omului si ca el se retrage doar atunci cand vede dragoste. Nu stingeti dragostea crestina fata de fiul ratacitor, rugati-va pentru el, caci prin rabdarea voastra va veti castiga sufletele voastre… 

Cartea de fata reprezinta rezultatul acestei cercetari, animate de dorinta autoarei de a oferi un instrument de un real folos celor care doresc sa treaca dincolo de conceptia banala a artelor martiale ca sport si sa inteleaga mai bine ce implica practicarea lor, nutrind speranta ca, pe viitor, cititorii vor avea mult mai mult discernamant in alegerile lor, mai ales in cele care privesc educatia propriilor copii.