Cărți

Studiile de film feministe mi-au oferit două concepte-cheie: reprezentare (în loc de expresie) și subiectivitate și diferență sexuală, ca formațiuni psihosimbolice. Cu ajutorul acestor noțiuni, consider că putem interpreta picturile moderniste ale micului grup de artiști care au expus împreună între anii 1874 și 1886 (cunoscuți în istoria artei drept impresioniști; preferat fiind însă numele de independenți) pe trei paliere ale reprezentării și spațiului:

ce spații erau reprezentate;
cum erau spațiul și spațiile reprezentate în termeni picturali;
și, cel mai important, diferența dintre poziționările psihosociale din care au fost produse aceste reprezentări.

Prin urmare, nu susținem că bărbații și femeile pictează diferit sau că își „exprimă” diferența prin intermediul picturii. Picturile impresioniste trebuie înțelese sub forma unor configurații complexe a ceea ce era considerat drept spațiu sau spații-cheie ale modernității, pe care acești artiști ambițioși căutau să le deslușească în lumea în care trăiau, prin intermediul picturii. Trebuie să examinăm apoi, prin analize formale și picturale extrem de atente, cum anume spațiul locuit este reprezentat ca spațiu pictural adresat unui privitor atunci cînd este înfățișat pe o pânză bidimensională. Și, în cele din urmă, trebuie să ne întrebăm cum anume poziționările subiecților sexuali – cu caracteristici de gen și de clasă în spații experimentate diferit la nivel psihic și social, dar și ca experiențe corporale și imaginare – sunt înscrise în artă semiotic și afectiv prin resorturi picturale.

Griselda Pollock

Arta, fie ea figurativă sau nonfigurativă, abstractă sau conceptuală, verbală sau nonverbală, scrisă sau orală, dramatică sau cinematografică, reprezintă unul dintre cele mai la îndemână instrumente de predare.

Acest volum analizează rolul jucat de Uniunea Artiștilor Plastici din RPR / RSR în perioada 1950-1990 în consacrarea artistului socialist de stat din perspectiva relaţiei dintre artă și politică, așa cum este ea mediată de arhivele instituţionale ale domeniului artelor plastice. Volumul folosește un corpus important de documente de arhive care privesc UAP (ANIC, ACFP, CNSAS, Ministerul Culturii, MAE, revista Arta plastică / Arta) și propune o analiză detaliată a organizaţiei create de regimul comunist pentru a gestiona domeniul artelor plastice. Printre problemele analizate s-au aflat natura acestei organizaţii, componenta sa sindicală, dar și caracterul său de asociaţie profesională. O a doua arie de interes a vizat situarea UAP în cadrul instituţional cultural comunist și al relaţiei sale cu Ministerul Culturii în ceea ce privește rolul jucat de diferite instituţii subordonate (în principal Fondul Plastic), dar și legat de diverse chestiuni financiare (surse de finanţare, venituri și cheltuieli). Aparent, UAP a fost o instituţie centralizatoare cu rol de intermediar sau de mediator între stat (Ministerul Culturii și PMR /PCR) și artiștii profesioniști. Studiul detaliat al Uniunii ne arată că UAP a coordonat structurile subiacente sau, uneori, paralele ale Fondului Plastic (FP) și Combinatului Fondului Plastic (CFP), dar că relaţia sa cu acestea și cu Ministerul Culturii a variat în cele patru decenii. În timp ce FP avea un rol sindical și de executor, ministerele erau comanditari, iar Uniunea avea doar o autonomie controlată de Ministerul Culturii. Cartea analizează Uniunea Artiștilor Plastici ca instituţie centralizatoare, ideologică și examinează rolul acesteia în sistemul de comenzi de stat, dar și relaţiile sale cu străinătatea și cu Securitatea. În fine, volumul se încheie cu o privire de ansamblu asupra principalelor transformări instituţionale de după 1990.

Caterina Preda

„Un alt aspect pe care autoarea cărții îl accentuează este necesitatea cunoașterii istoriei urbei nu numai din punct de vedere strict istoric, ci și ca o modelare civică în adevăratul sens al cuvântului. Nu o dată am amintit și eu în diverse ocazii necesitatea cunoașterii trecutului orașului nostru, pentru că dacă îți cunoști orașul unde trăiești și-ți desfășori activitatea, îl respecți altfel, și de ce nu, poți chiar să-l iubești. Lucrarea de față e o carte utilă, necesară și instructivă pentru toți locuitorii Clujului și nu numai, fie tineri sau cu mai mare experiență de viață.” Vladimir-Alexandru Bogosavlievici

Stelele nu sunt vizibile decît pe întuneric. În timpul crizei provocate de coronavirus, s-a făcut deodată întuneric. Foarte întuneric. Dar putem profita de asta pentru a vedea strălucirea stelelor. Criza ne-a ajutat să înțelegem cine sunt persoanele care, astăzi, contribuie cu adevărat la mersul societății. Nu sunt directorii supraplătiți ai corporațiilor, magnații sau specialiștii în combinații fiscale. De-a lungul anilor, ni s-a spus că ei ar sta la baza bunăstării noastre. Dar nu e deloc adevărat. Clasa muncitorilor continuă să fie cea care face totul să funcționeze. Muncitori obișnuiți și muncitoare obișnuite...

Am început să fac fotografii la vîrsta de 14 ani. […] 
Se pare că am deprins compoziţia făcînd mai întîi fotografii alb-negru. Apoi am început să recunosc puţin frumosul. Mult mai tîrziu şi împotriva voinţei mele m-am apucat de fotografii în culori, cînd am fost rugat să le fac pentru o publicaţie.
Fotografiile în culori sunt un teatru de culori. Cum spunea Goethe, toate culorile sunt vectori între alb şi negru. Ele se întreţes unele cu altele într-un fel subtil, pentru a pune în scenă un spectacol minunat. Ele compun poeme. Goethe spunea că ele apar în colaborarea dintre frumuseţea naturii şi simţul omenesc al vederii. 
Fac fotografii în România de 50 de ani. Sunt foarte atras de frumuseţea naturală şi de frumuseţea din sufletele oamenilor. Oamenii din România dau mereu o compoziţie de o formă minunată. […]
În acest album, am introdus cîteva fotografii pe care le-am utilizat înainte de mai multe ori. Unul dintre exemple e o fată care stă pe un deal păstorind o turmă. Am făcut această fotografie în urmă cu 25 ani. Fata spunea că dorea să devină un copac imens pe ale cărui crengi şi ramuri să se poată odihni multe păsărele. Apoi a strigat cu vocea ei adorabilă la oi: „Hai la mama!” Am fotografiat fata şi ea ajunsese să fie fixată ferm pe film. De fiecare dată cînd mă uit la această fotografie simt o emoţie puternică. Emoţiile n-au limite. Fata trăieşte pe filmul care îmi păstrează emoţiile. De fiecare dată cînd o privesc simt o senzaţie nouă. Mişcarea e statică. Mă simt mereu inconfortabil cînd văd acest conflict dintre tristeţe şi frumuseţe. […]
Cînd fac o fotografie, mă confrunt cu obiectul şi cu compoziţia generală. Apăs butonul declanşatorului cînd vine momentul potrivit şi după ce am luat în considerare mulţi factori: formele copacilor, moţăiala păsărilor, lumina, unghiul şi direcţia vîntului. Fac tot ce pot pentru a potrivi culorile din natură şi cele din sufletul meu. […]

Miya Kosei s-a născut în 1937 la Tokio. A studiat ştiinţe sociale, literatură, eseistică şi critică de specialitate, fotografie de artă etc. În 1965 a descoperit România, şi mai ales Maramureşul, care l-a entuziasmat şi unde a revenit de peste o sută şaizeci de ori. Multe dintre cărţile şi mai multe albume de fotografii sunt consacrate României. Cărţi publicate: Romanian Rhapsody, Tokio, Kokushokankoukai, 1986; Europa Orientalis – Romanian Red Rose, Tokyo, Nihon Vogue, 1991; La Roumanie des quatre saisons, Paris, Editions de Musée de l’Homme, 1997; Maramureşul, Bucureşti, Humanitas, 2000; Romanian Anthem – Europe of Europe, Tokyo, Heibonsha, 2002; Romania – People, Alcohol, Songs, Tokyo, Tokyo Shoseki, 2002; Aleksandr Sokurov, Tokyo, Michitani, 2006; Yuri Norstein, Tokyo, Michitani, 2007; The People of Sheep and Fir, Tokyo, Michitani, 2007; Song of the Sheep and the Fir, Tokyo, Michitani, 2008;Maramureş – In a Small Village in Romania, Tokyo, Michitani, 2008; Maramureşul meu, Cluj, Idea Design & Print, 2015. Participă la numeroase expoziţii, printre care enumerăm: Maramureş, Linz, Nordico Stadtmuseum, 1994; Rumänische Rhapsodie, Viena (Kitsee), Ethnographisches Museum Rathaus, 1996; Rapsodia Romena, Veneţia, Palazzo Correr, 1997; La Roumanie des quatre saisons. Le Maramures photographié par Kosei Miya, Paris, Musée de l’Homme, 1998; Maramureş, New York, East and West Gallery, 1999; Transilvania mea, Sibiu, Festival Astra Film, Casa de Cultură a Sindicatelor, 2007; Maramures, Auckland, Green Gallery, 2012; Maramures – la vie, les hommes, Beauvais, Théâtre du Beauvais, 2014; Maramures – Authentic Life, Ekaterinburg, Philharmonie, 2015; Romania, Yujinosahalinsk, Puppet Theatre, 2015. Premii: Child Welfare Culture Award (Japonia), Medalia culturală a Guvernului României, membru onorific al Institutului Cultural Român.

De ce trebuie să repetăm, în contemporaneitatea noastră, formule de politică despre care ştim deja, într-un mod demonstrat peste măsură, ca nu sînt în stare să ne scoată din impasul mondial în care am ajuns pe toate planurile? Cu alte cuvinte, de ce singurul peisaj politic care ni se oferă încă este acela al unei stîngi, al unei drepte şi al unui centru instalate în parlamentele noastre, unde declină în diverse feluri neputinţa politică, ura faţă de semenii noştri (de alte rase sau etnii, de pildă), ierarhiile sociale bazate pe cele mai stranii samavolnicii şi chinuiala de zi cu zi pentru un trai nu atît decent, cît extrem de conformat unor tipare tot mai rigide (şi lista ar putea continua)? Cum se face că „guvernarea cea bună” sarcină străveche a oricărei politici demne de acest nume, e mereu la o distanţă imposibil de atins? Alexandru Polgár

Alexandru Polgár (n, 1976, Satu Mare) a studiat filosofie şi ştiinţe politice. Membru fondator şi redactor al revistei Philosophy and Stuff (1997-2000), a lucrat şi ca redactor al revistei de artă contemporană Balkon din Cluj (1999-2003), iar în prezent este redactor al revistei IDEA artă + societate. Este traducător de texte teoretice din maghiară, engleză şi franceză în română. În 2009 a coeditat, împreună cu Adrian T. Sîrbu, volumul colectiv Genealogii ale postcomunismului (IDEA), iar în 2013 a publicat o primă carte proprie intitulată Diferenţa dintre conceptul de piaţă al lui Heidegger şi cel al lui Granel (IDEA), dedicată esenţei mondializante a capitalismului.

Colonialitatea e constitutivă modernităţii în sensul că modernitatea nu poate exista fără colonialitate. Ca urmare, retorica modernităţi e doar o altă faţă a logicii colonialităţii. Gîndirea decolonială urmăreşte criticarea şi deplasarea raţiunii imperiale moderne, a imperialismului capitalist… Gîndirea unică nu caracterizează doar neoliberalismul. Gîndirea unică este ansamblul gîndirii occidentale, cuprinzînd versiunea sa liberală sau neoliberală, creştină sau neocreştină, marxistă sau neomarxistă. Gîndirea unică – o „monocultură a spiritului” – include toate cele trei macronaraţiuni ale civilizaţiei occidentale. Ea trimite la limbile imperiale în care au fost formulate aceste naraţiuni (engleza, germana, franceza, italiana, spaniola, portugheza), precum şi la soclul lor greco-latin. Pentru a ne elibera de matricea colonială şi ordinea logică a colonialităţii sub forma gîndirii unice, a monoculturii spiritului, e necesară instalarea unei epistemologii a frontierei, în care e posibilă imaginarea unor alternative la modernitate (ceea ce nu e acelaşi lucru cu imaginarea unor modernităţi alternative). În acest sens, desprinderea şi procesul decolonizării ne proiectează către o lume transmodernă, globală şi plurală. Walter Mignolo

Născut în Argentina, Walter Mignolo e unul dintre fondatorii grupului Modernitate/Colonialitate şi unul dintre cei mai influenţi teoreticieni ai gîndirii decoloniale. Walter Mignolo e William H. Wannamaker Distinguished Professor la Universitatea Duke, coeditor al Writing Without Words: Alternative Literacies in Mesoamerica and the Andes (1994), autor al cărţilor The Darker Side of the Renaissance: Literacy, Territoriality and Colonization (1995), Local Histories/Global Designs: Coloniality, Subaltern Knowledges, and Border Thinking (2000), The Idea of Latin America (2005), Desobediencia epistémica (2010).

Pluritopic este prima colectie de carte dedicata in exclusivitate gindirii radicale nonoccidentale, propunind raportarea directa la experiente, rezistente si viziuni ce se opun totalitatii europene si deschid alte capete de pod pentru drumul est-european al liberarii de tranzitie.