Cărți

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1-30 din 125

Cumpără acum de la
  • Drumurile amanților
    29.95 LEI
    Epuizat din stoc
  • Amanții 3.0
    29.95 LEI
    Epuizat din stoc
  • Rapel
    32.95 LEI

    Prefață de Doru Căstăian




    “Îmi promit că voi închide ochii. Nu pot, mă atrage marginea halatului care se ridică, amenințător, peste genunchi. Trei palme. Trei distanțe care mă tulbură, mă turbează. Piele tânără care te înfometează și îți colonizează definitiv instinctele. Pierd noțiunea locului în care mă aflu, vreau să uit de ce am venit. Firele de praf care plutesc printre fâșiile de lumină intrate pe sub jaluzea stau să explodeze. Se mișcă pentru a lua hârtiile de pe birou, picioarele se desfac puțin. Un centimetru. Acel centimetru blestemat, absurd, care te preschimbă într-o secundă în pacient pe viață al psihologilor de carieră. Verdele-fistic devine pendulă și se mișcă stânga-dreapta, mi se închid pleoapele, genunchii ei mi se plimbă de câteva ori pe lângă față, miroase a fir de iarbă ucis prematur de cuțitul mașinii de tuns.”

  • Unul dintre noi urmează
    36.95 LEI
    Epuizat din stoc

    Continuarea îndelung așteptată a thrillerului despre care vorbește toată lumea, bestseller-ul New York Times Unul dintre noi minte! Acum există un nou mister de rezolvat la Liceul Bayview și un set complet nou de reguli.




    Haide, Bayview, știi că ți-a lipsit asta.


    O mulțime de aplicații dedicate bârfelor au răsărit una după alta de la moartea lui Simon, dar în anul care a trecut de când Cei patru din Bayview și-au demonstrat nevinovăția nimeni nu a reușit cu adevărat să învârtă caruselul zvonurilor răutăcioase așa cum o făcea el. Problema este că nimeni nu cunoaște secretele tuturor, cele mai ascunse dintre ele.


    Până acum.


    De data aceasta nu e o aplicație – este un joc.


    Adevăr sau provocare.


    Phoebe devine prima țintă. Dacă alegi să nu joci, implicit ai ales Adevăr. Iar al ei se dovedește șocant.


    Urmează Maeve, iar ea ar trebui să știe deja – mereu e indicat să alegi Provocare.


    Cam pe când Knox e și el luat în vizor, lucrurile au devenit deja periculoase. Provocările sunt mortale, iar Maeve a aflat un lucru important de la Bronwyn în urmă cu un an: nu te poți baza niciodată pe poliție. Nu îți va oferi ajutorul, nu te va proteja.


    Simon e de mult ieșit din peisaj, dar altcineva din Liceul Bayview este hotărât să-i ducă moștenirea mai departe. De data asta, cu un set nou de reguli.




    “Puțini reușesc să stăpânească arta suspansului așa cum o face McManus.” (Entertainment Weekly)


    “Un thriller de la unul dintre cei mai buni autori de cărți de suspans pentru adolescenți, Unul dintre noi urmează îți aduce surprize șocante și răsturnări de situație la care nu te-ai fi așteptat niciodată.” (PASTE)

  • Codul lui Zoran
    34.60 LEI
    Epuizat din stoc

    Dacă anii ar putea fugi înapoi, să înghită zilele, care să desfășoare orele în minute, despicate în secunde, și dacă toate ar putea povesti, s-ar opri acolo, în apartamentul lui de la etajul șapte, unde nevastă-sa trebăluia prin bucătărie, iar aromele de mâncare gătită șerpuiau până în camera unde se auzea pe fundal televizorul. Pe covor erau împrăștiate piese de lego. Îl ajuta pe băiat să facă un oraș. O proiecție a orașului-junglă în care a rătăcit după aceea pe străzi ani la rând, o premoniție despre orașul-iad care l-a înghițit făcându-l captiv ca într-o închisoare. Orașul bolnav, plin de oameni care se târau, păduchioși, zdrențuiți, printre oameni grăbiți și pasivi. Orașul care nu l-a lăsat să moară când dormea ca un animal pe gurile aburinde de canal, iarna, dar nici nu l-a iubit când era lovit în coaste în timp ce dormea prin scara vreunui bloc. Orașul care a asistat la căderea lui pe scara valorilor umane, de la inginer electronist la stadiul de cerșetor, lovit, scuipat și alungat. Orașul-balenă, în burta căreia a găsit adăpost, a fost despăduchiat și a dormit la căldură, pe un pat. Orașul din care, dacă ar putea, ar fi ieșit demult; dar n-a avut destul curaj.


    Dacă ar vrea să uite ceva din viață, ar fi atât de multe, încât i-ar trebui vagoane pentru spațiul de arhivare. Vagoane de durere, umilință, bătăi, insulte, vagoane de jeg, mizerie și duhoare. Erau prea multe trăiri, nu putea fi acela sfârșitul!




    Codul lui Zoran este o nouă reinventare literară reușită din partea curajoasei autoare a seriei Amanții. De data aceasta avem un roman de acțiune, cu accente de thriller, cu detalii construite impecabil – societăți secrete, relații complicate de familie, iubiri pierdute, vină, remușcare, regăsire… Orice ar scrie și indiferent care i-ar fi personajele, Corina Ozon nu își dezamăgește cititorii!“


    (Cristina Nemerovschi)




    „Citind-o pe Corina Ozon, uiți sensul cuvântului sfârșit; nu numai că nici nu știi când ai ajuns la finalul cărții, urmărind ițele întortocheate și captivante din destinele și aventurile personajelor, ci te și trezești pe negândite că tu, cititorule, poți avea oricând un nou început. Al tău. Acesta este în definitiv rolul artei: de a-ți impregna curajul de a merge mai departe.“


    (Alexandru Voicescu)




    „Coincidențe, semne, vorbe nespuse, nopți cu ochii în tavan, bani, compromis, aspirație, regăsire, idilă, așteptare, amintiri, telefoane, înșelătorie și curaj, logic și ilogic, toate vin împreună, precum afluenții unui râu, în a pune fundația unui stil aparte de scriitură.
    Este scrisul în patru dimensiuni.“


    (Magdalena Manea)

  • Al nostru este cerul
    34.95 LEI

    O poveste despre iubire, pierdere și regăsirea speranței.


    Rob Coates are o viață de invidiat. O are alături pe Anna, soția lui incredibilă, și mai ales pe cea mai prețioasă ființă, fiul lor, Jack, care transformă fiecare zi într-o aventură extraordinară. Rob simte că a câștigat potul cel mare la loteria vieții. Până într-o zi în care totul se schimbă – Anna e convinsă că se întâmplă ceva cu Jack.


    Atunci când familia ajunge să se confrunte cu o boală devastatoare, lumea lui Rob începe să se destrame. Rămânând brusc singur, caută consolare în fotografierea zgârie-norilor și stâncile pe care el și Jack obișnuiau să se plimbe. Acum, trece ca un somnambul prin toate zilele sale, incapabil să sară prăpastia care-l desparte de soția lui, de fiul său și de viața în sine. Dar e hotărât să se împace cu ce s-a întâmplat și să găsească drumul spre iertare.


    “Al nostru este cerul” îi va atinge pe toți cei care au suferit o pierdere sau au trăit o iubire adevărată, imensă. Luke Allnutt ne spune că drumul de la speranță la disperare și înapoi nu e niciodată simplu, dar, chiar și așa, fiecare inimă sfărâmată poate învăța să bată din nou.




    “O carte minunată, extrem de emoționantă și cu totul remarcabilă.” (Lucy Diamond)


    “Incredibilă, copleșitoare și plină de speranță” (Rachael Lucas)

  • Revertis
    32.95 LEI

    Lauren B. Callis și-a petrecut toată viața fugind de propriul trecut. Asta a făcut în ultimele secole. Este o femeie frumoasă, un organizator de evenimente extrem de căutat în New York și vampir. Speră ca Nemesis-ul ei să nu o găsească niciodată. Dar, când ești nemuritor, „niciodată” înseamnă foarte mult timp.




    — Mă cunoști prea bine, Jérôme. Poate că ar trebui să te surprind cumva. Se spune că, după primii trei sute de ani de relație, se cam instalează rutina.


    — Precis ai citit asta în Cosmo. Numai minciuni.

  • Râurile din Londra
    32.95 LEI

    Prima carte din seria Peter Grant.




    Ofițerul stagiar Peter Grant visează să ajungă detectiv al Poliției Metropolitane din Londra. Păcat că superiorii lui au de gând să îl repartizeze Unității de Progresie a Investigațiilor, unde cel mai mare pericol pe care l-ar putea înfrunta este să se aleagă cu o tăietură de la hârtiile birocrației moderne. Însă perspectivele de carieră și de viață ale lui Peter se schimbă după ce are loc o crimă neobișnuită, iar el intervievează un martor ocular care se întâmplă să fie și fantomă. Abilitatea unică a lui Peter de a putea discuta cu ființe trecute prin moarte îl aduce în atenția Inspectorului Thomas Nightingale, care investighează infracțiunile ce implică magia și supranaturalul. După ce o serie de crime brutale și stranii cuprinde Londra, Peter, acum ucenic vrăjitor, devine parte a unei lumi în care zeii și zeițele se amestecă printre muritori, iar un spirit teribil și încă nestins al trecutului își dorește să scufunde orașul în haos.




    “Regivorant, original și o lectură încântătoare.” — Charlaine Harris


    Râurile din Londra e povestea a ce s-ar întâmpla dacă Harry Potter ar crește mare și s-ar alătura Poliției Londoneze. O carte cu detectivi de o imaginație debordantă și care te va binedispune cu siguranță.” — Diana Gabaldon


    “Construită cu detaliu și imaginație… Aaronovitch este un scriitor care trebuie urmărit.” —Peter F. Hamilton

  • Negustorul de pipe
    34.60 LEI
    Epuizat din stoc

    “Deschizi larg fereastra; vrei aer, mult aer, care să-ți invadeze și ultima celulă din corp. Respiri: aerul sărat al mării, aroma cafelei proaspăt râșnită și care așteaptă să fie împreunată cu apa clocotindă, mirosul pătrunzător al nopții trecute…. Și-ți cauți pipa; găsești întâi cutia cu tutun pe al cărei capac începi să bați încet ritmul serii de dinainte de noaptea trecută. Te așezi comod în fotoliul așezat strategic în bătaia soarelui dimineții și te întrebi pe unde-ți vor mai zburda astăzi gândurile.
    Acum (abia acum) deschideți Negustorul de pipe. Sunteți pregătiți să intrați într-o altă lume: cea în care visele capătă culoare, miros de tutun proaspăt rulat și aromă de cafea băută în neștire. Și dacă ne-om întâlni la capăt de drum, ei bine, nu va fi o pură întâmplare.”
    (Nona Rapotan)




    “Densă, ataşantă, intensă, având ceva din zugrăveala onirică a romanticilor, dar şi din melancolia supurândă a esticilor precum Hrabal, proza lui Paul Gabor reuşeşte să bucure şi să provoace în acelaşi timp. Plasându-se în zona în care tandreţea nu se desparte de cruzime, ramificându-se fractalic, ludic, ţesându-se din proliferante plase care te prind iremediabil, reuşeşte să nu obosească nici prin mizerabilismul dezabuzării, nici prin excesul unui stil prea căutat. Din toate aceste motive, dar şi din altele, apariţia cărţii lui Paul Gabor reprezintă un eveniment literar convingător şi remarcabil.”
    (Doru Căstăian)




    “Înainte s-ajungă acasă, zmeul aruncă buzduganul. Așa spune povestea. Numai că aici buzduganul e însăși povestea. Și, ce să vezi?, înăuntrul lui sunt alte povești. Paul Gabor scrie netsúckeuri, bijuteriile alea japoneze care sfârșesc șnurul chimonoului, șnurul care leagă lung, care acoperă. Dar avem o problemă: Paul dezleagă, Paul descoperă, Paul pune o mistrie de aromă în hârdăul cu aer, amestecă bine, face focul, pune tuciul pe pirostrii, afară, pe nisipul ud de val, incantează șamanic, mai amestecă nițel, gustă, îmi dă și mie, cum să nu-mi dea?, eu sunt cititorul lui, și-apoi toarnă în forme piatra poveștii. În forme mici, de piatră și ele, numai piatra naște piatră, o naște natural, ce-ți pasă ție, gustătorule, de travaliul pietrei?, răsuflă, răsufli, se odihnește, te odihnește, veghează, te veghează. Și-odată ce-ai intrat pe ușa primei povești, intri în palatul narativ, cu arcade și arabescuri, cu vitralii și volute, cu aerul lui care cântărește cât suflul omenesc. Plutind, treci din încăpere-n încăpere, nu numeri, aici nu se numără, aici se cântă și când doare, aici se trăiește, hei, nu te speria, doar se trăiește, omul ăsta care scrie îți dă apă și merinde, tu doar bucură-te, viule, cuvintele lui sunt drum de aer, ce, nu știai că știi să umbli pe nepământuri?”
    (Ana Barton)




    Dans oriental
    Aseară mi-a adus un cuib de viespi cu nucă și o pungă cu struguri. Boabele aveau pielița fină și gust de sfârc fierbinte, ațâțat în cercuri lente. M-am întins pe spate, s-a urcat pe mine și m-a hrănit. Zâmbea, își rotea părul lung pe umeri: mi-a plimbat ciorchinii pe frunte, pe piept, a spart câteva boabe între buze și mi-a udat fața cu picăturile dulci, translucide. Se juca cu mine. Mă strivea cu coapsele fără să-i pese. Devenisem șa, mă topisem sub căldura ei și-mi era dor de dune. Străbăteam împreună stepe și înghițeam apusuri, beți, roșii la față. Ea cu privirea pierdută, eu fără simțul măsurii.
    Am mușcat din cuib până la ultimul strop de must, am invitat beduini în cameră și am dansat toată noaptea ca nebunii, în jurul hainelor făcute grămadă în mijlocul camerei. Ne-am dezbrăcat cu toții – eu, ea, beduinii, umbrele cămilelor și cadânele care turnau ceai în pahare – și am lăsat apele să curgă de pe noi. S-au făcut râuri, se prelingeau pe sub poduri de piatră în timp ce noi ne pierdusem cumpătul. Viespile ne pișcau de obraji ca să ne trezim la realitate. Un bătrân și-a pus o cămașă lungă pe el și a aprins două lumânări. Două firișoare de fum au început să se ridice. Aveau fețe umane, zâmbeau, vorbeau în șoaptă. Și încercau să se sărute.

  • Bad Romance
    34.95 LEI

    “Așa începe cel mai groaznic an al vieții mele: într-o mașină Mustang cu geamuri aburite, alături de un băiat superb care plânge.”




    Grace vrea să iasă. Să iasă afară din casă, de acolo de unde tatăl ei vitreg tună și fulgeră, paralizând-o de frică, iar mama ei o pune să frece noroi închipuit de pe podele. Să iasă din orășelul ei din California, prea mic pentru a-i cuprinde visurile despre o metropolă cu freamăt neîncetat. Să iasă din propria piele și să intre în cea a unui artist parizian, regizor din New York, orice, orice altceva, numai să nu mai fie speriată și singură.


    Și iată-l pe Gavin: fermecător, talentat, adorat. Obsedat de control. Periculos. Atunci când Grace și Gavin se îndrăgostesc, Grace e convinsă că e prea minunat totul ca să mai fie și adevărat. Și totuși, nu are nici cea mai vagă idee că relația lor va deveni o închisoare din care îi va fi imposibil să scape.


    De o intensitate emoțională apăsătoare și cu o neîndurătoare sinceritate, aceasta este povestea alunecării în întuneric și a revenirii în forța luminii: Bad Romance.

  • Magia fetelor Belles
    39.95 LEI

    Camellia Beauregard este o fată Belle. În lumea opulentă din Orléans, fetele Belles sunt venerate pentru că ele controlează Frumusețea, iar Frumusețea este un bun mai de preț decât orice. În Orléans, oamenii se nasc gri, se nasc damnați și numai cu ajutorul unei fete Belle și al harului său pot să fie transformați și să capete splendoare.


    Însă pentru Camellia nu este suficient să fie o fată Belle. Ea își dorește să fie favorita – acea fată Belle aleasă de către regina din Orléans pentru a locui la palat, pentru a îngriji familia regală și curtea sa, recunoscută astfel drept cea mai importantă fată Belle din lume. Dar atunci când Camellia și surorile sale Belles ajung la curte, îi devine clar faptul că a fi favorita nu înseamnă tot ce a crezut ea înainte. În spatele strălucirii și luxului palatului se ascund secrete întunecate, iar Camellia află curând că însăși esența existenței sale este bazată pe o minciună – că puterile sale sunt cu mult mai mari și că pericolele pot fi cu mult mai înspăimântătoare decât și-ar fi imaginat. Atunci când regina îi cere Camelliei să își riște propria viață pentru a o salva pe prințesa cuprinsă de boală folosindu-și puterile Belles în moduri nepermise, Camellia se confruntă cu o decizie imposibilă.


    Cu viitorul ținutului Orléans și al locuitorilor săi în joc, Camellia trebuie să aleagă: să se salveze pe sine, pe surorile sale și însăși tradiția fetelor Belles, sau să o readucă la viață pe prințesă, să se confrunte cu primejdii teribile și să schimbe pentru totdeauna mersul lumii ei.




    Magia fetelor Belles este o poveste amețitoare și atractivă despre ambiție, dorință și frumusețe neîmblânzită.” (Holly Black)


    “Povestit într-un stil minunat, romanul lui Dhonielle Clayton atrage cititorul într-o lume fantastică, periculoasă, analizând aspru obsesia noastră pentru frumusețe. Nu-l ratați!” (Bookish.com)


    “O lume luxuriantă și otrăvitoare, unde frumusețea înseamnă putere, iar întunericul pândește la fiecare colț.” (Kami Garcia)


    Magia fetelor Belles este plină de tensiune politică, intrigi de curte, personaje complexe și imperfecte, trădări mortale – ce altă poveste ar putea fi mai potrivită zilelor noastre? Lasă-te învăluit și sedus în această lume sălbatică a modei, magiei și crimei.” (Daniel Jose Older)


    “Clayton evocă o lume care îți taie răsuflarea, frumoasă, dar și tulburătoare, populată de personaje puternice și sofisticate. Este o poveste care îți provoacă mintea și care stăruie.” (Marie Lu)


    „Tensiunea și pericolul escaladează rapid. Termenii sunt interesanți și unici… Fanii genul fantasy vor aprecia intrigile de la curte, în care cei lipsiți de putere încearcă se să rupă de sub asuprirea conducătorilor. Toate personajele au motivații adânci.” (School Library Connection)


    “M-am îndrăgostit până peste cap de lumea opulentă și întunecată din Magia fetelor Belles. O carte pe care s-o citești când vrei să fii purtat într-un loc periculos și frumos, unde nimic nu este ceea ce pare și unde secretele abundă.” (Megan Shepherd)


    Magia fetelor Belles problematizează puternic tema costului frumuseții și a sacrificiilor pe care suntem dispuși să le facem în numele ei. Dhonielle Clayton creează o lume pe cât de luxuriantă, pe atât de superbă, cu un stil așa de încântător încât veți savura fiecare cuvânt.” (Zoraida Cordova)

  • Ajuta-ma sa nu dispar
    36.70 LEI
    Epuizat din stoc
    In noaptea aceea, in acea prima noapte, m-a strins in brate spasmodic. Eram ca doua fiinte care se ineaca si se agata una de cealalta ca sa se salveze. Trebuie ca asta faceam, fiecare avea nevoie de celalalt ca sa nu cada in propriul hau si sa dispara. Ajuta-ma sa nu dispar.

     

    In mintea mea se facuse intuneric, un intuneric bun si nu-mi mai era frica de el.

     

    Nu trebuia sa adormim. Trebuia sa raminem treji, pina la capatul celalalt al noptii. Dar corpurile deveneau tot mai grele. Nu trebuia sa alunecam in somn, nu trebuia sa adormim, cine iubeste nu doarme, tresaream, iar ziua parea tot mai departe, tot mai lipsita de stralucire. Ce ar fi putut aduce, cind noaptea adusese deja totul, o iubire proaspata ca un les cald?
  • Dincolo de furtuna
    34.95 LEI

    O sensibila selectie de locuri consensuale cu femei si barbati ne este propusa in acest roman semnat de Corina Ozon, cu o maturitate a scriiturii ce culmineaza in fiecare fraza cu o speranta. Speranta devine un centru de viata secunda, reconstruind existente frante succesiv, feminine si masculine, sub forma unor identitati private, dezradacinate, dar care se exprima si traiesc intr-o comunitate globalizata de afecte si emotii. - Mihaela-Alexandra Tudor, profesor universitar, Les Arcs-sur-Argens, Franta



    Dincolo de furtuna este prima carte a Corinei Ozon care transcende timpul istoric si spatiul geografic romanesc. Prin talentul ei deja consacrat in cartile scrise in cinci ani, Corina aduce in prim plan povestile de dragoste ale unor romani din doua generatii, care au ales calea exilului, respectiv a emigratiei; in ultimul caz, povestea urmasilor lor. Cei din prima generatie – oameni politici si artisti de mare valoare – fac parte dintre acele personalitati care au refuzat sa faca compromisuri in fata regimului strain instaurat in 1946 si au ales drumul dureros al exilului. Cei din a doua generatie reflecta imigratia de la sfarsitul anilor 1980, inceputul anilor 1990. Veti intalni o lume fascinanta, dureroasa, incitanta, impregnata cu mister, simbolism, referinte catre o lume trecuta, a cautarii si regasirii originilor; cu o actiune de tip "roman politist". Si nu in ultimul rand cu iubiri predestinate. O poveste hollywoodiana! Nu intamplator mare parte din actiune se desfasoara in San Francisco. Ca pasionat de istorie si cunoscator relativ a naturii umane, pot spune ca m-a fascinat aceasta carte! - Stefan Strajeri, scriitor, Detroit, SUA


    Iata o carte cu sapte nivele de introspectie! O carte in care regasesc Canada si care poarta mirosul puternic al vopselelor proaspete pentru pictura. Vopsele cu care Corina Ozon picteaza, efectiv, odaile de suflet si culoarele vietilor personajelor sale. Iubirile eroilor povestii sunt transcendente, adesea implinite si inramate, imaginar, in stil baroc. Rame pe ale caror passe-partout autoarea se semneaza fin, cu penita catorva generatii de trairi intense. O carte ca o manusa din dantela a unei printese de odinioara. - Magdalena Manea, scriitoare, Toronto, Canada

  • Tu
    36.95 LEI
    Epuizat din stoc

    Atunci cand o tanara si frumoasa scriitoare aspiranta intra in libraria din New York in care lucreaza Joe Goldberg, el face ceea ce ar face oricine in situatia lui: ii cauta pe Google numele pe care l-a aflat de pe cartea de credit.

    Este doar o singura Guinevere Beck in intreaga metropola. Ea are un profil public de Facebook si posteaza pe Twitter neincetat, dezvaluindu-i lui Joe tot ce ar avea nevoie sa stie: se recomanda pur si simplu Beck, pentru prietenii ei, a urmat cursurile la Universitatea Brown, locuieste pe Bank Street si va fi la un bar din Brooklyn diseara – locul perfect pentru o intalnire “intamplatoare”.

    Pe masura ce Joe capata in mod invizibil si obsesiv controlul asupra vietii lui Beck, el orchestreaza o serie de evenimente pentru a se asigura ca Beck nimereste in bratele lui primitoare. Trecand de la statutul de hartuitor din umbra la cel de iubit oficial, Joe se transforma in barbatul visurilor lui Beck, totul in timp ce, pe tacute, inlatura orice obstacol care i-ar putea sta in cale. Chiar daca asta ar insemna sa ucida.

  • Cosmarul de la Killman Creek
    34.95 LEI
    A doua carte din seria Stillhouse Lake

     

    De fiecare data cand Gwen inchidea ochii, il vedea in cosmarurile sale. Acum ochii ei sunt deschisi, iar el se incapataneaza sa nu dispara.

     

    Gwen Proctor a castigat batalia de a-si salva copiii din calea fostului ei sot, criminalul in serie Melvin Royal, si a complicilor lui psihopati. Dar razboiul nu s-a sfarsit. Mai ales ca Melvin a evadat din inchisoare… Mai ales ca ea a primit acum un mesaj terifiant.

     

    Nu esti in siguranta nicaieri.

     

    Refugiul ei de la Stillhouse Lake a devenit o capcana. Gwen isi lasa copiii in grija unui vecin inarmat, care si-a facut din propria casa o fortareata. Cu ajutorul lui Sam Cade, fratele uneia dintre victimele lui Melvin, Gwen pleaca sa vaneze criminalul. A invatat cum s-o faca de la cel mai pervers asasin aflat inca in viata. Dar lucrurile cu care se confrunta sunt mai presus de toate temerile ei – o minte sofisticata si bolnava a planuit atent sa o distruga. Pe masura ce increderea in cei din jur incepe sa se risipeasca, Gwen ramane doar cu furie si dorinta de razbunare, in timp ce se apropie de propria-i prada. Si e limpede ca lumina zilei ca unul dintre ei – vanator sau tinta – va sfarsi mort.
  • Sieland
    24.95 LEI

    Când am ajuns un pic mai sus, încercam să vânez berze cu gâtul înnodat


    Toate aveau un nod pescăresc pe la jumătatea gâtului


    Nu am nimerit niciodată vreuna


    Ba mai mult, mi-a scăpat și toporul în apă


    și te-am lovit


    Ai venit să mi-l aduci cu lama lipită de frunte

  • Sunt cu ochii pe tine
    36.95 LEI

    Când Ella Longfield surprinde doi tineri atrăgători flirtând cu două adolescente într-un tren, nu-și bate prea mult capul cu asta – până în clipa în care află că băieții tocmai au ieșit din închisoare, iar instinctul ei matern o pune în stare de alertă. Dar chiar în momentul în care vrea să ceară ajutor, ceva o oprește. În dimineața următoare află vestea că una dintre adolescente – Anna Ballard, o frumusețe cu ochii verzi – a dispărut. Un an mai târziu, Anna tot nu a fost găsită. Ella este devastată de vina că nu a intervenit, și nu e singura care nu poate uita. Cineva îi trimite scrisori de amenințare, care o fac să se teamă pentru propria viață. Apoi, o întâmplare dezvăluie faptul că familia și prietenii Annei ar putea avea ceva de ascuns. Prietena ei cea mai bună, Sarah, nu a spus tot adevărul în legătură cu ce s-a întâmplat în acea seară – iar părinții, de asemenea, au la rândul lor secrete. Cineva știe unde se află Anna – și nu vor să spună. Dar sunt cu ochii pe Ella.

  • Suicid
    24.95 LEI

    “Personajele acestei cărți și-o iau urât, tarantinian. O regizoare bitchy le manevrează simbolic printr-o lume compensatorie ce li se-ntoarce direct în față. Dar cel cu adevărat defect, arhetipul pulp, mimează inocența în mijlocul scenei: nici un text, oricât de cinstit sau de răzbunător, nu-l poate șifona. De unde, în paralel cu proiecțiile moraliste, viața începe să ruleze pe categorie B: alcool, medicamente, sex aiurea, leșinuri din senin. Anca Zaharia scrie – uneori pe tipar de antireclame – despre o tipă cool, incapabilă să se salveze.”

  • Până când mă voi vindeca de tine
    34.95 LEI
    Epuizat din stoc

    „Oare de ce, atunci când ne regăsim, suntem năpădiți de regrete!? Cum este posibil să ne întâlnim sufletul pereche, să-l lăsăm apoi să plece-n lume!? Oare chiar suntem condamnați la eterna reîntoarcere, la Uroboros!? Întrebări clocotitoare de viață, un volum al regăsirii de sine într-o lume a adaptării dificile, a ritmului tot mai alert, în care reperele se estompează. Iubirea și suferința par a fi una și aceeași stare trăită, dar mai ales simțită. Corina Ozon scrie despre oglinzile din noi, despre alegeri dificile și fugi, la capătul cărora de multe ori ne așteaptă fericirea îmbrățisării calde.“

  • Nu mai suntem nemuritori
    34.60 LEI
    Epuizat din stoc

    De cele mai multe ori pur și simplu umblu pe jos prin întuneric pe străzi secundare purtând în buzunarele nădragilor mici diamante pe care, când și când, le scot și le arunc spre felinarele stinse, pentru că îmi place lumina aceea de-o clipă, pentru că frumusețea nu poate fi decât astfel: o lumină de-o clipă de la un diamant aruncat de un vagabond înspre un felinar stins, pe o stradă secundară, în noaptea din oameni.

  • Demoni (vol. 2): Foc
    32.95 LEI

    Lisa Whelan s-a schimbat mult din ziua în care a primit Steaua. Aparent, este o fată obișnuită, de optsprezece ani, care se pregătește să meargă la facultate. Însă este tot vrăjitoare. Cea mai puternică din Univers. Este Arma. Acum are o nouă luptă de purtat. Una pentru care va trebui să ridice o întreagă oaste.

  • Omul focului
    38.96 LEI
    Epuizat din stoc

    No 1 New York Times Bestseller • Premiul Locus 2017 • Premiul Goodreads Choice 32017

    O epidemie globala determina combustie spontana la cei infectati, orasele cad prada flacarilor unul cate unul, iar nimeni nu stie de ce, cum si de unde a pornit. Doctorii o denumesc Draco incendia trychophyton, insa toti ceilalti ii spun Solzu’ Dragonului, rezultatul unui spor extrem de contagios ce marcheaza trupul gazdelor in cruste de un negru-auriu splendid – totul inainte de izbucnirea in flacari. Milioane sunt infectati. Nu exista antidot. Nimeni nu e in siguranta.

     

    Harper Grayson, o sora medicala dedicata si plina de compasiune, dar si pragmatica precum Mary Poppins, a tratat sute de pacienti inainte ca spitalul ei sa arda din temelii. Dupa care a descoperit urmele crustei aurii chiar pe propria piele. Cand epidemia a pornit, ea si cu sotul ei, Jakob, au facut un pact: daca se vor imbolnavi, isi vor lua soarta in propriile maini. Nu a fost insa pregatita pentru situatia in care ar fi insarcinata. Acum, stiind ca au fost cazuri de mame care au nascut copii sanatosi, ea trebuie sa supravietuiasca cu orice pret.

     

    Convins ca sotia sa l-a contaminat si pe el, Jakob ajunge la limita disperarii si, in cele din urma, o paraseste pe masura ce comunitatea lor e cuprinsa de teroare. Din haosul creat se ridica nemiloasele Comandouri de Incinerare – auto-proclamate, inarmate si patruland strazile si padurile pentru a extermina pe cei care cred ei ca poarta sporul. Si totusi Harper nu este pe atat de singura pe cat se temea: un strain misterios pe care l-a cunoscut in treacat la spital, un barbat purtand un costum galben si uzat de pompier, avand tot timpul cu el o ranga, strabate ruinele din New Hampshire. Infectat cu Solzu’ Dragonului, barbatul e capabil sa isi controleze focul dinauntrul sau, folosindu-l ca scut pentru a proteja pe cei vanati… si ca arma de razbunare a celor nedreptatiti. In lunile care urmeaza, in timp ce totul arde scapat de sub control, Harper trebuie sa afle secretele Pompierului inainte ca viata sa – si a copilului nenascut – sa se destrame in fum.

    Original si captivant. (George R.R. Martin)
  • Ce facem cu Romania? Dialoguri cu cititorii
    31.45 LEI
    Epuizat din stoc

    E ușor să te bați cu pumnul în piept că iubești România. E simplu să-ți cumperi un fular în culorile tricolorului – roșu, galben și albastru – și să ieși în piață de 1 Decembrie, la un pahar de vin gratis. E comod să te cerți în diferite grupuri pe Facebook cu „nenorociții care nu iubesc trupul patriei mamă și-l pângăresc“. E la îndemână să-ți lipești pe manșetă o etichetă care urlă că „românii sunt frumoși“. E confortabil să te împăunezi cu reușitele altor români, alții decât tine – fie că vorbim despre filme românești premiate în lume, fie că vorbim despre o echipă de fotbal sau niște liceeni olimpici la matematică. E ideal să spui, de acasă, din fotoliul tău, scuipând o coajă de sămânță pe covor: „E buni, domle, e români de-ai noștri!“ Dar, de fiecare dată când ești tentat să spui asta, pune-ți și întrebarea: când am făcut, cu adevărat, ceva real și personal PENTRU România?


    Și poate că, în definitiv, nu pentru România trebuie să faci lucruri, ci pentru tine. Să te dezvolți ca ființă umană, să evoluezi neîncetat, asta automat va face într-o zi și societatea mai bună. Să corupi cât mai mulți oameni să facă la fel. Să nu te blazezi, să rămâi viu, pentru că acolo unde e viață e și evoluție, e mișcare și înaintare, e putere și libertate. Be true till the end. And laugh each day, pentru că și râsul vindecă inimi. În rest, trăiți, iubiți, citiți, visați, descoperiți-vă, exprimați-vă și fiți voi înșivă până la capăt. Vă mulțumesc pentru că mă citiți!

  • O viata noua, noua
    32.95 LEI

    Tadema, un barbat usor trecut de floarea varstei, traieste bucuriile unei vieti burgheze, cuminti – are un magazin de bijuterii, o sotie usor plictisita, dar care il lasa in pace, un bichon maltez pe nume Waffles si o fiica care il deranjeaza numai cand are nevoie de bani. Linistea existentei lui este tulburata in ziua in care un baron faimos si afemeiat ii comanda un ceas scump. Tadema ii livreaza superbul ceas, dar baronul il rasplateste intr-un mod ciudat: o seduce pe sotia lui Tadema, Adele. Din acel moment, viata lui Tadema devine din ce in ce mai haotica, agitata si imprevizibila. Baronul refuza mai departe sa-i plateasca extravagantul ceas, mai ales ca… nu-l mai are. Toata harababura in care se transforma viata bijutierului ii prilejuieste reflectii amare asupra oamenilor si universului.

    O viata noua, noua este o calatorie dramatica si emotionanta, o oglinda fidela a conditiei umane, cu plusurile, dar mai ales cu minusurile ei. O poveste despre curajul de a o lua de la capat in fiecare zi.

  • Sinuciderea Ielelor
    31.45 LEI
    Epuizat din stoc

    Si daca destinul sau era tocmai cel de care incercase sa fuga? Si daca nu avea, de fapt, de ales?

    Ana Manescu nu scrie pentru oricine, fiindca in cuvintele ei nu sunt povesti despre simpla devenire a omului, ci mai mult despre zbuciumul sufletesc pe care preferam sa nu il vedem. Povestile Anei nu sunt despre ce e urat in viata noastra, ci despre negura care ne face deosebiti. Scriitura Anei expune o lume pe care deseori evitam sa o exploram, o lume in care lucrurile sunt cu susul in jos si nimeni nu are o problema cu asta.

    Dupa ce a experimentat cu o realitate acuta in romanele „alter.ego.” si „Stresul dintre orgasme” si a facut cativa pasi in lumea fantasticului prin volumul de proza scurta „Quasar”, Ana Manescu trece de-a binelea granita fantasticului cu noul sau volum de povestiri, „Sinuciderea Ielelor”. Incluzand teme si motive populare, precum si personaje familiare din basmele copilariei noastre, „Sinuciderea Ielelor” cuprinde un univers matur construit, plin de emotii si rasturnari neasteptate de situatie. - Ana-Maria Anghelescu

  • Exorcizat
    29.95 LEI
    Epuizat din stoc

    Roman castigator al premiului de debut „Mircea Ciobanu” – editia 2015

    Romanul de debut al lui Radu Gavan a intrat in forta in lumea literara din Romania, fiind premiat si apreciat, insa si criticat pentru violenta excesiva sau pentru temele tabu abordate.

    Pornind de la experientele autorului, Exorcizat spune povestea intunecata a unui tanar agent imobiliar. Intr-un Bucuresti sumbru, inconjurat de diavoli cu chipuri de oameni, protagonistul duce o existenta mizera. Ratacit intr-o lume pe care nu o intelege si la care nu se poate adapta, tot ce isi doreste este o viata decenta si putina afectiune, insa, uneori, pretul platit poate fi urias. Alaturi de singurul sau prieten, demonicul Victor, intalneste tot soiul de personaje pestrite – gangsteri, pradatori sexuali, oameni de afaceri fara scrupule si alti monstri ai subteranei bucurestene. Incetul cu incetul, tanarul nostru isi pierde inocenta. Iadul e aici, in noi si printre noi.

    Un roman controversat, plin de forta, halucinant si violent, strabatut uneori de o sensibilitate surprinzatoare si un umor negru irezistibil.

    Romanul de debut al lui Radu Gavan este o experienta uluitoare, o scriitura demetaforizata, de un firesc impresionant. In acest roman fiecare cuvant pare sa cada la locul lui, subterana dostoievskiana, patima zweigiana se intalnesc cu undergroundul si bizareria lui Palahniuk, pentru a contura, fara cosmetizari, fara reflectii filosofice, doar prin faptic brut, o poveste si un protagonist care oglindesc, la randul lor, portretul demonilor contemporani ce bantuie societatea romaneasca si nu numai. - Sever Gulea, Libris Blog

    Un roman puternic, ce iti deschide ochii asupra unei lumi, dar si asupra unor categorii de personaje/oameni pe care nu le intalnesti zilnic. - Jovi Ene

    Nu stiu ce simteau contemporanii lui Eminescu, la scriitori ma refer acum. Poate uimire, poate invidie, daca nu chiar ciuda pe uriasul lui talent. Stiu insa ca azi am terminat de citit un roman zguduitor. - Ana Barton, Revista Cariere

  • Teoria tacerii
    30.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Inainte de a ma naste, eram un foarte bun inotator. In lichidul amniotic ma simteam ca pestele in apa. Mama a stiut, asa cum numai mamele pot sti, ca poarta in pintece un inotator de performanta, si a inceput sa creasca. Din dragoste pentru mine, mama a devenit uriasa. Aveam acum la dispozitie un bazin olimpic plin cu lichid amniotic. Bateam suta de metri in secunde din ce in ce mai putine. Inotam intr-o tacere perfect etansa. Luni de zile m-am antrenat pentru o medalie, aveam toate motivele sa sper la aur. Dar mama a inceput intr-o zi sa descreasca. Apoi i s-a rupt apa, iar mie mi s-a rupt tacerea. M-am trezit tipind. La git aveam o medalie insingerata.





    Carte ilustrata cu fotografii de Cristian Crisbasan, Vlad Eftenie, Bogdan Grigore, Cristina Soiman, Iulian Tanase.



  • Antidepresiv
    29.95 LEI
    Judecam usor, iertam greu si iubim tot mai putin. Nu. Nu suntem singuri. Ne-am insingurat. Ce ar fi daca tu, tu, sau tu, ori tu ai face primul pas? Hai, rupe lanturile! Sparge zidurile. Nu iti mai fie teama. Spune te iubesc, mi-e dor de tine, ia-ma in brate, tine-ma strans, imi e teama, ajuta-ma, iarta-ma, hai sa bem o cafea. Hai, imbratiseaza. Pupa. Saruta. Pleaca. Fii bun. Ai compasiune. Asteapta. Ce mai faci? Esti bine? Spune, esti bine? Ce te doare? Sunt aici, nu te teme. Ce iti doresti? Intreaba si spune toate astea. Spune ce simti. Spune mereu adevarul. Priveste-te in oglinda si spune-ti adevarul, oricat ar durea. Vei fi liber. Adevarul e frumos, limpede, te elibereaza. Timpul nostru, aici, e scurt. Nimeni nu ne garanteaza ca apoi mai exista ceva. Asta, viata asta, de acum, e tot ce stim si avem. Nu irosi timpul. Traieste. Bea vin. Mananca prajitura, ciocolata si vata pe bat. Fa sport. Ia un copil in brate si danseaza cu el. Sau ia-te in brate si danseaza cu tine. Dar danseaza. Canta. Cumpara-ti rochia, ori blugii, ori tenisii pe care ii doresti atat de mult. Priveste muntii si inoata in mare, pana haaaat, departe, in larg. Sau stai la mal si fa castele de nisip. Fa dragoste. Simte viata cum curge prin tine. Taci mai mult. Asculta mai mult. In tacere te vei auzi cel mai bine. Nu mai lupta. Abandoneaza-te. si, cel mai important, viseaza. Niciodata, orice s-ar intampla, nu uita sa visezi. (Autoarea)

     

    Ioana Duda este unul dintre cei mai vii oameni pe care i-am cunoscut vreodata. (Cristina Nemerovschi)
  • Tara mea suspendata
    31.45 LEI
    Epuizat din stoc

     Inainte de a incepe lungul drum al pustiului, Dumnezeu a indulcit apele amare, caci oamenilor le era tare sete. Apoi, le-a trimis prepelite, fiindca se-mputinau de foame. Cat au traversat desertul, israelitii au mancat mana. Le-a tinut si de foame, si de sete. Pe pamant cadea mana, din cer cadea, in fiecare dimineata. Oamenii o mancau si se salvau. Nu aveau voie sa o pastreze, asa era porunca. Totusi, unii, de frica foametei si din putinatatea credintei, au incercat sa tina un pic de azi pe maine, insa mana n-a mai fost buna de mancat. Dumnezeu promisese mana pentru fiecare zi a pribegiei si s-a tinut de cuvant. Poporul lui Israel a fost salvat si, dupa patruzeci de ani de pustiu si mana, a ajuns in Tara Promisa. Anca Mizumschi a scris aici o carte a pribegiei, o pribegie care i-a-nceput inainte de plecare, cu mult inainte. Si nu e doar pribegia ei, ci a fiecarui om care se naste in tara asta minunat de frumoasa, de care ti-e dor tot timpul pentru ca nu te simti aproape niciodata acasa. Anca a spus aici deopotriva adevar si poveste, adevarul povestii si povestea adevarului. Adevarul ei, povestea ei. Mana si desertul sunt insa ale noastre, ale tuturor. Cat timp va mai manca mana poporul tau, Doamne, si cat desert amar de necredinta in sine mai are el de trecut? (Ana Barton)




    Ce surpriza mi-a facut Anca Mizumschi! Ii cunosc toata opera poetica, pe care am si comentat-o de cite ori am avut prilejul, asa ca, atunci cind am acceptat sa scriu citeva rinduri pentru aceasta coperta, ma gindeam la un volum de poezii. Si nu e! E unul de proza, dar ce proza! Sint textele scrise in doua registre, primul autobiografic si chiar autoscopic, cel de-al doilea indreptat spre exterioritate, spre tara noastra, spre dramele acesteia. Cred ca exilul i-a prins bine Ancai, pentru ca si-a gasit un ton care nu seamana cu cele ale comentatorilor de aici, care oscileaza intre umorul bascalios si sarcasmul incrincenat. E tonul cuiva pe care tara il doare, dar care are puterea sa-si distileze durerea. Distantarea geografica produce un fel de efect de distantare estetic. Si iese o carte care te tulbura, dar nu te lasa complet lipsit de speranta. Ma bucur ca am citit-o cumva in avanpremiera! (Liviu Antonesei)

     

    Cartea Ancai Mizumschi vine la timpul potrivit. E o moda rea printre noi: ne-am deprins sa ne dispretuim tara, sa o facem de doua parale si sa o gasim vinovata pentru toate neimplinirile noastre. Anca Mizumschi, care stie ce inseamna un exil, ne da o carte care, dimpotriva, ne invita sa ne iubim radacinile. Sigur ca se poate trai cu radacinile smulse, e secolul XXI, se poate trai oricum, dar – ne arata Anca Mizumschi – radacinile, chiar si smulse, continua sa existe si sa lucreze in oameni. [...] Pana la urma, orice carte e o calatorie, iar calatoria in tara suspendata a Ancai Mizumschi ne face bine. [...] Anca Mizumschi ia iernile aspre din sudul Dobrogei, apa Dunarii si Pastele la Cracii Preotesei, ia Pacuiul lui Soare si o fantana musulmana, ia toata insula Talchia, cimitirele de fier vechi si scenariile apocaliptice despre sfarsitul lumii din Piata Domenii, isi ia amintirile si le pune la temelia unui manifest. [...] Pot intelege si toata disperarea cu care aceasta carte a fost scrisa – Tara mea suspendata e o declaratie de dragoste, dar este si un avertisment teribil: Romania dispare. (Andrei Craciun)


     Scriam odata, acum vreo zece ani, ca Romania este ca o fata frumoasa si naiva nascuta la tara, cu care toata lumea se culca, dar nimeni nu o ia de nevasta. Ea se indragosteste si de primul intalnit si de al doilea intalnit; ea se indragosteste la fiecare alegeri, crezand ca, in sfarsit, cineva ii va oferi stabilitatea unui statut si o va respecta. Ceea ce nu se intampla. Si ea continua sa spere, pentru ca nu are altceva. Acum nu mai cred ca e doar naivitatea Romaniei de vina, sau lipsa ei de educatie, sau faptul ca e atat de frumoasa, ceea ce s-a intors de multe ori impotriva ei in istorie. Acum cred ca tara asta cu nume de fata s-a privit de la inceputul timpului intr-o oglinda care s-a spart si s-a transformat intr-o gramajoara de cioburi. Un ghinion cat pentru un mileniu. De aceea, toti cei nascuti aici vin pe lume cu un ciob de oglinda in mana, in care se taie si sangereaza in gol. Zi de zi, se oglindesc in aceeasi gramajoara de cioburi, in care s-au oglindit parintii lor si se vor oglindi si copiii lor. La nesfarsit. Gramajoara le este si casa, si masa, si cerul instelat. Pana cand vor muri sau vor pleca. Rana mea, tara mea suspendata in gol, acesta carte iti este dedicata. Si eu continui sa sper pentru ca nu am altceva. (Autoarea)

  • Aroma de august
    34.60 LEI
    Epuizat din stoc

    Nu am avut o relatie tocmai sanatoasa cu ai mei. Am acumulat pe parcursul vietii atat de multa manie, care uneori se transforma in ura. Erau trairi pe care nu stiam, nu reuseam sa le scot din mine, desi simteam ca imi mananca, literalmente, sufletul. Cartea asta a fost ca o descatusare, pentru mine. De cum am luat in mana un pix si o foaie, simteam cum ma inunda furia. In timp ce asterneam cuvintele pe hartie, insa, totul se transforma intr-o energie pozitiva. Aroma de august imi place sa cred are un vibe bun, care sper sa te cuprinda si pe TINE. Sper sa te faca sa cazi pe ganduri, sa privesti mai mult in sinea ta, sa reflectezi mai mult asupra unor lucruri aparent banale, dar care iti pot schimba pentru totdeauna viata. In bine. Bucati din tine despre care stii cumva in sinea TA, dar pe langa care treci, ca un strain, din cauza tumultului vietii cotidiene. Si uite asa, pe zi ce trece, te indepartezi tot mai tare de TINE.

    Aroma de august a luat viata de la un suflet caruia eu i-am dat viata. Fetita mea, Cataleya. Este zestrea mea pentru ea. Vad zestrea asta. Usor prafuita, ingalbenita, acoperita de patina timpului, acolo, sus, in mansarda. O vad cum ea o deschide si cum le citeste in noptile ploioase copiilor, nepotilor, stranepotilor. Dar este si mostenirea mea pentru TINE, draga cititorule. TU, copil. TU, parinte. TU, suflet.

    Multa lume m-a intrebat, tinand in mana manuscrisul, de ce am ales sa vorbesc despre un subiect delicat. Ei bine, puteam sa evit, mai ales in vremurile astea, sa povestesc ce inseamna sa traiesti cu un musulman, astazi. Dar nu am facut-o. Dimpotriva, mi s-a parut momentul ideal pentru asta. Imi place sa cred ca vorbele mele vor mai sterge putin din ura colectiva care ne atrage si ne prinde ca intr-un vartej pe din ce in ce mai multi dintre noi. Am uitat sa fim oameni. Am uitat sa ne ascultam sufletul. Am dat prea multa putere mintii, care, de cele mai multe ori, e inselatoare.

Filter by
Cumpără acum de la

Categorie

Preț

Editura