Cărți

Prima scriere de nonficțiune, mult-așteptată, a autorului cărții A fost odată la Hollywood, bestseller New York Times; o carte demențială despre cinema, de o inteligență implacabilă, unică și inspirată, ca orice a făcut Quentin Tarantino.

Pe lângă faptul că este unul dintre cei mai apreciați realizatori contemporani de film, Quentin Tarantino este probabil și cel mai mare iubitor de film în viață, de un entuziasm contagios. De ani întregi ne-a tot pisat în interviuri cu faptul că, în cele din urmă, se va apuca să scrie cărți despre film. Acum, odată cu Speculație cinematografică, acel moment a sosit, iar rezultatele sunt la înălțimea așteptărilor tuturor admiratorilor lui – și ale tuturor iubitorilor de film.

America nu are regalitate. Are Premiile Academiei. Timp de nouă decenii, starlete perfect coafate, actori șarmanţi și producători cu aur în ochi au alergat după Oscarul atât de greu de obţinut. Ceea ce a început în 1929 ca un banchet al industriei s-a transformat acum într-o ceremonie sacră, cu covoare roșii, plicuri și omuleţi de aur. Dar nu vă lăsaţi păcăliţi de fast: dincolo de orice, Oscarul este un câmp de luptă, în care istoria Hollywoodului – și a Americii însăși – se desfășoară în drame mari și mici. O fi aurit drumul către Oscaruri, dar e pavat cu sânge, sudoare și inimi frânte. În Războaiele Oscarului, Michael Schulman relatează istoria remarcabilă și tentaculară a Premiilor Academiei și a dramelor personale – unele emblematice, altele inedite – care s-au jucat pe scenă și în spatele camerei. Spre deosebire de alte cărţi pe acest subiect, fiecare capitol plonjează adânc într-un anumit an, conflict sau chiar categorie care spune o poveste mai amplă a schimbării culturale, de la Louis B. Mayer la În lumina lunii. Schulman examinează modul în care covorul roșu traversează un teritoriu disputat, iar învingătorii nu sunt întotdeauna la fel de clari ca numele extrase din plicuri. În focul încrucișat sunt prinși oameni: ambiţiile lor zădărnicite, epifaniile lor artistice, colaborările lor dezordonate, visurile lor împlinite sau năruite.

În 1986, Paul Newman și cel mai apropiat prieten al său, scenaristul Stewart Stern, au început un proiect ambițios. Stewart urma să realizeze o istorie orală, rugându-i pe cei din familia lui Newman, pe prieteni și pe cei care lucraseră îndeaproape cu el să vorbească despre viața actorului. Apoi Newman avea să lucreze cu Stewart ca să-și prezinte propriul punct de vedere despre poveste. Singura cerință a fost ca oricine era înregistrat vorbind să fie complet sincer. Aceeași cerință a fost valabilă și în cazul lui Newman. Proiectul a durat cinci ani.

-

-

Cred insa ca deprinderile culinare de baza sunt o virtute, ca abilitatea de a te hrani cu pricepere atat pe tine, cat si pe altii ar trebui predata tuturor tinerilor drept o competenta fundamentala, ca ar trebui sa devina la fel de esentiala in procesul de maturizare ca atunci cand te stergi singur la fund, traversezi fara nici un ajutor strada sau cand ajungi sa inspiri suficienta incredere incat sa ti se dea bani cu imprumut.

„Un minimum de cunostinte despre cum se manuieste un cutit ar trebui sa fie obligatoriu. Fara el nu suntem buni de nimic, suntem niste naufragiati cu o cutie de conserve alaturi – dar niciun deschizator. Totul incepe cu deprinderea modului in care se foloseste un obiect ascutit, suficient de familiar ca sa ducem treaba la bun sfarsit fara sa ne ranim. Asadar, vorbim despre elementele de baza ale manuirii, ascutirii si pastrarii cutitelor, precum si despre acelea ale taiatului, tocatului si feliatului rudimentar, dar eficient. Nimic prea serios. Doar suficienta indemanare in folosirea cutitului, cat sa te poti masura cu orice bunica din Sicilia.“- Anthony Bourdain

Aceasta nu este o biografie a lui Leonard Cohen. Leonard Cohen insusi furnizase deja, pe cand avea 29 de ani, cea mai buna descriere cu putinta a vietii sale intr-o scrisoare adresata Canadian Broadcasting Corporation. Iat-o aici, in intregime: ,,M-am nascut la Montreal pe 21 septembrie 1934. Numarul pasaportului meu este 5-017560. Am ochii caprui”. (Liel Leibovitz)

Lectii de la antrenorul lui Andre Agassi, Andy Roddick si Andy Murray

Conversaţii cu mine însumi permite cititorilor să ajungă la omul din spatele figurii publice: de la epistolele scrise în cele mai întunecate ore ale prizonieratului de 27 de ani al lui Mandela până la manuscrisul unei continuări neterminate a Long Walk to Freedom. În această carte, scrie notiţe sau chiar umple foi cu mâzgălituri în timpul întâlnirilor sau îşi consemnează visele neliniştite pe calendarul său de birou din celula din insula Robben; scrie jurnale, în vreme ce este căutat de poliţie în timpul luptelor antiapartheid de la începutul anilor 1960, sau discută cu prietenii în cele aproape 70 de ore de conversaţii înregistrate. În aceste pagini, nu este nici legendă şi nici sfânt; Mandela este ca mine şi ca tine.

"În cazul fiecărei filosofii, am luat interviuri unor oameni care au folosit ideile acesteia în propriile lor vieţi, ca să depășească nişte probleme serioase şi să ducă o viaţă mai bună. Merită să spunem de la început că, deşi filosofia mi-a fost de mare ajutor, eu nu mă consider filosof, ci mai degrabă un jurnalist curios să cunoască modul în care oamenii aplică aceste idei antice în viaţa modernă." Jules Evans

Woody Allen pe care l-am cunoscut în timpul acestei cărţi nu prea seamănă cu personajul de film pe care îl ştim de pe ecran, lupul singuratic şi nevroticul incurabil, cu toată suferinţa şi, nu în ultimul rând, auto-compătimirea ca fundament binevenit pentru toate neajunsurile pe care pare să vrea să le dezvăluie cu o plăcere aproape masochistă: ipohondria, prăbuşirea în sine, nehotărârea şi alte fobii mai uşor sau mai greu de definit. În loc de acesta, l-am văzut pe muncitorul disciplinat şi pe omul care ia decizii, un artist serios şi conştient, cu pretenţii ridicate de la sine însuşi şi care refuză compromisul în privinţa artei şi a viziunii sale. Stig Björkman

Sean şi cu mine ne simţim bine împreună, fără nicio îndoială. Îmi amintesc când ne documentam pentru filmul The Pledge (2001), eu m-am trezit a doua zi dimineaţă să iau micul dejun şi l-am găsit pe Sean adormit sub pian. Mi-am zis: „Iată încă un motiv pentru care ne înţelegem aşa de bine. Uite alt irlandez care nu are chef să se scoale cu noaptea-n cap… ” (Jack Nicholson)

Într-un moment al vieţii în care cei mai mulţi oameni se gândesc să iasă la pensie, Jack Nicholson e la fel de energic şi charismatic cum a fost mereu. Şi-a lărgit repertoriul, ajungând să joace foarte credibil un bătrân ratat în Totul despre Schmidt, a încercat şi comedia pură în Al naibii tratament!, a colaborat pentru prima dată cu legendarul regizor Martin Scorsese la Cârtiţa şi e la fel de fascinant ca întotdeauna. Cum reuşeşte?

Aceasta este biografia unei legende vii.

''Cartea lui Skierka ar putea deveni, cel puţin în spaţiul germanofon, lucrarea reper despre revoluţia cubaneză. Pentru că este scrisă ca un reportaj jurnalistic, devine o lectură plăcută, uneori chiar amuzantă, fără a pierde din seriozitate şi acribie.'' (Walter Haubrich, Frankfurter Allgemeine Zeitung)

Cum tot ce face Pacino este exceptional, si acest prim interviu a fost unul iesit din comun. A durat mai mult de 25 de ani si e cuprins in aceste 300 de pagini. Intre 1979 si 2005 au inregistrat 400 de ore de conversatii.