Cărți

Prezenta ediţie a „Pelerinajului egumenului Daniil în Ţara Sfântă” conţine prima traducere în limba română a unuia dintre cele mai importante texte ale creştinismului răsăritean, dar şi ale istoriei Evului Mediu târziu. „Pelerinajul egumenului Daniil” este totodată cea mai veche descriere rusească a pelerinajului în Țara Sfântă, traducerea în limba rusă contemporană având la bază originalul scris în limba rusă veche din secolul al XV-lea. Textul seamănă cu un jurnal de călătorie. Pe lângă descrierea Sfintelor Locuri, Daniil dă culoare datelor prezentate, recurgând la pasaje din Sfânta Scriptură, fiind deosebit de atent și la semnificația fiecărui loc în parte. Narațiunea lui Daniil trezește un interes profund și prin faptul că autorul nu a fost doar un membru al Bisericii Ruse, ci și stareț al unei mănăstiri, un om inteligent și educat.

Lipsa de interes pentru cunoașterea dovezilor literare de prim rang a încurajat, la nivel larg, înmulțirea exagerată a clișeelor și a prejudecăților referitoare la rolul Bisericii în lupta pentru eliberarea Locurilor Sfinte.

Cruciada I reprezintă dovada de compatibilitate a părților unui organism care încă mai păstra un suflu unitar. Și dacă întâia mișcare cruciată poartă mesajul sublim (poate ultimul din istorie) al unei Europe cu suflet creștin, alipită cu ambele sale brațe (cel răsăritean și cel apusean) de idealul unității în, prin și pentru Hristos, tot ea poartă și cel mai cumplit avertisment: până și cel mai pur suflet poate fi corupt, până la desfigurare, de slava deșartă.

Cartea de față reușește să deschidă o poartă a timpului către o epocă demult apusă. Mai presus chiar decât importantele date istorice furnizate „la cald” de către unul dintre participanții la Cruciada I este reproducerea fidelă a sentimentelor și a judecăților sale cu privire la circumstanțele extreme prin care a trecut.

Răscolind prin cotloanele timpului te pândesc două mari pericole: să te pierzi sau să îşi pierzi credinţa, şi avansând pe firul cercetării pot spune că în ciuda intenţiei de a demistifica subiectul şi de a evidenţia tipare ale unor acţiuni premeditate cu un anumit rezultat scontat, a trebuit să accept resemnat intervenţia miraculoasă a degetului lui Dumnezeu, Care acţionează în istorie şi îi corectează cursul.
Lucrarea de faţă îşi propune să recupereze izvoarele şi să prezinte cadrul istoric şi raporturile dintre Biserică şi Stat în intervalul 379-438, dar şi să suprindă procesele care au contribuit la cristalizarea unei situaţii cadru în care s-a dezvoltat Imperiul Bizantin în baza moştenirii ideologice teodosiene şi a creştinsimului de factură niceeană, deoarece lui Teodosie cel Mare şi urmaşilor săi le revine meritul de a fi schimbat, împotriva tuturor şanselor, direcţia de încreştinare a Europei prin eliminarea semiarianismului de toate culorile. Din acest motiv, posteritatea le datorează dacă nu un cult pe măsura celui pentru Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, atunci cel puţin o amintire pioasă şi o (re)cunoaştere a calităţii de patroni ai universalismului roman şi ai ecumenicităţii Bisericii.

Nașterea ascetismului nu s-a petrecut în izolare. Dezvoltarea ascetismului și monahismului masculin și feminin trebuie înțeleasă în relație reciprocă, precum și în legătură cu un mediu în permanentă schimbare. [...] Din punctul de vedere al instituționalizării, apariția comunităților ascetice organizate pentru femei, în special, poate fi înțeleasă ca o interpretare și modificare progresive a conceptului de „familie” – mai precis, a noțiunii fundamental aristocratice de familia. Potrivit izvoarelor noastre, această reinterpretare s-a petrecut în două direcții diametral opuse: fie printr-o ruptură completă de familie și atributele sale, precum în cazul migrației permanente sau al izolării anahoretice extreme, fie printr-o transformare continuă a familiei, care poate fi văzută ca un proces de îndepărtare de la familia naturală în favoarea celei ascetice.

Receptarea parintilor greci ai bisericii in Occident. Contributia lui Ioan Scotus Eriugena

Ioan Scotus Eriugena este considerat primul mare ganditor scolastic, fara de care nu putem concepe Renasterea culturala carolingiana. Importanta si caracterul inedit al operei lui Eriugena stau in cunoasterea si efortul remarcabil de a introduce in lumea apuseana scrierile Parintilor greci. Atunci cand ii compara intre ei pe Parintii greci si pe Parintii latini, lui Eriugena ii place adesea sa sublinieze ca-i prefera pe cei dintai, deoarece, considera ca grecii au vazut lucrurile cu mai multa profunzime decat latinii si au stiut sa se exprime mai just decat acestia.

Edouard Jeauneau (1924), savant de renume international in domeniul paleografiei si al studiilor medievale (Centre National de la Recherche Scientifique, Paris / Pontifical Institute of Mediaeval Studies, Toronto), a publicat de-a lungul activitatii sale de cercetare numeroase titluri, intre care se remarca antologiile Etudes erigeniennes (Paris, 1987) si „Tendenda vela". Excursions litteraires et digressions philo-sophiques a travers le Moyen Age (Turnhout, 2007). O selectie a studiilor cuprinse in aceste volume este oferita aici cititorului roman interesat de inceputurile transferului si receptarii culturii teologice de limba greaca in limba latina, in Evul Mediu timpuriu, cu privire speciala asupra momentului Eriugena.

Erezie si reforma in Anglia. Influenta gnosticismului asupra lui Wycliffe, Langland, Tyndale si Milton

Cartea cercetatorului bulgar Georgi Vasilev dovedeste impactul ereziilor dualiste continentale asupra reformatorilor englezi. Examinand paralelele puternice dintre bogomili si catari si practicile religioase ale lolarzilor din Anglia, autorul argumenteaza ca teologia eretica bogomila-catara a fost insusita de primii reformatori englezi, vocabularul folosit de acestia in lupta lor impotriva Romei fiind identic cu cel dualist.

Georgi Vasilev desfiinteaza mitul potrivit caruia Marea Britanie nu a fost afectata de ereziile continentale. Analizand numeroase documente istorice si literare, el demonstreaza ca aceeasi filosofie profesata de comunitatile de eretici din Bulgaria, Franta de Nord si Flandra se regaseste in gandirea si lucrarile marilor personalitati ale anglicanismului precum John Wycliffe si William Tyndale.

„Religia apostolilor. Creștinismul ortodox în primul secol după Hristos contestă afirmaţiile recente ale cercetătorilor că învăţăturile Bisericii despre Treime și divinitatea lui Hristos au fost evoluții ulterioare datorate Părinților și sinoadelor ecumenice... Deși pe alocuri provocatoare, această lucrare deschide noi căi de a interpreta și a înțelege Vechiul și Noul Testament, precum și închinarea noastră liturgică. Aceste noi căi indică întotdeauna spre Sfânta Tradiție a Bisericii Ortodoxe.”

† Joseph, Arhiepiscop de New York și Mitropolit al Arhiepiscopiei antiohiene din America de Nord

Cuvânt înainte de Pr. Bogdan Tătaru-Cazaban

În Gramatica tainei lui Hristos, Marius Portaru ne oferă o formidabilă și indispensabilă istorie teologică a constituirii dogmei hristologice în procesul decisiv al formării ei canonice. Superba lectură istorico-generativă a precizării expresiei dogmatice a misterului hristologic în epoca Sinoadelor Ecumenice – unică în felul ei – e bazată pe o precisă și suverană radiografie diacronică a surselor citite în original și în contextul lor și aduce cititorului un șir întreg de lumini noi și câteva interesante surprize. Lectură pasionantă, demonstrație implacabilă, cercetare fundamentală, reper indispensabil, izbândă pentru cultura teologică română, cartea ni-l arată pe Marius Portaru o luminoasă certitudine a noii generații, o bucurie pentru noi toți.

Ar fi rămas Apusul ortodox dacă francii nu s-ar fi ridicat împotriva romanilor drept-credincioşi şi a Bisericii Ortodoxe a Romei?

Împăratul Carol cel Mare a impus Romei învăţătura eretică Filioque. Care au fost motivele sale reale?

Dacă Augustin ar fi cunoscut scrierile Părinţilor romani răsăriteni, ar mai fi speculat atât de inutil şi de primejdios asupra fiinţei lui Dumnezeu şi a teofaniilor Treimii? Ar mai fi susţinut purcederea şi de la Fiul? De ce este Filioque atât de vătămător din punct de vedere spiritual?

Episcopat si sfintenie in antichitatea tarzie. Fundamentele conducerii crestine intr-o epoca de tranzitie

"Sfintenie" este cuvantul-cheie din titlul acestei carti. Ceea ce Claudia Rapp vrea sa demonstreze mai presus de toate este ca trasatura definitorie a conducerii episcopale in Antichitatea tarzie nu era pozitia politica, profesiunea ortodoxiei, indeplinirea ritualului, invatarea Scripturii, administrarea averii sau ocrotirea saracilor, ci sfintenia, care sta la baza pozitiei de episcop. In opinia autoarei, epis-copii erau apreciati ca fiind sfinti in virtutea puterii duhovnicesti care le era conferita prin hirotonire, a stilului de viata ascetic pe care alegeau sa il practice si a bunei lucrari de administrare, ingrijire pastorala si filantropie pe care o desfasurau. In consecinta, ei au exercitat trei tipuri de autoritate - duhovniceasca, ascetica si pragmatica - autoritatea ascetica servind drept "legatura vitala cu cele-lalte doua". - William Klingshirn, recenzie in Bryn Mawr Classical Review

Traducere din limba engleza de Adela Lungu.

După câțiva ani am ajuns, de această dată împreună cu Sorin Grigoruță, la sfârșitul „călătoriei”1 îndreptate către editarea unui nou manuscris: Călătoria la Dătătoriul de Viiață Mormânt al Domnului Dumnezeu și Mântuitoriului nostru Iisus Hristos și la celelalte Sfinte Locuri și Istorie pentru Sfânta Cetate Ierusalim, care îl are drept autor pe harnicul cronicar și copist din mănăstirile Neamț și Secu, ieromonahul (arhimandritul) Andronic (Popovici, Badenschi). Manuscrisul, păstrat la Arhivele Naționale din Chișinău, face parte din Colecția de documente, manuscrise și cartea rară a mănăstirii Noul Neamț (Chițcani) din Basarabia.

La editarea acestei călătorii la Ierusalim şi a acestei istorii a Ierusalimului am folosit, pentru transcrierea din românochirilică, regulile stabilite şi impuse de către colectivele de la Iaşi şi Bucureşti, care lucrează la colecţia naţională de documente interne, Documenta Romaniae Historica, seria A. Moldova şi seria B. Ţara Românească, dar am renunţat, în cele mai multe cazuri, la marcarea în text a completărilor noastre prin paranteze rotunde, deoarece le socotim inutile pentru această vreme, nefăcând decât să încarce textul. Împărțirea în paragrafe a textului aparține, în majoritatea cazurilor, autorului.

Textul a fost transcris de Sorin Grigoruță și colaționat de Petronel Zahariuc.

Editie ingrijita de: Dragos Mirsanu

Este regretabil faptul ca scriitorii contemporani trec de obicei peste perioada otomana a istoriei Ortodoxiei si ii subestimeaza serios importanta. Eustratie Argenti din Chios (cca. 1687-cca. 1757) este din mai multe puncte de vedere un personaj tipic pentru perioada stapanirii turcesti. Cel mai important teolog grec al secolului al XVIII-lea, el prezinta atat limitarile, cat si - mai pronuntat - calitatile gandirii religioase ortodoxe din acea perioada.

„Din pacate, «cearta» privind «rebotezarea» – ca de altfel si intreaga perioada din istoria Crestinatatii rasaritene cuprinsa intre cucerirea Constantinopolului si aparitia Bisericilor nationale – este insuficient cunoscuta. Exista teritorii culturale pe care preferam mai degraba sa le populam cu fantasme decat sa le investigam lucid. Din fericire, cei interesati de subiect au la dispozitie cateva studii deschizatoare de drum. Dintre toate, monografia dedicata lui Eustratie Argenti de mitropolitul Kallistos Ware merita o atentie deosebita.” (Ovidiu Olar).

Timothy Ware (n. 1934), astazi mitropolitul Kallistos de Diokleia, este unul dintre cei mai mari teologi ortodocsi contemporani, cunoscut deja cititorului roman prin lucrari precum Ortodoxia: calea dreptei credinte, Puterea Numelui sau Imparatia launtrica.

Nebunia intru Hristos ar trebui sa fie o forma anonima de sfintenie, care este dezvaluita numai dupa moartea dreptului. Totusi, acest construct conventional a fost in mod inevitabil subminat odata ce nebunia intru Hristos s-a transformat intr-o institutie sociala. Daca cineva incepe sa banuiasca, cata vreme nebunul intru Hristos este inca in viata, ca ar putea exista un anumit sens in nebunia lui, atunci, in teorie, el ar trebui sa-si piarda sfintenia.

Pentru a evita acest rezultat, de-a lungul secolelor, comportamentul extravagant al nebunului intru Hristos devine din ce in ce mai putin agresiv si din ce in ce mai profetic: nerusinarea sa nu mai este o dovada suficienta ca el aduce beneficii spirituale societatii; are nevoie de altceva.

Intalnirea epocala dintre gandirea crestina si filosofia greaca a atins un nivel de apogeu in Bizantul secolului al IV-lea, iar principalii eroi ai acesteia au fost patru ganditori crestini de limba greaca din Capadocia, trei barbati si o femeie, a caror influenta comuna asupra Bisericii Rasaritului a fost comparabila cu cea a lui Augustin in crestinatatea latina apuseana. In acest volum, unul dintre cei mai mari istorici moderni ai crestinismului, Jaroslav Pelikan – fost profesor de istorie la Universitatea Yale – ofera o sinteza meticuloasa si eleganta a gandirii si scrierilor Sfintilor Parinti Vasile cel Mare, Grigorie din Nazianz si Grigorie al Nyssei (carora li se alatura si Sfanta Macrina), analizand modul in care acestia au reusit sa fie greci si crestini in acelasi timp.

Omul a primit, prin mila lui Dumnezeu, doua mari binecuvantari: cea de preot si cea de imparat. Unul slujeste celor dumnezeiesti; celalalt conduce si administreaza cele omenesti. Ambele binecuvantari provin din acelasi izvor si impodobesc viata omului. De aceea, nimic nu va pretui imparatul mai mult decat demnitatea de preot, in vreme ce acesta din urma se va ruga intotdeauna si pentru imparat. Caci, atunci cand unul isi va indeplini datoria in chip ireprosabil si cucernic, iar celalalt, la randul sau, se va folosi de autoritatea ce i s-a dat in mod drept si competent, va exista o splendida armonie care va da omenirii toate cele de trebuinta. - (Imparatul Iustinian I, Novela VI, prefata)

Pr. Nicolae Chifar (n. 1956), profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu, a publicat numeroase carti si studii dedicate istoriei bisericesti, intre care Das VII okumenische Konzil von Nikaia (Erlangen, 1993). Dragos Boicu (n. 1984), membru asociat al Centrului de Cercetare Teologica al aceleiasi universitati, este autorul volumului Legislatia religioasa crestina teodosiana (Sibiu, 2014).

Volumul de față conține îndeosebi cuvinte, îndemnuri și sfaturi pe care Părintele Sofian le-a adresat tinerilor, cu diverse ocazii, în anii `90. Aceste îndemnuri sunt foarte actuale și pentru tinerii de astăzi, care își doresc o viață în Duhul lui Hristos.

Cu cât timpul trece mai mult după moartea unui duhovnic bun, cu atât se poate constata mai bine ce mare dar este pentru Biserică un bun păstor de suflete, un om purtător al Duhului lui Hristos prin cuvântul, simţirea şt făptuirea sa printre oameni. Acest adevăr îl confirmă, o dată în plus, cartea "Viaţa Părintelui Cleopa", scrisă de către Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria. Această carte arată, limpede şi frumos, cum a lucrat Dumnezeu în viaţa Părintelui Cleopa şi cum a lucrat Părintele pentru Dumnezeu şi pentru oameni, pentru mântuirea lor.

Este o colecţie de întrebări şi răspunsuri, exegeze la texte biblice şi patristice, gen literar foarte utilizat în epocă. Traducerea de faţă este prima traducere integrală în limba română, după textul grec editat de José H. Declerck, publicat în volumul 10 din colecţia Corpus Christianorum. Series Greaca, în 1982. Ediţia Declerck (239 întrebări) se bazează pe ma­nu­scrisul Vaticanus gr. 1703 şi schimbă radical viziunea asupra acestei opere, cunoscute anterior doar din ediţia mai veche din Patrologia Graeca 90 (79 întrebări), care a stat la baza traducerii Părintelui Dumitru Stăniloae, publicată în volumul 2 al Filocaliei. Colecţia Viaţa în Hristos.

Această carte reunește o selecție din cele mai frumoase predici ținute de Mitropolitul Antonie în limba engleză. Unul dintre elementele care se regăsește, ca un fir roșu, în predicile autorului, indiferent de anul în care au fost ținute, este acel îndemn adresat celor din fața sa de „a mâna mai la adânc”, după cum îi îndeamnă Iisus pe viitorii Săi apostoli, de a nu se mulțumi cu o trăire superficială a credinței ortodoxe, ci de a căuta mereu înțelesul mai adânc, mai profund al fiecărei situații apărute în viața de creștin, care ne conduce spre o relație mai profundă cu Dumnezeu. Un alt element distinctiv al predicilor Mitropolitului Antonie este scurtimea lor. În general, Mitropolitul nu vorbea mult la predică. Cuvântările sale aveu, în medie, 10 minute, dar aceste 10 minute erau pline de învățătură, pline de profunzime, aveau capacitatea să producă în cel care le auzea o răscolire interioară care să-l miște spre o relație mai profundă cu Dumnezeu și cu semenii săi. Un aspect important întâlnit în predici este că Părintele Atonie îi conducea pe cei care ascultau spre contextul în care a fost rostită pericopa evanghelică ce se tâlcuia. Îi făcea să intre în pielea personajelor, să se identifice cu ele și, din acea ipostază, să poată înțelege și trăi mai bine învățăturile.

Acum nu mai puţin de şaptezeci de ani, pr. George Florovsky invita insistent lumea academică, şi nu numai, spre întoarcerea la izvoare. Ce-i drept, pe ici, pe colo, unii au reuşit, alţii s-au eschivat, iar alţii au rămas în continuare fideli modelului occidental de analiză şi de redactare a unei lucrări. În fond, responde ad fontes nu este numai un simplu dicton ce a devenit „celebru” în mediul teologico-academic, ci mai degrabă o necesitate a noastră, a ortodocşilor, de a ne reîntoarce la izvoarele pe care le citim, le mărturisim şi le analizăm; este întoarcerea la marele tezaur al Bisericii, de care ar trebui să fim conştienţi şi pe care ar trebui să-l fructificăm la cote maxime. Pe de altă parte, întoarcerea trebuie să presupună în mod direct şi cunoaşterea tezaurului, nu numai formularea unei simple idei despre existenţa sa, formulare ce nu va împinge pe nimeni, de altfel, să depăşească spaţiul ignoranţei şi al necunoaşterii...

Despre necesitatea apariţiei unor lucrări de specialitate privind imnografia bizantină am relatat în primul volum dedicat condacelor Sfântului Roman Melodul. Încurajările şi semnalele pozitive primite ne-au determinat să elaborăm un al doilea volum dedicat operelor Sfântului Roman, opere ce nu se vor numai lecturate, ci înţelese cu adevărat şi, mai apoi, transpuse în viaţa credincioşilor.

„Am auzit despre Judecată, dar am luat-o în batjocură. Am auzit despre moarte şi am trăit ca şi cum aş fi nemuritor. Iată, am ajuns lipsit de pocăinţă şi nu este cine să mă izbăvească. Iată, cer ajutor şi nu este cine să mă ajute. Iată, sunt condamnat şi nu este cine să mă slobozească. Dreaptă este Judecata lui Dumnezeu! De câte ori am vrut să mă pocăiesc şi din nou am făcut mai rău! De câte ori am îngenunchiat spre pocăinţă şi din nou m-am arătat neascultător! De câte ori m-a miluit [Dumnezeu], iar eu din nou L-am mâniat pe Dumnezeu!” - Sfântul Efrem Sirul

Având cunoștință de existența unei traduceri a Tâlcuirii chiriliene datorate marelui teolog care a fost Pr. Dumitru Stăniloae (1903-1993) – foarte puțin cunoscută din cauza publicării numai în paginile unui periodic bisericesc, în perioada 1989-1993 – am decis că ar fi potrivit să o preluăm în colecția Patristica, dimpreună cu bogatele sale note de subsol, făcând-o astfel accesibilă unui public mai larg. - Dragoș Mîrșanu

Volumul de faţă oferă prima traducere în limba română a Tâlcuirilor la Psalmi transmise sub autoritatea marelui Atanasie al Alexandriei. De asemenea, el include, în chip de prefaţă, traducerea unui text atanasian înrudit, Epistola către Marcelin despre tâlcuirea Psalmilor, o nestemată a literaturii exegetice patristice prin care se încurajează utilizarea zilnică a psalmilor în viaţa creştinilor, fie ei asceţi sau mireni, în scopul dobândirii cunoaşterii lui Dumnezeu şi de sine, şi a vindecării sufleteşti şi trupeşti. Îndemnat fiind să citească psalmii „cu pricepere, spre a putea înţelege sensul fiecăruia, povăţuit fiind de Duhul" (Ep. Marc. 33), creştinul va afla în Tâlcuiri călăuza ideală.

Cele trei studii prezentate aici sunt foarte diferite unul de celălalt, însă, au un punct comun și anume abordarea unor subiecte care, în domeniul teologiei, al spiritualității și al eclesiologiei au constituit surse de divergențe, apoi de diviziune și, în final, de separare între Orientul și Occidentul creștin, rămânând încă și astăzi, în grade diferite, obstacole în calea realizării unirii Bisericilor.

Sfinți și Cuvioși Părinți athoniți precum Efrem Katunakiotul, Emilianos Simonopetritul, Paisie Aghioritul, Ambrozie Lazaris și mulți alții ne vorbesc în cartea cartea „Athos, tărâmul sfințeniei. Întâlniri cu marii părinți athoniți ai veacului al XX-lea”, prin intermediul experiențelor athonite ale doctorului oftalmolog Stefanos Dimopoulos, ucenic al Părintelui stareț Emilianos. Autorul ne oferă prilejul de a respira atmosfera duhovnicească a Grădinii Maicii Domnului, de a cunoaște întâmplări minunate trăite de acesta alături de sfinții athoniți ai veacului trecut.

Această carte se referă la istoria Bisericii primare, la primele patru sau cinci secole, și la modul cum creștinătatea s-a născut din cultura Antichității târzii. Principalul scop al scrierii mele este să atrag atenția asupra naturii radicale și specifice a noii religii în acel context […]. Enunțat în cea mai elementară și plină de optimism formă, argumentul meu este că, mai întâi, dintre toate marile tranziții care au marcat evoluția civilizației occidentale, în salturi sau treptat, politic sau filosofic, social sau științific, material sau spiritual, una singură – triumful creștinismului – poate fi considerată pe deplin o „revoluție”: o revizuire a viziunii dominante pe care umanitatea o avea asupra realității, atât de atotpătrunzătoare în influență și de vastă în consecințe, încât a creat o nouă concepție despre lume, despre istorie, despre firea umană, despre timp și despre binele moral.

Primul volum din seria „Izvoare”, colecția „Apologetica”, tratatul Cuviosului Vincenţiu din Lerini (d. 450), „Commonitorium”, este o anatomie a ereziilor din primele veacuri ale Creştinismului şi un catehism a cărui lectură este obligatorie, deoarece multe aspecte şi nuanţe eretice din veacurile Bisericii primare au căpătat un nou veşmânt în perioada modernă.

Mărturisirea este socotită „cea mai importantă mărturisire de credinţă ortodoxă din ultimele veacuri”, „cel mai important text dogmatic ortodox” şi „cea mai importantă şi, de asemenea, din fericire, cea mai puţin latină manifestare a acestei reacţii, în care erorile lui Luther şi Calvin au fost condamnate în mod neechivoc”,

Sfântul Rafail Havavinii (1860-1915), episcop de Brooklyn, a fost martorul prozelitismului violent al romano-catolicilor și al cultelor protestante în Răsăritul creștin, aflat sub jugul Imperiului Otoman. De aici și titlul disertației sale teologice, „Adevărata semnificație și valoarea de netăgăduit a Sfintei Tradiții: Sfântul Rafail încerca să pună la îndemâna credincioșilor un manual apologetic, un catehism prin intermediul căruia se putea răspunde la provocările teologice ale eterodocșilor. Lucrarea Sfântului Rafail pune în paralel învățăturile Ortodoxiei cu cele ale eterodocșilor, arătând deosebirile dogmatice și cultice și demonstrând apostolicitatea Bisericii Ortodoxe, singura moștenitoare a învățăturii de credință predanisită de Mântuitorul Iisus Hristos, Sfinții Apostoli și Părinții Bisericii.