Cărți

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1-30 din 3741

Cumpără acum de la
  • Trupul ştie mai mult
    55.00 LEI

    „De fapt, nu trupul mă interesează, ci expresia lui, felul lui de a fi viu, carnea care produce ceva, o senzație. O senzație mi se pare întotdeauna, atunci când o conștientizez, mai inexplicabilă decât un gând. Gândirea pare să funcționeze de la sine, ea e un sistem organizat de reacție la lume. Dar lumea e chiar senzația. Eu nu pot trece dincolo de ceea ce simt. Lumea mi-e interzisă. Ea se confundă cu ochii, auzul, limba, degetele mele. Drumul de la senzație la gândire îl înțeleg. Ceea ce nu pot înțelege, pentru că nu am nici o garanție în acest sens, e drumul de la senzație la lume.” (Gheorghe Crăciun)

  • Dublu autoportret
    49.95 LEI

    În peisajul literaturii române Dublu autoportret este o carte unică în felul ei, o cruciadă a inocenților. Paginile ei pot fi citite ca un jurnal în care stările lăuntrice și descrierile detaliate ale lumii înconjurătoare alternează, ca o reconstituire istorică a Revoluției, atât de necesară unei memorii colective înțesate de ambiguități, ca o meditație asupra istoriei ori, de ce nu, ca un roman de acțiune. La aceasta se adaugă modul inimitabil cu care Varujan Vosganian ne-a obișnuit încă din Cartea șoaptelor de a desluși simboluri și de a le aduce printre noi. Deși evenimentele sunt relatate la persoana întâi, ar fi prea puțin să spunem că e o carte autobiografică. Fiecare dintre cei ce au supraviețuit se va putea regăsi, într-un fel sau altul, printre protagoniști. De fapt, adevăratul personaj este poporul român aflat în căutarea propriului destin. Și poate că, într-o bună zi, se va considera incompletă o istorie a Revoluției române care nu va include în conținutul ei pagini din această carte.

  • Declaraţie individuală
    44.95 LEI

    O investigaţie a fiscului, în cursul căreia îi sunt analizate inclusiv e-mailurile cele mai personale, o determină pe Elfriede Jelinek să-şi treacă în revistă propria viaţă. Pentru prima dată, autoarea scrie despre partea evreiască a familiei sale. Relatări privind destinul rudelor care au fugit din Austria în timpul naziştilor sau care au fost deportate şi omorâte se regăsesc în datele oficiale. În acelaşi timp, investigaţia situaţiei ei financiare o determină să reflecteze la mişcările capitaliste globale. În ce măsură statele continuă să profite şi astăzi de averile evreieşti confiscate? Şi, în contrapartidă, câţi foşti nazişti de frunte au primit compensaţii fără mare vâlvă după 1945? Şi care sunt schemele actuale de evitare a impozitelor sau scandalurile de fraudă gen Cum-Ex, în care a fost implicat, spre exemplu, procesatorul de plăţi Wirecard? Pe cât de autobiografică, pe atât de universală, pe cât de sarcastică, pe atât de inflamată, Declaraţie individuală ne dezvăluie o Elfriede Jelinek care îşi reglează conturile nu doar cu ea însăşi, ci şi cu societatea, care pare mai preocupată de răufăcători decât de victime, urmărind ramificaţiile tranzacţiilor financiare, ce reprezintă unul dintre marile secrete ale economiei moderne.

  • La fel ca mine
    39.95 LEI

    „Stabilitatea este o iluzie care se clatină la primul eșec”, pare să spună o voce încă de la începutul cărții. Însă din perspectiva cui e eșecul: a mea sau a societății? Roman al deformării și al căutării identității, al explorării sinelui și al descoperirii lumii cu și prin ceilalți, La fel ca mine înfățișează povestea Tinei, o tânără care, după ce rămâne fără locul de muncă și fără relația cu Vlad, pornește în drumul a ceea ce pare să fie (re)devenirea sa, reluând legături din trecut și înnodând altele noi. Construit cu o perspectivă narativă ingenioasă ce presupune viraje bruște și amplasat într-un context social complex, romanul induce ideea asumării și acceptării identității întâi față de sine și apoi față de o societate plină de prejudecăți ostile.

  • Plimbări cu câinii
    35.00 LEI

    O bucată de pâine albă fără sare – darul pe care un scriitor bătrân îl face câinilor lui, tată şi fiu, ca un fel de împărtăşanie după ce la cină o discuţie aprinsă a împărţit lumea în două: iubitorii de câini şi cei de pisici. Plimbându-se cu credincioşii lui prieteni pe splendida stradă romană cu lumini pe cale să se stingă la ferestre unde norocul i-a surâs să locuiască, bătrânul scriitor îşi aminteşte cum a ajuns la Roma ca jurnalist entuziast în anii 1960, slujbele mărunte pe care le-a avut pentru a supravieţui, strania lume a cinemaului, boema plină de fum şi de culoare a lumii artistice italiene, cafenelele din Piazza del Popolo, întâlnirile cruciale din Piazza Navona cu fabuloasa ei fântână, zile de vacanţă în Sicilia, un poet trădat, o scriitoare uriaşă care l-a ajutat să publice primul roman şi o viaţă întreagă în mrejele unui oraş care te copleşeşte cu frumuseţea lui. Un oraş de poveste în care prietenii dispar, iubirile se pierd în noapte, iar la sfârşit nu mai rămâne decât aşteptarea.

  • Azilul meu
    34.95 LEI

    În plin Război Rece, doi români fugiți din țară ajung în mijlocul deșertului algerian, unde primesc o misiune importantă: să participe la pregătirea unor teste nucleare subterane desfășurate de armata franceză. Cei doi sunt martori ai unei detonări în timpul căreia o galerie cedează, iar gazele radioactive scapă la suprafață. Pe lângă aspra climă sahariană, românii au de înfruntat și alte pericole. Printre contractorii civili umblă zvonuri ciudate despre experimente care-și propun deschiderea unor găuri de vierme, accesarea unor tuneluri prin timp și spațiu, iar din fascinația pe care o sădesc asemenea teorii în cei prea temerari se pot naște primejdii inimaginabile. Totodată, există oameni care de sute de ani își duc zilele în deșert, iar cultivarea unei relații cordiale cu ei se dovedește a fi o provocare pentru europeni. Deși atât de multe lucruri îi separă, militarii francezi, fugarii români și beduinii arabi găsesc ceva ce-i unește: umanitatea. Vor purta războaie, vor urî, vor face experimente nebunești, dar, pe lângă toate acestea, vor țese și povești de dragoste. Și, orice ar face, își vor căuta neîncetat locul și menirea. Unii dintre ei le vor găsi.

  • Sistemrestart
    44.95 LEI

    Personajele din proza scurtă a lui Dragomán (paznic, vizitator, deţinut, prizonier, urmărit sau urmăritor) sunt în general oameni, vii sau morţi, neajutoraţi şi abuzivi, iar în unele cazuri chiar şi îngeri, la fel de mizerabili şi decăzuţi ca oamenii cărora li se arată, şi pe care nu neapărat după aripi îi recunoşti, ci după picioarele cu degete deformate şi bătături, fiindcă „ar fi prea simplu dacă ar zbura, pentru că atunci ar putea să‑şi bage nasul şi în treburi în care n‑ar avea voie s‑o facă, şi astfel totul ar fi prea frumos”. Găsim sisteme, dictaturi, orânduiri posibile, probabile sau aparent reale, deschise şi închise, politice, tehnico-ştiinţifice sau naturale, antrenate într-un insolit joc de-a „trecutul-prezentul-viitorul”. Iar punctele lor slabe devin oportunităţi de scăpare, de eliberare. În spaţiul textelor organizate în jurul unei lumi dictatoriale sau carcerale, adesea doar moartea poate aduce eliberarea. Orânduirile apar şi dispar, se construiesc şi se (auto)distrug, dar întrebarea principală, chinuitoare şi omniprezentă rămâne: ce poate să facă omul în ele sau în afara lor?

  • Nopţile ciumei
    99.00 LEI

    Suntem în aprilie 1900, în Levant, pe insula imaginară Minger, al 29-lea vilaiet al Imperiului Otoman, undeva între Creta și Cipru. Pe fundalul destrămării imperiului, tensiunile dintre grecii ortodocși și turcii musulmani de pe insulă se ascut tot mai tare, întreținute și de valiul Sami Pașa. În aceste condiții, când în Minger izbucnește ciuma, adusă fie de musulmani de la Mecca, fie de greci de la Alexandria, Sultanul Abdülhamit al II-lea își trimite chimistul personal, pe Bonkowski Pașa, cel mai renumit expert în epidemiologie din imperiu, pentru a-i pune capăt. Lucru aproape imposibil când o bună parte dintre musulmani resping carantina și răspândesc zvonul că însuși chimistul catolic ar fi adus ciuma cu el. O crimă sângeroasă zguduie insula, iar pentru descoperirea făptașului, Sultanul, pasionat de povestirile cu Sherlock Holmes, trimite un al doilea specialist, pe blajinul doctor Nuri, însoțit de isteața lui soție, Pakize Sultan, prințesă otomană. Nopțile ciumei este un roman istoric plin de suspans, care tratează cu multă ironie teme extrem de actuale într-un cadru de epocă pitoresc.

  • Sara
    29.95 LEI

    Sara este o carte încântătoare, îndeosebi prin amestecul de realism al detaliilor, ca în naturile moarte ale flamanzilor, şi de fantezie barocă, marquesiană, prin extraordinara calitate artistică a scriiturii.” (Nicolae Manolescu)

  • Filosofia lui Blaga
    89.00 LEI

    „Sistemul filosofic blagian este un uriaș postulat, format din nenumărate postulate concrete, toate înlănțuite într-un foileton filosofic grandios și în esență netestabil. Fundamentul ultim pe care se sprijină întreaga construcție și în care îi stau rădăcinile este Geneza biblică.” (Marta Petreu)

  • Scriitorul fantomă
    44.95 LEI

    Roman nominalizat la Pulitzer Prize şi la National Book Award

    Primul volum din seria Zuckerman înlănţuit

    Scriitorul fantomă este primul roman al lui Philip Roth narat de Nathan Zuckerman, unul dintre alter egourile ficţionale ale autorului, şi cel care inaugurează seria Zuckerman înlănţuit. În anii 1950, Nathan Zuckerman, scriitor în devenire îndrăgostit de Marile Cărţi ale omenirii, dar care şi‑a dezamăgit deja familia din cauza detaliilor autobiografice din scrisul său, îşi vizitează idolul, pe E.I. Lonoff, scriitor de origine rusă şi maestrul absolut al literaturii americane, în viziunea lui, retras acum la ferma sa din New England. Aici Zuckerman o cunoaşte pe Amy Bellette, o tânără fermecătoare refugiată din Europa care se dovedeşte a fi o fostă studentă şi posibil amantă a lui Lonoff. Cu imaginaţia sa debordantă, Zuckerman se întreabă dacă tânăra nu cumva este chiar victima exemplară a persecuţiilor regimului nazist. O posibilitate care i-ar putea schimba definitiv viaţa.

  • Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi. Regele Ioan * Richard al II-lea
    29.95 LEI

    „O performanță impozantă, o întreprindere curajoasă, laborioasă.” (Andrei Pleșu)

    Volumul face parte dintr-o serie care își propune să analizeze întreaga operă a lui Shakespeare.

  • Jean Bart. Argonautul
    34.95 LEI

    Cred că un scriitor trebuie mai degrabă să se adapteze la situaţii, la întâmplările din viaţa sa, să scoată din realitatea pe care o-ntâlneşte ce e mai bun, ce e demn de a rămâne în scris şi să-i convingă pe eventualii săi cititori de un oarecare adevăr al celor scrise. Nu sunt neapărat un adept al lui Taine şi Gherea, nu sunt un socialist din categoria unui Ion Nădejde, deşi adesea am fost asociat cu ei pentru că am cochetat cu foi precum Viaţa româneascăMunca sau Contimporanul, am frecventat întâlniri socialiste şi am pledat cauza celor mulţi şi amărâţi. Eu chiar cred că mediul social în care un scriitor trăieşte îi influenţează decisiv scrisul, chiar cred că o operă literară reflectă în modul cel mai înalt tendinţele epocii în care a fost scrisă, chiar cred că o operă literară, ca orice operă de artă, trebuie să transmită valori morale şi spirituale care să servească umanitatea, să înalţe sufletul cititorilor sau măcar să-i înduioşeze sau să-i facă să se gândească la anumite aspecte din viaţă care, poate, seamănă cu ce li se întâmplă lor.

  • Obeliscul negru
    39.95 LEI
    În primăvara anului 1923, Germania încearcă să-şi revină după Primul Război Mondial. Inflaţia creşte, iar marca germană se devalorizează şi ajunge să fie folosită drept hârtie de tapet în odăile celor disperaţi, ca un accesoriu al indiferenţei. Tânărul Ludwig Bodmer, angajat al firmei de monumente funerare Heinrich Kroll & Fiii, face cunoştinţă cu mica societate boemă care-l ajută să-şi uite măcar pentru o noapte, două îndoielile. Cu toată degradarea economică ce apasă viaţa locuitorilor, şarmul şi eleganţa anilor 1920 supravieţuiesc. Pe acest fundal se desfăşoară existenţa unei mici comunităţi eteroclite, vag marcate de un lux vetust, în hotelul Walhalla, în clubul de noapte Rote Mühle şi la bodega Blume. Ludwig, a cărui tinereţe a fost furată de război, e frământat de întrebări legate de viaţa în mijlocul acestui haos. Aşa ajunge s-o întâlnească pe Isabelle, tânăra tulburată alături de care speră să găsească iubirea, salvarea atât de căutată, dar şi sensul atrocităţilor unui război pe care lumea, încercând să subziste, deja începe să le uite.
  • Kiwi, 2024. Antologia de proză scurtă. Relații
    59.00 LEI

    Truman Capote, al cărui Centenar îl sărbătorim anul acesta, spunea că lectura unei povestiri perfecte „îţi amuţește imaginaţia”. Antologia de faţă oferă 30 de feluri prin care imaginaţia cititorului se cufundă plăcut în tăcere.

    „Există, în cele 30 de povestiri ale antologiei, o suită amplă de relaţii: de iubire, căsnicie, prietenie, familie, rudenie, colegialitate sau vecinătate, relaţii sexuale, politice sau profesionale, relaţii de joacă și de serviciu, de putere sau de abuz, relaţii cu propriul corp sau cu natura, cu satul, orașul și mediul în sens larg, relaţii cu lucruri și obiecte, cu animale domestice sau sălbatice, relaţii împlinite, secrete, defectuoase sau de-a dreptul trădate, relaţii prezente, trecute sau imaginare, relaţii cu graniţele, trecuturile, identitatea și memoria, relaţii cu sexul, boala, trauma și moartea. Fiecare povestire este, de fapt, o punere în conflict a unor forme distincte de relaţie și relaţionare.” (Marius Chivu)

    Iulia Gherasim, Raymond Carver, Liuba Rusnac, Sally Rooney, Florin Lăzărescu, C Pam Zhang, Raluca Hatmanu, Manuel Vilas, Ana Alexandrescu, Eshkol Nevo, Ovidiu Verdeș, Lydia Davis, Ion Pleșa, Neil LaBute, Teodora Poptean, José Eduardo Agualusa, Adriana Neagoe, Paolo Giordano, Ada Aitonean, Colm Tóibín, Diana Tudoran, Annelies Verbeke, Cornel Samara, Tobias Wolff, Florentina Ionescu, György Dragomán, Cristian Boricean

  • Dincolo de limite
    44.95 LEI
    Eseurile reunite în Dincolo de limite – mărturisiri tulburătoare despre perioada trăită sub ameninţarea fatwei emise de ayatollahul Khomeini, dar şi polemici literare sau discuţii despre pasiunile sale (fotbalul, muzica rock, filmele) – compun portretul lui Salman Rushdie, intelectual veritabil, romancier cunoscut în întreaga lume şi militant pentru libertatea de expresie. Subiectele alese variază de la Vrăjitorul din Oz, India sau scriitori ca Angela Carter, Arthur Miller, Edward Said, J.M. Coetzee şi Arundhati Roy până la unele probleme politice precum situaţia din Kashmir, Irlanda de Nord, Kosovo, lumea islamică versus lumea occidentală sau atacul terorist de la 11 septembrie 2001. Volumul se încheie cu o prelegere ce îi dă şi titlul, în care Rushdie analizează tema limitelor: depăşirea lor, înlăturarea tabuurilor şi frontierele iluzorii ale lumii în care trăim.
  • Un balet de leprosi
    39.95 LEI
    Volumul Un balet de leproşi reuneşte pagini inedite de proză din tinereţe care ne dezvăluie devenirea unuia dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai vremurilor noastre. Preluând numeroase materiale lăsate de Cohen, cartea îi va încânta pe fanii săi, demonstrând că magia care i-a însufleţit în întregime opera era prezentă încă de la început. Scrise între 1956, în Montreal, în epoca în care Cohen îşi publica primul volum de poezii, şi 1961, când se stabilise pe insula grecească Hydra, prozele din volumul de faţă oferă o perspectivă surprinzătoare asupra imaginaţiei şi procesului creativ ale artistului. Prin intermediul povestirilor, scenariului unei piese radiofonice şi mai cu seamă al unui roman – despre care autorul însuşi avea să remarce ulterior că este „probabil mai bun” decât celebrul Joaca preferată –, geniul visceral al lui Cohen se manifestă în toată splendoarea sa.
  • China după Mao. Ascensiunea unei superputeri
    75.00 LEI
    De la moartea lui Mao în 1976, China a cunoscut o ascensiune economică fulgurantă. Acest „miracol” nu a fost însă însoţit în plan politic de un proces de democratizare. Partidul Comunist a continuat să se îmbogăţească şi să-şi consolideze dictatura, exercitând un control drastic asupra populaţiei şi instituind unul dintre cele mai sofisticate sisteme de supraveghere în masă existente în lume. Beneficiind de acces la sute de documente inedite – procese-verbale secrete ale şedinţelor conducerii superioare a partidului, arhive locale sau rapoarte bancare confidenţiale –, Frank Dikötter analizează politica importului de tehnologie, reprimarea brutală a mişcărilor care au culminat cu evenimentele din piaţa Tian’anmen în 1989, câştigul obţinut de China în urma crizei financiare mondiale din 2008 şi strategiile agresive aplicate de aceasta pe scena internaţională. Purtându-l pe cititor din inima celor mai îndepărtate sate şi până în spectaculoasele metropole industriale şi comerciale, autorul spune fascinanta poveste a intrigilor politice şi a epurărilor făcute sub pretextul luptei anticorupţie care au frământat ţara în ultimii patruzeci şi cinci de ani pentru a scoate la iveală ambiţiile economice, diplomatice şi militare ale gigantului asiatic, dar şi pentru a arăta de ce acesta s-ar putea dovedi până la urmă un colos cu picioare de lut.
  • Sexus
    39.95 LEI

    Sexus este primul roman al trilogiei Rastignirea trandafirie, scrisa de Henry Miller pe parcursul a zece ani, interzisa in Statele Unite ale Americii si publicata la Paris intre 1949 si 1960.

    Romanul Sexus, publicat la Paris in 1949, este un amestec de fictiune si episoade autobiografice, in care autorul descrie primele sale eforturi literare, numeroasele aventuri amoroase, destramarea casniciei, traiul intr-un New York sclipitor si totodata marcat de saracie. Este o carte care a starnit controverse aprinse, insa indiferent daca se lanseaza in descrieri licentioase, discutii despre arta, filozofie sau psihanaliza, povesti picaresti sau destainuiri, Henry Miller abordeaza totul cu aceeasi franchete cuceritoare, hedonism asumat si o intensitate ce-si are sursa intr-o sete de viata molipsitoare. 

  • Kitul artistului incepator. Cum ma fac cunoscut
    44.95 LEI
    Esti un artist aflat la inceput de cariera sau iti doresti sa devii artist? Oltita Cintec iti ofera un "manual de utilizare" cu totul atipic. Primii pasi in cariera, competentele necesare pentru a reusi sau modurile in care se poate promova si se pot obtine anumite roluri - iata doar cateva dintre temele abordate in aceasta carte. Toate sunt amplu ilustrate cu exemple din lumea artistica romaneasca sau din alte tari si discutate in diverse sectiuni cu personalitati precum Radu Afrim sau Florin Piersic Jr., care ofera sfaturi ori ii impartasesc cititorului din experienta lor profesionala. Scrisa intr-un stil antrenant, dezvoltand idei foarte practice si utila prin abordarea detaliilor relevante, Kitul artistului incepator este o lectura indispensabila pentru oricine aspira la un parcurs de succes in domeniul artelor spectacolului.
     
    Incredibil de eficienta, cartea Oltitei Cintec nu prea e de tinut in biblioteca. E de purtat in buzunarul de la blugi sau in rucsac. Si de scos din cand in cand, ca un ghid al unui turist (profesionist sau nu) prin cosmosul teatral. - Radu Afrim
  • Sub semnul crucii. Catedrala Mantuirii Neamului si constructia de biserici in Romania postsocialista
    49.95 LEI

    In varful Dealului Arsenalului din Bucuresti, pe un mare santier, se lucreaza zi si noapte. Catedrala Mantuirii Neamului trebuie terminata pana in decembrie 2018, cand este prevazuta inaugurarea ei. In apropiere se inalta fosta Casa a Poporului, astazi Palatul Parlamentului. Trecutul socialist al Romaniei si renasterea religioasa contemporana se invecineaza. Prin prisma construirii noii catedrale, volumul lui Giuseppe Tateo examineaza relatiile complexe aparute intre Biserica si stat in ultimii treizeci de ani, utilizarea politica a apartenentei religioase, strategiile prin care Biserica Ortodoxa Romana isi afirma importanta in Romania contemporana, dar si noile forme de anticlericalism aparute in opozitie cu ea. Caci, fapt extrem de semnificativ, cea mai inalta catedrala ortodoxa din lume este doar una dintre cele 4.000 de biserici si catedrale ridicate in tara noastra dupa 1989.

  • Monarhia Habsburgica (1848-1918) (vol VI): Relatii politice si comerciale
    69.95 LEI
    O sinteza in sase volume a monumentalei lucrari Die Habsburgermonarchie 1848‑1918, editata de Comisia pentru Istoria Monarhiei Austro-Ungare din cadrul Academiei de Stiinte a Austriei
     
    Studiile din volumul de fata, ultimul dintre cele sase ale monografiei istorice dedicate Habsburgilor, trateaza relatiile economice ale Monarhiei din perspectiva dificultatilor cu care se confrunta aceasta intr‑o epoca a afirmarii natiunilor si statelor nationale. Speram sa oferim specialistilor si publicului larg o noua perspectiva asupra istoriei atat de complicate a Monarhiei Habsburgice, in interiorul careia o buna parte a poporului roman a beneficiat de cadrele politice, juridice, culturale, religioase si economice ale unui stat de drept (chiar daca imperfect) ce a permis si a favorizat in mare masura aparitia si afirmarea unei identitati de factura filooccidentala. Speram, de asemenea, ca aceasta serie va contribui la formarea unei imagini mai apropiate de realitate a unei Monarhii care timp de secole a inlesnit pastrarea caracterului crestin al Europei si extinderea granitelor Europei, reusind totodata sa opreasca inaintarea Rusiei tariste spre Apus, ba chiar sa o infranga in Primul Razboi Mondial si sa faca posibila eliberarea unor popoare subjugate de secole de puterea de la Rasarit. - Rudolf Graf
     
    Textele aduc o contributie esentiala la cunoasterea monarhiei dunarene si mai ales la evidentierea efectelor de durata ale stapanirii austriece in provinciile romanesti sau la detalierea relatiilor dintre Regatul Romaniei si Imperiul Habsburgic sau (intre 1867 si 1918) cel Austro-Ungar. Viziunile reputatilor istorici ai vremii vor putea fi de acum coroborate mai usor cu cercetarile si concluziile specialistilor din Romania, imbunatatind astfel fresca reconstituirii trecutului comun european, in spiritul adevarului omeneste posibil, mereu perfectibil. - Ioan-Aurel Pop
  • Versetele satanice
    39.95 LEI
    • Autor distins cu Booker Prize pentru literatura in 1981

    Controversatul roman Versetele satanice i-a adus lui Salman Rushdie Whitbread Award, o nominalizare la Booker Prize si o condamnare la moarte din partea ayatollahului Khomeini in 1989. Polemicile privind posibilele conotatii blasfematoare ale cartii au pus uneori in umbra discutiile legate de meritele literare ale textului si de rolul jucat de acesta pe scena literaturii contemporane britanice. Dar Versetele satanice este de fapt un roman superb despre dezradacinari de tot felul, despre mosteniri care trebuie sau nu acceptate, despre masti, straturi de identitati si istorii. Este in egala masura o carte a regasirilor si una a afirmatiilor, o poveste fascinanta, plina de personaje fabuloase dintr-o lume aflata la granita dintre iluzie si realitate.

    Traducere din limba engleza de Dana Craciun.
  • Nicio slujba nu-i usoara
    54.95 LEI
    Considerat o revelație în momentul publicării, romanul explorează, printre altele, traumele emoționale pe care le poate provoca munca indivizilor într-un sistem capitalist hiperconsumerist.Protagonista se duce la o agenție de ocupare a forței de muncă în căutarea unei slujbe care să o solicite cât mai puțin posibil. Este trimisă într-o clădire unde urmărește înregistrările cu camera ascunsă ale unui scriitor bănuit că tăinuiește mărfuri de contrabandă. Dar să ții sub observație pe cineva ore întregi fără să te ia somnul nu e treabă ușoară. În plus, ea începe să se întrebe cum de a ajuns în această situație.Pe măsură ce se mută de la o slujbă la alta, devine limpede că nu caută tocmai serviciul cel mai ușor, ci ceva mult mai important.
  • Picioare de lotus
    39.95 LEI

    „Proza scurtă a lui Bogdan Răileanu are ceva din Wells Tower, iar despre Wells Tower s-a scris că e cea mai bună dovadă că America nu are nevoie de un au-delà suprarealist, America e deja au-delà, trebuie doar să o descrii în amănunțime. În Picioare de lotus această impresie înșelătoare vine dintr-o tehnică subtilă, a colajului.

    Lumea văzută de Ion B. ar putea fi aici Viața vă-zută de Bogdan R. Abil și inteligent, autorul decupează și lipește detaliile unei lumi care e tot timpul cu câteva minute înainte de dezintegrare. Și în această tornadă de nume, locuri și lucruri uluitoare se întâmplă să ai parte și de câte o minune. Fie că e vorba de un Iisus care seamănă cu Vincent Gallo, fie doar de un colț de balcon spre plajă în Spania, la Tarifa, unde poți să stai seara târziu și să adulmeci vântul.” (Augustin Cupșa)

  • Genetica si genomica medicala
    149.00 LEI

    Realizarea unei noi ediții a cărții a devenit necesară datorită progreselor extraordinare ale geneticii și genomicii medicale în ultimii cinci ani, determinate de noile tehnologii de analiză moleculară. S‑a dezvoltat medicina genomică, o medicină personalizată, de precizie, care generează beneficii majore în diagnosticul, tratamentul și profilaxia bolilor genetice, precum şi ale bolilor comune, inclusiv boli cardiovasculare, cancer, diabet sau boli psihiatrice.

    Testele genetice s‑au integrat deja în practica medicală de rutină. În aceste condiții am procedat la revizia integrală și mai ales la actualizarea textului ediției precedente, care s‑a bucurat de un succes remarcabil, primind în 2019 premiul „C.I. Parhon” al Academiei Române.

    Actualizarea textului a necesitat introducerea unor subiecte noi sau modificate esențial, ce reflectă progresele deosebite ale genomicii. Am introdus un nou capitol, „Medicina genomică și medicina de precizie”, precum și subcapitole noi care vizează: ecogenomica (nutrigenomica, farmacogenomica), citogenomica, epigenomica bolilor umane, oncogenomica ș.a.

    Am dezvoltat unele subiecte de larg interes, în special bolile comune ale adultului, genomica bolii canceroase sau abordarea genetică în tratamentul bolilor umane (cu accent pe terapia celulară de înlocuire, editarea genomică și terapia genică). Aceasta va permite lărgirea accesibilității și interesului tuturor specialiștilor.” (Mircea Covic, Ionel Sandovici, Eusebiu Vlad Gorduza, Dragoș Ștefănescu)

  • Scurta calatorie prin corpul uman
    69.95 LEI

    PREGĂTEȘTE-TE SĂ FII ULUIT DE MINUNATA INVENŢIE CARE EȘTI TU!

    Te-ai întrebat vreodată...

    De ce visăm?

    Care e rostul amprentelor?

    Ce se întâmplă cu un sendviș cu brânză după ce intră în corpul nostru?

    Ne petrecem întreaga viaţă într-un singur corp și, cu toate acestea, mulţi dintre noi habar nu au cum funcţionează el și ce se petrece în interior.

    Bogat în date știinţifice despre modul uimitor în care funcţionezi, acest minunat tur ghidat ilustrat prin corp este o adaptare după bestsellerul lui Bill Bryson Corpul.

  • Repetitie pentru o lume mai buna
    29.95 LEI

    Realitatea adulților este complet diferită de realitatea copiilor – la asta se gândește Paul în ultima zi din noiembrie, în timp ce-și așteaptă tatăl în fața azilului „Conacul Speranței”, care urmează să fie închis. Faptul că este nevoit să-l ia acasă pe bătrânul diagnosticat cu demență nu este decât o altă provocare dintr-un lung șir: divorțul de Mădălina, pierderea mamei, legătura stranie cu fiica sa plecată în străinătate, relația paradoxală cu fosta lui soție, care îl roagă să-i recupereze cățelul ținut ostatic de iubitul pe care chiar ea l-a trădat.

    Peste toate acestea, odată cu moartea tatălui său, Paul dezvăluie un secret din trecut care a tulburat viețile tuturor. Protagonistul încearcă din răsputeri să facă față tuturor acestor provocări, reușind în final să evadeze din capcana propriei moralități. Un roman sinuos, ce urmărește complexitățile interioare ale omului care își simte viața trecând pe lângă el, cu efecte profunde asupra cititorului.

  • Jos, în vale
    39.95 LEI
    Fredo şi Luigi sunt doi fraţi născuţi şi crescuţi în valea râului Sesia, în nordul Italiei. Seamănă mult, şi totuşi sunt extrem de diferiţi, precum copacii pe care i-a plantat tatăl lor când erau copii. Pentru Fredo, un brad: zdravăn, dar totodată înţepător şi umbros. Pentru Luigi, o zadă: tânjind după soare şi îndoindu-se în vânt. Venită din Milano, Elisabetta trece fugar prin viaţa lui Fredo, pentru a prinde apoi rădăcini lângă Luigi. Curând o să aibă o fetiţă. Fredo a părăsit de mult valea de-acasă, pentru a le străbate pe cele din Canada, unde lucrează ca şofer de camion. Întoarcerea lui în Italia este legată de moartea tatălui şi de casa cea veche, de-acum goală, aflată sus, pe munte, departe de orice. Şi de o încheiere a socotelilor. Un roman dens şi nuanţat, care aminteşte de albumul Nebraska al lui Bruce Springsteen: doar câteva note, numai instrumentele esenţiale şi forţa unei voci directe, vibrante. O lume întreagă cuprinsă în această carte, una care înseamnă sălbăticie pe de-o parte, iar pe de alta, un loc unde natura este din ce în ce mai deformată, mai ameninţată şi mai vânată de om şi de schimbare. Între timp, un foc mocneşte în cei care o populează, un foc întunecat şi niciodată domolit, pe care nicio zăpadă, nicio emoţie, nicio speranţă nu-l pot stinge.
  • Nimic nu mi te poate şterge din minte
    54.95 LEI

    2010. Maddi este doctoriţă în sudul Franţei, unde trăieşte fericită alături de Esteban, fiul ei în vârstă de zece ani. Dar în vara aceea, după ce pleacă de la plajă, băiatul se duce, ca de obicei, să cumpere o baghetă de la brutărie şi nu se mai întoarce.
    2020. Maddi revine pe plaja pe care mergea cu fiul ei în urmă cu zece ani. La marginea apei, vede un băiat care seamănă cu Esteban până la cele mai mici detalii: şortul de baie, frizura, chipul. Se apropie. Timpul încremeneşte. Sosie... sau frate geamăn? Obsedată să descopere adevărata identitate a copilului, Maddi află că se numeşte Tom şi că locuieşte în Auvergne. Femeia decide să se mute acolo. Pe măsură ce-l studiază, asemănările dintre cei doi băieţi devin tot mai stranii. Maddi simte că băiatul acela care seamănă atât de mult cu Esteban se află în pericol şi e gata să facă orice ca să-l protejeze, dar va reuşi oare?

Filter by
Cumpără acum de la

Categorie

Preț

Editura