Cărți

Un album fotografic cu emoțiile tale când privești imaginile, emoțiile sufletelor din ele, emoțiile mele când sunt în fața animalelor.

De la curaj la frică, de la gelozie la iubire – cu toții le avem, cât timp ne dăm voie să le trăim. Iar viețuitoarele simt la fel ca noi, chiar dacă nu li se înroșesc obrajii și nu le tremură mâinile, chiar dacă nu au riduri să se încrunte ori glas să spună „mi-e dor”. Cine are ochi, le vede însă cum se ciondănesc, își înfoaie penele, dansează, scot ghearele, zâmbesc, își fac daruri, latră, țipă sau chiar urlă.

Nu e nevoie să fii specialist ca să vezi speranța din ochii ursului, teama popândăului, grija mamei corcodel sau timiditatea egretei. Mie mi-au adus liniștea și bucuria de a fi cu ele ore în șir, iar tu ai nevoie doar de un moment în fața lor.

Îți voi arăta cum să iubești animalele. Te voi face să admiri zborul păsărilor. Îți vei deschide larg ochii și vei vedea lucruri nevăzute încă!

Să credem că animalele nu au emoții, e ca și cum am fi convinși că suntem singuri pe lume.

Imaginează-ți că te afli în Cretacic. Este o zi ca oricare alta, o după-amiază însorită în urmă cu 66 de milioane de ani. În doar câteva ore, tot ce vezi cu ochii va fi șters de pe fața Pământului. Vegetația luxuriantă va fi cuprinsă de incendii. Cerul se va întuneca. Înfricoșătorul tiranozaur aflat la vânătoare va fi carbonizat într-o clipă; dominația marilor reptile va lua sfârșit. Însă această catastrofă va fi marea șansă a micilor mamifere ascunse sub pământ: strămoșii omului, specia care domină planeta azi.

Scrisă într-un stil accesibil și atractiv, Ultimele zile ale dinozaurilor se adresează tuturor celor care vor să afle ce s-a întâmplat în zilele, anii și secolele după ce planeta noastră a fost lovită de un asteroid nimici­tor. Este o poveste relatată din perspectiva victimelor și a supraviețuitorilor unuia dintre cele mai mari cataclisme din istoria Pământului.  

„Această analiză a ceea ce s-a întâmplat după ce asteroidul a lovit Pământul îl va face pe cititor să se simtă ca un copil care descoperă dinozaurii pentru prima dată. Black îmbină complexitatea științei  cu un stil încântător.“ — Newsweek

„Deși atât de captivantă și accesibilă, Ultimele zile ale dinozaurilor se bazează cu scrupulozitate pe informațiile adunate de paleontologi, geologi, astronomi, fizicieni și ecologi.“ — Science News

„Ultimele zile ale dinozaurilor dezvăluie legăturile dintre trecutul profund și ecosistemele din prezent. Black pleacă de la cele mai întunecate ore ale Pământului – când un asteroid a decimat lumea înfloritoare a dinozaurilor – și ne poartă către un nou peisaj evolutiv. Această poveste ar putea fi sumbră, dar Black transformă suferința cosmică a planetei noastre și tranziția ulterioară într-o poveste plină de speranță.“ — ELSA PANCIROLI, paleontolog

În Bucureştiul interbelic oamenii au trăit şi idealul, şi prostia însângerată, au simţit şi rafinamentul extrem, şi opacitatea grosolană, au avut generoşi şi ticălosi, echilibraţi şi fanatici, lucizi şi fantaşti, buni şi răi, bine şi rău. Nu semănau unii cu alţii şi nimeni nu-i obliga să gândească la fel şi să spună acelaşi lucru. Minunat este că lumea lor nu era nici paradis, nici infern ci o lume normală, o lume a tuturor posibilităţilor şi un loc sub soare ca oricare altul.Au avut de toate. Bucureştiul interbelic este locul unde s-a întâmplat totul.

„Hawking Hawking: Cum să devii celebru în lumea științei este o carte extrem de bine documentată... Seife reușește să ofere o imagine clară a acelor idei dificile și oarecum ezoterice care stau la baza contribuției lui Hawking în domeniul științei, într-un mod care nu va provoca indigestie cititorului obișnuit.“ — FRANK WILCZEK, New York Times

„Cea mai bună biografie publicată până acum despre cel mai faimos om de știință din ultimele decenii… Cartea îl umanizează pe Hawking, dezvăluind totodată nucleul tragic al celebrității sale.“ — DECLAN FAHY, Science

„Seife își propune să scoată la iveală omul pierdut în interiorul mitului, așa că trebuie mai întâi să îndepăr­teze o cochilie strălucitoare... Într-un final, metamorfoza se dovedește spectaculoasă.“ — JAMES GLEICK, New York Review Of Books

„Ca să-l înțelegem pe Stephen Hawking trebuie să ne întoarcem în timp. În ultima treime a vieții sale, Hawking s-a afirmat fără doar și poate drept cel mai celebru om de știință din lume, însă contribuțiile sale științifice erau mai mult sau mai puțin irelevante pentru faima sa. Deși era o prezență constantă în media, de regulă atenția presei nu avea legătură cu activitatea sa științifică. Cercetările lui Hawking din anii săi de glorie aveau să fie în mare parte trecute cu vederea, fără să aibă un impact de durată asupra lumii fizicii. Era ca o stea colapsată: spațiul din jurul lui strălucea datorită energiei sale, dar în centru nu se afla decât o palidă imagine a ceea ce fusese cândva.“ — CHARLES SEIFE

Despre criza culturii se vorbește astăzi pe nenumărate voci și pe toate meridianele. Dar înseamnă asta că înțelegem ce se întâmplă cu noi și că vedem mai clar încotro ne îndreptăm? Roger Scruton încearcă să dea un răspuns pornind de la rădăcinile culturii înalte și de la avatarurile suferite de ea odată cu „dezvrăjirea“ lumii petrecută în secolul Luminilor.

„O carte strălucită și încântătoare.“ (ALA Booklist)

„Puțini gânditori se ridică, astăzi, la nivelul lui Scruton. Modul în care este diabolizat și respins de establishmentul academic e de-a dreptul dizgrațios. În comparație cu el, cei mai mulți dintre criticii lui sunt niște pigmei intelectuali.“ (BRYAN APPLEYARD, The Sunday Times)

Cuvânt înainte de H.-R. Patapievici

Ediție îngrijită de Monica Pillat

Subiectul acestui volum este iubirea atotbiruitoare dintre un bărbat și o femeie greu încercați de vremuri. Bărbatul este Dinu Pillat (1921–1975), „cap de lot“, alături de Constantin Noica, în sinistrul proces înscenat de Securitate, la sfârșitul anilor ’50, unui grup de intelectuali socotiți vinovați de „uneltire contra ordinii sociale“; iar dincolo de acest dureros episod biografic, un remarcabil romancier, critic și istoric literar. Femeia este Nelli Filipescu (1921–2005), colegă de facultate la Litere și Filozofie cu Dinu Pillat și, din 1944, soția lui; împlinită profesional ca editoare, memorialistă și cercetătoare în istoria artei. După moartea lui Nelli, Monica Pillat-Săulescu, ea însăși scriitoare, a reconstituit tulburătorul dialog epistolar al părinților săi, completându-l cu pagini de corespondență adiacente, fotografii și facsimile.

„Misterul acestei iubiri nu se elucidează nici în moarte, precum iubirea dintre Romeo și Julieta; nici în violență, precum iubirea manipulată perfid dintre Othello și Desdemona; nici în asumarea unei sarcini istorice mărețe, precum iubirea dintre Enea și Didona; nici în insondabilul mister al eșecului, precum iubirea dintre Marie Arnoux și Frédéric Moreau. Iubirea dintre Nelli și Dinu se elucidează în misterul promisiunii «Eu voi fi cu tine» și «Iată, Eu vin curând»… Cartea iubirii lui Nelli și Dinu este, prin adâncimea ei neverosimilă, o carte despre Judecata de Apoi (cartea pierdută a lui Dinu Pillat se numea Așteptând ceasul de apoi), o carte despre ce rămâne din noi după ce moartea ori răutatea oamenilor ne-a smuls dintre vii.“ (H.-R. Patapievici)

Pe copertă: fotografia de nuntă a lui Dinu şi Nelli Pillat, 6 decembrie 1944; pana de păun – simbol al nemuririi – a fost fotografiată de Cătălin Cioabă.

Glisând între dramă psihologică și satiră socială, sinuos și seducător, cel mai recent roman al lui Niccolò Ammaniti, Viața intimă, explorează temerile și dorințele profunde ale unei femei, propunându-ne să privim cu empatie lumea derutantă și provocatoare de astăzi.

Maria Cristina Palma duce o viață aparent perfectă. Considerată cea mai frumoasă femeie din lume, este căsătorită cu prim-ministrul Italiei, are o fiică minunată și tot ce își poate dori. Imaginea ei construită cu grijă ascunde însă un trecut traumatic și o criză de identitate incipientă, iar proiecțiile celor din jur asupra sa o însingurează. Până când, în urma unei întâlniri neașteptate, primește pe mobil un film erotic care i-ar putea distruge reputația. E nevoită să ia o decizie dramatică, să aleagă ce e dispusă să sacrifice și cu ce preț. Ajuns în acest punct, romanul pune întrebări esențiale pentru cititor: Nu cumva ar trebui să ne temem mai mult de propria privire decât de a celorlalți? Cât de departe suntem în stare să mergem în dorința noastră de apartenență și afecțiune?

Sexus este primul roman al trilogiei Rastignirea trandafirie, scrisa de Henry Miller pe parcursul a zece ani, interzisa in Statele Unite ale Americii si publicata la Paris intre 1949 si 1960.

Romanul Sexus, publicat la Paris in 1949, este un amestec de fictiune si episoade autobiografice, in care autorul descrie primele sale eforturi literare, numeroasele aventuri amoroase, destramarea casniciei, traiul intr-un New York sclipitor si totodata marcat de saracie. Este o carte care a starnit controverse aprinse, insa indiferent daca se lanseaza in descrieri licentioase, discutii despre arta, filozofie sau psihanaliza, povesti picaresti sau destainuiri, Henry Miller abordeaza totul cu aceeasi franchete cuceritoare, hedonism asumat si o intensitate ce-si are sursa intr-o sete de viata molipsitoare. 

In varful Dealului Arsenalului din Bucuresti, pe un mare santier, se lucreaza zi si noapte. Catedrala Mantuirii Neamului trebuie terminata pana in decembrie 2018, cand este prevazuta inaugurarea ei. In apropiere se inalta fosta Casa a Poporului, astazi Palatul Parlamentului. Trecutul socialist al Romaniei si renasterea religioasa contemporana se invecineaza. Prin prisma construirii noii catedrale, volumul lui Giuseppe Tateo examineaza relatiile complexe aparute intre Biserica si stat in ultimii treizeci de ani, utilizarea politica a apartenentei religioase, strategiile prin care Biserica Ortodoxa Romana isi afirma importanta in Romania contemporana, dar si noile forme de anticlericalism aparute in opozitie cu ea. Caci, fapt extrem de semnificativ, cea mai inalta catedrala ortodoxa din lume este doar una dintre cele 4.000 de biserici si catedrale ridicate in tara noastra dupa 1989.

Scrisorile care alcătuiesc cea mai mare parte a acestei cărţi au fost scrise de domnii A.D., francez, în vârstă de douăzeci şi cinci de ani, care ştie câte ceva despre creaţiile Chinei, şi Ling-W.-Y., chinez, în vârstă de douăzeci şi trei de ani, bolnav de ciudata cultură occidentală de care s-au molipsit mulţi dintre compatrioţii săi, cultură exclusive livrescă. Şi le-au trimis în timpul călătoriilor întreprinse, de cel dintâi în China, de cel de‑al doilea în Europa.

Scrisorile de faţă reprezintă o selecţie. Publicându-le, ne propunem să arătăm reacţiile a două sensibilităţi, şi să sugerăm cititorilor unele reflecţii personale cu privier la viaţa, poate ciudată, a simţurilor şi a spiritului lor.

Cercetând cum trăiesc aceste popoare, constat în primul rând o anumită unitate aparentă şi superficială datorată influenţei unui ansamblu de idei generale comun întregii civilizaţii albe, sau, cel puţin, celei europene. Dar dacă, scobind sub pojghiţa ideilor conştiente, voi încerca să pătrund în zona ideilor subconştiente, a instinctelor, a reacţiilor fireşti şi primare în faţa vieţii, voi constata cum la fiecare dintre aceste trei popoare se afirmă o atitudine distinctă, un complex idee-sentimente-forță caracteristic pentru fiecare în parte, care va fi în acelaşi timp norma moralei sale, cheia emoţiilor şi motorul actelor pure. Aceste complexe caracteristice sunt următoarele: Pentru englez, fair-play; pentru francez, ledroit; pentru spaniol, el honor.

Ceaiul a început ca doctorie şi a ajuns cu vremea o băutură. În China, el a pătruns prin al VIII-lea secol în hotarele poeziei, ca una
din desfătările de lume. În secolul al XV-lea, Japonia l-a ridicat până la o religie a estetismului – ceismul. Ceismul e un cult întemeiat pe închinarea la frumos în mijlocul întâmplărilor de rând ale vieţii de toate zilele. El vorbeşte de neprihănire şi armonie, de taina iubirii între oameni, de romantismul ordinii sociale. El e, în fiinţa lui, o credinţă a nedesăvârşirii, precum e şi o gingașă încercare de împlinire a ceva cu putinţă în lucrul acesta cu neputinţă căruia îi zicem viaţă.

Interculturalitatea nu este un rezultat, ci un proiect deschis al gândirii, limbii şi imaginaţiei culturilor. Întru poate fi traseul antropologic al acestui proiect simbolic în care s-ar regăsi, deopotrivă, Identitatea şi Alteritatea, Estul și Vestul, ca șansă a regenerării Europei înseși.

„O mână de oameni cu fruntea sus pot face multe. Îi pot trezi pe ceilalți încă adormiți, care au impresia că alții trebuie să lupte, să se implice, să participe la ședințele Consiliului Local, care încă nu au înțeles că puterea este în mâinile lor. În ceea ce facem eu și echipa mea, suntem doar pionieri printre alți pionieri, pe un drum care va fi al nostru în mod cert, drumul spre o Românie liberă de corupție, pe care o vom construi cu răbdare și hotărâre, așa cum au visat-o eroii Revoluției din 1989 și așa cum o dorim pentru copiii noștri.“ — CLOTILDE ARMAND

Această carte, ca și celelalte scrise de Alexandru Stermin, este povestea unei călătorii. Pornind, alături de povestitor, într-o aventură stârnită de privirea unui urangutan dintr-o grădină zoologică de pe malul Mării Baltice, ajungem departe în timp și spațiu. Ne hazardăm din lumea mitului în realitatea celei mai mari mlaștini din lume, Pantanalul brazilian. Din exuberantul Rio de Janeiro mergem, pe urmele lui Darwin, în fabuloasele Insule Galápagos. Pe drum, explorăm intimitatea noastră și a altor vietăți, îndrăznim să privim în ochii animalului din noi – doar, doar vom găsi răspunsul la întrebarea ascunsă în sălbăticia acestei cărți:

Avem o viață, sau suntem Viața?

„Mic tratat de ecologie a privirii, volumul biofilozofului Alexandru Stermin cuprinde texte în care povestea este mișcată nu de cuvinte – deși perfect alese –, ci de Viața însăși, la care autorul se uită fascinat, realcătuindu-i imaginea dintr-o multitudine de perspective, ca prin ochii compuși ai unei libelule. La rândul său, Viața îl privește curioasă, pulsând egal în forme dintre cele mai diverse, de la urangutanul dintr-o grădină zoologică până la pasărea cu ouă de porțelan, apa limpede a unui izvor sau jaguarul ce se înfruptă din pradă în Pantanal.

Realitatea și mitul, textul filozofic și notația de jurnal, argumentul științific și emoția se întrepătrund într-o scriitură puternică, luminoasă, inconfundabilă, care-l invită pe cititor să se uite atent la Viață, să-i asculte muzica și să pornească la dans alături de ea.“ — IOANA CLARA ENESCU

Viaţa pe planeta Kepler62-e este plină de neprevăzut pentru copiii aleşi să reprezinte viitorul omenirii. Vara s-a sfârşit, făcând loc unei toamne scurte şi apoi unei ierni capricioase. Într-una dintre expediţiile lor, Ari şi Marie descoperă într-o peşteră o capsulă spaţială, a cărei provenienţă pare a fi planeta Pământ. După ce scapă ca prin urechile acului de un miriapod uriaş, de orci şi de o ninsoare cumplită, membrii misiunii fac o descoperire tulburătoare despre Olivia, liderul expediţiei lor. Oare le spune adevărul? 

Şi ce legătură există între copii, virusul care i-a nimicit pe şoptitori şi maleficul joc Scorpion?

Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.

„Impactul lui Mill asupra gândirii politice a fost imediat şi a lăsat urme de durată. Tratatul lui rămâne pledoaria clasică pentru libertatea individuală.“ (ISAIAH BERLIN)

„Voința poporului înseamnă, practic, voința unei părți, care este cea mai numeroasă sau cea mai activă parte a poporului, a majorității, sau a acelora care au reușit să se facă recunoscuți drept majoritate; poporul, așadar, poate voi să oprime o parte a sa, iar precauțiile luate împotriva acestei oprimări sunt la fel de necesare ca și precauțiile luate împotriva oricărui alt abuz de putere… «Tirania majorității» este în general inclusă printre pericolele împotriva cărora societatea trebuie să vegheze.“ (JOHN STUART MILL)