Cărți

„Perlele au întotdeauna dreptate. “ - Chanel Au sublimat femeia în maniera ei personală, au îndrăznit, au ignorat tabuurile și convențiile, au creat desăvârșirea, au inventat fashion businessul și au croit imperiul luxului. Povestea succesului lor reprezintă o palpitantă frescă de epocă, plină de geniu, pasiune și dispreț, de curaj, suferință, izbândă și trădare, într-o lume a contrastelor, unde au transformat moda în arta de a te afișa în toată splendoarea. Odată cu ele, savoir-ul a intrat în competiție cu frivolul, iar glamour-ul, cu seducția.   Jeanne Lanvin, Coco Chanel, Elsa Schiaparelli, Madame Grèss, Nina Ricci, Carven, Donatella Versace, Sonia Rykiel, Laura Ashley, Chantal Thomass, Vivienne Westwood, Diane von Fürstenberg, Stella McCartney, Helena Rubinstein, Elizabeth Arden, Estée Lauder, surorile Carita, Hélène Rochas, Annick Goutal, Gloria Vanderbilt, Lolita Lempicka, Jeanne Toussaint, Paloma Picasso, Victoire de Castellane….

 De la Alexandru cel Mare la Hannibal, de la Nabucodonosor și Arhimede la lordul Byron și Dante, un arc peste mileniile cuceritorilor romani, bizantini, arabi și nomazi a căror măreție triumfă în șoaptă. Puterea și gloria efemeră a imperiilor, o carte strălucitoare, sofisticată și încântătoare: Tyr, Cartagina, Siracuza, Ravenna și Antiohia concurate doar de Roma, Constantinopol și Ierusalim.

 

Un tărâm mitic, un țărm care a fost martorul celor mai grandioase civilizații ale lumii, de la zămislire până la pustiire, ce ascunde în străfunduri colbul civilizațiilor pierdute și nave pline de comori.

O imensitate de apă ce a fost odată cheia puterii globale, un spațiu al traversării și al întâlnirii, de fapt centrul lumii pentru vasele încărcate din toate zările, și spre toate zările, cu mătăsuri, ceramică, alimente, meșteșuguri și oameni care purtau cu ei limbi, culturi, idei și, uneori, arme.

 

De-a lungul acestor țărmuri străvechi au strălucit cele mai vechi cetăți din lume, din a căror grandoare nu a mai supraviețuit nimic, deoarece distanța de la măreție la anonimat este surprinzător de fragilă. Aceste orașe sunt adevărate palimpseste, cu straturi peste straturi de istorie, cultură și identitate, fiecare făcându-l de neînțeles pe cel de dinaintea lui, fără să excludă pâlpâiri apărute pe neașteptate la suprafață. 

Aristocrația nu are nimic de-a face cu originea, în schimb depinde în mare măsură de cultură, pe care o poți dobândi. Sau nu.

Într-o epocă de egoism, arbitrar și grosolănie, me first a devenit o nouă formă de viață, puternică, neobosită și încrezătoare în sine, plină de cutezanță și lipsită de dubii.

Între anything goes și cavalerism sau între hedonism și noblețe ce ați alege? Cumva, virtutea? Pe care?

Florența, de la Michelangelo la Dante și Boccaccio, de la Leonardo da Vinci, Amerigo Vespucci și Botticelli la Niccolò Machiavelli și Brunelleschi, de la Galileo Galilei și Catherine de’ Medici la Gucci și Ferragamo, palate și biserici, academii, muzee, galerii și colecții de artă, frământare și strălucire, o istorie flamboaiantă între noblețe și cinism.

Florența, lumea umanistă a Renașterii, inovator oraș cultural, creuzetul civilizației italiene medievale, mai presus de oricare alt oraș-stat fortificat, principalul element de progres al comerțului, al culturii, al sistemului bancar și al artelor.

Florența, un arc peste timp, de la tradiția de obscură republică la o supraputere regională, unde strălucitoarea curte a lui Lorenzo Magnificul a devenit mândria și obiectul invidiei continentale și al intrigilor pasionante.

Fiecare epocă s-a considerat mai cunoscătoare decât cele de dinaintea ei. Urmașii Renașterii au privit Evul Mediu ca pe o eră a întunericului, gânditorii Iluminismului au încercat să înlăture superstiția prin rațiune, statul modern al bunăstării e hotărât să ucidă gigantul ignoranței, acum, când lumea e hiperconectată la informație fără limită.

Ce ne facem însă cu toată cunoașterea pierdută de-a lungul secolelor? Suntem cu adevărat mai puțin ignoranți decât strămoșii? Povești remarcabile despre nenumăratele forme de ignoranță – în religie și știință, în război și pe timp de pace, în politică, în afaceri, în artă, în catastrofe și în bunăstare –, ignoranță autentică sau studiată, conștientă sau incon­știentă, povești despre modurile în care obstacolele, uitarea, secretomania, negarea, nesiguranța, prejudecata, neînțelegerea și credulitatea au influențat cursul istoriei. De fapt, despre importanța recunoașterii limitelor cunoașterii, deoarece întotdeauna cu cât se generează mai multă cunoaștere, cu atât orizontul ignoranței se lărgește.

Istoria, geologia, geometria și mitologia cristalelor, înțelepciunea, formarea, originea și puterile lor uluitoare, asocieri astrologice, ritualuri și secrete străvechi.

Cristalele au fost folosite de secole, în toate culturile lumii, pentru a atrage bunăstarea, însănătoșirea, fertilitatea, reușita, relaxarea, prosperitatea și, nu în ultimul rând, iubirea. O enciclopedie fascinant ilustrată, în decoruri sublime, sursa supremă pentru a descoperi un prețios univers de cunoaștere, frumusețe și putere.

Suntem cu totul sufocați de piața de consum în masă. Și îi disprețuim prea mult pe consumatori: numeroase genți sunt scumpe, deși sunt fabricate în China, din materiale de proastă calitate. Ceea ce le face să coste atât de mult e doar marketingul; însă calitatea și savoir-faire-ul lipsesc. Gențile acestea nu mai sunt făcute să dureze, ci sunt făcute să fie „consumate“ și înlocuite rapid. În unele firme de lux, cultura frumosului nu mai există. Pentru omul de afaceri „normal“, primul criteriu de care trebuie să se țină seama în privința vânzării unui produs este prețul. Însă pentru mărcile cu tradiție, prețul vine abia pe locul al doilea. Principala lor preocupare nu e aceea de a obține profit, ci aceea de a deveni numărul unu în lumea modei. Atunci vor putea să vândă orice vor dori, la prețuri complet nebunești. Atunci nu vor mai vinde o geantă, ci vor vinde un vis, o marcă, un logo.

Cel mai spectaculos falsificator de lucrări de artă al secolului, pictorul ratat Wolfgang Beltracchi, și complicii săi au pus în circulație tablouri pictate de el, pretinzând că ar fi capodopere pierdute, și redescoperite, ale celor mai mari artiști ai epocii moderne – Max Ernst, Georges Braque, Fernand Léger și mulți alții. Un roman polițist cu arta în rol principal. Celebre galerii de artă, muzee și case de licitații, curatori, experți de renume mondial și tablouri false, miliardari discreți și îndrăgostiți de frumos, colecții inventate, neașteptată inocență și glorie de tinichea, delicte nemiloase cu mize uriașe și averi grandioase aruncate în joc: Afacerea Beltracchi. Îndrăgostit de artă, și peste măsură de bani, vanitos și lacom vânător de comori necunoscute, Wolfgang Beltracchi, un artist cu talent nerecunoscut, rămâne, fără îndoială, cel mai spectaculos falsificator de lucrări de artă al secolului.

Două miliarde de dolari. Atât valorează obiectele de artă pe care le-a furat. Dintr-o dependență stranie, cu o perseverență neînduplecată. Connaisseur rafinat sau vandal? Stéphane Breitwieser, un tânăr cu alură victoriană și aer de gentleman, este cel mai prolific hoț de lucrări de artă al tuturor timpurilor. Nu a furat ca să câștige bani, ci doar ca să elibereze arta. Întotdeauna la lumina zilei, din muzee uriașe sau mărunte, din castele sau case memoriale, numai în timpul programului, discret, silențios, sub ochii agenților de securitate, singur sau asistat de prietena lui, doar cu un briceag elvețian mânuit cu iscusință, fără să distrugă nimic, fără urme, fără remușcări. Și fără să fie prins, timp de șase ani.

Nu există progres fără mișcare, fără un ciclu de viață distinct generat de mișcare, iar nomazii au fost catalizatorii, creatorii și agenții de primă importanță ai reînnoirii sociale.

Cei care sunt fericiți între patru pereți nu vor înțelege niciodată nomazii aflați întotdeauna în mișcare, neîngreunați de averi, iar lipsa de înțelegere duce categoric la dispreț.

O istorie romantică, un imn impresionant dedicat vieții, care străbate lumea de peste douăsprezece mii de ani, oprindu-se uneori să pască și schimbându-și mereu direcția.

Un gen de adorație care nu lasă loc de gândire critică, o cultură nomadă ce trimite tăcut spre Eden, acum, în lumea noastră lacomă și sofisticată.

Grație și sensibilitate, o carte sinceră cu ritmuri amăgitoare, o piesă pasională epică și epopeică, în care gândurile și ideile bântuie ca turmele de oi, încolo și încoace, când împreună, când risipite, într-un festin de călătorii ca un tribut romantic, dar adevărat.

O viață modelată de peisaje, în care oamenii nu au nevoie de ceas, unde totul se măsoară după fazele lunii și anotimpuri, într-o sublimă armonie cu natura.

Lecțiile de supraviețuire pe șaua calului dispar odată cu începerea acumulării de averi și cu apariția dorinței de ancorare într-un loc, iar când un trib nomad devine sedentar, ajunge imediat pradă sigură pentru un alt trib nomad, mai tânăr și mai mobil. Populațiile stabile au avut întotdeauna nevoie de nomazi, așa cum și nomazii nu ar fi putut exista fără populațiile stabile, făcând astfel o lume mai bună, cu mintea deschisă și granițe convenabile.

Un mic manual de criză, o carte inteligentă și seninăcare te învață să zâmbești din nou. Poate.

52 de povestiri care au făcut istorie – istorie cu I mare, de la Garibaldi la Cezar, de la Napoleon la Mbappé, de la Manzoni la Socrate, de la Kant la Kafka, plus poștașul din Langa și viitorul visat pentru nepoții săi: faptele memorabile, capodoperele, iubirile absolute, ideile geniale au fost, sunt și vor fi întotdeauna călăuzite de optimism. Poate.

Adevărații optimiști folosesc des cuvântul poate.

Adică nu sunt siguri că o vor scoate la capăt, cum e și normal, dar cu siguranță încearcă.

În fața unei crize, care înseamnă pur și simplu o alegere, trebuie să iei o hotărâre și să pornești ferm pe un drum, lăsând totuși loc îndoielii pentru că, dacă greșești, e bine să-ți dai seama cât mai repede și să alegi rapid o altă soluție.

Din modesta sa familie de artiști de circ, de lângă hipodromul din Constantinopol, până pe tronul Imperiului Bizantin. Frumoasă, dură și pasională, agent secret, abil personaj dominant al politicii interne și externe imperiale, soție devotată și împărăteasă aleasă, un portret triumfal al femeii care a modelat cea mai strălucită epocă a Imperiului Bizantin într-un univers populat de actori și acrobați, spioni, generali și nobili, episcopi, călugări, diplomați și negustori de speranțe.

O nouă manieră de a aprecia vinul, amuzantă, concisă și atrăgătoare, pentru consumatorii care promit să devină pasionați și cunoscători. Vinuri albe pe coloanele din stânga, rosé în mijloc și roșii în dreapta și, pe orizontală, vinuri organizate pe arome. Dacă vă place un element din tabel, în vecinătatea lui veți descoperi și altele asemănătoare, care s-ar putea să vă cucerească.

O enciclopedie a exceselor inteligentă și subtilă, o cursă a extravaganțelor care sintetizează psihologia instinctului dezlănțuit de a face cumpărături. Tot timpul și de orice fel. Cu o imaginație amuțitoare, care dezvoltă un stil de viață cu totul frământat de competiția cu tine însuți, cu cei din jur, cu tot universul și împotriva firii.

Strălucire și loialitate, calm imperial, iertare și credință, măreție de secole și modestie regală, datorie și răbdare, renunțare de sine, crize și tradiții, și, întotdeauna, umor fin și autoironie, pentru că într-o lume dominată de circul vanității și într-o eră a spectacolului, regina s-a ferit de tentația de a fi spectaculoasă.

O lamentație la adresa unei lumi pierdute și o celebrare a suferinței umane și a imaginației religioase. Povestea unui geniu spusă de muzica sa, un vitraliu care iluminează și înalță epoca modernă în 100 de venerații reverent-ireverențioase, o demonstrație că limbajul nu trebuie să se încheie unde începe muzica.

O piatră de temelie pentru înțelegerea relațiilor dintre Răsărit și Apus în timpul cruciadelor, o carte reper în domeniu, o fereastră deschisă spre un Bizanț frământat și râvnit se secole. Prima mare cetate la care au ajuns cruciații în 1096 nu a fost Ierusalimul, ci Constantinopolul, care a reprezentat cheia pentru întemeierea, supraviețuirea și, în cele din urmă, eclipsa regatului cruciat.

Dacă bucătăria s-ar transforma în refugiul tău de calm și senin? Un vis prea frumos ca să fie adevărat? Dominique Loreau ne arată că nu este imposibil. Inspirându-se din cultura japoneză, al cărei principiu de bază este „bucură-te cu puțin și înnobilează-ți existența de zi cu zi”, Dominique Loreau ne învață... poezia bucătăriei: cum să gătim fără rețete, păstrând în minte legile fundamentale ale sobrietății – ingredientele de calitate, doar ustensilele necesare și o atitudine responsabilă.

Emoții sălbatice și antagonism istoric, intoleranță și cruzime, poftă de dominație și de certitudine morală, epurări și pedepse într-un dialog mut al statuilor spulberate.

Când societățile se împart în triburi încărcate de râvnă revo­luționară și oarbe la lecțiile istoriei, convinse că trecutul a fost iremediabil rău, distrugerea simbolurilor comune este dirijată de setea de transcendență și de foamea de sacru, iar ceea ce începe cu dărâmarea de statui se termină cu uciderea de oameni.

Când servesc fanteziilor grandioase ale unor tirani ca Ramses al II-lea, Iosif Vissarionovici Stalin ori Saddam Hussein, statuile domină, impresio­nează și intimidează. Când funcția lor este benignă, statuile ne definesc și ne susțin identitatea peste timp. Ne spun cine suntem și cine nu suntem. Ele sunt convingerile, valorile și amintirile noastre păstrate în marmură, în piatră și în metal.

Pasiune erudită și poveste șoptită, vervă, autoritate și inte­li­gență, cele mai rafinate pivnițe de vinuri, cele mai neașteptate podgorii și cele mai pretențioase restaurante, într-o călătorie din Africa de Sud în California, de la Bordeaux în Australia și zeci de personaje pline de culoare și iubitoare de vin: Julian Barnes, Philippe de Rothschild, Francis Ford Coppola sau Julio Gallo.

Un ghid care distilează câteva decenii petrecute în lumea vinului, care refuză să se ia în serios și alunecă în povești picante, o autoare care își toarnă experiența în cupe fine și le oferă cu generozitate în fiecare pagină.

Singurul scop al uneia dintre cele mai mari industrii din lume este acela de a face ca oamenii să nu miroasă a oameni. Încă din epoca medievală, mirosul uman a fost considerat primitiv și un semn al claselor de jos. Cei care își permiteau au investit în studii și experiențe și așa a luat naștere breasla parfumierilor, veșnic preocupați să inventeze amestecuri noi și incitante, iar astăzi industria parfumurilor este evaluată la zeci de miliarde de dolari, ceea ce sugerează cât de mult suntem dispuși să plătim pentru a ne masca adevăratul miros.

„Ordinea e prima regulă a Paradisului“, spunea George Gissing. Iar noi ne petrecem mare parte a vieții făcând ce nu trebuie sau nefăcând nimic. Prin urmare, când și mai ales în ce fel putem să facem ordine și curățenie în casă, în minte și în suflet, astfel încât propria existență să-și redobândească eleganța, stilul și candoarea?

Sa fii bun cu ceilalti e o virtute, sa fii bun cu tine insuti e o arta. Putini o stapanim, dar toti o putem invata. O pledoarie sarmanta in favoarea bunatatii, in care inteligenta sclipitoare si datele stiintifice de ultima ora se impletesc in armonie pe un fundal rafinat, cu tuse de umor british, exceptional dozat. Oamenii ar trebui sa ia mult mai in serios bunatatea si s-o pretuiasca, fara sa astepte dobanda. Cu totii suntem mai buni decat credem, dar am putea sa fim si mai buni – ceea ce ne-ar aduce nebanuite beneficii pentru minte si suflet. Dar sa fii bun nu e intotdeauna usor, pentru ca „adevarata generozitate este sa faci ceva bun pentru cineva care nu va afla niciodata despre asta“, cum spunea Frank A. Clark.

Să vezi lucrurile pe care nu le-ai văzut și să pui întrebările pe care te-ai temut să le pui. Totul cu ajutorul artei. 

Volumul oferă acces la soluțiile la care au apelat FBI, NATO, Departamentul de Stat, Interpol, Scotland Yard și multe alte organizații și conducătorii lor pentru a găsi rezolvarea celor mai delicate probleme.

Metoda lui Amy E. Herman – neașteptată, profundă și adesea încântătoare – este căutată și apreciată de lideri și de profesioniști pentru care eșecul echivalează cu catastrofa.

Umbra sumbră a strălucirii apuse, evocare și emoție, destine personale și manevre diplomatice, acte de sfidare și viclenie, suferință, trădare și lăcomie, o frescă bizantină ce deschide noi perspective asupra motivelor necruțătoare care au dus la căderea unui fascinant imperiu, o saga lucidă și captivantă ce readuce la viață bizantini, turci și latini dispăruți demult, într-un spectacol istoric încărcat de fler descriptiv, care dezvăluie că nu a existat niciodată o ruptură definitivă între Răsărit și Apus, și nici între musulmani și creștini.

Cartea de față este o antologie de lirice cuprinzând poeme alese din volumele mele, de la debut până în prezent. Menționez o diviziune de subtext: poeziile până la pagina 41 inclusiv sunt dinainte de 1989, cele care urmează au fost scrise după acest prag de timp care ne-a marcat existența. (I.I.)

Sentimente, stări de spirit, plăceri, dureri, pasiuni, senzații, dorințe, adică emoții.

Povești necunoscute despre nume arhicunoscute, zeii modei și mitologia lor sălbatică, modernă și picantă.

Într-un dialog continuu cu ideile și părerile lui Einstein, John F. Haught dezvoltă o nouă perspectivă cosmologică a înțelesului de Dumnezeu, timp, veșnicie, taină, viață, gân­dire, libertate și credință, oferind un nou mod de abordare a relației dintre știință și teologie, în enormitatea timpului și imensitatea corespunzătoare a spațiului. O carte a speranței legate de lume, o reinterpretare a crești­nismului prin prisma descoperirilor științifice moderne. O meditație extinsă asupra credinței lui Einstein, a teoriei relativității elaborate de el și a Crezului de la Niceea.

Palate și mănăstiri, strălucire și austeritate, dezbinări, iubiri și viclenie, războinici și patriarhi, trădări, ceremoniale de curte și mirese alese, mătăsuri, catifele, brocarturi și foșnet de intrigi. 

O reformulare curajoasă a modului în care percepem prezența împărăteselor care au modelat secole prin stăruința lor înțeleaptă, prin impunerea suveranității imperiale cu pricepere nebănuită și, mai des decât ne-am închipui, prin strategii nemiloase, salvând Bizanțul de la o artă pur simbolică și decorativă și redându-i lumea sa complexă, nesupusă și profund religioasă.

Deși au ajuns să obțină puterea totală în cadrul dinastiilor bizantine prin căsătorie, toate aceste împărătese au continuat să poarte purpura imperială și să exercite Ținând seama de greutatea și întinderea rolurilor lor, influența exercitată de Irina, Eufrosina și Teodora a fost neobișnuită. În Bizanțul secolelor al VIII-lea și al IX-lea, toate femeile, chiar și cele din vârful ierarhiei sociale, erau constrânse de aceleași definiții care făceau comportamentul lor acceptabil, bun sau vrednic de laudă. Orbirea unui fiu, ca să luăm un exemplu extrem, este un fapt intolerabil. Și totuși, Carol cel Pleșuv a procedat la fel ca Irina și a supraviețuit condamnării teologice (și poate și sociale). Așadar, există situații în care pot fi acceptate și gesturile cele mai „nefirești“. Iar aici descoperim un indiciu despre coincidența anormală dintre normele sociale și situațiile ieșite din comun, care ar putea să explice în ce fel cele trei împărătese și-au atins țelurile și au reușit să evadeze din sferele lor de operare obișnuite.o putere colosală singure, de la Constantinopol – Regina Cetăților, anihilându-și adversarii fără ezitare prin abile acțiuni diplomatice, pregătite pentru împărați din lumea largă, papi și califi, dar și pentru mai-marii familiilor lor. Și au reușit, cu inteligență și fără scrupule, să pună capăt iconoclasmului official și să redea icoanelor locul lor de adorație din Biserica răsăriteană, schimbând profund, în același timp, cursul istoriei, al Bizanțului, al Islamului și al întregului Apus.