Cărți

Premiul PROSE pentru Excelență în Filozofie, acordat de Asociația Editorilor Americani în 2024 

În Elogiu eșecului, filozoful și eseistul Costică Brădățan ne amintește că viața noastră apare ca o licărire între „două ipostaze ale neantului”, și anume neantul de dinainte de a ne naște și cel de după moarte. Fiecare dintre noi, ontologic vorbind, se află în vecinătatea nimicului. Și fiecare dintre noi, în ciuda precarității noastre constitutive, are ceva de pierdut. „Miturile, religia, spiritualitatea, filozofia, știința, operele de artă și literatura” – toate, potrivit autorului, ne fac apropierea de neant „puțin mai suportabilă”.

Robert Pogue Harrison, The New York Review of Books

Sentimentul religios este, in aceste poeme intr-adevar antologice, o paradoxala simtire gandita. Gandire eliberata de legea gravitatiei cugetarii, de unde scrisul-zbor, stolurile de cuvinte (poate ingeri?), mintea care da din aripi si dorurile stranii. In metafizica ei poetica plina de secvente memorabile, Monica Pillat este, ca in orice cautare adevarata, proteica. Vorbeste in numele unor personaje biblice (Lazar, Toma, Cain, oameni care asista la Nastere si la Inviere), dar, simultan, si in numele ratacitului om de azi. Splendide sunt ineditele, in cea mai buna traditie a psalmilor, precum si a poeziei mistice care preia formulele, nelinistea si bucuria poeziei de dragoste. Rostul poeziilor adunate in volumul O candela in noapte este calauzirea spre porti la care nimeni n-a indraznit sa bata. Luminate interior, poemele antologiei se vor deschide cititorului care e suficient de indraznet ca sa bata la poarta lor. - Ioana Parvulescu

ORE FRANCEZE I (1973‒1977) Emblematice mărturii ale unei lumi de o remarcabilă creativitate, dialogurile purtate de Ion Pop cu o suită de personalități ale culturii franceze impresionează prin sonoritatea marilor teme ce răzbat dincolo de filele cărților ori de cartografia vieții pariziene. Cel dintâi volum de Ore franceze captează un timp interstițial, unic și privilegiat, între ale cărui repere intuim o galerie de biografii exemplare, cu itinerare creatoare distincte. Pentru Ion Pop, a descoperi omul din umbra unei mari opere înseamnă, de fiecare dată, a descinde în arhitectura lăuntrică a interlocutorului său, pentru a căuta impulsul ideilor, zonele de interes ori afinitățile intelectuale ce conferă spațiului cultural francez o efervescență cu totul aparte. Parisul și, uneori, Geneva devin reperele unei geografii deopotrivă reale și spirituale, în care lumea de azi se întâlnește cu cea de ieri, iar noile explorări în lingvistică, psihanaliză și hermeneutică se întrepătrund adesea cu ecourile suprarealismului și avangardei literar‑artistice din primele decenii ale veacului trecut. ORE FRANCEZE II (1981‒2001) Reluată între anii 1981 și 2001, seria de convorbiri cu iluștri reprezentanți ai culturii franceze din ultimele decenii ale secolului al XX-lea stă sub semnul privirii retrospective și al unei stăruitoare explorări a relației dintre circumstanțele istorice și actul creator. În acest univers polifonic, în imediata apropiere a unor voci deja cunoscute, ajunse la vârsta deplinei afirmări, descoperim numeroși scriitori de o frapantă originalitate, dar și reprezentanți de seamă ai unor importante curente de gândire. Cu finețea și minuțiozitatea intelectualului pasionat de geneza și receptarea operei artistice, Ion Pop își afirmă deschiderea spre noi teme de dialog, precum spectacolul lumii literare franceze, jocurile de semnificații și autonomia limbajului, construind totodată temeinice punți culturale între Franța și România. Pe fundalul de lumini și umbre al memoriei, întrebările sale se îndreaptă, și de data aceasta, spre plasma biografică din care se cristalizează o conștiință critică sau artistică, întemeiată pe principiul libertății spiritului.

Daca. If - Editie bilingva romana-engleza

Aceasta carte, intr-un mod pe cat de neobisnuit, pe atat de tulburator, pune impreuna un poem care sintetizeaza o conceptie de viata radical morala cu un om al carui destin a ilustrat incredibil si aproape dogmatic versurile-precepte. Ilustrand la propriu, vers de vers, traducerea lui Corneliu Coposu, aceasta carte devine ea insasi o meditatie desfasurata in arta liniilor asupra meditatiei in cuvinte a poetului englez si a meditatiei in fapte a celui ce i-a dat o interpretare romaneasca. - Ana Blandiana

Pentru Daniel Cristea-Enache, scrisul este o formă de viață, prilejuindu-i o necontenită imersiune în realitatea imediată, din care captează imagini și tușe esențiale, portrete în filigran creionate cu subtila artă a detaliului psihologic, dar și impresii personale, străbătute de forfota marilor orașe ori, dimpotrivă, de murmurul liniștitor al naturii mereu primitoare. Când vocea criticului literar se retrage în tăcere, privirea scriitorului alunecă spre trecut, rămânând ancorată, câte o clipă, în stanțele copilăriei de altădată, regăsite în amintire precum într-un neprețuit album de familie. Mai presus de toate, Cinematograful gol este o confesiune despre oamenii din jurul nostru, despre timpul adesea nerăbdător care schimbă cu o neașteptată repeziciune nu doar fizionomiile celor dragi, ci și înfățișarea întregii lumi, despre partea luminoasă a umanității, cu întâmplările ei de zi cu zi. Prin inserțiile ce amintesc de stilul alert al tabletei publicistice, Daniel Cristea-Enache observă în profunzime lumea scriitoricească, dar și psihologia colectivă a societății românești adesea captivate de iluzia spectacolului și a măștii mistificatoare, în locul rosturilor simple, însă atât de firești ale existenței cotidiene.

Maria Hulber

„Pornind, în anumite limite, de la substanța colindei religioase populare, Monica Pillat izbutește performanța rară de a trata subiectiv și foarte personal sensul acesteia, conferindu-i în efigie valoarea unui drum care duce de la ceasul sfânt al Nașterii la acela al Învierii Domnului. Monica Pillat are nu o dată, fulgerător, conștiința că drumul spre Dumnezeu trece prin starea de veghe, ceea ce ne duce cu gândul la spusele lui Iisus: «Stați treji… că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului». Cel care veghează e dăruit. De aici, și titlul cărții de față, Colinde și daruri de veghe. Poemele care compun acest ciclu sunt, dincolo de tema fundamentală a Nașterii pruncului Iisus – sau poate tocmai de aceea –, străbătute de o vibrație intensă de credință și aproape de jubilație în fața miracolului care ni s-a dăruit. Ele sunt scrise cu o smerenie plină de grație și delicatețe.” Viorica Nișcov

Într-o contribuție esențială la configurarea stilisticii diacronice, care inaugurează laborioasa serie de Studii literare, reputatul stilistician și istoric literar Mihai Zamfir propune o perspectivă inedită asupra operei lui Al. Macedonski, scriitor de o anvergură spirituală cu totul aparte, ce a ilustrat cu o febrilă pasiune, în diferite etape ale creației sale, metamorfoza formulelor poetice ivite sub semnul neolatinismului, dar și noile structuri literare plămădite în creuzetul experimentelor din zorii modernismului. Dacă mutațiile produse în ansamblul operei macedonskiene relevă o personalitate intuitivă, dar contradictorie, pe care nicio orientare estetică a epocii nu și-o poate revendica pe deplin, sinteza poemului în proză aduce cu sine splendoarea universului polifonic descins din cele mai semnificative ilustrări ale genului în literatura română. Analiza stilistică articulată pe eșafodajul metric al textelor, incursiunile comparative și explorările lexico-semantice alcătuiesc o redutabilă panoplie metodologică a scrierilor poematice, în miezul cărora tensiunea lirică se manifestă îndeosebi la nivelul efectelor senzoriale, de la subtilele reverberații incantatorii până la suavitatea vizual-cromatică a imaginilor artistice.

Tocqueville și natura democrației, cea de-a doua carte scrisă de filosoful Pierre Manent, își păstrează deplina actualitate și la patru decenii după apariția sa în Franța. Consacrată unuia dintre cei mai subtili gânditori politici ai secolului al XIX-lea, cartea este o analiză pasionantă a unor teme fundamentale pentru oricine dorește să înțeleagă schimbarea radicală care se află la originea lumii moderne: democrația, natura umană, libertatea, egalitatea, religia. Recitindu-l pe Tocqueville, Pierre Manent reușește nu doar să pună în lumină excepționalele intuiții și observații ale predecesorului său, ci și să ne facă să gândim împreună cu acesta cele mai importante opțiuni ale «omului democratic». Generatoare a unei alte ordini sociale, democrația – regim politic rămas fără concurent ideologic, pentru a folosi o formulă a lui Manent – a devenit parte a vieții noastre, dar ne solicită în continuare la fel de mult discernământul: pentru a nu o trăda, mai cu seamă în fragilul și esențialul său echilibru cu libertatea, se cuvine – ne îndeamnă filosoful francez –, la fel ca în urmă cu aproape 200 de ani, «să o iubim cu moderație»”.

Viața lui Blaise Pascal, străbătută de mistuitoare intuiții metafizice, se dovedește a fi o neobosită căutare a misterului presimțit dincolo de aparențe, de textura infinit de complexă a realului. Parcurgând momentele emblematice ale biografiei lui Pascal, articulate pe cele trei dimensiuni fundamentale – omul, gânditorul, savantul –, Pierre Lyraud ne dezvăluie un spirit reflexiv, oscilând între apropiere și distanțare față de lume, dar aflat într-un continuu dialog cu intelectualii vremii sale. Se prefigurează astfel un impresionant portret spiritual, de o rară intensitate pe verticala cunoașterii. Autor al unei opere plurale, care invită la noi interpretări și reașezări tematice, creator de stil și metodă de cercetare, savant și inventator de prestigiu, Blaise Pascal întruchipează întâlnirea privilegiată dintre pasiunea pentru legile fizicii și teoriile matematice și intensitatea vieții lăuntrice și a căutării lui Dumnezeu.

De la publicarea sa în 1940, Imaginarul lui Jean-Paul Sartre a devenit unul dintre reperele esențiale ale filozofiei franceze și, treptat, o referință obligatorie pentru orice abordare contemporană a imaginii, de la antropologia vizuală la studiile media. Interesul critic pentru datele experienței și rezultatele psihologiei clinice, descrierile riguroase ale trăirilor conștiinței, temeritatea conceptuală sunt doar câteva dintre calitățile ce impun Imaginarul în rândul lucrărilor majore care influențează decisiv gândirea imaginii de astăzi. Pentru tânărul Sartre, ideea de intenționalitate a conștiinței, pe care o descoperă avid în opera lui Edmund Husserl, constituie cheia de acces la înțelegerea rolului pe care imaginea îl joacă în viața psihică. Astfel, activitatea imaginantă a conștiinței, ca mod fundamental al intenționalității, asigură relația dintre subiect și lume, dar în registrul raportării la ireal. Obiectul imagistic este ceva ireal, susține Sartre, ceea ce schimbă modul de a înțelege nu doar imaginea mentală, ci și opera de artă. A imagina presupune deci o libertate a conștiinței în raport cu realitatea, iar de aici și până la marile întrebări din opera de maturitate Ființa și neantul nu mai este decât un pas.

,,Aurelian Crăiuțu prezintă o serie de portrete intelectuale captivante ale unor gânditori moderați care nu s-au lăsat pradă curentelor ideologice radicale. Aceasta nu înseamnă însă că acești gânditori au fost lipsiți de pasiune, indiferenți sau nehotărâți. Ei s-au remarcat mai degrabă ca niște apărători înfocați ai unor valori politice și culturale care păreau să-și fi pierdut farmecul și relevanța în vâltoarea conflictelor culturale și a războaielor civile. Cartea ne călăuzește prin diferite contexte naționale și intelectuale, din Franța, Statele Unite si Marea Britanie până în Italia, Polonia şi România și ne arată că acești autori, în ciuda diferențelor de temperament, convingeri politice și socializare intelectuală, împărtășeau un deosebit respect pentru virtutea moderației, o virtute animată atât de un spirit al dialogului, curiozitate și pluralism epistemologic, cât și de disponibilitatea de a apăra idei nepopulare, în vederea consolidării fundamentelor politicii democratice.” Balázs Trencsényi

Viața noastră cea de toate zilele nu ne‑o cunoaștem. Ne trezim, mâncăm, lucrăm, vorbim cu prieteni și cu necunoscuți, scriem, citim, ne plimbăm, cumpărăm – toate se învălmășesc într‑o mulțime amorfă de gesturi căreia nici măcar opoziția dintre timpul liber și timpul datorat slujbei nu ajunge să‑i dea contur. Trăim opac. Din când în când, cu trecerea anilor, un gest, un miros, un sunet, întâlnirea cu cineva, o fotografie ne aduc în minte câte un fragment din ce a fost. Ne oprim, revedem episodul, brodăm vag în jurul timpului pierdut și revenim apoi la viața fără memorie. Iată însă că, în cazul meu, o instituție de stat, Securitatea, a consemnat cu acribie mecanicistă fața exterioară a vieților noastre – mișcări, cumpărături, întâlniri, convorbiri telefonice, discuții la restaurant sau pe stradă. În cartea de față, notele de supraveghere și cele informative asigură reașezarea în timp a unor amintiri pe care nu le mai datam de multă vreme. Prin analogii obscure, firele care le leagă de alte fapte, pe care le‑am reținut fără s‑o știu, intră în mișcare, dispunând în jurul lor pulberea fină a mărunțișurilor cotidiene.

Într-o lume care se orientează dominant în funcție de criteriul utilității, riscând în momente de criză să elimine tot ce nu pare a-și dovedi folosul imediat, cartea profesorului Nuccio Ordine este o binevenită pledoarie pentru a redescoperi rolul esențial al inutilului în cunoaștere și o critică lucidă a lipsei de viziune și a derivelor utilitariste din sistemele de educație. Această apologie pasionantă a libertății spiritului și a exercitării fără constrângeri a curiozității intelectuale este și un îndemn la a-i reciti pe clasici și, mai ales, la a asculta ceea ce ei ne pot transmite cu adevărat pentru viața fiecăruia dintre noi. Abia atunci când îi este respectată libertatea și creativitatea, spiritul uman poate ajunge la o cunoaștere care, în cele din urmă, își va produce și efectele utile. Nuccio Ordine ne oferă aici o bibliotecă ideală, ușor de parcurs și de înmânat, pentru ca societatea noastră să nu-și piardă memoria și inspirația vitală.

Într-o suită de reflecții articulate în jurul marilor curente filosofice, istorico-religioase și socioculturale care au modelat civilizația creștină, începând din secolul al IV-lea și până în zilele noastre, Chantal Delsol cercetează, cu o remarcabilă luciditate, cauzele destrămării Creștinătății, precum și consecințele acestui fenomen asupra celor două domenii fondatoare ale existenței umane: morala și ontologia. Sub asaltul modernității, al ideilor raționaliste din Epoca Luminilor și al mișcării nihiliste din a doua jumătate a secolului trecut, Creștinătatea devine simbolul cetății asediate, manifestând, deopotrivă, încercări de reconciliere cu societatea actuală, dar și atitudini retractile, în spiritul conservării propriilor principii fundamentale. Răsturnarea vechilor ierarhii morale, criza profundă a conștiinței, mutațiile ireversibile ale paradigmei de gândire, metamorfoza valorilor și a normelor ce jalonau relația dintre Biserică și Stat – toate acestea constituie, neîndoios, semnele inversiunii normative a noului timp. Deși umanitatea se înclină adesea în fața cântecului de sirenă al utopiilor și al falselor speranțe, conștiința sacrului se reanimă necontenit, sub forma unei noi spiritualități.

Într-un delicat florilegiu de ,,Anamneze", amintind de timbrul cald și inepuizabila expresivitate a marilor povestitori ai literaturii artistice, Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei ne propune o suită de autentice modele de trăire duhovnicească, în mijlocul cărora se regăsește portretul luminos al Mitropolitului Bartolomeu Anania. Pe firul unui jurnal atipic, profilul acestui mare cărturar și slujitor al Bisericii reflectă, deopotrivă, chipul blând al părintelui spiritual, pentru care cuvântul întemeietor, scris sau rostit, reprezintă o formă de comuniune sufletească.

Ca teoreticiană a romanului modernist, dar și ca ilustră practicantă a literaturii experimentale de la începutul veacului al XX-lea, Virginia Woolf introduce schimbări fundamentale în relația dintre scriitor și lector. În cheie postromantică, ea își apropie publicul prin empatie, dar face un pas mai departe, îndemnându-l pe cititor să devină judecător și să-și asume o răspundere egală cu a autorului pentru evoluția ulterioară a literaturii. Virginia Woolf contează în acest sens pe reacțiile interlocutorului, stimulându-i creativitatea, incitându-l la dispute, dezvoltându-i spiritul critic. Monica Pillat

Într-o lume care pare că și-a pierdut orice speranță, chiar și creștinii – acești „profesioniști ai speranței” – traversează timpuri grele, de criză profundă. Acum, mai mult decât oricând, este nevoie să reluăm lecția profetului Ieremia, privind disperarea în față, scrutând inima nopții. Vom descoperi astfel că adevărata speranță nu are de-a face cu optimismul, ci ne cere curajul de a renunța la iluzii și la falsele speranțe. De-a lungul acestei experiențe dureroase, doar cuvintele lui Dumnezeu – „Voi fi cu tine” – oferă temelia de nezdruncinat pe care putem să ne reclădim speranța. Pentru că speranța creștinilor are un singur lucru de oferit: viața veșnică. O viață care nu începe după moarte, ci care începe acum. Este un alt mod de a trăi, de a ne trăi moartea, de a ne muri viața. Fără îndoială, faptul de a renaște nu a fost niciodată expus atât de clar, dar și de tulburător ca în această carte.

Dimensiune fundamentală a existenței omului, sacrul se infuzează în lume prin misterul său greu de elucidat cu instrumentele rațiunii și ale disciplinelor tradiționale. Nu întâmplător, astăzi, antropologia religioasă, hermeneutica biblică, fenomenologia și istoria religiilor, dar și o serie de științe din arealul psihanalizei ori al sociologiei diacronice acordă o deosebită importanță orizontului hierofanic în care Cerul și pământul, spiritul și materia se întrepătrund în lumina mirabilă a revelației.

Într-o epocă în care micro-analizele sunt preferate survolărilor erudite ale marilor întrebări, Rémi Brague propune, cu îndrăzneală intelectuală, o amplă reflecție asupra fundamentelor culturii, desfășurată în trei volume.

Construit asemenea unui puzzle incitant, condus de firul roșu al etnografiei și folclorului, acest volum surprinde, în lentile metodologice erudit alternate, perspective inedite asupra registrelor infra și supra ale vieții spirituale colective. Străvechi tabuuri, cultul copacilor, ființe mitic-legendare precum Știma Apei și Fata Pădurii, anecdote, bancuri și legende urbane – producții folclorice mai puțin tratate în literatura clasică etnografică –, tot acest larg spectru tematic se regăsește lămurit de-a lungul unor analize cuprinzătoare și riguroase.

„Ce vedem aici sunt doi oameni — unul e om al Bisericii, celălalt e un om din Biserică — stând de vorbă despre Naștere, Crăciun, Înviere, Paști, om, divinitate, lume, iubire și ștergerea tuturor lacrimilor, așa cum pe vremuri stăteau de vorbă, pe malul râului Ilisos, Socrate și Phaidros, discutând despre frumusețea sufletului în iubire și despre câmpia ființei, așa cum stătuseră de vorbă, la gura sobei, Karl Popper și Konrad Lorenz, vorbind despre oameni, obiceiurile animalelor, lume și etologie, și cum încă mai stau de vorbă, într-un apartament din Paris, Lev Șestov și Benjamin Fundoianu, într-o minunată eternitate a conversației neîntrerupte, care începe odată cu primul om și merge mai departe prin noi, cei care stăm azi de vorbă, până la ultimul om restaurat al mântuirii.” Horia-Roman Patapievici

Exilul lucrează asupra oamenilor, îi schimbă în altceva decât erau înainte, îi supune cu deosebire unui lung șir de metamorfoze personale și intelectuale – este una dintre concluziile la care ajunge, în paginile acestui volum erudit, Constantin Eretescu, etnolog, antropolog și scriitor, recunoscut drept una dintre cele mai importante personalități ale exilului românesc din America.

„Acest volum se țese în jurul a trei filme – două ale lui Marguerite Duras: Les mains négatives și Le camion (Mâinile negative și Camionul) și unul al lui Marcel Carné: Les Visiteurs du soir (Oaspeţi de seară) –, pe care le confruntă cu enigmaticele mâini negative care ne întâmpină în peșterile pictate din Franța și din nordul Spaniei și, respectiv, cu piesa L’Impromptu de Versailles (Impromptu‑ul de la Versailles) a lui Molière și cu romanul durasian Le ravissement de Lol V. Stein (Răpirea lui Lol V. Stein).” Sanda Golopenția

Prima carte pe care Olivier Clément a publicat-o în 1959, după convertirea la Ortodoxie, e o mărturie pasionantă a căutărilor sale spirituale și a viziunii despre credința pe care a îmbrățișat-o, răspunzând într-o zi chemării irezistibile a lui Hristos. În sintonie cu Nikolai Berdiaev și Vladimir Lossky, dar mai ales cu Părinții Bisericii, Clément inaugurează cu această reflecție despre timp o operă de teolog îndrăgostit de taina transfiguratoare a Învierii. De la dimensiunea cosmică a credinței la lectura spirituală a marilor etape ale istoriei Ortodoxiei, de la Sfinții Irineu al Lyonului și Maxim Mărturisitorul la Isaac Sirul și Siluan Athonitul, toate marile teme și repere ale teologiei lui Clément se întâlnesc aici, într-o măiastră țesătură, fidelă tradiției și totodată contemporană prin întrebările și libertatea ei. Transfigurarea timpului este mesajul de speranță al creștinismului, pe care Olivier Clément ni-l transmite cu inconfundabilă intensitate și acum, la centenarul nașterii sale.

Teritoriu explorat cu asiduitate de reprezentanții diferitelor școli și direcții de cercetare istorică și teologică, scrierile evanghelice constituie documentele primare ale unei lumi de o intensă efervescență spirituală. Pe muchia fină dintre credință și istorie, cardinalul Gianfranco Ravasi reconstituie biografia lui Iisus, invitându-ne într-o călătorie hermeneutică în miezul celor patru Evanghelii, pentru a redescoperi prezența divino-umană a Fiului lui Dumnezeu. În periplul său, autorul navighează într-o lume jalonată de semne și simboluri proprii mediului în care memoria istorică a lui Hristos s-a plămădit pe fundamentul învățăturii sale. Într-un pasionant dialog al artelor, regăsim în această carte de largă respirație culturală metamorfozele chipului lui Hristos în marile creații – literare, plastice, muzicale – care îl evocă pe Cel care a marcat pentru totdeauna istoria noastră.

În cultura ortodoxă românească, Natalia Manoilescu-Dinu, în pofida vizibilității limitate a contribuțiilor sale teologice din perioada comunistă, stă fără îndoială alături de personalități de anvergura Olgăi Greceanu. Discipolă a părinților Dumitru Stăniloae și Benedict Ghiuș, ea a ilustrat, prin altitudinea credinței și profunzimea reflecției teoretice, participarea deplină a femeii la gândirea teologică, oferindu-ne scrieri recunoscute acum, în condiții de libertate, drept lucrări de referință ale domeniului...

Într-o lume obișnuită cu mediocritatea și complezentă cu lipsurile și slăbiciunile proprii, o pledoarie pentru posibilitatea virtuților, ancorată în experiența religioasă, este nu numai bine-venită, ci și necesară pentru promisiunea statornică a demnității și a nobleței umane. Acoperind tematici intense și profund intime, precum speranța, fidelitatea, iubirea, moderația, bunătatea, frica, modestia, politețea, eseurile cuprinse în acest volum vorbesc fiecăruia și fiecăreia dintre noi în cuvintele după care tânjeam, în încercarea de a articula nevoia de apropiere, suflu interior, deschidere totodată spre umanul și divinul din noi. „Inteligența inimii” este acel nod fundamental în care sinele se întâlnește cu celălalt și cu cerescul, în care înțelegerea și iubirea se contopesc, în care existența și transcendența capătă sens și nemărginire. „Dacă cerul vieții este inima, Dumnezeu este cerul inimii”, scrie atât de viu și de frumos Bogdan Tătaru-Cazaban.

Explorând diferitele forme de manifestare a frumosului prin arta cuvântului scris, stilistica literară reliefează evoluția limbii române în diacronie, dar și într-o relație directă, vie și armonioasă cu literatura. Elaborat la cele mai înalte standarde ale cercetării lingvistice, rodul unor îndelungate și minuțioase incursiuni în aria contribuțiilor teoretice structuraliste, „Dicționarul de stilistică” al Mihaelei Mancaș ne propune un corpus de termeni esențiali pentru analiza poetică și estetică a creațiilor literare, precum și o suită de elemente critico-retorice și naratologice, ilustrate prin decupaje revelatoare din literatura română și universală. Structurate în mod riguros, grație unui consistent aparat metodologic, noțiunile de stilistică prezentate în Dicționar oferă ample deschideri spre naratologie, compoziție textuală, versificație sau pragmatica discursului artistic. Astfel, toți cei preocupați de stilul beletristic, de la critici literari și scriitori până la profesori și studenți, au la dispoziție un valoros instrument de lucru.

Cine deschide Cartea pasilor are parte de o experienta initiatica. Doi poeti in care arde flacara duhului, Liliana Ursu, in rolul mentorului, si Laurentiu-Ciprian Tudor, ca discipol, stau impreuna la sfat de taina, punandu-si la cale si primenindu-si sufletele. (...) Pornind de la viziunea varstelor percepute ca niste harti ascunse (opt la numar), cu o cuprindere crescatoare din ce in ce mai ampla, Liliana Ursu il invita pe cititor sa calatoreasca impreuna cu ea in timp si spatiu, din copilarie in adolescenta, din tinerete si maturitate pana in trecutul apropiat. Succesiunea intrebarilor puse de Laurentiu-Ciprian Tudor nu urmeaza strict o ordine cronologica, fiind dictata, adesea, de imboldul afectiv, de spontaneitatea afinitatilor elective sau de o logica a intuitiei poetice. Ceea ce cucereste pe parcursul lecturii acestei carti atipice, in cel mai bun sens al cuvantului, este natura palimpsestica a expunerii. In destainuiri, Liliana Ursu include poeme, proze scurte, pagini de jurnal, dialoguri si solilocvii, scrisul ei deschizandu-se intr-un evantai de splendori artistice care ne taie respiratia. - Monica Pillat

Profundele schimbări ale lumii contemporane au condus la configurarea unei noi paradigme civilizaționale. În centrul acesteia, se deschide o criză identitară europeană, marcată de succesivele mutații geopolitice, de pericolele naționalismului ori ale ideologiilor de extremă stânga, precum și de impactul rețelelor sociale, în umbra cărora s-a ivit o dimensiune virtuală dezagregată, lipsită de un autentic reper spiritual de sorginte creștină. Pe marginea acestor subiecte de reflecție, Teodor Baconschi, rafinat eseist și diplomat, și Alexandru Gussi, politolog, doctor al prestigioasei Sciences Po din Paris, reconstituie tabloul antropologic al spațiului public european din zilele noastre, aflat într-un sinuos proces de redefinire identitară. Recuperarea memoriei europene prin recursul la narațiunile sale fondatoare, apărarea libertății și a democrației în fața recentelor asalturi ale imperialismului rus, revigorarea societății românești sub impulsul eroismului colectiv ucrainean – toate acestea se dovedesc a fi, de-a lungul unui dialog captivant, tot atâtea teme esențiale ce stau la baza unei etici a responsabilității și a unor modele sociale capabile să fixeze centrul politic necesar unei noi recalibrări instituționale și comunitare.