Cărți

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1-30 din 253

Cumpără acum de la
  • Singuratatea. Caile depasirii ei in Biserica, familie si societate
    25.00 LEI

    Singuratatea - o incercare prin care trecem, intr‑un moment sau altul, toti. Pe unii, sentimentul singuratatii ii impinge la gesturi ireparabile; pe altii ii chinuie cu anii, necrutandu‑i nici pe copii si adolescenti, carora le provoaca traume cu urmari grele, nici pe batrani, carora le otraveste apusul vietii. De aceasta incercare nu sunt scutiti nici cei care se straduie sa duca o viata imbisericita. In cartea de fata, parintele Nectarie Morozov (cunoscut deja cititorului roman prin cartile Taina care tine o viata si Cum sa invatam pocainta si sa nu ne mai ascundem de Dumnezeu) le propune celor ce se confrunta cu problema singuratatii un excelent "set de instrumente" pentru rezolvarea ei. Abordarea sa practica, departe de reflectii sterile, intemeiata pe indelungata experienta pastorala, pe judecata sanatoasa si pe un evident echilibru inte­rior, aduce intelegerea necesara pentru a evalua corect di­­ficultatile si pentru a gasi calea de a iesi din ele, dar si sentimentul nadejdii si puterea sufleteasca de a urma pana la capat aceasta cale.

  • Maxim Marturisitorul. Biografia unui martir si marturisitor al lui Hristos
    25.00 LEI
    Maxim Marturisitorul ramane "un urias al cugetarii crestine, poate cel mai mare dintre toti" (pr. D. Staniloae). Desi un simplu monah, sfintenia sa vibreaza peste veacuri multumita nu atat eruditiei, cat eroismului fara precedent. Cartea de fata isi asuma misiunea de a ne ajuta sa descoperim pe omul din spatele marilor tratate si scrieri teologice, de a ne apropia mistic de bataile inimii sale care s-a facut salas nemincinos al Domnului Hristos si trambita a adevarului Sau. Caci Maxim Marturisitorul. Biografia unui martir si marturisitor al lui Hristos nu e un simplu roman, ci literatura sacra, un sinaxar intr-o forma extinsa, mai amanuntita, ce va reusi sa trezeasca in inimi nostalgia sfinteniei, iubirea de puritate, constiinta maretiei invincibile a dragostei marturisitoare si martirice, prin pilduirea stradaniilor sale. 
  • Duhul, sufletul si trupul
    18.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Sfantul Luca al Crimeei a alcatuit lucrarea Duhul, sufletul si trupul spre a demonstra, sprijinindu‑se pe datele stiintei contemporane lui, intreita alcatuire a omului. Aceasta lucrare i‑a ajutat - si continua sa‑i ajute - pe multi sa primeasca vestea cea buna a mantuirii si nemuririi omului - marea sa menire. Sfantul explica in mod simplu si accesibil deosebirea dintre conceptele "duh", "suflet" si "trup", aducand dovezi indisputabile in favoarea perspectivei crestine asupra omului.

    Viata trupului si a sufletului o putem compara cu ­viata cea plina de frumusete si de taina a strugurelui. Daca inceteaza sa fie hranit de seva vitei, de roua care umezeste puful fin de pe boabele mustoase, se va ofili si va fi condamnat la putrezire. Viata boabelor de struguri continua insa in vinul obtinut din acestia. In vin se va regasi ce e mai de pret, frumos si inmiresmat, ce a luat fiinta in rodul viei sub actiunea binefacatoare a luminii si a caldurii soarelui. Si precum vinul nu se strica, ci continua sa‑si traiasca viata si dupa moartea strugurelui, devenind cu atat mai bun si mai de pret cu cat e mai vechi, tot astfel si duhul omenesc nemuritor - si dupa moartea trupului, a creierului si a inimii, odata cu incetarea activitatii sufletului - isi continua atat viata in chip vesnic, cat si cresterea nemarginita in directia fie a binelui, fie a raului. - Sfantul Luca al Crimeei

  • Când cerul ne zâmbește. Istorioare cu talc pentru copii
    25.00 LEI

    De câte ori, iubite cititorule, mic sau mai mare, nu te-ai aflat în clipe de cumpănă, de îndoială și încercare? De câte ori nu te-a copleșit tristețea din diferite motive, unele serioase, altele mai puțin? Nici nu mai contează, ajunge că ți-au întunecat privirea și ți-au răpit zâmbetul. Mărturisesc că și mie mi s-a întâmplat de multe ori.


    Există însă oameni cărora Cerul le-a zâmbit, făcându-i martori ai unor uimitoare răsturnări de situații care le-au redat zâmbetul pentru a înfrunta ceea ce părea de netrecut și fără ieșire. Câteva astfel de întâmplări sunt adunate în această cărticică. Vei afla cum turcul, sau orice alt dușman, poate fi alungat din țară fără arme și armate, cum un crocodil uriaș îți poate servi pe post de taxi sau că Sfântul Nicolae poate să fie și un foarte bun brutar pentru cei lipsiți de pâine în vremuri defoamete și război. Mie, uneia, cel mai mult mi-a plăcut să văd cum hoțul se poate vindec3a de hoție sau păgânul de rătăcirea sa. 
    Întrebarea este însă cum pot face unii Cerul să le zâmbească, în timp ce nouă nu ne prea reușește, nu-i așa? Cum de lumea le e plină de o asemenea Lumină care alungă orice întristare și orice frică? Care să fie taina? 

    Tatiana Petrache 

  • Sfaturi despre rugaciune
    7.00 LEI

    Ne putem ruga stand, sezand, umbland, odihnindu‑ne, lucrand ceva cu mainile, in singuratate si in adunare, fiindca intotdeauna, in tot locul si in toate lucrarile noastre, si cand mancam si bem, si in impreu­na‑vor­birile cele placute lui Dumnezeu ne putem inalta mintea si inima catre Dumnezeu, Ii putem infatisa cu sme­renie si credinta nevoile noastre si putem cere mila de la El, graind: Doamne miluieste!...

    Asta fiindca Dumnezeu nu cauta la in­fa­tisare si la felul cum arata trupul, ci la inima, la smerenie si credinta si la dorirea inimii. - Sfantul Tihon din Zadonsk

    Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas.

  • Lana inrourata. Minuni ale Maicii Domnului si cuvinte de invatatura
    20.00 LEI

    Una dintre cele mai frumoase scrieri ale Sfantului Dimitrie, arhipastorul Rostovului, binecunoscutul scriitor duhovnicesc, aceasta carte cuprinde minuni petrecute in vremea sa ale vestitei icoane a Maicii Domnului din Cernihiv, insotite de cuvinte de invatatura si istorii de mult folos despre vietile si nevointele ­sfintilor.

    Evlavia fierbinte catre Nascatoarea de Dumnezeu l‑a inspirat pe Dimitrie - una dintre cele mai mari figuri ale Bisericii veacului al XVII‑lea - sa alcatuiasca acest volum numit dupa unul dintre cele mai cunoscute simboluri vechi‑testamentare ale Fecioarei Maria: lana pe care Domnul a dat roua lui Ghedeon (Judecatori 6).

    >Neobisnuita caldura cu care sfantul isi revarsa sufletul catre Aparatoarea neamului omenesc va da neindoielnic mangaiere, incurajare si pilda tuturor celor ce catre ea isi indreapta nadejdea.

    Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas.

  • Duhovnicii din Gradina Maicii Domnului. Jurnal duhovnicesc
    20.00 LEI
    Cartea de fata cuprinde amintirile din Sfantul Munte ale parintelui Heruvim Karambelas, o minunata comoara duhovniceasca din care s‑a hranit toata viata si cu care a hra­nit o multime de calugari si mireni. Ce folos ar avea omul sa castige lu­mea intreaga, dar sa‑si pagubeasca sufletul? Sau ce-ar pu­tea da omul in schimbul sufletului sau? Calugarii sunt cei mai buni negustori. Pierd putin si castiga mult. Le lasa pe cele mici si le dobandesc pe cele mari. Dis­pre­tuiesc cele vremelnice si aleg cele vesnice. Se lea­pada de cele lumesti si isi strang comoara in ce­ruri.
  • Casa unde domneste iubirea
    30.00 LEI
    Casa unde domneste iubirea este un roman care ne poarta in vremuri de altadata, intr-o lume ce nu ni se pare deloc straina. Intr-o casa dominata de ostilitate si nemultumire, soseste intr-o seara o orfana. Viata de zi cu zi este aspra si plina de incercari, dar rabdarea fetei si curatia ei sufleteasca pun in miscare o intreaga lume, spre a ne face martori tainei ce da nastere binelui. Gingasia si darzenia personajului principal le ofera si copiilor de astazi un model de infruntare a oricaror greutati si ne determina sa ne intrebam ce am putea deveni, cat am putea spori duhovniceste daca si noi am citi in fiecare zi, asemenea acestei copile, din Sfanta Scriptura.
  • Cartea descoperirii lui Iisus Hristos. Cateheze la Cartea Apocalipsei
    40.01 LEI

    Ce anume înfățișează, în realitate, cartea Apocalipsei prin vedeniile succesive consemnate de Sfântul Ioan Teologul? Cum se cuvin a fi interpretate și înțelese toate simbolurile prezente în această carte? Este Apocalipsa o carte care zu­grăvește într‑o manieră alegorică sfârșitul acestei lumi? Când se va întâmpla aceasta? Oare generația noastră va fi martora oculară a sfârșitului? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care se nasc în mintea celui ce a citit fie și o singură dată cartea Apocalipsei. Și pe bună dreptate se nasc astfel de întrebări în fața limbajului încifrat și plin de imagini simbolice al acestei cărți, unice în felul ei. Oricine își poate da seama că Apocalipsa este o carte prorocească nu neapărat din analiza ei, ci mai ales pentru că nu știe ce sens și ce interpretare ar putea să dea acestei cărți. Realizează că are în fața sa o scriere care îi depășește puterea de înțelegere și intuiește că, pentru a‑i pătrunde corect înțelesurile, are nevoie neapărat de o călăuză – dar nu de orice fel de călăuză, ci de una cu autoritate și neînșelată, care să nu‑i ducă și pe alții la înșelare, ci la adevăr.

    Părintele Athanasie ni se înfățișează ca o adevărată ­că­lă­uză pentru vremurile de astăzi, atât de tulburi, în care se resimte acut nevoia de povățuitori duhovnicești încercați și cu dragoste pentru poporul lui Dumnezeu: „Cu siguranță, Apocalipsa este înainte de toate o carte prorocească, care – fiți foarte atenți! – nu descoperă doar cele viitoare, ci și pe cele ­prezente.”

  • Calatorie in Cappadocia
    18.00 LEI

    Aici, dragă cititor, mic sau mare, vei afla câte ceva despre cea mai importantă întâlnire cu putință din viața unui om, și cum o poți trăi chiar tu. Vei mai afla că nu ai neapărat nevoie de un balon, avion sau o rachetă spațială ca să zbori spre cer. Dimpotrivă, acest zbor neobișnuit poate presupune o pogorâre. Vei putea descoperi că nu e nevoie să evadezi în imaginar ca să te convingi că viața merită trăită și lumea e frumoasă. E de ajuns să deschizi bine ochii sufletului și vei vedea cât de minunat este totul. Chiar uluitor!

    Pe de altă parte, în jurul marii întâlniri se țese o serie de alte întâlniri cu tâlc, care îi ajută pe eroii noștri să înțeleagă enigma călugărului misterios. Suntem aproape de dezlegarea misterului! După patru volume de frământări și întrebări, iată că apar și niște răspunsuri certe.

  • Armele razboiului nevazut
    25.00 LEI

    Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos. Iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee de­spre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are...

    Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”.

    Sfântul Ignatie Briancianinov

  • Povestiri de Crăciun din clasicii ruși
    12.00 LEI

    Puse sub semnul Naşterii Domnului, povestirile înmănuncheate în această carte reprezintă un minunat prilej pentru a reflecta asupra umanităţii noastre, ce prin această Naştere dobândeşte putinţa de a ieşi de sub blestemul strămoşesc.

    Dacă genialul condei al lui Cehov ne aminteşte de dimensiunea tragică a existenţei omului în această lume, de suferinţa atâtor semeni cu care Mântuitorul Se identifică în Evanghelie („întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi‑aţi făcut...”) şi faţă de care rămânem atât de adesea nepăsători, profunda compasiune a lui Kuprin şi umorul lui ne încălzesc inimile; dacă Saltîkov‑Şcedrin descrie încordarea ucigătoare a inimii nevinovate ce se sfâşie între idealurile creştine şi realitatea brutală a grijilor lumeşti, iar Nemirovici‑Dancenko îmbină lumina caldă a bunătăţii eroice, dar lipsite de orice ostentaţie, cu melancolia vremelniciei celor pământeşti, Briusov ne face părtaşi călătoriei fermecate a copilului şi nebunului, care, îngemănaţi în simplitatea lor binecuvântată, merg să se închine Celui născut în iesle.

    Cititorului iubitor de frumos şi de emoţie autentică acest buchet de rare flori literare îi va aduce, fără îndoială, bogăţie sufletească dăinuitoare.

  • Vindecarea – lucrare duhovnicească
    25.00 LEI
    Această carte are ca temelie premisa că vindecarea adevărată este posibilă. Vindecarea – lucrare duhovnicească nu este doar continuarea primei cărți, Vindecarea sufletului tău rănit. Volumul de față poate fi citit și ca un ghid de sine stătător în vederea vindecării, care vine în întâmpi­narea atât a celor cu suferințe emoționale adânci și vechi, cât și a celor care caută să îi ajute. Se cuvine să mai menționăm și că această carte a fost scrisă pentru persoanele care nu pot sau nu doresc să apeleze la psihoterapie. Mulți sunt reticenți în pri­vința soluțiilor de acest fel, poate pentru că au suferit dezamăgiri în ce privește psihoterapia sau din cauza unor convingeri personale.
  • Tu de ce îți judeci fratele?
    20.00 LEI
    Trăim într‑o epocă în care ne confruntăm zilnic cu realitatea judecării și osândirii aproapelui. Bârfa, vorbirea de rău, a te bucura de răul altuia, mărturia mincinoasă, calomnia, denigrarea, batjocorirea sunt doar câteva dintre simptomele acestei boli grave. Tu de ce îți judeci fratele? Despre clevetirea și osândirea aproapelui din cuvântul și fapta Părinților Pustiei ne oferă prilejul de a arunca o privire mai serioasă asupra uneia dintre cele mai de seamă probleme duhovnicești din viața Bisericii, dar și ale societății contemporane. Arătând de ce osândirea aproapelui este acea neghină, care încolțește mai des decât orice altceva pe ogorul sufletului nostru, autorul Ilias Voulgarakis ne oferă răspunsul și terapia propuse de marii nevoitori ai pustiei în vederea vindecării de aceste patimi, aparent nevinovate, prin care ne facem părtași lucrării demonilor nu doar spre pierzania noastră, ci și a semenului.
  • Sfântul desculț ce vine degrabă în ajutor. Sfântul Ioan Maximovici
    18.00 LEI
    Sfântul Ioan Maximovici, acest om micuț, adus de spate, cu părul încâlcit și hainele modeste, cu un defect de vorbire și o voce molcomă, odată ajuns arhiereu, a început a umbla adeseori desculț, chiar dacă unii au început să spună despre el că e smintit la minte. Grija de căpătâi a Sfântului Ioan era îndreptată către inima sa adâncă, de aceea a ajuns să-L odihnească pe Hristos cu o asemenea plinătate, încât sălășluirea Duhului Sfânt întru el s-a preschimbat într-o îmbrățișare desăvârșită, dăruită întregii firi omenești. Din această pricină, cei care iubeau Adevărul și cunoșteau puterea rugăciunilor și blândeții dumnezeiești ale Sfântului Ioan, nu se lăsau amăgiți de aparența exterioară, ci, apropiindu-se cu sfială și smerenie, descopereau că, sub firava sa înfățișare, se ascundea un colos de rugăciune și dragoste, un suflet nespus de mărinimos care purta întru el suspinul Duhului Sfânt pentru întreaga zidire.
  • Sfânta Matrona
    25.00 LEI
    Epuizat din stoc
    Romanul-parabolă Sfânta Matrona urmărește des­tinul unor oameni din zilele noastre, care în tumultul durerilor și necazurilor au fost părăsiți de toți. Într-o lume în care nu mai au de la cine să aștepte ajutor și sprijin, rugăciunile către ­Sfânta Matrona din Moscova par să rămână ultima lor nă­dej­de. Evgheni și Sofia, personajele principale, ajung să creadă în Dumnezeu, trecând prin încercări grele, în urma cărora își înțeleg menirea și, totodată, greșelile. Autoarea Irina Ordînskaia împleteşte în ţesătura cărţii și istorisirea biblică despre izbăvirea lui Lot, spre a ne învăța că prin credință putem învinge deznădejdea și întunericul din noi.
  • Tufișul de argint
    30.00 LEI
    Romanul ,,Tufişul de Argint" al autoarei Lucy Maud Montgomery (1874‑1942), cu­nos­cută datorită fai­moa­­sei serii Anne din Green Gables, a fost publicat în 1933 și relatează povestea unei ado­les­cente romantice, Patricia – Pat pe numele ei de alint –, o tânără afec­tu­oasă și sentimentală, atașată de căminul familial, însă potrivnică modelor de vitrină, snobismului și apa­ren­țe­lor. Prie­te­nă cu murmurul copacilor, cu nostalgia câmpiei, cu misterele caselor, își caută sensul într‑o lume în schimbare, descoperind din tumultul viselor pe care și le țese nu doar plăcerile simple ale vieții, ci și provocările ma­turizării și suferința din dragoste, spre a învăța să aprecieze frumusețea și complexitatea vieții într‑un mod nou.
  • Suntem zidiți pentru fericire
    20.00 LEI
    Dumnezeu l‑a creat pe om din infinita Sa dragoste, me­nindu‑l fericirii veşnice. Dar fericirea nu poate exista fă­ră dragoste. De aceea se aşteaptă din partea omului dra­gos­te faţă de Dumnezeu, potrivit poruncilor sfinte; dra­gos­te din toată inima, din tot sufletul şi cu toată puterea, pen­tru ca prin această dragoste, pornită din inimă, omul să se ataşeze de Dumnezeu. Domnul este Iubire, iar prin iubire omul trebuie să do­bân­dească asemănare cu Dumnezeu, fiindcă numai prin iu­bire poate deveni fiu al lui Dumnezeu după har; iar da­că Îi va deveni fiu, poate deveni şi moştenitor al Împărăţiei cerurilor.
  • Sfântul Luca. Tămăduitorul bolilor de netămăduit
    20.00 LEI
    Sfântul Luca al Crimeii este viu. Aceasta e mărturia unor oameni care au simțit ocrotirea, liniștea, bucuria sfinților lui Dumnezeu și mai ales ale Sfântului Luca al Crimeii. Aceasta este puterea de Sus, dătătoare de curaj, dăruită tuturor celor ce cu credinţă trec prin nenumărate încercări. Care învață că minunea nu poate avea loc decât dacă cineva se face părtaș durerii, suferinței aproapelui întru iubirea lui Hristos.
  • Rânduielile vieții monahale
    70.00 LEI
    Scrise de către mari sfinți ai Bisericii, cu multă căldură, dragoste și înțelegere față de neputințele omenești, dar și cu o cunoaștere profundă a culmilor de viață duhovnicească la care poate ajunge omul cu ajutorul harului dumnezeiesc, Rânduielile vieții monahale reprezintă un excelent îndrumar pentru orice creștin – fie monah, fie mirean – care se străduiește să rămână pe calea către Dumnezeu în aceste vremuri agresive și nesigure, pline de informații contradictorii despre cine suntem sau despre cine ar trebui să fim. În rânduielile înfățișate aici – adresate în literă mai ales monahilor, însă în duh tuturor celor ce caută să fie asemenea lui Hristos –, fiecare cititor poate găsi cuvânt de învățătură, de mângâiere, de călăuzire, de lămurire, de aprindere a doririi de Dumnezeu. Cuvânt pentru sine, așa cum este el în fața lui Dumnezeu în clipa în care ia cartea în mână: începător plin de râvnă sau înaintat întru desăvârșire; nevoitor statornic pe cale sau șovăielnic și descurajat; cuprins de întunericul deznădejdii sau desfătându‑se întru lumina cea dumnezeiască; tânjind după pocăință sau veselindu‑se întru bună făptuire; fie că inima lui se îndreaptă cu dor spre viața monahală, fie că‑și dorește bucuria curată a vieții de familie.
  • Când cerul ne zâmbește
    25.00 LEI
    Ce se întâmplă când ne zâmbește cerul? Ei bine, se ­întâmplă tot felul de lucruri nemaivăzute: Sfântul Gheorghe oferă de mâncare drumeților și apoi le cere bani pentru a‑și repara biserica, Pruncul Iisus din icoană dăruiește o uriașă pâine caldă unui copilaș care Îl iubea mult, broscuțele fac liniște la vremea Liturghiei, hoția este pedepsită în chip surprinzător sau o viperă simpatică muncește ca ajutor de brutar la mănăstire. Și câte și mai câte alte „zâmbete” nu au loc! Câteva dintre ele sunt adunate în această cărticică, dar sunt convinsă că și vouă v‑a zâmbit cerul în fel și chip și aveți multe zâmbete de povestit.
  • Vino, Lumină! Întâlnire cu Sfântul Efrem Katunakiotul
    28.00 LEI
    Ușile închise ale vieții! Cu întârziere, dar am înțeles. Dragostea lui Dumnezeu pe unele uși le deschide, iar pe altele le închide. Când îți deschide, mulțumește, dă slavă lui Dumnezeu și mergi mai departe. Când afli o ușă închisă, nu lua barosul voii tale ca s‑o spargi, s‑o dărâmi. Acolo nu‑i pentru tine, nu înțelegi? Spargem uși, intrăm într‑un iad și ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu Care a încercat să ne împiedice. Câți oameni își pierd viața în fața unei uși, încercând s‑o deschidă, în vreme ce Dumnezeu le‑a deschis ușa și calea potrivite lor! Tot ceea ce rânduiește Dumnezeu este potrivit pentru om. Când am venit în Sfântul Munte, am înțeles că Dumnezeu nu mi‑a dat un lucru dintre cele cerute atunci, ci mi le‑a dat pe toate. Da, pe toate!!! Îi ceri ceva, și ți le dă pe toate. Dumnezeu este nobil.
  • Povestiri de Crăciun
    25.00 LEI
    Alexandros Papadiamantis,scriitorul din „Umbra Athosului” (insula Skiathos), simbolul conştiinţei creştine literare neoelene, supranumit şi „sfântul literelor”, este unul dintre cei mai studiaţi şi iubiţi scriitori din literatura neoelenă a ultimelor două secole.
  • Pildele lui Hristos. Învăţături mereu noi pentru creşterea copiilor
    25.00 LEI
    Părintele Feodor Borodin, popular scriitor creştin şi tată a opt copii, binecunoscut cititorilor români prin lucrarea Cum să creștem un copil fericit, ne dăruieşte și de această dată o carte unică în felul ei. Cu o abordare întru totul adaptată realităţilor lumii contemporane, Pildele lui Hristos ne arată cu simplitate şi însuflețire cum înţelesurile parabolelor Mântuitorului se pot întrupa în viaţa de zi cu zi, într‑un mod care să le aducă adulţilor revelaţii neaşteptate, dezlegându‑le nedumeririle cu privire la felul în care le‑ar putea transmite copiilor adevărurile veşnice ale Evangheliei.
  • Patriarhul Pavle al Serbiei – Sfințenia nu se poate ascunde
    30.00 LEI
    Patriarhul Pavle a fost o adevărată lumină duhovnicească. El a arătat prin pilda sa cum să ac­­ţio­nezi şi la ce să aspiri în vârtejul ispitelor vieţii, cum se cuvine să crezi în veşnicia Binelui şi care este calea spre ea. Era în strânsă legătură cu cerul, a fost trăitor al cerului pe pământ. Și totuşi, unul dintre noi.
  • O noapte în pustia Sfântului Munte
    20.00 LEI
    Epuizat din stoc
    În această nopte, mi-a răsărit Soarele. "O, noapte mai luminoasă decât ziua; o, noapte mai veselitoare decât soarele; o, noapte mai albă decât zăpada; o noapte mai strălucitoare decât fulgerul; o, noapte ce alungă somnul; o, noapte ce ne învață cum să veghem cu îngerii!"
  • Lumina din spatele gratiilor
    39.00 LEI
    Am fost condamnat la moarte pentru asasinarea unui copil – crimă pe care nu am săvârşit-o. Am suferit peste trei decenii de abuzuri înfricoşătoare. De aceea, în cazul meu, căutarea menirii originare a omului de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele a fost o luptă cumplită, până la sânge. Am suferit enorm până să ajung să învăţ ce înseamnă dragostea adevărată, jertfelnică, şi cum pot să o pun în practică în condiţiile vieţii mele de condamnat la moarte. Am trecut prin mari încercări până să ajung să înţeleg că am fost creaţi nu pentru a ne satisface dorinţele egoiste, ci pentru a căuta împlinirea dragostei de aproapele, pentru a ne dărui celorlalţi şi a suferi pentru ei, pentru a-i iubi aşa cum ne iubeşte Iisus Hristos pe fiecare în parte. Iar când spun „ceilalţi”, mă refer şi la vrăjmaşii mei.
  • Îndatoririle creștinului față de sine însuși. Despre adevăratul creștinism
    30.00 LEI
    Îndatorirea creștinului față de sine însuși stă în aceea ca el să nu slăbească, cu ajutorul lui Dumnezeu, în nevoința credinței, și astfel să primească mântuirea cea veșnică, pe care Hristos ne‑a agonisit‑o prin moartea Sa. Că, deși credincioșii primesc în dar, numai prin har, viața veșnică, după cuvântul Scripturii: „darul lui Dumnezeu este viața veșnică întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 23), totuși se cere nevoință necontenită împotriva diavolului, a lumii, a trupului, care le pun piedici creștinilor și nu le îngăduie să ajungă la fericirea cea veșnică.
  • De vorbă cu Laurențiu Mogoșanu, Mircea Roman, Aurel Vlad
    45.00 LEI
    Volumul, semnat de istoricul de artă Maria Pașc, cuprinde convorbiri cu trei dintre cei mai apreciați sculptori contemporani, atât în țară, cât și peste hotare: Laurențiu Mogoșanu, Mircea Roman, Aurel Vlad. Pe parcursul celor trei capitole ale volumului, demersul istoricului de artă de a cartografia spațiile de creație în care au lucrat cei trei sculptori de-a lungul vremii devine pretextul pentru a sonda adâncurile celor trei puternice personalități. După cum mărturisește autoarea, „în atelier, vezi artistul, îi vezi lucrul, pictura ori sculptura. Dar vezi mai ales omul. Cum își gospodărește el locul. Cum își compune viața în jurul șelei ori al șevaletului”.
  • Boboteaza cu Sfântul Vasile
    16.00 LEI
    Te plictisești când stai la slujbă în biserică? Și eu, uneori, mărturisesc. Sau poate ți se par greu de înțeles cuvintele cântărilor și slujba e cam lungă, așa că preferi să ieși în curte și să te joci cu prietenii. Sau chiar să nu mai vii deloc la biserică. Te înțeleg perfect! Sau poate că, uneori, privind la sfinții zugrăviți, te gândești că stau acolo, încremeniți pe perete din vremuri de poveste, și că, în fond, ce legătură au ei cu viața ta? Ori poate că, într-adevăr, au?
Filter by
Cumpără acum de la

Categorie

Preț

Editura