Cărți

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1-30 din 32

Cumpără acum de la
  • Mantra secretă
    30.00 LEI

    David s-a născut în Zimbabwe, a făcut studii la Universitatea Rhodes din Africa de Sud şi a trăit la Londra timp de zece ani. Este căsătorit şi stabilit în Perth, Australia.

    Este faimos pentru seria Pisica lui Dalai Lama (Pisica lui Dalai LamaArta de a toarcePuterea lui miau și mai noua Cele patru lăbuțe ale succesului spiritual), Magicianul din Lhasa, cât și pentru cărțile Budism pentru oameni ocupațiDe ce mindfulness este mai bun decât ciocolataPuterea transformatoare a compasiunii și altele. Toate au fost traduse în mai multe limbi.

  • Pisica lui Dalai Lama
    23.10 LEI
    Epuizat din stoc

    – O, ce adorabilă!


    Coborî repede pentru a mă mângâia pe ceafă, lucru pentru care am mulţumit cu un căscat larg şi întinderea fremătătoare a labelor din faţă.

    – Nu ştiam că aveţi o pisică! exclamă ea.

    Sunt mereu surprinsă de câţi oameni fac observaţia asta. De ce Sfinţia Sa nu ar avea o pisică?

    – Dacă ar putea să vorbească, continuă actriţa, sunt sigură că ar avea să ne împărtăşească ceva înţelepciune.

    Şi aşa sămânţa a fost plantată.

    Am început să mă gândesc din ce în ce mai mult că poate venise timpul să scriu şi eu o carte a mea – o carte care să transmită ceva înţelepciune dobândită în timp ce stăteam nu la picioarele lui Dalai Lama, ci chiar mai aproape, în poala sa. O carte care să spună propria mea poveste – nu atât una a evoluţiei de la sărăcie la bogăţie, ci a saltului de la gunoi direct în templu. Cum am fost salvată de la o soartă prea aspră pentru a fi amintită, ca să devin tovarăşa constantă a unui bărbat care nu numai că este unul din cei mai mari lideri spirituali din lume şi laureat al Premiului Nobel, ci şi un expert în mânuirea instrumentelor de deschidere a conservelor.



    Înfometată şi demnă de milă, o pisicuţă murdară este salvată din cartierele sărăcăcioase din New Delhi şi are şansa unei vieţi pe care nu şi-o imaginase vreodată. Într-un sanctuar frumos care dă spre munţii Himalaya acoperiţi de zăpadă, ea îşi începe noua existenţă ca pisică a lui Dalai Lama.


    Iubitoare, sarcastică şi înţeleaptă, această pisică cu nenumărate nume deschide o fereastră spre sanctuarul interior al vieţii din Dharamsala. Ca un mic spion care observă fluxul constant de întâlniri private dintre Sfinţia Sa şi diverse persoane, de la celebrităţi hollywoodiene la filantropi şi autori motivaţionali, pisica lui Dalai Lama ne oferă o perspectivă asupra modului în care putem găsi fericire şi sens într-o lume ocupată şi materialistă. Povestea ei va aduce un zâmbet pe chipul oricui a fost binecuvântat cu torsul mărinimos şi lăbuţele fremătătoare ale unei pisici.
  • Poliamor în secolul XXI - iubire și intimitate cu parteneri multipli
    35.41 LEI
    Epuizat din stoc

    Cuvântul poliamor este unul inventat pentru a denumi un gen diferit de relaționare. Poli provine din limba greacă și înseamnă „mai mulți”. Amor provine din limba  latină și înseamnă „iubire”. Combinarea acestor rădăcini din cele două limbi este împotriva regulilor, așa cum este și să iubim mai mult de o persoană odată atunci când vine vorba de iubirea romantică sau erotică. Folosesc cuvântul poliamor pentru a descrie o întreagă paletă de stiluri de iubire care pornesc din  înțelegerea că iubirea nu poate fi forțată și nici împiedicată să curgă în vreo direcție particulară. Dragostea căreia i se permite să se expansioneze, de obicei ajunge să înglobeze un număr mai mare de oameni.


    Pentru autoare, poliamorul desemnează o atitudine interioară de a lăsa iubirea să evolueze fără așteptări ori cerințe ca ea să arate într-un alt fel decât cel în care se configurează cu un număr mai mare de parteneri implicați.


    Spre deosebire de alte cărți pe această temă, Poliamor în secolul XXI combină cercetări și fapte reale pentru a oferi o analiză documentată și imparțială a  poliamorului ca stil de viață, precum și ca mișcare socială și de a-l plasa într-un context psihosocial și istoric.


    Diversele situații povestite, precum și experiențele personale permit cititorului o mai bună înțelegere a poliamorului și a oamenilor care îl practică și care se  bucură de acesta.


    Deborah Anapol tratează multe aspecte practice, utopice precum și dificultățile acestui stil de viață intrigant, misterios și adeseori dramatic.


    Autoarea tratează cu multă sinceritate problemele dificile precum natura implicării fără exclusivitate, echilibrul dintre nevoile personale cu loialitatea pentru un  partener, evaluarea dogmelor despre iubire și despre relații, impactul poliamorului asupra copiilor, precum și provocările care apar atunci când un partener  dorește monogamie, iar altul preferă poliamorul.


    Fără a emite niciun fel de judecăți, ea explorează această practică ce devine din ce în ce mai populară și revelează natura reală a unui stil de viață pe care mulți nu îl înțeleg.


     „Realitatea demonstrează că relațiile monogame sunt extrem de rare și că e dificil să găsești pe cineva care a avut un singur partener sexual toată viața.  În zilele noastre e aproape neobișnuit să găsești pe cineva care să fi avut doar o relație semnificativă de-a lungul vieții. Așa că întrebarea nu se mai construieşte pe ideea de a iubi mai mult de o persoană, ci mai
    degrabă dacă nu e cumva chiar mai bine să avem mai mulți parteneri și dacă e posibil chiar în același timp. Unii dintre noi se descurcă mult mai bine dacă abordează relațiile pe rând, dar există situații care necesită cu disperare și alte scenarii.


    Sunt în mod constant uimită de ingeniozitatea, curajul și vulnerabilitatea oamenilor care și-au transformat propriile trupuri și suflete într-un sanctuar al meditației asupra adevăratei naturi a iubirii, cât și de persistenta auto-iluzionare, lipsa de integritate și împietrirea acelora care își justifică aceste atitudini numind ceea ce experimentează pur și simplu poliamor.”

  • Un calugar si prietena lui
    18.00 LEI

    Kartik, tanarul calugar, stie ca trebuie sa aleaga intre viata de la manastire si iubirea lui pentru Moyana. Stie bine ca inca nu reuseste sa scape de dorintele tineretii sale si de dragostea fata de ea. O revolta impotriva traditiilor sfinte ale calugarilor din Pangchi il poate pune sub blestemul maestrilor insa isi doreste libertatea mai mult decat orice altceva si intr-o zi fuge de la manastire pentru a o gasi pe fata pe care o iubea.


        Aceasta nuvela fascinanta a lui Maxin James este povestea calatoriei lui Kartik, tanarul calugar care-si urmeaza chemarea, se lupta cu indoielile sale si in final se abandoneaza destinului, regasindu-si propria fiinta.
  • Jurnalul unui suflet vindecat
    26.25 LEI
    Epuizat din stoc

    Sanatatea, iubirea, credinta – trei piloni esentiali din viata fiecaruia dintre noi. Trei piloni care ne sunt pusi la incercare in dese randuri. Trei piloni conectati mai profund decat am crede.

    Jurnalul unui suflet vindecat este o marturisire plina de inocenta, este o dovada vie de vulnerabilitate, este o poveste a unui om simplu ai carui piloni au fost daramati doar pentru a fi din nou ridicati, pe o fundatie mai puternica, pe o intelegere mai profunda a vietii.
    Cartea Andreei impresioneaza prin franchetea cu care vorbeste despre boala, despre pierderea si regasirea credintei, despre propriile limite. Este povestea ei, dar in ea vei descoperi, ca intr-o oglinda, povestea ta. Citind filele din carte, te vei regasi, cu siguranta, in unele din intamplari.

    Andreea nu iti ofera sfaturi, nu iti da retete sau pasi de urmat. Ea doar isi spune povestea. Iar sufletul tau, isi va lua exact ce are nevoie.
    Oricine isi poate recladi viata, iar Andreea este o dovada in acest sens!

  • Viseaza-te constient. Visarea lucida si yoga visului tibetana pentru revelatie si transformare.
    30.35 LEI
    Epuizat din stoc

    Pentru toate marile tradiţii spirituale, în cadrul cărora meditaţia joacă un rol important, cuvântul-cheie este „Trezeşte-te!” Acest apel îşi găseşte ecou şi în ştiinţa  psihologiei occidentale. Semnificaţia sa este legată de faptul că în timpul vieţii suntem adormiţi, adică, în esenţă, visăm. Desigur, dacă trecem prin viaţă   somnambuli, ne vom împiedica neîncetat de realităţile nevăzute. Pentru că viaţa e nestatornică, trebuie să fim cât se poate de treji în faţa oportunităţilor şi a pericolelor sale.


    Visează-te conştient surprinde atât deşteptarea noastră din viaţa-ca-un-vis, cât şi conştientizarea noastră în timp ce visăm noaptea. Ambele situaţii, dimpreună cu  trezirea noastră, sunt strâns legate între ele. O asemenea trezire aduce cu sine claritatea şi libertatea care stau la baza fericirii pure.

  • Jung&Reich: Trupul ca umbra
    31.50 LEI
    Epuizat din stoc
    Cu toate ca exista acorduri surprinzatoare si frecvente intre ei, Reich si Jung isi abordeaza munca in moduri fundamental diferite. Cu asemenea diferente tulburatoare ale stilului si caracterului celor doi, unirea acestor doua sisteme este un exercitiu neasteptat si remarcabil. Ironic, are loc prin medierea teoretica freudiana.

    Scopul umbrei este de a oferi sufletului omenesc opozitia si tensiunea necesare pentru a se dezvolta mai mult prin intermediul hotararii si determinarii interioare, de a se elucida prin provocarea contrastelor si de a se trezi, pentru a fi astfel dispus sa se transforme intr-un mod profund.

    Jung & Reich. Trupul ca umbra este o explorare a vietilor si a ideilor semnificative a doua figuri principale ale psihanalizei: Carl Jung si Wilhelm Reich, amandoi pionieri si genii controversate care nu s-au intalnit niciodata desi au fost contemporani. Modul in care John P. Conger trateaza personalitatile si perspectivele acestora – precum si ce ar fi putut asimila unul de la celalalt – reprezinta o biografie combinata a similaritatilor si diferentelor si totodata o evaluare constiincioasa a teoriilor lor.

  • Indreptar pentru zeite
    21.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Indreptar pentru zeite. Inspiratii zilnice despre Supremul Spirit Feminin

    Cu multe nume te chemam, si ale tale sunt aceste nume, pe de-a-ntregul.
    Cu multe rituri te slavim si ale tale sunt aceste rituri, pe de-a-ntregul.
    Esti fara de sfarsit, zeita, tu, regina a cerurilor.
    Apuleius – Metamorfoze

    Zeita are multe chipuri. Acest indreptar te va ajuta sa explorezi noi fatete ale minunatei ei diversitati, in fiecare zi. Fiecare ruga zilnica si fiecare explicatie ce o insoteste sunt o meditatie asupra lectiilor divine primite in cadrul celor mai puternice experiente umane: creatia, sarbatoarea, nasterea, frumusetea, abundenta, pierderea, dragostea, veneratia, precum si toate ciclurile anotimpurilor si vietilor noastre.
    Indreptarul pentru zeite ne ajuta sa facem o legatura intre propria personalitate si spiritul nostru divin, facand astfel loc in gandurile noastre pentru un spatiu sacru in care noile noastre introspectii sa poata prinde radacini si sa creasca. Citind in fiecare zi aceste stravechi rugi pline de emotie, veti avea posibilitatea sa recunoasteti oportunitatile pe care fiecare zi vi le scoate in cale pentru a avea profunde transformari spirituale – putand astfel sa slaviti si sa hraniti feminitatea divina ce salasluieste in noi.


    Fragment din cartea: Indreptar pentru zeite de Patricia Monaghan

    2 mai

    Vara! Vara! Laptele dulce al vacilor
    si zeita cu vara ce salasluieste in ea,
    si vara cea galbena si margaretele albe,
    si zeita cu vara ce salasluieste in ea.
    -Cantec irlandez de Armindeni

    Odata cu venirea lunii mai, stravechiul an irlandez sarbatorea sosirea verii. Totusi, in calendarul nostru, este inca primavara. Pentru noi, vara nu incepe in mod oficial decat la momentul solstitiului de vara, atunci cand lumina soarelui isi atinge maximul. Totusi, intuitiv, noi recunoastem intelepciunea intampinarii cu bucurie a noului anotimp inca de pe acum, atunci cand strangem brate intregi de flori si ne deschidem usile catre prospetimea noilor adieri de vant, care poarta cu ele parfumul ierbii abia cosite si a copacilor in floare.
    Anotimpul vremii schimbatoare trece, iar anotimpul cresterii este acum dimpreuna cu noi. Vara vine, iar impreuna cu ea, zeita anului intra intr-o noua etapa a vietii sale. Ea nu mai este acum o inocenta fecioara, ea este acum o tanara mama infloritoare, care da nastere copiilor ei fara de numar. Primind-o cu bratele deschise, noi ne deschidem de asemenea catre o noua crestere in propriile noastre vieti.

  • Teoria existentei lui Dumnezeu
    25.29 LEI
    Epuizat din stoc

    Dupa trei decenii de cariera in domeniul cercetarii stiintifice si dupa o viata intreaga de cautare a adevarului, am ajuns la o perspectiva personala care ofera o explicatie satisfacatoare si plina de sperante asupra realitatii - o perspectiva care nu este doar posibila, rationala si compatibila cu stiinta moderna, ci totodata demna de luat in considerare si capabila de a rezolva unele din cele mai intransigente probleme morale cu care ne confruntam. Reprezinta o cale de iesire din dilemele globale ale umanitatii si v-o ofer spre apreciere.


    Propun in aceasta carte o teorie care nu doar ca da sens vietilor noastre, ci este in acelasi timp perfect consistenta cu tot ceea ce am descoperit despre Univers si despre viata pe Pamant, in special cu Big Bang-ul, existenta de 4.6 miliarde de ani a Pamantului si desigur, cu evolutia.


    Singura diferenta intre teoria pe care o propun si principiile curente din astrofizica moderna este aceea ca presupun preexistenta unei constiinte inteligente si infinite.


    Nu poti scapa de preexistenta a ceva - fie ca este un ansamblu de legi fizice generand infinite universuri, fie ca este o constiinta inteligenta infinita - este ceva ce stiinta zilelor noastre nu poate rezolva si - intr-adevar, niciuna din cele doua enumerate nu este cu nimic mai rationala decat cealalta.


    Daca exista o explicatie pentru originea universului, insista oamenii de stiinta, cu siguranta trebuie sa rezide in domeniul fizicii. In cartea sa O scurta istorie a timpului, Stephen Hawking reflecta asupra posibilitatii de a descoperi o teorie completa in fizica care ar putea, intr-un sfarsit, sa explice totul. Un aspect al acestei abordari il gasesc cumva descurajator.


    Teoria existentei lui Dumnezeu pe care o prezint in aceasta carte, imbinata cu ipoteza inertiei focarului zero, sugereaza o perspectiva destul de diferita. Nu se aseamana cu cea a lui Hawking, o teorie limitatoare despre Dumnezeu in legatura cu existenta universului. Este mai degraba o intelegere asupra procesului creatiei insusi.


    Cum se manifesta acest univers fizic?


    Cum sunt definite caracteristicile spatiului si ale timpului?


    Cum sunt create si sustinute proprietatile materiei?


    Teoria mea, mai pe scurt, propune sa privim legile fizicii ca pe o manifestare a ideilor lui Dumnezeu, nu ca pe limitele potentialului creator divin. - Bernard Haisch

  • Rosu stacojiu
    20.22 LEI
    Epuizat din stoc

    Povestiri taoiste din China antica




    O serie de opt povestiri taoiste magice si inspirationale.


    Cuprins



    • Cei treizeci si trei de intelepti ai robelor stacojii - o povestire despre tenacitate pe calea ta spirituala;

    • Gradinarul cel misterios - o povestire despre puterea tainica a tacerii;

    • Vindecatorul orb - o povestire despre daruirea de sine, abnegatie si gratia nebanuita;

    • Pietrele raului din Valea marmurei negre - o poveste despre lumile paralele;

    • Satul gastei cu ciocul incrucisat - o povestire despre rezolvarea conflictului fara violenta;

    • Cele trei fiice ale pescarului - o poveste despre armonie si triumf asupra problemelor personale;

    • Tigrul mascat - o poveste despre curgerea fireasca a vietii si acceptarea cursului acesteia pentru a reusi sa ne indeplinim menirea;

    • Un legamant sacru de iubire - o povestire despre curaj si despre tainica legatura sacra a iubirii.

  • Kukulu Kumuhana
    33.60 LEI
    Epuizat din stoc

    Kukulu Kumuhana. Miracolul binecuvantarilor in traditia Ho'oponopono
    Sa redescoperim miracolul binecuvantarilor!

    Kūkulu Kumuhana este o parte din Ho’oponopono, o metoda eficienta, originara din traditia samanica hawaiiana, de a solutiona conflicte si de a vindeca relatii.
    Kūkulu Kumuhana inseamna „urarile de bine intentionate ale unei familii sau ale unui grup.”

    In aceasta carte veti afla cum folosesc oamenii aceasta binecuvantare aparte in contexte existentiale dificile, veti invata sa cunoasteti binecuvantarea naturii, cum se poate stimula energia unei binecuvantari si cum sa faceti diferenta intre binecuvantarea materiala si cea spirituala.

    Cu aceasta cunoastere puternica veti deschide in viata dumneavoastra porti care pana acum v-au fost tainuite.

    Fragment din "Kukulu Kumuhana" de Ulrich Dupree

    Imaginea noastra de sine — binecuvantare sau blestem?
    Va vindecati relatia cu sine invatand: (1) sa va acceptati asa cum sunteti (cu puncte tari si puncte slabe); (2) sa va iertati pe voi insiva; (3) sa va binecuvantati si, in final, (4) sa va schimbati, adica sa deveniti persoana care sunteti in adancul sufletului. Pas cu pas, inlaturati sincopele dintre ceea ce sunteti si ce v-ati dori sa fiti. Descoperiti astfel si pozitia in care va aflati, si telul urmarit. Binecuvantati apoi toate acestea, pentru ca voi insiva sunteti o binecuvantare pentru lume daca sunteti ceea ce sunteti - nici mai mult, nici mai putin.
    Binecuvantati-va pe voi insiva, binecuvantati-va calea si telul. Urmatoarea povestire scurta nareaza despre aceasta cale, despre tel si menire.
    Intr-un magazin de antichitati era o cescuta de portelan. „O, ce draguta este!", spuneau toti. Oricine admira aceasta ceasca unica, ramasa dintr-o mare Ohana, dintr-un serviciu de douazeci si patru de piese. Ceasca povestea: „Mai intai eram in pamant, acum mii de ani; si apoi am fost mereu si mereu spalata. Nu a fost prea placut. Apoi am fost aruncata intr-o roata de olarit si mi-a fost chiar rau. Am fost presata si turtita si, in final, varata intr-un cuptor. Dogoarea era greu de suportat. Acum sunt aici si toata lumea ma admira. Toti cred ca am aratat dintotdeauna asa de frumos, insa eu vin din pamant si drumul meu a fost lung."
    Dragi cititori, nu conteaza de unde venim sau ce am facut. Ceea ce conteaza este cine suntem si incotro ne indreptam. Binecuvantati-va pe voi insiva, binecuvantati propria cale si propriul tel. Astfel sunteti o binecuvantare pentru lume.
    Sentimentul stimei de sine depinde de cat de mult am reusit sa traim in acord cu propria cunoastere, consthnta si valoare. Chiar si cand ii facem responsabili pe altii de cat de rea e viata noastra, tot ne simtim complici la esec. In ciuda reprosului nostru, sentimentul stimei de sine ramane in continuare redus, caci noi insine ne-am demascat. 

  • Citirea in palma
    25.29 LEI
    Epuizat din stoc

    Desi citirea in palma este la fel de veche precum civilizatia insasi, ea a fost pusa in umbra de mituri, idoli si superstitii, mai mult decat orice alt subiect existent pe fata pamantului.

    Mostenirea chiromantiei (care inseamna a prezice viitorul pe baza liniilor palmei sau pe baza oricaror semne naturale) a umbrit potentialul chiromantiei ca si mijloc de autodezvoltare. Ideea ca soarta unei persoane este deja stabilita reprezinta mostenirea unei viziuni medievale. O viziune care subestimeaza simtul responsabilitatii individuale si diminueaza puterea pe care oamenii o au asupra propriei vieti.

    Prin intermediul acestei carti veti dobandi un set de principii clare, ce va vor permite sa dezvoltati o tehnica de chiromantie care este foarte puternica, dar totusi simplu de practicat. Veti invata un nou limbaj al mainii, eliberat de referinta la soarta, stele si noroc; un lexicon de chiromantie care exprima in mod corect calitatea fiecarei trasaturi a palmei. Daca alte carti nu v-au lamurit, nu va faceti griji, aceasta carte va va lumina. Absolut toata lumea poate invata sa fie chiromant, fara niciun fel de cunostinte anterioare.

    Sa lamurim cateva lucruri. Liniile palmei nu sunt fixe. Se modifica de-a lungul timpului (iar liniile minore se schimba intr-un timp foarte scurt). Este de la sine inteles ca, daca veti face predictii pe baza liniilor palmei, nu veti obtine rezultate precise. Nimeni nu va poate prezice viitorul doar uitandu-se la mana voastra.

    Fiecare dintre noi este unic si acest lucru este aratat prin niste semne neobisnuite in palma. Fiecare mana este diferita (chiar si in cazul gemenilor identici). intotdeauna sa cautati semnele care definesc o persoana.

    Cartea este structurata in 24 de ore de studiu, dupa fiecare ora, acordati-va timp pentru a va insusi cunostiintele capatate si raspundeti si la chestionarul aferent fiecarei lectii. in acest fel, puteti deveni un chiromant foarte serios in mai putin de o luna!

    Cel mai simplu curs de citire in palma care a fost scris vreodata!

  • Inima pura, minte iluminata
    36.75 LEI
    Epuizat din stoc

        Complet captivanta de la inceput pana la final, cartea “Inima pura, minte iluminata” este o poveste reala de care s-ar putea sa te indragostesti.


        Clasicele memorii ale Maurei O’Halloran au inspirat deja muzicieni si artisti indragiti, un film documentar si numerosi cititori. Aceasta editie extinsa include materiale noi precum jurnalele si scrisorile sale de dinainte de a ajunge in Japonia, romanul ei neterminat si o postfata ce trateaza impactul cultural deosebit al cartii.

        La doar 24 de ani, Maura a calatorit in Japonia, unde a inceput sa studieze si sa practice zen sub ghidarea unui maestru zen veritabil. In decursul celor trei ani de practica a ajuns sa fie recunoscuta ca maestra zen intr-un timp neobisnuit de scurt, fiind cunoscuta ca Soshin-san dupa numele sau monastic. A primit transmiterea invataturilor lui Buddha in 1982 si a murit intr-un accident auto, in Thailanda, sase luni mai tarziu.  Cartea aceasta este marturia realizarilor sale.


       Fragment din volum:


         Am progresat mult de la ultimul sesshin (abia ce m-am intors). Calugarul care traducea pentru mine a spus ca in trei zile am facut atatea koan-uri cate a facut el in sase luni! Lucrez foarte bine cu Go Roshi si ar fi greu sa gasesc pe cineva la fel de bun. Deci iata optiunile mele — da-mi un sfat. In toiul balbaielilor mele cu Tetsugen-san si dupa ce a zis „In regula, deci, e stabilit. Hai sa ne casatorim". (In astfel de momente japoneza mea e deficitara. Ce spusesem?) Cautand disperata o iesire, am rostit ca am un iubit la care inca nu renuntasem si caruia as vrea sa-i scriu. Chiar urasc presiunile astea constante de a ma casatori. Toata lumea se ingrijoreaza ca imbatranesc etc. — spusa ca amabilitate. Dar ce-as putea face e sa accept acest iubit imaginar, sa raman aici pana la sfarsitul toamnei (cand implinesc doi ani) si apoi sa plec in Franta, sa gasesc un alt Roshi si sa fac practica post-absolvire.

        Cealalta varianta e sa ma calmez (tind sa ma crispez cand oamenii incep sa vorbeasca de casatorie), apoi sa plec la Tokio si sa termin cum trebuie perioada de studiu, adica de trei ani, finalizandu-mi pregatirea. Risc sa stric totul cu o intrerupere prematura. Tu ce crezi? De fapt, deja ma simt mai calma dupa ce ti-am scris. Mare branza — daca cineva ma tot impinge sa ma casatoresc pot pur si simplu sa refuz. Acum ma zbat de parc-as fi in lat. Tetsugen va depasi momentul; nu e ca si cum ar fi indragostit de mine. Dar oricum, tu ce crezi ca ar trebui sa fac? Incearca sa fii obiectiva — nu gandi doar ca voi mai sta 1 an si jumatate in Japonia, ia in calcul si calificarile mele pentru viitor. Spune-i lui buni sa nu-si faca griji. Sub nicio forma n-am sa raman in Japonia. La naiba, cu stilul asta chiar ma determina sa plec!
  • Shiva
    42.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Shiva. Legenda marelui zeu, povestiri si invataturi din Shiva Mahapurana

    In ametitoarea galaxie de zei a panteonului hindus, Shiva iese in evidenta ca fiind cel mai vechi si cel mai iubit. In zorii creatiei cosmosului, cu mult inainte de crearea omului, el a aparut sub forma arcasului divin, ce avea arcul indreptat spre Absolutul cel nerevelat. Lumea este terenul lui de vanatoare. Universul rasuna de prezenta sa. El este atat sunetul, cat si ecoul. El este atat vibratia intangibila, cat si substanta infinitezimala. El este atat ruginiul frunzelor uscate, cat si verdele lucios al ierbii incoltite. El este atat barcagiul care ne poarta pe fluviul vietii catre moarte, cat si cel care ne elibereaza de ciclul renasterilor si ne confera nemurirea. El apuca, sustine, da drumul si elibereaza. El este atat boala, cat si distrugatorul bolii. El este hrana, cel care ne hraneste, cat si procesul hranirii.

    Maiestuozitatea si puterea sa divina sunt reprezentate prin descrieri simbolice  si totodata extrem de realistice, prezentand atat o imagine impresionanta, indepartata, distanta si rece in fortareata sa retrasa din muntii Himalaya, cat si una apropiata, binevoitoare si iubitoare, un simbol viu si vibrant al Absolutului.

    MATAJI DEVI VANAMALI
    In traducere romaneasca, Vanamali semnifica o ghirlanda de flori salbatice dintre care tulsi (busuiocul indian) este de baza. Aceasta ghirlanda este purtata in mod traditional de catre Vishnu/Krishna. Mataji Devi este fondatoarea si presedinta organizatiei Vanamali Gita Yoga Ashram Trust, dedicata raspandirii intelepciunii Sanatana Dharma si realizarii de acte caritabile pentru copii. Locuieste in ashrama-ul Vanamali din Rishikesh, in nordul Indiei.

    Fragment din cartea

    Odata, inteleptii s-au adunat in Prayaga, locul sacru de intalnire al celor trei mari rauri, Gangele, Yamuna si Sarasvati, si au organizat un mare foc sacrificial, yajna. Maretul Shiva a venit si el, insotit fiind de sotia sa, Sati. Şi toti cei adunati acolo s-au ridicat in picioare la vederea lui, inchinandu-se in fata sa, plini de veneratie. L-au asezat cu multe onoruri si l-au slavit plini de devotiune. La scurta vreme dupa aceea, Daksha a intrat in incapere si cu totii s-au ridicat in picioare, in semn de respect. Cu toate acestea, Shiva a ramas asezat. Insa Daksha, care intre timp devenise arogant datorita statutului sau in lume, s-a aprins la acest semn de lipsa de respect aratata de chiar ginerele sau.
    Cuprins de manie, el a spus: „Cum se face ca atunci cand o intreaga lume imi arata respect, doar acest om, care este ginerele meu, refuza plin de aroganta sa imi acorde respectul cuvenit? Cum poate fi atat de lipsit de rafinament si respect? Dar, de fapt, ce te-ai putea astepta de la unul care are asemenea tovarasi hidosi? Care traieste pe terenurile de incinerare si are serpi drept ghirlande... O fi el sotul fiicei mele, dar pentru aceasta lipsa de respect, va plati si imi va auzi blestemul.”
    Apoi, intorcandu-se spre cei prezenti, a spus cu voce tare: „Ascultati-ma, voi ce de fata. Începand cu aceasta zi, fie ca acest Shiva, care este lipsit de noblete si nu are nicio linie stramoseasca de care sa apartina, care viziteaza cimitirele si locurile de ingropaciune, sa fie inlaturat de la orice forma de sacrificiu. De acum inainte, niciunul dintre voi nu va mai trebui sa ii ofere nicio parte, cat de mica, din sacrificiile rituale pe care le veti realiza!" Brighu a fost unul dintre Inteleptii care ai consimtit de indata la aceste cuvinte nebunesti ale lui Daksha. Shiva nu rostit niciun cuvant, insa preaiubitul sau tovaras Nandi, care putea sa ia si forma vehiculului sau, taurul, s-a ridicat si a l-a atacat pe Daksha.
    „O, Daksha, tu cel lipsit de minte", a spus el, „cum de indraznesti sa iti arunci vorbele grele asupra Maretului Shiva, a carui simpla prezenta sfinteste toate lumile? Caci el este Mahadeva, Marele Domn care creeaza, sustine si distruge universul. O singura privire a lui este de ajuns sa va faca scrum atat pe tine, cat si pe toti cei care te insotesc. Iar faptul ca nu face aceasta, arata imensa lui compasiune si intelegere. Insa ai grija! Caci cat de curand, mandria ta se va preface in scrum!”

  • Manual de folosire a vietii
    30.35 LEI
    Epuizat din stoc

    Societatea moderna este saturata de electronice - iPad-uri, calculatoare, telefoane mobile, masini, si asa mai departe, si toate acestea vin cu un accesoriu important: un manual care te invata cum sa folosesti si sa ingrijesti dispozitivul respectiv. In cartea sa - Manual de folosire a vietii, Tom Shadyac raspunde la o intrebare provocatoare insa totodata simpla: este posibil ca si viata sa vina cu un set similar de linii directoare?


    Inspirat de poeti, profeti si filosofi, Shadyac, omul din spatele unor filme celebre, aduce un nou suflu in domeniul cartilor de dezvoltare personala si spiritualitate. Invitandu-ne intr-o conversatie care este atat o provocare cat si un motiv serios de reflectare, ni se ofera exemple din lumea inconjuratoare, natura si idealurile si perceptele celor mai vechi civilizatii de pe pamant intr-o serie de eseuri si dialoguri intre vocile adevarului si fricii. Si prin acesta analiza, ni se deschid ochii la un principiu de baza care ar trebui sa ghideze rasa umana: iubirea. Acest singur principiu este, in esenta, manualul nostru de operare... si instructiunile sale sunt foarte simple.


    Intrebarea la care el isi propune sa raspunda este: avem oare curajul de a trai in conformitate cu acest precept - sa pasim in afara modului in care functioneaza? Avem oare curajul de a schimba si a renunta la ideile care au dus la razboi, saracie, genocid si distrugerea mediului?


    Cu viziunea inspiratoare a lui  Shadyac asupra a ceea ce poate fi lumea si impreuna cu sfatul sau simplu despre cum sa ne apropiem de acest tel, raspunsul la aceste intrebari va fi un rasunator DA .

  • Alchimia antica
    31.50 LEI
    Epuizat din stoc

    Alchimia antica. Noduri celtice, mandale si simboluri sacre

    Coloratul este relaxant. Coloratul este totodata si destresant si amplifica si creativitatea. Doar simpla actiune de a alege creionul sau markerul colorat potrivit ne stimuleaza in moduri neasteptate. Colorarea simbolurilor alchimiei stravechi este o modalitate simpla si la indemana oricui de a ne proiecta in alte timpuri de mult uitate, intr-un loc diferit, intr-o lume diferita.

    Fiecare dintre modelele din aceasta carte sunt realizate manual si au fost inspirate din spiritualitatea vechilor civilizatii, punand accentul pe cele care au o rezonanta ce induce relaxare, pace si trari inaltatoare.

    Fie ca alegi sa colorezi un nod celtic, o mandala budista sau alte modele din aceasta carte, fiecare dintre acestea ii va conferi artistului care coloreaza un spatiu subtil creativ, plin de pace si incantare. Poti chiar sa aprofundezi, folosind scurta descriere a fiecarui simbol de la sfarsitul cartii pentru a explora semnificatia acelei imagini.

    Fragment din carte:

    Ghidul simbolurilor din Alchimia Antica

    ANANSENTONTAN, cunoscut, de asemenea, sub numele de ANANSI sau PAIANJENUL, este un simbol floral al panzei dc paianjen. Alcatuit cu iscusinta si creativitate, el exprima complexitatea vietii. Legenda lui Anansi, zeul paianjen african, ne spune despre el ca este „detinatorul povestilor tuturor Fiintelor Supreme". In folclorul nativ american, paianjenii sunt reprezentati intr-un mod asernanator, si simbolizeaza comunicarea, limbajul, actul creator, dar si comportamentul fara scrupule.
    BAMBUSUL a impodobit adesea operele de arta, gradinile, interiorul asezarilor, fiind considerat aducator de noroc si soarta favorabila. Capacitatea bambusului de a creste viguros, inalt, vertical, dar si de a se curba in jurul obstacolelor ce i-ar putca impiedica dezvoltarea, in timp ce se misca usurel in bataia vantului, simbolizeaza forta, adaptabilitatea si respectul, mai ales in culturile asiatice.
    URSUL este un simbol al curajului, puterii, protectiei si al ingeniozitatii. Ne poate aminti de nevoia de singuratate — hibernare in cazul sau — ce ne ofera posibilitatea de ne vindeca, luand o pauza de la activitatile noastre zilnice, pentru a restabili echilibrul. Ursii au totusi un caracter imprevizibil, si aceasta ne aduce aminte ca trebuie sa fim constienti de schimbarile neprevazute.
    PASAREA s-a bucurat de-a lungul timpului de o gama variata de semnificatii. Ea poate simboliza soarele, cerul, pacea, libertatea. In culturile antice il intruchipeaza de asemenea, pe mesagerul Zeilor. In unele culturi indigene exista reprezentari ale Omului-Pasare, considerat a fi o Fiinta Suprema atotvazatoare. Pasarea se foloseste de un sistem de navigatie propriu si poate migra, in functie de anotimpuri, simbolizand astfel increderea in necesitatea respectarii ciclurilor de miscare si transformare in creatie.
    OMUL-PASARE: vezi PASARE.
    FLUTURELE este un simbol al frumusetii, o frumusete foarte speciala, care apare dupa o transformare totala. Fluturii sunt un simbol al metamorfozei, al tranzitiei si al evolutiei sufletului. Se crede ca fluturii preiau dorintele oamenilor si le inalta la ceruri.
    PISICA, ce debordeaza de independenta, unicitate, istetime, curiozitate si mister, reprezinta conexiunea magica cu supranaturalul. Aceasta felina a fost venerata in Egipt, si a fost asociata dintotdeauna cu lumile subtile, fapt ce se datoreaza probabil simturilor ci foartc ascutite in legatura cu sunetul, miscarea, mirosul si cu schimbarile uneori imperceptibile din mediul inconjurator.

  • Skanda Karttikeya, Legenda Marelui Erou Spiritual, Fiu Al Lui Shiva
    30.35 LEI
    Epuizat din stoc

    Ca avatar al Supremului, Skanda portretizeaza eterna lupta dintre ignoranta si cunoastere, dintre joasele forte demoniace si inaltele principii divine care opereaza impreuna atat la nivel cosmic, cat si in plan individual. El intruchipeaza de asemenea Cunoasterea Suprema, singura ce poate distruge ignoranta. Skanda este totodata si manifestarea materiala a mintii care ia nastere din ego-ul cosmic (ahamkara).


    Sulita sa este ascutita la varf si foarte lunga, fiind un simbol al mintii care trebuie sa fie perfect focalizata pentru a ucide demonul ignorantei.

  • Calea mamei divine
    47.25 LEI
    Epuizat din stoc

    Calea mamei divine. 40 de ani in India alaturi de Ma Anandamayi. Jurnalele discipolei sale, Atmananda

    Aceasta carte este povestea unei autentice relatii maestru-discipol.

    Este povestea unei femei occidentale moderne, o respectata pianista si profesoara austriaca, Blanca Schlamm, cunoscuta ulterior ca Atmananda, o artista care a fost toata viata preocupata sa cunoasca sensul si scopul ultim al vietii. Aceasta cautare a condus-o, inca de tanara, in India. Este odiseea unei fiinte crescute in cultura occidentala, pe care intr-un final o va abandona pentru a se imersa complet in spiritualitatea orientala.

    Jurnalele lui Atmananda sunt insemnarile intime ale calatoriei sale spirituale. In cuprinsul acestora gasim si relatari unice despre tovarasii sai de drum, alti artisti, intelectuali si cautatori spirituali occidentali care, asemenea ei, au calatorit prin Orient in prima jumatate a secolului al XX-lea, si care au fost precursorii multor americani si europeni ce au venit in India, la inceputul anilor ’60, in cautarea implinirii spirituale.

    Experientele si insemnarile sale sunt in stransa legatura cu personalitati spirituale remarcabile cu care a interactionat direct precum Jiddu Krishnamurti, Ramana Maharishi si in special gurul ei, marea mistica bengaleza, Sri Anandamayi Ma.

  • Asta este Dumnezeu
    15.75 LEI
    Epuizat din stoc

    O colectie de scrieri foarte concise si la obiect cu privire la subiectul non-dualitatii.
        O indrumare directa, orientata catre libertate, reveleaza in termeni simpli ca iubirea neconditionata pe care o cauta persoana este chiar aici, ca Totul, ca Tot Ce Este.
        Cartea trateaza si dilema persoanei iluzorii, cea care cauta sa gaseasca ceea ce nu poate fi gasit; iar dilema incomprehensibila este chiar non-existenta persoanei.
        Aceasta carte este o revarsare a ceea ce este cautat – a libertatii. Este o poveste completa de dragoste.
        Nu exista un Dumnezeu, exista doar Dumnezeu. Nimic, Totul... Asta.

        Fragment din volumul "Asta este Dumnezeu" de Rebekah Maroon:

        Deja asta

        Nu exista niciun final fericit. Tot timpul exista doar asta. Persoana nu capata niciodata ceea ce vrea. Poate capata obiectele pe care crede ca le doreste, dar nu va capata niciodata adevarata implinire dupa care tanjeste cu adevarat; nu se elibereaza niciodata.
        Rebekah era foarte incapatanata determinata sa cerceteze temeinic non-dualitatea; era hotarata sa ajunga acolo pentru ca aici era prea multa suferinta. Nu a reusit niciodata. Ah, a ajuns la un punct in care a inteles conceptual non-dualitatea, dar nu asta era, nu era deloc libertate; intelegerea era un nou obiect.
        Persoana nu poate ajunge la eliberare pentru ca persoana este o manifestare in eliberare, persoana este eliberarea, dar nu pentru persoana.
        Pentru persoana, eliberarea inseamna destin, este un obiect. Este ceva ce nu are inca, si pe care doreste sa il vada, aiba, cunoasca si sa fie capabil sa il foloseasca.
       Eliberarea este asta, Totul si Nimic. Cum poate Totul si Nimic sa fie posedat, si de catre cine?

  • Cum Sa Supravietuiesti Vietii (Si Mortii)
    28.32 LEI
    Epuizat din stoc

    Un director artistic nominalizat la premiile Emmy, Robert Kopecky nu a visat niciodata ca va ajunge sa scrie o carte despre cum sa supravietuim vietii si mortii. Dar ce altceva ar fi putut face? De-a lungul anilor, Kopecky a avut nu una, ci trei experiente in apropierea mortii. Mai precis, a descoperit ce se afla dincolo de fricile noastre despre moarte si viata. Si avea niste povesti pe care stia ca vrem sa le auzim. Unele chiar foarte amuzante.


    Despre autor
    Nascut si crescut in suburbiile orasului San Diego, California, Robert Kopecky a supravietuit unei copilarii traumatizante, a calatorit intens in adolescenta si a trait o varietate de experiente - de la un schior rebel, la sudor in fabrica, sculptor de monumente, caricaturist, ilustrator premiat, director artistic si in final designer de animatie pentru The New York Times, Sports Illustrated, PBS Kids, si altele.
    Calatoriile sale - din sudul Pacificului pana in capitalele Europei, deserturile Arizonei si canioanele orasului New York au fost punctate de trei dramatice experiente in apropierea mortii (NDE - Near Death Experiences)
    Intercalate printr-o viata de succese profesionale si esecuri personale, precum si propriile sale "noptile intunecate ale sufletului", cele trei EAM (experiente in apropierea mortii), precum si necesitatea ulterioara de raspunsuri, l-au condus catre studiu si meditatie timp de cativa ani buni.
    Elementele de hinduism, budism, taoism, crestinism gnostic, fizica, filozofie si alte asemenea, au contribuit la realizarile sale transpersonale unice despre viata si moarte, toate acestea inspirandu-i chemarea de a scrie despre transformarea sa directa, intr-o maniera plina de umor si pentru a oferi si altora cu bucurie toate lectiile ce le-a invatat de-a lungul timpului - in mod evident la modul cel mai dur cu putinta.

  • Revolutia atentiei. Relevarea puterii extraordinare a mintii ferm focalizate.
    31.50 LEI
    Epuizat din stoc

    Fiecare traditie contemplativa a avut manualele sale de ghidare, indrumarile pretioase pe care practicantii avansati le-au oferit generatiilor urmatoare. Alan Wallace ne-a facut tuturor un mare serviciu, sintetizand secole de intelepciune practica pe calea shamatha intr-un format accesibil, usor de folosit, un tratat care sa ne calauzeasca intr-o profunda calatorie interioara.

    B. Alan Wallace - Lector activ, savant progresist si unul dintre cei mai prolifici scriitori si traducatori ai budismului tibetan in Occident, B. Alan Wallace, doctor in filozofie, cauta  neincetat cai inovative de fuzionare a practicilor contemplative budiste cu stiinta occidentala pentru a promova studiul mintii.

    Dr. Wallace, un savant si practician al budismului inca din 1970, a predat teoria si meditatia budista in intreaga lume incepand cu anul 1976.

    Consacrandu-si paisprezece ani pregatirii de calugar budist, hirotonisit de Sfintia Sa Dalai Lama, a continuat cu studii universitare de fizica si filozofie a stiintei la  Universitatea Amherst si a obtinut un doctorat in studii religioase la Standford.

    Cu un background unic, Alan raspunde, prin experienta sa profunda si abilitatile sale practice, provocarii de a armoniza budismul indo-tibetan cu lumea moderna.

  • Hanuman, devotiunea si puterea zeului cu chip de maimuta
    35.41 LEI
    Epuizat din stoc

    Sri Hanuman este cel mai mare dintre toti adoratorii Domnului. Este un jnani (o fiinta care detine intreaga cunoastere) in sensul cel mai strict al cuvantului. El a fuzionat cu Domnul sau, Sri Rama, in propria sa fiinta si Il vede in tot si in toate. Cunoasterea asupra adevarului pe care a atins-o nu se limiteaza insa doar la aceasta.

    Asa cum spune Sri Krishna:

    Cand cineva ma vede in orice
    si vede totul ca fiind eu insumi,
    Atunci pe acela eu nu il parasesc niciodata si nici el nu ma va parasi nicicind pe mine.
    Iar cel care in aceasta uniune a iubirii
    Ma adora in tot ce i se infatiseaza privirii,
    Oriunde s-ar afla,
    Acela traieste in mine cu adevarat...

    Bhagavad Gita, capitolul vi


    Aceasta este cheia de care ne putem folosi pentru a-l intelege pe Sri Hanuman. El il slujeste pe Sri Rama in toate fiintele, indepartand obstacolele din calea lor pentru ca ele sa poata descoperi adevarul in universul lor launtric.

    El realizeaza ca de fapt NU EXISTA „alte” fiinte, ci doar Rama. Motivat de iubirea nascuta din Adevar care se manifesta sub forma compasiunii fata de fiintele care cred ca sunt separate de El, Hanuman actioneaza constant, neobosit, pentru a le indeparta suferinta…


    CUPRINS:

    NUME ALE LUI HANUMAN
    INTRODUCERE

    1. HANUMAN CA PERSONAJ ISTORIC
    2. FIU AL ANJANEI
    3. FIU AL LUI KESARI
    4. FIU AL LUI VAYU
    5. ZBOR CATRE SOARE

    6. EDUCATIA LUI HANUMAN
    7. CUCERITOR AL SIMTURILOR
    8. PRIETEN AL LUI SUGRIVA
    9. CELEBRA INTALNIRE
    10. MOARTEA LUI VAALI

    11. MESAGER AL LUI RAMA
    12. CARTEA FRUMUSETII
    13. CAUTAREA SITEI
    14. CEL CARE RISIPEsTE ORICE MAHNIRE
    15. INCENDIEREA CETATII LANKA

    16. SLUJITORUL CREDINCIOS
    17. CONSILIUL DE RAZBOI A LUI RAVANA
    18. CEL BINEVOITOR CU DEVOTII
    19. ASEDIEREA LANKAI
    20. RAZBOIUL CONTINUA

    21. DISTRUGEREA LUI KUMBHAKARNA
    22. SALVATORUL LUI LAKSHMANA
    23. SFARsITUL LUI 1NDRAJIT
    24. CALATORIA IN PATALA
    25. LUPTA PANA LA SFARsIT

    26. SFARsITUL LUI RAVANA
    27. JUDECATA PRIN FOC
    28. INTOARCEREA IN AYODHYA
    29. TRIUMFUL DHARMA-E1
    30. SITA ABANDONATA

    31. RAMAYANA
    32. ASHWAMEDHA YAGA
    33. DWAPARA YUGA
    34. MAHABHARATA
    35. KALI YUGA
    36. FORMA NOROCOASA

    IMN INCHINAT LUI HANUMAN
    NUME ALE ALTOR PERSONAJE DIN PANTEONUL HINDUS
    LISTA ALFABETICA A MANTRA-ELOR
    GLOSAR DE TERMENI SANSCRITI

  • Cartea comorilor mele sublime
    51.45 LEI
    Epuizat din stoc

    Carte/agenda pentru femei, format A6, cu aforisme, citate si idei forta structurate pe mai multe categorii:

    Spiritualitate
    Iubire
    Stare de spirit
    Sexualitate
    Educatie, cunoastere si aptitudini
    Bogatii
    Relatii, prietenie si familie
    Trupul meu
    Locuinta
    Imbogatiri
    Pasiuni
    Menire
     

    Sa fii mereu insetata, inima mea,
    sa nu te opresti din cantari.
    Fa astfel incat aceasta dorinta tacuta,
    ascunsa adanc in tine sa fie sursa
    fiecarui cuvant pe care il spui.

    Fragment:

    Cum sa-l iubesti pe Dumnezeu?
    Iubeste-L asa cum un sarac iubeste banii, asa cum un inecat tanjeste dupa o gura de aer, asa dupa cum o fiinta ratacita in desert tanjeste dupa o cana de apa.
    Iubeste-L cu inflacararea primei iubiri a tuturor indragostitilor.
    Atunci cand vei invata sa-L iubesti cu toata inima ta, atunci il vei gasi. Paramahamsa Yogananda

  • Viata completa a lui Krishna
    45.52 LEI
    Epuizat din stoc

    Krishna, unul dintre cele mai iubite personaje ale panteonului hindus, a fost portretizat in multe aspecte: un zeu-copil, un copil ghidus si nazdravan, un iubit model, un erou divin, un conducator exemplar, si nu in ultimul rand, ca Fiinta Suprema.


    In cele trei mari parti ale cartii, Vanamali scrie despre fiecare dintre aceste manifestari iar povestirile pline de savoare ne fac inima sa tresalte cu bucurie si ne deschid sufletul, permitandu-ne sa traim stari profunde de comuniune cu aceasta minunata manifestare a divinului - Krishna.


    Fiind o buna cunoscatoare a traditiei hinduse, Vanamali, provenind dintr-o proeminenta line de adoratori ai lui Krishna, pune la dispozitie prima carte ce acopera intreaga manifestare fizica a acestuia, incepand cu nasterea sa intr-o temnita si primii sai ani ca un copilas incantator pus mereu pe sotii, ca iubit model cu o fascinanta putere de atractie, ca si conducator divin al orasului Dwaraka, precum si ca guru si conducator al carului de lupta al lui Arjuna.


    Avandu-si sursele in Bhagavad Purana, Bhagavad Gita, Mahabharata si traditia orala milenara a Indiei, cartea este o valoroasa unealta meditativa ce descrie viata lui Krishna cu simplitate si umor.


    Marele rau al timpului colecteaza multe lucruri in drumul sau, iar povestea vietii lui Krishna a fost impodobita cu o multitudine de detalii, unele adevarate, altele probabil imaginare.


    Realitate si fictiune, adevar si fantezie se impletesc. Testul final al adevarului este insa chiar timpul. Acesta este adevarata piatra de incercare. El elimina zgura si pastreaza doar aurul.


    Povestea unei manifestari divine este mereu plina de mister si sfideaza orice incercare de analiza omeneasca. Are insa calitatea de a fi svdyanipntkiislia sau auto-iluminatoare si prin urmare, persoana care o povesteste va gasi iluminarea venind din interior, deoarece Krishna este vizitiul inimii fiecaruia dintre noi, guru-ul suprem. In si prin detaliile aparent redundante, care s-au tesut in jurul povestii de-a lungul secolelor, ea isi pastreaza frumusetea uluitoare, pentru ca este dominata de influenta puternica a personalitatii incantatoare a lui Krishna in care intelepciunea martorului detasat este amestecata cu farmecul si simplitatea unui copil, iar slava lui Dumnezeu tasneste puternic dintr-un izvor nesecat de iubire si intelepciune divina.

  • Dincolo de vise
    31.50 LEI
    Epuizat din stoc

    Traim experientele obisnuite ale vietii, fara ca nici macar sa luam in seama posibilitatea ca obiectele, convingerile, credintele, emotiile si starile sa fie altceva decat par. Astfel, urmarim aproape hipnotizati starile, emotiile si obiectele placute, convinsi fiind ca numai ele trebuie sa existe si cautam sa scapam de cele neplacute, crezand ca nu au niciun rost. Lumea nu este decat o aparitie instantanee pe ecranul eternei cunoasteri si existente, care este insasi fiinta noastra. Cartea aceasta este o fictiune, alcatuita din aspecte foarte reale ale cercetarii de sine si a deconstruirii iluziei.

     
    ...Ceea ce iti pot spune este ca tu nu esti o stare speciala in care trebuie sa ajungi sau pe care trebuie sa o atingi, nici o experienta mistica sau speciala. Tu nu esti ceva ce poate fi invatat ori practicat si nici un concept ori o credinta mentala nu esti. Tu nu esti niciuna dintre senzatiile simtite; nu esti nimic din ceea ce vezi, atingi, auzi, mirosi sau gusti. Nu esti niciunul dintre gandurile, imaginile sau filmele care iti trec prin minte. Nu esti nici senzatiile sau emotiile care te coplesesc; nu esti nici conceptele la care te gandesti, nici ideile pe care le ai. Deci nu esti nici trupul si nici ceva pe care il poti observa, cunoaste sau percepe, nici in aceasta stare (de veghe) si nici in cea pe care o numim vis. In realitate, tu esti cel care observa experienta
    pe care o traiesti, observarea a orice poate fi observat, inclusiv a ta insuti. Tu esti cel care nu se schimba cand totul in jur se schimba, fiind fundalul in care apare absolut orice lucru ori fenomen schimbator de care poti fi constient. Esti cel care se afla la capatul cunoscator al perceptiei si ecranul pe care apar gandurile, senzatiile, emotiile, visele si starile. Esti cel care nu s-a schimbat de cand erai copil, fiind constientizarea obisnuita a experientelor pe care le-ai trait...


        Fragment din romanul "Dincolo de vise" de Marius Mihai Lungu:

     

        Am deschis brusc ochii, privind confuz in jur, fara inteleg unde sunt si ce-i cu mine. Mi-a trebuit ceva timp ca sa-mi dau seama ca ma aflam acasa, in pat, si ca de-abia ma trezisem din somn. Foarte ciudat! Fusesem mai mult ca sigur ca plecasem in misiunea de a gasi o planeta asemanatoare cu a noastra, pe care sa o adaptez, creand conditiile necesare supravietuirii organismelor de pe Pamant. Am privit atent in jur, mi-am pipait trupul si fata, dupa care m-am ridicat incet din pat. Eram totusi in camera mea. Am deschis fereastra si am inspirat profund. Ceva nu se potrivea. Aerul era incredibil de curat, si nu plin de mirosuri nocive, asa cum mi-l aminteam. Soarele arunca razele pretutindeni, facand ca totul sa para stralucitor si de un colorit ireal.

        Nu mai stiam ce sa cred. Imi aminteam ca, inainte sa parasesc Pamantul, totul parea mohorat, in lumina difuza a unui soare care nu mai avea puterea de a strapunge atmosfera imbacsita. Daca ieseam din casa, trebuia neaparat sa-mi iau aparatul de purificare a aerului, altfel riscam sa ma asfixiez. Acum, aerul era limpede si curat, putand sa respir in voie, fara senzatiile de sufocare si de repulsie, pe care mi le reaminteam. Nu imi venea sa cred ca totul se transformase atat de radical. O avalansa de intrebari imi veneau in minte, dar, oricat mi-as fi stors creierii, nu reuseam sa le raspund. Pur si simplu nu intelegeam cum de se transformase totul atat de radical, intr-un timp atat de scurt.

        Dupa ce am reflectat un timp la aceste schimbari, m-am hotarat sa accept situatia asa cum este si sa nu mai fac nicio comparatie cu lumea pe care o cunoscusem inainte. Poate fusese doar un vis urat; sau poate ca aceasta lume era un vis. Orice ar fi fost, nu mai conta, si orice as fi simtit acum exista, deci trebuia acceptat. Ma simteam extraordinar de viu, parca de o vesnicie nu ma mai simtisem asa, intr-o lume la fel de vie, putand sa ma misc liber de colo-colo, sub un cer senin, cum nu mai vazusem pana acum decat in fotografiile sau filmele vechi.

        M-am imbracat rapid si am iesit afara, lasand soarele sa ma invaluie cu razele lui. Nu mai avusesem o astfel de experienta pana acum. Am atins cu mana unul dintre copacii de la marginea trotuarului si mi-am retras-o brusc, ca si cum as fi fost curentat: copacul era natural, nu artificial, asa cum stiam. Am atins iarba din jurul lui si am avut o surpriza la fel de placuta: era tot naturala. M-am indreptat catre parcul din capatul strazii. Pe masura ce ma apropiam, imi dadeam seama ca ii lipseste ceva, dar nu reuseam sa inteleg ce. Am intrat pe o alee si m-am oprit langa o tufa mai mare. Era tot naturala, ca de altfel toate plantele din jur. Cum de disparusera imitatiile artificiale pe care mi le aduceam aminte? Au existat cu adevarat, sau au fost doar o parte dintr-un cosmar?
  • Dezvoltare personala, vindecare emotionala si maturizare
    21.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Dezvoltare personala, vindecare emotionala si maturizare.12 povestiri terapeutice

    Suntem obisnuiti sa etichetam oamenii in functie de comportamentele pe care le afiseaza. Judecam omul, nu comportamentul. Criticam persoana, nu actiunile sale. Proiectam asupra altora propriile noastre temeri, sperante, dorinte. Condamnam la altii ceea ce nu putem accepta la noi insine. Ne dorim sa ne fie mai bine, dar omitem ca schimbarea incepe intotdeauna cu noi insine. Noi ne cream experientele si viata.

    Copilaria este piatra de temelie a vietii fiecarui om. Ma aflam la un curs de dezvoltare personala cand unul dintre colegii mei, vorbind despre copilaria lui si despre felul in care unele experiente de atunci i-au trasat harta vietii, a izbucnit in plans. Atunci am inteles necesitatea de a constientiza mecanismele ce declanseaza anumite comportamente, pentru a ne putea schimba. Numai in momentul in care intelegem cauza care a dus la o anumita manifestare, putem sa ne schimbam modul de a actiona.

    Fragment din cartea

    Micuta camila creste sub privirile batjocoritoare ale celorlalte camile. Rautatea lor o caleste si se ambitioneaza sa duca si ea tot atat de multa greutate. Vrea sa demonstreze faptul ca desi e diferita, poate cara la fel de mult ca si ele.
    Oamenii o vad pe aceasta camila si hotarasc sa o ia cu ei pentru a le fi de ajutor in gospodarie. O poarta peste tot si-i umplu spatele cu saci grei. Peste saci, barbatii isi aseaza copiii si, uneori, nevestele. Avand o singura cocoasa, spinarea camilei e mai incapatoare decat a celorlalte. Astfel, si povara ei devine mai grea. Ambitioasa din fire, nu renunta. Trage de ea, lupta cu oboseala, nu cere hrana in plus, desi consumul ei e mai mare. Vrea doar sa demonstreze ca e la fel ca celelalte camile.
    Crezi ca-i pasa cuiva de cum se simte camila? Nu. Intr-o zi cade, ingenuncheata in mijlocul desertului. Gura i s-a uscat, picioarele i-au slabit si spatele nu mai rezista greutatii.
    Deoarece nu le mai este de folos, stapanii decid sa o lase acolo. Poate va avea Cerul grija de ea! Isi iau o alta camila, cu doua cocoase si pornesc mai departe. Aceasta din urma are spatele mai putin incapator, asa ca stapanii se vad obligati sa poarte si ei o parte din greutati. Copiii merg acum pe jos, de mana cu mamele lor. Noua camila se opreste din mers atunci cand oboseste si nu porneste la drum decat cand i se da apa si hrana. Iar de cealalta camila, oamenii nu mai stiu nimic! Uita ca i-a adus pana aici, de unde i-a preluat o alta, mai puternica."
    Mara asculta si ochii mari i se umplu de lacrimi. Povestea Alinei pare ca si-a atins telul. A penetrat zidul rece pe care Mara l-a construit in jurul sau si a reusit sa ajunga pana la inima ei.

  • Traind pe deplin. Regasind fericirea cu fiecare respiratie
    32.37 LEI
    Epuizat din stoc

    Trăind pe deplin: regăsind fericirea cu fiecare respiraţie este o compilaţie reprezentativă a învăţăturilor profunde şi spontane ale Eminenţei Sale Shyalpa Tenzin Rinpoche, împărtăşite studenţilor săi din Statele Unite în decurs de peste două decenii. Introspecţiile lui Rinpoche îi ghidează pe cei care îşi doresc cu adevărat să se înţeleagă pe sine şi lumea în care trăiesc, precum şi să ducă o viaţă plină de semnificaţie. Aşa cum o cheiţă deschide uşa către marile şi minunatele comori ascunse într-un palat, la fel şi aceste învăţături concise, la obiect pot devoala sfaturi preţioase, profunde şi care îţi pot schimba viaţa, sfaturi despre cum să-ţi transformi şi să-ţi eliberezi mintea. Trăind pe deplin: regăsind fericirea cu fiecare respiraţie urmează o evoluţie cu o structură tematică liberă. Cititorul poate aborda fiecare capitol al cărţii pe rând şi îşi poate acorda un răgaz de reflecţie înainte de a continua lectura. Imaginea unei scări spiralate este grăitoare în ilustrarea modului în care temele centrale ale cărţii prind contur, căpătând un înţeles profund. Eseurile din această carte sunt asemenea diamantelor prin precizia şi claritatea lor. Scrise cu o înţelegere plină de compasiune a conflictelor interioare şi a contradicţiilor umane, ele sunt condensate în raport cu complexitatea experienţei umane căreia i se adresează.

  • Eliberarea De Jocurile Mintii
    25.29 LEI
    Epuizat din stoc

    In unele momente, mintea omeneasca depaseste atat limitele simturilor, cat Si pe cele ale gandirii obimuite, intrand pe taramul altor realitati. Pentru minte, visele in sine constituie realitati solide, precum starea normala de veghe. In vis, ca in starea de veghe, percepem o multitudine de sentimente emotii, precum situatii de o realitate de necontestat, care ne influenteaza modul de comportament forta vitals. Numai ca, atunci cand ne trezim, ne dam seama ca totul a fost doar o iluzie. Mintea, care in sine este un instrument, ajunge, prin puterea pe care i-o acordam in mod inconstient, sa ne subjuge sa ne manevreze dupa propriile inchipuiri, facand acest lucru inclusiv in somnul cu vise. Insa, in somnul adanc mintea nu mai este prezenta, iar atunci cand ne trezim nu mai avem nimic care sa ne arninteasca de acea perioada. Totusi, chiar in somnul adanc exists ceva care ne insoteste, facandu-ne sa intuim ca existam chiar si in acea perioada in care mintea este absenta.

    Dupa cei 10-12 ani ghidati de o persoana a carei identitate a ramas chiar si acum necunoscuta, realizand care este adevarata noastra natura, toate aceste metode si tehnici aplicate de mine si scrise aici in carte mi se par inutile. Insa imi dau seama ca la acel moment daca mi-ar fi spus doar atat: „Stii ca existi?“, „Esti constient ca existi?“ si „Ai avut vreun moment in care nu ai existat?“, nu cred ca as fi inteles nimic si simplitatea adevaratei mele naturi (care este si a voastra) ar fi fost, ca de obicei, trecuta cu vederea de minte.

  • Pisica lui Dalai Lama si Arta de a toarce
    22.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Ce ne face sa toarcem?

    Dintre toate intrebarile din lume, aceasta este cea mai importanta. Totodata, este si punctul de referinta. Pentru ca, indiferent daca esti un puiut jucaus sau o pisica adulta sedentara, un motan vagabond sfrijit sau o pisica de rasa cu blana lucioasa si indiferent de contextul in care te afli, tot ceea ce iti doresti este sa ai fericire. Nu ma refer la acel gen de fericire trecatoare, care vine si pleaca precum o conserva de ton, ci la o fericire care dainuie. Acea fericire profunda care te face sa torci din inima.

    Dalai Lama ii atribuie simpaticei sale feline de companie sarcina de a cerceta Arta de a Toarce. Fie ca e vorba de perspectiva comica obtinuta in urma vizitei unui profesor de psihologie de la grupul universitar Ivy League, de cercetarile extraordinare ale unui biolog de renume mondial sau de revelatiile importante ale unui yoghin mistic, Pisica Sfintiei Sale descopera o mare de intelepciune in ceea ce priveste tema fericirii. Stralucind prin eruditie, caldura si o tusa de strengarie, Arta de a toarce este un reminder fermecator al motivului pentru care Pisica Sfintiei Sale a devenit una din cele mai iubite pisici din lume.

Filter by
Cumpără acum de la

Categorie

Preț

Editura