Cărți

„Cartea de față este primul tratat de intervenții parentale validate științific dedicat sistematizării cunoașterii științifice din acest domeniu de către experți recunoscuți, din cadrul marilor centre universitare din România, cu scopul de a-i ajuta pe specialiștii care doresc să ofere sprijin parental. Volumul își propune astfel să ofere ghidaj și trimiteri către protocoale de intervenție actuale și inovative, care pot să dezvolte eficient abilități parentale relevante pentru sănătatea mintală a copiilor.
Un alt deziderat al volumului este de a elimina divergențele și a face lumină asupra rolului validării științifice în selecția unor intervenții specifice de parenting.
În scopul facilitării lecturii, fiecare dintre capitolele cuprinse în volum are o structură unitară din punctul de vedere al formatului. Conținutul capitolelor îmbină de fiecare dată componentele teoretice cu cele practice, trecându-le printr-un filtru științific și incluzând referiri la protocoale validate științific relevante pentru tematica abordată, precum și la procedurile și metodologiile de implementare ale acestora. Cum ocupația de educator parental a fost introdusă recent în România, iar practicienii din acest domeniu pot veni din domenii conexe psihologiei, sperăm ca acest volum să reprezinte o resursă valoroasă care să ghideze practicile legate de intervențiile parentale.” (Oana David, Daniel David)

 

Rolul parentingului în dezvoltarea armonioasă a copiilor • Factori parentali implicați în psihopatologia copiilor • Consiliere și coaching parental • Intervenții parentale bazate pe tehnologie • Programe parentale validate științific pentru tratamentul tulburării cu deficit de atenție/hiperactivitate la copii • Programe parentale validate științific pentru părinții adolescenților

Trei colegi de școală și prieteni buni iau o hotărâre grea: s-o lase mai moale cu telefoanele. Simt că ceva nu-i în regulă cu ele, că prea li se amestecă în viaţă. Treaba pare serioasă, de aceea se face sub jurământ. Dar jurământul este anulat în timpul unui cutremur. Apoi, hotărârea li se taie ca maioneza. Urmează vacanţa de vară, risipindu-i prin ţară sau în afara ei. La începerea anului școlar, Diriga îi duce în excursia promisă de mult. Iar acolo se întâmplă ceva care le schimbă puţin perspectiva faţă de mobil. Între acești muschetari se amestecă o prinţesă conștiincioasă, o cititoare înverșunată. Și cu toţii vor ajunge la unchiul ei, ca la un oracol din Antichitate. Ca să afle ce și cum trebuie făcut mai bine în lume.

„Îi plăceau supele, drese cu caşcaval tăiat mărunt, primit de la Braşov, de la Popazu, câte-o roată întreagă, alăturea de o lădiţă cu cincizeci de sticle de borviz. Şi vă dau cuvântul că nu l-am văzut bându-şi ocaua zilnică altfel decât aşa, înjumătăţită cu apă, şpriţer, cum se zice acum. Îşi turna la friptură, pe care-o voia bine rumenită, şi nu o dată s-a amestecat printre slugi, la bucătărie, dându-le la o parte dacă i se părea că au întors-o prea repede sau nu i-au zdrobit de-ajuns de mult piper deasupra. Îl întindea cu degetele în lungul cărnii fără să se uite măcar, căci ştia şi singur unde-i mai fraged muşchiul de berbec şi unde-i trebuie-nteţit gustul, picura ulei spălat cu vin alb şi-l apuca iarăşi în palme, domolindu-l. Nu încetam să mă minunez de îndemânarea lui şi cred că-i plăcea şi lui să fie văzut aşa, în toiul trebii, căci începea să îngâne un fel de cântec de leagăn, ceva de demult şi de altundeva, niciodată nu mi-am dat seama, şi din când în când trăgea cu ochiul spre mine şi-mi zicea «pe-aici nu se prea ştie socoteala îmbucăturii sănătoase, mai mult ştevie pe grătar», iar eu, nedus în lume, mă amuzam, căci mi se părea că-i numai o vorbă dintr-ale domnului Pann.”

Dictatura este un sistem în care simplii cetățeni trăiesc într-o condiție a ființei apropiată de animal. Sunt conduși de un mascul (sau o femelă) Alfa, aflat în vârful unei ierarhii de neclintit, în fața căreia nu crâcnesc. Se hrănesc cu ce le scuipă printre dinți fiarele dominante. Luptă pentru supraviețuire, fiecare pentru el sau familia sa. Condiția pentru a rezista este să nu gândească rațional, să-și reducă existența la instincte, frică, foame, sex. Să nu fie luați la ochi, să devină invizibili pentru fiarele dominante. Sau să devină una dintre ele. Să nu existe. În Dictatură, ca să reziști, cel mai bine e să nu exiști. Expresia „Lupta pentru existență” are sensuri diferite în Dictatură și Democrație. În Dictatură înseamnă lupta pentru a viețui, în Democrație înseamnă lupta pentru a exista.

Sophie şi Grieg, o scriitoare şi partenerul ei avid de lectură, trăiesc în adâncul unei păduri din munţii Vosgi, într-un loc cunoscut sub numele de Bois-Bannis. În timp ce ea merge uneori în oraş pentru întâlniri la librărie şi lansări de carte, el doarme ziua şi citeşte noaptea, locuind în lecturile sale. Au crescut împreună, se iubesc şi îmbătrânesc împreună, observând propriul declin şi pe cel al unei lumi în care ce-i mai rău poate să vină dintr-o clipă în alta – o rutină tristă însufleţită de apariţia neaşteptată a unei căţeluşe care-i molipseşte cu bucuria ei. Un câine la masa mea este atât un roman despre dezastrul ce ameninţă planeta, cât şi unul despre frumuseţea ei uluitoare. Este o reflecţie asupra feminităţii, bătrâneţii şi dezastrului ecologic, o împletire plină de bucurie expansivă între uman, animal şi vegetal.

„Pe deasupra marginii răsfrânte a gulerului, ea privea dincolo de tot și de toate, cu ochii ei cenușii de pe fața împietrită. Ceea ce va fi văzut părea înfricoșător, dacă nu chiar îngrozitor, terifiant. Nimic nu o irita, nici turiștii veniți de prin toate părțile care o fotografiau, nici oamenii tineri pe role sau pe skateboarduri care se învârteau în jurul ei, la o distanță respectuoasă, dar și provocator de agresiv. Un grup de japonezi și japoneze s‑a înclinat în mai multe rânduri în fața celei împietrite, pentru ca apoi întregul grup să se fotografieze cu ea.” (Günter Grass)

„Tokarczuk a reuşit să scrie un roman în care se împletesc două naraţiuni şi trei intrigi principale. Prima este legată de Mieczysław Wojnicz, un student polonez bolnav de tuberculoză din Lvov, care în 1913 se afla la tratament la sanatoriul Görbersdorf (Sokołowsko de astăzi). Un alt fir se referă la marea tradiţie literară a disputelor – în roman, acestea sunt purtate de colocatarii lui Wojnicz, care, din ce în ce mai dezorientaţi de licoarea locală, discută despre orice şi despre nimic şi, de fapt, numai despre femei. Cel de-al treilea fir se referă la empuse, la persecuţiile vrăjitoarelor din trecut şi la crimele misterioase din regiune, importante din punct de vedere compoziţional.” (Wojciech Kajtoch)

„De fapt, nu trupul mă interesează, ci expresia lui, felul lui de a fi viu, carnea care produce ceva, o senzație. O senzație mi se pare întotdeauna, atunci când o conștientizez, mai inexplicabilă decât un gând. Gândirea pare să funcționeze de la sine, ea e un sistem organizat de reacție la lume. Dar lumea e chiar senzația. Eu nu pot trece dincolo de ceea ce simt. Lumea mi-e interzisă. Ea se confundă cu ochii, auzul, limba, degetele mele. Drumul de la senzație la gândire îl înțeleg. Ceea ce nu pot înțelege, pentru că nu am nici o garanție în acest sens, e drumul de la senzație la lume.” (Gheorghe Crăciun)

În peisajul literaturii române Dublu autoportret este o carte unică în felul ei, o cruciadă a inocenților. Paginile ei pot fi citite ca un jurnal în care stările lăuntrice și descrierile detaliate ale lumii înconjurătoare alternează, ca o reconstituire istorică a Revoluției, atât de necesară unei memorii colective înțesate de ambiguități, ca o meditație asupra istoriei ori, de ce nu, ca un roman de acțiune. La aceasta se adaugă modul inimitabil cu care Varujan Vosganian ne-a obișnuit încă din Cartea șoaptelor de a desluși simboluri și de a le aduce printre noi. Deși evenimentele sunt relatate la persoana întâi, ar fi prea puțin să spunem că e o carte autobiografică. Fiecare dintre cei ce au supraviețuit se va putea regăsi, într-un fel sau altul, printre protagoniști. De fapt, adevăratul personaj este poporul român aflat în căutarea propriului destin. Și poate că, într-o bună zi, se va considera incompletă o istorie a Revoluției române care nu va include în conținutul ei pagini din această carte.

O investigaţie a fiscului, în cursul căreia îi sunt analizate inclusiv e-mailurile cele mai personale, o determină pe Elfriede Jelinek să-şi treacă în revistă propria viaţă. Pentru prima dată, autoarea scrie despre partea evreiască a familiei sale. Relatări privind destinul rudelor care au fugit din Austria în timpul naziştilor sau care au fost deportate şi omorâte se regăsesc în datele oficiale. În acelaşi timp, investigaţia situaţiei ei financiare o determină să reflecteze la mişcările capitaliste globale. În ce măsură statele continuă să profite şi astăzi de averile evreieşti confiscate? Şi, în contrapartidă, câţi foşti nazişti de frunte au primit compensaţii fără mare vâlvă după 1945? Şi care sunt schemele actuale de evitare a impozitelor sau scandalurile de fraudă gen Cum-Ex, în care a fost implicat, spre exemplu, procesatorul de plăţi Wirecard? Pe cât de autobiografică, pe atât de universală, pe cât de sarcastică, pe atât de inflamată, Declaraţie individuală ne dezvăluie o Elfriede Jelinek care îşi reglează conturile nu doar cu ea însăşi, ci şi cu societatea, care pare mai preocupată de răufăcători decât de victime, urmărind ramificaţiile tranzacţiilor financiare, ce reprezintă unul dintre marile secrete ale economiei moderne.

„Stabilitatea este o iluzie care se clatină la primul eșec”, pare să spună o voce încă de la începutul cărții. Însă din perspectiva cui e eșecul: a mea sau a societății? Roman al deformării și al căutării identității, al explorării sinelui și al descoperirii lumii cu și prin ceilalți, La fel ca mine înfățișează povestea Tinei, o tânără care, după ce rămâne fără locul de muncă și fără relația cu Vlad, pornește în drumul a ceea ce pare să fie (re)devenirea sa, reluând legături din trecut și înnodând altele noi. Construit cu o perspectivă narativă ingenioasă ce presupune viraje bruște și amplasat într-un context social complex, romanul induce ideea asumării și acceptării identității întâi față de sine și apoi față de o societate plină de prejudecăți ostile.

O bucată de pâine albă fără sare – darul pe care un scriitor bătrân îl face câinilor lui, tată şi fiu, ca un fel de împărtăşanie după ce la cină o discuţie aprinsă a împărţit lumea în două: iubitorii de câini şi cei de pisici. Plimbându-se cu credincioşii lui prieteni pe splendida stradă romană cu lumini pe cale să se stingă la ferestre unde norocul i-a surâs să locuiască, bătrânul scriitor îşi aminteşte cum a ajuns la Roma ca jurnalist entuziast în anii 1960, slujbele mărunte pe care le-a avut pentru a supravieţui, strania lume a cinemaului, boema plină de fum şi de culoare a lumii artistice italiene, cafenelele din Piazza del Popolo, întâlnirile cruciale din Piazza Navona cu fabuloasa ei fântână, zile de vacanţă în Sicilia, un poet trădat, o scriitoare uriaşă care l-a ajutat să publice primul roman şi o viaţă întreagă în mrejele unui oraş care te copleşeşte cu frumuseţea lui. Un oraş de poveste în care prietenii dispar, iubirile se pierd în noapte, iar la sfârşit nu mai rămâne decât aşteptarea.

În plin Război Rece, doi români fugiți din țară ajung în mijlocul deșertului algerian, unde primesc o misiune importantă: să participe la pregătirea unor teste nucleare subterane desfășurate de armata franceză. Cei doi sunt martori ai unei detonări în timpul căreia o galerie cedează, iar gazele radioactive scapă la suprafață. Pe lângă aspra climă sahariană, românii au de înfruntat și alte pericole. Printre contractorii civili umblă zvonuri ciudate despre experimente care-și propun deschiderea unor găuri de vierme, accesarea unor tuneluri prin timp și spațiu, iar din fascinația pe care o sădesc asemenea teorii în cei prea temerari se pot naște primejdii inimaginabile. Totodată, există oameni care de sute de ani își duc zilele în deșert, iar cultivarea unei relații cordiale cu ei se dovedește a fi o provocare pentru europeni. Deși atât de multe lucruri îi separă, militarii francezi, fugarii români și beduinii arabi găsesc ceva ce-i unește: umanitatea. Vor purta războaie, vor urî, vor face experimente nebunești, dar, pe lângă toate acestea, vor țese și povești de dragoste. Și, orice ar face, își vor căuta neîncetat locul și menirea. Unii dintre ei le vor găsi.

Personajele din proza scurtă a lui Dragomán (paznic, vizitator, deţinut, prizonier, urmărit sau urmăritor) sunt în general oameni, vii sau morţi, neajutoraţi şi abuzivi, iar în unele cazuri chiar şi îngeri, la fel de mizerabili şi decăzuţi ca oamenii cărora li se arată, şi pe care nu neapărat după aripi îi recunoşti, ci după picioarele cu degete deformate şi bătături, fiindcă „ar fi prea simplu dacă ar zbura, pentru că atunci ar putea să‑şi bage nasul şi în treburi în care n‑ar avea voie s‑o facă, şi astfel totul ar fi prea frumos”. Găsim sisteme, dictaturi, orânduiri posibile, probabile sau aparent reale, deschise şi închise, politice, tehnico-ştiinţifice sau naturale, antrenate într-un insolit joc de-a „trecutul-prezentul-viitorul”. Iar punctele lor slabe devin oportunităţi de scăpare, de eliberare. În spaţiul textelor organizate în jurul unei lumi dictatoriale sau carcerale, adesea doar moartea poate aduce eliberarea. Orânduirile apar şi dispar, se construiesc şi se (auto)distrug, dar întrebarea principală, chinuitoare şi omniprezentă rămâne: ce poate să facă omul în ele sau în afara lor?

Suntem în aprilie 1900, în Levant, pe insula imaginară Minger, al 29-lea vilaiet al Imperiului Otoman, undeva între Creta și Cipru. Pe fundalul destrămării imperiului, tensiunile dintre grecii ortodocși și turcii musulmani de pe insulă se ascut tot mai tare, întreținute și de valiul Sami Pașa. În aceste condiții, când în Minger izbucnește ciuma, adusă fie de musulmani de la Mecca, fie de greci de la Alexandria, Sultanul Abdülhamit al II-lea își trimite chimistul personal, pe Bonkowski Pașa, cel mai renumit expert în epidemiologie din imperiu, pentru a-i pune capăt. Lucru aproape imposibil când o bună parte dintre musulmani resping carantina și răspândesc zvonul că însuși chimistul catolic ar fi adus ciuma cu el. O crimă sângeroasă zguduie insula, iar pentru descoperirea făptașului, Sultanul, pasionat de povestirile cu Sherlock Holmes, trimite un al doilea specialist, pe blajinul doctor Nuri, însoțit de isteața lui soție, Pakize Sultan, prințesă otomană. Nopțile ciumei este un roman istoric plin de suspans, care tratează cu multă ironie teme extrem de actuale într-un cadru de epocă pitoresc.

„Sara este o carte încântătoare, îndeosebi prin amestecul de realism al detaliilor, ca în naturile moarte ale flamanzilor, şi de fantezie barocă, marquesiană, prin extraordinara calitate artistică a scriiturii.” (Nicolae Manolescu)

„Sistemul filosofic blagian este un uriaș postulat, format din nenumărate postulate concrete, toate înlănțuite într-un foileton filosofic grandios și în esență netestabil. Fundamentul ultim pe care se sprijină întreaga construcție și în care îi stau rădăcinile este Geneza biblică.” (Marta Petreu)

Roman nominalizat la Pulitzer Prize şi la National Book Award

Primul volum din seria Zuckerman înlănţuit

Scriitorul fantomă este primul roman al lui Philip Roth narat de Nathan Zuckerman, unul dintre alter egourile ficţionale ale autorului, şi cel care inaugurează seria Zuckerman înlănţuit. În anii 1950, Nathan Zuckerman, scriitor în devenire îndrăgostit de Marile Cărţi ale omenirii, dar care şi‑a dezamăgit deja familia din cauza detaliilor autobiografice din scrisul său, îşi vizitează idolul, pe E.I. Lonoff, scriitor de origine rusă şi maestrul absolut al literaturii americane, în viziunea lui, retras acum la ferma sa din New England. Aici Zuckerman o cunoaşte pe Amy Bellette, o tânără fermecătoare refugiată din Europa care se dovedeşte a fi o fostă studentă şi posibil amantă a lui Lonoff. Cu imaginaţia sa debordantă, Zuckerman se întreabă dacă tânăra nu cumva este chiar victima exemplară a persecuţiilor regimului nazist. O posibilitate care i-ar putea schimba definitiv viaţa.

„O performanță impozantă, o întreprindere curajoasă, laborioasă.” (Andrei Pleșu)

Volumul face parte dintr-o serie care își propune să analizeze întreaga operă a lui Shakespeare.

Cred că un scriitor trebuie mai degrabă să se adapteze la situaţii, la întâmplările din viaţa sa, să scoată din realitatea pe care o-ntâlneşte ce e mai bun, ce e demn de a rămâne în scris şi să-i convingă pe eventualii săi cititori de un oarecare adevăr al celor scrise. Nu sunt neapărat un adept al lui Taine şi Gherea, nu sunt un socialist din categoria unui Ion Nădejde, deşi adesea am fost asociat cu ei pentru că am cochetat cu foi precum Viaţa românească, Munca sau Contimporanul, am frecventat întâlniri socialiste şi am pledat cauza celor mulţi şi amărâţi. Eu chiar cred că mediul social în care un scriitor trăieşte îi influenţează decisiv scrisul, chiar cred că o operă literară reflectă în modul cel mai înalt tendinţele epocii în care a fost scrisă, chiar cred că o operă literară, ca orice operă de artă, trebuie să transmită valori morale şi spirituale care să servească umanitatea, să înalţe sufletul cititorilor sau măcar să-i înduioşeze sau să-i facă să se gândească la anumite aspecte din viaţă care, poate, seamănă cu ce li se întâmplă lor.

În primăvara anului 1923, Germania încearcă să-şi revină după Primul Război Mondial. Inflaţia creşte, iar marca germană se devalorizează şi ajunge să fie folosită drept hârtie de tapet în odăile celor disperaţi, ca un accesoriu al indiferenţei. Tânărul Ludwig Bodmer, angajat al firmei de monumente funerare Heinrich Kroll & Fiii, face cunoştinţă cu mica societate boemă care-l ajută să-şi uite măcar pentru o noapte, două îndoielile. Cu toată degradarea economică ce apasă viaţa locuitorilor, şarmul şi eleganţa anilor 1920 supravieţuiesc. Pe acest fundal se desfăşoară existenţa unei mici comunităţi eteroclite, vag marcate de un lux vetust, în hotelul Walhalla, în clubul de noapte Rote Mühle şi la bodega Blume. Ludwig, a cărui tinereţe a fost furată de război, e frământat de întrebări legate de viaţa în mijlocul acestui haos. Aşa ajunge s-o întâlnească pe Isabelle, tânăra tulburată alături de care speră să găsească iubirea, salvarea atât de căutată, dar şi sensul atrocităţilor unui război pe care lumea, încercând să subziste, deja începe să le uite.

Truman Capote, al cărui Centenar îl sărbătorim anul acesta, spunea că lectura unei povestiri perfecte „îţi amuţește imaginaţia”. Antologia de faţă oferă 30 de feluri prin care imaginaţia cititorului se cufundă plăcut în tăcere.

„Există, în cele 30 de povestiri ale antologiei, o suită amplă de relaţii: de iubire, căsnicie, prietenie, familie, rudenie, colegialitate sau vecinătate, relaţii sexuale, politice sau profesionale, relaţii de joacă și de serviciu, de putere sau de abuz, relaţii cu propriul corp sau cu natura, cu satul, orașul și mediul în sens larg, relaţii cu lucruri și obiecte, cu animale domestice sau sălbatice, relaţii împlinite, secrete, defectuoase sau de-a dreptul trădate, relaţii prezente, trecute sau imaginare, relaţii cu graniţele, trecuturile, identitatea și memoria, relaţii cu sexul, boala, trauma și moartea. Fiecare povestire este, de fapt, o punere în conflict a unor forme distincte de relaţie și relaţionare.” (Marius Chivu)

Eseurile reunite în Dincolo de limite – mărturisiri tulburătoare despre perioada trăită sub ameninţarea fatwei emise de ayatollahul Khomeini, dar şi polemici literare sau discuţii despre pasiunile sale (fotbalul, muzica rock, filmele) – compun portretul lui Salman Rushdie, intelectual veritabil, romancier cunoscut în întreaga lume şi militant pentru libertatea de expresie. Subiectele alese variază de la Vrăjitorul din Oz, India sau scriitori ca Angela Carter, Arthur Miller, Edward Said, J.M. Coetzee şi Arundhati Roy până la unele probleme politice precum situaţia din Kashmir, Irlanda de Nord, Kosovo, lumea islamică versus lumea occidentală sau atacul terorist de la 11 septembrie 2001. Volumul se încheie cu o prelegere ce îi dă şi titlul, în care Rushdie analizează tema limitelor: depăşirea lor, înlăturarea tabuurilor şi frontierele iluzorii ale lumii în care trăim.

Volumul Un balet de leproşi reuneşte pagini inedite de proză din tinereţe care ne dezvăluie devenirea unuia dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai vremurilor noastre. Preluând numeroase materiale lăsate de Cohen, cartea îi va încânta pe fanii săi, demonstrând că magia care i-a însufleţit în întregime opera era prezentă încă de la început. Scrise între 1956, în Montreal, în epoca în care Cohen îşi publica primul volum de poezii, şi 1961, când se stabilise pe insula grecească Hydra, prozele din volumul de faţă oferă o perspectivă surprinzătoare asupra imaginaţiei şi procesului creativ ale artistului. Prin intermediul povestirilor, scenariului unei piese radiofonice şi mai cu seamă al unui roman – despre care autorul însuşi avea să remarce ulterior că este „probabil mai bun” decât celebrul Joaca preferată –, geniul visceral al lui Cohen se manifestă în toată splendoarea sa.

De la moartea lui Mao în 1976, China a cunoscut o ascensiune economică fulgurantă. Acest „miracol” nu a fost însă însoţit în plan politic de un proces de democratizare. Partidul Comunist a continuat să se îmbogăţească şi să-şi consolideze dictatura, exercitând un control drastic asupra populaţiei şi instituind unul dintre cele mai sofisticate sisteme de supraveghere în masă existente în lume. Beneficiind de acces la sute de documente inedite – procese-verbale secrete ale şedinţelor conducerii superioare a partidului, arhive locale sau rapoarte bancare confidenţiale –, Frank Dikötter analizează politica importului de tehnologie, reprimarea brutală a mişcărilor care au culminat cu evenimentele din piaţa Tian’anmen în 1989, câştigul obţinut de China în urma crizei financiare mondiale din 2008 şi strategiile agresive aplicate de aceasta pe scena internaţională. Purtându-l pe cititor din inima celor mai îndepărtate sate şi până în spectaculoasele metropole industriale şi comerciale, autorul spune fascinanta poveste a intrigilor politice şi a epurărilor făcute sub pretextul luptei anticorupţie care au frământat ţara în ultimii patruzeci şi cinci de ani pentru a scoate la iveală ambiţiile economice, diplomatice şi militare ale gigantului asiatic, dar şi pentru a arăta de ce acesta s-ar putea dovedi până la urmă un colos cu picioare de lut.

Sexus este primul roman al trilogiei Rastignirea trandafirie, scrisa de Henry Miller pe parcursul a zece ani, interzisa in Statele Unite ale Americii si publicata la Paris intre 1949 si 1960.

Romanul Sexus, publicat la Paris in 1949, este un amestec de fictiune si episoade autobiografice, in care autorul descrie primele sale eforturi literare, numeroasele aventuri amoroase, destramarea casniciei, traiul intr-un New York sclipitor si totodata marcat de saracie. Este o carte care a starnit controverse aprinse, insa indiferent daca se lanseaza in descrieri licentioase, discutii despre arta, filozofie sau psihanaliza, povesti picaresti sau destainuiri, Henry Miller abordeaza totul cu aceeasi franchete cuceritoare, hedonism asumat si o intensitate ce-si are sursa intr-o sete de viata molipsitoare. 

In varful Dealului Arsenalului din Bucuresti, pe un mare santier, se lucreaza zi si noapte. Catedrala Mantuirii Neamului trebuie terminata pana in decembrie 2018, cand este prevazuta inaugurarea ei. In apropiere se inalta fosta Casa a Poporului, astazi Palatul Parlamentului. Trecutul socialist al Romaniei si renasterea religioasa contemporana se invecineaza. Prin prisma construirii noii catedrale, volumul lui Giuseppe Tateo examineaza relatiile complexe aparute intre Biserica si stat in ultimii treizeci de ani, utilizarea politica a apartenentei religioase, strategiile prin care Biserica Ortodoxa Romana isi afirma importanta in Romania contemporana, dar si noile forme de anticlericalism aparute in opozitie cu ea. Caci, fapt extrem de semnificativ, cea mai inalta catedrala ortodoxa din lume este doar una dintre cele 4.000 de biserici si catedrale ridicate in tara noastra dupa 1989.