Cărți

„Acest pelerin, care este poetul, atrage atenția asupra experienței vieții, a exilului care ni se impune și pe care nu-l putem evita. El ne pune întrebarea fundamentală, aceea a identității noastre interioare. Ne situează în fața pericolului alienării individului, a smulgerii lui din dreptul inalienabil de a fi liber” Ștefan Râmniceanu

Tudor Haschke-Marinescu s-a născut în 1969, la București. A absolvit UNARTE în 1996 la clasa de pictură a profesorului Vladimir Zamfirescu. A avut expoziții în București, Târgoviște, Constanța, Lisabona, Veneția, Luxemburg, Bacău, Chișinău, Cluj.

În poezia Ioanei Crăciunescu nu există frică; pentru că în poezie nu se poate ascunde nimic. Intimă şi transparentă devine lumea toată. Și viaţa, cu toate ale ei.

„E atât de mult din puritatea gnosticilor în versurile lui Gabriel Cărtărescu: din voința lor de lumină, din dragostea lor pentru bine, din oroarea lor de universul rău croit, din convingerea lor că trupul nu-i ceea ce se vede, că adevăratul corp e interior. („Ar fi frumos să înțeleg ce se întâmplă / mi-ar plăcea să fiu / pe dinăuntru din nou", spune el undeva.) Că, în cuvintele altui admirabil adolescent gnostic, Rimbaud, „nu suntem în lume, adevărata viață e absentă". Nu altceva spune, la tot pasul, Gabriel. Aidoma celor mai puri dintre gnostici, și el simte că se află într-o lume fără substanță ontologică reală, o lume în care „nimic nu era tridimensional / sau dimensional pur și simplu". Tot ca la ei, și lumea lui e numai voință de puritate („o lumină cât vreau eu de pură") & de reintrare în adevărata lume - sau de reparare a lumii ăsteia defecte. „Am miere în piept", zice undeva; sau: „dacă observ un gând rău / să-l sugrum până rămâne / fără oxigen"; sau: „aș îmbrățișa conexiunile rupte / ca să le leg la loc". Debutul lui, realmente extraordinar, atât de neasemănător cu ce scriu colegii lui de generație, e așadar documentul unei credințe absolutiste în poezie - de la care așteaptă nu doar să-l exprime, ci pur și simplu să repare lumea. (Și e foarte probabil că nici poezia nu mai are atâta credință în ea însăși.)” Radu Vancu

Ediție bilingvă, cu cinci gravuri în lemn de Mircia Dumitrescu.

„Un recviem emoţionant, scris după moartea tatălui său, ilustrând şi secreta alchimie care ajunge în cazurile excepţionale să facă din frază manifestarea cea mai demnă a emoţiei este şi acest poem în proză a lui José Luís Peixoto. Vorbim de un poet, prozator şi eseist, om de litere de o splendidă mobilitate şi cretivitate, unul din numele reprezentative ale literaturii portugheze de astăzi, adus deja prin câteva titluri spre cititorul român, spre bucuria noastră. Tuturor ne moare din când câte o fiinţă dragă, şi totdeauna asumarea acestei enormităţi e imposibil de rostit. Mi-ai murit… continuă scriitorul să i se adreseze tatălui său. Îl vedem cum încearcă să ia în pumn această particulă posesivă, s-o întoarcă pe toate feţele. Scurtimea enunţului ne spune însă că durerea nu iese din piept… Emoţie pură!”

Dinu Flămând

Lorena Enache 

nepasionată de orhidee, cactuși, muzică tech, laptele zuzu, lenjeria de pat cu flori, chanel no. 5, coperte lucioase, catifea raiată, cocktailuri dulci etc.

pasionată de propria persoană, lumini și Versailles. neîndemânatică, dar mă descurc.

fondatoarea proiectului de poezie performativă Cozy Poetry Night și a tot ce e mai glamuros în poezie.

Sharon Mesmer, despre poeziile căreia Allen Ginsberg scria că sunt „de o minunată îndrăzneală”, este autoarea a paisprezece cărți de poezie și a trei cărți de proză. A obținut de două ori burse ale New York Foundation for the Arts (în 1999 și în 2007). De-a lungul anilor poeziile, nuvelele și textele sale despre muzică au apărut în revista Brooklyn Rail și timp de patru ani a menținut o rubrică permanentă în revista franceză Purple Journal. În prezent predă cursuri de literatură și creative writing la New School în New York.

„Unii vor zice că autobiografismul e deja istorie, că e imposibil să mai scoți ceva bun de aici. Demersul poetic al lui Buzu e unul conștient-politic și trebuie privit ca o formă de rezistență a periferiei împotriva gentrificării. El este în opoziție cu prezentul și cu tot ce e mainstream, e un omagiu adus umilijnței și candorii. Și e mult mai cinstit și onest decât orice alte curente, mișcări sau false drame.” (V. Leac)

„Unii vor zice că autobiografismul e deja istorie, că e imposibil să mai scoți ceva bun de aici. Demersul poetic al lui Buzu e unul conștient-politic și trebuie privit ca o formă de rezistență a periferiei împotriva gentrificării. El este în opoziție cu prezentul și cu tot ce e mainstream, e un omagiu adus umilijnței și candorii. Și e mult mai cinstit și onest decât orice alte curente, mișcări sau false drame.” (V. Leac)

Lămurire

beau un ceai cald
mă uit pe fereastră
telefonul mi-e mort
mi-e tare dor de tine.

tot ce fac e umbră şi scrum

sunt un îndrăgostit care are probleme
cu scrisul

orice altceva e infecţie

Marin Mălaicu-Hondrari s-a născut pe 29 ianuarie 1971, în Sîngeorz-Băi. A publicat Zborul femeii pe deasupra bărbatului (poeme, Eikon, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj), Cartea tuturor intenţiilor (roman, Vinea, 2006; ediţia a II-a, Cartea Românească, 2008), La două zile distanţă (poeme, Charmides, 2011; premiul revistelor Poesis Internaţional şi Transilvania), Lunetistul (roman, Polirom, 2013; Premiul pentru Literatură al oraşului Bistriţa; nominalizare în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, secţiunea „Proză”, nominalizări la Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi şi la Premiile revistei Observator cultural) şi Războiul Mondial al Fumătorilor (roman, Polirom, 2015, 2017). Apropierea a apărut în Polonia sub titlul Bliskość, la Editura Książkowe Klimaty, traducere Dominik Małecki, şi în Spania cu titlul Cercanías, la Ediciones Traspiés, traducere Elena Borrás. A scris în colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu scenariul filmului Parking.

După zile cu ape, doar ape
vedem câte o carte plutind pe lângă noi,
cotorul umflat în sus, cu paginile răsfoite de curenţi
sau obscen deschise spre cer.
Ne amintim amândoi mutările noastre chinuite
scandalurile, împachetatul cărţilor (Pe asta de ce o mai cărăm după noi?)
şi simt apropiindu-se o clipă de tandreţe
aşa cum ştiam ploaia cu ore înainte să cadă.

Bogdan‑Alexandru Stănescu (n. 1979) este scriitor, eseist, traducător, editor. A debutat cu cronică literară în revista Luceafărul (1999), pe cînd era junior editor al Ziarului de Duminică. A publicat proză scurtă în majoritatea antologiilor „Prima mea…” de la Editura ART. În 2010 a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom), iar în 2012 a debutat ca poet, cu volumul Apoi, după bătălie, ne‑am tras sufletul (Cartea Românească), nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi la premiile Radio România Cultural pe anul 2012. În 2013 a publicat la Editura ART volumul Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam, în 2014 al doilea volum de poeme, anaBASis (Cartea Românească), nominalizat la premiile Radio România Cultural, iar în 2019 romanul biografic Caragiale. Scrisoarea pierdută (Polirom). Din 2012 este doctor în filologie, cu teza Emil Botta: Ars moriendi. A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Edward Hirsch, Paul Auster, Daniel Mendelsohn, Louise Glück şi Philip Roth.
Romanul Copilăria lui Kaspar Hauser (ediţia I, Polirom, 2017), pentru care a primit Premiul pentru proză în cadrul Premiilor „Nepotu’ lui Thoreau”, ediţia 2017, Premiul pentru proză al revistei Ateneu, 2017, Premiul Radio România Cultural la categoria „Literatură”, ediţia 2018, Premiul Festivalului primului roman de la Chambéry, Franţa, ediţia 2018, a fost nominalizat pe lista scurtă a Premiului European pentru Literatură, 2019, a fost tradus în Franţa (Phébus) şi Croaţia (Fraktura) şi este în curs de traducere în Ungaria (Jelenkor), Bulgaria (Janet 45) şi Macedonia (Antolog).

„Am cunoscut-o pe Laurine Rousselet la Festivalul internațional de poezie București 2019. În echipa de poeți francezi de atunci, ea făcea notă distinctă prin sobrietatea și angajarea prozelor ei poetice faţă de  războiul catastrofic din Siria, unde fusese cu cîțiva ani înainte și care o marcase profund. Născută în 1974, Laurine Rousselet este poetă și prozatoare, care colaborează la diferite reviste literare și dirijează Les Cahiers de l’Approche (Caietele apropierii), unde fiecare număr este dedicat unui poet internațional.

Tradusă în arabă, catalană, spa­niolă, Laurine Rousselet are deja o voce distinctă în poezia franceză actuală, atît de diferită de poezia românească de azi. Admiratoare a lui Antonin Artaud, prietenă și corespondentă a unor poeți renumiți ca Marcel Moreau, Hubert Haddad și Bernard Noël, Laurine Rousselet este și o creatoare de spectacole de sinergie a poeziei cu muzica, dansul, artele vizuale. Volumul de față conține o selecție de poeme din volumele Nuit témoin (Noapte martor, 2016) și Ruine balance (Ruină balans, 2019). Am ales să traduc în românește poezia Laurinei Rousselet, dificilă în sine și dificil de transpus în altă limbă, pentru că mi se pare că nu trebuie să ne limităm la formula factice dar generalizată în România a poeziei colocviale a banalului, ci trebuie să ținem vii în minte căile multiple și fecunde ale poeticului, pe care să le hrănim cu poezie internațională.”

Magda CÂRNECI

„Am cunoscut-o pe Laurine Rousselet la Festivalul internațional de poezie București 2019. În echipa de poeți francezi de atunci, ea făcea notă distinctă prin sobrietatea și angajarea prozelor ei poetice faţă de  războiul catastrofic din Siria, unde fusese cu cîțiva ani înainte și care o marcase profund. Născută în 1974, Laurine Rousselet este poetă și prozatoare, care colaborează la diferite reviste literare și dirijează Les Cahiers de l’Approche (Caietele apropierii), unde fiecare număr este dedicat unui poet internațional.

Tradusă în arabă, catalană, spa­niolă, Laurine Rousselet are deja o voce distinctă în poezia franceză actuală, atît de diferită de poezia românească de azi. Admiratoare a lui Antonin Artaud, prietenă și corespondentă a unor poeți renumiți ca Marcel Moreau, Hubert Haddad și Bernard Noël, Laurine Rousselet este și o creatoare de spectacole de sinergie a poeziei cu muzica, dansul, artele vizuale. Volumul de față conține o selecție de poeme din volumele Nuit témoin (Noapte martor, 2016) și Ruine balance (Ruină balans, 2019). Am ales să traduc în românește poezia Laurinei Rousselet, dificilă în sine și dificil de transpus în altă limbă, pentru că mi se pare că nu trebuie să ne limităm la formula factice dar generalizată în România a poeziei colocviale a banalului, ci trebuie să ținem vii în minte căile multiple și fecunde ale poeticului, pe care să le hrănim cu poezie internațională.”

Magda CÂRNECI

Născută în Rochester, New York, Abby Wambach a crescut în suburbia Pittsford din Rochester. Este mezina unei familii cu șapte copii și a început să joace fotbal la vârsta de patru ani, încurajată de frații și surorile ei. Este dublă medaliată la Jocurile Olimpice și câștigătoare a Cupei Mondiale FIFA pentru fotbal feminin. Locuiește în Florida, împreună cu soția sa, Glennon Doyle – la rândul ei autoare de bestseller-uri –, și trei copii.