Cărți

  La Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, aflat sub egida Academiei Române, a apărut cartea „Mărturii dedicate eroilor şi martirilor noştri – o sută de ani de frământări, 1918 – 2018”. Autor este profesorul Nicholas Dima, român stabilit în Statele Unite ale Americii din 1969, născut în 1936, în legendara comună Curcani, judeţul Ilfov, şi crescut în Bucureşti, deţinător al diplomei Master of Arts şi al unui doctorat despre problemele etnice şi demografice sovietice, la Columbia University din New York. Înainte să obţină diplomele americane, a fost exmatriculat de la Institutul Politehnic în 1956. Motivele? Desigur, politice, dictate de-un regim antinaţional ce-şi făcuse ţel din – şi a reuşit – schilodirea pe zeci de ani a României. Condamnat la închisoare şi regim forţat de muncă pentru încercarea de trecere a frontierei, Nicholas Dima se reînscrie la Facultatea de Geografie-Geologie, pe care o absolvă normal. Profită de scurta deschidere spre Vest a regimului Ceauşescu şi emigrează în SUA. Acolo parcurge treptele necesare şi exigente ale sistemului de învăţământ superior, specializându-se în studii geopolitice. Ajunge profesor în domeniu şi predă, între alte instituţii, la Şcoala de comandă a armatei americane, de la Fort Bragg, North Carolina. Nu mai înşir titlurile şi distincţiile, deloc onorifice, pe care Nicholas Dima le-a cules într-o viaţă de muncă sârguincioasă, al cărei ţel n-a fost parvenirea personală, ci binele ţării sale natale. Despre care scrie: „Cred că România, şi de altfel întreaga lume, poate fi salvată numai printr-un proces adânc de renaştere spirituală. Mai este oare posibil un asemenea proces? Nu ştiu! Până la acea renaştere, doresc să văd însă o Românie întregită, bine integrată internaţional, dar stăpână pe soarta ei; o ţară condusă de lideri integri şi competenţi; o ţară care să-şi respecte toţi cetăţenii şi care să trăiască în frăţietate cu vecinii. Le doresc totodată tinerilor să nu mai ia calea străinătăţii şi să rămână acasă, unde să aibă grijă de frumoasa grădină pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu.”

         Emblematic pentru tânărul Dima, ca şi pentru mulţi dintre oamenii valoroşi născuţi pe aceste plaiuri, e momentul de la terminarea facultăţii. Atunci, absolvent fericit, deşi făcuse puşcărie politică: „Am prins chiar curaj şi m-am plâns unei profesoare, lectoriţa Prisnea, că am fost nedreptăţit ani de zile şi că tot timpul mi s-au dat note mai mici decât meritam. Aceasta m-a luat de o parte, pe un coridor al facultăţii, şi mi-a spus: «Dima, ai fost pe lista neagră. Zi mersi că ai terminat. Ia-ţi diploma şi pleacă!» Şi plecat am fost. După un an de zile, eram la Viena.” Şi dacă acum jumătate de veac părăseau România tineri, şi mai puţin tineri, ca să spun aşa – cu simţul capitalismului în ADN,  azi constatăm o hemoragie de creiere dictată de-o serie aberantă de guverne ce-au adus parcă mai multe prejudicii ţării decât vechiul regim comunist, din care, de altfel, toate au descins. 

         Fără îndoială, Nicholas Dima este un idealist de bună şi veche factură, crescut în cultul şi respectul muncii remunerate cinstit. Deşi ar dori ca România să fie o ţară la nivelul altora, mai bine gestionată şi cunoscută, multe iluzii nu-şi face. Anii de lucru ca reporter la Vocea Americii i-au oferit posibilitatea să observe destule momente dezamăgitoare, produse de actele diferiţilor guvernanţi români de toate culorile, de la comunişti la idolii tinereţilor sale, ţărăniştii. Repet: guvernanţi, nu popor de rând! Pentru că, ziarist şi român dornic să-şi ajute conaţionalii, Nicholas Dima a colindat ţara mai mult decât destui băştinaşi care proclamă un patriotism de paradă şi-o mândrie stupidă, însă nu întreprind nimic, ba se mai şi văicăresc de vitregia vremurilor şi de viclenia duşmanilor. Când nu era angajat la radio, Nicholas Dima se număra printre sutele de participanţi la manifestaţiile de protest contra comunismului, desfăşurate în diverse oraşe americane. Iar asta de la început, din anii 1970, când unii româno-americani, luând de bune promisiunile de la Bucureşti, încercau să „destindă” relaţiile interstatale în stilul „reciproc-avantajos”, cum suna sloganul propagandei valahe. Jurnalist apoi, cu standard deontologic ridicat, Nicholas Dima s-a străduit ca, pe lângă sarcinile de serviciu impecabil îndeplinite, să dea glas propriilor sentimente intens patriotice, lipsite de orice urmă revanşardă. Numai că patriotismul autentic devenise deja un fel de stigmat pentru noile „comandamente”, de factură corect politică sau cine ştie care alta.

         Aproape fiecare dintre textele cărţii de faţă, iniţial apărute în publicaţii cu difuzare naţională şi – mulţumită internetului – internaţională, conţine sâmburele unei dezamăgiri transparente. Cu valenţe testamentare, podoaba unei cariere de dat exemplu, cartea putea să fie chiar „acordul final” al unui om bolnav de românism. Fiindcă la puţine zile după apariţia ei, un accident vascular era să curme viaţa celui care nu cred că-şi dorea un asemenea prilej semnificativ-simbolic: în Parlamentul României, la sesiunea jubiliară dedicată Centenarului Unirii Basarabiei cu ţara.

         Dumnezeu i-a dat zile, poate chiar să trăiască re-Unirea!

...

Autorul: „Volumul completează un spațiu netratat suficient în istoria dreptului românesc, perioada instaurării și consolidării regimului comunist (1944-1958). Bazat în mare parte pe izvoare arhivistice, tratează schimbările instituționale și legislative care au urmat ideologiei comuniste și care au făcut posibile atât schimbarea sistemului social și economic cât și represiunea politică împotriva vechilor elite și a opoziției politice.

În cadrul lucrării se analizează folosirea de comuniști în propriul interes politic a unor reglementări necesare imediat după război precum combaterea speculei şi sabotajului sau legislaţia pentru sancţionarea „criminalilor de război” şi a „vinovaţilor pentru dezastrul ţării” iar ulterior instaurarea unui sistem de drept și judiciar copiat după matriță sovietică.

A fost perioada în care au fost epurate vechile cadre din justiție și aduse altele noi cu o slabă pregătire profesională dar cu origine socială sănătoasă și un ridicat grad de obediență, perioada în care istituțiile de drept și organizarea judecătorească au suferit schimbări fundamentale și în care mecanismele judiciare represive au putut da naștere unui lung șir de abuzuri ale căror efecte frământă și astăzi societatea românească.”

apărut la Editura Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, cu sprijinul financiar al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, volumul 2 din seria Confesiunile elitei comuniste. România 1944 - 1965: rivalități, represiuni, crime... Arhiva Alexandru Șiperco. Volumul îl are ca editor pe Andrei Șiperco și e prefațat de Ștefan Bosomitu.

Un nou volum al unei serii cu o importanţă deosebită în ceea ce priveşte controversata istorie a perioadei comuniste a văzut lumina tiparului la sfârşit de 2016, fiind editat de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST). “România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea, volumul III, P-R”, volum publicat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, coordonat cu acribie ştiinţifică de Octavian Roske, constituie un extraordinar efort de a recompune un tot din părţile componente ale unei perioade asupra căreia mulţi dintre cei care au trăit-o “privesc” şi azi cu oarecare teamă, în timp ce tinerii absolvenţi de liceu sau de facultate, înţeleg cu greu doctrina despre care li se vorbeşte la şcoală, mai ales în ceea ce priveşte un capitol aparte: libertatea de exprimare. 

Prezentul volum constituie un important instrument de lucru pentru autorii manualelor de istorie mai ales, dar şi pentru cei care vor să afle aspecte cu totul speciale ale unei perioade nu foarte îndepărtate din trecutul poporului român.  

Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului a structurat proiectul “Enciclopedia regimului comunist din România, (1945-1989)” pe trei serii: represiune, rezistenţă, instituţii de partid, de stat, obşteşti şi cooperatiste. Primele două volume ale “Enciclopediei regimului comunist. Represiunea” au apărut în 2011 şi 2012, cărora, iată, li se adaugă al treilea volum din această serie (“România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea, volumul III, P-R”) şi care, împreună cu lucrarea “Enciclopedia regimului comunist din România, 1945-1989, Instituţii de partid, de stat, obşteşti şi cooperatiste”, publicată cu cinci ani în urmă, realizează o sinteză a unui fenomen amplu, cuprins într-o epocă de tristă amintire, cu date esenţiale, repere şi fotografii valoroase. “Consacrat literelor P-R, volumul de faţă conţine informaţii despre locuri de detenţie, precum penitenciare (la articolele Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Poarta Albă,  Rădăuţi, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea, Roman), colonii de muncă (Pardina, Peninsula, Periprava, Periş, Piatra Frecăţei, Popeşti Leordeni, Roşia Pipera, Roznov) centre de anchetă (Rahova),  lagăre de muncă (Perieţi, Plătăreşti), detaşamente de muncă (Petroşani, Roşiori de Vede),  localităţi folosite ca domiciliu obligatoriu (Părteşti, Pelicanu, Petreşti, Pietrişu, Prisaca, Răchitoasa – jud. Bacău, Răchitoasa – jud. Ialomiţa, Rădăşeni, Rădeşti, Răsuceni, Reghin, Roşu, Rubla), centre de detenţie (Pâncota), spitale sau secţii de psihiatrie folosite pentru neutralizarea opozanţilor şi disidenţilor (Podari, Poiana Mare, Răducăneni). Mai multe articole din acest volum au ca subiect victimele represiunii, de la categorii profesionale (poliţişti), la culte, asociaţii sau manifestări religioase (penticostal, presă religioasă, prozelitism, reforma învăţământului religios, Rugul Aprins), de la comunităţi etnice (…), la partidele politice considerate ostile regimului comunist (…). Alte articole conţin informaţii despre terminologia utilizată în anchete, rechizitorii, sentinţe sau diverse acte cu caracter normative care au constituit suportul juridic al măsurilor represive”, subliniază Octavian Roske în prefaţa volumului, accentuând faptul că fiecare articol este însoţit de o bibliografie selectiveă, cercetătorii având în vedere, pe de o parte, studierea arhivelor, a legislaţiei existente, a lucrărilor online şi a numeroaselor cărţi, reviste şi a altor tipuri de publicaţii, respectiv, pe de altă parte, istoriile orale care întregesc terenul studiat. Aşadar, completaţi-vă colecţia proprie cu o lucrare care nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă! 

Academia Romana - Institutul National pentru studiul totalitarismului

Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului a structurat proiectul “Enciclopedia regimului comunist din România, (1945-1989)” pe trei serii: represiune, rezistenţă, instituţii de partid, de stat, obşteşti şi cooperatiste.
Cele două volume – “Enciclopedia regimului comunist. Represiunea”, volumul II: F-O, coordonator Octavian Roske, şi “România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Instituţii de partid, de stat, obşteşti şi cooperatiste”, coordonator Dan Cătănuş, alături de prima carte din seria “Enciclopedia regimului comunist. Represiunea, volumul A-E”, coordonat tot de prof. Roske –  constituie, fără îndoială, lucrări care nu trebuie să ne lipsească din bibliotecă!

Volumul de muncă al numerosului colectiv de autori a fost imens. Cercetătorii au studiat îndeaproape “faţetele” acestei epoci de oprelişti. Domeniile dezbătute sunt numeroase, însă aş accentua asupra faptului că Academia Română a primit în acei ani o grea lovitură, prin lupta susţinută a comuniştilor pentru a elimina elitele intelectuale şi, odată cu ele, a tuturor instituţiilor democratice, a libertăţii cuvântului, a tuturor valorilor. 113 membri ai Academiei Române au fost îndepărtaţi, între care Lucian Blaga, Gheorghe Brătianu, generalul Radu Rosetti, Simion Mehedinţi, Dimitrie Gusti, Horia Hulubei şi mulţi alţii. Nouă dintre cei întemniţaţi au murit în închisoare, fără lumânare şi fără să cruce la căpătâi. Imaginile regăsite în volumele amintite sunt zguduitoare, constituind o poartă către o lume dispărută astăzi, din fericire, însă o mărturie a anilor grei pe care i-a traversat România.