Cărți

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1-30 din 41817

  • Hana
    59.00 LEI
    Un roman emoționant despre destine spulberate de istorie, vinovăția supraviețuitorului și forța regeneratoare a iubirii. Suntem în 1954, Mira are nouă ani și viața ei este pe cale să se schimbe pentru totdeauna. După ce o epidemie de febră tifoidă face ravagii în orașul ei, răpindu-i părinții și frații, copila orfană este nevoită să locuiască cu mătușa ei misterioasă și depresivă, Hana, o femeie deopotrivă fragilă și înfricoșătoare.
  • ERI. Invatamantul finlandez in practica
    60.00 LEI
    Care e secretul țării cu cele mai bune rezultate la testele PISA? Articularea dintre responsabilitate, încredere, autonomie și cooperare. Această colecție de eseuri ne arată de ce pregătirea copiilor pentru viitor cere o profundă schimbare de paradigmă.
  • Libraria pierduta
    59.00 LEI
    O librarie neobisnuita. Un manuscris pierdut. O poveste magica. Un roman evocator si incantator, plin de romantism si secrete, aflat pe lista scurta pentru British Book Awards 2024 la categoria Pageturner! În 1921, Opaline fuge din Anglia înainte ca fratele ei mai mare să o forțeze să se mărite cu un bărbat pe care nu-l iubește. În curând, fata găsește un loc de muncă într-o librărie din Paris și întâlnește un străin carismatic, care o face să simtă fiorii primei iubiri. Dar, în timp ce familia ei, propria naivitate și ororile războiului amenință să-i răpească tot ce iubește mai mult pe lume, un manuscris valoros ar putea să-i salveze viața. Sau să i-o distrugă.
  • Cand cerurile au fost scoase la vanzare
    89.00 LEI
    Cand cerurile au fost scoase la vanzare. Ciudatii si genialii care se intrec sa ne aduca spatiul mai aproape. Odată cu lansarea rachetei Falcon 1 în 2008, SpaceX a lui Elon Musk a devenit prima companie privată capabilă să construiască o rachetă cu costuri scăzute, care să poată ajunge pe orbită. Iar acel moment de referință a venit la pachet cu implicații enorme: Silicon Valley, nu NASA sau statele naționale, și-a consolidat deodată poziția de epicentru al noii Epoci a Spațiului. Start-upurile și investitorii înstăriți din spatele lor au început să-și dea seama că universul – neguvernat și infinit – era gata pentru afaceri. Bun venit în Vestul Sălbatic al ingineriei aerospațiale.
  • Gandeste mai repede, vorbeste mai inteligent
    59.00 LEI
    Cum să fii spontan când ești pus în dificultate Mulți dintre noi ne temem când trebuie să ne prezentăm ideile, simțind adeseori că suntem nepregătiți, anxioși și intimidați. Unii experți în public speaking ne ajută, prezentându-ne experiențe legate de comunicarea planificată, cum ar fi slideshow-uri, prezentări sau discursuri oficiale. Dar cea mai mare parte a comunicării noastre profesionale și personale se produce în situații spontane, care ne iau prin surprindere, lăsându-ne mult prea adesea fără cuvinte. Cum am putea să ne ridicăm la înălțimea ocaziei și să strălucim când suntem puși în dificultate?
  • Asterix și Turul Galiei
    44.44 LEI

    Volumul 5 din seria Asterix

    Trimisul special al lui Iulius Cezar, prefectul Lucius Floaredelotus, ajunge în Galia cu măreața misiune de a pune la pământ satul galilor nebiruiți... După prima bătălie, care este și prima înfrângere, Lucius le ordonă centurionului Gracchus Deajunsus și trupei sale de la Minibonum să izoleze satul gal.

    Numai că, atunci când romanii spun nu, Asterix zice da. Iar când soldații romani construiesc o baricadă în jurul satului spre a-i închide înăuntru pe săteni, Asterix și Obelix pornesc într-o călătorie prin întreaga țară, adunând specialități locale pe drum. Ospețe pe cinste pentru ei, dar și pentru cititori.

  • Cum să faci să NU citești în vacanța de vară: Ghidul lui Charlie Joe Jackson #3
    38.38 LEI

    Ilustrații de J.P. Coovert

    Cum să faci să NU citești în vacanța de vară este cel de-al treilea episod nostim din viața unui cititor fără chef.

    Ca să le facă pe plac părinților, Charlie Joe pleacă într-o tabără de trei săptămâni. Mare, soare, distracție… Ei bine, nicidecum! Charlie Joe, celebrul necititor, ajunge în Tabăra Kartzulya, locul de întâlnire al marilor iubitori de carte, cu un program încărcat de ateliere pe teme de gramatică și literatură.

    Înconjurat de genii și tocilari, cum își spun ei, eroul nostru își stabilește un scop precis: rând pe rând îi va convinge pe colegii de tabără să nu mai citească. Vrea să-i facă să-i semene. Însă planul lui pare să se îndrepte într-o altă direcție…

  • Ștrumfii și satul fetelor. Vol. 1: Pădurea interzisă
    42.42 LEI

    5 povești cu ștrumfi

    Ștrumfii, prietenii noștri mici și albaștri, descoperă un sat secret în care locuiesc doar fete ștrumf. Acolo, spaima ștrumfilor nu e Gargamel, ci înfulecă-totul, iar fetele sunt maestre ale deghizării. Ștrumful Sportiv și Vijelie se iau la întrecere ca să se știe clar cine e cel mai ștrumf dintre ei, Ștrumful cu Ochelari e dintr-odată în centrul atenției, iar Ștrumful Bleguț reușește de unul singur să îmblânzească un dragon zburător. Dar, una peste alta, ștrumfii au multe de învățat de la noile prietene și își dau seama că doar împreună pot să ștrumfească cu bine orice încercare.

    Ștrumfii sunt mai puternici când lucrează împreună, nu atunci când se ciondănesc dintr-un nimic. Dar în lumea lor magică apar tot felul de probleme și de personaje malefice precum Gargamel.

    Pentru că sunt fragili, micuți de statură și au abilități diferite, ei trebuie să colaboreze pentru a face față pericolelor care-i așteaptă. Dar sunt foarte curajoși și tot timpul pregătiți să ștrumfească în ajutorul cuiva.

  • Cartea depresiilor. 24 de confesiuni despre tristețe, teamă, disperare și alți demoni
    39.00 LEI

    Postfață de Raluca Bejenariu și Teodora Popescu

    „Se crede că scrisul e cathartic, dar istoria literaturii, inclusiv cea românească, e plină de suferinzi și sinucigași. Cu toate acestea, nu am invitat să contribuie la acest volum scriitori: pe de o parte, pentru că ei au deja la îndemână instrumentele (și obișnuința) scrisului; pe de altă parte, pentru că mi s-au părut mai interesante imaginarul bolii și limbajul celor care îndeobște nu se exprimă pe sine, în artele lor, neapărat cu ajutorul cuvintelor.

    Cât despre dimensiunea terapeutică a scrisului, a rămas la latitudinea fiecăruia să evalueze în ce măsură aceasta este sau nu un mit. Cum a remarcat și Andrew Solomon, autorul faimoasei cărți despre depresie Demonul amiezii: să scrii despre depresie e un lucru dureros, trist, solitar și stresant.

    Veți descoperi în carte, dincolo de satisfacția și surpriza (poate chiar revelația) de a citi texte extrem de emoționante, profunde și, mai ales, expresive literar, o mare varietate de înfățișări și manifestări ale suferinței, de cauze și efecte, de dificultăți de acceptare, diagnosticare și vindecare, de situații, escaladări și rezolvări ale tulburărilor. Există în această suită de exerciții de umilință, onestitate și îndârjire cel puțin câte o experiență pe măsura, înțelegerea și consolarea fiecărui cititor în parte. E greu de crezut că cititorii, acești «nos semblables, nos frères», nu vor găsi aici confesiuni cu care să nu (poată să) se identifice, cu care să nu rezoneze, pe care să nu le citească cu empatie, această abilitate care ne preocupă pe toți în acest moment.“ — MARIUS CHIVU

    DAN BYRON  •  NICOLAE COMĂNESCU  •  SUZANA DAN  •  DANA DEAC  •  MIHAI DOBRE  •  AIDA ECONOMU  •  ALEXANDRA FURNEA  •  ANDREA GAVRILIU  •  OANA GIURGIU  •  IULIA LUMÂNARE  •  RAZVAN MAZILU  •  MELA MIHAI  •  COSMIN „MICUTZU“ NEDELCU  •  KATIA PASCARIU  •  LIA PERJOVSCHI  •  ANDREEA RAICU  •  IULIA RUGINĂ  •  ADA SOLOMON  •  ALEXANDRU N. STERMIN  •  CATALIN ȘTEFĂNESCU  •  ISTVÁN TÉGLÁS  •  ȘTEFAN TEȘANU  •  ROMAN TOLICI  •  LUIZA ZAN

  • Cum să fii un părinte calm
    39.00 LEI

    Ilustrații de Louise Turpin

    „Nu izbuteam să fiu o mamă calmă. Aveam dese răbufniri de furie și ridicam vocea. Mă răsteam des la copii. Eram extrem de stresată. În plus, mă paraliza adeseori impresia de inadecvare și vinovăție, la care se adăugau stările mele de anxietate. Nici acum nu sunt mama perfectă sau culmea seninătății, dar în ultimii doi ani m-am străduit mult, iar acum mă simt în sfârșit în măsură să-ți povestesc despre aventura mea. Chiar dacă nu sunt cel mai calm părinte din lume, sunt mândră de ce am realizat, și știu că și tu poți obține rezultate similare.

    Pot spune cu toată sinceritatea că acum mă aflu, emoțional vorbind, în cea mai binecuvântată perioadă a vieții mele… Am muncit din greu ca să-mi recunosc vechile probleme și, într-un final, să mă eliberez de ele, iar procesul de vindecare nu s-a încheiat încă. Știu că mai am mult de lucru, dar acum abordez viața cu o doză de pace și seninătate pe care nu le aveam înainte. În această carte îți voi împărtăși pașii și procesele care m-au ajutat să devin mai calmă, mai fericită și mai împăcată, nu doar cu copiii mei, ci și cu mine însămi.“ — SARAH OCKWELL-SMITH

    Cele șapte reguli de aur ca să devenim părinți calmi

    1. Stă în puterea oricărui părinte să fie mai calm.

    2. Toată lumea își pierde cumpătul câteodată.

    3. Nici un părinte nu trebuie învinovățit că nu-și poate păstra calmul.

    4. N-o să scapi de multitudinea de trăiri intense.

    5. Greșelile tale nu anulează tot ce-ai făcut bine înainte.

    6. Drumul către starea de calm ia timp.

    7. N-o să-ți traumatizezi copilul dacă se-ntâmplă să-ți ieși din fire.

  • Viața mea cu Mozart
    32.00 LEI

    O călătorie emoționantă în lumea muzicii mozartiene.

    „Muzica este strâns legată de viața mea intimă și spirituală. Muzica ne ajută să ne construim identitatea, ne alină suferința, ne readuce bucuria în suflete, ne face să dansăm și să cântăm. Dar arareori se vorbește despre această putere uluitoare.“ — ERIC-EMMANUEL SCHMITT

    Viața mea cu Mozart este un «da» filozofic spus vieții.“ — Le Soir

  • Manga Pisicile Războinice (vol. I). Aventurile lui Dungă Cenușie – Războinicul rătăcit
    29.90 LEI

    Ilustrații de James L. Barry

    Prima aventură ilustrată PISICILE RĂZBOINICE Manga

    Personajele pe care fanii le-au cunoscut până acum prin intermediul cuvintelor prind viață cu ajutorul ilustrațiilor. Aventurile Manga sunt pline de suspans și dinamism. Se adresează atât cititorilor familiarizați cu universul Pisicilor Războinice, cât și tuturor iubitorilor de romane grafice.

    Manga debutează cu miniseria Aventurile lui Dungă Cenușie, pe care îl veți descoperi ca pe un adevărat erou în carne și oase. Partea I Războinicul rătăcit îl surprinde în mai multe situații palpitante și el savurează fiecare clipă de acțiune explozivă. Din secundul Clanului Tunetului, Dungă Cenușie se transformă într-un motănel de casă, după ce este capturat de Două-Picioare și dus departe de tovarășii săi. În loc de pericolele din pădure, se va confrunta cu noi provocări: mâncare la discreție, răsfăț cât cuprinde și un adăpost cald și sigur. Dar se obișnuiește cu aceste condiții? Nici vorbă, pentru că dorul de vechea sa viață îl determină să evadeze!

  • Partea lor de adevăr
    Preț special 59.93 LEI Preț standard 79.91 LEI

    Volumul Partea lor de adevăr reunește convorbirile înregistrate și redactate, pe parcursul a opt ani (1993–2001), cu trei dintre liderii comuniști proeminenți ai României: Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Bârlădeanu și Corneliu Mănescu. Prin micile istorii ale vieții lor, acești foști demnitari sunt martori angajați și personalități adecvate în formarea unor reprezentări ale marii istorii a secolului XX. O epocă densă în schimbări la nivel global, național și individual, prin consecințele Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial, instaurarea regimului stalinist, politica internă și externă a României în diversele etape ale Războiului Rece, evoluția societății și a stilului de viață, relația lider-mulțime și așa mai departe.

    „Deși n-au conviețuit cu grupul comuniștilor din închisori coalizat în jurul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cei trei au înregistrat o fulminantă ascensiune după război. Au fost folosiți și în schimbul de generații marcat de debutul «epocii Ceaușescu». Apoi s-au poziționat critic față de regimul în care au montat și ei piloni de construcție, Mănescu și Bârlădeanu fiind semnatari ai «Scrisorii celor șase», actul notoriu de disidență de la sfârșitul regimului comunist.” LAVINIA BETEA

  • Colega de birou
    49.90 LEI
    Descopera un splendid thriller psihologic, in care puncte de vedere diferite se impletesc intr-un mod neasteptat, iar rasturnarile de situatie te tin captiv intr-un vartej de intrebari pana la ultima pagina.

    Iubesti thrillerele, misterul si suspansul? Vei citi pe nerasuflate aceasta carte! Cuvant dupa cuvant, pagina dupa pagina, vei simti cum adrenalina curge prin venele tale cu o viteza uimitoare, pentru ca la final sa vrei sa te reintorci la prima pagina, pentru a intelege mai bine ce s-a intamplat.
  • Sa nu ma minti
    49.90 LEI
    Dupa seria-fenomen Menajera, regina thrillerelor psihologice, Freida McFadden, a creat un nou roman pline de suspans, pe mai multe straturi si cu intorsaturi de situatii care iti tin mintea intr-un vartej permanent al presupunerilor.
     
    Descopera romanul perfect pentru o cursa plina de adrenalina. Tulburator, captivant si delicios de sinistru - il citesti cu sufletul la gura pana ajungi la finalul socant.
     
    Singurul mod in care doi oameni pot pastra un secret este ca unul din ei sa dispara. De tot.
     
    Crezi ca stii cum se termina? Mai gandeste-te o data.
  • Pelerinajul egumenului Daniil în Ţara Sfântă (1106-1108)
    10.50 LEI
    Prezenta ediţie a „Pelerinajului egumenului Daniil în Ţara Sfântă” conţine prima traducere în limba română a unuia dintre cele mai importante texte ale creştinismului răsăritean, dar şi ale istoriei Evului Mediu târziu. „Pelerinajul egumenului Daniil” este totodată cea mai veche descriere rusească a pelerinajului în Țara Sfântă, traducerea în limba rusă contemporană având la bază originalul scris în limba rusă veche din secolul al XV-lea. Textul seamănă cu un jurnal de călătorie. Pe lângă descrierea Sfintelor Locuri, Daniil dă culoare datelor prezentate, recurgând la pasaje din Sfânta Scriptură, fiind deosebit de atent și la semnificația fiecărui loc în parte. Narațiunea lui Daniil trezește un interes profund și prin faptul că autorul nu a fost doar un membru al Bisericii Ruse, ci și stareț al unei mănăstiri, un om inteligent și educat.
  • Limbajul secret al chipului
    55.00 LEI

    Am venit pe lume purtand cu noi o harta menita sa ne ajute sa ne gasim drumul, sa ne construim un destin care sa ne aduca bucurie si implinire: chipul nostru. Raspunsurile de care avem nevoie s-au aflat intotdeauna in fata noastra, inscrise chiar in trasaturile noastre, in privire, in zambet, in cele mai delicate linii ale chipului nostru.

    Cartea Suadei Agachi - specialist in tehnici de citire a chipului si analiza trasaturilor faciale, ne invita sa privim dincolo de aparente, sa descifram limbajul secret al chipului pentru a ne cunoaste cu adevarat pe noi insine, dar si pe ceilalti. Limbajul secret al chipului iti dezvaluie taine pe care cuvintele nu ti le vor spune niciodata.

  • Cronica anonimă a Primei Cruciade. Faptele francilor și ale celorlalți pelerini ierusalimiteni
    30.45 LEI

    Lipsa de interes pentru cunoașterea dovezilor literare de prim rang a încurajat, la nivel larg, înmulțirea exagerată a clișeelor și a prejudecăților referitoare la rolul Bisericii în lupta pentru eliberarea Locurilor Sfinte.

    Cruciada I reprezintă dovada de compatibilitate a părților unui organism care încă mai păstra un suflu unitar. Și dacă întâia mișcare cruciată poartă mesajul sublim (poate ultimul din istorie) al unei Europe cu suflet creștin, alipită cu ambele sale brațe (cel răsăritean și cel apusean) de idealul unității în, prin și pentru Hristos, tot ea poartă și cel mai cumplit avertisment: până și cel mai pur suflet poate fi corupt, până la desfigurare, de slava deșartă.

    Cartea de față reușește să deschidă o poartă a timpului către o epocă demult apusă. Mai presus chiar decât importantele date istorice furnizate „la cald” de către unul dintre participanții la Cruciada I este reproducerea fidelă a sentimentelor și a judecăților sale cu privire la circumstanțele extreme prin care a trecut.

  • Destinul ascuns in numere
    55.00 LEI

    Destinul nu este scris cu cerneala, ci cu numere.

    Inca de la nastere, numerele au dansat in jurul tau, conturand povestea ascunsa a propriului destin. Ti-au vorbit dintotdeauna, dar le-ai ascultat cu adevarat?

    De la calcularea numarului destinului tau, pana la aplicarea cunostintelor numerologice in luarea deciziilor importante, vei descoperi un univers plin de mister si intelepciune, care te va ghida catre o viata mai constienta si mai implinita. Destinul nu este scris cu cerneala, ci cu numere. Ele sunt oglinzile care reflecta esenta ta unica, dezvaluind talentele cu care ai fost inzestrat si calea pe care esti menit sa o urmezi. Acum este momentul sa descoperi cheia care descifreaza limbajul lor misterios si le dezvaluie tainele.

  • Împăratul Teodosian - patronul universalismului roman şi al ecumenicității Bisericii
    45.00 LEI

    Răscolind prin cotloanele timpului te pândesc două mari pericole: să te pierzi sau să îşi pierzi credinţa, şi avansând pe firul cercetării pot spune că în ciuda intenţiei de a demistifica subiectul şi de a evidenţia tipare ale unor acţiuni premeditate cu un anumit rezultat scontat, a trebuit să accept resemnat intervenţia miraculoasă a degetului lui Dumnezeu, Care acţionează în istorie şi îi corectează cursul.
    Lucrarea de faţă îşi propune să recupereze izvoarele şi să prezinte cadrul istoric şi raporturile dintre Biserică şi Stat în intervalul 379-438, dar şi să suprindă procesele care au contribuit la cristalizarea unei situaţii cadru în care s-a dezvoltat Imperiul Bizantin în baza moştenirii ideologice teodosiene şi a creştinsimului de factură niceeană, deoarece lui Teodosie cel Mare şi urmaşilor săi le revine meritul de a fi schimbat, împotriva tuturor şanselor, direcţia de încreştinare a Europei prin eliminarea semiarianismului de toate culorile. Din acest motiv, posteritatea le datorează dacă nu un cult pe măsura celui pentru Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, atunci cel puţin o amintire pioasă şi o (re)cunoaştere a calităţii de patroni ai universalismului roman şi ai ecumenicităţii Bisericii.

  • Cină la Roma. Istoria lumii într-o singură masă
    52.90 LEI

    O carte amuzantă, fascinantă și originală

    Andreas Viestad, un renumit critic de restaurante și un reputat specialist scandinav în gastronomie, ne serveşte, pagină cu pagină, un regal culinar şi istoric. O masă în Cetatea Eternă se transformă într-un pretext pentru a explora în tandem istoria omenirii și a bucătăriei antice, medievale și moderne. Cină la Roma nu li se adresează numai gurmanzilor; este lectura ideală pentru pofticioşii dornici să descopere atât gustul lumii în care trăim, cât şi savoarea trecutului.

    Textul de față împletește experiența unei cine la restaurantul La Carbonara din Roma cu toate lucrurile incredibile pe care, de fapt, orice masă a zilei ni le poate spune despre trecutul omenirii. În mod special într-un oraș cu o istorie atât de bogată, cum este capitala Romei, suntem tentați să percepem mâncarea gustoasă și băutura ca pe o modalitate de a ne deconecta de la lecția de istorie care ni se servește permanent pe străzi, în muzee, în fața diverselor vestigii. Ne-am obișnuit să privim istoria ca pe o înșiruire de evenimente politice și încleștări militare, ca pe o sumă a acțiunilor și ideilor unor oameni de seamă. Mâncarea se numără printre subiectele de interes numai în contextul în care se discută despre condițiile social-politice care au condus la foamete și criză sau la descoperirea unor noi resurse.

    Autorul propune o perspectivă inovatoare, curajoasă și de-a dreptul fascinantă: mâncarea nu este doar rezultatul istoriei, ci reprezintă în sine un factor determinant al acesteia. Este ea însăși acel factor decisiv care ne-a făcut să ne stabilim într-un anumit loc și să ne organizăm într-un anume fel sau să devenim cei care suntem azi. Mâncarea vorbește despre locurile din care provenim, despre modul nostru de viață și despre ce ne-a motivat și ne-a inspirat. 

  • Regele nu moare. Albumul unui spectacol de legendă
    148.00 LEI

    „Doamnelor și domnilor, dați‑mi voie să vă spun de la început: sunt un privilegiat! Am avut nesperata șansă de a fotografia spectacolul Regele moare încă de la prima repetiție, de la prima întâlnire a micii echipe artistice, în 2017, până la cel mai recent spectacol, din februarie 2024. Și am avut ocazia de a‑i vedea pe scenă, aievea, pe doamna Mariana Mihuț și pe domnul Victor Rebengiuc în această bijuterie de spectacol regizat de Andrei și Andreea Grosu, alături de ceilalți actori, Ana Ciontea, Florentina Țilea, Șerban Pavlu și Richard Bovnoczki. Am fost martorul aproape nevăzut al multor momente frumoase din istoria acestui spectacol, o istorie care încă se scrie.”

    Florin Ghioca

  • Misiunea vieții tale. Cum să o descoperi și să o urmezi
    54.90 LEI

    Cartea de față se dorește a fi un manual de lucru pentru elaborarea misiunii personale – cu scrieri inedite, studii de caz, idei asupra cărora să reflectezi, liste de verificare și exerciții practice de la celebrul autor Stephen R. Covey.

    Misiunea vieții tale – Cum să o descoperi și să o urmezi reprezintă o continuare a bestsellerului lui Covey, Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, legându-se în mod deosebit de a doua deprindere, „Începe având în minte finalul“. Volumul oferă cititorilor răspunsuri foarte necesare la întrebări presante, care ne preocupă pe toți în aceste vremuri.

    Pas cu pas, te va ajuta să identifici ce te motivează, ce îți dorești cu adevărat și ce te face fericit. La final, misiunea vieții tale va fi completă: o lumină călăuzitoare care te va menține pe drumul către o viață plină de sens, eficientă și de succes.

  • Uimitoarea lume a corpului uman
    79.91 LEI

    O călătorie fascinantă în universul corpului uman

    Micii cititori români au acum ocazia de a porni într-o nouă expediție a cunoașterii. Publicat în original de prestigioasa editură britanică Dorling Kindersley (DK), parte a Penguin Random House, Uimitoarea lume a corpului uman le dezvăluie procesele extraordinare care se petrec la suprafața și in interiorul corpului.  

    Mănânci, gândești, te joci, înveți, dormi, mergi și faci o multitudine de alte activități în fiecare zi. Dar nimic nu ar fi posibil fără extraordinara sincronizare dintre toate componentele celei mai incredibile mașinării din lume: corpul uman. Cartea semnată de Dr. Bipasha Choudhury este structurată în 17 capitole bine definite, precum „Din ce suntem alcătuiți?”, „Super-scheletul” sau „Povestea sângelui”, care urmăresc pas cu pas componenta si rolul tuturor sistemelor corpului.

    Ce este „plămânul de fier”?

    Care celule din corp trăiesc numai 30 de zile?

    Câte mii de receptori se găsesc pe vârfurile degetelor de la mâini?

    Unde este situată scărița, cel mai mic os din corpul uman?

    Ce instrumente chirurgicale și ce medicamente foloseau oamenii cu mai bine de 2000 de ani în urmă?

    Volumul explorează pas cu pas mecanismele care ne mențin în viață în fiecare zi, cuprinzând informații aliniate la cele mai recente cercetări științifice. În același timp, surprinde și momentele-cheie din evoluția medicinei. Copiii descoperă astfel cum s-a schimbat înțelegerea corpului din cele mai vechi timpuri până astăzi. Nu este necesară o cunoaștere prealabilă a anatomiei, dar odată adânciți în această lectură, cititorii vor dezvolta o fascinație continuă pentru biologie, medicină și știință, care îi va însoți pe tot parcursul vieții.

    Formatul grafic și modalitatea de prezentare sunt cele care fac din Uimitoarea lume a corpului uman o lectură-cheie în domeniul său. Personajele amuzante din lumea corpului uman, cronologiile care redau progresul medical, comparațiile care înlesnesc înțelegerea diverselor informații captivează cititorul și îi hrănesc curiozitatea. De asemenea, volumul cuprinde secțiuni transversale simplificate, fotografii din lumea reală, diagrame, ilustrații jucăușe. Este cartonat, viu colorat și are o dimensiune generoasă. Cu alte cuvinte, acesta este ghidul despre corpul uman care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui copil de peste 8 ani! Să înceapă aventura!

  • Cutia Pandorei. Chestiunea armeană în arhivele diplomatice românești
    58.00 LEI

    Din cei 2000 de ani de istorie creștinească a armenilor doar 70 au fost de pace. Invaziile, războaiele, care au fost purtate sub semnul crucii, aveau să reducă la un sfert teritoriul lor istoric. Dacă ar fi fost lăsați în pace, armenii ar fi fost azi un popor de 160 de milioane de suflete. Dacă… Așa am rămas puțini, dar creștini. (...) Duminică, 21 noiembrie 2021, s-a cele­brat slujba de pomenire a celor 5000 de tineri jertfiți într-un război și rapid, și crud.

    Sunt încrezător, mai ales după ultimele evenimente tragice petrecute la poalele Caucazului, că această carte își va găsi cititori interesați de aceste istorii ale unei țări, deși îndepărtată de noi, foarte prezentă prin națiunea ei în istoria românească. Și încă de la formarea provin­ciilor ei istorice. O țară minusculă azi, un imperiu pe vremea începuturilor creștinismului, doar cu câteva milioane de cetățeni, după măsurătorile oficiale. Cu o diasporă care e peste tot, preocupată însă și ea de gri­jile zilei de mâine, plus grija de a-și păstra identitatea într-o lume nebună, prea nebună. Și totuși, ceva-ceva mă îndemnase să mă silesc la această carte.

    Vartan Arachelian

  • Manual de anestezie şi terapie intensivă (vol. II): Terapie Intensivă
    59.90 LEI

    Ghid clinic pentru studenți și medici rezidenți ATI începători

    Al doilea volum al Manualului de anestezie și terapie intensivă semnat de Prof. Dr. Gabriel M. Gurman reunește aspectele esențiale pentru activitatea în secția de terapie intensivă, inclusiv cele mai recente evoluții în domeniu.    

    Manualul de față reprezintă ediția revizuită și adusă la zi a celui original, apărut în limba ebraică, și realizat de Prof. Dr. Gurman în colaborare cu Dr. Amir Ghilan. Este conceput după modelul a ceea ce în limba engleză se numește „cookbook“: include mai toate domeniile specialității, dar prezentarea lor are un caracter eminamente clinic.

    Atât studentul aflat în rotație în secția ATI, cât și rezidentul ATI în prima perioadă a specializării, se confruntă cu aceeași problemă: imposibilitatea de a descoperi domeniul într-un timp scurt. Studentul este nevoit să parcurgă noțiunile principale în doar câteva săptămâni. Rezidentul este obligat să înțeleagă din primul moment aspectele de bază ale specialității sale. Acestea sunt necesitățile în întâmpinarea cărora vine manualul creat de Prof. dr. Gabriel M. Gurman. Totodată, volumul deschide calea spre aprofundarea ulterioară a datelor prezentate.

    Cititorii vor descoperi aici date și fapte esențiale pentru introducerea în activitatea zilnică a unei secții ATI, cu foarte puține trimiteri fiziopatologice sau farmacologice. Poate fi parcurs în câteva zile și poate fi înțeles cu ușurință, pentru că terminologia folosită este cea însușită în timpul anilor de studenție. Din paginile sale, studenții sau medicii rezidenți ATI începători învață ce se petrece oră de oră într-o unitate de terapie intensivă.

    Starea pacientului internat în UTI este, prin definiție, dinamică și instabilă. În comparație cu rata de mortalitate într-un spital general, care este în jur de 1-2% dintre pacienții internați, mortalitatea în UTI se apropie de 20%, chiar și în cele mai moderne spitale din lume. Dar, înaintea erei terapiei intensive, doar în urmă cu mai puțin de un secol, imensa majoritate a pacienților care ar fi putut beneficia de un tratament intensiv decedau în primele ore sau zile ale internării în spital.

    Anesteziologia și terapia Intensivă (ATI), una dintre cele mai tinere specialități medicale, a cunoscut o evoluție remarcabilă în ultimii zeci de ani. De la activitatea din sala de operație, prezența medicului ATI a devenit treptat indispensabilă în unitățile de terapie intensivă și în mai multe ramuri ale medicinei clinice: obstetrică, algeziologie, pneumologie, cardiologie, hematologie, nefrologie, analgezia și sedarea pacientului supus unei investigații invazive etc.

    „Menirea acestui manual este de a ușura parcursul acestui drum anevoios, dar la sfârșitul căruia succesul este asigurat pentru cel studios, sârguincios și… răbdător.” – Prof. Dr. Gabriel M. Gurman

  • Cuvintele mor în picioare
    26.00 LEI

    Poezia Mihaelei Albu impresionează printr-o simplitate elegantă. Extrasă dintr-o realitate aparent factuală, a întâmplărilor obișnuite, convertită prin magie lirică într-o realitate simbolică,  ea este reflexivă, conotativă, revelatoare. Tonul ei se situează, paradoxal, între o confesiune elegiacă și o exultanță imnică, abordând în principal tema timpul eroziv, dar și pe cea a salvării prin scris și a bucuriei de a exista și de a fi altruist. Aspectul dramatic și cel jubilant sunt temperate printr-o atitudine liniștită, chiar ludică. Emblema cărții poate fi drumul, ca parcurs existențial.

    Fără a fi nicidecum restrictivă, poezia circumscrie o idee consecventă: destinul omului, văzut din perspectiva splendorii sale și a sfârșitului inexorabil.

    Paul Aretzu

  • Din "Epoca de Aur"
    87.00 LEI

    "Andrei Pandele a realizat în anii ’70-’80 fotografii artistice pe care azi le avem ca mărturii istorice. Că a fost sau n-a fost rău, că ne amintim sau am uitat, Epoca de Aur e redată în fotografii fără vreo ipoteză și fără demonstrații. Autorul doar fotografia ce era în jurul lui. Azi are mai multe categorii de privitori. Unii retrăiesc momente și senzații. Alții privesc distanțat, ca printr-o vitrină, la obiectele și personajele dintr-o lume trecută. Noi, cei care am trăit epoca, căutăm ce a rămas azi din Bucureștiul de altădată, stârniți de câte o fotografie să ne depănăm propria poveste. Pe altele le ocolim, ca pe o întâlnire care nu ne face plăcere. Însă tot noi, adulții, suntem cei care însoțim tinerii în întâlnirea cu fotografiile lui Andrei Pandele, profesori sau familia, descifrând împreună întâmplări greu de înțeles azi, decodificând gesturi, reconstituind topografii. Cele două generații parcurg imaginile expuse și descoperă absurdul, (supra)realismul sau umorul unor situații de viață."

    Irina Hasnaș Hubbard, muzeograf MOCR, DAAD, Fulbright

  • Libertatea de depresie. Învăluiri și dezvăluiri de pe la noi
    42.00 LEI

    Precomandă cu livrare din 13 mai

    Minciuna nu stă doar cu regele la masă, ca în poezia lui Vlahuţă, ci şi cu o bună parte dintre politicienii României. Şi nu e ea singurul amfitrion al parlamentarilor, primarilor şi jupânilor mai mari sau mai mici. Sunt şi alţii, indiferent dacă ne aflăm într-un an electoral sau nu. Textele din Libertatea de depresie despre aşa ceva vorbesc: despre felul în care un vis de ţară poate deveni un coşmar. Despre Caţavencii noştri de tip nou, gata să se bată cu cărămida patriotismului în piept. Despre impostori şi hoţi, despre huligani şi nechemaţi, despre borfaşi şi slugi cu spinarea de pâslă, despre inşi bolnavi de mesianism galopant şi bufoni nocivi. Sunt doar o parte dintre personajele prezente în textele lui Radu Paraschivescu – o distribuţie în care poţi ghici uneori ecouri din proza sud-americană. Şi chiar dacă ne găsim într-o perioadă în care ţara pare orientată într-o direcţie bună, nu poţi să nu te întrebi cum am fi arătat dacă decidenţii noştri n-ar fi fost rezultatul unei atât de masive contraselecţii. Unde am fi fost dacă meritul şi competenţa ar fi surclasat pila şi învârteala? Cum ne-am fi simţit fără atâţia agenţi patogeni care ne poluează viaţa şi ne strică rosturile?

    Cu umor şi cu tandreţe, cu spirit critic şi cu înţelegere, Radu Paraschivescu îşi poartă din nou cititorii prin „meandrele concretului” carpatin şi le spune, cum a făcut-o de atâtea ori, că România e un spaţiu care trebuie ferit, pe cât posibil, de agresiunea personajelor dubioase cu agende pe măsură. Din politică, din sport, din afaceri – în general, din toate zonele unde impostorii se infiltrează uşor, pentru ca apoi să fie greu, dacă nu imposibil, de evacuat.

  • Polonezul
    35.00 LEI

    O întâlnire convențională între un pianist polonez și o doamnă din lumea bună a Barcelonei devine punctul de plecare al unei idile ciudate, a cărei definiție le scapă până și protagoniștilor. Delicat și sobru construită, povestea imaginată de Coetzee analizează misterul sentimentelor, al căror adevăr este mereu falsificat de neputința cuvintelor.

    „Ca toate cărțile lui Coetzee, Polonezul este un caleidoscop textual, trimițând la Dante, Don Quijote, George Sand și chiar la romanul Dezonoare, dar nu este niciodată eclipsat de toate aceste aluzii. Iute, abil, provocator, minimalist, dar incredibil de emoționant, Polonezul e opera unui creator care poate compune o melodie din doar câteva note.“ — Wall Street Journal

    „Coetzee este unul dintre marii maeștri ai nespusului și aluziei.“ — New York Review of Books

    „De câteva decenii, Coetzee ne dă lecții despre frumusețe […] Polonezul ne demonstrează că, la 83 de ani, talentul lui este neștirbit.“ — The Guardian

    Polonezul are nenumărate straturi – nu e doar o carte despre cei vii, ci și despre cei dispăruți. Coetzee vrea să ne întrebăm ce este iubirea și ce mângâiere ne pot aduce amintirile – pieritoare la rândul lor.“ — Los Angeles Times

Filter by

Categorie

Voce audiobook

Format eBook

Preț

Editura