Cărți

Făpturile cugetătoare ale lui Dumnezeu, îngerii și oamenii, nu se opresc niciodată din urcușul lor duhovnicesc, ci sporesc mereu și în chip dinamic în cunoașterea lui Dumnezeu. În „vasul de lut” al trupului său, monahul își lucrează mântuirea ca și cum ar fi un înger pe pământ. Căci, după cum spunea Domnul, „la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer”. Sfântul Grigorie Sinaitul vorbește despre veșnica sporire dinamică a îngerilor și a celor mântuiți. Aceștia nu contenesc niciodată să crească de la o plinătate la o altă plinătate și mai mare a harului și a desăvârșirii vieții în Dumnezeu. Duhurile cerești sunt „slugile Sale”, sunt „pară de foc”. Ele sunt pline de Duhul Sfânt și au ca și trăsătură caracteristică iuțimea Sa fulgerătoare, fiind rânduite de Dumnezeu ca să slujească „pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii”. Atunci când ajunge la desăvârșire și la asemănarea cu Dumnezeu, omul devine și el duh, slujind la mântuirea fraților lui și a întregii lumi prin rugăciunea sa de mijlocire pentru întregul Adam. La fel cum Domnul Și-a vădit smerenia absolută luând chip de rob și nu a trăit pentru Sine, tot așa și îngerii și sfinții Lui sunt cu totul lipsiți de egoism și trăiesc doar pentru voia Sa cea mare și desăvârșită. Astfel, în îngeri și în sfinți putem observa o unitate a vieții și a duhului. Singura lor preocupare este slăvirea lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor,

Liniștirea minții nu înseamnă pasivitatea pe care o propovăduiesc religiile orientale. În starea de isihie, mintea omului se desprinde de orice lucru zidit. Ea devine precum fulgerul și se alipește numai de Dumnezeu. Se slobozește de orice alipire, iar duhul este liber să se avânte către cele de sus, tânjind să se unească cu Duhul lui Dumnezeu. Liniștirea minții este înfățișată prin următoarele cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel: „Cel ce se alipește de Domnul este un duh cu El”1. Cei care se îndeletnicesc cu liniștirea minții pot părea leneși în ochii lumii, însă ei poartă înlăuntrul lor mai multă viață decât cel mai activ om de afaceri din lume. Nici chiar activitatea intelectuală a celor mai mari și iluștri profesori nu se poate asemăna cu ardoarea duhului celui ce năzuiește spre Dumnezeu. Pentru ca omul pământesc să „prindă” Duhul lui Dumnezeu, să „înhațe” Împărăția cea nezidită, trebuie să fie neîncetat într-o stare de extremă încordare. Cuviosul Sofronie spunea că până și trupul celui ce se roagă nu se relaxează, ci păstrează aceeași încordare ca și duhul. Chiar dacă boala sau bătrânețea îl țintuiesc la pat, el își ține trupul încordat, pentru ca și duhul să rămână în stare de tensiune. Numai dacă viețuiește în acest chip, va putea pătrunde în locașul minunat și plin de lumină al isihiei minții.

Adam și Eva au născut doi fii, pe Cain și Abel. În Abel a precumpănit harul ce rămăsese în părinții săi și el a urmat calea dreptății și a fricii lui Dumnezeu. În Cain însă s-a învârtoșat puterea căderii celor întâi zidiți. Astfel, Cain s-a sălbăticit ca o fiară și l-a ucis pe fratele său Abel. Din acești doi frați au izvorât două șuvoaie de-a lungul istoriei neamului omenesc: șuvoiul drepților, în cugetul cărora încă mai pâlpâia amintirea luminii harului primului rai și care se sârguiau să ducă o viață plăcută lui Dumnezeu; și apoi șuvoiul uriașilor, adică al celor în care patimile luaseră proporții colosale și care se înstrăinaseră de legământul lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a pregătit calea în chip prorocesc prin șuvoiul celor drepți. Din când în când, Domnul le-a dat descoperiri și cuvinte de foc, pe care ei le-au făcut cunoscute generației lor, pentru ca să nu piară evlavia de pe pământ. Dumnezeu Își avea privirea ațintită asupra lor, să vadă „de este cel ce înțelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu”1, de „este cel ce face bine” în chip desăvârșit și unic. Și acel om s-a aflat în persoana Preasfintei Fecioare Maria. Maica Domnului a fost rodul rugăciunii Sfinților și Drepților Ioachim și Ana. Zămislirea ei nu a fost fără de sămânță, însă a fost fără patimă, din sămânța neprihănită a lui Ioachim2. Fecioara Maria a fost plină de har din clipa nașterii sale, căci a însumat în persoana ei sfințenia tuturor generațiilor de până la ea. De la o vârstă fragedă a fost afierosită Domnului la Templu, unde a dus o viață isihastă, petrecând în rugăciune și în cercetarea Scripturilor.

Cuprins: Partea întâi - Viața și învățătura Starețului Siluan Partea a doua - Scrierile Starețului Siluan "Cartea de fata, prin cuprinsul sau, este destinata unui cerc restrans de oameni, ale caror nazuinte se pleaca staruitor asupra nevointei crestine: drept aceea, grija de capetenie va fi nu arta literara, ci un cat mai adevarat «portret duhovnicesc» al Staretului. Intreaga mea grija in legatura cu dansul se marginea la chipul sau duhovnicesc, singurul meu tel fiind propria-mi «zidire». Niciodata nu m'am gandit a-i scrie biografia, si drept aceea multe din cele ce in chip firesc ar fi interesat pe un biograf mi-au ramas necunoscute. Despre multe sant nevoit sa tac, deoarece sant legate de oameni inca in viata. Voi infatisa aci doar un numar redus de intamplari din viata Staretului, povestite de dansul cu felurite prilejuri in vremea deselor noastre convorbiri sau auzite de mine de la alti nevoitori din Sfantul Munte, prieteni de-ai Staretului. Presupun ca putinatatea marturiilor privind viata sa din afara nu va constitui vreun neajuns esential al trudei noastre. As fi deplin multumit daca mi s'ar da, fie si in parte, a-mi implini o sarcina mai insemnata, si anume, a contura chipul duhovnicesc al Staretului pentru cei ce nu au avut fericirea nemijlocitei, viei partasii cu dansul. Pe cat imi este cu putinta a judeca, si in masura in care mi-a fost dat sa intalnesc oameni, acesta a fost singurul om nepatimas ce mi s'a dat a intalni in calea vietii mele. Acum, ca nu mai este printre noi, el imi apare cumva ca un neobisnuit urias al duhului." Sfântul Sofronie Saharov