Cărți

Publicată în 1975, Trădarea Occidentului izvorăşte din aceeaşi viziune critică de o extremă luciditate (admiratorii l-au şi numit de altfel „omul care a prevăzut tot”) asupra societăţii. Polemizând cu denigratorii înverşunaţi ai Occidentului şi ai valorilor acestuia (a fi „antioccidental” n-a încetat să fie o modă nici astăzi), cu apologeţii iraţionalismului şi ai „primitivismului”, Ellul  nu contestă însă criza profundă prin care trece Occidentul actual. În opinia sa, civilizaţia şi cultura occidentală şi-a trădat propriile valori (pe care le-a inventat şi le-a răspândit pretutindeni), respectiv raţiunea, individul şi libertatea, pe care, în numele eficienţei, le-a substituit prin „înlocuitorii” care le reproduc aparenţele, dar reprezintă în realitate tocmai contrariul acestor valori. Iar diagnosticul lui Ellul este de o gravitate extremă, este un „strigăt în pustiu”, pe care cei mai mulți preferă să-l ignore din laşitate sau din teama disconfortului psihic în care te instalează viziunea dezabuzată a gânditorului: „Văd Europa mergând cu paşi mari către sfârșitul ei.

O carte care răspunde la multe din întrebările pe care ni le punem cu toții în legătură cu starea creștinismului zilelor noastre...

„Întrebarea pe care vreau s-o schiţez în această carte este una din cele care mă tulbură adânc, ea mi se pare insolubilă în stadiul actual al cunoştinţelor mele şi îmbracă aspectul grav al unei ciudăţenii istorice. Poate fi formulată cât se poate de simplu: cum se face că dezvoltarea societăţii creştine şi a Bisericii a dat naştere unei societăţi, unei civilizaţii, unei culturi, în totală opoziţie cu ceea ce citim în Biblie, cu ceea ce constituie textul indiscutabil al Torei, al profeţilor, al lui Iisus şi al lui Pavel în acelaşi timp? Am zis bine, în totală opoziţie. Căci contradicţia nu se manifestă doar într-un singur punct, ci în toate punctele. Aşa încât, pe de o parte, creştinismul a fost acuzat de o mulţime de greşeli, de crime şi de minciuni, străine de spiritul textelor şi al inspiraţiei originare, iar, pe de altă parte, Revelaţia a fost modelată progresiv, reinterpretată în practica de zi cu zi a creştinătăţii şi a Bisericii.” Jacques Ellul

Un roman care reuşeşte să facă o paralelă între viziunea orientală şi cea occidentală asupra vieţii. Personajul experimentează, la fel ca autorul însuşi, cele două moduri de viaţă şi, la sfârşit, trage concluziile...

Dhan Gopal Mukerji (1890-1936) este considerat primul indian care a reuşit o carieră literară de succes în America. Născut într-un sat din apropierea Calcuttei şi crescut în tradiţiile castei brahmanilor, a fost educat în şcolile unor misiuni protestante, unde şi-a însuşit de foarte timpuriu cunoaşterea englezei vorbite şi scrise. După studii începute la Universitatea din Calcutta, întrerupte de o perioadă de implicare în activitatea revoluţionară anticolonială la care aderase sub influenţa fratelui său mai mare Jadu și, după o scurtă trecere prin Japonia, în 1910, ajunge în America, unde începe să scrie pentru a putea studia la Universitatea Californiei şi la Universitatea Stanford, unde, patru ani mai târziu, îşi va lua diploma în filosofie. De-a lungul carierei sale strălucite şi tragice, a publicat circa douăzeci şi cinci de volume de poezie, dramă, ficţiune, filosofie, publicistică socială şi traduceri din literatura religioasă a Indiei, dintre care, cele mai cunoscute, de mult traduse în principalele limbi ale lumii, sunt cele două romane autobiografice Caste and Outcast (1923, oferit acum publicului românesc sub titlul Brahman și Paria) şi My Brother's Face (1924), biografia lui Ramakrishna The Face of Silence (1926), și povestirile pentru copii Kari the Elephant (1922), Gay Neck: The Story of a Pigeon (1927).

Atât în scrierile sale, cât şi în numeroase turnee de conferinţe ţinute în America şi Europa, Mukerji şi-a asumat rolul de interpret al religiei şi filosofiei indiene, în încercarea de a oferi Occidentului sufocat de materialism alternativa unităţii spirituale a tuturor lucrurilor şi refacerea raportului cu natura şi cu Dumnezeu. Din acest punct de vedere, acţiunea lui poate fi privită ca o continuare a celei începute de turneul american al lui Vivekananda din 1899-1900, soldat cu înfiinţarea la New York a vestitei Ramakrishna Mission, cu al cărui conducător din acea vreme, Swami Nikhilandanda, s-a şi aflat în raporturi apropiate. Fără să-şi renege niciodată calitatea de aparţinător al celei mai înalte caste a tradiţiei indiene, el vede în ea o  responsabilitate, nu un privilegiu, manifestând în romanele lui cea mai profundă simpatie şi dragoste pentru cei mai umili reprezentanţi ai celorlalte caste şi plasându-se astfel la antipodul scrierii pamfletului Katherinei Mayo Mother India (1927) căruia s-a şi simţit obligat să-i dea replica intitulată A Son of Mother India Answers (1928).

Autorul reuşeşte să aducă în faţa ochilor sufletului nostru “icoana” tatălui său, un preot simplu de ţară, care s-a dedicat total misiunii sale duhovniceşti, fără să se ferească de nimic din ceea ce i-ar fi cerut aceasta. Citind acest roman, reuşim să ne ridicăm şi noi puţin deasupra pământului şi să întrezărim o bucăţică de Cer.

În Ochiul American, apărut tot la Paris în anul 1972, autorul, acum cu douăzeci și trei de ani mai în vârstă, denunță cu și mai multă acuitate și forță mecanismele și primejdiile universului nostru artificial în plină dezvoltare și pune față în față două lumi diferite și opuse una celeilalte.

Ne atrage părintește atenția că explorarea unilaterală a uneia, cea materială, cu tot arsenalul său de procedee științifice, poate atrage după sine, din ignoranță, dispariția celeilalte, cea misterioasă a simțurilor, lumea spirituală personală intimă și subiectivă și, odată cu ea, dispariția sau anihilarea dezvoltării unor noi organe în starea lor embrionară, pe care omul modern începe să le ignore tot mai mult, asta dacă nu cumva chiar le refuză prezența, de dragul celor artificiale.