Cărți

O seară de Halloween în Bucureștiul lovit de pandemie. Seara amenințărilor jucăușe exprimate în deja universalul Trick-or-treat, „Ne dați ori nu ne dați!”, devenită scena unei crime. Cine s-a aflat în spatele măștilor care l-au asaltat pe Horia, scriitorul ucis în această seară, care dintre ele a profitat, și de ce, de această sărbătoare spre a înfige lama care i-a curmat viața?

Avem in fata un compendiu de autori si opere, mai vechi si mai noi, care laolalta se strang intr-un tot unitar, complex si frumos, literatura chineza. Dinamica si palimpsestica, cartea trece in revista texte precumpanitoare pentru construirea civilizatiei chineze asa cum o stim astazi, incepand cu cea mai timpurie antologie de poezii, „Cartea cantecelor”, si incheind cu prozatorul si eseistul modern Qian Zhongshu (1910-1998). - Paula Teodorescu

Un cataclism va distruge lumea care va inceta sa mai existe odata cu venirea lui Mos Craciun. Ca sa nu se intample, Mos Craciun este impiedicat sa mai soseasca cu sania cu daruri. Profetia a fost urmarea interpretarii gresite a calendarului mayas. Dar Mos Craciun exista!

Pagini inchise pe vecie, de unde nici gemetele nu mai razbat, idei ingropate in beton, din care nu se mai aude decit ecoul propriilor vorbe reluate la intervale sporadice ca un semnal venit din partea unei civilizatii indepartate. Vor rasari vreodata germenii plantati azi? Vor sti ei fata gradinarului, cadrul povestilor lui indurerate, soiurile de arbori atunci inexistenti, raportul tentatiilor si al vinovatiei in formula lehamitei? Mai degraba vor smulge cu amabilitate fragmente din context si vor retine ce le va fi cu putinta.

Astrologul din Karabagh sau intemeierea cetatii Susi in anul 1752 Tumultuoasa istorie a Karabaghului si frumusetea lui naturala furnizeaza un spectaculos fundal acestei povesti de dragoste si de aventuri. Platon Zubov, el insusi un neobosit aventurier, a petrecut cativa ani din viata sa in Caucaz, inclusiv o perioada in armata rusa in cursul razboiului cu Persia din 1826-28. In 1882, Astrologul din Karabagh a fost tradus in armeana de proeminentul scriitor armean Raffi.

In noul roman de Stelian Turlea, intitulat extrem de simplu - 24 - actiunea romanului se petrece timp de 24 de ore, fiecare capitol fiind inchinat unei ore din intervalul amintit.

Este dificil, daca nu imposibil, sa definesti o viata de om cateva interviuri. Conceptul acestei colectii s-a nascut treptat. Initial am fost manat de curiozitatea de a citi cateva interviuri saptezeciste, mentionate in cronica muzicii rock romanesti a lui Nelu Stratone. Apoi mi-am amintit de existenta unor inregistrari pe banda din 1975 si 1990 si a unor taieturi din ziare in colectia unui bun prieten. Puse impreuna, ele schiteaza evolutia conceptiilor muzicale si de viata ale lui Nicu Covaci, impletite cu o buna bucata din istoria formatiei Phoenix.

Manualul Limba chineza in viata de zi cu zi reprezinta un material didactic folositor cursantilor de nivel incepator spre intermediar, ale carui continuturi sunt proiectate pentru a fi relevante in viata de zi cu zi. Acestea sunt legate de diverse situatii cu care se pot intalni persoane care calatoresc sau locuiesc in China, spre exemplu: rezervarea unui hotel, deschiderea unui cont bancar, inscrierea la o facultate sau returnarea unui produs cumparat online.

A venit un om in literatura; a batut incet la usa, a intrat cu povestirile in mana si asteapta. Nu degeaba am mentionat "omul" la inceput, el este unul dintre cei mai talentati autori ai literaturii noii generatii, Grig, si a venit in literatura ca sa caute omul, sa-l inteleaga, sa-l cunoasca si cunoscandu-l sa nu-l urasca, ci sa-l poata iubi, a venit ca sa-l sustina pe om in cea mai dificila incercare a lui, in anevoioasa lui misiune, care este aceea de a trai. Si cine ar cuteza sa se inhame la o astfel de povara, cine ar cuteza sa-l sustina pe "Omulet", daca nu Omul.

Manualul Limba chineza pentru incepatori reprezinta un curs esential, dedicat celor care incep studiul limbii chineze fara a avea nici un fel de cunostinte dobandite anterior. Manualul se concentreaza pe crearea unei baze de vocabular si introducerea unor modele de propozitii cu structuri simple, ce pot fi folosite cu usurinta in viata de zi cu zi.

„Am selectat câteva dintre marile titluri ale literaturii străine de specialitate, am cumpărat drepturile de autor şi am început să le traducem. Drumul l-am deschis cu Povestea vinului , bestseller-ul internaţional al lui Hugh Johnson, decanul autorilor de specialitate. Scrisă cu savoare şi umor, ea trasează coordonatele culturale, istorice, geografice şi organoleptice ale vinului. Odată cadrul stabilit, era normal să urmeze un manual practic de degustare. L-am ales pe cel mai bun: Cum se degustă vinul de Jancis Robinson OBE, MV. E ghidul clasic al novicilor şi cunoscătorilor deopotrivă, fiind prima carte care descifrează vinul prin exerciţii practice de degustare. Cei ce o parcurg învaţă să recunoască cele mai cunoscute soiuri de struguri, de la Chardonnay şi Riesling la Pinot Noir şi Cabernet Sauvignon, dar şi cum să evalueze dulceaţa, aciditatea, fructuozitatea sau corpolenţa unui vin. Nu lipsesc nici sfaturi specifice despre cum se alege vinul la restaurant şi despre potrivirea vinului cu mâncarea. Sau, în cuvintele autoarei: „Acest ghid “lichid” e menit să vă ţină companie atunci când gustaţi un pahar de vin, explicându-vă de ce vinurile au gusturi atât de diferite şi ajutându-vă să deveniţi (dintr-un consumator ignorant) un degustător informat, capabil să savureze plăcerea.

Stela Popescu a căzut în holul casei sale și s-a lovit la cap, chiar în momentul în care se pregătea să plece de acasă. Actrița avea banii și cheile pregătite pe masă, pentru a le lua în drumul spre ieșire.

Marea artistă a fost găsită întinsă pe jos, într-o baltă de sânge, lovită la cap. Decesul a avut loc într-o miercuri după-amiaza, dar trupul a fost găsit abia joi…

A fost o femeie frumoasă, talentată și nespus de pătimașă. A iubit și a fost iubită incredibil. A făcut lumea să plângă de emoție și să râdă cu lacrimi.

Stela Popescu a fost și este unică. În viață și mult dincolo de ea…

 

‒     Dosar penal pentru moarte suspect

‒     Un destin marcat de Basarabia și de ciuma roșie sovietică

‒     „Sexul este vital… Nu ştiu dacă am fost înşelată, dar eu am înşelat, cu mare grijă!”

‒     Cine moștenește averea Stelei Popescu

‒     Filmografie, teatru, televiziune, distincții

‒     În loc de Epilog: Andrei Pleșu – „Vot pentru doamna Stela Popescu”; Radu Banciu: „Pică bine plecarea Stelei Popescu” ș.a.m.d.

 

 

DESTINE CONTROVERSATE (14 VOLUME)

 

Marile personalități ale societății și culturii românești, din ultima sută de ani venind până spre contemporaneitate, au avut biografii și cariere care ascund încă multe secrete, dintre care unele pot deranja opinia publică pudibondă. Însă, cu toții, cei care au ținut capul de afiș al vieții publice au  trăit fiecare clipă intens, pătimaș chiar! De aici și încadrarea lor în categoria marilor români cu... DESTINE  CONTROVERSATE!

Dar, chiar dacă unele detalii pot părea șocante și contrazic violent miturile, zdruncinând uneori din temelii soclurile statuilor ridicate în subconștientul colectiv, de ce ne-am (auto)cenzura în continuare, făcându-le, practic, o mare nedreptate acestor oameni cu adevărat fabuloși, pe care nu vom înceta să-i iubim în continuare?

Ultimul Suveran al României a avut o viață și o domnie (în două etape) absolut chinuite, marcate de cele mai ciudate întorsături de situație. A urcat prima oară pe tron copil fiind, în plin vid de putere provocat de moartea bunicului său, Ferdinand, dispariția eminenței cenușii a țării – premierul Ionel Brătianu și renunțarea la calitatea de Principe Moștenitor a tatălui său, Carol al II-lea. După cîțiva ani în care puterea a fost în mâinile unei Regențe care se manifesta mai mult la alibi, a fost detronat de propriul său tată, reîntors în țară pe furiș. Apoi, în septembrie 1940, după abdicarea lui Carol al II-lea, revine pe tronul unei țări sfârtecate și care aluneca într-o conflagrație sinucigașă. La 23 august 1944, se alătură loviturii de stat împotriva Mareșalului Antonescu, însă asta nu-l va salva de oribila presiune a armatei sovietice intrate în țară pentru a instaura regimul comunist. Astfel că pe 30 decembrie 1947 este obligat să abdice – act nerecunoscut vreodată de Parlament! – și să plece într-un lung și dureros exil. Se căsătorește în pribegie cu Ana de Bourbon-Parma, care îi va dărui cinci fiice însă niciun fiu. După 1989, noua putere cripto-comunistă de la București îl supune unui șir de umilințe, apoi reușește să revină pe meleagurile natale, dar, la împlinirea a 90 de ani de viață, ține un discurs epocal în fața Camerelor Legislative reunite și în absența președintelui de atunci al țării, care refuză în chip ostentativ să ia parte la manifestarea simbolică. În fine, după ce, el însuși grav bolnav fiind, își pierde partenera de viață, ultima perioadă este marcată de un scandal absurd, care duce la eliminarea din linia de succesiune dinastică a Principelui Nicolae, singurul moștenitor de sex masculin eligibil conform legii salice, abrogată și ea între timp în favoarea fiicei întâi născute, Principesa Margareta…

 

Micul Prinț. O copilărie tristă, pe tron sau în apropierea lui

Un Rege de numai 18 ani în vâltoarea istoriei

Iubirile de tinerețe și căsătoria cu Ana de Bourbon-Parma

Cele cinci fiice ale Regelui Mihai I

Palatul Elisabeta, ultimul refugiu românesc al familiei regale

Exil în în Danemarca, Anglia și în Elveția

Castelul de la Săvârșin și colecția de mașini a Regelui

Amintirea Suveranului

Ordinea de succesiune la tronul României

 

COLECȚIA REGALĂ (11 VOLUME)

 

Istoria modernă a României (1866-1947 și, în fapt, până în prezent) este imposibil de înțeles fără analiza istoriei Casei Regale a României, ale cărei personaje, de la Carol I la Mihai I, au marcat decisiv momentele cele mai importante ale ultimului veac și jumătate al Principatelor, Regatului și – vai! - Republicii Populare/Socialiste sau, revenind în vâltoarea clipei, al unei Românii fără de noimă și identitate precisă, parcă mereu pierdută în caruselul european și mondial.

Fără contribuția novatoare a Casei Regale nu se știe când și cum România ar fi putut trece din feudalismul întârziat direct în epoca modernă, cum fără acțiunile inspirate și deciziile înțelepte luate (uneori, contra inimii și a glasului sângelui!) de Suverani (Regele Carol I, Regele Ferdinand și Regina Maria) niciodată nu s-ar fi putut înfăptui, la 1 Decembrie 1918, unica Românie Mare.

Recunoscând rolul istoric jucat de cele cinci generații ale Familiei Regale a României, nu putem să le negăm acestora nici calitatea de oameni ai timpului lor (…nu doar ai eternității!), de ființe învestite nu doar cu prerogativele dinastice ci și cu atributele lor pur umane, care au creionat și personalitățile puternice ale unor ființe adesea pătimașe și chiar contradictorii, pe care nu ne-am propus să le idealizăm în vreun fel. Din amalgamul de trăsături, uneori destul de greu de armonizat, au reieșit figuri luminoase, fascinante și, în ciuda locurilor comune livrești, absolut surprinzătoare. Vă invităm să le devoalăm împreună în filele (pe care unii le-ar putea considera, pripit, iconoclaste) ale cărților din Colecția REGALĂ!

  "Cartea minunata a regizorului Alexander Hausvater ne cucereste prin faptul ca ne investeste cu demnitatea de cititori cautatori de sens. Oarecum, autorul mi-a parut la inceput un fel de descendent rebel al povestirilor hasidice. Cele care aduceau lumii parabole nascute in comunitatile raspandite si care, uneori, in expresia lui Martin Buber sau S.Y. Agnon, au produs adevarate capodopere ale intelepciunii, alteori chiar creatoare ale unei gandiri paradoxologice. Dar copilul Hausvater nu vrea sa ne impinga spre actiuni de reflectie programatica, spre teme importante pentru comunitate, ordonate si indexate cu semnele intelepciunii. Pesonajul central, povestasul, evadeaza continuu, cautand sa scape de suferinta sau de stagnare. Copilul se lupta cu timpul, nu vrea sa devina matur, nu vrea sa aleaga intre profesii, mereu se teme de finitudine si cauta o usa intredeschisa, spre o noua experienta. Uneori, da drumul fanteziei, dar evadarea ramane in „rama” povestii, vrea sa aduca existenta mai aproape de sufletul lui si poate chiar mai aproape de noi.
    Nu o singura carare este pierduta, obsesie devenita moda in secolul al XX-lea prin care le pierdem si care trebuie reinventate prin poveste. Aceasta poate deveni o obsesie pentru literatura sau teatrul care urmeaza sa se nasca in secolul al XXI-lea si unde rebelul Alexander Hausvater este si pionierul care le cauta, le gaseste si ni le arata cu generozitate prin tot ceea ce face. Volumul de fata este o capodopera si merita citit, initiind o experienta catharctica, dar si un experiment intelectual." - Vasile Dancu (fragment din prefata la cartea Ce daca, 2017)


    Fragment din volumul "Ce daca" de Alexander Hausvater:

    ”CRAVATA DE PIONIER

    Acea bucata de material rosu, parca metal pretios, era mandria mea. Nu lasam pe nimeni s-o spele, s-o calce, doar pe mama, dar sub supravegherea mea stricta. Era un covor magic care ma ducea prin vazduh dintr-un loc in altul. In spate, prin istorie, la epoca medievala sau si mai in spate, la cea biblica, eram aici, acolo, eram peste tot, gratie cravatei de pionier. Adevarul e ca noaptea, cand ma culcam, o puneam sub perna si, cand ascultam teatru la microfon, parca si ea avea o voce care tot imi vorbea, ca si cum ma cunostea pe dinafara. Adica eu ascultam Cidul, Fedra, Cyrano de Bergerac, Medeea, ce nu... si cravata imi tot sufla ca intr-o zi si eu voi fi erou in propria mea piesa de teatru. Intr-o seara, mama si tata au intrat in camera mea, au inchis radioul si mi-au soptit ca le-a venit plecarea in Israel. Asa ca eu trebuie sa ma pregatesc, sa invat ebraica si tot felul de minuni despre o tara de nisip care nu era a mea.
    „Cum asta? Sa nu mai am camera mea? Sa nu mai am prieteni, colegi, sa-l uit pe Valentin, pe Dan, pe Jerry, pe Judith? Sa nu mai stiu daca Dinamo a castigat sau a pierdut duminica, sa nu ma mai cert cu doamna Ghelbert, care isi pierdea dintii de fiecare data cand se enerva cu mine. Nici gand, voi plecati. Eu raman aici!"
    Mama m-a mangaiat usor pe frunte.
    „Vei pierde si cravata de pionier. Ti-o vor lua, asa s-a intamplat cu toti ceilalti care au plecat. Ti-o vor lua si nu-ti va fi usor."
    Sala era plina pana la refuz. Noi astia care primiseram plecarea in Israel eram aliniati in fata unei mese lungi, in spatele careia sedeau niste oameni pe care nu-i cunosteam, ceva sefi, cica ei conduceau pionierii. In sala sedeau toti elevii de la clasa I-a la clasa a IV-a. Era o tacere densa ca ceata zi de iarna. Langa mine, Miriam din clasa B plangea. Mi-am spus: ea e norocoasa, eu sunt baiat, asa ca nu mi-am permis sa plang. Dar eram terorizat. Imi vor lua cravata de pionier! Si eu, care imi facusem zeci de noduri la cravata, stiam ca tot o vor da jos si mi-o vor lua pentru totdeauna.
     La microfon un tip cu ochelari tot ii dadea inainte cu..., ba chiar urla despre... tradatori de tara, dusmani ai poporului, cadre nedemne sa poarte cravata de pionier.”

669 informații despre trupă, componența ei, simbolurile încifrate și semnificațiile ascunse ale unui proiect muzical revoluționar oferite de Andrei Pohui pe baza știrilor din presă (și nu numai!)

S.U.M.A.R.

(Suma Unor Materiale Apărute Recent)

 

În loc de Prefață: Cine, ce, cum? Numele trupei –

de unde provine, explicații, presupuneri, interpretări

P.O.H.U.I., NGOC, Carla (C.A.R.L.A.), „Hobson’s Choice”,

„Acele”, „…Eroina” și alte formulări care au stârnit întrebări

De ce au fețele vopsite (a fost odată… KISS?)

Cine este solistul trupei. Marea „deconspirare”!

Cine este „Eroina”

Ceilalți muzicieni din grup

Română, rusă, engleză și „moldovenească”

Serviciile de securitate rusești vs. Carla’s Dreams

Zvonuri (ne)confirmate despre trupă

„Salut, Fuego!” Interviuri cu Carla’s Dreams

„Da, mamă!” INNA, Delia, Antonia, Loredana, Dara

și alți artiști care au colaborat cu formația

În loc de Epilog: Antiexemplu

GHITA PUSCULITA – Idei de afaceri pentru juniori (8-14 ani)

   Cum pot sa-mi deschid  propria mea afacere? • Cum pot deveni un mic antreprenor la 8-14 ani? • Care sunt caile usoare prin care un junior poate incepe sa faca bani si cum ii poate folosi pentru fapte bune si cauze nobile? • Care sunt cele mai bune idei de afaceri pentru un copil?

    Pentru toate aceste intrebari exista raspunsuri, deopotriva documentate si amuzante, in cartea „GHITA PUSCULITA – Idei de afaceri pentru juniori”, scrisa de Nana Pitz, publicata de Editura Integral, ca prim volum din colectia „Micul Antreprenor Mare”, si rezomandata de ziarul Libertatea.
    Cartea nu e deloc un manual conventional de afaceri, ci este conceputa ca un joc interactiv destinat pustilor cu imaginatie si dornici de experimente creative. Te joci, castigi bani, capeti experienta si esti pregatit sa incepi o afacere, chiar daca nu ai decat 8-14 ani!

Miscarea din piatra nu se refera la o actiune propriu-zisa, ci la capacitatea cuvintelor de a creea si transforma lumi mai mult sau mai putin existente.

Prin intermediul acestor poeme, experientele cotidiene prind valente noi, nemaifiind doar evenimente pasagere, ci devenind mediatoare intre lume si poezie. La fel cum Lectia despre cub a lui Nichita – poet indragit de Maria Petrovna – vorbeste metaforic despre cub, piatra in care se gaseste miscarea poate fi inlocuita fie cu un corp, fie cu poezia insasi. 

Aceasta placheta marcheaza o trecere brusca dinspre adolescenta spre maturitate, aratand cum „Femeia de acum/ n-are nici ziduri, nici voaluri,/ pentru ca ai stiut-o inainte sa fie, ea insasi, femeie”. In aceste cateva poeme vedem cum poeta devine o femeie puternica care isi asuma alegerea unor cuvinte si, implicit, consecintele care nu se lasa asteptate. Poemele Mariei stau sub semnul unei feminitati plina de curiozitate asemeni Evei care „e totusi mama - mi se spune,/ Inainte de a fi o pacatoasa”. Feminitatea ca si poezia se descopera si descopera, impunandu-se in acelasi timp printr-o atitudine blanda in fata masculinului. Ambivalenta celor doua semne ramane prezenta in fiecare poem, adesea, acestea formand hermafroditul: „As putea marturisi stramb despre mine/ Dar nu despre noi”.

Descoperirea poeziei coincide cu descoperirea corpului si a intimitatii, admiratia ingerilor si incercarile de gasire a unor aripi metaforice pentru a putea zbura si a miscarii din piatra.   – Nicolata Papp

Inca joc, totusi, iar acest totusi e inca o vindecare. Inca mai vad scopul ca fiind aparitia unui partener de joc care sa imi ceara sa maresc miza, sa uit de numaratoarea monedelor, sa ametesc in vartejul adrenalinei, care sa isi joace momentul si nu eternitatea, rolul si nu pietrele de moara.
Dar totusi, niciodata sa nu arunci pe masa de joc ceva ce nu iti permiti sa pierzi. Cat (si cand?) mai conteaza un astfel de cliseu?
Conteaza exact in momentul in care intelegi, dupa ce miza ai fost tu insati, ca partenerul de masa era de fapt dealer-ul, pervers deghizat in jucator. - (Maria Petrovna)

În peisajul atît de diversificat al liricii noastre feminine Mihaela Marilena Chiţac este o poetă interesantă, evoluînd într-un registru specific. Afinităţi cu poetica lui Ion Barbu sînt de ordinul evidenţei. Autoarea se menţine programatic în spaţiul unui ermetism din care nu lipsesc valenţele muzicale.

Putem vorbi la Mihaela Marilena Chiţac şi de o reprezentare picturală a realităţii, ea filtrînd culorile (senzaţiile) printr-o retină personală extrem de flexibilă.Nu întîmplător volumul de debut se numeşte Culoare prin cuvînt (Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006).

Pentru Mihaela Marilena Chiţac ritmurile, cadenţa şi ecoul acustic sînt la fel de importante ca substratul ideatic. Dar, dincolo de atenţia acordată veşmîntului lexical, descoperim în poezia sa un neistovit efort de evitare a platitudinii. Există aici mult artificiu, adică meşteşug, deci elaborare, dar totdeauna dublate de candori şi evanescenţe din care în final să rezulte un discurs elevat, calofil şi plin de subtilităţi. Victor  Teişanu

Prin felurile alese, prin denumirile lor, uneori de un pitoresc deosebit, si prin modul de prezentare editoriala, este o carte ce incanta orice intelectual, mai ales daca are si un anumit grad de rafinament cultural. – Constantin Balaceanu-Stolnici

Graiul arhaic, bogat, elocvent, plin de culoare, infloriturile stilistice, eufemismele bine gasite, ironiile la adresa vremilor originale ce le traim, ingredientele desemnate prin termenul stiintific in latineste fac din lectura o placere cu urmari salutare in instruirea culturala a cetitorului. – Adrian-Silvan Ionescu

O carte de literatura gastronomica, ma grabesc sa precizez, in traditia scrierilor lasate in acest domeniu de Stolnicul Cantacuzino, Kogalniceanu si Negruzzi. – Eugen Simion

Retetele din Bucataria Balkaniei reinvie ceremonialul pitoresc din cuhniile de altadata. Ele sunt nu numai instructiuni pentru bucatari sau gospodine, ci si pagini de literatura buna, scrise parca de descendenti ai lui Al. Odobescu, Mateiu I. Caragiale sau Constantin Toiu. – Alex. Stefanescu

Si iata ca generoasa evergheta ‒ Kera Calita alias Laura Nicolau ‒ ne ofera acum, impreuna cu Horia Pana, un manual academic al deliciilor balcanice pe care Domniile lor le stiu dintr-o traditie venerabila. – Razvan Theodorescu

Fragment din carte:

"Primii istorici ai urbei nu pomenesc nimic despre mahalaua dintre Patriarhie si manastirea Antim, nici Iosif Genilie, nici Alexandru Pelimon. Abia Dimitrie Pappazoglu publica si un plan al orasului (mult dupa primul plan ai maiorului Barroczyn, dar mult mai cunoscut) si vorbeste despre Calea Craiovei. Se stie insa din legendele transmise din veac in veac de Hanul lui kir Nicola; descarcau aici rachierii si podgorenii butiile pline, aduse sub pulpana noptii, ocolind acciza agiei de la bariera, la biserica Barbatescu vechi, de altfel cea mai veche biserica din oras ramasa in picioare, unde slujbele se tin si in zilele de azi. 
Fundatiile hanului s-au gasit la sapaturile din urma pentru noi cladiri, se pare ca vechiul han si-a dat sfarsitul sub focul pus de neferii lui Chehaia-bey, spre nimicirea locului de adapost pentru licorile necredinciosilor. 
Calea Craiovei, botezata dupa Razbelul de Independenta Calea Rahovei, si-a continuat viata fabuloasa si plina de miscare, pravaliile de negotiu se insirau una dupa alta, de la Dambovita, unde prima maghernita era contoarul lui Cilibi Moise, pana hat incolo, spre zarile Alexandriei, alaturi de maidanul hanului ars, carciumile prosperau si infloreau. Pana la demolarile din urma, datorate abstinentului secretar general si presedinte al tarii, se afla vestita carciuma-zahana Bumbesti, cu numele datorat santierului tineretului comunist de la Bumbesti-Livezeni. Aici aduceau parlagii abatorului, ascunse in pantalonii stransi pe glezne, ficati, rinichi, momite, inimi din septelul dus la sacrificiu. La mese se intindeau largi tablale cu ce frigea gratarul si galeti pline cu gheata, unde vinul prost isi schimba incet culoarea, vin dupa punga saraca a clientilor, veselie cat se poate, parca inviasera vremurile vechi ale gradinei Suzana pe 11 Iunie, astazi disparuta sub un fatos blockhaus de secol XXI. 
Un mic stabiliment, ramas in furia demolarilor, a rezistat tuturor vitregiilor. Batranii cartierului ii spuneau Carciuma lu' Getuta , pe firma insa scria „Restaorantul Jaristean”. Aceasta femeie trupesa, trecuta de prima tinerete, tragea putin un picior, precum un adevarat doctor Schlepfuss balcanic, avea in galantar, de dimineata, doua-trei sticle de vin si una-doua sticle de tuica, bauturi falsificate din industria corporatista. Veneau atotstiitorii batrani ai cartierului, se cinsteau si, cand stocul lichid se termina, Getuta, tarandu-si imperceptibil piciorul, inchidea carciuma si pleca acasa. "

Cand am publicat, in 8 iunie 2016, in exclusivitate, in ziarul „Adevarul“, dosarul lui Marian Munteanu de la Securitate, in care apare ca sursa „Ioan“, fara sa dau niciun fel de verdict (nici nu aveam cum, eu doar am publicat, ca jurnalist, acest dosar asa cum este el pastrat in arhiva CNSAS), am primit sute de mesaje prin care am fost pusa la zid. Putini au fost, atunci, de partea mea, intelegand exact demersul jurnalistic. Cei mai multi mi-au spus: cum mi-am permis sa scriu ceva rau despre fostul lider din Piata Universitatii? Nu mi se aduceau argumente solide care sa demonteze cele scrise de mine, ci doar mi se spunea ca nu aveam dreptul sa ma ating, in niciun fel, de „Mesia“ din timpul „Golaniadei“.

Altii m-au acuzat ca am inventat un dosar intreg. Munteanu insusi mi-a spus ca totul este o inventie. Cel mai straniu, dezamagitor a fost sa vad jurnalisti care, in loc sa caute adevarul, adica sa mearga singuri la CNSAS si sa verifice dosarul, asa cum eu am facut, s-au transformat in aparatorii lui Marian Munteanu. Ce rusine!

Ceea ce facusem eu fusese sa ma acreditez ca cercetator al CNSAS, sa stau cateva zile in sala de lectura a institutiei, sa imi copiez integral dosarul lui Marian Munteanu, sa il studiez, sa pun cap la cap informatiile si sa public totul in ziarul „Adevarul“, pentru care scriu de aproape noua ani. Mi s-a parut un demers firesc, cinstit, de jurnalist care, in timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2016, a vazut ca Marian Munteanu, pentru scurt timp candidatul PNL pentru Primaria Capitalei, s-a incurcat in explicatii privind relatia sa cu fosta Securitate.

Asa am ajuns la CNSAS, pentru a verifica singura ceea ce o parte a opiniei publice banuia, anume ca Munteanu a fost sursa a Securitatii. Cand am publicat articolul in ziar, nu am dat verdicte, ci am spus ca, asa cum arata acest dosar, Marian Munteanu a fost sursa „Ioan“ a Securitatii, a scris note informative despre un lector portughez cu care era si prieten, dar si despre alti profesori si colegi de-ai lui de la Facultatea de Filologie. Atat facusem.

In octombrie 2016, la patru luni dupa ce am publicat dosarul lui Marian Munteanu, CNSAS a facut publica adeverinta din care aflam ca documentele sunt valide, ca fostul lider din Piata Universitatii, desi nu a colaborat in sensul legii, a scris si semnat cu mana lui atat angajamentul prin care a primit numele conspirativ „Ioan“, cat si notele informative, dar si ca, in schimbul acestui „efort“, a primit 500 de lei de la Securitate. Asa ca ceea ce mi-a spus Munteanu in interviul pe care mi l-a acordat inainte de publicarea in ziar a dosarului sau, anume ca acesta este o inventie, o facatura, s-a dovedit a fi doar o minciuna.

In 13 iunie 2016, tot in exclusivitate, tot in ziarul „Adevarul“, am publicat si dosarul de la Securitate al lui Miron Cozma. In cazul lui, CNSAS deja se pronuntase. Verdictul era la fel ca la Munteanu. Cozma nu a colaborat in sensul legii cu Securitatea, adica nu a facut politie politica, dar a scris si semnat angajamentul prin care a devenit sursa „Paul“ si a dat note informative despre mineri, colegi de-ai lui. Spre deosebire de „Mesia“ de la Universitate, „Luceafarul huilei“ nu a primit, insa, bani pentru informatiile cu care i-a ajutat pe securisti.

Desi demersul meu jurnalistic a fost identic cu cel pe care l-am urmat in cazul lui Marian Munteanu, dupa publicarea dosarului lui Miron Cozma, reactiile au fost, in mare parte, pozitive. Si de data asta am primit sute de mesaje, insa cele mai multe erau laudative. In baza unor informatii similare, am realizat ca multi dintre cei care au citit ceea ce am scris reactionau emotional. Din start, Munteanu, „baiatul bun de la Universitate“, „nu avea cum sa fie sursa Securitatii“. Insa Cozma avea cum, se stia doar deja ca a fost „baiatul rau“ din timpul Mineriadelor. Cam acesta era rationamentul in multe dintre mesajele primite de mine.

Din august si pana in octombrie 2016, perioada in care am scris aceasta carte, avand la baza si o ampla cercetare facuta in arhivele CNSAS, m-am gandit de foarte multe ori la cat de emotional ne judecam propria istorie. Cat de simplu e sa credem sau sa nu credem ceva. Nu conteaza, de multe ori, ce date avem in fata noastra, nu conteaza nici ca putem verifa informatiile. Conteaza doar ceea ce simtim. Atat.

Istoria e foarte cruda. de multe ori, ne doboara. Ne da peste cap credinte, idealuri. Unii alegem, mai bine, sa nu o stim. Dar asta nu inseamna ca ea nu mai exista. Exista, chiar si foarte dureroasa, asa cum ni se pare ca este cateodata. – Ramona Ursu

Aceste insemnari sunt amintirile mele, ale unei sotii si ale unei mame, totodata. Sunt prin excelenta subiective, dar drepte, fara sa fie insemnarile unui istoric. Daca voi fi gresit cu ceva, cu vreun detaliu, de exemplu, nu fiti, totusi, aspri, nu a fost nicio clipa din rea intentie. Cu timpul, amintitile fiecaruia dintre noi se transforma in esente care nu mai retin detaliile. Mai am atatea de povestit, insa, si voi avea si mai mult loc pentru detalii. - Mioara Roman 

Mama, vino, ca e tata la televizor
- Termina cu prostiile! 
- Mama, iti spun ca e tata la televizor! 
Am venit, l-am vazut si... 
- Nu se poate sa-mi faci asa ceva! 

- Ce ramane din istorie dupa ce ai trait-o, doamna Mioara Roman? 
- As minti daca as spune ca istoria nu este ispititoare cand o traiesti. Aventura mea a fost, insa, mai degraba cea a sotiei si mamei. Iar cand aventura ta personala se conjuga la timpul istoriei, ea poate deveni opresiva. Dupa 1989, mai multe evenimente, istorice - se pare-, mi-au invadat viata si mi-au ingradit libertatea personala prin poveri adeseori greu de purtat. A fost adeseori la fel de greu ca o privare de libertate. Trebuia sa-mi recastig libertatea necontenit, cu ziua si cu ora - cum spuneam uneori. Era altfel decat inainte de '89. 
Am platit un pret al libertatii pe care inca imi este greu sa-l masor. - Mioara Roman 

Fragment din carte:

"Nici macar oamenii maturi, din functii de raspundere, cum se zice, nu stiau ce au de facut. Unii dintre ei, in zilele si anii care au urmat, ma intrebau pe mine: „Cum credeti dumneavoastra ca trebuie facut?" Ce sa le raspund? Nu am avut niciodata obiceiul acela prost de a ma baga in meseria altuia. „Nu stiu ce sa va spun, eu sunt doar profesor. De limba si civilizatia araba, daca asta va ajuta la ceva." Iar cand, mai tarziu, rareori mi-am spus parerea, in circumstante informale, cu toate rezervele necesare, am devenit obiectiv de campanie negativa. 
Ce aveau oamenii acestia cu mine? Ce eram eu, in afara de o sotie si de o mama care incepea sa simta gustul panicii? 
De ce ma intrebau? Ce voiau? Mi-am dat seama, inca o data, cat de iresponsabili sunt acesti oameni care ar fi trebuit sa stie exact ce s-a intamplat cu tara si cu societatea romaneasca. Oamenii care ar fi trebuit sa actioneze nu aveau habar de nimic. 
Si s-a vazut mai departe, si se vede si azi, cum oameni iresponsabili se implica fara sa aiba habar, nu traiesc in realitate, indiferent ca sunt, asa-zis, de dreapta sau de stanga. Sau poate ca traiesc exclusiv in realitatea propriilor interese marunte. 
Nu arata nimeni ca l-ar fi cunoscut pe Petre Roman. Sora mea, Rodica Georgescu, a povestit cum au sculat-o noaptea, in China, ca au vazut stirea ca un Petre Roman a ajuns prim-ministrul Romaniei. „Ia te uite — a zis, ce coincidenta! Si pe cumnatu-meu il cheama Petre Roman." Si s-a culcat la loc. Rodica era in China si a venit ambasadorul Angelo Miculescu, socrul lui Adrian Nastase, a sculat-o din nou si i-a spus: „Acel Petre Roman prim-ministru este profesor universitar. Nu-l cunoasteti?" „Ba da." „El este." Si atunci Rodica a reactionat ca la o ciudatenie: „Cumnatul meu — prim ministru!" Altfel spus, ce are de-a face Petre Roman cu politica? 
„Cine? Petre Roman?! Prim-ministru? Asta de unde a aparut?!" Asta era si atitudinea unor sefi ai armatei, care asteptau tot timpul ordine de la Victor Stanculescu, ca daca nu mai era seful mare... Si nu numai a liderilor militari. Toti cei implicati in supravietuirea nenaturala a vechiului regim functionau mai departe pe principiul vaselor comunicante. Mai mult decat atat, istoria a demonstrat, ulterior, ca si partidele istorice si ce s-a mai creat atunci, ONG-uri si altele, au fost, de la inceput, infiltrate cu oamenii vechiului sistem. Am convingerea ca si acum se considera ca, daca ai undeva o legatura in sistem, e foarte bine. 
Nimeni nu isi imagina ca Petre Roman era in afara sistemului. Mai mult decat atat, ideea ca taica-sau facea parte din vechea nomenclatura este disproportionata fata de realitate. Si este cu totul eronata ideea ca pozitia pe care a avut-o Valter Roman l-ar fi ajutat pe Petre incepand din decembrie '89. L-am intrebat pe Octavian Paler: „Domnule, nu era iubit Valter Roman de tovarasi?" „Aaa, nu!il detestau de moarte", mi-a spus. "

Cartea are in vedere inclusiv noile modificari aduse de la data de 1 iulie 2016 O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, noile modificari aduse de la data de 11 august 2016 Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului si Legii nr. 273/2004 privind procedura adoptiei, precum si Statutul elevului intrat in vigoare la data de 22 septembrie 2016.

Copiii au drepturi! Oriunde s-ar afla – acasa, in institutii de ingrijire, la scoala sau oriunde in societate - drepturile copiilor exista! Parintii, familiile si cei care lucreaza cu copiii trebuie sa le cunoasca. Ba mai mult, orice cetatean trebuie sa stie de existenta acestor drepturi! Exista multe situatii in care chiar si simplul cetatean are o responsabilitate fata de copil cum sunt cazurile in care un copil se afla in pericol precum abuzul sau neglijenta; cu toate ca politistii si judecatorii sunt cei care aplica legea, toata lumea (in special cine lucreaza cu copiii) are obligatia sa raporteze astfel de cazuri de abuz sau neglijenta indreptate asupra copiilor! 

Un drept care este de necunoscut sau de neinteles celui ce poate beneficia de el este fara de folos. Si daca adultii sunt singurii raspunzatori pentru deciziile pe care le iau si pentru informatiile pe care le detin, pentru copii avem o raspundere mult mai mare pentru ca ei depind de noi, adultii de azi, devenind chiar o obligatie aceea de a cunoste drepturile copilului avand astfel posibilitatea de a intelege ce i se cuvine unui copil, de a cunoaste cand si cum sa solicitam acordarea unei facilitati legale si de sti cand ii este incalcat un drept si cum trebuie actionat pentru a-l apara.

Aceasta carte da sansa parintilor, viitorilor parinti si tuturor celor ce iubesc si au in grija un copil precum educatori, invatatori, profesori, asistenti sociali sau bone sa-si intregeasca bagajul de cunostinte cu privire la copil, pe langa cele ce tin de sanatatea sa, de dezvoltarea sa, de psihicul sau, si cu cele din domeniul juridic pentru a-i putea oferi cea mai buna crestere si educatie. De asemenea, cartea poate fi extrem de utila celor ce activeaza in domeniul drepturilor copilului pentru o radiografie a acestora la acest moment, dar si tuturor celor ce isi doresc sa cunoasca intr-un mod unitar domeniul drepturilor copilului din Romania.

Pledoaria distinsului general britanic este, în fond, despre cercetășie ca despre o excepțională Școală de Valori și Caractere, în care educația non-formală are rolul prevalent. Argumentul său are dimensiuni strategice, legând cauzal civismul cetățenilor de mărirea ori decăderea oricărei nații, după cum ea, nația, are grijă să-și crească fiii și fiicele ca pe viitori adulți curajoși, patrioți, integri, ori, dimpotrivă, nepăsându-i, să-și lase odraslele de izbeliște, lașe, obediente, slabe, corăbii triste rătăcind în derivă, cu busola valorilor făcută țăndări. Mesajul cărții este cât se poate de adevărat și dur, deopotrivă: dacă valori nu sunt, nimic nu e, și totul devine formă fără fond. (dr. ing. mat. Marian Staș, MPA, Președinte, Asociația Clubul Liderii Mileniului Trei)

Cercetășia a urmat cartea. Este unul din puținele cazuri, dacă nu chiar singurul caz din istoria omenirii, în care o carte a generat o mișcare. (prof. Elleke Boehmer, University of London)

Aş dori ca, citind această carte, să întelegem principiile după care s-au ghidat generaţiile de atunci, dar, mai cu seamă, să descoperim împreună ‒ cercetaşi, părinţi, educatori, copii şi adulţi ‒ că cercetăşia în forma ei tradiţională poate fi actuală şi să inspire prin mesajul ei puternic de educaţie prin aventură. (acad. Dan Berindei, presedinte de onoare, Asociația Cercetașilor Tradiționali din România (ACT-RO))

Viața lui Mony Bordeianu, solistul șaizecist de la Phoenix. Plecat în plină glorie și pe nepusă masă în America, după șapte ani revine în Europa, să renască alături de cei ce i-au dat re-nume. Dar Vremurile s-au schimbat. O poveste adevărată cu tâlc și... cântec, la propriu și la figurat! Doru Ionescu

Dar rolul decisiv în alegerea inconștientă a stilului formaţiei, în anii ’60, îi revine lui Mony. (...)
După brusca lui plecare din țară, mă apucase un fel de disperare, neștiind deloc cum va arăta viitorul nostru. Devenise o personalitate foarte iubită, foarte apreciată și show-ul lui era inegalabil în ţară. Nicolae Covaci

Această carte nu e o lucrare beletristică – cu atât mai puțin un roman –, nici o autobiografie, nu e nici măcar o descriere exactă a celor întâmplate de-a lungul anilor. Este doar o încercare de a-mi aduce aminte de una sau de alta, sunt doar niște povești de viață. Mony Bordeianu

Transpunerea in versuri a celebrelor povesti ale lui Creanga, prostia omeneasca si fata babei si fata mosneagului, este o modalitate inedita si indrazneaaa de a aduce cat mai aproape de sufletul celor mici intamplarile si personajele satului romanesc din vremea marelui povestitor. Povestile versificate dau ritm si muzicalitate aparte peripetiilor, astfel incat, daca le citesti in anii dintai, cu siguranta iti vei aduce aminte de ele.

Ilustratiile pline de facmec ale lui Serban Andreescu sunt o motivatie in plus pentru a captiva copiii sa citeasca aceasta carte.

Opera lui Creanga este pentru mine un izvor continuu de inspiratie. Am incerecat sa pastrez si in acest volum firul epic al povestilor lui Creanga, graiul moldovenesc si expresiile populare, umorul sclipitor al povestitorului. Las deschisa in acelasi tima o portita spre copilarie si celor mari, care, citind aceasta carte, vor regasi lumea fara varsta a copilariei. (Lidia Batali)

Fragment din lucrarea "Prostia omeneasca. Fata babei si fata mosului. Povesti in versuri" de Lidia Batali

" Fata mosneagului, pe loc,
Nu sta o clipa; Bunaoara,
Cara surcele pentru foc
Si granele ducea la moara,
Bordeiu-n orice zi sclipea,
Bucatele-abureau pe masa,
Dara babornita-i spunea
Ca-i piatra grea, de moara-n casa.

Si-apoi, in sat la sezatoare,
Fata mosneagului torcea
Fus dupa fus cu-ndemanare,
Iar fata babei lenevea.

Si cand veneau noaptea acasa,
Lenesa peste parleaz sarea,
Cosu-l prindea si, mincinoasa,
C-a tors intruna, se falea. "

Al treilea volum din seria de autor Stelian Țurlea (după Pasărea nopții și Daniel și Dracula)

Reţeta magică a unui Harry Potter autohton. Dacă puştii au fost cuprinşi de tristeţe la gândul că n-avem şi noi Harry Potter al nostru, e momentul să se însenineze: Stelian Ţurlea le-a pregătit o aventură sub formă de carte: Magicianul.

Vor urmări peripeţiile lui Daniel, eroul poveştii, atins mai întâi de virusul uitării, găsind mai apoi aria timpului şi luptându-se cu inamici de temut.

Toate, intr-o călătorie printre basme, în care Daniel şi prietenii săi se întâlnesc cu Albă ca Zăpada, Pinocchio, Alice, Duhul din Sticlă, Soldatul de plumb, Omul de Tinichea, Leul cel Laş şi chiar cu Dracula, descoperind, în cele din urmă, remediul împotriva misterioasei boli. Pătrundeţi într-o lume fantastică, în care dragostea învinge uitarea. (Adevărul)

„Manualul mamicii Zen”, de RALUCA ZENGA, demoleaza, cu argumente temeinice, o serie intreaga de mituri si prejudecati legate de graviditate, actul nasterii, cresterea, hranirea si educarea bebelusului.

O lectura obligatorie pentru tinerele mame, dar si pentru tatici, bunici sau bone!