Cărți

Pledoaria lui Socrate din finalul disputei cu sofistii Gorgias, Polus, Callicle si Cherefon, pentru desavarsirea omului si pentru promovarea binelui in treburile statului, explica de ce invatatul de o rara puritate morala, care era Teofil Simenschy, a ales si a tradus, in 1920, dintre toate dialogurile lui Platon tocmai Gorgias (sau despre retorica): „Singura afirmatia aceasta ramane neclintita - rosteste Socrate -, anume ca trebuie sa ne ferim mai mult de-a comite o fapta rea, decat de a o suferi, si ca cea mai inalta datorie a cuiva este ca sa-si dea silinta nu ca sa para bun, ci ca sa si fie, atat in particular, cat si in public; iar daca cineva devine rau in vreo privinta, trebuie sa fie pedepsit; si aceasta-i al doilea bine dupa acela de a fi drept; ca sa devii drept si sa fii indreptat prin pedeapsa; iar orice lingusire, atat fata de sine cat si fata de ceilalti, fie putini, fie multi, trebuie evitata, iar oratoria, trebuie intrebuintata totdeauna in vederea binelui si a oricarei fapte bune."

Fragment:
" Socrate: — Sa-ti arat acum mai lamurit, daca voi putea, ce vreau sa spun. Exista doua lucruri, pentru care eu admit doua stiinte: pe una privitoare la suflet o numesc politica; celeilalte, referitoare la corp, nu pot sa-i dau tot asa un singur nume, ci, desi ingrijirea corpului e numai una, ea se subimparte in doua parti, din care pe una o numesc gimnastica, pe cealalta medicina. Partea politicii corespunzatoare gimnasticii o numesc legislatie; iar pe cea corespunzatoare medicinei, justitie. Fiecare din acestea insa, referindu-se la acelasi obiect, sunt in legatura una cu alta, atat gimnastica cu medicina, cat si justitia cu legislatia; totusi se deosebesc intru catva. Deci, pe cand aceste patru arte se ingrijesc totdeauna in vederea unui bine cat mai mare, — unele de corp, iar celelalte de suflet, — lingusirea, dandu-si seama de aceasta si bazandu-se nu pe stiinta, ci pe presupuneri, se imparte in patru si substituindu-se fiecareia din aceste parti, se da drept stiinta in locul careia s-a substituit; ea nu se gandeste deloc cum sa aduca un bine cat mai mare, ci cauta sa surprinda si sa insele naivitatea prin fel de fel de ademeneli placute, asa ca pare a pretui foarte mult. Deci, in locul medicinei s-a substituit arta culinara si pretinde ca ea cunoaste cele mai bune mancaruri pentru corp, astfel incat, daca ar trebui sa dispute intre ei medicul si bucatarul inaintea unor copii, sau a unor oameni tot atat de lipsiti de minte ca si copiii, care din doi se pricepe ce alimente sunt bune si care rele, medicul sau bucatarul, ar muri de foame medicul. De aceea eu o numesc lingusire si spun ca asa ceva e un lucru rusinos, Polus, caci cu tine vorbesc, fiindca tinteste la placere, fara sa aiba in vedere binele, iar stiinta nu o numesc, ci o deprindere, pentru ca nu poate da nici o socoteala despre cele ce procura, de ce natura sunt, asa ca nu poate spune cauza fiecaruia. Eu insa nu numesc stiinta un lucru, despre care nu se poate da socoteala. Iar daca te indoiesti in privinta acestor lucruri, sunt dispus sa te lamuresc.
    Asadar, dupa cum spuneam, in locul medicinei se substituie ca lingusire arta culinara, iar in locul gimnasticii, tot in acelasi mod, gatealal, care-i raufacatoare, inselatoare, ordinara, si servila, amagind prin gesturi si spoieli, prin poleieli si toalete, asa ca facem pe oameni sa neglijeze adevarata frumusete, care se capata prin gimnastica, si sa umble dupa cea artificiala. Deci, ca sa nu lungesc vorba, vreau sa ma exprim ca geometricienii, (caci acum cred ca ma poti intelege), ca gateala este in acelasi raport fata de gimnastica, in care se afla arta culinara fata de medicina. si mai bine inca astfel: ceea ce-i gateala fata de gimnastica, aceea e sofistica fata de legislatie, si ceea ce-i arta culinara fata'de medicina, aceea e retorica fata de justitie. Aceasta e deosebirea naturala intre lucrurile despre care-ti vorbesc; fiind insa apropiati intre ei, sofistii si oratorii, ei sunt confundati impreuna, atribuindu-li-se acelasi rol, si nici ei nu stiu cum sa se numeasca, nici ceilalti oameni ce nume sa le dea. si intr-adevar, daca sufletul n-ar carmui corpul, ci acesta s-ar conduce singur, si daca atat arta de-a gati bucate, cat si medicina, nu ar fi examinate de suflet si separate, ci ar judeca insusi corpul, cantarindu-le dupa placerile pe care i le procura, s-ar realiza adesea vorbele lui Anaxagora, dragul meu Polus, caci tu ii cunosti invatatura; intr-adevar, atunci s-ar confunda laolalta toate lucrurile, neputandu-se distinge daca se refera la medicina, la higiena sau la bucatarie. Asadar, ai auzit ce numesc retorica; ea este pentru suflet ceea ce e arta culinara pentru corp. Am facut probabil un lucru ciudat, ca nelasandu-te sa tii discursuri lungi, am prelungit eu insumi cuvantarea mea. Se cuvine insa ca sa ma ierti; caci, cand am vorbit pe scurt, nu m-ai inteles, nici nu stiai ce sa faci cu raspunsul pe care ti 1-am dat, si aveai nevoie de explicatii."

Nascut la Vicovul de Sus, crescut in Bucovina, reintors in mai multe randuri pentru lungi perioade la Cernauti, unde invatase si fusese numit profesor de istoria romanilor la Universitatea noastra cea mai nordica, pana cand, prin rapirea de catre rusi a partii de sus a provinciei, nu si-a mai putut continua acolo profesiunea de dascal, Ion I. Nistor a fost, desigur, istoricul care a scris cel mai mult, cu adanca simtire si profunda competenta despre drepturile romanilor asupra acelei zone nationale in care s-a inchegat tinutul romanesc al principatului Moldova.
Cu toate acestea, el nu poate fi considerat nicidecum un istoric localist al provinciei natale, intrucat, oricat de numeroase studii a dedicat spatiului de origine, ele se pierd in ansamblul scrierilor sale ce imbratiseaza larga problematica a romanitatii din cele mai vechi timpuri, pana in zilele vietii sale, culminand cu acea Istorie a romanilor (2600 p. de manuscris), nepublicata inca.

De altfel, in oricare dintre cercetarile sale, oricat de restranse si aparent specioase, domina viziunea larg integratoare, de ansamblu, a partilor romanismului in marele fluviu national, pe care si-a
materializat-cin mai toate scrierile, dar in mod deosebit in lucrarea Unirea Bucovinei cu Romania (1940).
,,Teritoriul national al Romaniei - releva el - s-a intregit succesiv prin contopirea voievodatelor Munteniei si Moldovei (l 859), prin recuperarea Dobrogei (l 878), si Cadrilaterului (1913) si prin unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei (1918). Prin recuperarea Dobrogei si Cadrilaterului, Romania si-a redeschis vechiul drum spre Marea Neagra, iar prin unirea provinciilor surori Basarabia, Bucovina si Transilvania [- primele doua rapite in 1812 si, respectiv, in 1775, de Rusia si Austria -].

Reunind pentru prima data la un loc cele opt lucrari de mitologie propriu-zisa ale lui Tudor Pamfile, incercam sa dam contur proiectului pe care autorul n-a mai apucat sa-l rotunjeasca, din cauza mortii sale premature.

Aparitie in cadrul colectiei Adevaruri Revelatorii a editurii Vestala

Volumul reuneste cateva dintre cele mai frumoase basme arhaice siberiene, traduse pentru prima data in romaneste