Cărți
Cumpără acum de la
-
Editura Humanitas Eliminați acest articol
- șterge toate
-
Biserica liturgica22.94 LEIEpuizat din stocDespre Andre Scrima, prietenul sau, teologul indo-catalan Raimon Panikkar spunea ca "in fiece clipa aveai dinainte, indiferent la ce subiect s-ar fi referit discutia, calugarul si intelectualul". Cu aceasta dubla pasiune, care isi regasea in el o veche si fireasca unitate, interpreta Andre Scrima evenimentele spiritului, ale actualitatii, ale traditiilor religioase.
-
O gândire fără ţărmuri20.18 LEIEpuizat din stocPrieteni si apropiati ai lui Andre Scrima, interlocutori in cercuri publice sau private de studiu, in intalniri ecleziale ori academice, s-au reunit la Colegiul Noua Europa - un institut de studii avansate din Bucuresti - in memoria unui om inclasabil, pentru care drumul monahal ducea catre universalul spiritual, iar rigoarea stiintifica era nedespartita de bucuria evenimentelor Duhului.
-
Cartea codurilor29.54 LEIEpuizat din stocIn 1586, din inchisoare, Maria Stuart urzeste un complot impotriva reginei Elisabeta, protejandu-si corespondenta printr-un cifru pe care-l credea impenetrabil. Criptologii reginei Angliei reusesc insa sa sparga cifrul, iar Maria Stuart e condamnata la moarte si executata. In primavara lui 1917, ministrul de externe german transmite presedintelui mexican un mesaj cifrat prin care-l indeamna sa atace Statele Unite, mesajul e interceptat si descifrat de englezi, iar rezultatul este ca, dupa o lunga neutralitate, America intra in razboi, inclinand decisiv balanta in favoarea aliatilor.
-
Amintiri din pribegie (1948-1990)35.78 LEIEpuizat din stoc"Amintiri din pribegie este o carte pe care nici cel mai posmăgit cititor nu o poate lăsa din mână. Ajunge să o deschidă, şi rămâne captiv, hipnotizat de atâtea peripeţii, lumi şi personaje." (Mircea Iorgulescu)
-
Istoria filozofiei occidentale. Vol. I, Vol II63.30 LEIEpuizat din stocBertrand Russell a inteles sa scrie o istorie a filozofiei care sa fie accesibila publicului neexersat indelung in studiul filozofiei, dar care sa nu fie o opera de popularizare pur si simplu, ci una in care macar gandul de prima instanta al filozofilor sa fie prezentat, iar uneori, atunci cand acest gand nu poate fi altfel inteles, chiar si nuantele mai subtile ale sistemelor lor.
-
Balcanii in noul mileniu: In umbra razboiului si a pacii26.61 LEIEpuizat din stocTema cartii lui Tom Gallagher se integreaza acelora importante ale Europei de astazi, ce trebuie sa retina atentia atat universitatilor occidentale, cat si structurilor suprastatale europene pentru a depasi handicapul necunoasterii istorice si politice.
-
Eseu despre experienta mortii4.59 LEIEpuizat din stoc"Morala crestina nu e o morala generala oarecare, naturala sau rationala, avand poate ceva in plus, ci manifestarea in viata a unei revelatii paradoxale.
-
Teatru VIII - Delir in doi.Setea si foamea13.76 LEIEpuizat din stocCuplul este lumea insasi, este barbatul si femeia, este Adam si Eva, cele doua jumatati ale umanitatii care se iubesc, care se regasesc, nu mai sint in stare sa se iubeasca; care, orice-ar fi, nu pot sa nu se iubeasca, care nu pot fi unul fara altul.
-
Jung4.59 LEIEpuizat din stocInconstient colectiv, arhetip, introversiune-extraversiune, individuatia Sinelui sunt cateva dintre conceptele fundamentale jungiene care au transgresat domeniul "psihologiei analitice", intrand in marea istorie a ideilor acestui veac.
-
O istorie culturala a penisului9.17 LEIEpuizat din stocDavid M. Friedman, jurnalist independent care a colaborat la reviste americane de renume, intre care Vogue si Rolling Stone, dovedeste in cartea sa ca penisul este mai mult decat o parte a corpului: ca este o idee care defineste locul barbatului in lume.
-
La vanatoare de cezanne4.59 LEIEpuizat din stocDe aici pleaca, de fapt, cartea tui Mayle, un thriller comic in care personajele naveteaza din redactia unei reviste pentru snobimea bogata in tihna parfumata din Provence si din randurile Legiunii Straine in pacea unor camere de hotel de unde contempli apusul langa o coapsa dezvelita.
-
Mirarea filozofica26.61 LEIEpuizat din stocFacultatea mirarii ii este proprie omului. Ne propunem aici sa o reactualizam. Cititorul va regasi, sper, in mirarea altuia propria sa capacitate de a se mira.
-
Jurnal 1998-2000 - vol. 832.11 LEIEpuizat din stocUltimul volum al "Jurnalului" Monicai Lovinescu, al saselea, este, pesemne, cel mai reflexiv, cel mai nostalgic dintre toate. Predomina amintirile despre vechi prieteni disparuti, comentariile despre cartile scrise candva de cei inca in viata, evocarea parintilor (mai ales ca aparuse cartea Doinei Jela "Aceasta dragoste care ne leaga", mult discutata in jurnal), gandurile despre varsta care te copleseste, insemnarile despre boala si moarte.
-
Cum am devenit huligan10.09 LEIEpuizat din stoc"Războiul pe care l-a provocat în cultura bucureşteană apariţia cărtii mele De doua mii de ani... va mai dura poate multă vreme. [...] Aveam intenţia să aştept potolirea lucrurilor pentru a spune un ultim cuvânt în această crâncenă poveste, de care, cu voie sau fără voie, sunt răspunzător.
-
Furie22.94 LEIEpuizat din stocO satira muscatoare la adresa societatii contemporane surprinsa la ora de varf a puterii si o meditatie amara asupra fragilitatii sentimentelor intr-o lume a efemerului.
-
Dictionar de filozofie si logica44.95 LEIEpuizat din stocAceasta importanta lucrare de referinta poate servi drept ghid in labirintul istoriei ideilor, fiind un instrument de lucru extrem de util pentru studentul la filozofie - sau la oricare dintre disciplinele care se intrepatrund cu ea - ori pentru cititorul obisnuit care simte nevoia de definitii sau clarificari pentru termenii si numele proprii din domeniu.
-
Opere II13.76 LEIEpuizat din stocLa Platon avem un caz destul de rar in epocile vechi, de spontaneitate creatoare, relativ putin prelucrata si disimulata — o opera care pastreaza destul de fidel amprenta inspiratiei genuine si care, pe de alta parte, "tematizeaza" inspiratia ca fenomen psihologic in cuprinsul operei sale.
-
Manual de filozofie41.28 LEIEpuizat din stocManualul de filozofie scris de Maria Furst si Jurgen Trinks, cu concursul lui Nikolaus Halmer, are constructia desavarsita a discursului filozofic practicat in chip traditional in spatiul germanic: complet si riguros ca informatie, unitar ca structura, intuitiv si "deschis" ca metoda.
-
Limba franceză L1. Manual pentru clasa a VI-a23.25 LEIManualul se adresează şi celor care studiază intensiv franceza.
-
Noaptea de sinziene (vol. II)16.04 LEIEpuizat din stocProza lui Mircea Eliade la Humanitas:Maitreyi; Isabel si apele diavolului; India. Biblioteca Maharajahului.
-
Pictorii familiei Verona15.00 LEIEpuizat din stoc"Incerc, in acest moment, doua sentimente contradictorii, unul de multumire ca am putut reinvia in mintea oamenilor contributia pictorilor Verona la patrimoniul cultural al poporului român si altul de insatisfactie ca nu pot face mai mult pentru acesti inaintasi ai mei, oameni de o verticalitate morala, curatenie sufleteasca si bunatate care ar trebui sa constituie modele in acesti ani de zbucium, debusolare si pierdere a masurii valorilor.
-
Secretul doctorului Honigberger. Nopti la Serampore21.19 LEIEpuizat din stocNuvelele reunite in acest volum reprezinta intr-un fel actul de nastere al "realismului magic" in literatura.
-
Al cincilea munte29.36 LEIEpuizat din stocExista momente inevitabile de nefericire care ne intrerup viata. Ele nu au loc insa fara motiv. Uneori lumea pare sa fi conspirat impotriva noastra, asa ca ne intrebam: "De ce trebuie sa mi se intimple tocmai mie?" Confruntati cu inevitabilul, unii dintre noi se descurajeaza; altii insa devin mai puternicisi intelegerea lor sporeste.
-
La rîul Piedra am șezut și am plîns26.01 LEIEpuizat din stocIn toate povestile de dragoste exista intotdeauna ceva care ne apropie de eternitate si de esenta vietii, pentru ca povestile de dragoste contin toate tainele lumii. Ce se intimpla insa atunci cind timiditatea impiedica o dragoste adolescentina sa infloreasca? Si ce se intimpla cind, unsprezece ani mai tirziu, destinul ii reuneste pe indragostiti? Intre timp, pe ea viata a invatat-o sa fie puternica si sa-si ascunda sentimentele.
-
Cultură civică. Manual pentru clasa a VII-a14.80 LEIEpuizat din stocManualul cuprinde 25 de lecţii, grupate în 3 capitole: Noţiuni introductive, Viaţa în societate, Sistemul politic în România.
-
Limba franceză. Manual pentru clasa a V-a (ed. 2011)20.18 LEIEpuizat din stoc
Manualul dezvolta competente lingvistice in limba franceza intr-o perspectiva comunicativ-functionala.
-
Limba franceză. Manual pentru clasa a IV-a. Tirelire11.38 LEIEpuizat din stocAcest manual este în compatibilitate şi continuitate perfectă cu manualul de clasa a III-a, ambele fiind realizate după aceeaşi metodă.
-
Limba franceză L1. Manual pentru clasa a VI-a (ed. 2011)21.19 LEIEpuizat din stocManualul se adresează şi celor care studiază intensiv franceza.
-
Cultură civică. Manual pentru clasa a VIII-a14.80 LEISeria manualelor de Cultură civică pentru clasele a VII-a şi a VIII-a este gândită dintr-o perspectivă interactivă, astfel încât elevii şi profesorii să perceapă ora ca un spaţiu al dialogului argumentativ, care să înlesnească raportarea la evenimente curente de interes sau la experienţa personală a elevilor, mai ales în condiţiile în care aceştia se concentrează asupra disciplinelor de examen.
-
Istorie. Manual pentru clasa a VII-a23.00 LEIEpuizat din stocManualul introduce elevii în miezul unei dezbateri în jurul subiectului propus de lecţie.