Cărți

„Frumusețea, așa cum o văd eu, ne poate învăța toleranța, onestitatea și bunătatea, iar lumea noastră are ne­voie de aceste valori mai mult ca oricând.“ —  MIHAELA NOROC

500 de noi portrete, din peste 60 de țări – un omagiu vizual adus diversității, frumuseții și puterii femeilor din întreaga lume. Poveștile de viață ce completează fiecare portret sunt tot atâtea lecții despre curajul, libertatea și forța interioară care definesc fiecare femeie. Sunt totodată lecții prețioase despre puterea de a fi autentică, de a depăși diferite obstacole și de a schimba lumea. Noua carte a Mihaelei Noroc ne învață că frumusețea adevă­rată izvorăște din curajul de a trăi liber și din forța de a fi tu însăți.

O călătorie spre începuturile timpului

La Marele Accelerator de Hadroni, impresionantul accelerator de particule construit în anii din urmă la graniţa dintre Elveţia şi Franţa, este pe cale să înceapă unul dintre cele mai importante experimente ştiinţifice din istorie. Savanţi veniţi din toate colţurile lumii sunt pregătiţi de explorarea primelor momente ale Universului, în încercarea de a căpăta informaţii despre Big Bang, explozia iniţială din care provin toate. Însă experimentul este pus în pericol de o organizaţie secretă, care intenţionează să împiedice orice progres al ştiinţei. George şi Annie, îndrăgiţii eroi ai primelor două volume ale acestei serii pentru copii şi tineri, sunt absorbiţi în vâltoarea unor noi aventuri care-ţi îngheaţă sângele în vine... În cursa lor contra cronometru pentru a dejuca planurile acelei organizaţii malefice, ei depăşesc graniţele galaxiei noastre, ba chiar şi graniţele Universului vizibil, ajungând să exploreze planul lumii cuantice. Alături le este, ca de obicei, Cosmos, cel mai performant calculator din lume, care le oferă ajutor şi informaţii atunci când au nevoie. Cartea conţine câteva dintre cele mai recente teorii ştiinţifice cu privire la călătoria în timp şi la Big Bang, precum şi diverse eseuri speciale, aparţinând unora dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din lume (printre aceştia, desigur, se numără şi Stephen Hawking). Maniera de prezentare, sub formă de naraţiune, este atractivă şi pe înţelesul tinerilor, diverse ilustraţii punctând de fiecare dată noile informaţii oferite cititorului. În finalul cărţii există chiar şi o bandă desenată ce prezintă, succint, o desfăşurare în sens invers a evoluţiei Universului, începând din prezent şi încheindu-se în momentul Big Bangului.

Volumul include 32 de pagini cu fotografii color ce înfăţişează imagini autentice din spaţiul cosmic.

Ilustraţii de Iacob Dezideriu

O carte clasică foarte iubită, care reuşeşte să împlinească exemplar menirea literaturii bune, adică să rămână neatinsă de trecerea timpului şi să creeze amintiri frumoase pentru fiecare nouă generaţie de cititori.

Aţi auzit de Pădurea de Liliac? Ce nume minunat pentru un loc plin de mistere! Când frumoasa prinţesă Bălăioara se duce să culeagă flori, habar nu are că nu va mai ieşi niciodată de sub frunzişul pădurii. Ce se va face ea? Încotro îşi va îndrepta paşii?

Să stăm liniştiţi, căci, ocrotită de o zână bună şi călăuzită de animale cu puteri miraculoase, prinţesa, precum şi ceilalţi eroi ai poveştilor, va creşte şi va învăţa că prietenia adevărată şi iubirea, adesea puse la încercare, merită apărate fără teamă, iar răbdarea, blândeţea, cinstea şi generozitatea, care te ajută să treci peste cele mai de netrecut obstacole, vor fi întotdeauna răsplătite.

Enola Holmes, adolescenta care-și găsește propriul drum

Când rebela Enola, sora mai mică a celebrului Sherlock Holmes, descoperă că excentrica ei mamă a dispărut, pornește fără să stea pe gânduri în căutarea ei. Drumurile o poartă până la Londra, unde o așteaptă un șir de aventuri la care o fată de 14 ani n-ar îndrăzni să se gândească: e implicată fără voie în răpirea unui tânăr marchiz, înfruntă o bandă de răufăcători, se ascunde într-un cartier periculos, dezleagă cifruri, se luptă cu tot felul de superstiții și practici oculte, și toate acestea în vreme ce adună indicii. În vâltoarea atâtor evenimente, independenta Enola își descoperă adevărata chemare, care o smulge din plicticosul rol de „domnișoară de familie bună“ și o aruncă în calea unor enigme și mai încurcate, pe care va trebui să le rezolve. Aventura ei abia acum începe!

„Un aperitiv savuros, care anunță festinul ce ni se va așterne dinainte cu fiecare nou volum al seriei.“ – Kirkus Reviews

„Inteligența, simțul umorului și curajul fac din Enola Holmes una dintre cele mai captivante eroine de roman.“ – School Library Journal

Bine-cunoscuta autoare americană NANCY SPRINGER a scris peste 40 de romane pentru adolescenți și adulți – printre care faimoasa serie Tales of Rowan Wood – pentru care a primit numeroase premii. Dragostea ei pentru literatură vine din copilărie, când printre altele a citit cu nesaț operele com¬plete ale lui Sir Arthur Conan Doyle. Așa se face că, ajungând scriitoare, a îmbinat pasiunea pentru mister cu dorința de a crea un personaj feminin puternic, independent, care să le învețe pe tinerele cititoare să gândească cu mintea lor, să fie stăpânele propriului destin și să-ți aleagă singure drumul în viață. Astfel s-a născut Enola Holmes, sora cu mult mai tânără a celebrului Sherlock. Cazul marchizului dispărut a fost nominalizat la prestigiosul Edgar Award.

„Vie, curgătoare (ca râul din carte, pe malul căruia Doina Ruști își construiește propriul Macondo, un loc în care nimeni n-are voie să se uite la ceas), povestea din Ferenike cucerește prin culoare și ingeniozitate. Întâmplările și locurile, casa și moara, fântâna, lucrurile (oricât de mari, oricât de mici), pământul, apa, deși pare că au corespondent autobiografic unic, fixat în real, se deschid toate înspre simbol și (uneori) fantastic. Iar personajele, cu nume de la pitorești la stranii, sunt o galerie de tablouri pictate față-spate, realitate și ficțiune. În mijlocul lor, privindu-i cu ochii de atunci și de-acum, e o fetiță care poartă rochii pe poalele cărora sunt scrise toate numele care i-ar fi plăcut în locul celui primit.“ — LIDIA BODEA

„Ferenike reconfirmă instinctul infailibil de povestitoare al Doinei Ruști. O proză cinematografică, formidabilă, cu rezonanțe mitologice, în care scenele ni se desfășoară în fața ochilor, iar câteva rulează chiar în buclă, continuu, obsedant, ca un memento al suferințelor lumii trecute, privite nu cu detașare, ci cu o limpezime totală, fără breșe.“ — ROXANA DUMITRACHE

„Ce și cine mai suntem, când ne-am pierdut prietenii, patria, cetatea, limba și Dumnezeul? Cum poate credința modela lumea și ce te faci când realitatea în care crezi te minte? E posibil ca, vreodată, să apară o mare credință unificatoare, un fel de esperanto al religiei, care să-i apropie pe toți oamenii? Sunt câteva din întrebările grave ale căror fire străbat uimitoarea poveste a vieții lui Șabbatai Țevi, un fals Mesia născut în anul 1626 după Cristos sau 5386 după calendarul evreiesc.

Viața lui Șabbatai este reconstituită de doctorul Mehmet Akif pentru prietenul său din tinerețe, voltairianul Spiros Philippidis, în anul 1923, anul Convenției pentru schimbul de populații, hotărâtă de Tratatul de la Lausanne: musulmanii din Grecia aveau să fie mutați în noua republică a lui Atatürk, iar creștinii ortodocși din Asia Mică urmau să fie aduși în Grecia. Istoria prezentului, care-i implică pe cei doi prieteni, se lasă însă acoperită de întâmplările din secolul al XVII-lea, pe care fiecare din ei le înțelege altfel. Iar finalul este neașteptat…

Un roman plin de volute baroce, în care adevărul istoric și închipuirea își etalează deopotrivă ispitele. Iar misterul din miezul lui «este cel al supraviețuirii».

Sfatul criticului: Nu ratați intervențiile Autorului, un personaj simpatic și foarte atent la poveste. Vă vor fi de folos.“ (Ioana PÂRVULESCU)

Traducere de Alexandru Bejinariu şi Ion Tănăsescu (după volumul editat de Oskar Kraus în 1924 la Felix Meiner Verlag, Leipzig)

Studiu introductiv de Ion Tănăsescu

„Psihologia din punct de vedere empiric (1874) a lui Franz Brentano (1838–1917) este una dintre cele mai importante scrieri de limbă germană din a doua jumătate a secolului XIX și totodată sursa unor teorii epocale atât în sfera filozofiei, cât și în cea a cercetărilor psihologice. Freud și-a dezvoltat psihanaliza distanțându-se de teze fundamentale ale psihologiei lui Brentano, ale cărui prelegeri de filozofie le-a frecventat totuși constant. Nu mai puțin, însăși fenomenologia husserliană își află, în bună măsură, fundamentul în gândirea brentaniană. Nu este deci nici o exagerare să spunem că întreaga filozofie a psihologiei, precum și actuala filozofie a minții nu pot fi înțelese în resorturile lor ultime fără studiul acestei opere apărute acum 150 de ani.“ — ION TĂNĂSESCU

„Brentano e un tip teribil de inteligent, poate chiar un geniu!… E un om ideal în multe privințe!“ — SIGMUND FREUD

„Fără Brentano nu aș fi scris un rând filozofie!“ — EDMUND HUSSERL

Ediţie îngrijită de Maria Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu

Traducere, studii introductive şi note de Maria Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Cristinel Iatan, Sorin-Ioan Loghin, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu‑Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura şi istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ — ANDREI PLEȘU

În Biblia ebraică, cele două cărți ale lui Samuel, profetul a cărui naștere e relatată la începutul lor, constituie o singură unitate literară, în continuarea cărții Judecătorii.

Figura centrală în jurul căreia se constituie narațiunea din 1–2 Samuel este regele David și toate personajele au legătură cu el. Povestea lui, un adevărat roman istoric, are o valoare literară excepțională. Fin cunoscător al naturii umane, autorul sacru imaginează profund și critic trăirile personajelor în mijlocul frământărilor politice și al situațiilor familiale complicate care le modelează. Nu doar personajele principale – Samuel, Saul și David –, ci și cele episodice (fiii lui Eli, înțeleapta Abigail, nefericita Mihal și soțui ei, Paltiel, credinciosul Urie etc.) alcătuiesc o galerie de portrete complexe, care incită la reflecție. Iar ilustrările virtuților și năravurilor ce se înfruntă permanent în natura umană ne transmit învățături valabile în orice timp. Pe lângă textele narative întrepătrunse cu dialog, se remarcă și minunate poeme (de ex. Cântarea Anei, din 1Sam 2, sau psalmul lui David din 2Sam 22).

Un loc important îl ocupă Chivotul Legământului, ca principală moștenire identitară a perioadei constituirii poporului. Evocarea prezenței Chivotului în diverse situații e un mod de a întreține conștiința că reușita existenței lui Israel este garantată de referirea permanentă la Domnul. Samuel, a cărui naștere petrecută în circumstanțe deosebite anunță un destin cu totul special, întrupează, asemenea lui Moise, această reușită și idealul conducătorului harismatic, deopotrivă profet, judecător, șef militar și lider religios, ales și inspirat de Dumnezeu. Ca ultim judecător al lui Israel, prin el se face trecerea la monarhie, ale cărei începuturi sunt înso­țite deja de o reflecție critică asupra ei, fiindu-i prevestite ineficiența și dispariția.

Volumul de față, 1 și 2 Samuel, este al cincilea dintr-o serie care va cuprinde traducerile tuturor textelor Bibliei ebraice și al doilea din secțiunea a doua a acesteia, Neviim („Profeții“), însoțite de studii introductive, note și comentarii.

Acest proiect se derulează în cadrul Colegiului Noua Europă.

Ilustraţia copertei: Pagină din Biblia Cervera, manuscris cu anluminuri de Joseph Assarfati, 1299, păstrat la Biblioteca Națională a Portugaliei.

Cu o prefață de Horia-Roman Patapievici

„Oricui citește minunatele pagini ale acestor micuțe flori ale sfântului, Fioretti, îi va veni să spună la sfârșitul lecturii lor «și eu am fost cu el» – reluând, fără s-o știe, frumoasele cuvinte de tandrețe și nostalgie ale neverosimililor săi însoțitori, Leone, Angelo și Ruffino: Nos qui cum eo fuimus (noi, care am fost cu el).“ — HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

„De 800 de ani, învățăturile, povețele și faptele Sfântului Francisc de Assisi nu încetează să fascineze și să pună pe gânduri oameni de culturi și confesiuni diferite. Ideile și valorile întruchipate de el – pacea, simplitatea, smerenia și dragostea față de întreaga creație – sunt mai actuale ca oricând. În anul jubiliar al stigmatelor lui, oferim tuturor iubitorilor de literatură acest mănunchi de flori ale spiritului, intrate în patrimoniul literaturii universale și franciscane.“ — ȘTEFAN ACATRINEI, OFMconv

Pe copertă: Nikolai Rerih, Sfântul Francisc (detaliu)

Traducere din greacă veche, studiu introductiv și note de Liviu Mihail Iancu

Ilustraţii de Mihail Coşuleţu

„Oameni liberi și mândri, războinici neînfricați, cetățeni disciplinați, judecători aspri, păstrători statornici ai obiceiurilor, iubitori de simplitate și disprețuitori ai luxului, aceștia sunt spartanii care au condus apărarea Eladei împotriva oștilor fără număr ale perșilor, au răpus imperiul maritim al Atenei și au sfidat mașina de război a lui Filip și Alexandru ai Macedoniei. Ori măcar așa arată imaginea construită de admiratorii contemporani lor, printre care Platon și Xenofon, perpetuată de Plutarh prin consemnarea vorbelor de duh ale unor spartani faimoși, ca Licurg, Cleomene, Leonida și soția sa, Gorgo, Agesilaos și Lysandros, dar și ale unor laconieni și laconiene de rând. Se strecoară însă și mărturii ale unei Sparte mai puțin eroice, umanizate, cu bune și cu rele, în orice caz originală, o cetate unică în istoria Antichității.“ — LIVIU MIHAIL IANCU

PLUTARH din Cheroneea (46–cca 125), unul dintre scriitorii și filozofii de seamă din timpul renașterii intelectuale grecești din a doua jumătate a sec. I și prima jumătate a sec. II, a fost magistrat în orașul său natal, diplomat și preot al sanctuarului lui Apollo de la Delphi. A primit cetățenia romană și probabil a fost cooptat la conducerea provinciei Achaia. A călătorit mult în Grecia, Macedonia, Italia, Egipt și Asia Mică, atât pentru misiunile sale diplomatice, cât și pentru a ține cuvântări filozofice. Și-a fundamentat deopotrivă activitatea publică și pe cea de cărturar pe concepția filozofică platonică. Opera lui Plutarh tratează îndeosebi chestiuni morale și religioase, iar principalele sale scrieri păstrate până în zilele noastre – Viețile paralele ale grecilor și romanilor iluștri și eseurile, discursurile și notițele grupate sub titlul generic Moralia – au marcat puternic cultura europeană modernă. Plutarh i-a influențat, printre alții, pe Erasmus, Machiavelli, Rabelais, Montaigne, Shakespeare, Bacon, Rousseau, Goethe, Schiller, Emerson și Foucault.

Prefaţă de Ştefan Afloroaei

„Nu luați în serios titlul cărții lui Horia Pătrașcu. Ea nu este un «tratat», dacă asociem acest cuvânt cu fastul conceptului și cu solitudinea abstracției. Și nu este «filozofie», dacă asociem filozofia cu jargonul și cu impoliteţea unui discurs ininteligibil. Prin paginile acestei cărți, căzute în peisajul nostru cultural ca un cadou neașteptat, filozofia își pune din nou hainele de sărbătoare, redevine «știință voioasă» a vieții, ca în vremurile lui Montaigne sau Nietzsche.

Ce încântare să descoperi într-un discurs precis și rafinat totodată asociații de idei care deschid perspective neașteptate asupra marilor teme ale existenței umane! Se mai puteau oare spune lucruri atât de noi despre iubire, libertate sau moarte? Știți o altă carte care ar putea câștiga premiul pentru cel mai frumos Cuprins? Ascultați: Şoapta ca spaţiu erotic; Iubirea și invidia de corp; Poarta de intrare a morţii în lume: atașamentul. Sau: Darul lacrimilor și fericita întristare; Pesimism poliţienesc versus optimism erotic; Melancolia colectivă; Adevărul care râde...

Am pre-gustat, citind doar titlurile eseurilor; am devenit hulpav, citind eseurile. Ce încântare să faci filozofie – fără filozofie! Doar așa, convertit la transparența ideilor, poate un gânditor să-i pună și pe alții pe gânduri, poate să-i invite să imite, în oglindă, actul unei gândiri «de dinaintea filozofiei».“ —GABRIEL LIICEANU

„Paginile cărții de față ne fac atenți atât la unele situații neobișnuite, nu arareori stranii, în care omul se recunoaște pe sine, cât și la lumea cu adevărat inepuizabilă a afectivității. Horia Vicențiu Pătrașcu ne întâmpină din nou cu o lucrare ce lasă în urmă canoanele obișnuite ale gândirii «pozitive». Titlul cărții ar putea totuși să ne surprindă. În definitiv, ce ar oferi nou înțelegerii noastre, astăzi, o perspectivă filozofică asupra unor sentimente și emoții? În ce fel poate fi regăsită, din această perspectivă mai liberă, lumea lor copleșitor de variată și dinamică?… Tocmai în acest continuu efort, de a recunoaște lumea mereu nouă și plină de contraste a spiritului, mai ales când sunt în joc trăiri omenești neobișnuit de intense, aș vedea o deschidere cu totul aparte a cărții de față.“ —  ȘTEFAN AFLOROAEI

„Se spune că matematicienii vorbesc numai cu Dumnezeu. Dar nu este și cazul lui Piergiorgio Odifreddi, un matematician care știe de minune să se adreseze cititorului profan.“ — La Stampa

Dacă sănătatea fizică poate fi menținută cu un medicament administrat zilnic, Piergiorgio Odifreddi ne propune Pilule matematice drept tratament preventiv pentru sănătatea minților noastre puse tot mai greu la încercare de iraționalitate și analfabetism științific.

Stăpânind o vastă cultură, cu talent de povestitor, multă imaginație și ironie fină, Odifreddi ne dezvăluie legăturile matematicii nu doar cu științele naturii, evidente pentru fizicieni, chimiști sau biologi, dar și cele, adesea subtile, cu literatura, pictura, muzica, jocurile, economia, politica și filozofia. În ultimă instanță, Pilule matematice e un îndemn de a ne dezvolta perspicacitatea, de a privi cu atenție și curiozitate lumea în care trăim.

„Mărturisesc fără rușine că, înainte să-mi propun să uimesc cititorul, am fost uimit eu însumi, odată intrat în haina doctorului. Într-adevăr, nu bănuiam la început că matematica are un rol capilar și ubicuu în ambele culturi, mai ales în cea umanistă. La început observasem doar câteva apariții izolate în locuri neașteptate. Ca pe urmă să dea năvală peste mine exemple în cascadă, stimulate și de faptul că, din aprilie 2004, pentru aproape douăzeci de ani, am ținut o rubrică în mensualul Le Scienze. Așa că, mai mult decât despre o pilulă pe zi, pentru mine era vorba despre a fabrica o pilulă lunară de administrat cititorilor pacienți sau pacienților cititori.“ — PIERGIORGIO ODIFREDDI​

Prefață de Sabina Fati

„Cartea aceasta ne arată care e reţeta statului eşuat, cât de repede se poate prăbuşi o ţară, cât de uşor se transformă un reformist în dictator, cât de greu pot fi mobilizate vocile critice şi de ce e imposibil să le aduci la un numitor comun.

Samira al-Masalma face o analiză lucidă a ecuaţiei internaţionale care menţine Siria în capcana dictaturii, cu interesele statelor din regiune şi efectele intervenţiilor marilor puteri. Dincolo de războiul civil în care a împins-o Bashar al-Assad, drama Siriei e că nu a putut fi salvată de cei care au înţeles din timp ce urmează, de opoziţia şi intelighenţia acestei ţări.“ — SABINA FATI

Jurnalista Samira al-Masalma, vicepreşedinte al coaliţiei de opoziţie împotriva regimului lui Bashar al-Assad, este una dintre cele mai cunoscute figuri ale revoluţiei din Siria. Mărturia ei sinceră şi personală asupra realităţii revoluţiei siriene şi a războiului civil scoate la iveală obstacolele, interesele personale şi jocurile de putere care au marcat aceste evenimente sumbre din istoria Siriei începând cu anul 2011.

După dărâmarea statuilor, au început să fie cenzurate sau puse la index cărțile lui Mark Twain, Margaret Atwood, Roald Dahl ori J.K. Rowling. Publicațiile satirice de tradiție sau spectacolele unor comedianți celebri sunt supuse oprobriului public. Filmele și desenele animate sunt ciopârțite – dacă nu sunt create de la bun început ca să bifeze puncte dintr-o grilă.

Pornită în misiunea de a schimba din temelii valorile și structurile societății occidentale, mișcarea woke a ajuns, mai mult decât o ideologie la modă – spune Jean-François Braunstein –, o adevărată religie. Sub acoperirea unor cauze nobile precum combaterea discriminării și dezbaterea istoriei coloniale, adepții mișcării recurg la misticism și ocultism, își scriu propriile texte sacre și promit eliberarea de corp și rațiune. Religia woke devine astfel o utopie transumanistă.

Cartea radiografiază la cald această nebunie colectivă, demontându-i aberațiile: „Toți albii sunt rasiști“, „toți negrii sunt victime“, „dacă spui că nu ești rasist, atunci sigur ești“, „ai genul pe care ți-l alegi”, „sexul și corpul nu există, doar conștiința contează”, „matematica este rasistă“, „biologia este machistă“, „bărbații pot rămâne însărcinați“… Dogmele și credințele absurde impregnează treptat țesătura socială, de la sistemul educațional și piața muncii până la sectoarele culturale și industria de divertisment. Riscul cel mai mare, susține autorul, este alienarea individului față de propria-i identitate. Și tot Jean-François Braunstein ne dă și soluția în final.

Introducere de John Dicey

Metoda ușoară a lui Allen Carr, recunoscută în toată lumea, a ajutat peste 50 de milioane de oameni să-și vindece problemele de comportament și dependența de nicotină, alcool, droguri, mâncare, dispozitive digitale, rețele sociale. În cartea de față, metoda e aplicată dificultăților legate de somn. Viața modernă, cu ritmul ei trepidant, cadrul competitiv, zilele lungi de lucru, te privează de somnul odihnitor și revigorant. Adormi greu? Te trezești în toiul nopții, stresat de problemele pe care trebuie să le rezolvi a doua zi? Nu știi cum să te eliberezi din cercul vicios al oboselii și insomniei? Nu intra în panică. Vei afla, pas cu pas, cum să regăsești  obiceiurile sănătoase și să trăiești în acord cu ciclul natural de somn. Vestea bună e că nu trebuie să te bazezi pe voință sau să faci sacrificii. Pur și simplu ajungi să înțelegi cât de nocive sunt anumite comportamente care credeai că te fac fericit: cafeaua băută în exces, un pahar de alcool înainte de culcare, o cină târzie, dulciurile omniprezente, avalanșa informațiilor de pe smartphone. Urmează fidel metoda ușoară și vei regăsi plăcerea de a dormi!

„O metodă originală și inteligentă.“ — Evening Standard

„Fără predici, fără tactici alarmiste, fără trucuri.“ — The Guardian

„Metoda lui Allen Carr este absolut unică.“ — GQ

Lumea de azi este consecința celei de ieri. E cu atât mai adevărat când vine vorba despre moștenirea comunismului, față de care nu a existat niciodată o ruptură reală și asumată. În prelungirea tezei sale din monumentala Istorie mondială a comunismului, Thierry Wolton trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul ascensiunii Rusiei și a Chinei: lumea se îndreaptă spre o nouă eră barbară, în care democrația și drepturile omului sunt amenințate.

Volumul prezintă, într-o formă condensată și adusă la zi, contextul complicității Occidentului, care a asistat ca simplu spectator la prăbușirea Uniunii Sovietice și la urmările acestei „catastrofe“, făcându-l astfel posibil, în primă instanță, pe Putin. Impactul acestuia, cu veleitățile autoritariste și pornirile războinice, a fost previzibil de la bun început: țările democratice nu doar că s-au lăsat orbite, ci l-au primit pe covorul roșu și s-au afundat de bunăvoie în dependența ener­getică de Rusia și în afacerile cu statul rus și cu oligarhii.

În fundal se pregătește China, avertizează Thierry Wolton. Spre deosebire de Rusia, China are mijloacele de a instaura o nouă ordine mondială. Odată cu ascensiunea de neoprit a celor două regimuri, sprijinită și de acțiunile de forță ale organizațiilor teroriste sau ale Coreei de Nord, putem vedea limpede ce anume va defini această eră barbară: exploatarea slăbiciunilor Occidentului și respingerea violentă a modelului democratic, propaganda naționalistă, demonizarea Celuilalt și rescrierea istoriei. Să ne mai mire că Occidentul ajută Ucraina cu picătura, că privește neputincios înspre butoiul cu pulbere din Orientul Apropiat sau că ignoră semnalele provocatoare din Marea Chinei?

„Pe 24 februarie 2022, planeta a alunecat într-un conflict la scară globală. În el se înfruntă două concepții diferite de guvernare, două seturi de valori, două moduri de a concepe relațiile internaționale.“ —THIERRY WOLTON

Volum îngrijit de Grigore Vida

„Nimeni nu a trăit, la noi, idealul culturii cu intensitatea cu care l-a trăit Noica. Tot ce cădea în afara relaţiilor culturale rămânea, pentru el, în nefiinţă. Cum ar fi arătat România dacă, după douăzeci de ani de tăcere, Noica nu ar fi reapărut în cultura română? Care ar fi fost consecințele acestei absențe? Și cine poate măsura consecințele existenței lui Noica pentru generaţia care făcea în anii ’70 primii paşi pe scena publică a culturii? Întorcându-mă acum asupra Școlii de la Păltiniș, mi-am pus întrebarea dacă în istoria culturii europene a existat un fenomen analog. Eu unul nu l-am găsit. N-am regăsit nicăieri acest scenariu de taină al unei iubiri spirituale care să te-ndemne la un salt peste condiția ta de simplu muritor. N-am regăsit nicăieri un maestru care s-a intitulat «antrenor cultural» și care nu-și propunea decât să te-nvețe «cum să-ți dai sufletul», cum «să mori» în beneficiul celuilalt, învățându-te că istoria culturii este tocmai povestea felului în care «se dă» sufletul cu adevărat întru dobândirea unei vieți mai înalte.“ — GABRIEL LIICEANU

„După moartea lui Noica, un tânăr fizician ne-a transmis un mesaj celor câțiva care i-am fost în preajmă, din partea unei generații pe care el o numea generaţia orfanilor. Există o categorie de tineri care, după dispariția lui Noica, se simt loviți în nevoia lor de tutelă formativă, de paternitate spirituală. Tânărul fizician sugera că, de-acum încolo, ei au nevoie în mult mai mare măsură de legenda Noica decât de o exegeză academică. Legenda Noica are prestigiul construcției, al efortului constant, cu adâncuri spectaculoase, dar cu suprafețe line și, în chip miraculos, accesibile. Legenda Noica e blândă. Ea creează răspunderi, obligă la imitație și o îngăduie. Cu alte cuvinte, este un model, un exemplu de urmat, o cale posibilă. Invită la perpetuitate, la reiterarea performanței sau măcar la asigurarea continuității ei. În spațiul românesc de astăzi, s-ar putea să avem nevoie de asemenea legende mai mult decât oricând.“ — ANDREI PLEŞU

„Un daimon trebuie să-l fi făcut pe Noica să-și exercite vraja asupra unui alt rând de tineri după ieșirea din închisoare; și să treacă peste un avertisment precum cel al lui Alexandru Dragomir: «Dinule, Dinule, vezi să nu-i bagi și p-ăștia la zdup cum i-ai băgat și pe ceilalți!» Pentru că știa că, a la longue, acțiunea sa nu poate fi decât bună, oricare ar fi riscurile; ciclul «devenirii întru devenire» trebuie rupt, pentru a avea o șansă de a ieși din statistică.“ — GRIGORE VIDA

Într-o epocă în care medicina modernă abia făcea primii pași, în această margine a Europei – unde administrarea eficientă a teritoriului și a populației a fost dintotdeauna o provocare – o epidemie de amploare căpăta proporții de sfârșit de lume. Ciuma lui Caragea de pildă, venită de la sud de Dunăre, a rămas în memoria colectivă, generație după generație, până în zilele noastre. Primul lucru pe care îl știm azi despre participarea noastră la al Doilea Război Balcanic – petrecut exact un veac mai târziu – este că miile de victime din rândul armatei române au fost răpuse de holeră, nu de inamic.

Practicile medicale și politicile sanitare pe care autoritățile s-au văzut silite să le decidă, precum și istoria aplicării lor, ne ajută să înțelegem mai bine drumul spre modernizare al Țării Românești și Moldovei, iar mai apoi al statului român, într-o epocă marcată de progresul științific.

Analizele din volumul de față, aparținând unor specialiști în istoria socială, medicală și culturală a spațiului românesc, privesc lucrurile în contextul larg al politicilor externe ale principatelor dunărene și ale României moderne, arătându-ne în ce fel dinamica regională a influențat reacțiile politice și sociale în fața calamităților.

Din Antichitatea greco-romană au ajuns până la noi mai cu seamă mărturiile oamenilor politici, generali­lor sau oratorilor – elitele acelor vremuri. O perspectivă inevitabil subiectivă, limitată și părtinitoare.  Istoria primelor generații creștine a fost însă făcută într-o măsură însemnată de oamenii simpli și lipsiți de învățătură. Dincolo de actele oficiale, de scrisorile înalților funcționari ai imperiului, de istoriile scrise de cărturari, povestea creștinismului primar se țese și din aceste glasuri, care ne deschid ferestre spre realitatea cotidiană cea mai concretă. Zorii creștinismului valorifică tocmai aceste surse și ne proiectează în viața de zi cu zi a oamenilor de rând. În lupta cu greutățile zilnice, căutând înfrigurați orice ajutor, ei își pun credința în forțele supranaturalului, în ajutorul divin sau în minuni, și, dintre zeii și religiile aflați în concurență în spațiul Mediteranei Răsăritene, îi vor alege pe aceia care le oferă cel mai mult. Clasicistul Robert Knapp reconstituie fascinanta istorie a nașterii și răspândirii creștinismului în primele două secole pornind de jos în sus, de la mărturiile celor care au așezat temelia noii religii.

„Primii creștini se asemănau cu lumea politeistă din jurul lor. Existau și unele diferențe foarte vizibile, de exemplu, opoziția puternică față de avort și față de abandonarea nou-născuților nedoriți. Dar normele lor cu privire la familie, onestitate și loialitate au rezonat cu cele din lumea politeistă (chiar dacă, în practică, acele norme erau încălcate de multe ori). Creștinii și politeiștii aveau în comun atitudinile de bază față de puterile supranaturale, cum ar fi importanța închinării, restricțiile alimentare și zilele sacre. Aveau în comun și limba, și cultura. Nu existau semne fizice care să-i deosebească pe creștini de vecinii lor. Nu aveau nici haine distinctive. În general, mâncau și ei ceea ce mâncau ceilalți, cu excepția alimentelor închinate idolilor. Nu erau plasați într-un spațiu geografic separat. Nu aveau locuri de întâlnire distincte din punct de vedere arhitectural. În multe cazuri ei erau, probabil, invizibili.“ — ROBERT KNAPP

Volum îngrijit de Grigore Vida

„Ce anume îi apropie pe Lucian Blaga și Constantin Noica, doi gânditori independenți, dincolo de tot ce îi separă? Răspunsul meu este că îi apropie, înainte de toate, o anumită viziune asupra filozofiei. Și anume credința comună că expresia cea mai înaltă a gândirii filozofice, coroana acesteia, este creația speculativă. Pentru unul, ca și pentru celălalt, realizările supreme ale gândirii filozofice erau construcții speculative, viziuni globale asupra lumii, culturii și istoriei, susținute de concepte și idei ce vizează absolutul, necondiționatul, adică ceea ce este inaccesibil, în principiu, cunoașterii bazate pe experiență. Deosebirea dintre metafizica lui Blaga și ontologia speculativă a lui Noica este cea dintre o filozofie speculativă orientată spre transcendent și una orientată spre transcendental: metafizica lui Blaga oferă o reprezentare personală despre o lume suprasensibilă, o realitate de altă natură decât cea accesibilă simțurilor; dimpotrivă, ontologia speculativă a lui Noica nu vizează o altă lume, o existență de natură diferită, ci orizontul posibilului, al virtualului, acel orizont ce conferă orientare vieții omului. Pentru Blaga, sistemul de referință esențial este o existență suprasensibilă, pentru Noica, posibilul, binele și frumosul, ca orizont ideal al lumii pământești.“ — MIRCEA FLONTA

De ce existăm? Cum s-au transformat atomii și moleculele în creaturi conștiente care simt durere, regrete și compasiune sau care se minunează de propria existență? Ce înseamnă cu adevărat să ai minte, să gândești? Până acum, știința a oferit puține răspunsuri la aceste întrebări existențiale. Călătoria minții este prima carte care oferă o expunere unificată a minții și care explică în ce fel conștiința, limbajul, identitatea personală și civilizația au apărut treptat din haos. Călătoria începe cu trei miliarde de ani în urmă, odată cu apariția celei mai simple minți posibile din univers, și ajunge, trecând prin forme de viață tot mai complexe, la conștiința noastră și la supermintea manifestată la nivelul civilizației globale. Accesibilă și antrenantă, cartea lui Ogi Ogas și Sai Gaddam este o remarcabilă explorare a evoluției minții, care ne dă ocazia de a înțelege în profunzime complexitatea și unicitatea inteligenței noastre.

„Un argument fascinant în favoarea conexiunii ascunse a tuturor minților, de la bacteriile primitive la inteligența omului… Limbajul folosit de autori este captivant… Plină de explicații edificatoare și surprinzătoare, această carte oferă o perspectivă originală asupra gândirii și conștiinței.“ — Kirkus Reviews

„Această carte captivantă prezintă un salt cuantic de la universul prebiotic la conștiință și identitate personală. Autorii reușesc să facă acest lucru în­tr-un mod care dezvăluie adevăruri simple, ce demitizează conștiința fără a-i diminua măreția. Călătoria minții e o carte accesibilă, eclectică și revelatoare.“ — Karl Friston, University College London

Ilustraţii de Bianca Bratu

După succesul cărţii și filmului Copacul dorinţelor: Amintiri din copilărie, Mihai Mănescu revine cu un nou roman, care urmează să fie adaptat pentru marele ecran în regia lui Igor Cobileanski.

Ce-ar fi dacă un erou de poveste ar fi trecut graniţa dintre ficţiune și realitate, și ar fi ajuns aici, printre noi? Dacă l-ar fi nins anii și, dintr-un tânăr viteaz, ar fi ajuns un bătrân însingurat, aflat în căutarea unei comori care poate schimba lumea?

Răspunsul la aceste întrebări îl vor afla Sebastian și prietenii lui, care găsesc o scrisoare misterioasă semnată H.A. și fac cunoștinţă cu expeditorul ei, un bătrân care le povestește despre fântâna celor o mie de smaralde și-i ia cu sine în căutarea ei.

Începe astfel o aventură ca-n filme, care îi poartă pe cei șase din centrul împodobit cu luminiţe al Capitalei până la marginea orașului, iar de-acolo mai departe, tot mai departe, până la graniţa lumii cunoscute, unde realitatea se întâlnește cu povestea.

Nu lipsesc urmăririle, secretele de familie, personajele (aproape) negative, care le taie calea eroilor noștri, piedicile, peste care tre­buie să treacă pentru a căpăta încredere în sine, personajele pozitive, care-i ajută când sunt la răscruce de drumuri, și râsul în hohote, care întărește legăturile dintre prieteni și face călătoria – sau vânătoarea de comori – și mai plăcută.

„Sabina Fati ne spune povestea de azi a Gurilor Dunării, ca să ne explice cum și de ce vrea Rusia să distrugă Uniunea Europeană. Iar în poveste intră drone iraniene picate pe malul ucrainean, care opresc bacul dintre Isaccea și Orlivka, leprozeria din Tichilești și cazacii zaporojeni din Delta Dunării, Kilia lui Ștefan cel Mare și Gogol, caviarul din Sfântu Gheorghe și scopiții ajunși birjari la București, Îngerul istoriei descris de Walter Benjamin, dar și Putin, ca și tot felul de alte personaje, locuri și ambiții din preajma noastră. Sabina Fati a mers pe teren în Transnistria, Ucraina, Basarabia și România, ca să înțeleagă de la cei care trăiesc la Gurile Dunării ce viitor ne așteaptă. Jurnalul acestei călătorii e o mărturie scrisă alert, cuprinzând date istorice expuse pe înțelesul unui public larg și cu patosul unei apărătoare a demnității oamenilor din Est, care iubesc libertatea și n-ar vrea să trăiască iarăși sub ruși.“ — CRISTIAN PREDA

Războiul ruso–ucrainean, extins nu doar prin efectele lui economice și geopolitice până la Gurile Dunării, ci și prin evoluțiile militare, a adus cu el spectrul precarității, al neliniștilor istorice din ultimii 2.500 de ani. Privind hărțile, tratatele internaționale și expansiunea rusă, s-ar putea să nu fie prea clar cine stăpânește și mai ales cine poate apăra Gurile Dunării. Ale cui sunt? Ce vor locuitorii zonei? Ce-ar face dacă ar veni rușii peste ei? S-ar bate? Ar fugi? Sau ar rămâne pe loc și ar aștepta să vadă cine câștigă pentru a-și alege tabăra?

„Viktor Orbán este altceva decât un banal lider autoritar dintr-o mică țară europeană fără ieșire la mare. Îi urmăresc cariera politică și intelectuală încă din faza terminală a regimului Kádár. Părea să personifice un nou mod de a gândi politicul. Lucrurile au devenit însă tot mai complicate în cele două decenii de putinism și în relație directă cu trumpismul. Viktor Orbán este campionul și favoritul inamicilor societății deschise. Cartea lui Stefano Bottoni luminează resorturile politice și psihologice ale transfigurării premierului maghiar în adversar al valorilor și instituțiilor liberale. Excelent informată și riguros concepută, cartea trebuie citită de toți cei care vor să înțeleagă cum se naște și unde poate duce populismul etnocentric, xenofob, bigot și fascistoid.“ — VLADIMIR TISMĂNEANU

„«Victor Orbán se simte ca acasă în România», avertiza acum câțiva ani Stefano Bottoni. Bestseller absolut, cu peste 15.000 de exemplare vândute în Ungaria, biografia scrisă de Bottoni – unul dintre cei mai buni specialiști în istoria recentă a Europei de Est – apare acum și într-o ediție românească. Dar de ce ne-ar păsa nouă, românilor, de ea și de Ungaria lui Viktor Orbán? În volum, autorul argumentează convingător faptul că politicianul maghiar are o pregătire și aptitudini remarcabile, dar și o specie de vizionarism invers, care îl fac periculos ca model sau magnet pentru dreapta radicală din întreaga lume – și mai ales pentru țările din Europa de Est, deci e genul care «ne-ar putea da idei» și nouă, dacă nu cumva ne-a dat deja. Bottoni și-a făcut teza de doctorat la Bologna pe tema Regiunii Autonome Maghiare din România și a urmărit atent descinderile repetate ale lui Orbán la Tușnad, al căror sens îl explică în carte, unde face și o paralelă Orbán–Ceaușescu, articulată și convingătoare inclusiv prin limitele ei. Profitul cărții constă însă mai ales în reflecția pe care aceasta o declanșează la cititor, prin întrebarea implicită: ce rămâne, sau ce urmează, într-un loc – sau o lume? – în care democrația riscă să devină un simplu dat sau un clișeu?“ — IULIAN COMĂNESCU

O minunată pledoarie pentru ficțiune? O poveste de iubire care ține mai mult decât o singură viață? O mărturie despre artistul care nu-și împlinește destinul? O călătorie prin vămile văzduhului?

Drumul spre Soare-Răsare, noul roman al Ioanei Nicolaie, este despre toate acestea, și mult mai mult de atât. În paginile lui se topesc istorii, povești, de la cea individuală, a eroului care trebuie să se salveze, și să fie salvat, prin aducere aminte, până la cele colective, care țin de Istoria mare, care ne desenează tuturor viețile.

Realistă și fantastică în același timp, lumea cărții se dezvăluie, precum în picturile lui Chagall, nu doar imprevizibilă, ci și plină de culoare.

Prefață de Alexandru N. Stermin

„Cel mai greu lucru pe care-l are de înfruntat un om în propria-i viață e însăși viața lui. Apar câteodată printre noi oameni care schimbă unitatea de măsură a vieții. Iar în măsura în care România nu a dispărut, asta s-a întâmplat datorită unor oameni asemenea lui Carmen Uscatu. La 24 de ani ea și-a pus această întrebare: dacă tot ai reintrat în lume, ce-ar fi s-o faci mai frumoasă decât era când ai fost la doi pași de a ieși din ea? Să-i fim recunoscători autoarei pentru formidabila mărturie din această carte.“ — GABRIEL LIICEANU

„Poate că văd viața atât de frumoasă și pentru că pendulez zi de zi între putință și neputință. Știu cum e să pot merge și cum e să nu. Proteza mă ține cu picioarele pe pământ și la figurat, nu doar la propriu. E un reminder că există adesea soluții la probleme, soluții spectaculoase, e un reminder că viața poate fi reparată când se strică, e sentimentul că nu sunt singură, că suntem interconectați, că depindem unii de alții. Că există oameni care, cu mintea lor strălucită, salvează alți oameni.“ — CARMEN USCATU

Carmen Uscatu este președinta și co-fondatoarea asociației Dăruiește Viață, unul dintre cele mai cunos­cute ONG-uri din România; prin inițiativa #NoiFacemUnSpital, DăruieșteViață a construit un nou corp de clădire la Spitalul „Marie Curie“ din București. A început să facă voluntariat în timpul liber, pe când lucra în marketing la o multinațională. Din 2012 s-a dedicat exclusiv asociației și proiectelor acesteia, cu scopul de a schimba radical modul în care sunt tratați copiii și adulții bolnavi de cancer din România.

„Tutu Oroveanu a făcut prin naștere parte din aristocrația românească și a fost una dintre marile frumuseți ale Bucureștiului interbelic. Prima parte a vieții ei a stat sub o zodie fericită, lipsită de griji... Apar în paginile cărții, între alții, Octavian Goga, Grigore Gafencu, I.G. Duca, C. Argetoianu, Armand Călinescu, Nicolae Titulescu, Martha Bibescu, Ion Antonescu, reginele Maria și Elena, Richard Strauss, George Enescu, Sviatoslav Richter, Dinu Lipatti, Cella Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Alice Voi­nescu, Vladimir Streinu... După 1944, va avea nevoie de întreaga sa forță fizică și psihică: lumea ei, intrată sub ocupație sovietică, e năruită printr-un val violent de arestări, confiscări de bunuri, distrugeri. Tutu și familia ei au parte de umilințe și teroare, de tragedii: Constantin Bușilă, tatăl adoptiv, e arestat în toamna lui 1944 și, după cinci ani, moare în închisoarea de la Aiud, proprietățile le sunt confiscate, și agoniseala de o viață furată, maestrul Georgescu e „epurat“ de la Filarmonică pentru câțiva ani. După revenirea lui la pupitru, casa Georgescu devine un adăpost pentru rudele rămase fără mijloace de subzistență, iar maestrul și soția lui ajută o mulțime de prieteni persecutați… După ce termini cartea, ai impresia că ai ascultat confidențele unui prieten.“ — ADRIANA BITTEL

TUTU GEORGE GEORGESCU (1912–2008) s-a născut cu numele Florica Oroveanu într-o veche familie boierească. La 18 ani se îndrăgostește de dirijorul – director al Filarmonicii și al Operei Române la acea vreme – George Georgescu. În ciuda diferenței mari de vârstă, de 25 de ani, cei doi se căsătoresc în 1933, nași fiindu-le I.G. Duca și soția acestuia. Tutu călătorește pretutindeni în lume cu prilejul concertelor soțului ei, „Maestrul“, cum îl numește; cunoaște numeroase personalități artistice și politice, iar odată cu venirea comuniștilor la putere vede cum este anihilată treptat o întreagă moștenire culturală. La vârsta de 90 de ani, cu sinceritatea celui care nu mai are nimic de pierdut, își dictează amintirile unui casetofon, într-un puzzle de o prospețime și o culoare a rememorării fără egal.

Pe copertă: Tutu George Georgescu la vârsta de 18 de ani. Fotografie din arhiva familiei.

„O poveste delicată, plină de aventură şi de poezie, cu parfum de mirodenie scumpă şi rară.“ — ANA ALFIANU

A fost odată ca niciodată un spiriduş într-atât de mic, încât îşi făcuse casă într-o trăistuţă fermecată. Acolo bea ceai parfumat, mânca banane şi, mai presus de toate, citea poveşti la lumina lumânării. Cărţile îi colorau visele, care îl purtau uneori prin lumi fără seamăn; alteori spiriduşul nostru călătorea de-adevăratelea, prin lumea cea mare şi plină de minunăţii: prin Africa arsă de soare, la albul Pol, pe marea înspumată, legănat de o corabie de piraţi, prin ţara pagodelor frumos împodobite…

Şi ar mai fi călătorit încă mult şi bine, dacă n-ar fi descoperit într-o bună zi ceea ce căuta de multă vreme: prietenia adevărată şi bucuria nemărginită care răsare în sufletele celor asupra cărora singurătatea nu mai are nicio putere.

„Povestea spiriduşului Scorţişoară a început într-o seară, când deodată pe fereastra deschisă au intrat vocile gălăgioase ale copiilor care ieşeau de la şcoală. Mi-am imaginat cum ar fi fost dacă printre ei ar fi apărut dintr-odată o fiinţă din altă lume, un spiriduş călător. Oare l-ar fi observat cineva?

Am vrut să scriu o poveste care să-i facă pe copii să se îndrăgostească de citit. Călătoria spiriduşului Scorţişoară, pe mare şi pe uscat, la Polul Nord şi în îndepărtata Africă, e în acelaşi timp una prin universul cărţilor, o metaforă a lumilor pe care le purtăm în noi, indiferent unde ne-am afla.“ — ANDREEA RĂSUCEANU

Carte recompensată cu premiile Nouveau Cercle de l'Union Interalliée (2023) și Céleste Albaret (2024)

Prințesa Bibescu a fost un personaj flamboaiant, imaginea însăși a universului Belle Époque – și mult mai mult de atât. A traversat secolul XX marcându-i profund pe toți cei cu care s-a intersectat, seducându-i sau exasperându-i cu stilul ei original. A fost acuzată de colaborare cu inamicul și, în alte împrejurări, s-a bucurat de gratitudinea contemporanilor. Scriitoare de succes, rivalizând în epocă cu Anna de Noailles și Colette, s-a bucurat de admirația lui Proust, Rilke sau Paul Claudel. Se considera cetățean al lumii, călătoare, exploratoare. Seducătoare fără pereche, și-a căutat iubirea cu pasiune, fiind mereu dezamăgită. Spirit diplomatic, a acționat din umbră și i-a sprijinit pe cei care au scris istoria, uneltind cu grație și asumându-și riscuri pentru a apăra interesele țării sale și pacea în Europa.  Martha Bibescu a trăit totul: tragediile veacului său, dramele și trădările, faima, luxul exorbitant și exilul în sărăcie după 1945. Timp de unsprezece ani, a fost despărțită de singura ei fiică, prizonieră în România comunistă. Nu s-a dat bătută niciodată.

Cercetătoarea Aude Terray, doctor în istorie, i-a călcat pe urme în România, la Londra și la Paris, reușind un portret intim al unei femei incandescente.

„Prinţesă, sunteţi o scriitoare desăvârșită, şi asta nu-i puţin lucru…“ — MARCEL PROUST

„Martha Bibescu promitea să fie o mare frumusețe și visa la măreție. Crescută printre bărbați celebri, îi plăceau puterea, personalitățile, artiștii talentați, politicienii de succes, regii și prinții… Această tânără cu ochi imenși, verzi și păr roșcat magnific avea o vitalitate și o sete de cunoaștere fantastice…“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI

„Martha Bibescu este cea mai admirabilă inteligență feminină pe care o cunosc.“ — FRANÇOIS MAURIAC, laureat al Premiului Nobel pentru literatură