Cărți

Publicat în 1954, Împăratul muştelor s-a vândut în milioane de exemplare, a fost tradus în patruzeci şi patru şi s-a bucurat de două ecranizări de succes.

Acum, la 70 de ani de la apariţie, capodopera lui William Golding dobândeşte o viaţă nouă în adaptarea grafică a lui Aimée de Jongh, unul dintre cei mai apreciaţi artişti de astăzi.

„Insula este spaţiul surprizelor. Al misterelor. Şi al pericolelor care pândesc de pretutindeni. Un grup de copii, toţi băieţi, scapă cu viaţă după prăbuşirea unui avion şi se trezesc pe o insulă unde nu s-au gândit vreodată că vor ajunge. Insula este – sau cel puţin pare – pustie, deşi unii copii simt că mai e cineva (sau ceva) acolo. Asta nu-i împiedică să se organizeze, în încercarea de a-şi face viaţa mai uşoară. Deşi nu sunt închişi în celule igrasioase, cu zăbrele la ferestre, băieţii îşi dau seama că sunt totuşi prizonieri. În aer liber, dar prizonieri. De jur împrejurul lor e apă cât vezi cu ochii, ceea ce înseamnă că salvarea nu poate veni decât din altă parte. În aşteptarea ei, temători sau curajoşi, stângaci sau pricepuţi, slăbănogi sau dolofani, copiii învaţă lecţiile convieţuirii şi supravieţuirii. O fac dând la iveală spaime şi speranţe, într-o lume care nu sea­mănă deloc cu cea de acasă. O fac vânând sau fiind vânaţi. O fac încercând să găsească armonie între instinct şi raţiune, într-o aventură fără centură de siguranţă, în care pornesc fără siguranţa că se vor întoarce la fel de mulţi.“ — RADU PARASCHIVESCU

„Mă emoţionează cu toată forţa pe care o poate avea ficţiunea… O carte exemplară.“ — IAN McEWAN

„O fabulă existenţială, luminată de strălucirea incandescentă a morţii.“ — BEN OKRI

„Minunat scrisă, tragică şi provocatoare.“ — E.M. FORSTER

În Viața e simplă, Johnjoe McFadden atinge câteva performanțe cu totul remarcabile. Îi reușește, întâi de toate, o reconstituire plină de viață și de culoare a unor vremuri, evenimente și personaje pe care ni le reprezentăm îndeobște schematic. Apoi, urmărind de-a lungul secolelor impactul principiului simplității asupra științei, McFadden ilustrează excelent relevanța, neglijată adeseori în prezent, a fundamentelor culturale și filozofice ale discursului științific.

Dar poate cel mai fertil aspect al acestui frumos excurs în istoria unei idei este ipoteza pe care o lansează, anume aceea că simplitatea lui Occam, principiu metodologic aflat la baza reprezentării moderne a lumii, ar fi totodată modul de operare al vieții înseși.

„William din Occam, călugăr franciscan din secolul al XIV-lea, a înțeles cât de important este să găsim cea mai simplă explicație pentru orice fenomen – principiu cunoscut sub numele de «briciul lui Occam».  Johnjoe McFadden explorează în profunzime această manieră a minții noastre de a înțelege un univers complex, precum și consecințele ei de-a lungul istoriei.“ — Wall Street Journal

„Cea mai captivantă istorie a științei din ultimii ani.“ — SIMON INGS, The Spectator

În doar o generație, de la Constantin până la nepotul său Iulian, zis Apostatul, ultimul împărat filozof – și păgân –, zeii cei vechi au fost sfărâmați de zelul celor care voiau să schimbe totul: religia, societatea, politicul și însuși locul omului în lume. Universul antic, în care conviețuiau sute de divinități mari sau mici, grecești, romane, orientale, a fost nivelat de adepții unui singur zeu.

Cum au trăit oamenii epocii conflictele aprinse cu creștinii, pe când templele le erau distruse, iar legile și administrația imperială sprijineau din ce în ce mai mult noua religie?

Urmărind viața și alegerile unor figuri de seamă – retori, filozofi sau oameni de stat –, cartea lui Edward Watts ne dezvăluie un peisaj fascinant, care stă la temelia lumii noastre de azi.

„Profund nuanțată și umană, această carte ne arată ce a însemnat pentru romani trecerea la creștinism.“  — DAVID POTTER

„Edward Watts a reușit să zugrăvească o frescă fascinantă a secolului al IV-lea d.Cr., perioadă care a transformat profund Imperiul Roman. Autorul povestește cu măiestrie istoria epocii văzută chiar prin ochii acelei generații…“ — BRENT D. SHAW

Cetăți, castele și alte fortificații din România este un proiect conceput în patru volume, care adună, în premieră, date și imagini legate de arhitectura de apă­rare de la noi. Volumul de față poate fi citit, în aceeași măsură, ca un compendiu de istorie militară a celor trei țări din jurul Carpaților în secolul al XVI-lea – de la bătălia de la Mohács (1526) până la moartea lui Mihai Viteazul (1601), cu un accent aparte pe zbuciumata istorie a Transilvaniei.

Cartea conține peste 130 de imagini: fotografii vechi, fotografii aeriene, desene istorice și planuri de locuri fortificate, stampe și documente puțin cunoscute din arhive românești și mai ales străine – germane, maghiare, austriece. Reconstituirile istorice ale lui Radu Oltean aduc în fața cititorilor, pentru prima oară, tablouri vii ale cetăților și mănăstirilor întărite, așa cum vor fi arătat ele acum patru secole.

Celebritatea Cleopatrei se întemeiază mai ales pe legendele exotice ale Renașterii, care au circulat până în epoca modernă, dând naștere unor la fel de celebre reprezentări în pictură, teatru, film. Deși a fost una dintre cele mai puternice femei ale lumii antice, până la noi a ajuns doar povara reputației sale postume – o figură artificială a istoriei culturii.

Istoricul și clasicistul Duane W. Roller scrie o biografie a Cleopatrei VII Theá Philopátor bazată exclusiv pe sursele antice – romane, grecești sau egiptene, inclusiv pe textele reginei care ni s-au păstrat – și pe mărturiile arheologice, despărțind personajul real de mit și redându-i locul cuvenit în istorie. Cu atât mai limpede devine genealogia figurii legendare a Cleopatrei: astfel, de pildă, bine- cunoscutele episoade romantice legate de Cezar sau Marc Antoniu se lămuresc pe deplin ca investiții politice într-un joc extrem de complicat.

Dincolo de ascensiunea și căderea uneia dintre cele mai renumite femei ale istoriei, ni se așterne în fața ochilor o lume fascinantă, exotică, nebănuită astăzi: Egiptul ultimilor Ptolemei.

„Un portret bogat și cuprinzător al Cleopatrei, cu numeroasele ei chipuri: orator remarcabil, medic, savant, general, cârmuitor desăvârșit. Folosind doar izvoare antice, Duane W. Roller destramă vălul de legendă țesut în jurul faimoasei regine. Adevărata Cleopatra iese la iveală în  toată splendoarea ei.“ — MARGARET GEORGE, autoarea bestsellerului The Memoirs of Cleopatra

„Cu cărțile care descriu drumuri exotice e întotdeauna la fel: frumusețea nu e atât în peisajele înfățișate – și pe care localnicii nici nu le mai observă –, cât mai ales în ochiul fascinat care privește minunile lumii. Citind mărturiile autorilor, ne bucurăm de bucuria lor, vedem priveliștile reflectate-n ochii lor, așa cum, ca să ne bucurăm de un film, trebuie să-l vedem neapărat cu cineva alături.

Un fermecător jurnal de călătorii ne oferă Cristina Chevereșan, ale cărei peripluri în Brazilia, Azore, Coasta de Azur și Sicilia (locuri cât se poate de contrastante pe această binecuvântată sferă) are generozitatea să ni le împărtășească nu doar cu bucuria copilărească a călătorului, ci și cu sensibilitate, talent și o memorie aparent inepuizabilă. Citindu-i cartea, locuri, oameni, cultură populară și cultură înaltă, valurile mărilor și austeritatea stâncilor se desfac în fața noastră ca în acele cărți-obiect pe care, dacă le deschizi, se reliefează în trei dimensiuni castele, prințese și dragoni, decupate-n cartonul lucios al paginilor.

O lectură care te îmbogățește, te delectează și te instruiește ca puține altele de acest fel.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

Ce-i, de fapt, romanul de față? Nimic altceva decât un abonament pe ruta Iași–Paris și retur, străbătută cu o cursă a companiei Littérature Air. În numele întregului echipaj, comandantul vă urează bun venit la bord! Deoarece nu sunt excluse turbulențele pe parcursul zborului-lectură, vă rugăm să mențineți centurile de siguranță atașate și scaunele în poziție confortabilă! Un serviciu complet la bord le va fi oferit tuturor pasagerilor.

„O performanță de construcție narativă, mai cu seamă în condițiile unei scriituri aparte, proprie prozatorului – una infinit dantelată în ping-pongul ironie-umor-satiră și retur.

Romanul urmărește simultan trei destine. Pe de o parte, soarta a doi ieșeni, celebrități româno-pariziene de la începutul secolului XX. Guillaume (Wilhelm-Willimuță) Silberstein e un mare marochiner parizian, cel care «a făcut din femei regine» grație poșetelor din piele de crocodil (sau de șopârlă, când nu se putea altfel). Bernard Natan (Nahum Tanenzapf) e producător de film, patron al casei Pathé, ajunsă la faimă enormă grație aducerii în Europa a filmelor de animație americane și ecranizării unor mari opere literare. Al treilea personaj principal, contemporan cititorului, e Zinel, racolat de Clanul Campionilor și «școlit» ca șuț de primă clasă la Paris.

Prin roman circulă încontinuu, printre personaje și prin timp, și un valizoi deosebit de urât și de ponosit, pierdut, aruncat, furat, regăsit, în care se află o arhivă de mărunțișuri cu valoare strict personală. Valizoiul este un obiect memorabil, care ilustrează în felurite situații deviza familiei Silberstein: «Ieși din ghetou, dar rămâi în valiză». Porunca moștenită de acasă încorporează o sumă de stereotipuri benigne despre evreul retras, prudent, rezilient, dar și inventiv, creativ, pasionat. La antipod, Natan ilustrează cealaltă tipologie: evreul artist, cu simțul ascensiunii frenetice, inteligent peste limitele înțelepciunii. Miezul acesta de reflecție sapiențială, țesut atent de Cătălin Mihuleac, se transmite cititorului pas cu pas, dispersat subtil în mici bule de afectivitate.

Dincolo de materialul istoric real și de ficțiunea întregitoare, cartea are la bază o listă clară de pledoarii de ordin moral: despre toleranță, bine și rău, dreptate, singurătate și fragilitate.“ — TANIA RADU

Ilustraţii de Eva Carot

O carte fermecătoare şi plină de învăţăminte, semnată de Francesc Miralles, autorul bestsellerelor Poveşti ca să te iubeşti mai mult, Poveşti pentru copii fericiţi, Poveşti pentru copii curajoşi şi Ikigai: Cum să-ţi găseşti drumul în viaţă.

Toni, un băieţel isteţ şi curios, este nerăbdător să ajungă în Ţara Oglinzilor, însă păzitoarea acestui tărâm magic îl opreşte la intrare şi-i pune o întrebare aparent simplă: „Cine eşti tu?“.

Cum băiatul e în impas, păzitoarea îl pofteşte să treacă pragul Ţării Oglinzilor ca să afle adevărul. Astfel, Toni înţelege că reflexia lui este diferită de la o oglindă la alta şi că el însuși poate fi, pe rând sau deodată, mai multe lucruri: un visător, atunci când se pierde în gânduri, un urs morocănos, atunci când face mofturi, un bufon caraghios, atunci când își face părinții să râdă, cel mai bun profesor, atunci când îşi ajută surioară să înţeleagă lumea, un erou, atunci când are curajul să înfrunte ceea ce-l sperie cel mai tare.

Îndrăzneşte şi tu să intri împreună cu Toni în Ţara Oglinzilor şi să descoperi cine eşti!

Ilustrații de Marina Puzirenko

Viața lui Martin și a surorii lui, Matilda, se transformă într-o aventură plină de haz din clipa când vine în vizită Oscar, un bătrânel cât se poate de neobișnuit, căruia îi plac atât mult dulciurile, încât copiii l-au poreclit „bunicul de ciocolată“. Totul este cu susul în jos la acest bunic simpatic: dieta lui constă din căsuțe de turtă dulce, torturi de caramel, prăjituri de ciocolată, cuiburi cu nucă, înghețată de vanilie și alte bunătăți, în vreme ce ghiveciul de legume trebuie mâncat cu mare grijă, căci îngrașă! Unde mai pui că bunicul doarme cu capul în jos, lipit cu ghetele de tavan!

În așteptarea faimosului Târg al dulciurilor din Bergen, la care bunicul speră să câștige medalia de aur, cei doi copii, împreună cu bătrânul buclucaș, trec prin peripeții care mai de care mai amuzante și încearcă în același timp să dejoace planurile celor trei surori Paulsen, niște bătrâne acre care strică dinadins dulciurile din cofetăriile orașului, presărând pe ele sare, piper și praf de ghimbir. La toate acestea se adaugă misterul cufărului de pe verandă, un mâner de umbrelă cu inscripții stranii și o urmărire ca-n filme.

O poveste cu parfum de Crăciun, plină de veselie și de ghidușii.

Ilustrații de Andreea Dobreci

A fost odată ca niciodată, într-o țară îndepărtată, un împărat peste măsură de ciudat, care și-a acoperit întreaga împărăție cu petice de lână colorată, iar la sfârșit i-a pus lunii tichie. Până și paginile de carte purtau învelitori croșetate, la fel și oceanul, și dealurile, și merele, dar nu și vântul, care a înconjurat o dată pământul și a suflat din toate puterile. Și-atunci, ce să vezi, au zburat păturile de pe munți și livezi, iar oamenii mari, lipsiți de imaginație, s-au înspăimântat și-au tremurat foarte, în vreme ce copiii au râs și-au alergat bucuroși dintr-o parte în altă parte. Iar asta este numai o poveste aleasă la întâmplare. Stați numai s-o citiți pe cea cu piticul și casa umblătoare!

„Ce povești proaspete, pline de umor și candoare scrie Vlad Stroescu! Un amestec delicios de vechi și nou, de familiar și de surprinzător, poveștile acestea ne poartă cu ușurință printr-o lume vastă, populată cu pitici magicieni, cu case umblătoare și mașini care preferă să mănânce pufuleți, cu copii curajoși și curioși, care nu se tem să călătorească până în Himalaya cocoțați pe umărul unui uriaș, cu animale și oameni care descoperă împreună ce înseamnă prietenia și generozitatea. O carte scrisă cu evidentă iubire pentru copii și pentru povești.“ — ANA ALFIANU, autoarea cărții Val și Cetatea Sufletului

„Seara le inventez povești fetelor mele. Nu au niciun tâlc voit, doar spun ce îmi trece prin cap, și adesea adormim toți trei înainte să le termin. Le-am scris, ca să nu le mai uit. Cred că orice poveste cu adevărat bună provoacă uimire, și în sensul acesta poveștile pentru copii sunt cele mai bune. Mai cred că un somn sănătos e o aventură și o călătorie, și din el trebuie să ie șim, în fiecare dimineață, mai înțelepți, mai tineri. Voi continua să scriu povești pentru copii ca să nu uit ce visez. Dacă va mai fi cine să le asculte sau citi, asta nu știu, poate la capătul celălalt al viselor ascultă sau citește cineva…“ — VLAD STROESCU

Cartea omului politic si istoricului francez Francois Guizot este o lucrare clasica ce a marcat profund o intreaga pleiada de mari ganditori de la mijlocul secolului al XIX-lea, intre care Alexis de Tocqueville, John Stuart Mill si Karl Marx. Lucru mai mult decat firesc, caci Istoria civilizatiei in Europa reprezinta o prima abordare a societatii prin prisma metodei sociologice, in incercarea de a-i sesiza spiritul in intreaga complexitate a manifestarilor (moravuri, idei, opinii, legi, cutume) si de a intelege mecanismul institutiilor politice prin studiul ordinii sociale; iar tema competitiei si a luptei claselor in societate a alimentat deopotriva doctrina liberalismului englez si pe a socialismului european. Studiul Istoriei lui Guizot, scris cu rigoarea si claritatea carteziana a marilor ganditori francezi, este, de aceea, indispensabil pentru intelegerea evolutiei filozofiei politice europene din secolul al XIX-lea.

Veţi descoperi lumea întreagă într-un atlas minunat. Această colecţie de 52 de hărţi bogat ilustrate prezintă nu doar geografia lumii, ci şi locurile cele mai frumoase, animalele şi plantele, sărbătorile şi evenimentele culturale, oamenii de seamă şi o mulţime de alte lucruri interesante din fiecare ţară. Această carte este un omagiu adus lumii, cu tot ce cuprinde ea: de la munţii cei mai înalţi până la insectele cele mai mici. Călătorie plăcută! Pentru toate vârstele.

Ilustrații de Jannicke Hansen

Descoperă poveştile unuia dintre cei mai mari romancieri din toate timpurile, rescrise pentru copii şi adunate într-o carte frumoasă, care păstrează nealterate spiritul şi stilul lui Dickens şi al vremurilor sale.

Oliver Twist  •  Vechiul magazin de antichităţi  •  David Copperfield  •  Marile speranţe  •  Poveste despre două oraşe  •  Poveste de Crăciun  •  Nicholas Nickleby  •  Timpuri grele

 

Este o carte in miniatura. S-ar fi putut numi Jurnalul inchipuit al unui francez, in traducere imaginara. Sub masca unui je-eu conturat intr-un carnet gasit, pasamite, pe Podul Mirabeau se afla acelasi Sebastian pe care il stim din jurnalul sau fara masca. Adica un om care poate spune linistit: „Am vorbit cu sinceritate. N-am ascuns. N-am trisat.“ Este o carte care se sfarseste brusc. Ca un jurnal si ca viata. Este o carte cu sclipiri si amoruri fugare, pentru cei care iubesc clipa. Este o carte cu formulari memorabile, rostite in treacat, pentru cei care isi pun intrebari. O carte pentru cei care-l iubesc pe Mihail Sebastian. Observatia criticului: Veti gasi, in acest volumas matur al unui Sebastian foarte tanar, multe dintre obsesiile generatiei lui, „eliadesti“: preocuparea pentru experienta, pentru autenticitate, pentru eros, un vag misoginism, exercitiul autoscopiei. Dar toate acestea lasa in pagina o umbra de tristete calda, iar aceasta umbra ii apartine numai lui Sebastian.

Noi avem foarte putin timp liber ca sa gandim; si in acelasi timp ni-l pierdem visand. Avem, de-asemenea, foarte putin timp pentru contemplatie, si ni-l pierdem in reverii. Uneori petrecem cateva ceasuri in camera noastra de lucru, sau in singuratatea unei paduri – si credem ca in acest timp ne-am regasit pe noi, am gandit si am meditat dupa voia noastra. Inexact: ne-am pierdut vremea urmarind un film mental de o covarsitoare bogatie, dar de o ingrozitoare sterilitate. N-am nutrit nici una din radacinile vietii noastre sufletesti. N-am elaborat nici o idee precisa, nu am prilejuit nici o fantezie curajoasa. Ne-am lasat pur si simplu in voia automatismelor psihomentale; am visat. „Reverie si automatism mental“ – Mircea Eliade

Apariția mecanicii cuantice a avut două consecințe importante: pe de o parte, explica fenomenele observate la scara atomului și oferea experimentatorilor predicții care aveau să fie confirmate cu o precizie uimitoare; pe de altă parte însă, punea grave probleme conceptuale: cum să interpretezi o teorie care părea să renunțe la idealul cunoașterii fără rest a realității și să te oblige să te mulțumești doar cu probabilități, așa cum afirma Școala de la Copenhaga sub îndrumarea lui Niels Bohr? Einstein nu putea accepta asta, iar disputele lui cu Bohr au rămas unul dintre cele mai pasionante capitole din istoria științei. Cu timpul însă, a prevalat tentația de a descoperi noi rezultate folosind formalismul matematic deja elaborat ți de a-l dezvolta pentru a sonda mai adânc microcosmosul, Școala de la Copenhaga părea să se fi impus, iar cercetarea fundamentelor mecanicii cuantice iețise din sfera de interes a fizicienilor, ba chiar era considerată o periculoasă pierdere de vreme.

Totuți, în 1957, opunându-se curentului predominant, Hugh Everett propune în teza lui de doctorat interpretarea Lumilor Multiple: orice măsurătoare a unui proces cuantic (care, conform Școlii de la Copenhaga, dă în mod absolut aleatoriu unul din două rezultate posibile) face ca lumea noastră să se scindeze în două lumi – în fiecare se obține câte unul din cele două rezultate posibile. Astfel, caracterul aleatoriu al mecanicii cuantice dispare. În schimb, proliferează lumi distincte, care nu pot comunica între ele. Aparent, un scenariu SF.

Sean Carroll, unul dintre marii fizicieni teoreticieni contemporani, e adeptul Lumilor Multiple, iar Ceva profund ascuns e pledoaria lui în favoarea acestei interpretări a mecanicii cuantice. Îl atrage simplitatea ei conceptuală – faptul că nu se lovește de delicata problemă a măsurătorii și că tratează universul în ansamblul lui, fără să separe artificial sistemul cuantic măsurat de aparatul de măsură –, dar și pentru că pare a fi o cale mai directă către teoria cuantică a gravitației – unificarea mecanicii cuantice cu teoria relativității generale, care descrie gravitația.

Cartea lui Carroll e o superbă introducere în mecanica cuantică și o prezentare intuitivă a dificultăților cu care se confruntă fizica în prezent, dar mai ales e invitația de a reflecta neinhibați asupra fundamentelor celei mai stranii teorii inventate de mintea umană.

 

„Mărturiile strânse în paginile acestei cărți ca urmare a unui efort migălos de filtrare, clasificare și conservare a mii de documente identificate în arhive înfățișează modurile în care poliția secretă din România comunistă monitoriza, controla și influența activitatea unor minorități religioase despre care știm încă foarte puține. Excluși din viața publică, forțați să își asume un statut în ilegalitate și lipsiți de orice protecție legală de către o dictatură care îi privea cu suspiciune, membrii acestor minorități au reușit să integreze ceremonialul religios în viața cotidiană și să-și adapteze spațiul privat pentru a-și ascunde credința, trăindu-și religia cu curaj în condiții de mare risc, atât individual, cât și pentru comunitatea lor.

Volumul de față descoperă o latură prea puțin cercetată, materialitatea unei prezențe religioase ale cărei urme sunt consemnate – fragmentar, distorsionat, duplicitar și ipocrit – chiar de către puterea politică care căuta să o anihileze. Documentele secrete și obiectele prezentate aici reconstituie viețile trecute ale unor enoriași și lideri comunitari care au reușit să reziste potopului comunist prin gesturi mărunte, ascunse de ochii publici și nebănuite în semnificația lor. Este o mărturie a unei rezistenţe politice și religioase a cărei materialitate se manifesta deseori prin imaterialitatea sa – privirile pline de semnificație surprinse în fotografiile de grup, intrările disimulate în spațiile ad hoc rezervate ceremonialului religios și, mai ales, tăcerea monumentală care acompaniază toate aceste fragmente de viață.

Cu răbdare, competență, respect și discernământ, James Kapaló, Anca Șincan și colegii lor recreează în mod emoționant trecutul unor minorități pe care ele însele l-au pierdut în viforul totalitar.“ — LAVINIA STAN, professor Departamentul de Științe Politice St. Francis Xavier University, Canada 

The International Dublin Literary Award 2024

Los Angeles Times Book Prize for Fiction 2023

„Primul meu gând, odată-ncheiată lectura, a fost să-mi scriu pe cartea de vizită «Eu am citit Solenoid». E un eveniment care-ți taie oarecum viața în două: cine va citi cartea va înceta să mai fie un cititor de rând.“ — GABRIEL LIICEANU

Poesie del barocco italiano / Din poezia barocului italian

„Dincolo de frumusețea poeziilor în original și în traducere, și dincolo de semnificația actului de cultură de a le readuce în atenția publicului nostru, completând așadar zestrea necesară a bibliotecii reale și a celei ideale a culturii românești, rămâne să ne întrebăm de ce am citi noi, în România de astăzi, poezie barocă italiană. Răspunsurile pot fi mai multe: pentru că în mod surprinzător deșteaptă și astăzi plăcerea uimirii dinaintea luxurianței textului și virtuozității traducerii; pentru că prezintă o fericită alternativă la limbajul tot mai sărăcăcios și denotativ al zilelor noastre; pentru că ne atrage atenția că am uitat să ne uimim și să vibrăm dinaintea uluitoarelor descoperiri științifice și invenții tehnice ale zilelor noastre, și ne poate îndemna să nu le mai privim fără interes, ca firești, sau chiar să le negăm. Dar putem căuta și rațiuni mai profunde, căci nu întâmplător interesul pentru literatura barocă, negat în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, renaște în a doua jumătate a secolului XX și cu precădere grație criticilor specializați în avangarde. Căci ce epocă mai mult decât a noastră cunoaște ștergerea graniței dintre real și imaginar, dintre adevărat și fals? Ce epocă mai mult decât a noastră urmărește, ca în baroc, pe orice cale, efectul și spectaculosul care îmbracă de cele mai multe ori lipsa unor semnificații profunde și universale?“ —  SMARANDA BRATU ELIAN

„Aşa ne-a fost dat: să trăim o epocă de răscruce. Fascinantă sau derutantă, în funcţie de percepţia şi gradul de adaptabilitate ale fiecărui individ. O istorie se încheie şi o alta prinde contur. Nu este sfârşitul lumii, dar e ceva ce oarecum îi seamănă: sfârşitul unei lumi. O lume apune şi se întrevăd, ca prin ceaţă, contururile nedesluşite ale unei lumi noi.“

„S-a întâmplat la un moment dat ceva ieşit din comun. Miracolul Occidentului. Ar fi putut să nu se întâmple? Cine poate şti? S-a ivit o civilizaţie altfel decât celelalte, care a împins omenirea pe drumul unde se află astăzi.Aroganţa Occidentului a fost pe măsură. În raport cu «ceilalţi», puterea lui a atins o cotă înspăimântătoare. Ne dăm seama astăzi că a fost doar o fază a istoriei. Dar a putut să pară – atât de mare ajunsese să fie distanţa – că e un dat fundamental al unei umanităţi ierarhizate.“ (Lucian BOIA)

Se sfârşeşte o lume • Cum merge istoria • Miracolul occidental • Un Occident tot mai mic • Autodeprecierea • Dispariţii: femeia şi rasele • Viaţa de apoi sau zece ani în plus • Naţiunile şi Europa • Impasul democratic • Un deficit de utopie • „Ceilalţi" • Accelerare sau ruptură? • Amestecul • Trei scenarii europene • China, şi iar China • Încălzirea globală şi Noul Nord • Scenarii blânde, scenarii rele • Într-un fel sau altminteri

Introducere și tabel cronologic de Dionisie Pîrvuloiu

„Una dintre marile cărţi despre condiţia umană.“ — GABRIEL LIICEANU

Ce să fac?

Moartea mă urmărește și viaţa trece în goană.

Învaţă-mă să nu fug de moarte și să nu las să-mi treacă viaţa.

Dă-mi curaj în înfruntarea greutăţilor și liniște deplină în faţa inevitabilului.

Dezleagă-mă din strânsoarea timpului.

Arată-mi că preţul vieţii nu stă-n durata ei, ci în felul cum o folosești, că se poate întâmpla, ba chiar se și întâmplă foarte des, ca unul care-a trăit foarte mult să fi trăit prea puţin.

Spune-mi de câte ori merg la culcare: „S-ar putea să nu te mai trezești“, și la trezire: „S-ar putea să nu mai dormi niciodată“.

Spune-mi la plecare: „S-ar putea să nu te mai întorci“, și la venire: „S-ar putea să nu mai pleci“.

După ce însă vei scăpa de această boală, orice schimbare a locului îţi va face plăcere.

Chiar dacă ai fi gonit la capătul lumii, în orice colţ sălbatic de ţară te-ai așeza, acea așezare, oricum ar fi, îţi va părea primitoare.

Interesează mai mult în ce stare de spirit mergi decât unde mergi și, de aceea, nu trebuie să ne legăm sufletul de nici un loc.

Trebuie să trăim cu această convingere: nu m-am născut pentru un singur colţ de lume; patria mea este întreg universul…

Căci acum nu călătorești, ci rătăcești mânat fără voie și schimbi loc după loc când ceea ce cauţi, o viaţă frumoasă, se află în orice loc.

„Nici retrasă vieţuire filozofică, mângâiere comodă a unui spirit mandarin, nici viaţă politică numai, pentru care idealul este vană podoabă, ci zbatere dramatică între forma supremă a omului, înţeleptul stoic, ce ridică pe om la măsura zeilor, și tristele împrejurări ale vremii neroniene, ce-i împovărau conștiinţa târâtă în abjecţia unei epoci fără seamăn. La aceasta, intuiţia vie că trăiește un sfârșit de lume, încercarea de salvare a bunului suprem, valoarea morală, presimţirea lumii noi ce se năștea, tonul «creștin» al atâtor idei. Seneca este primul om modern.“ — GHEORGHE GUŢU

Pe copertă: Seneca cel Tânăr, în singurul portret identificat cu certitudine (marmură, prima jumătate a sec. III; figura lui Seneca este reprodusă probabil după un original din sec. I). Staatliche Museen, Antikensammlung Berlin.

Cuvânt înainte de Eddie Redmayne • Introducere de Kip S. Thorne • Postfaţă de Lucy Hawking 

Există Dumnezeu? Cum a început totul? Putem prezice viitorul? E posibilă călătoria în timp? Ar trebui să colonizăm spațiul? Ne va depăși inteligența artificială? Această carte și răspunsurile pe care ni le oferă reprezintă ultima mărturie a uneia dintre cele mai strălucite minți.

„Răspunsuri scurte la marile întrebări aruncă o lumină vie asupra viitorului științei și omenirii.“ — The Wall Street Journal

„Ultimul mesaj al lui Hawking către omenire este… plin de optimism.“— CNN

„Răspunsuri scurte la marile întrebări e o carte pe care orice om interesat de viitorul omenirii ar trebui să o citească… Ea reprezintă darul de bun-rămas al lui Hawking.“ — NPR

„Hawking este un simbol al măreției minții umane.“ — The Washington Post

„Vreau să mă alătur celor care spun că e imperios necesar să acţionăm neîntârziat pentru a face faţă provocărilor majore care stau azi înaintea omenirii. Sper ca în viitor, când eu nu voi mai fi, oamenii care deţin puterea să dea dovadă de creativitate, curaj şi capacitate de a conduce lumea aşa cum trebuie. Fie ca ei să se poată ridica la înălţimea proiectelor noastre de dezvoltare şi să acţioneze nu în interes propriu, ci în interesul nostru, al tuturor. Sunt cât se poate de conştient de cât de preţios este timpul. Să preţuim acest moment. Să acţionăm!“ — STEPHEN HAWKING

Tradusă în hexametri, cu o postfaţă, bibliografie şi indici de Dan Sluşanschi şi ilustrată de Mihail Coşuleţu

„Binevoitorul nostru cititor se va întreba, poate, cum de ne-am asumat curajul de a ne avânta într-o atât de temerară întreprindere, cum este aceea a unei noi traduceri a poemelor homerice, şi, mai cu seamă, a uneia dorite în hexametri. Vom mărturisi, prin urmare, deschis că am ajuns treptat să simţim această înclinare nu ca pe o îndrăzneală, ci ca pe o necesitate de neocolit: nimeni nu poate tăgădui faptul că orice lume civilizată, orice naţiune cultivată şi cu respect pentru sine are îndatorirea de a-şi regândi marii autori odată cu fiecare nouă generaţie şi de a-i traduce iarăşi, măcar tot la două generaţii, căutând să se apropie mereu mai mult de spiritul şi de expresia acestora.“  — DAN SLUŞANSCHI

Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi

Volumul XI ♦ Sfinții Varsanufie și Ioan

Există o zonă în care viaţa, personalitatea şi opera unui mare autor se întrepătrund, luminându-se reciproc: e genul însemnărilor nedestinate, în fond, publicului. Dar publicul este adesea mai fascinat de această operă secundă decât de opera însăşi.Iată zona în care se deplasează volumul de faţă. Publicate postum, aceste aforisme au revoluţionat imaginea convenţională despre Nietzsche. Născute în altă epocă, multe dintre aforismele lui Nietzsche sunt totuşi extrem de actuale; intuiţiile sale se dovedesc profetice.

„Istoria filozofiei este o furie ascunsă împotriva premiselor vieţii, împotriva sentimentului valorilor ei, împotriva apărării ei. Filozofii nu au pregetat niciodată să postuleze un univers, cu condiţia ca acesta să contrazică universul existent, să ofere un mijloc de a vorbi de rău acest univers. Până acum istoria filozofiei a fost marea şcoală a calomniei...“ (Friedrich NIETZSCHE)

Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi

Volumul VII ♦ Nichifor din singurătate ♦ Teolipt, Mitropolitul Filadelfiei ♦ Sfântul Grigorie Sinaitul ♦ Sfântul Grigorie Palama

Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi

Volumul V ♦ Sfântul Petru Damaschi ♦ Sfântul Simeon Metafrastul

Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi

Volumul X ♦ Sfântul Isaac Sirul

Traducere din greceşte, introduceri şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, membru al Academiei Române

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi

Volumul I ♦ Sfântul Antonie cel Mare ♦ Evagrie Ponticul ♦ Sfântul Ioan Casian ♦ Nil Ascetul ♦ Marcu Ascetul ♦ Diadoh al Foticeii ♦ Isaia Pustnicul

Text stabilit de Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Sorin Vieru  •  Indice de nume și de lucrări de Victor Bârsan

A ține un „jurnal de idei“ a fost preocuparea constantă a lui Noica începând din 1939, anul primelor notații pentru viitorul Jurnal filozofic, publicat în 1944. Știm că până în 1958 umpluse nouă caiete cu însemnări și reflecții, caiete care s-au pierdut. În anii de detenție politică (1959–1964), Noica, desigur, n-a mai făcut însemnări. După moartea lui (1987), s-au găsit, pe lângă un caiet din 1958 abia început, șase caiete și agende acoperind perioada 1965–1987. Ele au fost descifrate și publicate sub titlul Jurnal de idei în 1990. 

Volumul de față reia cu minime modificări acea ediție.

Notațiile Jurnalului – acumulări de atelier în vederea unor viitoare cărți, încercări succesive de definire și nuanțare a ideilor filozofice proprii, cugetări, aforisme, comentarii de lectură, însemnări autobiografice – dau simultan o impresie de policromie și coerență. Autorul își alimentează și verifică ideile-obsesie recurgând la cele mai diverse discipline, de la matematică și logică până la științele naturii, teologie sau arte, dar în desfășurarea aceasta speculativă există o perfectă armonie internă.

Jurnalul de idei este cea mai bună introducere în gândirea lui Noica, în sistemul său filozofic și chiar în Weltanschauung-ul și psihologia sa.