Cărți
-
Editura Humanitas Eliminați acest articol
- șterge toate
-
Libertatea de depresie. Învăluiri și dezvăluiri de pe la noi44.40 LEI
Minciuna nu stă doar cu regele la masă, ca în poezia lui Vlahuţă, ci şi cu o bună parte dintre politicienii României. Şi nu e ea singurul amfitrion al parlamentarilor, primarilor şi jupânilor mai mari sau mai mici. Sunt şi alţii, indiferent dacă ne aflăm într-un an electoral sau nu. Textele din Libertatea de depresie despre aşa ceva vorbesc: despre felul în care un vis de ţară poate deveni un coşmar. Despre Caţavencii noştri de tip nou, gata să se bată cu cărămida patriotismului în piept. Despre impostori şi hoţi, despre huligani şi nechemaţi, despre borfaşi şi slugi cu spinarea de pâslă, despre inşi bolnavi de mesianism galopant şi bufoni nocivi. Sunt doar o parte dintre personajele prezente în textele lui Radu Paraschivescu – o distribuţie în care poţi ghici uneori ecouri din proza sud-americană. Şi chiar dacă ne găsim într-o perioadă în care ţara pare orientată într-o direcţie bună, nu poţi să nu te întrebi cum am fi arătat dacă decidenţii noştri n-ar fi fost rezultatul unei atât de masive contraselecţii. Unde am fi fost dacă meritul şi competenţa ar fi surclasat pila şi învârteala? Cum ne-am fi simţit fără atâţia agenţi patogeni care ne poluează viaţa şi ne strică rosturile?
Cu umor şi cu tandreţe, cu spirit critic şi cu înţelegere, Radu Paraschivescu îşi poartă din nou cititorii prin „meandrele concretului” carpatin şi le spune, cum a făcut-o de atâtea ori, că România e un spaţiu care trebuie ferit, pe cât posibil, de agresiunea personajelor dubioase cu agende pe măsură. Din politică, din sport, din afaceri – în general, din toate zonele unde impostorii se infiltrează uşor, pentru ca apoi să fie greu, dacă nu imposibil, de evacuat.
-
Căutătorii Vulpii (seria Hoții din umbră, vol. II)Preț special 46.78 LEI Preț standard 62.37 LEI
Regula numărul unu: stai departe de magie fiindcă s-ar putea să se întoarcă împotriva ta!
Fanii poveștii pline de suspans din Copiii Vulpii vor afla cum continuă aventura lui Callan și a prietenilor lui după ce au furat Ochiul, cel mai puternic artefact din ținut.
De data asta, cei cinci adolescenți se confruntă cu o situație mult mai gravă decât orice jaf periculos: o magie necunoscută și redutabilă și-a făcut loc în sufletul lui Lachlan și crește cu fiecare clipă.
Cal, Meriel, Coadă de Vulpe și Gareth, pornesc într-o nouă aventură contra cronometru: trebuie să găsească Colții Dragonului, două săbii gemene cu putere de viață și de moarte.
Căutarea lor frenetică îi poartă în adâncul oceanului, pe o corabie scufundată cu mii de ani în urmă, și îi conduce apoi către cel mai ambițios și riscant jaf, în chiar subteranele Enclavei Vrăjitorilor. Miza este uriașă, iar trădarea cuiva apropiat îi ia pe nepregătite. Cine știe dacă vor reuși încă o dată să sfideze soarta?
-
Epoca întunecării58.14 LEI
„Vreme îndelungată, istoria distrugerilor provocate de fanatismul creștinilor din primele veacuri a fost ocultată cu bună-știință. Catherine Nixey ne spune această poveste a nimicirii lumii clasice, într-o carte care a stârnit o furtună de polemici. Epoca întunecării ne poartă într-o călătorie de jur împrejurul Mediteranei, de la Roma la Alexandria și din deșerturile Siriei până la Atena, demontând o tradiție plină de stereotipuri și prejudecăți care îi prezintă pe creștini drept victime ale persecuțiilor păgâne. Mutilarea statuilor, arderea marilor biblioteci, dărâmarea Templului lui Serapis din Alexandria, distrugerea Palmyrei, uciderea cu sălbăticie a Hypatiei, actele de vandalism ale monahilor creștini, controlul totalitar asupra vieții private, interzicerea filozofiei, misoginia, intoleranța și ura față de ceilalți sunt ipostazele mai puțin cunoscute ale primelor secole de creștinism. Epoca întunecării scoate la iveală ce s-a pierdut odată cu victoria creștinismului. Este o carte cutremurătoare despre o epocă a distrugerii și disperării, în care Catherine Nixey îmbină cu pricepere și talent tonul serios al cercetătorului cu expresivitatea și cursivitatea jurnalistului. O carte cu adevărat provocatoare, care va pune într-o lumină nouă tot ce știm despre începuturile creștinismului.“ – The Times
„Cu un curaj ieșit din comun, Catherine Nixey reușește să facă lumină în povestea tristă a intoleranței religioase.“ – The New York Times
Fotografia de pe copertă: cap al Afroditei mutilat de creştini, Colecția de sculpturi, Muzeul Național de Arheologie din Atena
-
Purici, nomazi și supă de șobolani63.33 LEI
Cu fotografiile autorului
„Călătorii care au cunoscut îndeaproape Africa s-au întors schimbați pentru totdeauna din această lume efervescentă și acaparantă. Andrei Mihalca reușește cu măiestrie să calce pe urmele exploratorilor pentru care acest continent, cel mai bătrân și cel mai tânăr deopotrivă, a fost teren de cercetare, tărâm de seducție și spațiu al provocărilor – locul unde fiecare bucată a corpului, a minții și a sufletului este chemată să se întrebe care este sensul vieții, cu umilitate, spaimă și admirație. Dar și cu o poftă nesfârșită de a regăsi din nou și din nou pământul tuturor marilor întrebări. Autorul a petrecut suficient de mult timp pe continent ca să nu mai cadă pradă șabloanelor exotismului și generalizărilor facile. Africa te invită să o gândești în nesfârșita ei diversitate și să meditezi, așa cum face Andrei Mihalca, la destinul unei lumi a cărei bogăție naturală îi este deopotrivă speranță de viitor și amenințare fatală.“ — CIPRIAN MIHALI
„Invidie! Asta simți după periplul african prin care te poartă medicul-visător-scriitor Andrei Mihalca. Și nu neapărat pentru cei 20 de ani în care alții au mers la birou 9–18, iar el a explorat deșertul, a vaccinat câinii triburilor, a strâns căpușe și muște tse-tse, a călătorit pe plafonul jeepurilor și a mâncat pateu cu mango, totul stropit cu țuică de prune. Ci, mai degrabă, o invidie nostalgică și admirativă pentru un om care și-a urmat visurile copilăriei și le-a transformat în realitatea vieții de adult. Câți dintre noi, cei din generația X, ne mai aducem aminte de pachetul de cărți de joc denumit «Animale din continente“? Ei bine, acolo erau și gorila, și servalul, și elefantul pe care visam să le vedem o dată în viață, în mediul lor, nu în spatele unor gratii de la zoo. Antilopa dik-dik nu era, dar am aflat de pronunția corectă din această carte.
Fascinantă cascadă de informații, geografice, botanice și zoologice, toate altoite pe ceva ce e pe cale de dispariție azi. Pe pasiune.“ — MIHAI GĂINUȘĂ
-
Iliada. Roman graficPreț special 59.46 LEI Preț standard 79.29 LEI
„Iliada a fost cea mai mare provocare din cariera mea, datorită enormei ei deschideri şi complexităţi. Însă am avut totodată şi extraordinare satisfacţii cercetând personalităţile, politica, istoria şi mitologia acestei epopei nemuritoare şi încercând s-o fac accesibilă cât mai multor cititori.“ — GARETH HINDS
ACUM MAI BINE DE TREI MII DE ANI, două armate uriaşe s-au înfruntat la Troia într-un război cumplit, vreme de zece ani. Iliada, legendara istorisire a lui Homer despre această încleştare din zorii istoriei, rămâne cea mai măreaţă poveste războinică a tuturor timpurilor şi una dintre cele mai de seamă cărţi ale omenirii.
În acest roman grafic extrem de bine documentat şi realizat cu desăvârşită măiestrie, binecunoscutul ilustrator Gareth Hinds reuşeşte să redea întreg dramatismul epopeii homerice. Ilustraţiile dinamice îi poartă pe cititori drept în vâltoarea luptei şi înfăţişează trăirile oamenilor şi zeilor ale căror strădanii ţin vie făclia războiului şi îi hotărăsc soarta.
„Creaţia lui Gareth Hinds are o anvergură şi o forţă copleşitoare.“ — GEORGE O’CONNOR, autorul seriei Zeii olimpieni
„Scenele cele mai impresionante sunt bătăliile, înfăţişate în cele mai mici detalii şi în uimitoare panorame.“ — PUBLISHERS WEEKLY
„O imensă reuşită… Un captivant blockbuster cinematografic desfăşurat în pagina ilustrată.“ — BULLETIN OF THE CENTER FOR CHILDREN’S BOOKS
„Una dintre cele mai vechi poveşti ale culturii europene reuşeşte încă să ne surprindă.“ — ENTERTAINMENT WEEKLY
„Capodopera unui remarcabil povestitor.“ — THE WALL STREET JOURNAL
-
Oppenheimer. Portretul unei enigme37.00 LEI
Despre Oppenheimer s-a scris enorm, s-a făcut un film care a primit multe Premii Oscar, figura lui a înflăcărat imaginația publicului. și pe drept cuvânt. Fizician teoretician strălucit, cu mari contribuții în perioada imediat următoare apariției mecanicii cuantice, conducător al proiectului de construire a bombei atomice în timpul războiului, audiat apoi, la începutul anilor 1950, de o comisie guvernamentală care, din motive neîntemeiate, i-a retras accesul la documentele secrete din domeniul nuclear, umilindu-l public, și, în fine, director al Institutului pentru Studii Avansate de la Princeton, una dintre cele mai prestigioase instituții academice din lume, Robert Oppenheimer a avut un destin excepțional, deopotrivă tragic, bizar și absurd
Ce deosebește cartea lui Jeremy Bernstein de celelalte biografii dedicate lui Oppenheimer este faptul că autorul, el însuși fizician de renume, l-a cunoscut personal pe „părintele bombei atomice“ și a fost prieten apropiat cu colaboratorii săi, de la care a obținut mărturii inedite. Ferindu-se de speculații hazardate, Bernstein se bazează pe fapte cunoscute direct sau din surse sigure, citează pe larg transcrierile audierii în fața comisiei guvernamentale și alte documente relevante, oferindu-ne o imagine pregnantă a personalității lui Oppenheimer.
-
Balada necunoscutului62.37 LEI
Dacă orice călătorie este, până la urmă, o coborâre în infernul lăuntric, nu multe povești încep în bardo, limbul fragil dintre moarte și reîntrupare. După ce alegi etajul 8 dintr-un cartier mărginaș al Bucureștiului, urmează o inerentă cumpănire. Nostalgiilor și neputințelor le contrapui izbânzile și amintirile luminoase. Ce cântărește mai greu: un tată generos, care vrea să arate Occidentul, mult timp interzis, fiicei sale de 12 ani? O traumatizantă preumblare prin Cartierul Roșu, sau alaiul sărbătoresc al prințeselor Disney? Figura tatălui oscilează între un Lear tiran și un Lear suferind. Care ipostază luminează mai tare după o lungă explorare în necunoscut?
-
Vezi? Despre privire în pictura impresionistă30.66 LEI
„Impresionismul este considerat în mod unanim ca prima revoluție a artei moderne, în opozitțe cu arta academică. O revoluție care a constat mai întăi de toate în 'factura picturală', idee care, deși conține un sâmbure de adevăr, este mult prea simplistă. Această carte propune o altă lectură a apariției picturii moderne. Ea încearcă să demostreze că în impresionism are loc o schimbare mult mai radicală și mai profundă, care vizează 'tematizarea privirii moderne'. Dacă există cu adevărat ceva profund nou în pictura lui Manet, Monet si Degas este faptul că meditația asupra actului de a vedea devine, în opera lor, o temă centrală. Impresionismul 'gândește privirea' cu o voință de inovare care nu presupune în mod necesar ignorarea tradiției, cât, mai degrabă, dialogul cu tradiția. Această 'tematizare a privirii' este 'modernă', căci ea însumează înseși limitele vederii și ale picturii." (Victor Ieronim Stoichiță)
-
Urzeala timpului. Între imperiu şi anarhie, de la Mediterana la China68.71 LEI
„Ce rămâne din valorile universale ale democrației și drepturilor omului azi, când doar o jumătate de lume le mai consideră universale? Robert Kaplan a umblat vreme de decenii prin Orientul Mijlociu, iar cartea pe care a scris-o după atâta amar de călătorii este unul dintre cele mai convingătoare răspunsuri la această întrebare.
Kaplan este un autor atipic. În anii ’80, a lăsat America pentru statutul de corespondent plătit la bucată în Europa de Est și Orientul Mijlociu. În 1993, a publicat Balkan Ghosts (Fantomele Balcanilor) și a devenit brusc celebru după ce președintele Clinton a fost surprins de un fotoreporter cu cartea în mână.
Noi, românii, putem reflecta la analogia pe care o face autorul între Palatul Parlamentului de la București și Moscheea Çamlıca a lui Erdoğan. și aceasta nu este singura paralelă între țara noastră și Orientul Mijlociu.“ — IULIAN COMĂNESCU
„Toate relatările lui Kaplan despre oameni și locuri sunt pătrunse de «inevitabilitatea tragediei» dacă nu învățăm lecțiile istoriei, ale geografiei și ale culturii…“ — Policy
„Autor de bestselleruri specializat în geopolitică, Kaplan revine la Orientul Mijlociu cu un nou tur de forțță. Profitând de cei 50 de ani de întrevederi cu oficialități, intelectuali, istorici și jurnaliști, și după ce a citit, pare-se, toate lucrările de istorie și cercetările erudite despre acest subiect, de la Herodot la Gibbon și Toynbee…, el ne face să reflectăm la o mulțșime de probleme geopolitice. Vești nu prea îmbucurătoare, dar strălucit expuse.“ — Kirkus
„Urzeala timpului este o carte pe care ar trebui s-o citească oricine vrea să înțeleagă adevăratele forțe care decid războiul și pacea. După decenii de cercetare, și pe baza vastei experiențe în regiunile ale căror istorie și perspective le discută, Kaplan se mișcă liber din Afganistan în Kurdistan, din Asia Centrală în Etiopia, pentru a ne arăta în ce fel puterea și conflictele din secolul xx sunt înrădăcinate în realitățile geografiei… Este o carte lucidă și captivantă, de pe urma căreia experții vor avea de profitat și pe care nespeciliștii nu o vor putea lăsa din mână.“ — JOHN GRAY
-
Suveranii României. Monarhia, o soluţie?30.66 LEI
În ultimii ani s-a înregistrat un reviriment neaşteptat şi, totodată, perfect explicabil al popularităţii familiei regale în rândul românilor. Diverse sondaje de dată recentă arată că de la an la an poporul îi „preţuieşte“ tot mai mult pe exponenţii Casei Regale, fără însă a agrea în mod deosebit ideea revenirii ţării la statutul de monarhie constituţională. În acest aparent paradox se ascunde mai degrabă nevoia unei mai puternice şi mai stabile reprezentări a autorităţii la nivel naţional şi internaţional, nevoie izvorâtă cel mai probabil din idealizarea unui trecut monarhic – de altfel, în bună măsură, meritoriu – şi din frustrările actuale provocate de o clasă politică dezbinată, lipsită de proiecte comune.
Este oare, în aceste condiţii, oportună ideea organizării unui referendum pe tema reîntoarcerii la monarhie? Şi, presupunând că poporul ar opta prin referendum pentru aşa ceva, este oare aceasta calea de urmat pentru România, deşi în istoria mondială drumul înapoi de la republică la monarhie pare a fi, din punctul de vedere al instituţiilor şi al mentalităţii, aproape imposibil de parcurs? Lucian Boia susţine că, dincolo de răspunsurile mai mult sau mai puţin nuanţate, singura certitudine în toată această dezbatere rămâne deocamdată necesitatea primenirii societăţii. În lipsa acesteia, orice monarhie ar funcţiona, de fapt, la fel de defectuos precum actuala republică.
„Se simte un freamăt în zona promonarhică a societăţii româneşti. Numărul susţinătorilor monarhiei e în creştere (chiar dacă, în ansamblu, rămâne minoritar). Să fie aceasta soluţia pentru România? Întrebarea, deşi ţinteşte spre viitor, n-are cum să facă abstracţie de trecut. Am adunat în paginile acestei cărţi tot ce mi s-a părut esenţial în „dosarul monarhiei", de la fondarea dinastiei şi până astăzi.“ (Lucian BOIA)
-
Dragul meu Wallace. Istoria zilei în care sir Charles Darwin și-a pierdut eleganța60.26 LEI
„Evoluția speciilor prin selecție naturală și numele lui Charles Darwin țin de cultura generală a oricărui om din secolul nostru. Mai puțini au auzit însă de naturalistul Alfred Russel Wallace, care, independent de Darwin, a ajuns la o teorie identică. Cartea doctorului Cătălin Vasilescu arată felul în care celor doi oameni de știință li se intersectează destinele și scrisorile, precum și problema spinoasă a priorității unei teorii revoluționare, în secolul marilor schimbări și al oamenilor uimitori care le-au prilejuit.
Scrisă alert și echilibrat, cu argumente bazate pe documente, Dragul meu Wallace oferă – pe lângă reconstituirea impecabilă a unei pagini importante din culisele istoriei științei și din biografia lui Darwin – multe bucurii scriitoricești. Cititorii vor constata, între altele, că umorul și știința nu se exclud, iar povestea pasionantă a unei descoperiri poate deveni aproape detectivistică. Posteritatea, care l-a reținut pe Darwin, n-ar trebui să-l uite nici pe Wallace, iată pledoaria pe care o face cartea de față.“ — IOANA PÂRVULESCU
„Am citit noua carte a lui Cătălin Vasilescu bucuros că mi se confirmă nu numai o reînnoită plăcere a lecturii, dar și pentru că m-am ales cu unele beneficii colaterale: 1. Admirația nu trebuie să fie niciodată idolatrie. Poți fi darwinist, fără a a-l considera pe Darwin extraterestru. Ba chiar potențându-i umanitatea prin analiza unor detalii biografice semnificative, care i-au însoțit performanța cu tatonări, neliniști, penumbre de care nimeni nu este, de regulă, scutit. Cătălin Vasilescu ilustrează astfel o vorbă a lui Ernst Mayr (pe care o citează): «istoria științei nu e hagiografie». 2. Specializarea profesională nu trebuie să excludă preocupări, căutări, reflecții care îi depășesc și îi îmbogățesc orizontul, deschizând-o spre o reflexivitate totalizantă. Cătălin Vasilescu e un medic chirurg recunoscut ca «meșteșugar» de excepție, dar asta nu-l împiedică să se confrunte, curajos, cu teme de cercetare transfrontaliere. Cărțile și conferin?ele lui îl recomandă ca pe un intelectual înclinat să privească analitic și dincolo de hotarele strictei specializări. Are ce spune și altor interlocutori decât colegilor lui de meserie, fără riscul de a divaga diletant pe teme «ingenioase» din sfera purei speculativități sau a «misterelor» istorice de tot soiul. Poți să-i fii interlocutor și fără să-i fii pacient… 3. Hărnicia cercetătoare, amploarea informației, scrupulul hermeneutic nu au decât de câștigat dacă sunt practicate cu îndemânare scriitoricească, cu participare emoțională, cu talent dialogal. Textele lui Cătălin Vasilescu nu sunt, de aceea, numai solide performanțe investigatoare, ci și probe de participare afectivă, de umor, de deschidere transcendentă. În această privință, el nu poate decât să respingă afirmația «corespondentului» său Alfred Russel Wallace, după care «poți trăi fără apetit metafizic».
Așa stând lucrurile, nu-mi rămâne decât să felicit Editura Humanitas pentru publicarea cărții de față și să doresc cititorilor ei – petrecere bună!“ — ANDREI PLEȘU
-
Despărţirea de Bucureşti52.75 LEI
Cu Despărţirea de Bucureşti, cunoscutul istoric de artă Victor Ieronim Stoichiţă îşi face debutul strălucit în proza literară, evocând, într-o „povestire“ scrisă la persoana întâi, viaţa din România deceniilor şase şi şapte ale secolului trecut, lumea în care generaţia naratorului anonim şi-a petrecut copilăria şi tinereţea. Este o lume alcătuită din amintirile celor mari şi din descoperirile celor mici, o lume bântuită de spaime şi vorbind în şoaptă, care şi-a pierdut rosturile dinainte şi încearcă să supravieţuiască pustiului „vremurilor noi“ de după război. O galerie de personaje memorabile, puse în situaţii care mai de care mai grăitoare, trimite totuşi cu gândul la subtilul cititor de tablouri care este autorul. Mai presus de toate însă, ritmate de evenimentele epocii, crâmpeie din viaţa cotidiană a unei familii prinse sub tăvălugul istoriei sau din frământările tinerilor ce-şi caută un drum în viaţă în acele vremi se perindă prin faţa cititorului de azi, amintindu-i felul în care un timp necruţător a ştiut să frângă atâtea şi atâtea destine.
Cartea a primit în 2015 Premiul pentru răspândirea limbii şi literelor franceze decernat de Academia Franceză.
-
Cum creezi o bandă desenatăPreț special 23.00 LEI Preț standard 30.66 LEI
De ce sunt atractive benzile desenate?
Pentru că pot fi citite oriunde, pentru că folosesc un limbaj accesibil, pentru că abordează stiluri diverse și cuprind toate genurile clasice de media, de la romance la thriller, la horror și la acțiune.
Atunci când vrem să citim o narațiune într-un format vizual, putem găsi de fiecare dată ceva pe gustul nostru. Dar mai întâi trebuie să trecem peste prejudecata că benzile desenate ar fi pentru copii: benzile desenate sunt pentru oricine se bucură atunci când privește o imagine sau când trăiește o poveste.
De cele mai multe ori, desenăm ca să ne relaxăm, ca hobby sau ca meserie. Folosim desenul ca să ne exprimăm. Cu timpul, mulți renunță la această pasiune; unii dintre noi însă mergem mai departe și ne dezvoltăm abilitățile artistice.
Desenul nu este doar un mod de a ne petrece timpul liber. Desenând, construim lumi în care putem trăi de-adevăratelea!
-
Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca39.12 LEI
„…La mine vine multă lume. Eu însă nu le fac nimic, decât stau de vorbă cu ei, îi îndrum – și când pleacă spun că au fost schimbați, și atunci ei mă consideră făcător de minuni.“ — ARSENIE BOCA, declarație din dosarul său de Securitate
„Arsenie Boca. Cine este acest om care dă sens şi speranţă atâtor vieți deznădăjduite? Este cultul lui o vastă operaţiune de marketing religios, şi-atât? Are viaţa lui datele recognoscibile ale vieţilor de sfinţi ai creştinătăţii? Cum se face că un om preocupat de profunde căutări intelectuale şi care s-a declarat în repetate rânduri împotriva «minunismului» a ajuns să fie asociat atât de insistent cu miracolul, cu fantasticul, cu paranormalul? Am încercat să dau câteva răspunsuri scriindu-i povestea. Sunt încredințată că, dincolo de procesul de canonizare a lui Arsenie Boca și de controversele pe care acesta le stârnește, dincolo de turismul religios și de politicile bisericești, biografia lui este cel puțin la fel de pasionantă ca un pelerinaj la locurile secrete din noi înșine, unde se nasc deopotrivă spaimele și speranțele.“ — TATIANA NICULESCU
Fotografia de pe copertă: Arsenie Boca în 1946 (sursă: Arhiva CNSAS)
-
Delicioasa poveste a cozonacului românesc37.00 LEI
Istorie culturală presărată cu amintiri și anecdote, povestea cozonacului e o fereastră spre istoria României. Trecut prin numeroase avataruri – pâine îndulcită, pâine rituală dospită, aluat boieresc preparat după rețete străine de Paști și de Crăciun, prăjitură sofisticată de familie, specialitate etnică, simbol național –, cozonacul e legat de evenimente, oameni, locuri și întâmplări care au marcat generații de români. Deliciul acestei cărți e în îmbinarea dintre harul povestirii și bogăția documentării. Atras de parfumul trecutului din memorii, jurnale, opere literare, și pus pe gânduri de întrebări, ipoteze și etimologii, cititorul e purtat într-o pasionantă căutare a bucuriei de a plămădi, din chipurile cozonacului, un acasă personal sau colectiv.
„Treptat, poveștile despre cozonaci au început să-mi vorbească altfel: erau capsule ale intimității ocrotitoare, lecții despre pofta de viață în siguranța unui cămin, despre răbdare, încredere, dragoste, tărie de caracter și despre o pașnică întregire a omului în timp, care, în secolul tuturor vitezelor și al tehnologiei digitale, a devenit cu atât mai rară și mai prețioasă.“ — TATIANA NICULESCU
-
Istoria omeniriiPreț special 78.50 LEI Preț standard 104.66 LEI
Ediție actualizată și introducere de Robert Sullivan
Istoria omenirii. O istorie multimilenară depănată de un mare povestitor. O istorie care poate fi parcursă cu sufletul la gură, într-o săptămână, sau pe îndelete, într-o vacanţă. Iar atunci când închidem cartea rãmânem adânciți în gânduri, pentru că, dincolo de fapte, povestitorul ne pune în față marile întrebări despre lume și om. Ediţia aceasta, adusă la zi, porneşte din zorii timpurilor şi ajunge până la dezvoltarea reţelelor de socializare (Facebook şi Twitter), vorbind despre evenimentele și personalitățile fără de care întreaga istorie a civilizaţiei ar fi fost alta.
-
Tu și UniversulPreț special 37.26 LEI Preț standard 49.68 LEI
Ilustrații de Xin Li
Suntem călători în timp, mergând cu toții spre viitor.
Fiți curajoși! Fiți hotărâți!
Hai să lucrăm împreună pentru a face din acel viitor un loc pe care să ne dorim să-l vizităm!
Această carte frumoasă și însuflețitoare rezumă pe înțelesul copiilor ultimul mesaj al profesorului Stephen Hawking către omenire, transmis în spațiu de Agenția Spațială Europeană în 2018, de Ziua Pământului.
Cuvintele sale îi îndeamnă pe copiii de pretutindeni să privească cerul nemărginit și să se minuneze de lumea înconjurătoare, așa cum a făcut profesorul Hawking întreaga viață.
Incluzând întrebări și răspunsuri la câteva subiecte științifice importante, explicate pentru tinerii cititori de Lucy Hawking, Tu și universul este lectura perfectă pentru mințile curioase.
-
Înalta Poartă și țările române. Rivalități și alianțe în secolul al XVII-lea63.33 LEI
Istoricul Michał Wasiucionek reinterpretează dinamicile politice dintre Înalta Poartă, Coroana Polonă și țările române de la sfârșitul secolului al XVI-lea până la începutul secolului al XVIII-lea, pornind de la trei noțiuni-cheie: patronaj, rețele sociale și arene sociopolitice. Analiza sa, sprijinită pe studii de caz, pune în lumină mecanismele patronajului transfrontalier și rețelele facționale care le ofereau elitelor din epocă un mecanism alternativ viabil de a-și procura resurse politice, militare și economice, pe care le puteau folosi ulterior pentru a câștiga o poziție avantajoasă față de rivalii lor. Această geografie alternativă a puterii a avut un efect profund asupra hărții politice a Europei de Est din secolul al XVII-lea. Reiese că supraviețuirea Moldovei și Țării Românești ca entități politice distincte pe orbita otomană a fost mai puțin rezultatul geopoliticii și al echilibrului de putere dintre Imperiul Otoman și Uniunea Polono-Lituaniană, cât al rivalităților și alianțelor transfrontaliere facționale, guvernate de reguli și imperative diferite de cele ale statelor.
„Am decis să-mi fixez punctul de observație în țările române și să identific cazurile de patronaj transfrontalier care îi legau pe boierii locali de omologii lor de la Înalta Poartă și din Uniunea Polono-Lituaniană. Deși concentrarea asupra Moldovei și Țării Românești – un loc relativ izolat politic și economic – nu ar părea cea mai fericită alegere, perspectiva periferică pe care o oferă aceste țări prezintă avantaje nete. Pentru că resursele aflate la dispoziția elitei boierilor erau subțiri în comparație cu cele ale magnaților polono-lituanieni sau ale înalților demnitari otomani, viața politică locală era mai sensibilă la cazurile de patronaj transfrontalier, ceea ce le face mai ușor de identificat. În plus, de vreme ce țările române au constituit un spațiu contestat între Coroana Polonă și Poartă, avem posibilitatea să folosim facționalismul polono-moldovean ca „grup de control” pentru a pune în lumină particularitățile prezenței otomane în regiune.“ — MICHAŁ WASIUCIONEK
-
Pascal și proiectul creștin60.26 LEI
„Blaise Pascal a regândit și reformulat, într-o formă fragmentară și provizorie, dar foarte impresionantă, ceea ce eu numesc proiectul creștin, adică ansamblul dogmelor sau tainelor creștine, așa cum sunt ele înțelese de mintea omenească și așa cum sunt acceptate de voința noastră, în stare să dea naștere unei forme de viață aparte. „Proiect“ nu are doar un sens logic sau lingvistic, ci și unul practic și activ, fiind vorba despre actul de a propune, un act al cărui prim și principal autor este Dumnezeu prezent în Biserica Sa.
Am căutat sprijin la Pascal pentru a găsi termenii preciși și pentru a recupera gravitatea și urgența întrebării creștine – cea a credinței creștine, a posibilității credinței creștine. Există vreun ocol, vreun artificiu prin care să poți folosi forța cuiva mai puternic decât ești pentru a formula cea mai personală întrebare? Aceasta e chestiunea ce face obiectul prezentei cărți.“ — PIERRE MANENT
-
Jurnal de călătorie. Rusia51.80 LEI„Din 1925 până în 1930 am mers de trei ori în Rusia Sovietică şi am stat acolo în total doi ani, umblând de la Minsk până la Vladivostok şi de la Murmansk până la Buhara şi Ecimiadzin. M-am străduit ca, în cărţi şi într-o serie de articole în reviste şi ziare, să însemnez etapele acestei întregi călătorii laborioase. Adunând în cartea aceasta toate cele câte am văzut şi toate cele câte am gândit şi simţit în imensa ţară, n-am vrut să le schimb. O nouă regizare, ulterioară, le-ar fi dat, desigur, o legătură mult mai logică şi mai uşoară decât o previziune adeverită de fapte, dar le-ar fi răpit, cred, un oarecare farmec sufletesc, spontan, pe care-l au şi tot puful primei atingeri feciorelnice – virtuţi pe care le consider, în opere de acest fel, mai înalte decât cumpătata analiză raţională şi decât zadarnica strădanie, bine intenţionată, de a tăinui înflăcărarea rusească. «Vai omului care, când Dumnezeu stârneşte o furtună, el varsă ulei în mare».“ (Nikos KAZANTZAKIS) „După romanele Zorba Grecul, Hristos răstignit din nou, Ultima ispită a lui Hristos şi Fratricizii, memorialistica reprezintã partea cea mai valoroasă a operei lui Kazantzakis şi se bucură de aceeaşi celebritate. Kazantzakis nu e un călător de rând. El este călătorul filozof căruia locurile văzute, oamenii, creaţiile lor, istoria lor, credinţele şi obiceiurile lor îi trezesc reflecţii adânci asupra existenţei şi destinului omenesc, reflecţii care prin frumuseţea exprimării aprind sufletul cititorului, iar prin îndrăzneala lor îi stârnesc mintea către meditaţii rodnice – spirituale, morale şi estetice.“ (Ion DIACONESCU)
-
Jurnal de călătorie. Japonia, China60.26 LEI
Cu un Epilog de Eleni Kazantzaki
„Călătoria e ca o partidă de vânătoare fascinantă, porneşti fără să poţi ghici ce pasăre o să-ţi iasă în bătaia puştii. Călătoria e ca vinul, bei şi nu ştii ce viziuni o să-ţi bântuie prin cap. Desigur, călătorind găseşti mereu ceea ce porţi în tine. Cei ce suferă şi iubesc dialoghează într-o comuniune tainică cu peisajul pe care-l văd, cu oamenii pe care-i întâlnesc, cu întâmplările pe care le aleg. De aceea orice călător adevărat creează, întotdeauna, ţara pe care o vizitează. Patru ţări imense stau astăzi faţă-n faţă: China, Rusia Sovietică, America şi Japonia. Aici, în Pacific, se va juca marele joc, viitorul război. Vai şi-amar de cei învinşi, poate şi de învingători! Marea ispravă pe care trebuie s-o împlinească nu doar Japonia, ci întreaga omenire, dacă vrea să se salveze, este aceasta: să dea noului ei trup, devenit uriaş în urma cuceririlor materiale, un suflet la fel de uriaş.“ (Nikos Kazantzakis)
-
Jurnal de călătorie. Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea58.14 LEI
„După romanele Zorba Grecul, Hristos răstignit din nou, Ultima ispită a lui Hristos şi Fratricizii, memorialistica reprezintă partea cea mai valoroasă a operei lui Kazantzakis şi se bucură de aceeaşi celebritate. Kazantzakis nu e un călător de rând. El este călătorul filozof căruia locurile văzute, oamenii, creaţiile lor, istoria lor, credinţele şi obiceiurile lor îi trezesc reflecţii adânci asupra existenţei şi destinului omenesc, reflecţii care prin frumuseţea exprimării aprind sufletul cititorului, iar prin îndrăzneala lor îi stârnesc mintea către meditaţii rodnice – spirituale, morale şi estetice.“ (Ion DIACONESCU)
„Acest glas nemilos – Tigroaica, tovarăşa mea de călătorie – mă însoţea în toate călătoriile mele. Pe toate le-am văzut împreună. Am mâncat şi am băut amândoi la mesele străinătăţii, am suferit împreună, ne-am bucurat împreună de munţi, de femei, de idei. Şi, încărcaţi de prăzi, plini de răni, ne întoarcem de-acum în răcoroasa, liniştita noastră chilie... şi ne gândim la câte am văzut şi la câte avem încă să vedem. Ne bucurăm amândoi că toată lumea aceasta, văzută şi nevăzută, este o taină nedezlegată, adâncă, de neînţeles, dincolo de minte, de năzuinţă, de certitudine.“ (Nikos KAZANTZAKIS)
-
Dicționar latin-român83.52 LEI
Editura Humanitas oferă tuturor celor interesaţi (elevi, studenţi, profesori) varianta mică a Dicţionarului latin-român a profesorului Gheorghe Guţu (lucrare cunoscută încă din anii '60, în lumea de specialitate românească, sub denumirea uzuală de „Guţu mic“). Conţinând peste 15 600 de cuvinte-titlu, Dicţionarul latin-român, varianta mică, reuneşte chintesenţa tezaurului lexical latinesc din epoca clasică. El constituie – şi va constitui şi pentru generaţiile viitoare – cel mai bun instrument de lucru pentru descifrarea frumuseţilor ascunse în textele marilor autori latini.
„Trecerea latinei târzii – a celei populare, vorbite – spre limbile romanice particulare, care iau naştere în relativ scurtă vreme, şi a celei culte, cărturăreşti, la calitatea de superstrat de limbă culturală, secole de-a rândul, în şcoală, în actele oficiale şi în administraţie, în operele ştiinţifice, religioase, filozofice şi tehnice de orice fel, ne-a făcut, daca nu să indicăm – nu acesta este scopul dicţionarului de faţă – cel puţin să sugerăm la ce cuvânt românesc sau modern a dus termenul latinesc şi să uşurăm astfel înţelegerea genetică a unui foarte mare număr de cuvinte şi deci noţiuni de limbă română actuală şi din alte limbi moderne.“ (Autorul, iulie 1981)
-
Cazul buchetelor bizare (seria Enigmele Enolei Holmes, vol. III)Preț special 27.75 LEI Preț standard 37.00 LEI
ENOLA HOLMES, SORA LUI SHERLOCK, DEZLEAGĂ UN NOU MISTER!
Doctorul Watson, prietenul celebrului Sherlock Holmes, a dispărut fără urmă! Enola Holmes, deși îngrijorată că ar putea fi descoperită de frații ei mai mari, pornește fără ezitare în căutarea lui. Pentru a trece neobservată, este nevoită să recurgă din nou la deghizări dintre cele mai istețe. Ajunsă în sufrageria doamnei Watson, ea descoperă un indiciu îngrijorător: un buchet de flori care simbolizează moartea. Cine l-a trimis? Și ce legătură există între aceste flori și dispariția doctorului Watson?
Folosindu-se din nou de cifruri secrete, de limbajul codificat al florilor și de propria ingeniozitate, Enola va răspunde la aceste întrebări, descoperind cheia a două mistere în loc de unul singur.
„O fată puternică, inteligentă și capabilă… și un mesaj important, anume că poți face orice îți propui, dacă îți dorești cu adevărat.“ — Millie Bobby Brown
Aventurile Enolei Holmes au fost ecranizate la NETFLIX în două filme avându-i ca protagoniști pe Millie Bobby Brown, Henry Cavill și Helena Bonham Carter.
-
Băi, hammamuri, desfătări. O istorie ilustrată a băilor din Țara Românească și Moldova67.65 LEI
Neobosit în cercetările sale, Tudor Dinu documentează, cu aceeași erudiție cu care și-a obișnuit cititorii, un subiect prea puțin studiat până acum: evoluția băilor în Țara Românească și Moldova din secolul al XVI-lea până la jumătatea secolului al XIX-lea, atunci când are loc trecerea de la stilul de viață de inspirație orientală la cel occidental.
Pornind de la mărturiile călătorilor străini din epocile trecute și de la puținele vestigii ale vechilor hammamuri și feredeie păstrate în zona noastră, autorul a ajuns să exploreze structuri similare din regiunea balcanică, să scoată la lumină piese autohtone din recuzita băilor, ascunse de ochii publicului în depozitele muzeelor ori în colecții private, și, pe urmele primilor vilegiaturiști, să bată drumurile în căutarea celor dintâi izvoare minerale descoperite în Principate și a stațiunilor balneare înființate în jurul lor, majoritatea cufundate în uitare azi.
În urma acestor ample expediții întreprinse de-a lungul mai multor ani, a rezultat o splendidă istorie ilustrată, o incursiune într-o epocă în care ritualurile îmbăierii și procedurile balneare alcătuiau un întreg univers, bine codificat social, al bunăstării trupești.
-
Cele mai frumoase comentarii la Filocalia ale Părintelui Dumitru Stăniloae102.54 LEI
Selecţia textelor de Georgeta‑Anca Ionescu
„Lumina care umple în rugăciune inima nu e o lumină a cunoaşterii teoretice, ci a simţirii evidente şi iubitoare a prezenţei lui Hristos; orizontul deschis de acea lumină e un orizont al comuniunii cu Hristos, în care inima a intrat ieşind din îngustimea închisorii în limitele eului propriu, e un orizont al vieţii, al curăţiei, al bucuriei, al păcii.
Numai deschizînd sau actualizînd aceste potenţe de simţire ale inimii cugetarea se întîlneşte acolo cu Hristos. Numai acolo Hristos, Soarele mai presus de simţuri şi de înţelegere, Îşi dăruieşte sufletului care L‑a primit la botez cu credinţă razele Lui dătătoare de lumină, de căldură duhovnicească, de pace, de iubire, de bucurie.
Hristos Se iveşte în acel interior intim al omului numai cînd sufletul Îl primeşte cu credinţă şi cu iubire de bunătate sau de bunătate echivalentă cu frumuseţea (cu filocalia).“ — PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE
-
Să rîdem cu Nea Mărin47.57 LEI„De Paşti 2014 am deschis manuscrisele lui. Cu emoţie, chiar cu teamă. Teamă că amintirile mă vor întrista, că vor răscoli dorul, că vor învîrti lama de cuţit în rana nevindecată a lipsei lui... Dorul a rămas dor, dar m-am trezit că rîd în hohote, că rîd cu lacrimi citind isprăvile lui Nea Mărin... şi din nou, ca în tinereţe, îmi era teamă că voi ajunge la finalul poveştii. Foarte puţină lume ştie că textele cu Nea Mărin sînt scrise în totalitate de el, de Amza. Un umor sănătos, fără pic de vulgaritate, un umor cu o ţîră de poezie, un umor curat. Ţi-e drag să citeşti, dar se mai întîmplă ceva: nu numai că parcă îi auzi vocea, dar ai impresia că îţi şi apare în faţa ochilor Nea Mărin din Băileşti... hîtru, sănătos, vesel. Despre foile ce rămîneau pe birou peste noapte, foile scrise cu cerneală albastră, şi despre mirosul lor, un amestec de miros proaspăt de hîrtie, miros de cerneală şi parfumul lui tata, de lavandă, nu se poate povesti...“ (Oana PELLEA)
-
Originile romantismului62.37 LEIÎntr-un stil sclipitor și cu instrumentele unei erudiții de mare calibru, marele gânditor Isaiah Berlin oferă o interpretare cu totul personală a mișcării romantice, în care vede expresia cultural-istorică a unei profunde aversiuni față de încrederea nelimitată în puterile rațiunii caracteristică tradiției filozofice occidentale. Romantismul devine astfel pentru Isaiah Berlin cea mai mare transformare care a avut loc în conștiința Occidentului, transformare cu efecte ce reverberează până în zilele noastre sub o serie aproape inepuizabilă de aspecte, mergând de la mari teorii filozofice până la pasiunea pentru antichități. Înzestrat cu un rar simț „morfologic“ în sens spenglerian, Berlin vede factori și cauze ale romantismului în fenomene extrem de diverse, a căror analiză surprinde și fascinează atât prin subtilitate, cât și prin tonul fermecător.
-
Kepler62. Cartea a patra: PionieriiPreț special 42.81 LEI Preț standard 57.09 LEI
După o călătorie care durează sute de ani pământeşti şi după ce trece printr-o gaură de vierme, echipajul din care fac parte Ari, Joni şi Marie ajunge la destinaţie. Spre bucuria tuturor, noua planetă e un paradis verde, luxuriant. Totul le pare un vis mai frumos decât orice şi-au imaginat vreodată. Tinerii exploratori spaţiali încep să se instaleze în noua lor casă, dar în curând descoperă urme ale unor forme de viaţă necunoscute. Cine sunt locuitorii acestei lumi? Le vor fi prieteni, sau duşmani? Ari şi Marie încearcă să intre în legătură cu ei, dar Olivia, conducătoarea echipajului, face tot posibilul să-i împiedice. Ce le ascunde? Şi ce secrete adăposteşte planeta Kepler62-e?
Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.
-
Jurnal de călătorie. Scrisori79.29 LEI
Prefață de Anca-Maria Christodorescu
După cele trei cărți ale Eseurilor în tălmăcirea lui Vlad Russo, volumul de față încheie publicarea la Humanitas a operelor lui Michel de Montaigne în traducere românească. El este alcătuit din Jurnalul de călătorie în Italia prin Elveția și Germania (1580–1581), scriere de mare interes pentru cunoașterea lumii europene de la sfârșitul Renașterii, și din cele 38 de scrisori rămase de la Montaigne – printre care cea către tatăl său despre moartea lui Étienne de La Boétie și cea adresată regelui Henric IV, adevărat testament politic al autorului. Este o întregire fericită a portretului pe care Michel de Montaigne și-l face în fiecare pagină a Eseurilor.
„Lectura Jurnalului de călătorie este o bucurie perpetuă, fiindcă Montaigne stă cu ochii larg deschiși ațintiți asupra lumii. Lăsând deoparte o posibilă ambiție diplomatică și speranța într-o vindecare a litiazei lui renale, o explicație a călătoriei pare să țină de curiozitatea lui Montaigne pentru situația religiilor și a coabitării lor în țările de limbă germană. Astfel, cu mai mulți sorți de izbândă decât ipotetica misiune diplomatică și iluzoria și frustranta cură termală, unul dintre scopurile lui Montaigne, afirmate chiar de el, era umblatul, hoinăreala, plimbarea animată de curiozitatea pentru alte moravuri, practici religioase, obiceiuri alimentare și deprinderi de a mânca. Rezultă de aici o culegere vie de observații uimitoare despre natură, arhitectură, locuințe, oameni, obiceiuri, credințe, mâncăruri. Făcute cu deplină libertate. Călătorul se dovedește atent la tot ce intră în alcătuirea „condiției umane“, iar călătoria sa dezvăluie felul în care ne putem bucura de lume.“ — ANTOINE COMPAGNON, membru al Academiei Franceze
„Ca să scape de tot ce-l apasă, Montaigne călătorește și, de-a lungul drumului, devine pildă de libertate. Nu-l interesează curiozitățile turistice, atenția îi e trezită de tot ce este diferit. Dimpotrivă, când locul e foarte cunoscut preferă să-l ocolească, fiindcă prea mulți l-au văzut deja și l-au descris înaintea lui. Vrea să poată judeca fără prejudecăți. Ca în atâtea alte lucruri, Montaigne ne învață să și călătorim. Bucuria lui supremă este să vadă oameni, pretutindeni, mereu alți oameni și alte obiceiuri. E veșnic în căutarea lor, în toate clasele sociale. Se străduiește să afle ce pasiune are fiecare – astăzi i-am spune «hobby». În ochii săi tot ce e natural e o curiozitate.“ — STEFAN ZWEIG
Ilustrația de pe copertă: Europa Regina, Sebastian Münster, Cosmographia universalis (ediția 1570)