Cărți

„Viața e simplă“ era deviza lui de tinerețe. Născut într-o familie de evrei cu veche tradiție în Țările Române, Mihail Sebastian a trăit însă în cea mai zbuciumată epocă din istoria modernă a Europei. S-a născut la Brăila, înaintea Primului Război Mondial, a citit, a scris, a iubit și a călătorit înaintea celui de al Doilea, a cunoscut teroarea antisemită părăsit de prieteni și a murit pe neașteptate în zorii așezării lumii în matca totalitarismului sovietic. Reconstituirea acestei vieți împletește cu măiestrie contextul istoric și intelectual al vremii cu scrierile gazetărești, cu lecturile, romanele, piesele de teatru și Jurnalul lui, într-un portret mai actual ca oricând pentru Europa zilelor noastre.

Sarcina – dacă nu vocația – intelectualilor este să opună regimurilor totalitare îndoiala, conștiința, spiritul lor critic. Guvernele autoritare, în schimb, le cer să spună da sau nu, ca să știe cine e de împușcat pe loc și cui i se poate îngădui să trăiască. Ce e de făcut însă cu cei care nu spun nici da, nici nu, nu vor să se alinieze nici la dreapta, nici la stânga? se întreabă retoric Sebastian, dând de înțeles că acestea sunt rostul și rolul intelectualilor și scriitorilor într-o societate. În orice caz, acestea sunt atitudinea și convingerea lui. A nu fi nici de dreapta, nici de stânga nu înseamnă demisia din treburile cetății, ci curajul de a veghea cu conștiința trează în fața deciziilor politice care hotărăsc viața individului și a colectivității. Misiunea cărturarului constă tocmai în curajul de a-și afirma activ modul nepartizan de gândire.

Moştenirea Kremlinului se citeşte ca un superb roman de spionaj. E populat de rezidenţi, ofiţeri ilegali şi agenţi care se întâlnesc în case conspirative, transmit mesaje codificate şi toarnă otrăvuri în băuturile inamicilor.Din nefericire, personajele care pun la cale operaţii de influenţă şi manipulare, furturi de tehnologii occidentale, extorcări de fonduri, asasinate politice şi lovituri de stat sunt Lenin, Stalin, Brejnev, Gorbaciov, Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu, fapt care ne obligă să acceptăm că, de aproape o sută de ani, suferinţele produse de comunism fac parte dintr-o realitate dureroasă şi greu de schimbat. Din nou din nefericire, sarcina executării acestor operaţii abominabile a fost încredinţată serviciilor de informaţii externe, care, pe nevăzute, au acaparat diplomaţia, instituţiile statului şi întreprinderile economice.Fie că s-au numit INO, INU, PGU, în Uniunea Sovietică, sau DIE, în România comunistă, chiar aceste servicii au contribuit la înlăturarea dictatorilor compromişi, dar cu intenţia criminală de a-şi păstra, într-un simulacru de democraţie, privilegii pe care, fără a citi această carte, nu le-am cunoaşte niciodată.Fără dezvăluirile generalului Ion Mihai Pacepa, n-am putea înţelege niciodată de ce frământările politice şi sociale din anii 1990 fac parte din înspăimântătoarea moştenire a Kremlinului.

„Sistemul de guvernare comunist nu a fost altceva decât o hoţie motivată ideologic. Am ajuns la această concluzie treptat, cu ajutorul experienţei acumulate în cei douăzeci şi trei de ani în care am fost părtaş la ceea ce astăzi consider a fi fost cea mai mare escrocherie comisă vreodată: furtul de tehnologie occidentală, practicat de fostul bloc sovietic. Pană la urmă crima este nerentabilă,chiar când e comisă de o superputere. Prăbuşirea comunismului în Europa de Est şi dezintegrarea intregii economii sovietice vorbesc de la sine.“

„În viaţă se întâmplă adesea să pleci după lână şi să te întorci tuns, spune un proverb românesc. Nici Gorbaciov şi nici serviciile sale de informaţii nu au putut prezice că eforturile lor de a menţine Europa de Est în ţarcul glasnostului şi al perestroikăi vor sfârşi prin a săpa groapa comunismului.“ (Ion Mihai PACEPA)

Ce să facem ca să fim fericiți? Nu e o întrebare abstractă. În fond, tot ceea ce facem urmărește acest scop. Nu o să ne întrebăm ce este fericirea, pentru că fiecare și-o definește pentru el. Însă în creierul uman ea se vede cam în același loc. Pentru că fericirea nu e doar un ideal vag sau o promisiune din cărțile de dezvoltare personală, ci o stare care poate fi observată, studiată și chiar măsurată. Cu ajutorul tehnologiilor moderne de imagistică cerebrală, cercetătorii pot vedea ce se întâmplă în creier atunci când oamenii se simt împliniți, conectați cu ceilalți sau mulțumiți de viața lor. Fericirea nu mai este doar o idee filozofică: ea devine un fenomen concret, legat de tipare de gândire, relații și obiceiuri.

Această carte aduce laolaltă cele mai recente descoperiri din psihologie, neuroștiințe și științele comportamentale pentru a răspunde unei întrebări esențiale: ce ne face, cu adevărat, mai fericiți? Cu claritate și umor, psihologul Bruce Hood demontează câteva dintre miturile populare și ne arată ce spun, de fapt, datele științifice. Rezultatul este o perspectivă surprinzător de practică: micile schimbări în felul în care gândim, ne comparăm cu ceilalți, cultivăm relațiile sau ne raportăm la experiențele noastre pot avea efecte reale asupra stării de bine.

Astfel, o întrebare veche de când lumea își primește răspunsul printr-o explorare modernă, bazată pe dovezi. Această carte despre fericire nu oferă doar inspirație, ci și o înțelegere clară, accesibilă și ancorată în știință a felului în care putem trăi o viață mai împlinită.

În noua serie „Psi“, ramura umanistă a colecției de știință, apar lucrări de psihologie individuală și socială axate pe cele mai actuale teme, precum și cercetări de ultimă oră din sfera amplă a neuroștiințelor și a științelor cognitive.

Ediţie îngrijită de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu

Traducere, studii introductive şi note de Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Victor‑Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Sorin‑Ioan Loghin, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu‑Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura și istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ — ANDREI PLEȘU

Dipticul 1–2 Regi continuă firul narativ al cărților 1–2 Samuel, înfățișând evoluția poporului Israel sub domniile regilor care s-au succedat după moartea lui David. În structura sa pot fi identificate mai multe macrosecțiuni unitare. Prima (1 Regi 1–11) constituie o evaluare a domniei regelui Solomon. Dacă în capitolele de început suveranul e o figură eminamente pozitivă, în cele ulterioare portretul său capătă zone de umbră. Loialitatea regelui față de Dumnezeu este subminată de cultele idolatre ale numeroaselor sale soții, iar excelentele relații diplomatice și comerciale cu Egiptul sunt indiciul că succesul poate fi o capcană. Epoca solomoniană, în care disensiunile sociale și politice au dus la dezbinarea regatului în Regatul de Sud, cu sediul la Ierusalim, și Regatul de Nord, cu reședința la Samaria, este dovada că fastul și decadența sunt fețe ale aceleiași monede.

Declinul constant al celor două regate este subiectul macrosecțiunii 1 Regi 12– 2 Regi 17, partea centrală a dipticului 1–2 Regi, unde cititorul va întâlni o varietate de personaje subsumate unuia din cele două roluri dominante: regele (puterea politică) și profetul (puterea spiritual-carismatică). Distrugerea Regatului de Nord de către asirieni în 721 î.H. constituie un semn rău-prevestitor pentru locuitorii micului regat al lui Iuda. Intrat într-un declin care nu mai poate fi oprit, Regatul de Sud va pieri la rându-i în 587 î.H., când Ierusalimul este cucerit de babilonieni.

Volumul de față, 1 și 2 Regi, este al șaselea dintr-o serie care va cuprinde traducerile tuturor textelor Bibliei ebraice și al treilea din secțiunea a doua a acesteia, Neviim („Profeții“), însoțite de studii introductive, note și comentarii.

Acest proiect se derulează în cadrul Colegiului Noua Europă.

Născută în Volînia, teritoriu înglobat de URSS după 1921, Franceska Michalska devine victima mecanismelor implacabile ale istoriei: supraviețuiește foametei cumplite din Ucraina sovietică, îndură brutalitatea epurărilor staliniste și este aruncată în surghiunul stepelor kazahe în 1936. În numele vieții nu este însă doar un inventar al suferinței, ci cronica unei victorii a voinței asupra destinului potrivnic.

În inima stepei, tânăra deportată îndrăznește imposibilul: să viseze la studii de medicină într-o lume care îi refuză dreptul la viitor. De la Alma-Ata la Harkov și Cernăuți, într-o căutare neîncetată a cunoașterii, de la condiția de infirmieră și moașă la cea de pediatru renumit, destinul Franceskăi Michalska se transformă într-o pildă despre bucuria de a trăi în ciuda tuturor opreliștilor.

În numele vieții este o carte despre puterea spiritului de a renaște, mai puternic, din cenușa propriei tragedii.

„O relatare pe cât de sobră, pe atât de copleșitoare. Fără a ceda niciodată patosului, Franceska Michalska descrie mecanismul implacabil al unei istorii care-i zdrobește pe indivizi, dar nu reușește să le înfrângă voința de a rămâne oameni.“ — Le Monde Diplomatique

„O lecție de supraviețuire pură. Michalska nu scrie cu cerneală, ci cu însăși forța vieții care refuză să se stingă sub gheata totalitarismului. O carte care îți taie respirația prin simplitatea adevărului său.“ — La Liberté

 

„Rezultatele primului tur anulat al alegerilor prezidențiale din 2024 au produs un șoc în rândul puzderiei de autointitulați analiști politici și, deopotrivă, în rândul elitei intelectuale. Primele verdicte au împărțit vina cu o promptitudine suspectă: ba serviciile de informații rusești, ba TikTok-ul, ba – inevitabil – poporul însuși. Volumul de față are meritul de a ieși din acest cerc vicios al explicațiilor grăbite și de a încerca să înțeleagă ce s-a întâmplat atunci. Autorii fac ceva aproape scandalos în peisajul nostru public(istic): cercetează. Numără, compară, cartografiază, merg pe teren și stau de vorbă cu votanți reali. Din această disciplină a atenției se naște un volum de sociologie publică care mută discuția de la invectivă la explicație și de la etichetă la realitate socială. Vom găsi aici o analiză factuală a unui fenomen politic care spune multe despre România profundă, despre inegalități, despre frustrări și despre locurile în care statul lipsește. O carte serioasă, inteligentă și mult mai folositoare decât toate lozincile.“ — CĂTĂLIN AUGUSTIN STOICA, SNSPA

„Una dintre cele mai limpezi și atent documentate analize despre votul suveranist din România. Autorii mută întrebarea de la «cine i-a convins pe alegători» la «de ce erau pregătiți să fie convinși». Combinând analiza electorală cu munca de teren, vedem cum România s-a bifurcat în două lumi sociale tot mai depărtate, iar votul suveranist vorbește despre această ruptură. În locul unor fanatici, autorii întâlnesc oameni obișnuiți, care reflectează așezat asupra muncii, familiei și locurilor în care trăiesc. Un volum riguros și empatic, scris cu onestitate intelectuală, care ne ajută să înțelegem mai bine țara din care facem parte și să întrezărim o direcție de dezvoltare mai echilibrată.“ — COSIMA RUGHINIȘ, Universitatea București

 

Pe Balduin IV, regele Ierusalimului, îl știm cu toții din capodopera lui Ridley Scott, magnifica reconstituire cinematografică a Orientului latin din vremea cruciadelor. Slăbit în trup de boala nemiloasă, regele adolescent intră în istorie ca erou pe câmpul de bătaie. Însuflețit de credința în misiunea sa divină, în mână cu Sfânta Cruce și în fruntea a câteva sute de cavaleri și a câteva mii de pedestrași, cu o lovitură tactică de geniu Balduin spulberă marea armată a lui Saladin pornită să cucerească Orașul Sfânt. Devine astfel el însuși un miracol, reprezentantul pe pământ al lui Cristos.

Într-una dintre cele mai limpezi și convingătoare introduceri în lumea complexă a Orientului Apropiat medieval, Bernard Hamilton reușește să mențină un echilibru între analiza istorică și narațiunea vie, transformând documentele, cronicile și mărturiile vremii într-o poveste captivantă. Scriind istoria acestui rege căruia boala infamantă și slăbiciunea fizică nu îi slăbesc luciditatea politică, curajul personal sau capacitatea de a conduce într-un context foarte incert, el demontează clișeele romantice și simplificările grosiere, oferindu-ne o imagine nuanțată a relațiilor dintre creștini și musulmani, a jocurilor de putere, a alianțelor fragile și a deciziilor dramatice luate sub presiunea timpului.

Această istorie a regatului cruciat al Ierusalimului este o lectură esențială pentru toți cei pasionați de Evul Mediu – sau pur și simplu de poveștile adevărate din trecut, adesea mai surprinzătoare decât orice ficțiune.

 

Prefață de lord Michael Dobbs

O mărturie istorică esențială, care reunește unele dintre cele mai importante scrisori ale lui Winston Churchill, multe dintre ele profund personale și inedite.

Scrisorile cuprinse în acest volum ne aștern în față drama, tumultul interior, episoadele de depresie, pasiunile și provocările unei cariere de-a dreptul extraordinare, îngăduindu-ne să întrezărim universul personal al lui Churchill și să-i urmărim evoluția de-a lungul vieții. Volumul include scrisori adresate părinților săi, profesorului de la Harrow, soției sale, Clementine, precum și unor figuri istorice cele­bre ca H.H. Asquith și Anthony Eden, Franklin D. Roosevelt și Dwight D. Eisenhower, Éamon de Valera sau Charles de Gaulle.

„O perspectivă inedită asupra lui Churchill, dintr-un unghi intim și personal, pe care marile lucrări de istorie și biografiile îl pierd din vedere.“ — New York Journal of Books

„O contribuție valoroasă la istoria etern fascinantă a lui Winston Churchill. Volumul oferă o perspectivă sinceră și necosmetizată asupra lui Churchill, dezvăluit prin corespondența personală purtată cu familia, prietenii și contemporanii săi.“ — Booklist

„O lectură indispensabilă pentru pasionații de istorie și pentru oricine dorește să capete o înțelegere mai profundă a unui mare om de stat.“ — The Churchillian

JAMES DRAKE este antreprenor, filantrop și fondator al proiectului Of Lost Time, o inițiativă literară inovatoare care aduce la lumină poveștile ascunse ale trecutului prin puterea corespondenței personale. Atunci când nu cercetează scrisori istorice, James Drake se dedică sănătății și bunăstării persoanelor afectate de traumatisme craniene prin intermediul Drake Foundation și sprijinirii noii generații de muzicieni prin Drake Calleja Trust.

ALLEN PACKWOOD este fellow al Churchill College, din Cambridge, și director al Churchill Archives Centre. A fost unul dintre curatorii expoziției Churchill and the Great Republic, organizată de Library of Congress (2004), precum și al unei expoziții găzduite de Morgan Library. A publicat pe larg despre viața și activitatea lui Winston Churchill.

Prefață de François Furet

„Ceea ce s-a petrecut la închisoarea din Piteşti între 1949 şi 1952 merită un loc aparte în înspăimântătorul repertoriu al ororilor concentraţionare ale veacului al XX-lea.

«Fenomenul Piteşti» aparţine aceluiaşi registru, la care vine însă cu o trăsătură specifică: utilizarea sistematică a torturării deţinuţilor de către alţi deţinuţi. Ideea îi aparţine pedagogului sovietic Makarenko (1888–1939), specialist în delincvenţa juvenilă şi partizan al reeducării deţinuţilor tineri cu ajutorul deţinuţilor mai vechi, aflaţi pe calea cea bună, dar făcând parte din aceeaşi clasă de vârstă.

Virgil Ierunca povesteşte una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră. Deţinuţi torturaţi cu un sadism de-a dreptul extravagant – dacă sadismul poate fi astfel –, torţionarii lor impunându-le să tortureze la rândul lor, ca să li se conteste însăşi calitatea de victime. În ultima fază a ciclului, nefericiţii sunt constrânşi să-şi tortureze cei mai buni prieteni, ca dovadă a convertirii lor lăuntrice. Toată lumea a fost torturată, toată lumea a torturat. Cei morţi acolo şi cei care au supravieţuit au fost privaţi până şi de propria lor nefericire. Virgil Ierunca a avut curajul să intre în acest infern şi să-i devină istoric, pentru edificarea generaţiilor viitoare.“ — FRANÇOIS FURET

VIRGIL IERUNCA s-a născut la 16 august 1920, la Lădești (Vâlcea). A făcut studii liceale la Râmnicu-Vâlcea și la Liceul „Spiru Haret“ din București. Obține licența în litere și filozofie la Universitatea din București. Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub direcția lui Mircea Grigorescu) și unul dintre întemeietorii revistei Albatros, suprimată de regimul antonescian. Împreună cu Ion Caraion, a editat revista Agora (în mai multe limbi), suprimată de cenzura comunistă, în 1947. A colaborat la Revista Fundațiilor Regale, Vremea, Fapta, Viața românească, Universul literar, Kalende etc. În decembrie 1946 părăsește România, obținând o bursă a guvernului francez. Se stabilește definitiv în Franța, unde desfășoară o bogată și rodnică activitate culturală. Între anii 1952 și 1975 este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale Radiodifuziunii Franceze („Cronica ideilor“) și redactor politic al emisiunii în limba română. Din 1975 este cercetător la Centrul Național de Cercetare Științifică (C.N.R.S.), Secția filozofie, și colaborator al postului de radio Europa Liberă. În exil, sub egida lui Mircea Eliade, redactează prima revistă românească de literatură, Luceafărul. Ea este urmată de alte publicații: Caete de Dor, România muncitoare, Limite, Ethos. Colaborează activ și la alte ziare și reviste românești din exil. Elaborează articole despre cultura românească în diferite dicționare și enciclopedii din Franța și Germania, dintre care menționăm: „Literatura română“, în Encyclopédie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); „Literatura română“, în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); „Scriitori români“, în Dictionnaire des littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); „Literatura română“, în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Viena, 1961); „Scriitori și pictori români“, în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982). Volume publicate în limba română: Românește (Fundația Regală Universitară „Carol I“, Paris, 1964, și Editura Humanitas, București, 1991); Pitești (Editura Limite, Madrid, 1981, și, sub titlul Fenomenul Pitești, la Editura Humanitas, București, 1990); Subiect și predicat (Editura Humanitas, București, 1993). Ediții critice (Al. Busuioceanu, G.M. Cantacuzino etc.), versuri în antologii publicate în exil. A murit la 28 septembrie 2006, la Paris.

Paginile acestea au fost gândite ca un insectar al proastei exprimări. De aceea, miza lor este doar în primă instanţă râsul. Dacă e adevărat că în spatele fiecărei intenţii comice trebuie să stea o nelinişte, Noi vorbim, nu gândim va ieşi din perimetrul cărţilor bune de citit doar în tren, în avion sau pe plajă. După ce se va stinge hohotul, va trebui să-şi facă apariţia îngrijorarea. Şi asta, în principal, din două motive. Fiindcă e foarte greu ca, exprimându-te şleampăt, să gândeşti coerent. Şi fiindcă majoritatea celor antologaţi aici sunt persoane publice. Oameni care imprimă stiluri de viaţă, conduc instituţii sau partide, emit legi şi populează studiourile de televiziune. Oameni care, din nefericire, pot fi preluaţi ca modele de viaţă. Iar asta fără ca agresiunea lor asupra limbii române şi asupra logicii să fie pedepsită în vreun fel.

„Am intrat în zodia «lacebunului»: la ce bun mersul la ore? La ce bun studiul? La ce bun cititul? La ce bun bibliotecile? Câtă şcoală are, în fond, liota de asistente TV şi manelişti care populează emisiunile de divertisment reambalate sub eticheta showului (late night or otherwise)? Ce rost are să citeşti, când o carieră de succes se poate clădi atât de uşor cu ajutorul unui chirurg plastician sau al unui taraf? Câte BMW-uri îţi poate oferi o catedră de istoria artei? Mai lăsaţi-ne cu barometrul de cultură, zău aşa.“ — RADU PARASCHIVESCU

RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.

Cărţi: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015), Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time) (Humanitas, 2016), Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?) (Humanitas, 2016), Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri (Humanitas, 2017), Cartea râsului și a cercetării (Humanitas, 2017), Două mături stau de vorbă. Scene românești (Humanitas, 2018), Orice om îi este teamă (Humanitas, 2018), În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) (Humanitas, 2019), Omul care mută norii (Humanitas, 2019), Recviem vesel pentru tata (Humanitas, 2020), Vitrina cu șarlatani (Humanitas, 2020); Acul de aur şi ochii Glorianei (Humanitas, 2021), Noi suntem români (nimeni nu-i perfect) (Humanitas, 2022), Podul Diavolului (Humanitas, 2022), Garoafe la bordel (Humanitas, 2023), Libertatea de depresie (Humanitas, 2024), Brățară pe glezna ta, (Humanitas, 2024), În virtutea inepției (Humanitas, 2025).

Serie vândută în milioane de exemplare și tradusă în peste 25 de limbi

Cartea asta te face să iubești matematica!

Un ghid cuprinzător, amuzant și inteligent prin hăţișurile algebrei, pentru toţi cei care vor să descopere ce ne șoptesc numerele.

Cu o grafică excepțională și cu umor, Algebra în benzi desenate acoperă toate aspectele esențiale pentru înțelegerea fără rest a acestei ramuri a matematicii, de la elementele de bază până la ecuații complexe, nelăsând pe dinafară nici episoade interesante din istoria algebrei și punând  în lumină numeroasele sale aplicații practice în viața de zi cu zi.

Cartea reușește să facă subiectele dificile distractive, captivante și ușor de înțeles, prezentându-le într-un format clar, organizat și precis.

•  250 de pagini de explicații lămuritoare, ilustrate ca o bandă desenată

• recapitulări ale numerelor, operațiilor matematice, variabilelor, ecuațiilor de gradul I și al II-lea, rădăcinilor pătrate etc.

•  exerciții cu aplicații practice și probleme distractive, cu soluții detaliate, pentru a exersa noțiunile dobândite

•  umor care demitizează lumea complexă a matematicii

•  pentru toți cei care vor să descopere și să înțeleagă algebra

„În cartea lui Gonick, designul și ilustrațiile ingenioase fac ca ideile sau perspectivele complicate să devină cât se poate de clare.“ — New York Times Book Review

Mișcarea Legionară este și astăzi o hârtie de turnesol a societății românești, astfel că o nouă cercetare, care ține cont de toate aspectele fenomenului, e binevenită. Istoricul Cristian Manolachi reușește per­formanța unei sinteze cuprinzătoare – de la contextul politic la ideologia mișcării, la bazele ei sociale, organizare, facțiuni și jocuri de putere –, adăugând o serie de întrebări și unghiuri noi de abordare.

Cine au fost anonimii care au luptat în acest război civil ce cuprinsese societatea românească? Cine au fost victimele – evrei, români, oameni politici, studenți, comercianți, liberali sau carliști, țărăniști sau frați legionari din facțiuni adverse? Care a fost reacția autorităților? De ce nu și-a făcut justiția datoria aproape niciodată? Care era climatul opiniei publice? Cum arăta propaganda? Cum arăta frica?

Dincolo de inventarul minuțios al crimelor Legiunii, care întrec în inventivitate macabră orice alt episod violent din istoria politică a României, cum a fost, de fapt, cu putință punerea în funcțiune a mecanismului crimelor? La aproape un secol de la înființarea Mișcării Legionare, ecourile acelei epoci sumbre sunt departe de a se fi stins. Mai mult decât o cercetare istorică, cartea lui Cristian Manolachi este o lecție și un avertisment.

„Investigația lui Cristian Manolachi aduce o contribuţie importantă la elucidarea mecanismelor violenței, restituind și analizând formele pe care aceasta le-a îmbrăcat în viața politică a României interbelice, dar și climatul mental în care s-au născut atitudinile violente care au condus la punerea în act a asasinatelor politice. O cercetare cu atât mai actuală azi, când fenomenul violenței își face din nou loc în societate, sub cele mai diverse aspecte și forme.“ — TOADER NICOARĂ

Traducere, introducere generală, introduceri şi note de Andrei Cornea

Cuprins: Apărarea lui Socrate, Criton, Eutyphron, Charmides, Alcibiade I, Ion, Hippias I, Hippias II, Protagoras, Laches, Theages, Lysis.

„Tradiţia filozofică europeană e doar o lungă serie de note de subsol la Platon.“ — ALFRED NORTH WHITEHEAD

Platon – Opera integrală este un proiect susţinut de Fundaţia „Republica Literelor“ și Editura Humanitas.

Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, PLATON părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347. De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răstur nări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condi ţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.

Introducere de Emanuel Johnson

O metodă eficientă, imediată și definitivă de a depăși seducția băuturii

Allen Carr, cea mai mare autoritate mondială în lupta împotriva fumatului, a cărui carte În sfârşit nefumător a fost publicată în peste 40 de limbi şi vândută în peste 10 milioane de exemplare, îşi aplică în lucrarea de faţă metoda revoluţionară la consumul de alcool.

Suntem tentaţi să bem tot mai mult. O petrecere în familie, o ieşire cu prietenii, un eveniment social ori profesional, rutina şi vacanţele, reclamele comerciale – totul e un bun prilej pentru un pahar în plus. Allen Carr ne oferă soluţia de a ieşi din acest tipar fără a avea sentimentul că ne privăm de ceva, fără a simţi o frustrare sau nevoia de a ne mobiliza voinţa. Autorul ne spulberă iluziile legate de alcool, elimină dependenţa psihologică de băutură şi ne face liberi să ne bucurăm cu adevărat de viaţă. Cu o înţelegere uimitoare a psihologiei băutorului, el ne învaţă în termeni simpli şi practici cum să ieşim pas cu pas din capcana alcoolului în exact timpul necesar pentru a-i citi cartea.O metodă eficientă, imediată şi definitivă de a depăşi seducţia băuturii.

ALLEN CARR, de profesie contabil, fumător de până la 100 de ţigări pe zi, a încercat zadarnic, de nenumărate ori, să se lase de fumat, până când, în 1983, a descoperit METODA UŞOARĂ (EASY WAY) care îi poartă astăzi numele. A înfiinţat o reţea internaţională de clinici Allen Carr pentru vindecarea fumătorilor de adicţie, a extins METODA UŞOARĂ la alte situaţii (controlul greutăţii, dependenţa de alcool etc.), a publicat cărţi – traduse ulterior în peste 20 de limbi –, însoţite adesea de versiuni audio sau video. Printre bestsellerurile sale se numără Allen Carr’s Easyweigh to Lose Weight, Allen Carr’s Easy Way to Stop Smoking, The Only Way to Stop Smoking Permanently, How to Stop Your Child Smoking şi The Easy Way to Enjoy Flying. Editura Humanitas a publicat În sfârşit nefumător (2004; apărută sub formă de audiobook, în 2009, la Humanitas Multimedia), Greutatea ideală (2011), În sfârşit nefumătoare (2013), În sfârșit fără alcool (2016), Gata cu frica de avion (2018).

Prefață de Andrei Pleșu

„Cartea lui C.S.Lewis nu e, nici pe departe, o pledoarie pentru îndoială. Ea ne dă doar dreptul de a nu confunda credința cu «știința», de a prefera drumul aventuros și complicat spre Dumnezeu «instalării» mieroase, birocratice, în bunăvoința Lui. Poți avea, desigur, și șansa unei iluminări salvatoare, poți fi, eventual, un beneficiar al Harului, astfel încât, prin lucrarea Lui, să te dizolvi în lumina primitoare a Creatorului. Dar asta nu înseamnă că dacă te lovești și de întuneric, de întrebări, de nesiguranță ești evacuat – necreștinește! – din efortul accidentat al Căii. Ba poate că abia atunci, asemenea lui Iov, provoci reacția limpezitoare a lui Dumnezeu.“ — ANDREI PLEȘU

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

În top 10 al celor mai bune 100 de cărți din secolul XX – National Review

Modernitatea a subminat prestigiul și statutul obiectiv al virtuților și al moralei, creând ceea ce C.S. Lewis numește „oameni fără piept“, oameni lipsiți de sălașul simbolic al curajului, onoarei și responsabilității. Cartea reunește trei conferințe susținute de autor în februarie 1943, la Universitatea din Durham, în plin război mondial. Pentru a dovedi că raportarea la o normă absolută și morala constituie fapte obiective, definitorii și universale pentru om, C.S. Lewis invocă mari nume ale gândirii grecești, romane, iudaice și creștine, precum Platon, Aristotel, Augustin, Toma d’Aquino, alături de maeștri ai gândirii orientale, Confucius sau înțelepții hinduși. Cartea se înscrie în rândul celor mai clarvăzătoare critici ale omului modern și postmodern. Obișnuit să considere adevărul și dreptatea niște chestiuni subiective, interpretabile, omul actual și-a pierdut criteriul essential care poate să-i confere rezistență în fața tiraniei și totalitarismului.

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.“ — ANDREI PLEȘU

Filip e om de televiziune, Sonia e scriitoare. Cei doi îşi trăiesc o vreme iubirea prin scrisori. Fiecare scrisoare a lui către ea e deschisă de un vers dintr-o piesă pop, rock sau de muzică uşoară. Fiecare răspuns al ei e prefaţat de un citat dintr-o carte. El străbate Europa şi revede locuri dragi, ea rămâne acasă şi lucrează la un nou roman. Geografia tandreţei prinde toate formele de relief într-un dans epistolar pe care nimic nu pare să-l poată întrerupe. Asta până când neprevăzutul dă buzna şi schimbă decorul. Ce începuse ca o sărbătoare a culorilor, a gândurilor şi a trăirilor continuă ca străbatere a unei Sahare personale. O Sahară în care e ger şi întuneric în toiul zilei. Un deşert prin care pasul devine şovăielnic, iar amintirile ard. Un pustiu fără orizont, fără lacrimi şi fără sfârşit. La capăt de drum se trage cortina. Poate peste un pat dintr-o rezervă de spital. Poate peste o viaţă în care nu poţi grăbi durerea. Sau poate peste nişte speranţe năruite de o furtună a sorţii.

Introducere de John Dicey

După ce a ajutat milioane de oameni să se lase de fumat, de alcool, de droguri, de jocurile de noroc și să renunțe la cheltuielile nechibzuite, metoda ușoară a lui Allen Carr abordează acum problema dependenței de zahărul rafinat și de carbohidrații procesați.

În lumina ultimelor statistici, nu mai există nici o îndoială că în zilele noastre lumea este cuprinsă de o epidemie globală de obezitate și diabet de tip 2. Cei mai mulți dintre noi cădem în capcana zahărului înainte să ne dăm seama. Încă din copilărie ajungem să vedem în dulciuri o răsplată și să credem că sunt esențiale pentru a obține energie. Zahăr bun, zahăr rău ne ajută să înțelegem adevărul și ne oferă o metodă sigură pentru a elimina complet și definitiv zahărul și carbohidrații din alimentație, fără sentimentul că ne privăm de ceva și fără să apelăm la voință. Urmând metoda ușoară, vom avea o condiție fizică mai bună, mai multă energie, un stil de viață mai sănătos și mai fericit.

ALLEN CARR, de profesie contabil, fumător de până la 100 de ţigări pe zi, a încercat zadarnic, de nenumărate ori, să se lase de fumat, până când, în 1983, a descoperit METODA UŞOARĂ (EASY WAY) care îi poartă astăzi numele. A înfiinţat o reţea internaţională de clinici Allen Carr pentru vindecarea fumătorilor de adicţie, a extins METODA UŞOARĂ la alte situaţii (controlul greutăţii, dependenţa de alcool etc.), a publicat cărţi – traduse ulterior în peste 20 de limbi –, însoţite adesea de versiuni audio sau video. Printre bestsellerurile sale se numără Allen Carr’s Easyweigh to Lose Weight, Allen Carr’s Easy Way to Stop Smoking, The Only Way to Stop Smoking Permanently, How to Stop Your Child Smoking şi The Easy Way to Enjoy Flying. Editura Humanitas a publicat În sfârşit nefumător (2004; apărută sub formă de audiobook, în 2009, la Humanitas Multimedia), Greutatea ideală (2011), În sfârşit nefumătoare (2013), În sfârșit fără alcool (2016), Gata cu frica de avion (2018).

„Am avut norocul să trăiesc aproape o sută de ani. În acest timp, s-au făcut mai multe descoperiri despre oceanele noastre decât în orice altă perioadă din istoria omenirii. Oceanografia ne-a dezvăluit minuni ale naturii pe care copilul din anii ’30 nu și le-ar fi putut imagina vreodată… iar între timp am produs în ocean transformări atât de profunde, încât, în următorii o sută de ani, vom asista fie la o extincție în masă a vieții marine, fie la o revenire spectaculoasă.

Eu nu voi apuca finalul acestei povești, dar, după o viață petrecută explorând planeta noastră, rămân convins că, pe măsură ce oamenii învață să aprecieze și să înțeleagă natura, cresc și speranțele că o vom salva – și că ne vom salva, totodată, pe noi înșine.“ — DAVID ATTENBOROUGH

„Oceanul este rezultatul unei vieți întregi de explorare și fascinație pentru marea întindere albastră – Attenborough consideră că „oceanul“ ar fi un nume mai potrivit pentru Pământ, din moment ce acoperă circa 72% din suprafața sa și conține 94% din apa planetei… Cartea ne poartă într-o călătorie planetară prin opt habitate marine – de la recifele de corali și pădurile de varec până la mangrove, adâncuri, insule oceanice, munți marini și mări polare –, îmbinând povestiri personale din viața de explorator a autorului cu informații științifice bogate despre fiecare ecosistem.“ — California Review Of Books

Premiul Tânărul Prozator al Anului 2020

Ce au în comun o starletă porno care se chinuie să își crească de una singură copilul, doi gangsteri care preferă să discute despre muzica pop în loc să-și ucidă victima și un scriitor care descoperă că romanul pe care tocmai l-a publicat este, de fapt, 100% plagiat? Care e legătura dintre un copil cu buză de iepure, un bărbat nostalgic ce-și revizitează anii de glorie în timpul unei plimbări prin cartier sau o tânără bisexuală care a ajuns din greșeală să lucreze la un hotline al sinucigașilor? Ce se întâmplă atunci când îți tragi pe sfoară sora sau îți ajuți iubita să ia o decizie de viață și de moarte? Și ce-i cu moaca lui dumnezeu pe toate billboard-urile astea?

Un volum în care viețile personajelor sunt prinse într-un vârtej halucinant din care nimeni nu scapă neschimbat.

„Cosmin Leucuța este un prozator consecvent, căruia nu-i lipsește curajul de a experimenta, de a schimba formula narativă de la o carte la alta. Acest volum de povestiri e un amestec surprinzător și puternic de duioșie și cruzime, de tandrețe și duritate, care funcționează bine într-o serie de narațiuni între care se creează legături neașteptate. Din întreg volumul se desprinde un sentiment al sfârșitului, fie că e vorba de un fel de frumusețe apocaliptică sau despre diferite exerciții de cruzime, uneori ambigue, care au un aer amenințător. Leucuța e, în acest volum, un prozator care scrie, cu multă siguranță de sine, pe teme relevante ale lumii de azi.“  — ANDREEA RĂSUCEANU

„Nas de bulgar o duce pe fetița din Ferenike la liceu și facultate, transformă cronica familială într-un roman de campus (Căminul nr. 6 din faimosul Pușkin al Universității ieșene), cu studenți arabi traficanți de orice și violatori în serie, etalează recunoscător calitățile unor magiștri ca Adelina Piatkowski și Cicerone Poghirc, ne revoltă cu șicanele securistice, dar ne și provoacă vedenii exotice cu incursiunile în sudul dunărean arhaic până la Alexandru cel Mare, cu goți, traci, vizigoți și niște strămoși vlahi muntenegreni, cavaleri născuți cu sulița în mână.

Spectacol complet de realism și fantasmare, cu iubiri himerice, inocențe vulnerabile și egocentrism histrionic, romanul etalează conținutul sertarelor din care au ieșit toate cărțile anterioare ale autoarei, oferindu-ne, în fascinația fostei studente pentru reveriile stihiale ale lui Gaston Bachelard, cheia cea mai sigură întru descifrarea misterelor sale. Cu văzul în Ferenike și mirosul în Nas de bulgar, putem aștepta cu înfrigurare următorul volum, dedicat, poate, auzului ca ascultare.“ — DAN C. MIHĂILESCU

„O saga învăluitoare, cinematografică, densă, în care istoria crudă se intersectează cu istoria subiectivă a protagonistei și te ține captiv într-o poveste cu mituri și spirite neîmblânzite precum zulii, evocând părți necunoscute din istoria arhaică, dar și teme sociale majore, precum condiția femeii sau a migrantului.

După formidabilul roman Ferenike, Nas de bulgar e o continuare a arheologiei identitare menite să completeze un antipanteon al demonilor personali.“ — ROXANA DUMITRACHE

Carte cu autograf

Trilogia Păltinișului

•  Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș, 576 pagini

•  Gabriel Liiceanu, Epistolar, 464 pagini

•  Constantin Noica, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, „Am inventat Păltinișul!“, 520 pagini

Ediții îngrijite de Grigore Vida

„Am trăit cu aceste volume ale Trilogiei Păltinișului o mică epopee editorială. Am confruntat două manuscrise ale Jurnalului de la Păltiniș, îngropate în arhiva autorului, cu prima ediție și cu cea de-a doua, după care s-au făcut toate reeditările, descoperind multe pasaje inedite care pun textul într-o lumină nouă; am identificat pasajele cenzurate la Consiliul Culturii și Educației Socialiste și am scotocit toate dosarele Noica din Arhiva CNSAS, căutând scrisori pierdute; am grupat în Anexele fiecărui volum cele mai importante texte despre Jurnal și «fenomenul Păltiniș»; m-am lăsat purtat de la note informative ale Securității la cele mai subtile interpretări la Platon, de la maiorul Pătrulescu la Goethe, și am început să înțeleg câte ceva din misterul acestor volume, care pe jumătate sunt despre infernul Securității și al anilor ’80, pe jumătate despre paradisul culturii.

Am petrecut zeci și zeci de ore cu Gabriel Liiceanu asupra textelor, pe zoom și în persoană, mereu la coborârea nopții, când zgomotele orașului amuțeau; pe zăpadă, ploaie sau arșiță. Am reușit poate să-l exasperez de câteva ori pe autor, dar, de fiecare dată, cu o tenacitate fantastică, a trecut prin sutele de modificări pe care i le-am propus, prin fiecare cuvânt și fiecare virgulă pe care i le-am semnalat. Totul pentru a încerca să-l redea în extra-ordinarul său pe cel ce a reluat viața de la început cu această întrebare care nu-i dădea pace: «Ce e de făcut când nu mai e nimic de făcut? Într-o cultură minoră, în anii aceștia, cu trecutul acesta, cu interdicțiile acestea – ce e de făcut?« Și a răspuns: «E de făcut!» În loc să cedeze, acest om, a cărui viață părea să fi fost făcută pulbere de Istorie, a ajuns să modeleze viețile altora!“ — GRIGORE VIDA

„În paginile pe care le adună aici PS Mihai Frățilă se află un aliaj, special și vizionar, de limpezime, credință și lumină. Ivit din mijlocul unei lumi tulburate, textul posedă claritatea privirii ce duce spre un alt cer. Lectura acestei cărți este o poartă ce ni se deschide: frazele ei ne conduc pașii spre un prag al intensității discrete. Umanul și divinul se întâlnesc, sub semnul înțelepciunii și al speranței.“ — IOAN STANOMIR

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția? Despre întâietatea onestității vizavi de capacitatea (interesată!) de a seduce, despre încântarea de sine – inamicul principal al mărturiei creștine –, dar și despre alegeri care nu se vor irosi încerc să vă întrețin în paginile acestei cărți.“ — MIHAI FRĂŢILĂ

MIHAI FRĂȚILĂ, episcop greco‑catolic de București, s‑a născut la Alba Iulia în 1970. A studiat teologia la Roma, ca bursier al Colegiului Pontifical Pio Romeno, singura instituție românească din Cetatea Eternă aflată sub patronajul Vaticanului, și la Paris. Între anii 2005 și 2007 a fost rector al acestui așezământ. A scris eseuri în care a aprofundat relația dintre speranța creștină și sfâșierile sufletești ale omului contemporan: Dumnezeu este acolo unde dorește să te întâlnească. Simplitatea în fragmente (2005), Lumina este un dar al Cerului. Privind viața prin ochii lui Dumnezeu (2007), „Cu o singură gură şi o singură inimă“. Liturghia altfel (2007), Curajul de‑a improviza. Eseuri întârziate despre harul nevăzut al vieții (2014), Rigoarea speranței (2015), Paștele memorabil. Cum deschide Dumnezeu fereastra atunci când o ușă se închide (2020). La Humanitas a publicat: Poate fi trimis Dumnezeu în exil? Despre riscurile mântuirii și șansa răbdării (2016), Există o zare. Despre truda lui Dumnezeu de a pune lucrurile la punct (2019), De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți. Un jurnal din vremea pandemiei (2021), Aventura dez‑amăgirilor. Despre risipa lui Dumnezeu (2023) și a contribuit la volumele colective Ce vrăji a mai făcut pisica mea (2023), Ce pozne‑a mai făcut cățelul meu (2024), Scrisori pentru cititorii din 2125. Un epistolar pe mai multe voci (2025).

„Căutarea adevărului matematic, oricât de abstractă ar fi, reprezintă în ultimă instanță efortul unor oameni în carne și oase. Prin această carte adresată publicului larg, Ian Stewart face ca matematica să devină accesibilă prezentându-ne viețile marilor ei figuri. Citind-o, ajungi să-i admiri pe cei care au făurit matematica de-a lungul secolelor.“ — SEAN CARROLL

Fără a scrie o istorie academică a matematicii, folosind puține elemente tehnice, dar semnificative și accesibile, Ian Stewart ne dă o imagine de ansamblu a celei mai abstracte științe. Douăzeci și cinci de figuri remarcabile – de la Arhimede la William Thurston – ilustrează evoluția matematicii. Multe dintre biografiile lor sunt dramatice, tragice ori pitorești: Cardano e un aventurier, Euler lucrează cu și mai mare dedicație după ce orbește, Galois moare în duel după ce pune bazele teoriei grupurilor, Cantor și Gödel înnebunesc, Emmy Noether se luptă cu prejudecata după care doar bărbații pot face matematică la nivel înalt. Cazul cel mai spectaculos este, probabil, cel al lui Srinivasa Ramanujan: fără studii înalte, ducând o viață mizerabilă în India, ajunge să descopere intuitiv formule care îi uimesc și azi pe matematicieni. Conferind dimensiune umană unui domeniu aparent arid, impersonal, Ian Stewart reușește să trezească în cititor fascinația pentru matematică.

„Majoritatea minților matematice nu avansează pas cu pas logic; doar demonstrațiile clare ale rezultatelor lor fac asta. De obicei, primul pas este să ai ideea corectă, adesea gândind vag despre problemele structurale, ceea ce duce la o perspectivă strategică; pasul următor e să găsești tacticile pentru a o pune în aplicare; ultimul pas e să rescrii totul în termeni formali, ca să prezinți o poveste logică și clară (înde­părtarea schelelor, cum spunea Gauss).“ — IAN STEWART

IAN STEWART (n. 1945), membru al Societăţii Regale din Marea Britanie, profesor la Universitatea din Warwick şi autor a peste 170 de articole de cercetare, este unul dintre matematicienii care s-au adresat constant publicului larg, fiind răsplătit cu Medalia Faraday şi cu Medalia de Aur a Institutului de Matematică pentru cele peste douăzeci de cărţi de popularizare a ştiinţei. Dintre lucrările lui Ian Stewart, la Editura Humanitas au apărut Numerele naturii, De ce frumuseţea este adevărul, Îmblânzirea infinitului, Dă oare Dumnezeu cu zarul?

Introducere de John Dicey

Carte bazată pe metoda cu 90% șanse de reușită

În sfârșit, metoda miraculoasă pe care o așteptau toți fumătorii. Nu vei avea simptome chinuitoare de abstinență. Nu trebuie să ai o voință puternică. Nu ești supus(ă) unui tratament de șoc. Nu ai nevoie de un substitut sau adjuvant. Nici măcar n-ai să te îngrași. E ușor și plăcut să te lași de fumat cu metoda  Allen Carr.

Dacă ești fumător/fumătoare și ai cumpărat cartea pentru tine, singurul lucru pe care trebuie să-l faci e s-o citești. Și ți se recomandă să fumezi în timpul lecturii!

Dacă ești nefumător/nefumătoare și ai cumpărat cartea pentru cineva drag ție, nu trebuie decât să-l convingi s-o citească. Dacă nu-l poți convinge, citește-o tu, pentru că ultimul capitol te învață cum să transmiți mesajul cărții celor din jur. Și – mai important decât orice – cum să-ți împiedici copiii să se apuce de fumat.

Metoda ușoară a lui Allen Carr are peste 90% șanse de succes. Ea se bazează pe experiența proprie a autorului, care după o lungă „carieră“ de mare fumător a trecut brusc de la 100 de țigări pe zi la zero. Consecința a fost cartea de față, cu tradu­ceri în mai toate limbile globului și multe milioane de exemplare vândute, și clinicile „Allen Carr“ din întreaga lume, celebre pentru faptul că îți rambursează banii dacă nu reușesc să te vindece de fumat.

O primă ediție a acestei cărți a apărut în 2004.  Prezenta ediție reprezintă versiunea actualizată  a bestsellerului internațional În sfârșit nefumător.

Cartea aceasta se apleacă asupra unor dezbateri care obsedează în prezent societatea: teoria genului, drepturile animalelor și eutanasia. Ele au dat contur unor noi forme de activism, iar disciplinele care le abordează – studiile de gen (gender studies), studiile despre „emanciparea animalelor“ (animal studies), respectiv bioetica – s-au impus deja în mediul academic occidental. Totuși, când citim textele fondatorilor acestor discipline (John Money, Judith Butler, Peter Singer, Donna Haraway și alții), ne dăm seama că, dincolo de bunele lor intenții declarate, se desprind consecințe absurde, dacă nu chiar abominabile.

Jean-François Braunstein a parcurs miile de pagini ale acestor gânditori atât de influenți azi și le-a analizat ideile, contradicțiile, experiențele personale. A găsit în noile teorii aceeași eroare fundamentală: dorința de a șterge toate granițele – dintre sexe, dintre animale și oameni, dintre vii și morți. Concluzia e, dimpotrivă, un apel la confruntarea cu aceste granițe, care sunt parte din identitatea noastră și ne conferă substanță: să nu dăm uitării umanitatea de dragul unei filozofii care a luat-o razna!

„Un eseu de neratat, care arată că, dincolo de scopurile nobile pe care le afișează, teoriile abstracte contemporane au consecințe terifiante.“ — Le Figaro

„O carte aprigă și cu mult haz, totodată solidă și bine argumentată, despre excesele filozofice cu atât mai îngrijorătoare cu cât par să fie pavate cu cele mai bune intenții. O surpriză excelentă.“ — Atlantico

Cu ilustraţiiile autoarei

Peter Haas are 12 ani și își petrece vara străbătând catacombele care străpung împrejurimile orașului Kronburg, în căutare de comori de piraţi. Ceea ce descoperă însă întrece cu mult orice închipuire: numele ei e Ada, are 14 ani și e fantoma unei fete care a trăit în Evul Mediu. A rămas printre oameni, nevăzută de aceștia, ca să caute coroana pierdută a unui rege, de care depinde soarta ţinutului și a locuitorilor săi.

Căutările îi poartă pe cei doi prin locuri pline de taine – Biserica Neagră, fântâna vechii cetăţi de pe munte, Bastionul Ţesătorilor –, le scot în cale personaje bizare și le pun la încercare curajul, prietenia, agerimea minţii și generozitatea.

Vor găsi coroana? O va păstra Peter pentru el, sau va ști să-i împartă puterea cu alţii? Și ce va face Ada, atunci când va trebui să aleagă dacă să rămână sau nu printre oameni?

Dacă vei avea curaj să dai pagina și să intri în poveste, vei afla.

„O coroană dispărută. Catacombe tenebroase, bătălii uitate de timp și un mister care se adâncește cu fiecare capitol. Cu o imaginaţie debordantă și o forţă narativă remarcabilă, Ana Alfianu ne poartă într-o călătorie captivantă, unde trecutul, aventura și descoperirea de sine se împletesc într-o poveste care te prinde de la prima până la ultima pagină.“  — ALEX MOLDOVAN

ANA ALFIANU s-a născut în 1979 la Brașov și a urmat cursurile liceului de artă din localitate. A absolvit Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, cu o licență în arte plastice și decorative, specializarea conservare–restaurare, și a lucrat vreme de câțiva ani ca restaurator și grafician la Muzeul Județean din Târgu Mureș. Între 2006 și 2007 a urmat cursuri de teatru, film și artă în Statele Unite. A debutat la Humanitas Junior, în 2017, cu volumul Val și Cetatea Sufletelor, pe care l-a scris și ilustrat. În 2019, cartea a fost pusă în scenă la Centrul Național al Dansului de coregrafa Vava Ș”tefănescu. Ana Alfianu a ilustrat, între altele, Ina și Ariciul Pit: Aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului, vol. 1 și 2, de Radu Ț˜uculescu (Corint, 2017, 2018), 1001 de nopți: Basme arabe istorisite de Eusebiu Camilar, vol. 1 și 2 (Humanitas Junior, 2019, 2020), Băiatul care nu credea în Moș Crăciun de Liana Alexandru (Humanitas Junior, 2019), O călătorie prin univers: Astrofizica povestită de Cristian Presură (Humanitas Junior, 2019) și Tigrul nerecunoscător, povești asiatice alese și traduse de Ș”tefan Liiceanu (Humanitas Junior, 2020).

„Cine se încumetă să scrie o biografie critică (critical biography) a lui Constantin Noica are de înfruntat, mai întâi, mitologia creată în jurul acestui om cu totul aparte. Apoi, are de descifrat așezarea lui în fiecare dintre epocile pe care le-a traversat și modul lui de a coabita cu totalitarismul de orice fel. Un biograf onest va încerca să înțeleagă lecturile, traumele, gândirea și construcția de sine ale unui filozof al limbajului care mânuiește cuvintele cu uluitoare subtilitate. În fine, ca să scrii despre Noica trebuie să reziști farmecelor lui, precum Ulise cântecului sirenelor, priponit de catargul propriei lucidități. Descriindu-i parcursul, am vrut să le înfățișez cititorilor un Constantin Noica eliberat deopotrivă de hagiografie și de judecăți pripite și nedrepte. Ei vor decide dacă am reușit sau nu.“ —  TATIANA NICULESCU

Unele cărți nu se cer înțelese ca un manual de citire. Adevărul lor nu se expune, ci circulă printre rânduri, ase­menea apei freatice. Lumina într-o oglindă răsturnată nu spune o poveste de dragul narațiunii; este locul în care ajungi când nu mai ai unde fugi.

Cuvintele nu construiesc lumi, ci reflectă ceea ce a fost ascuns, rănit, lăsat în tăcere. Aici, memoria nu este trecut, ci o prezență activă, pulsând dureros în conștiință. Fiecare fragment funcționează ca o reflexie inversată: luminează fără să mângâie, dezvăluie fără să explice.

Fiecare tăcere este o întrebare nerostită. Fiecare capitol – o ușă care seduce spre o lume interioară unde vinovăția, iubirea, pierderea și speranța caută un echilibru precar, sub amenințarea permanentă a ruperii.

Cartea nu oferă consolare. Ea așază cititorul, pentru o clipă, în vizorul propriului adevăr. Iertarea nu vine din afară; începe acolo unde judecata de sine încetează să mai fie o formă de cruzime.

Fiecare frază sapă cu răbdarea unui acid lent. Întunericul nu este un capăt de drum, ci o chemare. O lumină extrasă din adânc, nu din suprafață.

Lumina într-o oglindă răsturnată propune nu salvarea, ci o posibilă redempțiune prin luciditate. Iar la capătul acestei traversări, dacă ai curajul să o duci până la capăt, s-ar putea să descoperi că lumina pe care o căutai nu vine din afara ta.

Ea ești tu – în nebunia lumii.