Cărți

Ilustrații de Andreea Dobreci

Faceţi cunoştinţă cu trei prieteni plimbăreţi şi iubitori de aventură: furnica din capătul ăsta al Lumii, care-i din cale-afară de ordonată, dar cam uităreaţă, drept care scrie liste peste liste cu lucruri de făcut, furnica de la celălalt capăt al Lumii, prietena ei cea mai bună, care-i, dimpotrivă, veselă şi fără griji, şi are un căţel nostim şi o livadă de portocali în jurul casei, şi elefantul, mereu cu capul în nori, cam strănutăcios, pasionat de diete şi de dans, care le ajută să călătorească între cele două capete ale Lumii atunci când vor să se viziteze.

Şi cum drumul care face ocolul pământului nu-i tocmai scurt, cei trei au parte de o mulţime de surprize şi peripeţii: merg la plajă şi fac cunoştinţă cu un dromader amator de snorkeling, se duc la muzeul de artă şi rămân impresionaţi de mustăţile lui Salvador Dalí, vor să facă paraşutism şi se urcă din greşeală în avionul de Paraguay, al cărui pilot miop face probabil trafic cu găini, şi câte şi mai câte.

Nu-i de mirare că după atâtea aventuri cei trei vor să se mute împreună ca să se distreze tot timpul. Întrebarea este dacă o să reuşească.

Ilustrații de Anca Smărăndache

„Când eram mică de tot, chiar mai mică decât voi, dragii mei cititori mici, m-am împrietenit cu o veveriță. Este una dintre cele mai frumoase amintiri din viața mea, și din ea s-a născut povestea asta. Ca în Prinț și cerșetor, și în cartea mea se face un schimb: aici, o fetiță devine veveriță și trăiește într-o pădure, iar veverița devine un copil ca oricare altul și merge la școală. Vă închipuiți prin câte întâmplări nemaipomenite trec amândouă, și fata, și veverița! Vă invit să le citiți, mai bine zis să le trăiți alături de ele, cu Bukurie!“ — IOANA PÂRVULESCU

Ediție de Henry Hardy

Isaiah Berlin a rămas întotdeauna interesat de Rusia, care i-a marcat identitatea din punct de vedere personal și intelectual. Emigrat în Anglia în 1921, s-a întors în țară pentru prima dată în 1945, având parte de întâlniri cu scriitori ca Anna Ahmatova și Boris Pasternak, care urmau să-și pună amprenta asupra scrierilor sale ulterioare. Eseurile despre URSS reunite, după dispariția autorului, de editorul Henry Hardy în volumul Mintea sovietică includ, printre altele, relatarea celebrelor sale întrevederi cu diverși scriitori ruși după cel de-al Doilea Război Mondial, reflecții despre „dialectica artificială“ manipulatoare a lui Stalin, analiza culturii sovietice făcută după o vizită din 1956, portretele unor scriitori ca Osip Mandelștam și Boris Pasternak, un post-scriptum ca reacție la evenimentele din 1989.

În cei aproape 70 de ani de când domnește, nedetronată de nimeni, în bucătăriile noastre, Sanda Marin a ajuns să însemne pentru români gustul mâncării de acasă. Acesta e ingredientul secret din cele peste 1500 de rețete adunate în prezenta ediție integrală. Peste 1500 de rețete: mai multe decât în oricare dintre edițiile publicate din anii 1930 până astăzi, într-un volum „restaurat", astfel ca prețiosul, vechiul conținut să capete o formă editorială modernă. Cea mai cunoscută, cea mai longevivă, însăși cartea de bucate a românilor – într-o formulă capabilă nu numai să vă hrăneasca nostalgiile, ci și să vă fie utilă în următorii 50 de ani. Un amănunt, în ediția de față veți găsi informații inedite despre cea care și-a publicat „Cartea de bucate” sub pseudonimul Sanda Marin.

Ilustrații de Irina Dobrescu

„O povestioară să te lingi pe degete. Dacă o s-o citești, nimeni n-o să te arate cu degetul.“ — RADU PARASCHIVESCU

„Pe când eram foarte mică, bunica îmi recita din când în când, seara, la culcare, o poezioară de o strofă, în care personajele principale, întruchipate ghiduș de ea cu palma răsfirată în aer, erau degetele de la o mână. Ce încântare putea fi să o urmăresc! Am încercat să readuc poezioara în prezent, îmbogățind-o cu noi aventuri ale acestor personaje atât de însemnate. Nepoții mei de câțiva anișori o ascultă fermecați, la început cu ochii măriți de mirare și apoi, din ce în ce mai mici, pe măsură ce lunecă încet în somn.“ — GABRIELA TABACU

Lecturi, revolte, nostalgii veți găsi în această carte, adică: „reacții de bun-simț față de ofensiva prostiei și a imposturii“, proteste împotriva strâmbătăților aduse de corectitudinea politică în lumea de azi care a luat-o razna, analize lucide asupra unor fenomene ce mar­chează și reconfigurează societatea românească, occidentală ori globală, dar și un „vagabondaj livresc“ a cărui plăcere autorul, rafinat cronicar literar și scriitor, nu și-a refuzat-o. Un volum-mozaic care surprinde iureșul vieții complicate a ultimilor ani, abia trecutele spaime ale izolării pandemice și apăsătoarea atmosferă actuală pe care o generează războiul.

Deși a jucat un rol esențial în apariția mecanicii cuantice, Einstein avea să se despartă apoi de curentul principal în dezvoltarea domeniului, reprezentat de Școala de la Copenhaga, în fruntea căreia se afla Niels Bohr. Motivul era de ordin filozofic: Einstein credea că trebuie să obținem o descriere completă a lumii, independentă de percepția noastră – altfel spus, a adoptat o poziție realistă. Vreme de un secol, în discuție au rămas nu predicțiile teoriei cuantice, altminteri impecabil confirmate experimental, ci interpretările ei. Din perspectivă ferm realistă, Lee Smolin s-a angajat într-o cercetare a fundamentelor teoriei cuantice, în speranța de a ajunge la un strat mai profund care să permită unificarea ei cu cealaltă mare teorie a secolului XX, relativitatea generală. Revoluția neterminată a lui Einstein prezintă în termeni intuitivi dificultățile conceptuale cu care se confruntă teoria cuantică, așa cum arată în prezent, multitudinea interpretărilor ei, avantajele și punctele lor slabe, și propune câteva principii simple pornind de la care să poată fi construită o nouă teorie, mai cuprinzătoare. Cartea lui Smolin e un îndemn de a nu lua automat de bun ceea ce ni se pare că știm, de a cerceta atent premisele și a căuta cu temeritate drumul spre necunoscut.

„Îmi fac iluzia că cititorii acestui volum vor afla, așa cum am aflat și noi doi stând de vorbă, lucruri esențiale despre viața lor, despre prietenie, despre iubire, despre respect și liberă slujire, despre minciună și ură, despre gândirea însăși, despre spiritele mari ale lumii, despre ființele alese ale culturii noastre neonorate îndeajuns, despre cei care ne-au făcut oameni sau despre evitarea in extremis a marilor naufragii culturale.“ — GABRIEL LIICEANU

„Faptul că filozofia nu este o abstracţie rece, ci trăire, suferinţă şi sacrificiu pentru omenire îl ştia Nietzsche prea bine, şi a fost pentru el un exemplu. A fost condus în sus spre gheţarii erorii groteşti, dar viitorul era, în realitate, tărâmul iubirii sale, iar generaţiilor următoare, nouă, a căror tinereţe îi datorează infinitul, Nietzsche le va apărea ca o figură de un tragism plăpând şi onorabil, înconjurat cu flăcări de fulgerul acestei schimbări de epocă.“ (Thomas MANN)

După o scurtă escală pe ISS4, cei doisprezece copii aleşi să salveze omenirea pornesc către un viitor incert şi inimaginabil de îndepărtat, cu ajutorul a trei nave numite după corăbiile lui Cristofor Columb – Niña, Pinta şi Santa María. Echipajul de pe Santa María este format din Ari, Joni, Marie şi locotenentul Olivia Colin. După un somn lung de peste patru sute de ani, Marie şi Ari se trezesc Ceva este în neregulă cu expediţia lor. Şi cine este misteriosul călător cu numărul 13 pe care nimeni nu l-a văzut până acum? Răspunsul s-ar putea să vină numai după descifrarea înţelesului unei ghicitori enigmatice. Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.

A fost odată o prințesă pe care o vrajă o cufundă într-un somn adânc. Doar sărutul unui prinț o va trezi... O poveste care îi va încânta pe cei mici și le va reaminti de copilărie celor mari! Această carte superbă, cu pagini aurii și ilustrații ca o dantelă fină, ne deschide poarta spre lumea feerică a basmului și a baletului Frumoasa din pădurea adormită. La finele secolului al XIX-lea, directorul teatrelor imperiale din Rusia, îndrăgostit de cultura franceză, a plănuit punerea în scenă a unui balet în stilul somptuos al celor de la Versailles. A propus adaptarea Frumoasei din pădurea adormită, un basm scris de Charles Perrault în 1697, care avea şi o variantă de fraţii Grimm. Coregrafia i-a fost încredinţată lui Marius Petipa, maestru francez de balet stabilit în Rusia. În ceea ce priveşte muzica, directorul a apelat la cunoscutul compozitor Piotr Ilici Ceaikovski. Prima reprezentaţie a avut loc la 15 ianuarie 1890, la Sankt-Petersburg. De atunci, baletul s-a jucat de nenumărate ori. În 1989, coregrafia a fost parţial modificată de Rudolf Nureev, care a descris baletul drept expresia desăvârşită a dansului simfonic.

Ilustrații de Hannah Bailey

Cine suntem? De unde venim?

Cum a început drumul nostru prin lume?

Când am devenit oameni și cum am reușit să schimbăm lumea așa cum nicio altă creatură de pe faţa pământului n-a reușit?

Din această carte excelent documentată și minunat ilustrată veți afla o sumedenie de lucruri despre povestea fascinantă a devenirii și transformării noastre ca specie. Veți întâlni termeni noi precum „australopitec“, „ADN“ și „artă rupestră“. Veți călători în trecut alături de omul de Neanderthal și mai apoi alături de Homo sapiens, veți făuri primele unelte, veți descoperi focul, limbajul și importanța unui adăpost sigur. Veți străbate întinsul mărilor și oceanelor, veți afla cum se îmbrăcau strămoșii noștri, ce mâncau, cum se împodobeau și cât de mult au însemnat pentru noi, ca specie, inventarea roții și, mai târziu, a tiparului. Suntem, aici și acum, oameni puternici și inteligenți. Dar oare evoluția noastră s-a încheiat? Și dacă nu, oare ce urmează?

„Când săruţi mâna unei doamne, te apleci deasupra mâinii sau duci mâna ei la buze? • Te întâlneşti cu o doamnă. Aştepţi să-ţi întindă mâna sau o întinzi D-ta întâi? • Eşti în local împreună cu soţia sau logodnica şi o prietenă a acesteia. Vine vânzătoarea de flori. Căreia dintre ambele doamne îi cumperi flori sau căreia i le oferi întâi? • Cum scoţi din gură sâmburii de măsline, la masă? • Te-ai întâlnit cu un prieten şi soţia lui, pe stradă, şi continui o bucată de drum cu ei. De care parte vei merge?“

Iată ce întrebări îşi puneau românii din Bucureştiul interbelic evocat de Ioana Pârvulescu într-o bine-cunoscută carte. Răspunsurile la asemenea întrebări sunt căutate şi în zilele noastre, de vreme ce Codul bunelor maniere al Aureliei Marinescu, adevărat bestseller naţional vândut până acum în 300 000 de exemplare, continuă să fie o carte dorită de public.

Dacă principiile bunei-cuviinţe sunt eterne, normele de comportament trebuie să ţină seama de schimbarea deprinderilor şi a mentalităţii odată cu trecerea timpului. În cei 20 de ani de la apariţie, Codul a devenit o carte aproape clasică, dar asta nu înseamnă că s-a demodat: această ediţie aniversară a fost minuţios revăzută şi adusă la zi.

Lumea acestei cărţi, revelată de arhivele ecleziastice, administrative şi penale, este caleidoscopică şi neînchipuit de exotică. Eroii provin din toate straturile societăţii: boieri mari, care aleargă după dregătorii şi decoraţii; boiernaşi, târgoveţi şi negustori care, luându-i ca model pe primii, caută să cumpere ranguri; boieri de ţară care duc dorul vieţii la oraş; săteni şi orăşeni care trăiesc după rânduielile străvechi ale bunei vecinătăţi; preoţi care se îngrijesc de armonia comunităţii, dacă nu cumva o tulbură chiar ei; slugi de la care stăpânii tot aşteaptă dovezi de cinste şi statornicie. Această lume intră în prefacerile primei modernizări, mai ales în epoca Regulamentelor Organice, dar într-un chip care, de atunci, ne face unici.

Prefață de Daniel David

„Acelora care ar putea crede că testarea standardizată are numai știința, nu și povestea ei, le recomandăm lucrarea distinsului profesor Dragoș Iliescu. Este cea mai frumoasă, mai captivantă și mai completă poveste a testării scrisă vreodată pentru publicul larg, cu personaje care prind viață, care-și împărtășesc cu cititorii istoriile, experiențele și trăirile privind testarea și evaluarea. Cartea este atât un dar de suflet, cât și unul de minte pentru societatea noastră, care, deși iubește poveștile, ar trebui să învețe și din știința lor. Meritul autorului este acela de a transforma știința testării în cea mai fascinantă poveste despre provocările, succesul și performanța unui sistem educațional în care personajele principale pot fi copii, educatori, părinți, decidenți, cu condiția să accepte, deopotrivă, și provocarea științei…“ — ROMIȚĂ IUCU

„Testarea standardizată se bazează pe un proces științific, riguros, pe o ramură științifică de sine stătătoare (psihometria). De regulă, termenul include nu simpla administrare și scorare a unui test, ci un proces îndelungat de dezvoltare, documentare și validare a testului, derulare a evaluărilor, feed­back și îngrijire continuă a sistemului de evaluare astfel rezultat. Ceea ce se vede din acest proces în rândul beneficiarilor – elevi, părinți și, deseori, profesori – este doar vârful aisbergului: partea de interacțiune directă cu ei. Sper ca în acest volum să le arăt cititorilor o parte din știința serioasă care stă în spatele acestor teste – și să transmit principiile umaniste și moderne, grija și dedicarea pentru corectitudine, care stau la baza proceselor serioase de testare standardizată.“ — DRAGOȘ ILIESCU

Cu un cuvânt de întâmpinare de Andrei Pleșu și cu un prolog în versuri de Șerban Foarță

Nesimţirea e un virus redutabil, cu instalare rapidă şi efecte demolatoare. Ea se instalează în aproapele anonim, dar îi afectează mai mult pe cei din jur. Nesimţitul devine pe zi ce trece o prezenţă constantă, greu de evitat şi imposibil de strunit. În tren sau la operă, în autobuz sau la biserică, în parc sau la teatru, în Parlament sau la bloc, reprezentanţii acestei categorii fondează un cult volatil, fără agendă şi fără orizont. Religia lor e sfidarea celorlalţi. Nesimţitul nu are un cod de reguli, dar se comportă ca şi cum l-ar avea. E invaziv până la ubicuitate, pisălog până la nevroză şi vociferant până la delir. Îl vezi unde nu te aştepţi, îl auzi peste tot, îl adulmeci la fiecare colţ de stradă şi pe fiecare culoar de vagon. Însă nici măcar el nu deţine toate pârghiile meşteşugului. E imperfect şi are nevoie de îndrumări. Exact asta face „Ghidul nesimţitului” – furnizează reglajele necesare celor ispitiţi de performanţa în domeniu. Sigur, miza lui formativă şi informativă e o glumă. „Ghidul nesimţitului” vrea în primul rând să amuze. Numai că în spatele tonului ironic al cărţii răsar fapte, întâmplări şi buclucuri de care foarte mulţi dintre noi au avut parte. Şi peste care n-au putut trece doar cu un duş, o casetă cu muzică de relaxare sau o înjurătură bine ţintită.

Ilustrații de Garry Parsons

Vă invităm să faceţi o călătorie prin întinderile nemărginite ale spaţiului extraterestru şi, în toiul unei aventuri fantastice, să descoperiţi misterele fizicii şi universului împreună cu George, cu noii lui prieteni – omul de ştiinţă Eric şi fiica sa Annie – şi cu superinteligentul calculator Cosmos, care îi poate transporta oriunde şi îi poate aduce înapoi, scoţându-i chiar şi dintr-o gaură neagră. Sau nu-i poate scoate din aşa ceva? Şi cine oare o fi vrând să pună mâna pe Cosmos? Această carte amuzantă şi foarte bogată în informaţii vă oferă ocazia să zburdaţi puţin nestingheriţi prin spaţiu, timp şi univers.

Ediţie revăzută şi adăugită

„Priviri ce se revarsă din spatele ferestrelor, pe gaura cheii, prin gura podului. Urechi ce ascultă cu atenție gemete, icnete, foieli și scârțâituri de paturi și lavițe. Trupuri goale alergând la lumina lunii sau în negura nopții pe ulițele mahalalelor pentru a scăpa de urmăririle soților înșelați, trupuri goale expuse în plină zi pe ulițele parohiilor pentru a fi stigmatizate astfel pentru greșeala de a fi iubit nevasta altuia. Pânde și urmăriri nebunești în haosul nopții, câini sărind pe la garduri și peste garduri, noroaie și șanțuri de netrecut, poduri fără scări și scări fără poduri, pivnițe încuiate și hăitași furioși, toate acestea se regăsesc în povestirile tuturor.“ — CONSTANŢA VINTILĂ

La 50 de ani de la prima publicare integrală a „Eseurilor” lui Montaigne în limba română, Editura Humanitas oferă cititorilor o nouă traducere a acestei opere fundamentale, semnată de Vlad Russo. Noua versiune, deopotrivă riguroasă și firească, urmărește să-l aducă pe Montaigne mai aproape de spiritul vremii noastre, oferindu-i cititorului o adevărată bucurie a lecturii. Ea este programată să apară în trei volume, fiecare cuprinzând câte o carte a „Eseurilor”.

„S-a pus adesea întrebarea dacă Montaigne a fost credincios, dacă a fost un catolic sincer, sau a manifestat sentimente religioase din prudență, și poate din dorința de-a sluji societatea. A formula problema în acești termeni simpliști ar însemna să tratăm superficial o gândire a cărei intenție radicală este adesea nesocotită de filozofia occidentală. De altfel, urmași ai lui Montaigne precum Descartes sau Pascal au fost destul de alarmați de îndrăzneala acestei gândiri ca să-și îndrepte căutările principale către căile prin care o puteau ocoli. Montaigne deschide gândirii filozofice două perspective, între care nu pare să se fi hotărât încă. Pe de o parte, cea a filozofiei Luminilor, care supune criticii sale toate societățile istorice, nutrind gândul utopic al unei societăți raționale. Pe de alta, relativismul care respinge orice criteriu absolut ce i-ar putea îngădui unei culturi să judece culturile diferite de ea.“ — CLAUDE LÉVI-STRAUSS

„La mine acasă, mă retrag ceva mai des în bibliotecă, de unde îmi diriguiesc totodată și gospodăria. Sunt deasupra intrării și văd la picioare grădina, ograda, curtea și mai toate acaretu­rile. Frunzăresc aici când o carte, când alta, fără rânduială și fără plan, la nimereală. Uneori îmi las gândul să zboare, alteori îmi însemnez și dictez, umblând în sus și-n jos, gândurile de față. Se află la al treilea etaj al unui turn. Aici îmi petrec cele mai multe zile din viață și cele mai multe ceasuri din zi. Încăperea e rotundă, cu un singur perete drept, pentru masa și scaunul meu; iar rotunjimea îmi oferă dintr-o privire toate cărțile așezate jur împrejur, în despărțituri cu câte cinci rafturi fiecare. Are trei ferestre cu vedere largă, de nimic împiedicată, și șaisprezece pași în diametru.“ — MICHEL DE MONTAIGNE

Dacă figura lui Einstein, de savant cu părul vâlvoi, simbol al înțelepciunii și nonconformismului, fascinează de mult marele public, teoriile lui continuă să fie privite cu un respect temător, lăsând impresia că țin de domeniul ezotericului și că numai aceia care au studiat fizica ani de zile își pot face o idee despre ele. Brian Cox și Jeff Forshaw reușesc în De ce E = mc2? să demistifice asemenea prejudecăți. Pentru a le urmări raționamentele – care sunt de fapt chiar raționamentele lui Einstein reduse la esență –, cititorului îi este de-ajuns să cunoască teorema lui Pitagora. E o performanță remarcabilă să explici riguros, dar cu atât de puțină matematică, cum se poate ajunge la cea mai celebră formulă din știință. Apoi, pentru a lămuri semnificația noțiunii de masă, Cox și Forshaw ajung să explice într-un mod plastic și inteligibil chestiuni subtile de fizică fundamentală – bazele Modelului Standard, invarianța la etalonare și mecanismul Higgs – la care ți-ai închipui că numai specialiștii au acces. În fine, în ultimul capitol ni se oferă o imagine intuitivă a relativității generale, cea mai bună teorie a gravitației de care dispunem în prezent, la peste un secol de la elaborarea ei. Citindu-i pe Cox și Forshaw, descoperim că știința nu-i chiar atât de dificilă pe cât credem, iar Einstein n-a fost vreun supra­om, ci un om plin de imaginație, mânat de curiozitate, preocupat de întrebări aparent simple și având tenacitatea de a deduce până la capăt consecințele ideilor lui.

Ilustrații de Adrià Fruitós

Marile legende medievale repovestite pe înţelesul copiilor de Francesc Miralles, autorul bestsellerurilor „Poveşti ca să te iubeşti mai mult”, „Poveşti pentru copii fericiţi” şi „Poveşti pentru copii curajoşi”.

A sosit trubadurul cu tolba plină de poveşti şi cu lăuta pregătită. Sunteţi gata să-l ascultaţi? Veţi descoperi cele mai captivante istorii ale Evului Mediu şi îi veţi cunoaşte pe eroii lor legendari.

Iată-i pe neînfricaţii cavaleri ai Mesei Rotunde, gata să înfrunte primejdii pen­tru rege şi pentru onoare, pe curajosul Lancelot, care luptă în numele iubirii, pe iscusitul Robin Hood, tâlharul cu inimă bună, mânat de dorinţa de a face dreptate, pe Tristan şi Isolda, a căror poveste a străbătut veacurile până la noi. Iar de sus, de la fereastra castelului, ne privesc chiar regele Arthur şi regina Guinevere, care aşteaptă la graniţa dintre realitate şi imaginaţie, acolo unde se nasc legendele.

Vignete: Robin Hood • Cidul • Reginele Kriemhilda şi Brunhilda • Regele Arthur • Sir Gawain • Tristan şi Isolda • Romeo şi Julieta • Perceval • Yvain sau Cavalerul cu leul • Roland • Lancelot

„Într-o lume a imaginii flatante despre sine, nimic nu e mai detestabil și mai amenințător decât pierderea tinereții fizice. La 30, 40 sau 70 de ani, realitatea trebuie evitată și ascunsă cu orice preț. Dincolo de aparențe, de panica vârstei târzii și de fantasma tinereții veșnice, frumusețea fiecărei vârste ține însă de ce crede omul despre el însuși. Misterioasa călătoare nocturnă se insinuează în viețile tuturor mai devreme sau mai târziu. De ce oare femeile și bărbații percep dramatic diferit această vizită menită să-i învețe arta de a trăi și să-i deprindă cu vârsta pe care Montaigne o numea vârsta adevăratei vieți? Provocatoare, curajoasă și personală, deopotrivă amară și duioasă, această istorie culturală a vârstelor din fiecare om e o invitație la regândirea tinereții și îmbătrânirii, în amestecul de indiferență și tehnologie al secolului XXI.“ — TATIANA NICULESCU

„Fac apel la o «neutralitate» a bătrâneții. Nu îmi doresc o protecţie excesivă, adesea greu de suportat, ci mai degrabă o societate care să‑şi depăşească neîncrederea şi teama pe care le simte şi să înceapă să considere bătrâneţea o valoare importantă şi activă. Trebuie să încetăm să ne temem de ea, să ne dăm voie să ne‑o dorim. Să punem capăt violenței îndreptate împotriva ei din toate părțile, care este şi un semn al eșecului civilizației noastre. Să vedem în vârstă un rezervor de șanse noi, un prilej de a umple lumea în loc să o lăsăm goală. Să schimbăm viața sau cel puțin să schimbăm definiția și sensul a ceea ce înseamnă să trăiești...“ — LAURE ADLER

„N-am fost în stare să scriu altfel decât ieşind din viaţa mea obişnuită, decupând timpul poeziei din timpul vieţii… Plecam la scris cum plecau sfinţii în pustie, ca să-l întâlnească pe Dumnezeu, iar ceea ce urma avea uneori într-adevăr trăsăturile miracolului. Când începeam să scriu, nu aveam senzaţia preaplinului care se revarsă, ci mai curând a uimirii că trecea prin mine. Când se oprea, mă descopeream golită, pustie şi, mai ales, cu sentimentul că este de tot. Deşi ştiam că mi se mai întâmplase, deşi îmi spuneam că şi de alte dăţi mi se păruse la fel şi că totuşi minunea se repetase, mă uitam la ultima poezie scrisă cu sfâşietoarea convingere că de astă dată este într-adevăr ultima, că niciodată nu voi mai fi în stare să scriu nimic. Iar dacă următoarea evadare se dovedea zadarnică şi Dumnezeu nu venea la întâlnire, întâmplarea nu era decât o verificare în plus, pentru o perioadă, a acestei convingeri. Recădeam în contingent mai deprimată decât în momentul evadării, până când încet-încet începeam să simt că se pregăteşte o nouă iluminare care nu aşteaptă, pentru a se produce, decât o nouă fugă.“ — ANA BLANDIANA

Cei care pornesc la drum sunt de obicei exploratori, emigranți sau turiști. În „Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri”, cel care-și croiește drum prin lume, străbătând veacuri, vremuri și continente, este un cântec. El se aude pentru prima dată în timpul foametei din Irlanda secolului al nouăsprezecelea, unde versurile lui exprimă compasiune pentru un deținut închis pentru furt de porumb. Pe urmă, cuibărit în memoria deținutului, cântecul ia calea coloniei din Macquarie, Tasmania, unde se transformă în protest împotriva abuzurilor penitenciare. Un jurnal de detenție ținut atunci este publicat în zilele noastre de un editor englez și intră în atenția unui anticar. În acest fel, cântecul se întoarce în Europa, unde devine, prin strădaniile unui fan, talismanul coral care-o însoțește pe Liverpool într-o finală de Liga Campionilor.

„Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri” este un roman despre suferință și solidaritate, despre spaimă și vinovăție, despre succes și eșec. Dar în primul rând este o poveste despre foamea de libertate pe care o simțim indiferent dacă suntem închiși în celula unei temnițe sau între zidurile convențiilor și prejudecăților.

Ilustrații de Barbara Brun

Lui Saxo, un elefănțel poreclit „tornada cenușie“, nu-i pasă de nimeni în afară de el însuşi. Egoist, nepoliticos, lipsit de respect, își petrece fiecare zi fără să precupețească măcar un gând pentru cei din jur! Pentru a-l face să-şi conştientizeze atitudinea, înțeleapta bufniță Minerva are o soluție: să-l pună în pielea altora, la propriu! Astfel, desluşind gândurile şi trăirile celorlalți, Saxo începe să înțeleagă că purtarea lui îi rănește pe cei din jur şi se hotărăște să se schimbe.

La mijloc de drum între literatură și filozofie, minunatele cărți din seria „Poveștile bufniței“ sunt grăunțe de înțelepciune atent distilate de Éric-Emmanuel Schmitt pentru a le explica celor mai tineri cititori concepte-cheie precum curajul, libertatea, respectul, și pentru a-i ajuta să crească frumos.

„Treizeci de povestiri care curg una într-alta cu blândețe, melancolie, calm, uneori cu o resemnare care destinde. Cu fiecare text, Cătălin Pavel pune în mișcare câte un carusel discret. La un moment dat, toate se rotesc silențios, arătându-și limpede și coregrafic ocupanții provizorii. Simfonie de short movies. Cu fiecare rotire, sunetul devine mai clar, vezi personajele, le percepi timpul, secvențial, dar neîntrerupt, te umpli de lumina aurie de toamnă dulce, în care iubirile sunt mai mereu la timpul trecut ori trimise într-un viitor improbabil, iar amintirile umplu misterios fiecare alveolă încă goală de sens. Citim rar proză adevărată (vasăzică narațiune, și încă în genul scurt, atât de dificil) în veșminte poetice cu valoare de elixir. Cătălin Pavel este un scriitor de esență rară, imposibil de definit până la capăt și, tocmai de aceea, profund adictiv.“ — TANIA RADU

„Prozele scurte ale lui Cătălin Pavel sunt admirabile piese de virtuozitate, dar fără nimic ostentativ. Autorul lucrează în tușe fine, privilegiază notația subtilă, vagul, finalul deschis. Personajele sunt uneori siluete fragile, ce se întâlnesc întâmplător și amorsează o conversație fără a o duce până la capăt. Cadrul e citadin, având ingredientele modernității – automobilul, tramvaiul, metroul, trenul, supermarketul etc. Cu o exemplară discreție, prozatorul pune sub lupă frânturi de destin, frământări existențiale și traume sufletești. Scriitor consacrat, personalitate complexă și mereu gata să ne surprindă, Cătălin Pavel ne cucerește, o dată în plus, prin aceste proze de mare rafinament.“ — ALEXANDRU CĂLINESCU

Într-un secol paradoxal, înspãimântat și totodată fascinat de inteligența artificială, omului contemporan îi revine o datorie grea. El trebuie să reflecteze asupra destinului civilizației în lumina – sau în întunericul – evoluțiilor fără precedent ale tehnologiei. Începând cu filozofii Antichității, trecând prin Descartes și ajungând la transumaniști, Meghan O’Gieblyn ne poartă într-o călătorie spre adâncurile fricilor și speranțelor noastre legate de sensul vieții și de relevanța culturii și a metaforelor pe care le-am creat, într-o lume care își schimbă aproape zilnic chipul și reperele. Cine va învinge în lupta care se duce astăzi pentru viitorul omenirii? Tendința noastră de a umaniza tehnologia, sau tehnologizarea umanitatății dincolo de limita recognoscibilului? Cartea de față este un răspuns la această întrebare care ne bântuie.

„Dumnezeu, om, animal, mașină este o creație hibridă, o carte erudită în cel mai remarcabil mod, care îmbină istoria, critica și filozofia.“ — The New York Times

„O carte scrisă cu un talent excepțional de a explica cele mai complicate idei filozofice legate de modul în care omul creează sens.“ — Publisher’s Weekly

Cu o prefață de George H. Williams

Poate că nici un cuvânt nu a stârnit atâta teamă, tulburare, pasiune și, din nefericire, nici un alt cuvânt nu a înălțat ruguri sau eșafoduri precum controversatul termen de „erezie“. La origine, erezia (în grecește haíresis) denumea o alegere rațională și pe deplin liberă – de aici și înțelesul de „școală filozofică, facțiune“. Chiar comunitatea primilor „creștini“ (evreii care credeau că Isus este Mesia și/sau Fiul lui Dumnezeu) era numită haíresis.

Dar cum s-a ajuns de la acest sens inițial, neutru și oarecum inocent, la acela de sectă diabolică, de conclav subversiv al unor oameni care răstălmăcesc credința adevărată, mânjind-o cu răutatea și fărădelegile lor vrednice de chinuri și de moarte? Dincolo de excesele instrumentalizării politice a ereziei, chiar există o credință originară, corectă, dreaptă și eternă, sau este vorba despre o alegere arbitrară din noianul de credințe ale creștinismului primitiv? Eruditul Harold O.J. Brown, specialist în istoria biblică și a Bisericii, ne oferă răspunsuri la aceste întrebări dintr-o perspectivă teologică ecumenică, invitându-ne la o călătorie prin toate marile „erezii“ care au zguduit Biserica creștină, de la origini până în prezent.

„Puține povești din istoria lumii au cucerit cu atâta statornicie inimile și mințile oamenilor, au schimbat vieți, au provocat lupte de idei și au pecetluit destine ca istoria relatată în Biblie a primului cuplu, Adam și Eva. Acest cuplu originar și original a creat, ca nici un altul, o întreagă literatură religioasă, poetică, filozofică și o vastă cultură vizuală. Fiecare generație – indiferent dacă o acceptă ca poveste fondatoare a omenirii sau o expediază ca invenție puerilă – dă acestei povești un înțeles propriu, îi caută cea mai potrivită interpretare, se atașează de sensurile ei literale sau alegorice, o consideră o parte esențială din identitatea omului… Cartea lui Stephen Greenblatt nu epuizează motivele și răspunsurile, dar deschide o poartă către ele și către fiecare dintre noi, căci fără Adam și Eva existența noastră ar fi sărăcită de sensul începutului.“ — TATIANA NICULESCU

„Povestea lui Adam și a Evei își găsește ecou în noi toți. Vorbește despre cine suntem, de unde venim, de ce iubim și de ce suferim. Această vastă rază de acțiune pare să facă parte din felul în care a fost concepută. Deși joacă rolul pietrei de temelie a trei mari religii din lume, ea precedă, sau așa pretinde, orice religie. Surprinde bizarul mod în care specia noastră tratează munca, sexul și moartea – trăsături ale existenței pe care le avem în comun cu orice alt animal – ca obiecte de speculație, de parcă ar fi determinate de o faptă a noastră din trecut, de parcă ar fi putut să fie și altfel.“ — STEPHEN GREENBLATT

Primii filozofi ai Greciei antice apar în secolul VI î.Cr., în Asia Mică, pe țărmul ionian al Mării Egee: Thales, Anaximandru, Anaximene, Heraclit, Anaxagora. Aristotel îi numește „fizicieni“ pentru că, desprinzându-se de tradiția mitică, încearcă să explice fenomenele naturale fără să facă apel la zei. Altfel spus, descoperă și dezvoltă rațiunea pentru a înțelege lumea – o revoluție în gândire care, continuată vreme de două mii șase sute de ani, a condus la știința modernă.

Fizicianul Carlo Rovelli, unul dintre protagoniștii cercetării în gravitația cuantică, ne oferă perspectiva unui om de știință asupra rolului jucat de Anaximandru din Milet în această revoluție intelectuală. Contribuțiile lui Anaximandru sunt un salt uriaș în cunoaștere: e primul care își dă seama că sub Pământ se află tot cer, deci că Pământul plutește în spațiu; e primul geograf; explică, uneori cu o intuiție surprinzătoare, fenomenele meteorologice prin cauze naturale; înțelege că viața a apărut în mare și că ființele vii sunt supuse evoluției; și, poate speculația cea mai îndrăzneață, concepe existența unei entități invizibile, apeiron-ul, element unificator pentru toate obiectele percepute de simțurile noastre – idee care se regăsește în fizica teoretică modernă.

Aducând în prim-plan figura lui Anaximandru, care pe bună dreptate poate sta alături de Newton sau Einstein, Rovelli are prilejul să analizeze împrejurările istorice ale apariției „miracolului grec“ – importanța creării unui alfabet fonetic și a instituirii democrației – și însăși condiția științei, care presupune cultivarea spiritului critic, permanenta punere în discuție a ceea ce ni se pare că știm, curajul de a renunța la certitudini comode. Cartea lui Rovelli te îndeamnă să gândești rațional.