Cărți

12 țări. 40.141 de kilometri. Silviu Reuț a pornit, de unul singur, într-o călătorie prin America Latină – un continent deopotrivă fascinant și periculos. Vreme de 6 luni, a străbătut Mexicul, Guatemala, Honduras, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Columbia, Chile, Argentina, Bolivia, Peru și Ecuador. Și-a asumat riscuri, a înfruntat numeroase provocări și s-a lovit, nu de puține ori, de diferențe culturale greu de imaginat. Scrisă cu mult talent, relatarea drumului său se citește pe nerăsuflate și ne poartă pe urmele unui adevărat explorator. Trăim alături de el experiența cu totul inedită a călătorului – în cel mai pur și autentic sens cu putință. Vedem locuri de o frumusețe ireală și le aflăm poveștile. Lumea în care pătrundem pare desprinsă dintr-un film de aventuri, cu personaje și întâmplări pe care nu le vom uita curând.

„Ceea ce s-a petrecut la închisoarea din Piteşti între 1949 şi 1952 merită un loc aparte în înspăimântătorul repertoriu al ororilor concentraţionare ale veacului al XX-lea.

«Fenomenul Piteşti» aparţine aceluiaşi registru, la care vine însă cu o trăsătură specifică: utilizarea sistematică a torturării deţinuţilor de către alţi deţinuţi. Ideea îi aparţine pedagogului sovietic Makarenko (1888–1939), specialist în delincvenţa juvenilă şi partizan al reeducării deţinuţilor tineri cu ajutorul deţinuţilor mai vechi, aflaţi pe calea cea bună, dar făcând parte din aceeaşi clasă de vârstă.

Virgil Ierunca povesteşte una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră. Deţinuţi torturaţi cu un sadism de-a dreptul extravagant – dacă sadismul poate fi astfel –, torţionarii lor impunându-le să tortureze la rândul lor, ca să li se conteste însăşi calitatea de victime. În ultima fază a ciclului, nefericiţii sunt constrânşi să-şi tortureze cei mai buni prieteni, ca dovadă a convertirii lor lăuntrice. Toată lumea a fost torturată, toată lumea a torturat. Cei morţi acolo şi cei care au supravieţuit au fost privaţi până şi de propria lor nefericire. Virgil Ierunca a avut curajul să intre în acest infern şi să-i devină istoric, pentru edificarea generaţiilor viitoare.“ — FRANÇOIS FURET

Cu umor și documentare minuțioasă, chirurgul Cătălin Vasilescu ne introduce în lumea unor operații, practici, experimente și descoperiri medicale a căror influență asupra sănătății umane este ori benefică, ori de-a dreptul nocivă. Astfel, ajungem să cunoaștem chirurgi celebri care voiau să salveze vieți prin asumarea unor riscuri uriașe și prin adoptarea unor practici dintre cele mai scandaloase. „Bestiarul” se adresează oricui este interesat de progresul medical în general și de felul în care chirurgia poate salva sau distruge vieți.

„Am citit cartea chirurgului Cătălin Vasilescu cu un complicat amestec de perplexitate și adeziune admirativă. Perplexitate, pentru că îmi deschidea perspective nebănuite spre istoria medicinei, provocând un neașteptat orizont de interogativitate, o combinație palpitantă de cunoaștere și trăire. Admirație, pentru că întâlneam, la fiecare pagină, un condeier profesionist, un scriitor capabil să combine cu naturalețe realismul documentar, suprarealismul unor conjuncturi miraculoase, umorul, drama, surpriza. Istoria lumii se împletește cu destinul privat al personajelor invocate și deschide spre reflecții neconvenționale despre dimensiunea trupească a spiritului și despre dimensiunea spirituală a corporalității. Cătălin Vasilescu se înscrie cu grație în seria de medici-scriitori și gânditori, ilustrată, la noi, de Vasile Voiculescu, C.D. Zeletin, Emil Brumaru ș.a. Parodiind titlul ales de autor pentru cartea sa, îl asigur pe cititor că are în mână un text... bestial.“ — ANDREI PLEȘU

„O carte extraordinară – ca un documentar BBC – despre acei oameni temuți, iubiți, bârfiți, necesari și minunați care sunt marii chirurgi. Pe fundalul istoriei mari, se povestesc episoade esențiale din istoria medicinei moderne, în care intenția bună se transformă uneori în victorie, alteori în tragedie (răscolitoare sunt rătăcirile lobotomiei). Povești despre noi toți, despre corpul în care suntem instalați pentru o vreme, despre viața care e mai puternică decât pare și despre boala care o sabotează. Scrisă limpede, cu luciditate, înțelegere a omenescului și, nu în ultimul rând, cu umor și talent, cartea chirurgului Cătălin Vasilescu face bine la sănătate.“ — IOANA PÂRVULESCU

Regele Carol VI al Franței suferă o cădere nervoasă; după ce își revine, este convins că e făcut din sticlă și că se poate oricând sfărâma în mii și mii de cioburi.

După o suită de tragedii personale, doamna M. este sigură că toți cei pe care îi iubește au fost răpiți și înlocuiți cu sosii.

James Tilly Matthews, onorabil negustor de ceai și aspirant la un titlu de diplomat, scapă ca prin urechile acului de o execuție, dar ajunge să fie încredințat că o bandă internațională de conspiraționiști a inventat o mașinărie teribilă care fură și modifică gândurile oamenilor.

Sunt doar trei dintre protagoniștii acestei istorii a delirului, în care poveștile a zece oameni sunt analizate și explicate dintr-o perspectivă ce îmbină psihologia cu istoria și cu studiile culturale.

Astfel, dincolo de a fi un proces patologic, un diagnostic psihiatric sau o manifestare a fragilității ființei umane, tulburarea delirantă devine un fenomen plin de sens, un răspuns profund al omului la solicitările împovărătoare și deseori imposibil de satisfăcut ale veacului în care s-a născut, cu blestemele, binecuvântările și idiosincraziile sale.

„Autoarea trece dincolo de relatările formale și detașate ale psihiatrilor citați în carte, pentru a surprinde măcar un crâmpei din ființele umane reale a căror viață a fost destrămată de trauma care le-a provocat delirul. Volumul este o explorare atentă și plină de înțelegere a lumilor interioare altminteri inaccesibile în care locuiesc oamenii ale căror certitudini mentale pot fi atât consolatoare, cât și terifiante.“ — BBC Hstory Magazine

„Sacrul şi profanul sunt două modalităţi de a fi în Lume, două situaţii existenţiale asumate de om de-a lungul istoriei sale. Ele nu prezintă interes doar pentru istoria religiilor sau pentru sociologie, nu fac doar obiectul unor studii istorice, sociologice, etnologice. De fapt, cele două moduri de a fi, sacrul şi profanul, sunt determinate de diferitele poziţii pe care omul le-a cucerit în Cosmos şi sunt importante atât pentru filozofi, cât şi pentru orice cercetător care doreşte să cunoască dimensiunile posibile ale existenţei umane.“ (Mircea ELIADE)

Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi

Volumul IV ♦ Talasie Libianul ♦ Isihie Sinaitul ♦ Filotei Sinaitul ♦ Ioan Carpatiul ♦ Avva Filimon ♦ Sfântul Ioan Damaschin ♦ Teodor al Edessei ♦ Teognost ♦ Ilie Ecdicul ♦ Monahul Teofan

Pe lângă atâtea alte prefaceri și transformări sociale, prima jumătate a secolului al XIX-lea a adus în Țara Românească o schimbare spectaculoasă a costumului. Trecerea de la moda orientală caracteristică Valahiei fanariote a veacului al XVIII-lea la noile piese de vestimentație apuseană, promovate de armata țaristă, care ocupase principatul, nu a fost totuși bruscă, cele două paradigme coexistând o vreme, în combinații dintre cele mai extravagante. După cum era de așteptat, promotoarele noii mode au fost mai ales doamnele din înalta societate, care s-au întrecut în a imita eleganța și luxul aristocratelor din marile capitale europene.

Folosindu-se de pitoreștile mărturii ale călătorilor străini, de cele mai reprezentative dintre cele circa 200 de portrete de șevalet din epocă păstrate în colecțiile muzeelor, de piesele de costum care au înfruntat timpul și mai ales de tablourile votive din 141 de biserici, în care au fost zugrăvite peste o mie de chipuri – și pe care le-a fotografiat el însuși, adesea în condiții dificile –, Tudor Dinu analizează minuțios fiecare piesă vestimentară, veche sau nouă, și evoluția ei în timp.

Jupâni, logofeți, vornici, medelniceri și alți boieri mari și mici, înveșmântați în anterie, fermenele, cepchene și giubele, cu ișlice, calpace și cealmale, juni în frac ori redingotă, cu joben sau pălărie, jupânese, postelnicese și boieroaice în rochii somptuoase și etalând bijuterii rafinate, dar și ciobani, polcovnici, serdari și căpitani, protopopi și diaconi defilează în paginile acestei cărți, într-o fastuoasă paradă a modei din anii 1800–1850.

„Cartea lui Francesco Guida, profesor de istoria Europei central-răsăritene cu o îndelungată carieră universitară, oferă o privire de ansamblu dinamică asupra situației politice și sociale a țărilor din Europa Centrală și de Est în epoca interbelică, cu ascensiunea liberal-democrației urmată de scurta și sângeroasa paranteză a regimurilor de extremă dreapta, apoi de-a lungul celor peste patruzeci de ani de regim totali­tar sub umbrela Moscovei și în perioada imediat următoare căderii comunismului, marcată de reinstaurarea democrațiilor, de economia de piață, dar și de noi tensiuni, până la aderarea la Uniunea Europeană, între 2004 și 2007, a majorității acestor țări. Privită în context european și în paralel cu evoluțiile din Grecia, Albania, Bulgaria, Iugoslavia, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia și Țările Baltice, istoria recentă a României cunoaște la rându-i noi și utile clarificări.“ — ȘERBAN MARIN

„Acum, războiul în Europa de Est pune la încercare rezistența aderării la Uniunea Europeană a statelor care au îndurat regimul comunist și influența sovietică vreme de aproape 45 de ani și pune în discuție înseși validitatea și vitalitatea proiectului de unificare europeană. Dacă mi-e îngăduit, autorul acestei cărți își dorește ca toate statele și popoarele Europei să depășească cu bine această încercare, pentru ca unificarea continentului să fie deopotrivă politică, economică și culturală.

Mă bucur că lucrarea va apărea în ediția sa românească și, mai cu seamă, sunt curios să văd ce reacții va trezi unui public diferit de cel italian pentru care a fost gândită. Mai ales unui public precum cel român, aflat în interiorul acelei părți a continentului european pe care am cercetat-o din perspectivă istorică.“ — FRANCESCO GUIDA

„În această lume care se scufundă din ce în ce mai mult în violenţă, în această lume care se învârte din ce în ce mai repede fără să ştie unde se află orizontul salvator, tandreţea este aproape o formă de rezistenţă culturală. Tandreţea şi corolarele ei – dragostea, visele şi poezia – sunt ferestre ale fericirii la îndemâna noastră. Trebuie doar să ne oprim puţin, să ne distanţăm o secundă, să coborâm o clipă din caruselul nebun al vieţii de zi cu zi şi să respirăm... Să respirăm aerul binefăcător al dorinţei şi al imaginaţiei. Tandreţea ne poate învăţa multe despre noi înşine şi despre cum ne lăsăm uneori prea uşor înghiţiţi de nebunia lumii.“ — MATEI VIŞNIEC

Matei Vișniec crede în rezistența culturală, în forța cuvântului, în capacitatea literaturii de a capta mai bine decât orice altă disciplină contradicțiile ființei umane şi ale lumii în care trăim. Între două țări, între două culturi, între limba română şi cea franceză, între Bucovina sa natală şi Festivalul de teatru de la Avignon, Matei Vişniec circulă, practică jurnalismul cultural, trece de la un gen literar la altul, caută şi experimentează cuvântul sub semnul unui ideal care ține de umanism, de frumos şi de spiritul critic.

Demisia papei Benedict XVI a fost un gest istoric, aproape fără precedent, care a tulburat Biserica și a uluit o lume întreagă. Făcând apel la misterioasa învățătură apocaliptică din epistolele Apostolului Pavel către Tesaloniceni, precum și la tulburătoarea viziune a Sfântului Augustin despre Biserică drept coabitare a Împărăției luminii cu cea a întunericului, filozoful italian Giorgio Agamben ne oferă o explicație și mai tulburătoare pentru demisia marelui pontif. Cartea sa ne introduce în chiar Taina Istoriei, a Bisericii și a Apocalipsei, acolo unde binele și răul nu sunt deloc ceea ce par a fi.

„În Biserică există două elemente ireconciliabile, însă întrețesute: iconomia și escatologia, elementul lumesc și temporal, pe de o parte, și elementul care păstrează legătura cu sfârșitul veacurilor și cu sfârșitul lumii, pe de altă parte. Când elementul escatologic intră în umbră, iconomia lumească ajunge să crească la infinit, devenind interminabilă și lipsită de scop. Paradoxul Bisericii este că, din perspectivă escatologică, trebuie să renunțe la lume însă n‑o poate face pentru că, din perspectivă iconomică, aparține lumii și nu poate renunța la aceasta fără să renunțe la ea însăși. Tocmai aceasta este criza decisivă, întrucât curajul – și acesta ni se pare a fi sensul ultim al mesajului lui Benedict XVI – nu este altceva decât capacitatea de a păstra legătura cu propriul sfârșit.“ — GIORGIO AGAMBEN

Cu o prefață de Thierry Wolton

„Încerc să-mi imaginez, fără să reușesc, cum s-ar fi raportat astăzi europenii la comunism dacă n-ar fi existat Cartea neagră a comunismului, nu doar cu marile ei dezvăluiri și concluzii, ci și cu marile dezbateri pe care le-a declanșat pe întreg continentul. Gânditor de o neobișnuită rigoare și claritate a ideilor, istoric al comunismului de o profunzime mergând până la rădăcinile răului, Stéphane Courtois a fost inițiatorul, coordonatorul și editorul unei excepționale opere de sinteză, care a reușit să iasă dintre granițele științei și să pătrundă în conștiința epocii. A fost o surprinzătoare infirmare a teoriei potrivit căreia cei care determină cursul istoriei nu sunt niciodată aceiași cu cei care îl înțeleg.

Concepută în același format și reunind și de această dată vocile celor mai importanți specialiști în domeniu, Cartea neagră a lui Vladimir Putin este o binevenită continuare a volumului de referință din 1997 și plasează personajul de la Kremlin printre consecințele comunismului, nocive și neepuizate încă, așa cum într-un basm popular românesc leșul balaurului se dovedește mai periculos decât balaurul.“ — ANA BLANDIANA

„Toată politica lui Vladimir Putin se bazează pe angoasa cu care acesta privește instalarea, în imediata vecinătate a Rusiei, a unor contra-modele de putere, care le-ar putea da idei rușilor. Georgia, Belarusul și, acum, Ucraina sunt victimele acestui gen de paranoia. Nu extinderea NATO îi provoacă anxietate dictatorului rus, ci Revoluția Trandafirilor, din 2003, de la Tbilisi, Revoluția Portocalie, din 2004, de la Kiev, apoi manifestațiile din Piața Maidan din 2014 și protestele masive de la Minsk împotriva falsificării alegerilor prezidențiale din Belarus.“ — THIERRY WOLTON

Analistul politic Robert D. Kaplan explorează un spațiu neglijat de istorici și de specialiștii în geopolitică: bazinul Mării Adriatice – un creuzet al identităților fluide și multiple care definesc în prezent Europa.

Începându-și călătoria de-a lungul coastei adriatice din Italia, trecând prin Slovenia, Croația, Muntenegru și Albania și încheind-o în insula Corfu, autorul străbate oraș după oraș, analizând tot ce-i iese în cale, reflectând, discutând cu oamenii locului, citând generos din cărțile care l-au condus spre aceste țărmuri, lăsându-se în voia spec­tacolului naturii, a peisajelor citadine sau a lucrării timpului asupra monumentelor.

Acest spațiu de ciocnire între civilizații ni se arată astfel ca o prefigurare a crizei cu care se confruntă Europa și lumea de azi, iar Robert Kaplan știe să extragă din istoria lui trimilenară o viziune îndrăzneață și pozitivă asu­pra noii Eurasii. Utopie, profeție sau, pur și simplu, optimism?

„După ce am studiat vreme îndelungată istoria secolului trecut, marcată de apariția unor regimuri totalitare care au fost rodul, printre altele, al progresului, al unei voințe etatiste și al unei pasivități generale, după ce am văzut nemijlocit ce s-a ales de popoarele care au trecut printr-un asemenea sistem, după ce mi-am dat seama ce reprezintă libertatea pentru cei care au fost lipsiți de ea, am ajuns la concluzia că drumul pe care am pornit duce înspre o servitute de o eficiență și o amplitudine nemaivăzute până acum.

Omul s-a mai lăsat pradă de-a lungul vremii de nenumărate ori unei servituți adesea voluntare, din comoditate, câteodată din lașitate, dar cea de acum se dovedește a fi de o amploare fără precedent, întrucât instrumentele utilizate pentru a se impune acoperă toate planurile existenței noastre, de la cel personal și familial până la cel politic, economic, social, cultural, atingând chiar și sfera securității și a sănătății. De aici paradoxul în care trăim: tehnologia deschide calea înspre libertate pentru țările în care libertatea e îngrădită, în vreme ce, în țările care se bucură de libertate, tehnologia devine un inegalabil instrument de control“. — THIERRY WOLTON

Traducere din chineza clasică, prefață și note de Mugur Zlotea

Ilustrații de Mihail Coșulețu

Scrierea generalului Sun Zi, carte fundamentală a literaturii chineze clasice, rămâne unul dintre cele mai influente manuale de strategie și tactică. În zilele noastre, viziunea lui Sun Zi îi inspiră nu doar pe liderii militari, ci și pe negociatorii din politică și afaceri de la cel mai înalt nivel sau pe sportivii de performanță.

„Războiul este arta șiretlicului. Dacă ești capabil, arată-te incapabil, dacă ești pregătit, arată-te nepregătit, de ești aproape, să pară că ești la depărtare, iar când ești la depărtare, să le pari aproape… Pe cel care te disprețuiește fă-l să fie și mai mândru, pe cel odihnit obosește-l, iar pe cei apropiați desparte-i. Atacă-l atunci când nu este pregătit și răsari de unde nu se așteaptă. În acestea se află victoria strategilor militari...“ — SUN ZI

O carte de activități superamuzantă, pe care copiii o pot colora fără se se murdărească!

Când cei mici vor deschide această carte de colorat, vor vedea niște ilustrații foarte nostime, alcătuite din punctulețe gri. Îndemnați-i să ia puțină apă și s-o întindă pe pagini cu o pensulă sau cu degețelele, și vor vedea apărând deodată cele mai frumoase culori! Anume pentru a le oferi copiilor o experiență vizuală și tactilă deosebită, paginile cărții sunt din hârtie groasă, texturată. Micii artiști isteți și talentați vor fi încântați să se joace și să descopere lucruri noi!

● Fiecare carte conține 8 planșe de colorat ● Culorile apar pe hârtie imediat ce copilul atinge pagina cu pensula umedă sau chiar cu degețelele ● Activitate potrivită acasă, la grădiniță și în călătorii ● Produs sigur pentru copii

„Volumul de debut în proză al Doricăi Boltașu ne propune o nouă voce și sensibilitate feminină, în multiple ipostaze, învăluindu-ne adesea în vraja hipnotică a unei lumi interioare ce alunecă pe nesimțite dinspre realitatea cotidiană dezamăgitoare către opulența unui imaginar la granița cu moartea și promisiunea unei eterne beatitudini.“ — ADINA DINIȚOIU

„Am pus în aceste povestiri diferite ca atmosferă și stil unele dintre vârstele mele interioare. Scrise în ultimii cinci ani, reflectă indirect emoții, stări, imagini și oameni care au lăsat o amprentă luminoasă sau o urmă grea asupra memoriei mele afective și culturale. Sunt încifrate în aceste texte nostalgii, regrete, suferințe, speranțe, intuiții, spaime, momente și prezențe din viața trăită sau observată despre care nu am putut vorbi altfel decât în jocul ficțional. Au pornit ca exerciții terapeutice, și-au lărgit suprafețele, și-au adâncit semnificațiile și s-au constituit apoi în lumi de sine stătătoare, autonome, în care se pot regăsi și alți cititori.“ — DORICA BOLTAȘU

Antologie alcătuită și îngrijită de Teodor Dună

„Această antologie cuprinde o selecție din poeziile publicate de Matei Călinescu, precum și din ineditele care mi‑au fost puse la dispoziție de doamna Adriana Călinescu. Textele sunt selectate din volumele Semn (1968), Versuri (1970), Umbre de apă (1972), Tu: elegii și invenții (2004) și reprezintă aproape două treimi din totalul poemelor edite. Din cele aproximativ 140 de inedite, am ales 24 de titluri, la care se adaugă câteva poeme publicate în reviste.“ — TEODOR DUNĂ

Ilustrații de Ana Alfianu

Introducere și control științific de conf. univ. dr. Zoltán Csiki-Sava

O călătorie în timp și o poveste captivantă, în care știința se întâlnește cu legendele!

Ne sunt ghizi Cristian Ciobanu, specialist în geoturism la Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, care ne invită să descoperim de ce sunt deosebiți dinozaurii ce stăpâneau cândva pe acest teritoriu, Ana Alfianu, autoarea și ilustratoarea bestsellerului Val și Cetatea Sufletului, care recreează în ilustrații bogate lumea Insulei Hațeg, și cercetătorul Zoltán Csiki-Sava, de la care înțelegem cum reușește paleontologia să ne aducă dinaintea ochilor trecutul îndepărtat.

Acum zeci și zeci de milioane de ani, pe când munții Pirinei, Alpi și Carpați încă nu se formaseră, iar sudul Europei era doar o întindere de apă, regiunea din Transilvania cunoscută astăzi ca Țara Hațegului era o insulă subtropicală înconjurată de Oceanul Tethys.

Acolo, în mijlocul vegetației luxuriante, și-au găsit adăpost o mulțime de specii de animale, de la șerpi, broaște și păsări până la giganticul pterozaur Hatzegopteryx și la fascinanții dinozauri pitici.

Captivi pe acest teritoriu, dinozaurii din Insula Hațeg s-au dezvoltat cu totul altfel față de exemplarele megafaunei de pe continent, continuând să-i surprindă și astăzi pe oamenii de știință, care le studiază cu pasiune urmele și le recompun din detalii existența.

Deschide această carte și cercetează-i cu atenție: sunt ultimii din rasa lor!

Ilustrații de Bianca Anton

După succesul cărții și al filmului „Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie”, Mihai Mănescu revine cu un nou volum despre curaj, generozitate, forță interioară și mai ales despre speranță, care ne transformă din oameni obișnuiți în învingători.

Cinci istorioare pline de duioșie și candoare se ascund în paginile acestei cărți frumoase. Sunt povești de citit împreună, din care au de învățat și cei mici, și cei mari, care construiesc punți între oameni și amintiri ce nu se uită niciodată. Emoționante, adânci, surprinzătoare, luminoase, colorate cu umor, poveștile acestea recreează lumea în care trăim și o presară cu magie.

Dacă ne vom strecura la ceas de seară în paginile cărții, vom descoperi că aricii vorbesc atunci când nu sunt oameni prin preajmă și învață să nu se teamă să fie diferiți, că puii de urs din Pădurea Verde merg la grădiniță și-și fac prieteni pe care-i ajută să-și depășească limitele, că uneori, atunci când granița dintre lumi se șterge, copiii curajoși nu se tem să zboare deasupra mării cocoțați în spinarea unei berze uriașe.

Populate cu animale și oameni care învață împreună ce înseamnă prietenia adevărată, bunătatea, toleranța, tăria sufletească, generozitatea, aceste cinci povești sunt tot atâtea episoade de viață în care spiritul omenesc triumfă.

De la începutul și până la sfârșitul vieții, durerea fizică ne însoțește inevitabil. Această trăire universală ia totuși forme derutant de diverse: oameni supuși la mari chinuri pot reacționa cu nepăsare, în vreme ce alții, aparent neafectați, trăiesc suferințe cumplite. Există apoi strania durere a membrului fantomă – poți simți cu acuitate extremă că te doare un picior care ți-a fost amputat. Durerea nu e însă doar un blestem, ci și un dar oferit de selecția naturală pentru a ne avertiza în privința pericolelor care pândesc organismul nostru – cei incapabili să simtă suferința fizică au de regulă o viață scurtă.

În „Durerea”, Alexandru Babeș prezintă sintetic, clar și intuitiv mecanismele neurale responsabile pentru această trăire complexă, istoria descoperirii lor și eforturile continue ale medicilor de a găsi substanțe care să aline suferințele fizice sau să facă posibile intervențiile chirurgicale. La fel ca în precedenta sa carte, Povestea creierului, Alexandru Babeș împletește informația științifică riguroasă cu trimiteri la filozofie, literatură sau artă și cu relatarea unor episoade semnificative dezvăluind evoluția mentalităților și căile nu întotdeauna directe ale progresului cunoașterii.

„Durerea este un subiect pe care, de regulă, preferăm să-l evităm, dar care ne preocupă, ne frământă. Într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin, mai devreme sau mai târziu, vom avea de-a face cu durerea. Este o întâlnire de la care nu ne putem sustrage. Durerea e universală, și asta explică faptul că de mai bine de două mii de ani oamenii își pun insistent întrebarea: Ce este, de fapt, durerea? Nu avem încă un răspuns definitiv, dar începe să se contureze, așa cum vom vedea, o nouă înțelegere a acestui concept. Cartea de față își propune să prezinte cum s-a ajuns la această viziune modernă, care au fost personajele care au influențat acest parcurs și cum ne-am luptat cu durerea cu mult înainte chiar de a încerca s-o înțelegem.“ — ALEXANDRU BABEȘ

Ediție bilingvă

Cuvânt înainte de Liana Alexandru

„Balada închisorii din Reading, ultima scriere a lui Oscar Wilde, poate fi citită ca o pledoarie pentru înțelegerea complexității naturii noastre, ca o formă de iubire și de libertate.

Azi, când poveștile lui pentru copii sunt traduse în toată lumea și sunt considerate încântătoare, când piesele de teatru sunt un reper al dramaturgiei clasice universale, când Portretul lui Dorian Gray împreună cu paradoxurile filozofice continuă să fascineze deopotrivă publicul larg și profesioniștii artelor, scăpăm din vedere că toate au fost crea­țiile unui om a cărui arhitectură interioară s-a configurat dintr-o imensă suferință.

Balada închisorii din Reading este forma cea mai înălțătoare pe care o putea lua drama ce i-a pecetluit lui Oscar Wilde această suferință: condamnarea la doi ani de închisoare pentru vinovăția de a fi fost el însuși.“ —LIANA ALEXANDRU

Traducere din greceşte, introduceri şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, membru al Academiei Române

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi

Volumul III Sfântul Maxim Mărturisitorul

Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi

Volumul IXSfântul Ioan Scărarul ♦ Avva Dorotei

Suntem confiscați de „actualitate”! Adică de „știri”, „analize” politice, informații de ultimă oră, confruntări de partid și reportaje de front din peisajul instituțional al momentului. Toate „fierbinți” și trecătoare. Cartea de față încearcă să iasă din strânsoarea acestor actualități evanescente (inactuale în fond, de vreme ce se uită în câteva zile), pentru a sonda teritoriul unor aparente „inactualități”: cele despre care nu prea vorbim, în ciuda relevanței lor universale și a impactului lor constant asupra vieților noastre. „Inactualități” care ne macină subliminal, care constituie, de fapt, substanța inevitabilă a căutărilor, spaimelor și nedumeririlor noastre. Nu promit că, la capătul lecturii, cititorul va fi „edificat” asupra problemelor de care m-am ocupat: rostul și istoria inimii, neliniștile și promisiunile bătrâneții, meteahna prostiei, sensul răului. Dar va regăsi, poate, un repertoriu de întrebări acute, cu a căror țesătură nu mai apucă, „ocupat” cum este (cum suntem toți), să se confrunte. Îmi fac iluzia că paginile acestea vor avea măcar efectul unor scurte promenade igienice, în afara hărțuielii cotidiene.

„Am cunoscut și boieri destrămați, din care nu rămăsese decât ambalajul. Dar pot invoca o sumedenie de motive pentru care «boieria» lui Neagu Djuvara îmi impunea. Mai întâi, eleganța sa. Modul îngrijit de a se îmbrăca, de a se purta și de a vorbi. Toate, cu firescul nobleții înnăscute, fără afectare, fără ornamentică de paradă. «Boierească» era și capacitatea lui Neagu Djuvara de a se mișca plin de grație pe granița subțire dintre cuviință și ina¬vuabil. Știa să fie politicos și cu derizoriul, și cu ridicolul, și cu bufoneria. Neagu Djuvara a readus la rampă istoria vie, istoria ca istorisire, istoria colocvială, prietenoasă, seducătoare, liberă de «ștaif» catedratic și de «exigențe» conjuncturale. Lucrările sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curăță, fără dureri, plămânii neoxigenați ai cititorului autohton și convertesc «normativitatea» solemnă a istoriei de cabinet în poftă vitală de cunoaș¬tere, în obiect al curiozității tinerești și al bucuriei.“ (ANDREI PLEȘU)

Pe copertă: Neagu Djuvara la Paris, în 1936.

Biolog pasionat și călător neobosit în spațiu, în timp și în sine însuși, Alexandru N. Stermin este, înainte de toate, un om care iubește magia lumii înconjurătoare, pe care o străbate cu pasul și o cercetează cu priviri mereu curioase. Prin intermediul însemnărilor de față te invită să-l însoțești într-o călătorie fabuloasă prin lume, din trecutul omenirii până în prezentul recent și din cea mai mare mlaștină din Transilvania până în jungla amazoniană. Ești gata?

Manfred Spitzer este autorul bestsellerului „Demența digitală”

Singurătatea este pericolul numărul unu pentru sănătate, crede psihiatrul și neurocercetătorul german Manfred Spitzer, care în cartea de față expune o serie de adevăruri incomode, temeinic cercetate științific, despre societatea contemporană.

Suntem tot mai singuri, iar acest lucru ne îmbolnăvește, ne înstrăinează de semenii noștri și poate chiar să ne ucidă. Cancerul, patologiile cardiovasculare și depresia înregistrează incidențe record, una dintre cauzele principale fiind cascada de schimbări psihosomatice declanșată de stresul provocat de singurătate. Indiferent că vorbim despre tineri sau oameni în vârstă, persoane prospere sau oameni cu mijloace reduse, femei sau bărbați, singurătatea nu scutește pe nimeni de suferințe fizice și sufletești.

În acest volum, autorul ne explică științific, dar și omenește ce este singurătatea și de ce este atât de nocivă. Mai mult, ne oferă și câteva mijloace simple să o combatem, când ne confruntăm personal cu ea sau când afectează pe cineva drag.

„Imaginați-vă că ar exista o boală care s-ar manifesta tot mai des și ar provoaca dureri cronice – o maladie contagioasă, încă necercetată de oamenii de știință, care s-ar răspândi atât de rapid încât nu am avea timp să ne imunizăm împotriva ei, și care ar fi clasificată drept una dintre cele mai frecvente cauze ale mortalității în lumea occidentală. O boală care favorizează apariția altor suferințe, de la răceli, depresie și demență la infarct, accident vascular cerebral și cancer. Această boală ar fi, prin urmare, un factor important de risc pentru apariția altor maladii cu incidență crescută și fatale. În același timp ar fi înșelătoare, deoarece mulți dintre cei afectați nici nu ar ști că suferă de ea. Această boală chiar există, și se numește singurătate.“

Poţi să faci multe lucruri în România, dar să te plictiseşti, sub nici o formă. Suntem o ţară veselă, chiar dacă pe teritoriul ei trăiesc şi oameni trişti. Cele unsprezece povestiri din Garoafe la bordel exact pe asta pun reflectorul, pe felul în care sursele de amuzament se pot ivi de oriunde. Radu Paraschivescu cotrobăie prin rafturile şi sertarele României de azi şi de ieri, după care creează păţanii menite să smulgă hohote sau măcar să provoace surâsuri. Unele par aşezate la frontiera plauzibilului, altele sunt situaţii de viaţă curentă trecute prin filtrul literaturii. Decorul se schimbă ca în caleidoscoapele copilăriei. Te trezeşti la un seminar despre cuplarea la cerinţele UE în agricultură, în platoul unei emisiuni TV unde lucrurile o iau razna pe nepusă masă sau la o discuţie între şefii de galerii pentru reducerea violenţei în tribune. Eşti părtaş la o farsă cazonă care aminteşte de anii 1980, le ţii companie bucureştenilor când primesc un înalt oaspete american sau asişti la un paradox pe sol străin: invazia individuală. Te miri de coincidenţele din viaţa unui bărbat care îşi duce zilele sub amprenta unei cifre anume, te freci la ochi când vezi ce face ratingul din viaţa omului şi descoperi până unde poate merge spiritul de iniţiativă al studentului român. Totul în registrul poantei, al parodiei, al bunei dispoziţii.

„Atenție, dragi confrați cititori, nu vă lăsați pradă iluziei că textul liminar vă oferă cheia cărții. El este doar ușa de intrare, pe tâmpla căreia avem două citate ca motto, din Proust și Mircea Eliade. Un indiciu, deja, cum că avem de-a face cu un autor manipulator, versatil, ludic subtil, aparent scufundat în Trecut (cuvânt nu o dată ortografiat cu majusculă, ceea ce imediat mi-a făcut-o simpatică pe autoare), dar care cultivă ambivalențele, misterul cu suspans și alchimia cu tâlcuri. Abia dincolo de jumătatea cărții observi că ai devenit un hamster trepidant sub ochii și gheruțele motanului narativ, o jucărie hipnotizată de capriciile sarcasmului amuzat cu care acesta se joacă de-a carnavalul cu velocitatea detectivistică impusă cititorului.

Când Serenela Ghițeanu va tipări al, să zicem, zecelea roman, se va vedea mai bine care din mulțimea cheilor șlefuite aici se va potrivi ușilor din viitoarele arhitecturi labirintice. Până atunci, să ne predăm cu plăcere misterelor oscilând între Poe și Eliade. Și nu încercați să țineți socoteala făpturilor extrase din jobenul prestidigitatorului. Abilitatea lui nu vrea să vă șocheze, ci mai degrabă să vă propună o terapie prin mirare și mister.“ — DAN C. MIHĂILESCU

„Acest antiroman, prima mea carte de proză, a apărut târziu în viaţa mea. Am scris povestiri fantastice, în adolescenţă, în anii ’80, pe care le-am citit la un cenaclu. În anii ’90 am mai publicat câteva povestiri, după care nu am mai scris deloc literatură. M-am dedicat carierei universitare şi am scris texte ştiinţifice, articole şi cărţi. Dintr-odată, în urmă cu patru ani, am reînceput să scriu proză scurtă. Iar pandemia, timp în care am lucrat online şi chiar am stat foarte mult în casă, m-a făcut să mă întorc serios la a scrie povestiri. De la una la alta, simţeam că se leagă între ele, că încerc să recuperez „timpul pierdut“ şi să înţeleg mai multe, în alt mod decât până atunci, despre mine. În plus, lumea din jurul nostru se schimba – şi se schimbă încă – radical, iar asta mi-a influenţat scrisul. Ce a rezultat este o carte despre Trecut, dar şi despre Prezent, aşa cum le percep eu.“

„Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au fost copii ai timpului lor la fel de mult ca politicienii sau intelectualii de frunte. Dar despre BOR se știu foarte puține lucruri. Fără deschiderea completă a arhivelor bisericești pentru toți istoricii și fără reliberalizarea arhivelor de stat, trecutul BOR va continua să fie o problemă spinoasă în istoria României. Ca și armata, serviciile secrete sau academia, Biserica se ferește de orice dezbatere în privința propriului trecut, și mai cu seamă în privința acelui trecut care o face contemporană cu patru regimuri politice dictatoriale: carlist, legionar, antonescian, comunist.

Ca istoric, am ales, firește, o abordare istoriografică mai degrabă decât teologică și am urmărit Biserica Ortodoxă Română în contextul dezvoltării statului român și a societății românești de la 1918 încoace. E o carte care se referă la BOR ca instituție, care urmărește detaliile împletirii dintre BOR și politică și înfățișează luptele pentru putere din Biserică. Accentul cade în aceste pagini pe relașia Biserică–stat–națiune, pe analiza acestei legături care continuă să exercite o influență însemnată asupra țării și a cetățenilor săi.“ — OLIVER JENS SCHMITT