Cărți

Ilustrații de Paul Stanish

Bestseller internațional, tradus în 30 de limbi și vândut în peste un milion de exemplare, cartea lui Steve Biddulph i-a ajutat pe părinții de pretutindeni să-și înțeleagă, în sfârșit, fiii. Acum, într-o ediție adusă la zi, pentru părinții secolului 21.

Să crești un băiat fericit, iubitor și responsabil în zilele noastre nu-i lucru ușor. Steve Biddulph trece în revistă toate provocările care apar încă de la nașterea copilului – primii pași, prietenii, școala, temele, sportul, internetul, sexul, violența, tentația drogurilor și a alcoolului – și oferă soluțiile potrivite nu doar pentru cuplurile de părinți, ci și pentru mamele și tații singuri. Scrisă cu căldură și umor și întemeiată pe deceniile de experiență a autorului ca psiholog și tată de familie, cartea îi învață pe părinți cum să le ofere copiilor îndrumarea de care au nevoie pentru a reuși în viață.

„Steve Biddulph este un fenomen editorial.“ — The Times

„O carte plină de înțelepciune despre ce înseamnă să treci de la copilărie la adolescență și maturitate și cum să-l ajuți pe fiul tău de-a lungul acestui drum.“ — The Independent

Ilustrații de Ana Alfianu

După bestsellerul „Fizica povestită”, Cristian Presură revine cu o nouă carte la fel de captivantă, de data aceasta dedicată copiilor pasionați de spațiul cosmic. Însoțită de minunatele ilustrații ale Anei Alfianu, O călătorie prin univers: astrofizica povestită spune cea mai grozavă poveste din câte s-au spus vreodată: aceea a universului și a oamenilor care au visat dintotdeauna să-i descifreze tainele.

„Dragi prieteni, astăzi pornim într-o palpitantă călătorie prin univers. Misiunea noastră spațială n-are nevoie de rachetă, fiindcă ne vor propulsa dorinţa de a cunoaşte şi puterea imaginaţiei. Împreună, vom îndrăzni să demontăm uluitoarea maşinărie cosmică şi să aflăm după ce legi funcţionează, să cercetăm cu metodă ştiinţifică incredibila acumulare de materie şi energie răspândită prin univers, să punem întrebări și să căutăm răspunsuri. Sunteţi gata? Să pornim, necunoscutul ne aşteaptă!" – CRISTIAN PRESURĂ

„Viața e simplă“ era deviza lui de tinerețe. Născut într-o familie de evrei cu veche tradiție în Țările Române, Mihail Sebastian a trăit însă în cea mai zbuciumată epocă din istoria modernă a Europei. S-a născut la Brăila, înaintea Primului Război Mondial, a citit, a scris, a iubit și a călătorit înaintea celui de al Doilea, a cunoscut teroarea antisemită părăsit de prieteni și a murit pe neașteptate în zorii așezării lumii în matca totalitarismului sovietic. Reconstituirea acestei vieți împletește cu măiestrie contextul istoric și intelectual al vremii cu scrierile gazetărești, cu lecturile, romanele, piesele de teatru și Jurnalul lui, într-un portret mai actual ca oricând pentru Europa zilelor noastre.

Mișcarea Legionară este și astăzi o hârtie de turnesol a societății românești, astfel că o nouă cercetare, care ține cont de toate aspectele fenomenului, e binevenită. Istoricul Cristian Manolachi reușește per­formanța unei sinteze cuprinzătoare – de la contextul politic la ideologia mișcării, la bazele ei sociale, organizare, facțiuni și jocuri de putere –, adăugând o serie de întrebări și unghiuri noi de abordare.

Cine au fost anonimii care au luptat în acest război civil ce cuprinsese societatea românească? Cine au fost victimele – evrei, români, oameni politici, studenți, comercianți, liberali sau carliști, țărăniști sau frați legionari din facțiuni adverse? Care a fost reacția autorităților? De ce nu și-a făcut justiția datoria aproape niciodată? Care era climatul opiniei publice? Cum arăta propaganda? Cum arăta frica?

Dincolo de inventarul minuțios al crimelor Legiunii, care întrec în inventivitate macabră orice alt episod violent din istoria politică a României, cum a fost, de fapt, cu putință punerea în funcțiune a mecanismului crimelor? La aproape un secol de la înființarea Mișcării Legionare, ecourile acelei epoci sumbre sunt departe de a se fi stins. Mai mult decât o cercetare istorică, cartea lui Cristian Manolachi este o lecție și un avertisment.

„Investigația lui Cristian Manolachi aduce o contribuţie importantă la elucidarea mecanismelor violenței, restituind și analizând formele pe care aceasta le-a îmbrăcat în viața politică a României interbelice, dar și climatul mental în care s-au născut atitudinile violente care au condus la punerea în act a asasinatelor politice. O cercetare cu atât mai actuală azi, când fenomenul violenței își face din nou loc în societate, sub cele mai diverse aspecte și forme.“ — TOADER NICOARĂ

Cuvânt înainte de Șerban Papacostea

În Arhiva Ordinului Teuton, salvată miraculos din marasmul celui de-al Doilea Război Mondial, este păstrat de secole un izvor de mare însemnătate privind finalul domniei lui Ștefan cel Mare. Este un document aproape necunoscut astăzi istoricilor de la noi.

Jurnalul de campanie al cavalerilor teutoni din vara–toamna anului 1497, redactat de secretarul general al Ordinului, Liborius Nacker, este publicat acum de medievistul Liviu Cîmpeanu pentru prima dată într-o ediție critică, însoțit de o traducere în limba română după originalele în germana și latina medievale, de o solidă anexă documentară și de studii introductive. Jurnalul evocă detalii inedite și esențiale legate de contextul politico-militar al epocii și ne oferă o imagine vie a oștii teutone care a suferit înfrângerea catastrofală de la Codrii Cosminului.

„Lucrarea domnului Liviu Cîmpeanu readuce în atenţia istoricilor un moment important al istoriei europene, încă insuficient elucidat. Izvorul pe care îl pune în circuitul ştiinţific această lucrare – material derivat din arhiva Ordinului Cavalerilor Teutoni – nu numai că oferă unele informaţii necunoscute până acum asupra acestui episod cu multiple implicaţii internaţionale, dar impune şi reconsiderarea interacţiunii forţelor politice implicate…

În istoria noastră, în speţă a Moldovei lui Ştefan cel Mare, anul 1497 – anume înfruntarea oştilor polone şi înfrângerea lor zdrobitoare – este nu numai un remarcabil moment de referinţă al istoriei militare, dar şi, în general, al politicii de apărare a caracterului de sine stătător al Moldovei în înfruntarea dintre marile puteri concurente la dominaţie asupra spaţiului central- şi sud-est european. Lucrarea domnului Liviu Cîmpeanu aduce în discuţia asupra acestui moment însemnat al istoriei general-europene şi româneşti un material documentar preţios, însoţit de lămuriri şi interpretări înnoitoare. Apariţia acestei lucrări va oferi istoriografiei noastre o sursă de informaţie valoroasă, eveniment care se cuvine salutat.“ — ŞERBAN PAPACOSTEA

O carte esențială pentru cei care vor să cunoască mai bine subteranele vii ale limbii române de azi.

„Argoul fascinează prin exotism şi familiaritate, fiind un limbaj deopotrivă depărtat şi apropiat, al altora şi al nostru: alcătuit din cuvinte uneori misterioase, cu formă de neînţeles, dar, mai des, înşelătoare prin sensul neobişnuit asociat unei forme banale. În acelaşi timp, argoul e o ilustrare a posibilităţilor ludice şi estetice ale limbii; un spaţiu în care îşi manifestă creativitatea vorbitori anonimi, dotaţi cu ingeniozitate şi umor. Multă vreme neînregistrate în scris şi necuprinse în dicţionare, unele dintre aceste cuvinte (şi expresii) şi-au schimbat destul de mult forma şi sensul, devenind mici enigme etimologice. Prezenta lucrare s-a încumetat pe acest teren alunecos, unde efortul detectivistic aduce surprize şi satisfacţii mai mari decât în zonele mai aşezate, mai cunoscute ale limbii.“ — RODICA ZAFIU

Selecția textelor și introducere de Tatiana Niculescu

„Ce pot face altceva decât să lupt în continuare, aşa cum îmi dictează ceea ce eu consider a fi datoria mea, să încerc să-i conving şi pe alţii să muncească, să ajungă la o soluţie, să nu cedeze, să facă eforturi supraomeneşti, să facă imposibilul în împrejurări imposibile – dacă fiecare om şi-ar îndeplini partea lui cu devotament, deznădejdea de zi cu zi a situaţiei s-ar mai îndulci puţin, măcar puţin! Nu cer minuni! Cer doar efort şi dorinţa de a ajuta! Nu plecarea capetelor fără speranţă şi observarea dificultăţilor, inerţia criminală de care sunt înconjurată din toate părţile, lipsa de energie, de mijloace, de «credinţă care mută munţii din loc», pe care rar o văd.“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI

„Îndrăznesc să sper că, deschizând această carte, cititorul își va recăpăta, graţie unei regine luminoase, încrederea în viaţă și bucuria de a trăi și poate va găsi forța de a face un exerciţiu de imaginaţie: să-și închipuie că, într-o bună zi, îl așteaptă în cutia de scrisori o carte poștală cu chipul reginei Maria și că, pe verso, mâna ei i-a dedicat gândurile cuprinse în aceste pagini.“ — TATIANA NICULESCU

Pe copertă: Carte poștală din colecția Virgil Ierunca

Selecţie şi prefaţă de Gabriel Liiceanu

„Mircea Ivănescu a reuşit să împingă cuvintele într-un teritoriu care părea să le rămână inaccesibil: teritoriul clipei, al atomului temporal, al părţii aceleia de timp care rezultă la capătul ultimului gest de disecţie imaginabilă în fluxul trăirilor noastre. Nimeni, la noi, nu a dat – în deplină discreţie – un relief mai teribil clipei ce trece, investite de cearcănul sufletului nostru. Nimeni, cred, nu a reuşit mai bine ca el să pună în scenă atomii trăirilor noastre.

«N-am tăiat eu poezia română în două», spune la un moment dat, cu modestia lui jucată, Ivănescu. Dar adevărul e că a tăiat-o, aducând-o în punctul din care, în modernitate, expresia sensibilităţii noastre s-a reconstruit integral.“ (Gabriel LIICEANU)

După ce ne-a fermecat cu poezia lui, Iv cel Naiv s-a hotărât să ne umple sufletele cu frumusețea gândurilor sale fără de rimă. Cel de-al doilea roman al lui este o poveste naivă care te va atinge mai mult decât crezi, despre un război în care probabil că lupți deja, fără să vrei sau, poate, cu bună știință.

Eu te-am făcut, eu te omor spune povestea locuitorilor unui orășel în care focul mocnit al conflictului dintre tineri și bătrâni prinde o asemenea putere, încât ajunge să ardă cu flacără, transformându-se într-un adevărat război.

Conflictul dintre generații există și a existat dintotdeauna, sfâșiind cu indiferență ceea ce doar iubirea poate coase la loc. Și doar naivitatea poate cotrobăi prin tragicele sertare ale unui măcel până găsește ceva amuzant. Doar imaginația curioasă și inocentă a unui naiv îți poate scoate războiul din suflet și din minte, proiectându-l pe ecranul fantasticului, în speranța că, astfel, oroarea conflictului dintre generații te va trezi înainte de a fi prea târziu.

Ai în față un roman de război naiv scris pe mai multe voci, pentru că doar ascultând-o cu atenție pe fiecare vei putea distinge și înțelege cât mai mult din cele 360 de grade ale adevărului.

Citindu-l, cea mai mare provocare va fi să nu te așezi în nici una dintre tabere, indiferent dacă te consideri tânăr sau bătrân. Dacă poți.

Publicată în 1792, „Religia în limitele rațiunii pure”, lucrare de mare însemnătate în istoria gândirii religioase occidentale, reprezintă o încercare de a demonstra că morala poate exista foarte bine fără ideea unei ființe supreme și că nu depinde de religie, ci își este suficientă sieși, grație rațiunii practice pure. Abordând toate temele aferente unei filozofii a religiei de înaltă ținută, Kant îi vorbește cititorului despre credință și Dumnezeu, despre etică și ideea binelui suprem, despre cult și Biblie, în cadrul unui discurs de o ireproșabilă rigoare.

„Morala, în măsura în care este întemeiată pe conceptul de om ca ființă liberă, nu are nevoie nici de ideea unei alte ființe superioare ei spre a-și cunoaște datoria, și nici de un alt resort decât legea însăși, spre a respecta datoria. Cel puțin este vina omului dacă în el există o asemenea nevoie, care în acest caz nici nu poate fi înlăturată de altceva, întrucât ceea ce nu izvorăște din el însuși și din libertatea lui nu compensează lipsa propriei moralități.“ — IMMANUEL KANT

Ilustrații de Milla Vestin

Tradus în peste 23 de ţări, Radio Popov şi copiii uitaţi spune o poveste plină de umor şi căldură, care ne aduce aminte de unii dintre cei mai îndrăgiţi clasici ai literaturii pentru copii, precum Roald Dahl şi Astrid Lindgren.

Alfred are nouă ani şi, practic, trăieşte singur. Mama lui a dispărut de multă vreme, iar tatăl, plecat mai mereu în călătorii de afaceri, nu pare să-şi amintească întotdeauna că băiatul există.

Într-o noapte altfel decât toate nopţile, Alfred fuge de-acasă cu Amanda, din soiul misterios al Urechilor Ciulite, care îi ajută pe copiii uitaţi, vârându-le în cutia poştală mere, şosete de lână şi sendvişuri.

Aşa începe o aventură incredibilă, care schimbă totul, şi nu doar pentru Alfred. În casa de culoarea terciului de fructe de pădure a Amandei, băiatul mănâncă bunătăţi, citeşte pe săturate şi descoperă un vechi emiţător radio proiectat chiar de marele fizician A.S. Popov. Cu ajutorul lui, Alfred începe să transmită în secret o emisiune nocturnă, pe care o ascultă ceilalţi copii uitaţi din oraş.

Vor putea oare Alfred şi Amanda să-i ajute pe toţi? Şi ce se va întâmpla când tatăl băiatului va băga de seamă că a dispărut? Şi, mai presus de toate, cine sunt, de fapt, Urechile Ciulite?

NPR Best Book of the Year, Amazon Best Book of the Month

Ce faci când ți s-a spus toată viața să stai departe de magie, fiindcă s-ar putea să se întoarcă împotriva ta?

Într-o lume peste care stăpânesc țesătorii de vrăji, câțiva adolescenți cu vieți zbuciumate și talente neobișnuite sunt aduși împreună de un personaj misterios, care le încredințează o misiune imposibilă: să fure o piatră cu puteri dincolo de orice închipuire de la cel mai primejdios vrăjitor. Eșecul este inacceptabil, dar succesul le-ar putea fi fatal.

Promisiunea unei răsplăți pe măsură îi ademenește pe Callan, un bă­iat de 14 ani, care se pricepe să fure orice și citește oamenii ca pe-o carte deschisă, pe Meriel, expertă în acrobații (și cuțite!), pe Gareth, pasionat de cărți misterioase, în paginile cărora găsește răspunsuri la aproape toate întrebările, pe Lachlan, care poate obține orice de la oricine, și pe Coadă de Vulpe, fata fără chip, care poate să se cațere pe acoperișuri ca o pisică.

Deși viața i-a făcut să nu aibă încredere în nimeni, cei cinci trebuie să învețe să se bazeze unul pe celălalt ca să supraviețuiască forței cataclismice pe care au dezlănțuit-o.

O aventură de proporții, infuzată de magie și cu o notă de steam punk, care se citește și se trăiește cu răsuflarea tăiată.

În ciuda progreselor biologiei moleculare din ultimele decenii, nimeni n-a reușit să creeze viață pornind exclusiv de la materie nevie. Ce anume scapă înțelegerii noastre privind fenomenul vieții, cel mai uimitor din universul cunoscut?

Un fizician, Jim Al-Khalili, și un biolog, Johnjoe McFadden, încearcă să găsească răspunsul la această întrebare din perspectiva unui nou domeniu de cercetare: biologia cuantică. Ideea că mecanica cuantică, teoria care descrie lumea la nivelul atomilor și moleculelor, are de spus un cuvânt decisiv în biologie a fost avansată încă din anii 1940 de Erwin Schrödinger, autorul celebrei cărți „Ce este viața?”, dar până relativ recent au lipsit datele experimentale care s-o susțină.

Al-Khalili și McFadden aduc în „Viața la limită” dovezi fascinante că fotosinteza, acțiunea enzimelor, simțul olfactiv, orientarea în zbor a păsărilor sau fluturilor care migrează și mecanismele genetice pot fi înțelese doar apelând la fenomene cuantice. Viața se află la frontiera dintre lumea clasică, guvernată de legile newtoniene și termodinamică, și strania lume cuantică, de ale cărei trucuri magice au ajuns să profite organismele vii în evoluția lor întinsă pe miliarde de ani. Poate că abia creând-o noi înșine am ajunge să înțelegem cu adevărat ce e viața, iar astfel am beneficia de tehnologii care să permită, de pildă, vindecarea țesuturilor noastre deteriorate.

„Marea întrebare a ştiinţei, aflată în centrul cărții noastre, este cum se transformă zi de zi atomii şi moleculele inerte, care se găsesc în pietre, în ceva care fuge, sare, zboară, navighează, înoată, crește, iubește, urăște, are dorințe sexuale, se teme, gândește, râde, plânge, trăiește. Obișnuința cu ea face ca această extraordinară transformare să nu impresioneze, dar trebuie să ne amintim că nici în epoca ingineriei genetice şi biologiei sintetice nimic viu n-a fost creat de oameni exclusiv din materie neînsufleţită.“

Alex Drace-Francis ne oferă o analiză a cultivării, consumului și comercializării porumbului în ţările române din perioada otomană până în ajunul Primului Război Mondial, precum și a semnificației culturale a mămăligii în literatură, artă, film, folclor și bucătărie, într-o ediție revăzută și completată special pentru publicul românesc.

„Cine s-ar fi gândit că mămăliga ar putea să aibă o istorie? Că păpuşoiul poate fi vedetă? Că mălaiul are o poveste de spus? Scotocind prin arhive, prin documente vechi şi cronici mai noi, printre reţete şi leacuri, Alex Drace-Francis ne propune o analiză savuroasă şi erudită a mămăligii şi mămăligarilor. Spunându-le povestea, istoricul ne poartă, vreme de două secole, printre boieri şi ţărani, săraci şi bogaţi, târgoveţi şi negustori care amestecă de zor, în ceaunul fierbinte, odată cu făina de păpuşoi, moravuri, identități sociale şi etnice, istorii politice, tensiuni şi revoluţii. Bolborosind domol pe vatra istoriei, mămăliga ne așteaptă, aşadar, s-o înfulecăm, cu brânză şi lapte sau goală, delectându-ne cu mii de detalii dintr-o lume în care ea trona aproape zi de zi pe fiecare masă.“ — CONSTANŢA VINTILĂ

„Cartea lui Alex Drace-Francis este mai mult decât o poveste a porumbului și a mămăligii. Pornind de la problema imaginii ei, autorul o găsește nu doar în caravanele negustorilor și-n ceaunul țăranilor, ci și în mintea oamenilor, în diverse reprezentări fundamentale pentru istoria națională. Porumbul și mămăliga sunt puncte de intrare ideale în temele culturale românești, precum și în cele privitoare la schimbarea socială și revoluție. O lucrare importantă, remarcabilă.“ — CONSTANTIN BĂRBULESCU

„Istoria întortocheată a cultivării porumbului și pregătirii mămăligii în teritoriile care compun România de azi are o importanță care merge mai departe de inventarierea seacă a datelor și referințelor. Dacă o vom urmări în detaliu, vom putea vedea problemele mai ample de istorie națională, transnațională și interimperială într-o lumină nouă și într-un context mai larg. Porumbul a schimbat nu doar alimentația oamenilor, ci și posibilitățile pe care le aveau la dispoziție: ce puteau și ce nu puteau face. Un studiu mai atent al producției și consumului de porumb ne poate ajuta să înțelegem mai bine istoria acestor principate de graniță și interacțiunea dintre ele în îndelungata tranziție de la imperiu la națiune.“ — ALEX DRACE-FRANCIS

S‑ar putea ca, atunci când pierdem fiinţele cele mai apropiate, ele să ne ia într‑o măsură cu ele. Tocmai pentru că o parte din tine migrează odată cu cei care au plecat, moartea e descărcată în bună parte de dificultatea ei. Poate că noi murim cu ochii ațintiți către ei. Și poate că, în felul acesta, trăim moartea într‑o formă mai blândă.

Fenomen vechi de când lumea, dictatura a suferit o transformare majoră odată cu sfârșitul Primului Război Mondial și apariția sistemelor totalitare comunist și fascist, Marea Criză din 1929 favorizând mai apoi venirea la putere a nazismului.

Timp de patru generații, pe toate continentele, regimurile ideologice totalitare au făcut să domnească în țările pe care le-au guvernat o ordine de fier, întreținută prin războaie și exterminări, marcând un secol barbar, care a frânt încrederea în progresul omenirii. Această formă absolută de absolutism a fost orchestrată de lideri nemiloși, care, în ciuda unor traiectorii și caractere diferite, adesea diametral opuse, au fost mânați de aceeași sete de putere întemeiată pe banalizarea terorii, de aceeași neîncredere în semeni și de același dispreț profund față de viața umană și față de orice formă de libertate.

„Secolul dictatorilor” ne pune în fața unei galerii a ororilor care ar trebui să ne rămână gravată în memorie: portretele celor mai importanți 22 de dictatori ai secolului XX, cu tot ce au făcut acești tirani în numele ideologiei sau al setei de putere.

Ilustrații de Raquel Díaz Reguera

Alcătuită din versiuni moderne ale unor povești tradiţionale din diferite culturi, această carte le oferă copiilor o călătorie amuzantă, plină de imaginație, în adâncul propriului suflet.

„Ne-am hotărât sa publicăm cartea de față pentru ca părinții să poată împărtăși cu copiii lor aceste povești menite să-i facă să reflecteze asupra valorii personale și asupra dreptului de a fi fericiți așa cum sunt, nu așa cum se așteaptă lumea să fie. Fiecare dintre aceste povești ilustrează un aspect important al procesului de edificare a stimei de sine, care, ca un far călăuzitor, le va arăta celor mici calea de urmat pentru a deveni adulți siguri pe ei, independenți și toleranți – față de sine și faţă de ceilalți. Îți mulțumim că ne ajuți să sădim semințele unei lumi mai frumoase, mai bune și mai responsabile.“ — ÁLEX ROVIRA, FRANCESC MIRALLES

Include un ghid al celor 12 chei ale stimei de sine la copii O carte terapeutică: întarirea stimei de sine este cea mai bună apărare împotriva bullying-ului

Cu fotografii din arhiva autorului

În Irak, Iran, Siria sau Libia, șantierele deschise de întreprinderile României socialiste aduceau sute de milioane de dolari la bugetul de stat. Era valuta cu care se plătea datoria externă contractată de Ceau­șescu pentru a construi în țară o industrie grea falimentară.

În pofida condițiilor de muncă și de trai dificile, în pofida supravegherii stricte a „organelor“, al căror braț lung ajungea la mii de kilometri, în pofida riscurilor dintr-o regiune zguduită de conflicte armate, era o șansă de mai bine pentru zeci de mii de muncitori și de specialiști români: pe lângă lipsurile de acasă, viața în țările Lumii a Treia părea de-a dreptul prosperă.

Este unul dintre aspectele Epocii de Aur prea puțin cunoscute și atunci, și astăzi. Dincolo de fascinația culturală a Orientului antic sau contemporan, relatarea profesorului Emil Sîrbulescu surprinde cu finețe și mentalitățile românilor sau ale arabilor, și jocurile de putere dintr-o mare întreprindere socialistă, și relațiile dintre autoritățile române și cele ale unui Irak aflat în plin război. Unică în peisajul memo­rialisticii de la noi, este o mărturie cu atât mai prețioasă.

„Dennis Deletant cunoaște România de aproape 60 de ani și tot de atâta vreme călătorește dinspre Vest spre Est pentru a înțelege, pentru a scrie, pentru a ajuta, pentru a pune reflectorul asupra istoriei noastre recente, pe care adesea o știe mai bine decât noi. Suntem întâi de toate în fața unor memorii scrise cu empatie și umor despre acest du-te-vino al său între Londra și București, despre piedicile descurajante puse de Securitatea lui Ceaușescu tânărului cercetător englez dornic să studieze limba și istoria României în anii ’60, despre cât de greu a fost în anii ’70 să obțină un pașaport cu viză de ieșire pentru proaspăta sa soție româncă, despre dosarul de 1.500 de pagini pe care i l-a întocmit Securitatea. Apoi, cartea descrie bucăți de istorie necunoscute în profunzime, pe care Dennis Deletant le elucidează datorită unor întâlniri și conversații importante, dacă nu cumva providențiale. Volumul conturează, de asemenea, portretele unor personaje care au jucat diferite roluri în ultimii 30 de ani și pe care autorul le-a cunoscut bine – Corneliu Coposu, cel care avea să devină liderul opoziției postdecembriste, sau Mircea Răceanu, diplomatul român condamnat la moarte în 1989 pentru că spionase în favoarea Washingtonului. În căutarea României ne ajută să nu uităm, ne povestește de unde venim și ce drum lung am făcut în ultimii 60 de ani. Totul este văzut prin lentila celui care are și destulă distanță, și suficientă apropiere pentru a ne arăta doar detaliile care contează.“ — SABINA FATI

Ilustrații de Petur Antonsson

Scriitorul american Ben Guterson este autorul trilogiei de succes „Casa de Iarnă”, tradusă în zece limbi, care i-a adus nominalizări pe lista scurtă la prestigioasele Edgar Award și Agatha Award în 2019. Publicat în Statele Unite în 2022, „Misterul Turnului din Vista Point” este deja tradus în șapte limbi.

Atunci când viața îi pune la încercare, membrii familiei Einstein se mută la Vista Point, un orășel fermecător și în aparență liniștit, ca să-și dea șansa unui nou început. Acolo, Zack, în vârstă de 11 ani, cel mai mic dintre copii, se împrietenește cu Ann, o fată haioasă, care știe o mulțime de povești despre locurile din jur. Cu ajutorul ei, băiatul are parte de o vacanță de pomină: descoperă o peșteră tainică, cu mesaje ciudate scrise pe pereți, o cabană abandonată în mijlocul pădurii, un vechi cimitir și, mai presus de toate, un turn părăsit, pe a cărui cupolă un medalion argintiu e purtătorul unui mesaj pe care nimeni n-a reușit să-l descifreze până acum. Dar mai e ceva care nu-i dă pace lui Zack: prietena lui, Ann, despre care nu știe mare lucru, pare că ascunde ea însăși un secret. Ce să fie?

Ediţie revăzută, întregită cu o nouă introducere, a celor trei cărţi

„Să nu uitați niciodată că noi suntem încă primii creștini. Dezbinările actuale dintre noi sunt, să sperăm, o boală a copilăriei: abia acum ne ies dinții. Fără îndoială că lumea din afară crede tocmai contrariul, susținând că am muri de bătrânețe. Dar au mai crezut așa de foarte multe ori. Iarăși și iarăși s-a crezut că se apropie sfârșitul creștinismului, din cauza persecuțiilor din afară sau a descompunerii dinăuntru, din cauza ridicării mahomedanismului, din cauza progresului științelor naturii, din cauza ridicării marilor mișcări revoluționare anticreștine. Dar lumea a fost dezamăgită de fiecare dată.“ — C.S. LEWIS

Sherry Turkle, profesoară de științe sociale la MIT și specialistă în domeniul tehnologiei informației și comunicării, ne arată că există cel puțin o victimă neașteptată a dependenței noastre de tehnologie. Folosirea excesivă a mijloacelor digitale de comunicare a dus la scăderea calității conversațiilor directe și a relațiilor umane, împiedicându-ne să aprofundăm informațiile și să-i ascultăm cu adevărat pe ceilalți. „Redescoperirea conversației” este o lectură obligatorie pentru toți cei interesați de modul în care tehnologia ne influențează viața și de felul în care ne putem reconecta cu semenii la un nivel mai profund.

„Un îndemn către prețuirea intimității comunicării directe și spontane.“ — Kirkus

Cele trei eseuri cuprinse în acest al doilea volum din „Parerga et paralipomena” (1851) – culegere târzie, apărută la 33 de ani de la publicarea primului volum din „Lumea ca voinţă şi reprezentare” – nu reprezintă o simplă anexă a acestei opere, ci complementul ei necesar, care a pregătit succesul fulgerător şi recunoaşterea generală a gândirii lui Schopenhauer din ultimul deceniu de viaţă.

Primul dintre aceste eseuri, „Despre filozofia de universitate“, conţine o analiză, extrem de actuală şi astăzi, a mecanismelor pătrunderii și impunerii ideologiei oficiale în mediul academic, cu consecințe mergând de la bizarerie și ridicol până la trădarea adevărului, la anihilarea spiritului critic și la compromiterea formării intelectuale a tinerei generații. Cel de al doilea eseu, „Despre inten­ţionalitatea vizibilă din destinul individului“, merge pe urmele eforturilor vechilor greci de explicitare a forţelor invizibile care determină evenimentele vieţii individuale. O sută de ani mai târziu, C.G. Jung va elabora noțiunea de „sincronicitate“ pornind de la concepția dezvoltată aici de Schopenhauer. În ultima scriere din volum, „Eseu despre vederea de spirite și altele conexe“, îl regăsim pe Schopenhauer confruntat cu o serie de mărturii privitoare la așa-numitele fenomene oculte, cărora le propune o explicaţie unică. Demersul său reușește atât să conserve premisele kantiene ale dualității fenomen–lucru în sine, cât și să aducă o dovadă supli­mentară în favoarea propriei teorii a voinței, care va constitui una din sursele de inspiraţie ale psihanalizei freudiene.

Ilustrații de Mihail Coșulețu

„Dacă este încetățenită ideea că scriitor adevărat este doar acela care are o voce ușor recognoscibilă în orice carte a lui, îmi place să cred că am scris cărți pe voci atât de diferite, încât să fiu considerat un diletant, un debutant cu fiecare volum publicat. Asta fiindcă niciodată n-am crezut că vocea mea e importantă, ci mai ales vocea literaturii, iar uneori există mai multe voci chiar în interiorul câte unei singure cărți pe care am scris-o.

În Bilete de sinucigaș cred că sunt cele mai multe voci, nu doar din ce am scris până acum, ci din tot ce voi fi scris vreodată. Și așa cred că e cel mai potrivit să fie citită cartea aceasta: ca o suprapunere de voci indi­viduale care formează un singur și mare strigăt, o ultimă șoaptă.“

Filozofii Élisabeth de Fontenay și Alain Finkielkraut reașază la loc de cinste tradiţia schimbului epistolar. În pofida prieteniei de peste patruzeci de ani, subiectele care-i despart sunt numeroase și ţin mai ales de adeziunile ideologice ale fiecăruia. În această dispută captivantă, interlocutorii apelează la Foucault, Levinas, Adorno sau Kundera, abordând teme precum identitatea, feminismul, teoria de gen, conservatorismul, papa Francisc, drepturile omului sau iudaitatea. Sunt teme actuale, teme pentru care se poartă războaiele culturale ale epocii noastre.

„Memoriile lui Ştefan Zeletin sunt un rechizitoriu dur la adresa pregătirii precare a armatei în toamna anului 1916, odată cu intrarea României în război. Prea puține au fost vocile care să treacă peste tendința eroizantă și să aibă curajul, la fel ca Zeletin, de a descrie incompetența autorităților civile și militare, debandada în care s-a făcut retragerea trupelor, după entuziasmul intrării în Transilvania. Cu atât mai sfâșietoare sunt paginile în care autorul descrie prăbușirea moralului soldaților, disperarea lor care-i împingea să se predea inamicului, precum și tragedia populației pornite în refugiu înspre Moldova. Cartea aceasta rămâne una dintre cele mai zguduitoare și autentice mărturii – povestea unui filozof-ofițer captiv într-un dezastru de altfel previzibil.“ — SORIN CRISTESCU

„O indignare sfântă respiră din fiece cuvânt al amintirilor de război pe care le-a consemnat în dureroasa scriere Retragerea… În scrisul său, autorul nu cunoaşte cruţare, convenţie, perifrază… Mai puţin ca oriunde şi mai puţin ca orice, veţi găsi în preocuparea lui Zeletin minciuna şi farsa; cu deosebire lipseşte convenţionala minciună a puţin închegatei noastre societăţi. Zeletin are în schimb – şi o are fără s-o caute – o naturală cutezanţă, izvorâtă din autoritatea ce-i însoţeşte pretutindeni cuvântul lui scris.“ — CEZAR PAPACOSTEA (1935)

Ediție îngrijită și prefațată de Marius Vasileanu

„Care este, așadar, testamentul, moștenirea lui Alexandru Mironescu, lăsată prin acest Jurnal?

Este bucuria pură, bucuria celui dedicat cunoașterii sub toate formele: umană, divină și mai ales a propriei sale ființe.

Este o anume atitudine de viață, provenită din bogata sa experiență, a unei puternice personalități, care se regăsește cu prisosință în Jurnal. Cercetătorul chimist, validat prin viața sa științifică, care se apropie treptat de filozofia științei și de filozofia religiei, ulterior de mistica creștin-ortodoxă în forma sa cea mai vie, prin practica isihastă, la Rugul Aprins, pledează în acest Jurnal în favoarea științei, dar totodată pentru non-idolatrizarea științei.

Este o formă de generozitate deschisă spre toate orizonturile căutării spirituale. Este o deschidere realistă către realitatea prezentă și viitoare, mai ales cea politică – comunismul va cădea, intuia Mironescu, tocmai în 1968 când nimeni nu credea aceasta, ba chiar o seamă de intelectuali români aderau la Partidul Comunist.

Este o formă superioară de luciditate (trezvie) care nu se lasă amăgită de cântecele de sirenă, din ce în ce mai abil deghizate, ale acestei lumi. Iar Al. Mironescu întreprinde în Jurnal ample incursiuni pe mările și oceanele cunoașterii umane pentru devoalarea cântecelor de sirenă: fie acestea geopolitice, fie culturale, fie spirituale.

Este o specie de creștinism ortodox în care primează căutarea Dumnezeului celui Viu. De aceea, creștinismul mărturisit de Jurnalul lui Al. Mironescu nu este nicicând încruntat, este optimist și încrezător în generozitatea Duhului.“ — MARIUS VASILEANU

„A fost unul din cei mai curați oameni din câți am cunoscut. și un creștin cum rar întâlnim: nebigot, nehabotnic, nefățarnic; drept și îngăduitor.“ — N. STEINHARDT

„Urmărind de-a lungul anilor scrisul lui Daniel Vighi și al lui Viorel Marineasa, m-am trezit meditând: greu nu e să ai proiecte, greu e să le duci la capăt. Cei doi autori timișoreni au trecut cu brio această probă, desfășurată pe parcursul a mulți ani. Variantă sui-generis, central-europeană și fantastă, a cuplului Ilf și Petrov, Vighi și Marineasa scutură «colbuitele pagini» ale trecutului (mai apropiat sau mai îndepărtat) pentru a le îmbrăca în hainele, când ironice, când nostalgice, ale unei proze viguroase, pline de culoare și forță, care încântă și instruiește în același timp. Aventura lor în doi e un demers exemplar, în care competența intelectuală și talentul artistic alcătuiesc un aliaj indestructibil.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ

„Sunt doi. Doi prieteni vechi, doi scriitori. Fiecare cu proza lui, cu stilul lui de a trăi, de a păşi prin literatură, de a povesti. Şi, până la un punct, fiecare cu volumele lui. Dar, la un moment dat, au fost îndemnaţi să se întâlnească în pagină şi să compună la patru mâini. Sau să păşească în doi, ca într-un balet. Îşi dau teme, personaje, locuri, lucruri, despre care deapănă amintiri, fiecare pe limba lui, cu stilul lui. Vighi, cu neastâmpărul său unic, de copil mare, mereu uimit de cum arată lumea, mereu ghiduş, cu frazele de neoprit. Marineasa, cu ticăitul lui de ceas nemţesc, ba chiar cu o anume ticăială de meşteşugar desăvârşit, un copil mare, mereu ştiutor şi sfătos, plin de umor bine strunit. Daniel şi Viorel. Un fel de Lolek şi Bolek de pe Bega. Scriu despre tot ce le cade sub ochi sau bat neobosiţi străzile Timişoarei şi Lipovei. Iar la sfârşit, după multe peripeţii, cei doi poznaşi găsesc calea de a scoate povestea la liman. Şi atunci ni se dezvăluie, în toată frumuseţea şi bogăţia lui, acel pas de deux minunat: proza pe care o scriu împreună.“ — ADRIANA BABEȚI

Ilustrații de A. Laptev

Una dintre cele mai iubite și mai citite cărți pentru cei mici, însoțită de minunatele ilustrații color care le-au încântat copilăria celor mari.

În Orașul Florilor, locuitorii săi prichindei au nume care spun totul despre talentele, ocupațiile și firile lor: Știetot, Pilulă, Șurubel și Piuliță, Zahar Zaharescu, Limonadă, Glonțișor, Acuarelă, Guzlă, Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Gogoașă, Zăpăcilă, Posibil și Probabil. Este clar că Habarnam nu știe nimic! Degeaba încearcă să se facă muzicant, pictor, poet, șofer de curse… Dar transformarea lui începe să se petreacă odată cu plecarea într-o expediție nemaipomenită în lumea prichindeilor, la capătul căreia Habarnam știe chiar să șI citească!

Stephen Greenblatt cercetează figurile marilor tirani din piesele lui Shakespeare – Richard III, Macbeth, Lear, Coriolan – pentru a răspunde la o întrebare mereu actuală: cum e cu putință ca o națiune să încapă pe mâna unui despot? Cartea de față nu este numai excursul unui specialist de primă mână în opera shakespeariană, ci și, înainte de toate, o analiză strălucită a ideii de putere, dincolo de epoca în care ea se manifestă. Care sunt circumstanțele sociale, dar și resorturile psihologice care fac posibilă ascensiunea la putere a unor personaje patologice și ce urme lasă acestea pe chipul lumii în care trăim? Referințele la lumea ficțională și istorică a lui Shakespeare, precum și aluziile la tiranii prezentului zugrăvesc un tablou viu al corupției umane, la fel de actual și astăzi.