Cărți

„Despre natura umană” este o adevărată introducere în gândirea filozofului Roger Scruton. Eseurile cuprinse în volum trec în revistă principalele sale teme de reflecţie. Elementul care le leagă este protestul împotriva tendinţei reducţioniste manifestate astăzi în cele mai variate – şi neaşteptate – sfere ale vieţii şi gândirii, tendinţă care se bucură, din nefericire, de o imensă popularitate. Roger Scruton analizează cu toată atenţia şi obiectivitatea teoriile pe care le critică, prezentându-le genealogia, subliniindu-le meri­tele, recunoscându-le, de câte ori e cazul, îndreptăţirea parţială.

Într-un stil polemic sclipitor, Scruton ne reaminteşte că omul nu este doar un animal înzestrat cu o construcţie aparte a creierului, că rolul religiei nu se reduce la explicarea lumii, că morala nu este doar un calcul aritmetic mai mult sau mai puţin subtil, că problema sexuală nu se rezumă la consimţământ şi că relaţiile dintre oameni nu pot fi întemeiate pe diverse tipuri de contracte.

John Dolittle este un doctor cu suflet bun, care iubește animalele și are de tot felul – peștișori aurii în iazul din grădină, șoareci albi într-un pian și un arici în pivniță. Dar, cu timpul, pe lângă casa lui se aciuează încă multe altele. Ca să le înțeleagă mai bine, le învață limba și se hotărăște să devină medic veterinar, iar vestea despre darul lui extraordinar se răspândește cu repeziciune. Într-o zi, Dolittle află că în Africa maimuțele suferă de o boală cumplită, așa că pornește pe dată într-acolo împreună cu cei mai buni prieteni ai săi. În timpul călătoriei aventurile se țin lanț: trebuie să traverseze teritoriul Jolliginki, să negocieze cu regele acestui ținut și, mai mult, să dea piept cu o bandă de pirați nelegiuiți.

Anne Frank este un nume familiar chiar și pentru cei care nu au citit Jurnalul. Îl poartă străzi, școli de pe toate meridianele. Îl poartă mult vizitatul muzeu din Amsterdam și fundația care l-a organizat în imobilul unde se afla Anexa secretă.

Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți – Cei mai importanți oameni ai secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX, Operele literare definitorii pentru același secol, ca să numim doar câteva din multele topuri stabilite de specialiști, de ziariști ori chiar de marele public.

Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 70 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.

La celebritatea Jurnalului au contribuit neîndoielnic adaptările sale teatrale și cinematografice, faptul că a devenit materie de studiu în multe școli din lume, că a fost obiectul unor analize subtile, dar și ținta unor vehemente atacuri.

Anne Frank a lăsat cea mai frapantă mărturie umană din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mai mult, a dat un chip, o voce, un nume milioanelor de victime inocente – fără chip, fără voce, fără nume – ale barbariei naziste. Anne Frank nu e o simplă autoare; împreună cu cartea ei, a devenit un simbol.

Ca să înțelegem cât de importantă este opera lui Lucian Boia, este suficient să ne imaginăm istoria post-decembristă în lipsa ei. Cărțile sale au însemnat un demers necesar de descifrare și explicare a evenimentelor, proceselor și conceptelor; fără ele, domeniul istoriei, moștenitor de fapt al propagandei comuniste și al instrumentarului ideologic naționalist, ar fi fost tributar și astăzi neadevărului. Lucian Boia are meritul de a fi scos de la naftalină așa-zisul „dat“ istoric, predat în manuale și vehiculat în scop propagandistic, pentru a-l pune sub semnul îndoielii și pentru a-l cerceta temeinic, pornind de la însuși fundamentul său.

De-a lungul timpului, Lucian Boia a deschis orizontul cititorilor din România și a educat prin cărțile sale și prin dialogul pe care l-au declanșat acestea în spațiul public. Cele 32 de interviuri selectate în acest volum fac radiografia ultimului sfert de veac, pe parcursul căruia un istoric incomod a reușit să-și pună amprenta asupra unei întregi generații, care a învățat astfel să gândească dincolo de șabloane.

Ilustrații de Livia Coloji

„Lumea lui Arpagic este lumea în care tot ce e firesc e miracol. O lume fermecată în care se produce miracolul naşterii dintr-o sămânţă cât o gămălie de ac a unei plante cu frunze şi flori, care, la rândul lor, nasc fructe şi seminţe. Iar pe lângă această minune, nimic nu mai pare de neînchipuit: faptul că animalele citesc, păsările au emoţii, fluturii au idei şi legumele sentimente. De altfel, când am scris prima dintre aceste cărţi, nicio clipă nu m-am gândit că o scriu pentru copii. Mă jucam cu mine însămi. Abia dupa ce, publicând-o, copiii au adoptat-o, am continuat să scriu gândindu-mă la ei ca la nişte parteneri de joc." (Ana Blandiana în interviul acordat Simonei Chiţan pentru Evenimentul Zilei, 26 oct 2008)

Inventar al temelor modernității, cartografie a lumii intelectuale, trecere în revistă a lipsurilor de care suferă cunoașterea și a bolilor minții umane, „Cele două cărți despre excelența și progresul cunoașterii” constituie, în același timp, un manifest al cooperării între spiritele active ale Europei. Această scriere definitorie a umanismului renascentist schițează proiectul unei culturi instituționale fundamentale pentru dezvoltarea științei moderne. Nu mai puțin însă, ea este o afirmare a importanței perene a filozofiei. Arareori ni se ivește ocazia întâlnirii cu o operă care să ofere imaginea fidelă a unei epoci, vădind, totodată, valoare filozofică universală.

Acum, când adevărul și libertatea sunt din ce în ce mai amenințate, integritatea de care au dat dovadă Churchill și Orwell devine cu atât mai demnă de urmat. Exponenți ai spiritului britanic, vizionari și entuziaști, ei au luptat pentru libertatea individului și pentru democrație, punându-și amprenta pentru totdeauna asupra culturii noastre și a felului în care este înțeleasă viața cetății.

Thomas E. Ricks, laureat al Premiului Pulitzer, ne demonstrează că valoarea de simbol a celor doi oameni extraordinari rămâne la fel de importantă astăzi ca și odinioară. Churchill și Orwell au avut opinii politice divergente, dar ambii au ridicat libertatea la rangul suprem. Și totuși, la sfârșitul anilor ’30, nu mulți le împărtășeau convingerile: democrația avea prea puțini susținători, iar pretutindeni în lume fascismul și comunismul cucereau tot mai mult teren.

Churchill și Orwell au fost vocile necesare ale epocii lor, înfruntându-i cu îndrăzneală pe dușmanii libertății și împotrivindu-se tuturor formelor de guvernământ care neagă drepturile fundamentale ale omului. Lui Churchill i se datorează în mare măsură prăbușirea lui Hitler, iar modul în care Orwell a criticat autoritarismul în „1984” și „Ferma animalelor” a stabilit mizele Războiului Rece și are ecou până în zilele noastre.

Cu ilustrațiile autorului

„Melancolica moarte a Băiatului-stridie exprimă cu intensitate suferinţa unui adolescent marginalizat. Ca și filmele sale, poemele lui Tim Burton reușesc să fie deopotrivă copilărești și sofisticate, împletind inocenţa cu macabrul.“ — New York Times

„În maniera povestirilor unor Shel Silverstein, Roald Dahl sau Edward Gorey – dar provenind dintr-un și mai perfid tărâm al fanteziei –, poveștile înfiorătoare ale lui Tim Burton invocă fantasticul cu o oarecare demenţă.“ — Entertainment Weekly

„Copiii din poveștile acestui Tim cel Crud – «părintele» lui Edward Mâini-de-Foarfecă, al Călăreţului fără Cap și al Miresei moarte – sunt bizare bricolaje a două lumi. Pe jumătate minerale, obiecte, plante sau moluște, condamnate la diferenţă, la batjocură și, în cele din urmă, la crude morţi premature, personajele lui Burton sunt, de fapt, epifanii infantile care incomodează și stânjenesc prin stranietatea lor. Proscriși încă de la naștere, acești monstruleţi mecanomorfi, acești alieni candizi, aceste deșeuri cu suflet își petrec copilăria în izolare și singurătate. Normalitatea le face rău, iar oamenii nu știu să-i iubească pe cei care nu le seamănă.“ — MARIUS CHIVU

Pam Gregory ne explică inteligent și clar, evitând capcanele jargonului, credința astrologilor în legăturile secrete care guvernează întreg universul și modul în care acestea influențează locul și menirea omului. Astfel, după cum spun adepții astrologiei, devenind conștienți de ciclurile planetare, de harta natală, decodificând realitatea interioară și experiențele exterioare cu ajutorul acestui limbaj al semnificațiilor, putem începe să trăim strategic și să valorificăm la maximum ocaziile care se ivesc, desăvârșindu-ne destinul. Dincolo de aplicațiile individuale ale astrologiei, autoarea discută impactul acestei discipline asupra situației globale și a evoluției națiunilor. Sprijinindu-se pe reflecțiile lui Galileo Galilei, Benjamin Disraeli, Goethe, Pitagora, Socrate, Aristotel, Jung și mulți alții, ea pledează pentru validitatea și relevanța astrologiei în călătoria la capătul căreia am putea să ne descoperim pe noi înșine.

Venirea la putere a lui Vladimir Putin a inaugurat epoca cea mai agresivă din punct de vedere militar din istoria Rusiei de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial încoace.

Dar cum s-a transformat armata sovietică în armata rusă de azi?

Cine a reformat-o, și în ce măsură?

Ce s-a întâmplat de fapt în teatrele de război unde Rusia s-a implicat activ, testându-și armamentul modern și militarii?

Ce au învățat rușii din experiența militară sovietică și din războaiele recente?

Care este capacitatea reală a celei de-a doua armate a lumii?

Oare campania din Ucraina începută în 2022 va însemna sfârșitul militarismului rus sau al autocratului Putin?

Mark Galeotti, cel mai bun specialist actual în istoria și politica militară a Rusiei, răspunde documentat la toate aceste întrebări și la multe altele, analizând etapele transformării unuia dintre cele mai mari și mai complexe sisteme militare din lume.

„Cum de curând s-au împlinit 140 de ani de la naşterea reginei Maria, mi-am spus că o carte despre povestea inimii ei ar fi cea mai potrivită declarație a admirației şi iubirii mele față de această desăvârşită româncă englezoaică, mare regină şi cuceritoare scriitoare. De ce a cerut regina ca inima să-i fie înmormântată în alt loc decât trupul? Care sunt simbolurile şi înțelesurile ultimei ei dorințe? Cum se vor fi petrecut toate acestea? Cartea de față nu epuizează nici pe departe istoricul şi semnificațiile ritualului funerar privitor la înhumarea inimii, nici universul cultural şi religios căreia Maria îi aparține şi nici sofisticata ei heraldică sufletească. Este doar o readucere în actualitate a modului ei de a privi oamenii şi lumea, cu încredere, curaj şi cu o poftă de viață inegalabile. Dacă epoca noastră mai are nevoie de modele – şi eu cred că are, acum mai mult ca oricând –, atunci nu există, în istoria României, un model mai puternic şi mai pasionant decât cel al reginei Maria.“ — TATIANA NICULESCU

În poveştile sale captivante desprinse din experienţa de psihoterapeut, Irvin D. Yalom se dovedeşte încă o dată un explorator neobosit al minţii umane, parcurgând, împreună cu pacienţii, calea spre transformare. Terapia devine efort de vindecare în dublu sens. Desfăşurarea de personaje e impresionantă şi stă mărturie pentru privirea pasionată de detaliu şi de profunzime a autorului. Patru femei se desprind din mulţimea celor care se caută pe sine şi capătă contur în însăşi biografia psihoterapeutului, fiecare cu o nouă lecţie de viaţă: Paula, „curtezana morţii", bolnavă de cancer, dar niciodată învinsă de boală; Myrna şi noile semnificaţii ale încrederii dintre medic şi pacient; Magnolia, cu iscusinţa ei de a-i alina durerea psihoterapeutului; şi mama, cea capricioasă, dominatoare, excesiv de iubitoare şi totodată critică faţă de fiul ei. E o explorare îndelung stăruitoare în mintea şi inima unui medic care învaţă că fiecare om înseamnă o nouă călătorie. Uneori, chiar mai multe.

Amuzante, palpitante, pline de prospețime, „Aventurile lui Mac” istorisesc peripețiile rostogolite cu viteza luminii ale unui rățoi năzdrăvan și ale piticilor Pic și Punepiedici, care îi poartă pe eroii noștri prin Țara Poveștilor, prin Țara Pitilungilor, ba chiar și prin Țara Mâncăcioșilor, unde casele sunt cu totul și cu totul de ciocolată. Mai mult nu dezvăluim, ca să descoperiți singuri întreaga poveste.

„Aventurile lui Mac este un reper în istoria benzii desenate din România, fiind primul titlu dintr-o serie minunată, Mac și Cocofifi, care a dăinuit peste timp. Publicate inițial în revista Arici Pogonici, Aventurile lui Mac au fost reluate și redesenate în 1970 pentru apariția în volum. Seria s-a bucurat de un imens succes în epocă: a avut mai multe ediții, a primit premii, a fost tradusă în germană, maghiară, engleză și spaniolă și a stat la baza serialului de desene animate Coco și Roco produs de Animafilm. Gingășia și inocența poveștilor Luciei Olteanu și spectacolul vizual oferit de ilustrațiile Liviei Rusz fac din acest superb album un titlu de referință, și sunt fericit că, de acum încolo, și mai multe generații se pot bucura de el.“ — ALEXANDRU CIUBOTARIU, grafician și autor de benzi desenate

O colecţie superamuzantă de rime… feline aduse la viaţă de Axel Scheffler, bine-cunoscutul ilustrator al lui Gruffalo.

Aţi văzut vreodată pisici cântând la pian? Sau făcând baie cu spumă? Ori citind şi socotind? Nu-i aşa că v-aţi întrebat adesea ce se întâmplă când prietenii noştri pisoi rămân singuri acasă?

Ei bine, Franz Wittkamp, autorul acestei cărţi frumoase, le-a aflat toate secretele şi e de acord să vi le împărtăşească şi vouă. Sunteţi gata să descoperiţi de ce sunt în stare pisicile atunci când oamenii nu sunt prin preajmă?

„Deşi există o istorie a religiei, ea nu este ireversibilă, ca oricare altă istorie. Dialectica sacrului permite orice reversibilitate; nici o «formă» nu este scutită de degradare şi descompunere, nici o «istorie» nu este definitivă. Or, se întîmplă ca reversibilitatea poziţiilor religioase să fie şi mai evidentă în experienţele mistice ale societăţilor arhaice. Şamanismul este tocmai una din tehnicile arhaice ale extazului, mistică, magie şi «religie» în sens larg. Ne-am străduit să-l prezentăm în diferitele sale aspecte istorice şi culturale şi am încercat să schiţăm chiar o scurtă istorie a formării şamanismului din Asia Centrală şi Septentrională. Dar cel mai mare preţ l-am pus pe prezentarea fenomenului şamanic însuşi, pe analiza ideologiei sale, pe discutarea tehnicilor sale, pe simbolismul şi mitologiile sale. Credem că o atare lucrare este susceptibilă să-l intereseze nu numai pe specialist, ci şi pe omul cultivat, în general, şi tocmai acestuia ne adresăm în primul rînd.“ (Mircea ELIADE)

„Aşa cum se prezintă, cartea se adresează mai ales istoricilor religiilor, psihologilor şi filozofilor. Cea mai mare parte este consacrată expunerii diverselor forme ale tehnicilor yogice şi a istoriei lor. [...] Am insistat [...] asupra aspectelor mai puţin cunoscute sau insuficient studiate: ideile, simbolistica şi metodele yogice, aşa cum sunt ele exprimate în tantrism, în alchimie, în folclor şi în devoţiunea aborigenă.“ (Mircea ELIADE)

Richard Feynman a fost figura cea mai pregnantă a fizicii din a doua jumătate a secolului XX; a devenit un simbol al ştiinţei, aşa cum fusese Einstein la începutul secolului. Celebritatea lui Feynman se explică prin contribuţiile sale fundamentale la dezvoltarea fizicii teoretice, prin capacitatea de a sesiza esenţialul în probleme ţinând de un spectru formidabil de larg – informatică, inginerie, biologie –, prin talentul de a explica simplu şi neconvenţional lucruri care pentru alţii rămân de nepătruns şi, nu în ultimul rând, prin forţa magnetică a personalităţii sale.Urmărind biografia ştiinţifică a lui Feynman, Omul cuantic spune povestea fizicii din a doua jumătate a secolului XX, de la crearea electrodinamicii cuantice până la intrarea în scenă a cuarcilor. În cartea lui Lawrence Krauss, aventurile cercetărilor lui Feynman se împletesc cu aventurile vieţii sale nonconformiste, dominată de refuzul tranşant de a urma cărările bătătorite.

După 150 de ani, teoria evoluţiei prin selecţie naturală continuă să lase iluzia că e uşor de înţeles – şi în genere e greşit înţeleasă, ba chiar e încă respinsă de un număr surprinzător de mare de oameni, în ciuda dovezilor zdrobitoare în favoarea ei care s-au adunat de la Darwin încoace. În „Ceasornicarul orb” Richard Dawkins îşi asumă sarcina de a explica în detaliu pentru publicul larg tot ce pare la prima vedere imposibil de explicat pe cale naturală: apariţia primelor forme de viaţă pe Pământ, dezvoltarea organelor complexe cum sunt ochii sau aripile, aşa-zisele "verigi lipsă“ despre care vorbesc paleontologii, precum şi numeroase aspecte stranii ale lumii vii. Cheia explicaţiilor lui Dawkins e înţelegerea corectă a caracterului treptat, pas cu pas, al evoluţiei şi a raportului dintre întâmplare (mutaţia genetică) şi determinism (selecţia naturală). „Ceasornicarul orb” e o demonstraţie de forţă intelectuală care îşi are locul, alături de Originea speciilor, între marile cărţi de biologie.

In 1992, satelitul COBE a trimis spre Pamant date legate de radiatia cosmica de fond, iar acestea au fost transformate in imagini ce au facut repede inconjurul lumii. Era cea mai veche marturie privind universul nostru, "semnatura lui Dumnezeu", care scotea in evidenta infime variatii ale densitatii materiei din universul timpuriu - germenii galaxiilor si stelelor, in ultima instanta semintele din care am aparut si noi. Aceasta descoperire, considerata una dintre cele mai mari din toate timpurile, venea sa certifice valabilitatea modelului big bang: universul nu e etern si imuabil, ci s-a nascut dintr-o explozie si se afla in expansiune.

In „Big Bang”, Simon Singh scrie istoria ideilor si modelelor pe care ni le-am faurit despre univers, de la desprinderea stiintei de religie si mit pana in prezentul cercetarilor prin sateliti. Copernic, Galilei, Einstein, Hubble, Gamow sau Hoyle sunt personajele unei povesti pasionante la care participam si cu mintea, si cu sufletul. Insa dincolo de povestire, admirabil construita, in cartea lui Singh gasim analiza fina a insasi conditiei cunoasterii stiintifice.

Ediție și eseu interpretativ de Joanna Vecchiarelli Scott și Judith Chelius Stark

„Iubirea la Sfântul Augustin” este teza de doctorat scrisă de Hannah Arendt în 1929 sub îndrumarea lui Karl Jaspers. Folosindu-se de o hermeneutică cu influență heideggeriană, ea își propune să evidențieze și să lămurească ideile despre iubire sădite în adâncul operei lui Augustin. Astfel, autoarea discută trei teme majore: iubirea înțeleasă ca dorință, iubirea aproapelui și iubirea din relația dintre om și creator, scoțând astfel la iveală toată bogăția și complexitatea teologiei și filozofiei lui Augustin, un gânditor aflat în echilibru între două lumi, cea greacă și cea creștină. Dragostea, dorința, singurătatea, fericirea, bucuria, caritatea, lăcomia, credința, viața, moartea, frica, iubirea de aproapele și iubirea de Dumnezeu sunt doar câteva dintre conceptele discutate în lumina gândirii augustiniene și în vederea explicării scopului ultim al ființei umane: fericirea.

Ilustrații de Rareș Ionaşcu

În sfârşit, cei mici primesc răspunsuri la cele mai mari întrebări ale lor. Şi nu de la oricine, ci de la nişte oameni foarte importanţi!

Copiii au un talent nemaipomenit să pună întrebări încuietoare: De ce e marea sărată De ce nu pot să mă gâdil singur? Cine a scris prima carte? De unde vine binele? Cum se îndrăgostesc oamenii? De ce nu putem trăi veşnic? şi multe altele. Nu e deloc uşor să le faci faţă şi să le dai răspunsuri potrivite pentru vârsta lor. Această carte este o colecţie de peste o sută de întrebări trimise chiar de copii pentru a primi răspunsuri din partea unor specialişti cunoscuţi şi apreciaţi dintr-o mulţime de domenii: oameni de ştiinţă, scriitori, filozofi, vedete de televiziune, sportivi, muzicieni. Răspunsurile lor, unele elaborate şi documentate, altele jucăuşe şi provocatoare, au, toate, o calitate esenţială: desluşesc numeroase probleme importante ale vieţii şi ale lumii în care trăim traducându-le pe înţelesul copiilor. O carte care-i va face şi mai curioşi pe viitorii oameni importanţi şi-i va scoate cu siguranţă din încurcătură pe părinţii asaltaţi de curiozitatea lor!

Vă invităm să faceţi o călătorie prin întinderile nemărginite ale spaţiului extraterestru şi, în toiul unei aventuri fantastice, să descoperiţi misterele fizicii şi universului împreună cu George, cu noii lui prieteni – omul de ştiinţă Eric şi fiica sa Annie – şi cu superinteligentul calculator Cosmos, care îi poate transporta oriunde şi îi poate aduce înapoi, scoţându-i chiar şi dintr-o gaură neagră. Sau nu-i poate scoate din aşa ceva? Şi cine oare o fi vrând să pună mâna pe Cosmos? Această carte amuzantă şi foarte bogată în informaţii vă oferă ocazia să zburdaţi puţin nestingheriţi prin spaţiu, timp şi univers. Explorează seria creată de Lucy Hawking împreună cu tatăl ei, profesorul Stephen Hawking: George în căutare de comori prin Cosmos George şi Big Bangul George şi codul indescifrabil George şi luna albastră George şi corabia timpului

„«Străinătatea» din prozele lui Augustin Cupșa nu înseamnă doar un spațiu geografic încadrat de alte granițe. Fiecare personaj are propria lui raportare la «străinătate», astfel că prozele din acest volum îmbogățesc termenul cu toate nuanțele pe care le permite literatura, fără a-l explica însă până la capăt. Augustin Cupșa are marea calitate de a le lăsa personajelor sale libertate totală, de unde imposibilitatea de a le anticipa evoluția și senzația că pășești pe nisipuri mișcătoare, care le reușește numai marilor prozatori. Străinătate este o puternică pledoarie despre frumusețea literaturii ca literatură, eliberată de mode și ideologii, și unul dintre cele mai convingătoare volume de proză scurtă din literatura română.“ — CORINA SABĂU

Când o corabie cu coarne ajunge în port, o vulpe curioasă se alătură echipajului de porumbei curajoși și cerbi înfometați porniți în căutarea aventurii, a ierburilor dulci și a răspunsurilor la unele dintre cele mai misterioase întrebări ale vieții.

E limpede că şi adulţii au nevoie de poveşti. Numai că zânele lor şi-au scurtat rochiile, şi-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie şi au învăţat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat şi mai periculos decât meseria de zână.Un mănunchi de istorii cu femei aşadar, spuse simplu, captivant, de un povestaş a cărui viaţă seamănă ca două picături de rouă cu a lui Mircea Cărtărescu. În fiecare poveste e un sâmbure de neobişnuit care stă ascuns în carnea obişnuitului, în „ordinar" o sămânţă de extraordinar care dă rod epic.Un omagiu (adesea în sensul cel mai concret, erotic, al cuvântului) adus femeilor „pentru că sunt femei“.Întrebările criticului: Cine spunea că scriitorul român a uitat să povestească? Cine spunea că e misogin?

„Dragă Oana, m-a uimit să găsesc în notaţiile tale lucrul pe care numai scriitorii adevăraţi îl au: amprenta stilistică. Jurnalul tău are un ton inconfundabil şi, pentru că nu rezultă din el că ai experienţa scrisului, nu pot decât să constat că ai talent. Cuvintele tale au mimică, au gestică, au tot ce le trebuie. Şi inteligenţă. E la un moment dat, spusă în treacăt, o frază care m-a făcut să tresar, despre o musculiţă care se afla pe clape şi despre nevoia ta de a găsi acele litere, acele cuvinte care să nu strivească gâza. Un balet salvator al degetelor pe clapele computerului. Mi se pare o frumoasă metaforă a miezului ascuns al jurnalului tău: găseşti cuvintele în stare să nu ucidă viaţa din lumea efemeridelor care suntem. Jurnalul îţi va aduce, îndrăznesc să cred, o mulţime de prieteni. E un jurnal care face bine.“ (Ioana Pârvulescu)

Cartea lui Neagu Djuvara este povestea miracolului petrecut cu două provincii de la marginea împărăţiei turceşti, Ţara Românească şi Moldova. Călătorii străini remarcau că la Bucureşti şi la Iaşi treburile publice şi viaţa privată aveau acelaşi ritm ca la Constantinopol. Puţini bănuiau că în atmosfera letargică a unui sfârşit de imperiu aristocraţia fanariot-bizantină va trece de la caftan, anteriu şi giubea la frac şi mănuşi albe şi îşi va însuşi ideile şi moravurile occidentale în doar câteva decenii. Chiar înainte de ei, domniţele, de parcă nu ar fi purtat niciodată şalvari, fermenele, cepchene şi iminei, îşi etalaseră la balurile de la curte rochiile croite ca la Paris sau la Viena. Nimic din vechea societate – sat şi oraş, negoţ, meşteşuguri, armată, învăţământ şi biserică – nu a rămas pe loc. Universul spectaculos şi pestriţ – în parte oriental, în parte occidental – de acum aproape două veacuri e şi mai bine înfăţişat în această ediţie ilustrată: sunt zeci de pagini cu imaginile oamenilor de atunci şi ale minunatelor lor podoabe, straie şi arme.

„Se pot închipui oamenii din această carte în România secolului 21? L-aş vedea perfect pe Maiorescu, atât de echilibrat, de raţional, de modern în toate privinţele, în Parlament, punându-i la punct pe toţi demagogii şi flecarii, propunând legi şi amendamente folositoare, luând poziţie în chestiuni litigioase şi, nu în ultimul rând, influenţând mersul lumii cu autoritatea lui. L-aş vedea apoi pe neobositul Carol Davila scoţând iar la lumină medicina de astăzi. Le-aş vedea în secolul 21 şi pe doamnele din secolul 19, dedicându-se deplin unor cauze altruiste, cum numai ele ştiau s-o facă, rezolvând o dată pentru totdeauna problema «copiilor străzii», deschizând azile pentru bătrâni, pentru orfani, cantine pentru săraci şi câte şi mai câte. L-aş vedea pe primarul Protopopescu-Pache rezolvând problema circulaţiei, a parcărilor, a murdăriei şi a gropilor din asfalt. Şi pe Caragiale l-aş vedea dând un nou volum de „Momente”, de trei ori mai voluminos şi mai savuros decât cel din 1901, în care personaje să fim noi toţi.“ — IOANA PÂRVULESCU, fragment dintr-un interviu

Ilustrații de Manuela Santini

„Cepelică era băiatul bătrânului Cepeloi și mai avea șapte frați acasă: Cepușor, Cepușcă, Cepilă și așa mai departe, nume cât se poate de nimerite pentru odraslele unei familii de cepe. Acum, nimic de zis, erau cu toții oameni tare cumsecade, doar că din cale‑afară de ghinioniști, sărmanii de ei. Parcă ce poți să‑i faci? Când te naști ceapă, ai lacrimile la purtător.”

Aşa începe povestea care ne deschide poarta spre o grădină secretă, unde fructele şi legumele prind viaţă şi trec prin aventuri de negândit. Peste această lume fantastică şi colorată, forfotind de personaje simpatice şi ciudate (cavalerul Pătlăgică, cumătrul Afină, baronul Portocală, mister Morcovey, Ridichiuţa, contesele Cireşi­amare) domneşte prinţul Lămâie – o acritură! – cu armata lui de Lămâiaşi.

Acuzat de prinţul cel hain că l-a călcat pe bătătură, bătrânul Cepeloi ajunge în închisoare, iar Cepelică, ajutat de moş Dovleac, meşterul Stafidă, cumătra Lubeniţă, Căpşunica şi Cireşel, pune la cale un iscusit plan de evadare. Dar până să le reuşească isprava, prietenii noştri trec printr-o groază de peripeţii, pe care Gianni Rodari le-a însemnat conştiincios într-o carte frumoasă, ca să le poată citi toţi copiii.

La adăpostul zidurilor mănăstirilor sau conacelor boierești moldo-valahe, ale cancelariilor maghiare și ale palatelor voievodale s-a desfășurat timp de secole un război nevăzut. Un război neobosit, subtil și crâncen. Războiul pentru origini. De unde venim? Cine a fost aici mai întâi? Cine poate să-și ceară drepturi și întâietate? Războiul acesta este cu atât mai cumplit, cu cât unele cronici și documente, probabil maghiare, preluate și folosite și de unii cronicari români, vorbesc despre venirea cândva, târziu, a românilor ca tâlhari trimiși în ajutor ungurilor contra invadatorilor din estul sălbatic. Oroare, rușine, ofensă, strigă cronicarii și cărturarii români, care nu întârzie să aducă ei înșiși dovezi ale vechimii antice daco-romane și ale continuității românilor în aceste locuri, ca scut contra pretențiilor politice și teritoriale ale vecinilor mai puternici. Dovezi pentru mândria care începea să fie națională.

Volumul de față este o analiză a tuturor acestor surse medievale și moderne, plasate în timp, spațiu și context cultural-politic. Este o scufundare în adâncurile scrisului istoric central- și est-european; Ovidiu Pecican încearcă să ajungă la izvoarele care au iscat toate aceste controverse și lupte istoriografice timp de câteva veacuri.