Cărți

Antologie întocmită de Andrea Kirk Assaf și Kelly Anne Leahy

„Nimeni nu va reuși vreodată să fie original dacă va căuta cu tot dinadinsul originalitatea; în schimb, dacă încerci pur și simplu să rostești adevărul (fără să te preocupe în mod special de câte ori a fost rostit înainte), atunci, de nouă ori din zece, vei fi original fără să-ți dai seama.“ — C.S. LEWIS

„C.S. Lewis este apologetul ideal pentru cei pe jumătate convinși, pentru cei de bună-credință care ar dori să fie creștini, dar care constată că intelectul le stă în cale. — ANTHONY BURGESS

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

Deși apărută într-o parte a lumii în care se iviseră deja primele mari civilizații, lumea greacă avea să dea formă istoriei și să ne învețe „rostul minții noastre“. În paginile acestei lucrări remarcabile, devenită o introducere clasică în cultura elină, H.D.F. Kitto descrie și explică miracolul grec fără să îl epuizeze, cu un spirit ascuțit și un stil viguros, transformând cronica trecutului într-o experiență intelectuală vie.

Inima acestei lumi fascinante a fost polisul – nu doar o formă de organizare statală, ci o comunitate vie, o familie extinsă, mediu în care omul își putea dezvolta pe deplin facultățile fizice și intelectuale. Aici s-a cristalizat idealul de areté, căutarea neobosită a excelenței umane sub toate formele ei, de la forța și agilitatea atletului la profunzimea filozofului și elocința cetățeanului.

Această carte nu este un manual sec de istorie, ci povestea unui popor care a conciliat bucuria pătimașă de a trăi cu logica și rațiunea, lăsând posterității o lecție atemporală despre libertate și frumusețe. Povestea unui popor aflat în căutarea totalității, care a reușit să transforme fiecare act al existenței – de la jocurile de pe stadion la dezbaterile din agora și spectacolele de teatru – într-o sărbătoare a demnității de a fi om deplin.

H.D.F. KITTO s-a născut în 1897, la Stroud, Gloucester. A urmat Crypt Grammar School, unde, după cum mărturisea chiar el, a fost înduplecat cu mare iscusință de un magistru de acolo să studieze limba greacă veche, iar Kitto i-a rămas veșnic îndatorat. A studiat limbile clasice la Universitatea din Glasgow, începând cu 1920, iar din 1944 a devenit profesor de greacă la Universitatea din Bristol, și profesor emerit din 1962, la aceeași universitate. În această perioadă a publicat lucrări ca Greek Tragedy, Form and Meaning in Drama, Sophocles: Dramatist and Philosopher, alături de traduceri din tragediile lui Sofocle. A călătorit și în Grecia, scriind cu acest prilej o carte foarte apreciată, In the Mountains of Greece. Profesorul Kitto a fost căsătorit și a avut doi copii. A murit în 1982. În necrologul său, The Times spunea că lucrările lui au „o coerență intelectuală, o ascuțime a spiritului și un stil viguros“. Însă el va fi amintit mereu pentru această remarcabilă introducere în cultura Greciei antice, volum care a avut și va continua să aibă o infl uență profundă asupra generațiilor de studenți clasiciști.

Trăim vremuri de profundă criză morală; valorile umaniste comune s-au erodat. Individualismul, polarizarea exacerbată de mediul online, provocările tehnologiei și ale noilor curente ideologice iscă pretutindeni neîncredere, agresivitate în spațiul public, demagogie, izolare socială.

De la acest tablou al societății contemporane pornește argumentația filozofului și teologului Jonathan Sacks, care face o pledoarie pentru regăsirea valorilor morale și a spiritului de comunitate sub semnul toleranței și al dialogului interconfesional. Societatea liberă este o „operă morală“, care nu se poate susține doar prin legi și piețe. Statul poate impune reguli, economia poate genera prosperitate, dar ele nu pot construi, singure, legătura dintre oameni.

Aici intervine rolul esențial al societății civile. Ca soluție pentru coagularea ei, Sacks propune reîntoarcerea la o „cultură a legământului“, care presupune angajamentul voluntar al indivizilor de a trăi împreună în baza unor valori împărtășite: încredere, empatie, întrajutorare, solidaritate, sentimentul responsabilității colective. Doar astfel mai poate fi slujit binele comun în secolul XXI. În joc, spune autorul, este însuși viitorul nostru ca societate.

„Această ultimă carte a lui Jonathan Sacks se citește ca o sinteză a operei sale de-o viață: un dar binevenit și un punct de pornire pentru dezbatere.“ — The Washington Post

„Sacks expune, fără a se lăsa copleșit de pesimism sau inerție, complexitatea problemelor cu care ne confruntăm. Și vine cu soluții pragmatice, arătând că ne putem consolida comunitatea morală în câțiva pași ușor de făcut: fii prezent, fii bun cu semenii tăi, asumă-ți o parte din responsabilitate pentru cei mai vulnerabili membri ai societății. Iar pildele din experiența personală a autorului ne oferă speranță pentru viitor.“ — TLS

„Lordul Sacks a fost o veritabilă sursă de înțelepciune și bună judecată, promotor al valorilor morale, un far călăuzitor pentru toate națiunile. Am găsit în el un îndrumător de încredere, un maestru plin de inspirație și un prieten credincios.“ — Regele Charles III

Cartea lui Kaya Șahin redă, cu o forță narativă și analitică rar întâlnită, complexitatea uneia dintre cele mai fasci­nante figuri ale istoriei. Departe de imaginea romantică a monarhului oriental, cartea îl prezintă pe Soliman nu doar ca pe un conducător vizionar, ci și ca pe un om prins între ambiție, credință, datorie și vulnerabilitate. Sprijinindu-se pe surse otomane și europene, autorul reușește să reconstituie epoca în care Imperiul Otoman era o adevărată superputere, un actor esențial într-o lume aflată în plină transformare – o lume a noilor descoperiri geografice, a reformelor religioase și a confruntărilor pentru supremație globală.

Scrisă elegant, biografia de față depă­șește granițele istoriografiei tradiționale, oferindu-ne o perspectivă proaspătă asupra modului în care s-a construit imaginea marelui sultan și asupra realităților care au stat la baza ei.

Cu o erudiție impre­sionantă și un stil captivant, Kaya Șahin transformă destinul lui Soliman într-o poveste despre ambiție, artă, credință și fragilitatea gloriei – o istorie care ne arată că adevărata măreție nu stă doar în cuceriri, ci și în felul în care un conducător înțelege lumea și locul său în ea.

„Kaya Șahin nu expune doar viața sultanului Soliman, ci istoria unei epoci“. — STEPHEN KINZER

În această biografie de referință, eminentul istoric Pierre Grimal creionează cu mare virtuozitate stilistică și exegetică portretul ultimului dintre „cei cinci împărați buni“.

Sfâșiat între chemarea căutării filozofice și a introspecției și datoria de a salva un imperiu amenințat de barbari, de ciumă și de crize sociale, Marcus Aurelius a fost una dintre cele mai luminoase – și mai tulburătoare – figuri ale Romei antice. Adept al unei filozofii stoice epurate de orice dogmatism, îmbinând într-o manieră profund personală virtuțile tradiționale ale filozofiei grecești cu cea, favorită, a Indulgenței, marele împărat a fost un trimis al providenței într-o perioadă crucială pentru supraviețuirea civilizației romane.

Monografia lui Pierre Grimal ni-l înfățișează pe Marcus Aurelius în întreaga sa complexitate de gânditor și suveran pentru care puterea a însemnat, mai presus de orice, responsabilitate și sacrificiu personal. Pentru oricine vrea să înțeleagă resorturile coerenței dintre acțiunea politică și viziunea filozofică și, în egală măsură, pentru pasionații de istorie antică, această carte rămâne o lectură esențială.

Istoric și latinist de prestigiu, membru al Academiei Inscripțiilor și Literelor, Pierre Grimal este unul dintre cei mai profunzi exegeți ai civilizației romane. Îmbinând rigoarea academică și erudiția clasică cu o remarcabilă forță narativă, cărțile sale rămân repere esențiale pentru înțelegerea spiritului latin.

Giuliano da Empoli pornește de la o constatare tulburătoare: ceea ce pare dezordine, scandal și improvizație în politica contemporană este, de fapt, rezultatul unei inginerii sofisticate a emoțiilor colective.

Asemenea unui carnaval permanent, scena politică este dominată de lideri care sfidează regulile, transformă defectele în virtuți și convertesc minciuna, conflictul și provocarea în capital electoral. În lumea lui Donald Trump sau a lui Viktor Orbán, haosul pare spontan. În realitate, el este atent proiectat. În spatele populismului global acționează o rețea discretă de strategi politici, experți în date, psihologi, fizicieni și specialiști în rețele sociale. Sunt inginerii haosului. Ei pot să răstoarne alegeri, pot să miște o țară de pe traiectoria sa istorică, știu să transforme furia publică în putere.

Furia antisistem, discursul antielite, viralitatea online și neîncrederea în instituții redesenează rapid harta politică, sub ochii unei societăți încă nepregătite să le descifreze. Aceste mecanisme s-au extins și s-au rafinat, infiltrându-se inclusiv în democrațiile fragile din Europa Centrală și de Est. Cartea aceasta este un demers esențial de explorare a manipulării, a tehnologiei și a noii fețe a puterii politice, într-o lume în care algoritmii votează înaintea oamenilor.

„Carnavalul nu mai e o ocazie de a lua în derâdere, preț de câteva ore, ordinea politică a lumii, ci a devenit regula cotidiană a competiției pentru putere sau a exercitării acesteia. Așa descrie Giuliano da Empoli populismul hrănit de tehnologiile de azi. A rezultat un eseu plin de informații și de anecdote politice, care te înfioară sau te pune pe gânduri.“ — CRISTIAN PREDA

Relatări culese și editate de Irina Nicolau și Theodor Nițu

„Ceea ce îţi taie respiraţia în aceste pagini este să vezi în ce măsură comunismul a fost o crimă organizată la adăpostul legii şi legitimată prin minciună. Comuniştii apar ca bandiţi legalişti. Ca orice bandiţi, ei înjură, bat, torturează, omoară, numai că pentru cele mai teribile atrocităţi ei au legi. Dinţii se smulg în numele poporului, iar «bandiţi» şi «duşmani ai poporului» sunt cei schingiuiţi, şi nicidecum călăii. Pentru judecătorii-bandiţi, pentru anchetatorii-bandiţi, pentru gardienii-bandiţi, pentru toţi aceştia şi pentru crimele lor – nu există legi. Ei sunt legea şi ei comit crimele în numele legii lor.“ — GABRIEL LIICEANU

„Uite aşa-mi vin în minte... cum mi-au băgat ochelari d-ăştia de tablă, ferească Dumnezeu să ştiţi ce-i asta, şi m-a luat de braţ, că nu vedeam nimica pe coridor. Şi, ori că mi-a pus el piedică, ori m-am împiedicat - că am venit pă brânci, aşa, jos. Şi el mi-a dat cu bocancu aici, în coastă. Trăieşte în Piteşti. [...] El are burtă şi eu m-am uscat, că mă vedeţi cum sunt, numai piele şi os. Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea - n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine şi tot chinu cu care m-a chinuit hoţii ăştia...“ – ELISABETA RIZEA

ELISABETA RIZEA (1912-2003) s-a născut în comuna Domneşti din judeţul Argeş. A sprijinit activ grupul de rezistenţă anticomunistă Arsenescu-Arnăuţoiu din Munţii Făgăraşului. A fost arestată şi torturată de autorităţile comuniste în 1952 şi 1961, fiind condamnată la 12 ani de închisoare. Viaţa ei, povestită de ea însăşi în interviul luat de Irina Nicolau, este mărturia dârzeniei unei eroine a luptei anticomuniste din România.

Cartea conține trimiteri multimedia și 10 episoade podcast video cu autorul.

Schimbul de idei continuă pe IdentitateaVirtuala.ro.

„Cu această carte, Mihnea Măruță scoate gândirea filozofică românească din rutina de a comenta lucrări străine și, totodată, ridică discursul asupra lumii digitale de la texte descriptive la o teoretizare profundă și radicală.“ — AUREL CODOBAN

„Sunt două obsesii fundamentale care presează continuu, conștient sau subconștient, individul uman. A-și dovedi sieși prin ceilalți că este prezent în lume și a nu fi absent nici după moarte. Ele creează pe internet extensia lui fantomatică, pe care Mihnea Măruță o analizează și o reinventează convocând filozofi de la Aristotel până la Heidegger și după, cu o rigoare științifică și o adecvare literară cum rar am întâlnit. Este cea mai bună carte despre relația real–digital–virtual pe care am citit-o vreodată.“ — CRISTIAN TUDOR POPESCU

„Mihnea Măruță face parte din specia de gânditori pentru care filozofia nu e filozofare asupra filozofiei, ci atacarea, cu un arsenal puternic și variat, a unei probleme concrete – destinul nostru în lumea aparențelor digitale. Rareori mi s-a întâmplat să întâlnesc atâta originalitate și curaj intelectual.“ — VLAD ZOGRAFI

Publicat în 1954, Împăratul muştelor s-a vândut în milioane de exemplare, a fost tradus în patruzeci şi patru şi s-a bucurat de două ecranizări de succes.

Acum, la 70 de ani de la apariţie, capodopera lui William Golding dobândeşte o viaţă nouă în adaptarea grafică a lui Aimée de Jongh, unul dintre cei mai apreciaţi artişti de astăzi.

„Insula este spaţiul surprizelor. Al misterelor. Şi al pericolelor care pândesc de pretutindeni. Un grup de copii, toţi băieţi, scapă cu viaţă după prăbuşirea unui avion şi se trezesc pe o insulă unde nu s-au gândit vreodată că vor ajunge. Insula este – sau cel puţin pare – pustie, deşi unii copii simt că mai e cineva (sau ceva) acolo. Asta nu-i împiedică să se organizeze, în încercarea de a-şi face viaţa mai uşoară. Deşi nu sunt închişi în celule igrasioase, cu zăbrele la ferestre, băieţii îşi dau seama că sunt totuşi prizonieri. În aer liber, dar prizonieri. De jur împrejurul lor e apă cât vezi cu ochii, ceea ce înseamnă că salvarea nu poate veni decât din altă parte. În aşteptarea ei, temători sau curajoşi, stângaci sau pricepuţi, slăbănogi sau dolofani, copiii învaţă lecţiile convieţuirii şi supravieţuirii. O fac dând la iveală spaime şi speranţe, într-o lume care nu sea­mănă deloc cu cea de acasă. O fac vânând sau fiind vânaţi. O fac încercând să găsească armonie între instinct şi raţiune, într-o aventură fără centură de siguranţă, în care pornesc fără siguranţa că se vor întoarce la fel de mulţi.“ — RADU PARASCHIVESCU

„Mă emoţionează cu toată forţa pe care o poate avea ficţiunea… O carte exemplară.“ — IAN McEWAN

„O fabulă existenţială, luminată de strălucirea incandescentă a morţii.“ — BEN OKRI

„Minunat scrisă, tragică şi provocatoare.“ — E.M. FORSTER

De la Apel către lichele (1989) la Strigoii noștri (2026) se întinde arcul de timp al unei declarații de dragoste pentru România, dar și, în oglindă, al unei la fel de statornice declarații de război împotriva politicienilor, demnitarilor sau poeților de curte lipsiți de scrupule și neiubitori de țară.  Pătimaș și revoltat, autoironic și nu o dată cu umor amar, Gabriel Liiceanu îi cheamă pe aceștia la lumina adevărului. „Ce faceți cu noi?“ pare el să întrebe. „Ce ne facem cu voi?“

„Nu mi-am făcut iluzia că «lichelele noastre», asemeni personajelor din romanele dostoievskiene, sub biciul lui Dumnezeu și al cutremurului conștiinței, vor fi atinse într-un târziu de remușcare și căință. Uneori am sperat că, rămase în trecut, nu ne vor bântui ca niște strigoi ieșiți din groapa istoriei în care am trăit câteva decenii. Ce să fac dacă îmi pasă de țara mea? Nici după 35 de ani, tot n-aș vrea să cred că partida e pierdută. Cum să accept că această țară, care-i dă ființei mele un temei, poate fi făcută praf de niște arătări persistente, de niște «silabe imprimate pe dos» din cartea umanității?“ — GABRIEL LIICEANU

GABRIEL LIICEANU este filozof, eseist şi scriitor, personalitate civică şi academică. Jurnalul de la Păltiniş este un bestseller al anilor ’80, mijlocind întâlnirea cititorilor cu modelul cultural construit de Noica. Apel către lichele, Tragicul, Cearta cu filozofia, Despre limită, Despre minciună, Despre ură, Despre seducţie, Uşa interzisă, Declaraţie de iubire, Scrisori către fiul meu, Întâlnire cu un necunoscut, Nebunia de a gândi cu mintea ta, Isus al meu, Impudoare, Despre destin (împreună cu Andrei Pleşu), Ce gândește Dumnezeu?, Exitus, Înapoi la argument (împreună cu Horia-Roman Patapievici), Scrisoare către Dorothea, Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Ficțiunea ca necesitate vitală (dialoguri cu Mario Vargas Llosa), „Am inventat Păltinișul!“ (împreună cu Constantin Noica și Andrei Pleșu) sunt o parte dintre volumele publicate de-a lungul timpului la Humanitas.

Un ghid limpede, actual și esențial pentru a înțelege cea mai revoluționară tehnologie a epocii.

Inteligența artificială nu mai este o promisiune a viitorului, ci o realitate care ne influențează viața. Dar ce înseamnă, de fapt, „inteligența“ unei mașini? Cum a ajuns IA să învețe, să ia decizii și să interacționeze cu noi? Și, mai ales, noi mai avem vreo șansă de a o controla?

Cu o cunoaștere temeinică a informaticii și o experiență de câteva decenii în câmpul descoperirilor științifice legate de inteligența artificială, Nigel Toon ne explică pe înțeles cum funcționează IA, cum diferă de inteligența umană și ce impact are în educație, în sănătate, în afaceri sau în viața privată. Dincolo de istoria domeniului, pe care o expune magistral, autorul demontează mituri, anticipează provocări și propune soluții concrete ca IA să lucreze în favoarea noastră.

„Teama față de mașini este firească. În timpul proiecțiilor-test ale filmului de animație Shrek, mulți copii au fost foarte speriați când au văzut primele versiuni digitale ale personajului feminin principal, prințesa Fiona. Era prea realistă, iar copiii începeau să plângă de îndată ce apărea pe ecran. Fenomenul a fost observat pentru prima dată de Masahiro Mori, profesor de robotică din Japonia, sub forma unui paradox pe care l-a numit «valea ciudățeniei» (uncanny valley). Mori a arătat că, atunci când roboții sau personajele animate sunt făcute să semene puțin cu oamenii, reacția inițială este pozitivă – ni se par simpatici. Însă, pe măsură ce robotul sau animația devin mai realiste, acea senzație pozitivă se poate transforma brusc în neliniște: personajul devine straniu, tulburător. Nu mai vedem un căpcăun care exprimă umanitate, ci un om transformat în căpcăun.“ — NIGEL TOON

NIGEL TOON este o personalitate marcantă în domeniul inteligenței artificiale, frecvent invitat să ia cuvântul la evenimentele din domeniu. A fost distins cu numeroase premii, fiind pe locul 1 în clasamentul „Cele mai influente 100 de persoane care au marcat tehnologia britanică“ al publicației Business Insider și inclus de Financial Times în topul „Cei mai buni 100 de antreprenori din Regatul Unit“. Este lider de afaceri în tehnologie, antreprenor și inginer și are funcția de director executiv în trei companii de procesoare finanțate prin capital de risc, printre care Graphcore, companie pe care a cofondat‑o și care a dezvoltat un nou tip de microprocesor, special conceput pentru inteligența artificială. Înainte, a fost director executiv al unei companii de semiconductori listate la bursă, cu sediul în Silicon Valley. A fost membru în consiliile de administrație și președinte al mai multor companii din domeniul tehnologiei și este în prezent director neexecutiv în consiliul UK Research and Innovation (UKRI), organism public independent din Marea Britanie care direcționează anual peste opt miliarde de lire sterline pentru finanțarea cercetării și a inovației. De asemenea, a fost membru în consiliul economic al prim‑ministrului Marii Britanii. Nigel Toon este deținătorul a trei brevete de invenție.

Cronologie de Corina Anton

Cu o prefață de Gian Mario Anselmi

„Mergând pe urmele unor înaintași iluștri, Guicciardini dă viață unor genuri autobiografice și «judiciare» care își vor afla desăvârșirea la Montaigne. Toate acestea sunt evidente în această «Autoapărare a unui om politic» prezentată pentru prima dată aici în tălmăcire românească. Aceste nemiloase autoanalize, în care apar uneori, printre argumentele judiciare și politice, felurite profiluri subtil psihologice ale «personajului» Francesco, îndepărtate prodromuri ale acelor cercetări care peste secole vor ajunge la Freud și la Sartre pe o filieră care, în Europa, trecând prin Petrarca, Alberti, Erasmus, Machiavelli, Guicciardini și Montaigne, au marcat cu hotărâre trecerea spre subiectul modern cu complexitatea sa ce refuză orice simplificare. Poate că cele trei texte ce alcătuiesc «Autoapărarea» traduse aici nu l-au ajutat pe Guicciardini să scape de acuzațiile adversarilor săi și nici de propria lui amărăciune, dar noi, cititorii moderni, aflăm în ele o prețioasă rememorare a unor evenimente și vremuri în care nu doar destinul lui Guicciardini, ci și cel al Florenței și al Italiei întregi se schimbau definitiv.“ — GIAN MARIO ANSELMI

Ilustraţii de Iacob Desideriu

Publicată acum 125 de ani şi ecranizată în 1939 într-o superproducţie devenită, la rândul său, clasică, Vrăjitorul din Oz rămâne una dintre cele mai cunoscute şi iubite poveşti ale copilăriei. Recuperată într-o nouă traducere, această splendidă ediţie din anii ’70, cu ilustraţiile lui Iacob Desideriu, aduce împreună generaţii de cititori.

Viaţa liniştită a micuţei Dorothy se schimbă pe neaşteptate când un ciclon gigantic o ia pe fetiţă pe sus, cu casă cu tot, şi o duce din Kansas tocmai în Ţinutul Marelui Vrăjitor Oz. Cine este însă acest Oz, despre care toată lumea vorbeşte cu reverenţă, dar pe care nimeni nu-şi aminteşte să-l fi văzut? Şi cum o poate el ajuta pe Dorothy să se întoarcă acasă? Însoţită de căţelul Toto, fetiţa porneşte spre Oraşul de Smarald ca să-l găsească pe vrăjitor. Urmând drumul pavat cu cărămizi galbene, Dorothy se întâlneşte pe rând cu o Sperietoare de Ciori, un Om de Tinichea şi un Leu fricos, cu care se împrieteneşte şi de la care învaţă multe despre compasiune, isteţime şi curaj. Cei patru prieteni trec împreună prin aventuri şi primejdii de tot felul, luptă cu Vrăjitoarea cea rea de la Apus, îi înfruntă pe înfricoşătorii kalidahi, află adevărul despre Oz şi sunt răsplătiţi în cele din urmă cu îndeplinirea celor mai arzătoare dorinţe.

„Călătoria lui Dorothy ne dezvăluie că, de cele mai multe ori, ceea ce căutăm se află deja în noi înşine, iar magia adevărată este cea a prieteniei şi a curajului asumat.“ — ANA ALFIANU, autoarea bestsellerului Val şi cetatea sufletelor

Procesul lui Eichmann este pentru Hannah Arendt un pretext pentru un studiu amănunțit al întregului context european din anii 1939–1945 și pentru încercarea de a determina rădăcinile răului. Refuzând să se limiteze la raportul sec al unui corespondent de presă, ea formulează o întreagă teorie, a „banalității răului“, și creionează o tipologie umană fabricată în matrițele mediocrității și indiferenței care îi susțin perpetuarea.

„Un volum remarcabil, răscolitor.“  — Stephen Spender, The New York Review of Books

„O analiză profundă și bine documentată a problemelor ridicate de procesul lui Eichmann și a contextului istoric în care s-a desfășurat acesta. Cartea are menirea să ne pună pe gânduri și să ne tulbure conștiința.“ — Hans Morgenthau, Chicago Tribune

„Tema pe care a abordat-o autoarea depășește cu mult granițele crimelor înfăptuite de un singur om, din moment ce vizează cea mai mare problemă a vremurilor noastre… problema ființei umane încartiruite într-un sistem totalitar modern.“ — Bruno Bettelheim, The New Republic

„Te intrigă, te uimește, îți dau lacrimile, apoi râzi. Romanul autobiografic al lui Dan-Liviu Boeriu desface în felii subțiri, deopotrivă cu delicatețe și autoironie, destinul unui om confruntat, în toate ale vieții, cu situația sa de «bărbat» care trebuie să corespundă așteptărilor lumii. N-am mai citit de mult o mărturie atât de puternică despre fragilitatea masculină și despre alunecușurile minții care-și găsește în cuvântul scris ancora supraviețuirii afective. Un roman emoționant și viu, o operație curajoasă pe cordul deschis al imaginii de sine a autorului.“ — TATIANA NICULESCU

„Dan-Liviu Boeriu scrie cuceritor şi grav, apăsat şi tandru, profund şi sincer până la denudarea de pe urmă...“ — RADU PARASCHIVESCU

Viața noastră depinde astăzi atât de mult de noile tehnologii, încât am ajuns să ne simțim pierduți fără calculator, internet și telefon inteligent. În fiecare zi o nouă invenție vine să ne facă munca mai ușoară, preluând mai ales din efortul mental pe care ar trebui să-l depunem. Care sunt însă efectele asupra creierului nostru? Asemenea unui mușchi, acesta se atrofiază cu cât este folosit mai puțin. Ne-am obișnuit să căutăm pe Google răspunsul la orice întrebare, să stocăm toate informațiile pe un dispozitiv digital și să efectuăm până și o socoteală simplă pe calculator. În plus, petrecem tot mai mult timp pe rețelele de socializare și înlocuim contactele personale cu cele virtuale. Folosind cele mai recente și importante studii științifice, psihiatrul și specialistul în neuroștiințe Manfred Spitzer investighează influența negativă pe care o pot avea mediile digitale asupra memoriei, puterii de concentrare și abilităților cognitive, în special ale tinerilor, iar cartea este un semnal de alarmă pentru părinți, profesori și politicieni.

„Demența nu înseamnă doar pierderi de memorie. Iar în cazul demenței digitale nu e vorba doar de faptul că tinerii (mai ales) par să devină din ce în ce mai uituci […]. E vorba mai degrabă de randament mental, gândire, capacitate critică, de orientare în «hățișul de informații». Dacă o casieră folosește calculatorul ca să socotească doi plus doi și nu observă că rezultatul 400 trebuie să fie greșit, dacă NASA lansează un satelit în nisip (sau în spațiul infinit) pentru că nimeni nu s-a prins că incii și milele nu sunt totuna cu centimetrii și kilometrii, dacă bancherii greșesc un calcul cu 55 de miliarde de euro, toate acestea înseamnă până la urmă doar că nimeni nu mai gândește. Evident că în aceste cazuri nimeni n-a aproximat în cap ordinul de mărime al rezultatului, ci s-a bazat în schimb pe un asistent digital oarecare.“ — MANFRED SPITZER

Ipoteza fericirii este o carte despre cum ne putem găsi un sens în viaţă asimilând sfaturile vechii înţelepciuni şi adoptând descoperirile psihologiei moderne. Haidt pune în discuţie unele dintre concepţiile populare despre originea fericirii, despre rolul reciprocităţii şi despre contribuţia raţiunii la luarea deciziilor. Aflăm astfel de ce, de multe ori, virtutea nu îşi este propria răsplată, de ce extrovertiţii sunt de fapt mai fericiţi decât introvertiţii şi de ce gândirea conştientă nu e atât de importantă cum ne-ar plăcea să credem. Inspirându-se atât din filozofie, cât şi din ştiinţă, Ipoteza fericirii ne arată cum am putea deveni mai buni, mai echilibraţi şi mai fericiţi.

„Fericirea nu e ceva ce putem găsi, obţine sau atinge în mod direct. Trebuie să ne asigurăm condiţiile potrivite şi apoi să aşteptăm. Unele dintre acele condiţii ţin de noi înşine, precum coerenţa din­tre părţile şi nivelurile personalităţii noastre. Alte condiţii presupun o relaţie cu lucruri care se află în afara noastră: aşa cum plantele au nevoie de soare, de apă şi de pământ fertil pentru a creşte, oamenii au nevoie de iubire, de muncă şi de o legătură cu ceva mai mare decât ei înşişi. Merită să luptăm pentru a dezvolta relaţiile potrivite dintre noi şi ceilalţi, dintre noi şi munca pe care o facem şi dintre noi şi ceva mai mare decât persoana noastră. Dacă reuşim să creăm aceste relaţii, scopul şi sensul vor începe să se facă simţite.“ — JONATHAN HAIDT

„O carte captivantă... ce împleteşte într-un mod strălucit vechea înţelepciune cu psihologia modernă.“ — The Times

„Din punct de vedere intelectual, Ipoteza fericirii este poate cea mai substanţială carte produsă de mişcarea psihologiei pozitive.“ — Nature

„Ipoteza fericirii... are mai multe de spus despre plăcerile, pericolele şi adevărurile existenţei decât orice altă carte pe care am citit-o în ultima vreme.“ — San Francisco Bay Guardian

Ilustrații de A. Borisenko

SURPRIZĂ! Uimitoarele aventuri ale prichindeilor din Oraşul Florilor continuă! 

În lumea lui Habarnam şi a prietenilor săi nici nu se termină bine o peripeţie, că începe alta. După zborul cu balonul în Oraşul Verde, drumul în Oraşul Soarelui şi aventura cosmică pe Lună, călătoriile au devenit foarte populare printre prichindei.  De data aceasta, ei pornesc într-o expediţie cu plutele pe valurile în­spu­mate ale pârâului Castraveţilor. Habarnam îi păcăleşte pe Floricică, Lentilă, Grăbilă şi Glonţişor să îl aleagă căpitanul flotilei, deşi nu doar că nu se pricepe la aşa ceva, ba chiar încurcă pe toată lumea. Cu toate acestea, expediţia prichindeilor ajunge cu bine pe un tărâm necunoscut, un deşert în mijlocul căruia se ridică Oraşul de Piatră, numit astfel fiindcă acolo nu creşte nicio floare şi niciun pom, în schimb sunt clădiri de sticlă înalte până la cer şi maşinării de tot felul. După nenumărate aventuri, prichindeii noştri, în frunte cu Şurubel şi Piuliţă, construiesc şi ei un echipament nemaipomenit, care sparge piatra din tot oraşul şi dă la iveală iarba verde şi florile frumos colorate. Totul e să nu se atingă de el Habarnam!

Ilustrații de A. Borisenko

Credeaţi că aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi s-au terminat după ce prichindeii au ajuns pe Lună? Nici vorbă!

Locuitorii din Oraşul Florilor o iau de la capăt! De data asta, sunt cu toţii cum nu se poate mai hotărâţi să-i găsească lui Habarnam cel neîntrecut la pozne ceva de făcut, doar-doar nu-i va mai încurca pe ceilalţi. Dar Habarnam nu se lasă cu una, cu două şi face ce ştie el mai bine: se apucă să dreseze broaşte ca să-şi deschidă un parc acvatic, dă buzna pe scenă în toiul unui spectacol de teatru, îl uită pe prietenul lui, Gogoaşă, în roată la bâlci, îşi construieşte o bicicletă cu roţi pătrate şi câte şi mai câte. Norocul lui că scapă de fiecare dată din încurcături şi norocul nostru că avem încă o carte plină de peripeţii de citit!

Premiul Lionel Gelber 2024

Ce înseamnă „acasă“ în contextul unui continent marcat de frontiere schimbătoare, dictaturi, libertăți recâștigate și memorii concurente? În Patriile noastre, Timothy Garton Ash relatează episoade remarcabile dintr-o viață petrecută traversând Europa divizată și reunificată – ca martor, participant și observator atent.

De la Europa Războiului Rece la cea de după 1989, de la Est la Vest, de la Revoluția Maghiară la războiul din Ucraina, această carte îmbină istoria mare cu experiența personală, jurnalul de călătorie cu analiza lucidă. Este o Europă în care viața cotidiană s-a desfășurat adesea într-o alternanță a adaptării, tăcerii și speranței, iar libertatea a venit nu ca o promisiune abstractă, ci ca o schimbare concretă a modului de a trăi. Autorul explorează tensiunea dintre idealul european și realitățile dure ale politicii de putere, oferind o perspectivă unică asupra momentelor de cotitură care ne-au modelat prezentul.

Patriile noastre este o meditație despre identitate, libertate și apartenență – și despre felul în care Europa a devenit, pentru milioane de oameni, nu doar un loc pe hartă, ci o experiență trăită. Scrisă cu eleganța unui mare eseist și cu rigoarea unui istoric care nu se mărginește la arhive, volumul este, în egală măsură, un avertisment și o declarație de dragoste pentru un continent care nu încetează să se reinventeze.

„Atunci când spun istorie «personală», nu mă refer doar la «istoria mea personală», ci la istorie așa cum a fost simțită pe pielea lor de oameni ale căror povești le folosesc cu titlu exemplificator. Voi cita din conversațiile mele cu liderii europeni, atunci când acest lucru ajută la clarificarea poveștii, dar și din multe alte întâlniri cu oameni așa-zis obișnuiți, care adesea se dovedesc mai remarcabili decât liderii lor.“ — TIMOTHY GARTON ASH

„Pătrunzător.“ — The Guardian

„O lectură extrem de plăcută.“ — The Sunday Times

„Absolut remarcabil.“ — The Spectator

„Scriitor de mare forță și mare eleganță (aflat, așa cum se vede la fiecare pagină ori paragraf, în stare de grație), Ioan Stanomir rotunjește, odată cu această carte, un triptic fără termen de comparație, cel puțin în literatura noastră. Și, se va remarca încă de la primele paragrafe ale acestei atât de frumoase cărți, e un cuvânt care apare des, ritmic, aproape obsedant. Un fel de dirijor de mantre, un fel de marker rafinat al unor versete speciale (melancolice, delicate și, mai ales, ale iubirii). Și­urile de aici cadențează, dantelează fin un discurs al unei etici a neuitării și al unei estetici discrete a inteligenței inimii. Și poate că această carte ne invită și ne ajută să cădem pe gânduri și să privim în noi înșine. Și poate că este un fel de undă de tracțiune care ne va duce adânc în istorie – în cea mai vastă istorie, aceea a sufletului. Și poate că fiind bine, cât mai bine ancorați în această istorie, vom înțelege  mai limpede ce înseamnă să locuim – și să privim către – un timp privilegiat. Un timp al culturii – al literaturii, în mod aparte – și al iubirii.“ — CRISTIAN PĂTRĂȘCONIU

După o idee de Valentin Postnikov

Ilustrații de Irina Petelina

Mult așteptata continuare a cărții Bunicul de ciocolată

Conrad Paulsen, străbunul cu care a început neamul nostru, a fost un mag atotputernic, un adevărat vrăjitor.

Ce bucurie pe Martin și Matilda Sjursen! Vor petrece două săptămâni la bunicul Oscar! Și încă nesupravegheați de părinți! Odată ce pătrund în casa plină ochi de dulciuri a bunicului, pe copii îi așteaptă o aventură incredibilă: află secrete din istoria familiei lor, călătoresc în timp, întâlnesc vikingi adevărați și pornesc în căutarea cufărului misterios în care se ascunde un artefact magic ce poate îndeplini orice dorință, dar numai una. E foarte important ca aventurierii noștri să-l găsească, fiindcă a căzut în mâinile trădătoarelor surori Paulsen, care urăsc dulciurile și visează să le distrugă în întreaga lume.

Să sperăm că Martin, Matilda și bunicul de ciocolată o să le oprească la timp. La urma urmei, acolo unde își face apariția bunicul Oscar, există întotdea­una și un strop de magie!

Ilustrații de Anca Smărăndache

„Când eram mică de tot, chiar mai mică decât voi, dragii mei cititori mici, m-am împrietenit cu o veveriță. Este una dintre cele mai frumoase amintiri din viața mea, și din ea s-a născut povestea asta. Ca în Prinț și cerșetor, și în cartea mea se face un schimb: aici, o fetiță devine veveriță și trăiește într-o pădure, iar veverița devine un copil ca oricare altul și merge la școală. Vă închipuiți prin câte întâmplări nemaipomenite trec amândouă, și fata, și veverița! Vă invit să le citiți, mai bine zis să le trăiți alături de ele, cu Bukurie!“ — IOANA PÂRVULESCU

Scrisă cu umor și însuflețire, cu personaje de neuitat și situații de viață ușor de recunoscut, Trei zile nemapomenite are toate șansele să devină una dintre cele mai iubite cărți ale literaturii române pentru copii.

IOANA PÂRVULESCU s‑a născut în Brașov. Se înţelege foarte bine cu copiii și nu s‑a despărţit toată viaţa de cărţile lor. A observat astfel multe lucruri ciudate, printre care și următoarele: Cine citește de dimineaţă departe ajunge. Cartea‑prietenă la nevoie se cunoaşte. O carte bună se cunoaște de dimineaţă. Cartea e brăţară de aur. Cu o carte nu se face primăvară. De ce carte ţi‑e frică nu scapi. Cine sapă cartea altuia cade singur în ea. Cartea bună trece primejdia rea. Apa trece, cărţile rămân. Munte cu munte se‑ntâlneşte, dar om cu carte… Autoarea nu crede că există cărţi care sunt potrivite doar pentru copii. Crede, în schimb, că toţi copiii sunt potriviţi pentru cărţi. Prima ei carte pentru copii, Invizibilii, este chiar despre aventurile din cărți. Cea de-a doua, Trei zile nemaipomenite, este pentru cei care iubesc poveștile cu surprize.

Postfață de Lia Bugnar

Ilustrații de Mihail Coșuletu

O abordare inedită a celebrului proces din 1926: actul judecătoresc de naștere al artei moderne

„Procesul intentat de Brâncuși sistemului vamal american acum 100 de ani e considerat actul de naștere al artei moderne. În zilele noastre, capătă neașteptate și iroice înțelesuri... Dincolo de ele, aceasta e povestea mea cu Brâncuși, uitată și regăsită.“ — TATIANA NICULESCU

Să dai senzaţia realităţii, măcar atâta cât natura ne-o dă nouă, fără să reproduci sau să imiţi: asta e problema cea mai importantă a artei din zilele noastre. Să creezi un obiect care să dea, prin propria formă, ceea ce natura a dat în organizarea ei eternă – acesta e scopul pe care-și propune arta să-l atingă. Şi, ca să faci asta, trebuie să intri în spiritul universal al lucrurilor. Tu comprends, Vera?

Ilustrații de Catherine Berindei

Povestea prieteniei dintre un băiat și câinele său, o poveste pentru copii și pentru oamenii mari care n-au uitat să iubească, fie doar și un câine.

Când intră în familia băiatului de zece ani, Tomi e un căţel cu labe groase şi cu aspect de pui de lup. Apoi Tomi creşte şi devine un „lup“ în toată firea, inteligent foc şi, culmea!, plin de umor. O prietenie cum nu s-a mai văzut ia naştere între cei doi. Băieţelul, care e stăpânul lui, află că alături de un câine viaţa poate deveni cea mai frumoasă poveste. Tomi îl însoţeşte în excursiile cu bicicleta, mănâncă nuci şi struguri cot la cot cu stăpânul său, se scaldă cu el în iazuri, îl ajută să facă focul în luminişurile pădurii, îi ţine de cald băiatului când noaptea îi prinde pe câmp şi când rămân să se culce sub un şopron pe câte o grămadă de foi de porumb. O formidabilă complicitate îi uneşte pe băiat şi pe câinele său. Ajuns adolescent, băiatul este într-o zi arestat şi dus în lagărul de la Canal. Când se întoarce, află că Tomi dispăruse la scurtă vreme după arestarea lui. Plecase oare să moară în vreunul din locurile îndrăgite ale vagabondajelor comune? Fusese omorât?

ADRIAN OPRESCU s-a născut la 24 august 1929 în oraşul Caracal. Era student la Academia Comercială când, la vârsta de 20 de ani, a fost arestat şi condamnat la doi ani de Canal pentru „atitudine duşmănoasă la adresa regimului popular“. Din experienţa trăită acolo a luat naştere o remarcabilă carte, Vărul Alexandru şi alte poveşti adevărate (Humanitas, 2008), pe care autorul a oferit-o spre publicare editurii la vârsta de 77 de ani. Tomi este al doilea volum al lui Adrian Oprescu, scris deopotrivă pentru copii şi oameni mari. Adrian Oprescu trăieşte la Paris.

Roman nominalizat pe lista scurtă la Carnegie Medal

Jessie Burton, autoarea bestsellerului Miniaturista, publicat în 40 de țări, scrie un roman emoționant și profund, care reimaginează mitul grec al Meduzei și al lui Perseu pentru adolescenții de azi.

Prefăcută de zei în gorgonă și exilată pe o insulă îndepărtată, Meduza nu are altă companie decât șerpii care îi împodobesc capul. Când un băiat misterios, pe nume Perseu, ajunge pe insulă, existența solitară a fetei este tulburată cu o forță inimaginabilă, care dezlănțuie iubirea și trădarea.

Deși nu se văd, fiindcă fata rămâne ascunsă după un perete de stâncă, conversațiile dintre ei le dau fiecăruia ocazia să-și spună povestea. Meduza dezvăluie cum a fost pedepsită pe nedrept de zei, Perseu, cum a fost obligat să pornească pe mări în căutarea unei făpturi monstruoase, pe care s-o ucidă în schimbul libertății mamei lui.

Un roman uimitor, care o pune în lumină pe fata din spatele legendei: puternică, deși copleșită de vina că există și de lipsa de înțelegere a oamenilor, frumoasă, în ciuda faptului că nu arată precum cei de vârsta ei, și navigând pe apele tulburi ale propriului destin, pe care însă și-l asumă încrezătoare și plină de speranță.

„Jessie Burton reia vechiul mit al Meduzei și ni-l restituie ca pe o poveste despre iubirea de sine și curaj.“ — School Library Journal

Traducere, introduceri şi note de Andrei Cornea

Cuprins: Timaios, Critias, Philebos, Scrisoarea a VII-a

„Gândirea lui Platon urmează modificarea esenţei adevărului; această modificare devine istoria metafizicii.“ — MARTIN HEIDEGGER

Acest volum este al cincilea din seria operei integrale a lui Platon, într-o traducere nouă, de Andrei Cornea.

Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, PLATON părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347. De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răstur nări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condi ţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.

„Am scris această carte pentru mine, dar și pentru oamenii aflați mereu în căutare, pentru cei însetați, neliniștiți, pentru cei care se simt prinși în capcană, pentru oamenii care, poate încă din copilărie, au simțit că trebuie să existe un sens mai înalt al vieții decât cel care ne-a fost arătat.“ — ELIZABETH GILBERT

„Un fenomen editorial: brutal de onestă, cutremurătoare și fascinantă… Elizabeth Gilbert este, fără îndoială, o forță literară.“ — The Boston Globe

„Ceea ce dă valoare acestei cărți este confruntarea neînduplecată a autoarei cu ea însăși.“ — Los Angeles Times

„Captivantă, pătrunzătoare, sfâșietoare – o carte care te marchează.“ — The Washington Post

„Cea mai dură și sinceră carte de memorii a lui Elizabeth Gilbert. Autoarea nu cruță nimic, dezvăluind fără ocolișuri iubirea, dependența și lungul drum al vindecării.“ — Elle

Jurnalul Annei Frank a fost publicat pentru prima oară acum şapte decenii, iar lumea a descoperit ororile nazismului prin ochii unei fete de 13 ani care, în ascunzătoarea unde s-a adăpostit împreună cu familia, în 1942, şi-a notat cu candoare tot ceea ce trăia şi simţea.

Astăzi, însemnările zilnice ale Annei sunt transformate într-un roman grafic bazat pe ediția definitivă a jurnalului, oferindu-le tinerilor cititori o perspectivă neobișnuită și interesantă asupra istoriei, în care vocea adolescentei este însoţită de imagini puternice, vii şi lămuritoare.

Prin apariția teoriei relativității și a mecanicii cuantice, reprezentările pe care oamenii și le-au construit secole de-a rândul despre lumea fizică au fost bulversate. Simțul comun nu mai era suficient pentru a o înțelege, ceea ce l-a făcut pe Werner Heisenberg să spună: „Universul nu e doar mai straniu decât ne închipuim, ci e mai straniu decât ne putem închipui.“ Pe de altă parte, limbajul matematic pune o barieră între fizicieni și publicul larg, care vrea să i se ofere o imagine intuitivă asupra relativității și mecanicii cuantice.

Cu atât mai spectaculoasă e performanța profesorului Suhail Zubairy: Un univers misterios (cartea pe care a publicat-o la Oxford University Press) reușește să explice în termeni simpli, fără să apeleze la matematică, nu doar ideile care stau la baza mecanicii cuantice, relativității și cosmologiei, dar și consecințele lor subtile, devenind un compendiu al cunoștințelor actuale din fizică. De un interes aparte, și de o tratare originală, se bucură domeniul criptografiei, comunicării și informaticii cuantice (în care Suhail Zubairy are contribuții notabile), însă poate că meritul cel mai important al cărții este că analizează problemele filozofice cu care se confruntă înțelegerea lumii.

„Un moment de răscruce va fi când oamenii de știință vor putea fabrica o copie identică a unui obiect viu inteligent – un om – atom cu atom. În momentul de față pare un vis nerealist, dar cândva în viitor ar trebui să fie posibilă construirea unei ființe umane. Întrebarea este dacă o asemenea ființă umană va fi vie, având trăsături precum liberul-arbitru, o minte gânditoare, simțul binelui și al răului și capacitatea de reproducere. Un astfel de obiect va avea emoții? Una din cele mai importante întrebări este dacă viața e ceva mai mult decât un anumit aranjament de atomi și molecule.“ — M. SUHAIL ZUBAIRY