Cărți

„După Cireșe amare, în care povestește viața ei de femeie silită să plece la muncă în Italia ca să-și poată întreține copiii, și Împărăteasa, un portret amar al satului românesc contemporan, Liliana Nechita se întoarce la originile răului, ale plecărilor și părăsirilor: epoca regimului comunist. Pâine cu ceva este un roman autobiografic despre viața unui copil-decrețel dintr-un oraș de provincie al României ceaușiste. Vocea fetiței și memoria selectivă a femeii mature creionează, în tușe când apăsate, când discrete, scene de familie, școală și societate din România anilor ’80: economia de energie electrică, educația prin muncă, privațiunile, cultura descurcărelii și a cozilor la orice, filozofia tăcerii cu subînțeles, frica, frigul, foamea. O poveste menită să fie avertisment și lecție pentru oricine nu a trăit sau a uitat experiența unui regim totalitar.“ — TATIANA NICULESCU

Ediţie îngrijită de Cristina Cioabă  •  Prefaţă de Ioana Pârvulescu

Jurnalul esențial al Monicăi Lovinescu, aflat la a doua ediție (prima e din anul 2010), reprezintă o selecție, făcută cu mult discernământ și cu mână sigură de Cristina Cioabă, din toate cele șapte jurnale scrise între 1981 și 2002. Ceea ce ni se oferă acum este un concentrat de viață, asemenea esențelor de parfum greu de uitat. Și este, în același timp, un prilej de recitire nu numai a unor însemnări zilnice, ci a întregii noastre istorii din acea perioadă.

„Redus la miez, decojit de redundanțe și de fraze-parazit, jurnalul Monicăi Lovinescu pune în lumină, ca oglinzile venețiene, faimoase pentru claritatea lor, un om fără ascunzișuri, frumos și curat. Nici o minciună – nici măcar acele benigne fraze neadevărate cu care avem obiceiul să ne consolăm uneori pe noi înșine – nu încape în aceste pagini. Autoarea a avut, ca puțini alții, vocația și, mai ales, vitejia lucidității și a adevărului. Ceea ce nu înseamnă că nu s-a înșelat, că n-a fost păcălită de destule ori, ci doar că, oricât efort i-ar fi cerut, corecta mereu imaginea oamenilor și a lumii, în căutarea celei reale: o calitate umană și în același timp o «deformație» profesională de jurnalist corect, de om conștient că a vorbi la microfon nu e un premiu, ci o teribilă responsabilitate.“ — IOANA PÂRVULESCU

„Nu există autobiografie lineară, certă, cronologică, ci numai frânturi ca din ceaţă care vin spre tine în dezordine. Nu se poate să te povesteşti fără a pune în chestiune certitudinea acestei povestiri. Evanescenţă nu numai a amintirilor, dar şi a persoanei care şi le deapănă: ea e compusă din mai multe, uneori juxtapozabile, niciodată identice. O viaţă nu e o biografie, ci o suprapunere de clişee biografice. Cele mai multe nesemnificative.“ — MONICA LOVINESCU

„Lucrul esențial pe care l-a înțeles Monica Lovinescu a fost acela că problema regimului politic nu e nici politică, nici morală, nici economică, nici administrativă: se referă la tipul de om pus în joc de producerea și reproducerea lui; ține de caracterul uman pe care un regim politic îl postulează. Și pentru că tipul de caracter pe care comunismul îl producea și reproducea indefinit era odios, lupta ei a fost nu atât pentru o literatură frumoasă, cât pentru o societate de caractere. Pe ele le căuta și după apariția lor tânjea. «Trăiți frumos» însemna, pentru ea, trăiți drept, trăiți în acord cu exigențele demnității. Caracterul a fost criteriul suprem care a ghidat viața Monicăi Lovinescu. Acesta a fost «curajul fizic în fața morții» pe care Monica Lovinescu l-a profesat toată viața.“ — HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

Versiune definitivă editată de Mirjam Pressler și autorizată de ANNE FRANK FONDS  •  Ediție aniversară, 75 de ani

Traducere și note de Gheorghe Nicolaescu

Anne Frank este un nume familiar chiar și pentru cei care nu au citit Jurnalul. Îl poartă străzi, școli de pe toate meridianele. Îl poartă mult vizitatul muzeu din Amsterdam și fundația care l-a organizat în imobilul unde se afla Anexa secretă. Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți – Cei mai importanți oameni ai secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX, Operele literare definitorii pentru același secol, ca să numim doar câteva din multele topuri stabilite de specialiști, de ziariști ori chiar de marele public. Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 70 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare. La celebritatea Jurnalului au contribuit neîndoielnic adaptările sale teatrale și cinematografice, faptul că a devenit materie de studiu în multe școli din lume, că a fost obiectul unor analize subtile, dar și ținta unor vehemente atacuri. Anne Frank a lăsat cea mai frapantă mărturie umană din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mai mult, a dat un chip, o voce, un nume milioanelor de victime inocente – fără chip, fără voce, fără nume – ale barbariei naziste. Anne Frank nu e o simplă autoare; împreună cu cartea ei, a devenit un simbol.

Pe copertă: ultima fotografie a Annei Frank, mai 1942, fotograf necunoscut

Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil. — Proverb sovietic

„Rusia este o țară fără granițe naturale, nu are un singur neam sau popor, nici o adevărată identitate centrală. Dimensiunile sale sunt uluitoare – se întinde pe 11 fusuri orare, de la regiunea europeană Kaliningrad până la Strâmtoarea Bering, aflată la doar 82 de kilometri de Alaska. Dacă ne mai gândim și că multe dintre regiunile sale sunt greu accesibile, iar populația este izolată, toate acestea ne ajută să explicăm de ce menținerea controlului central a fost o adevărată provocare și de ce pierderea acestui control asupra țării i-a obsedat pe conducătorii ei. Am întâlnit odată un ofițer KGB (în rezervă) care mi-a spus așa: «Am crezut întotdeauna că e vorba despre totul sau nimic: fie ținem țara cu pumn de fier, fie se va destrăma». Presupun că predecesorii lui, de la ofițerii țariști la primii cneji medievali, aveau cam aceleași îngrijorări – iar demnitarii lui Putin, cu toate progresele comunicațiilor moderne, le au cu siguranță în ziua de azi.“ — MARK GALEOTTI

„O sinteză accesibilă și edificatoare despre devenirea modernă a Rusiei.“ — Publishers Weekly

„O lucrare extraordinară..., foarte pătrunzătoare și care îi deschide cititorului curiozitatea.“  — Diplomatic Courier

La treizeci și șase de ani, Yongey Mingyur Rinpoche este starețul a trei mănăstiri, autor de bestselleruri și maestru de meditație buddhistă tibetană, iubit de discipolii săi din întreaga lume. Dar, într-o noapte de vară a anului 2011, lasă tot și își părăsește mănăstirea din Bodh Gaya fără să spună nimănui, doar cu roba de pe el și cu câteva rupii în buzunar.

Aceasta este povestea unei călătorii neobișnuite, confesiunea sinceră a unui călugăr buddhist care alege să renunțe la statutul său religios și la confortul unei vieți privilegiate, pentru a se pune la încercare trăind de azi pe mâine ca cerșetor, urmând astfel străvechea tradiție indiană a yoghinilor rătăcitori. Reflectând asupra experiențelor care l-au marcat, dezvăluindu-i cititorului gândurile și trăirile sale cele mai intime, dar și practicile contemplative care l-au susținut pe parcursul celor patru ani și jumătate de pribegie, Yongey Mingyur Rinpoche ne oferă învățături prețioase, arătându-ne cum putem transforma dificultățile în șanse și cum îndepărtarea de lucrurile familiare ne poate apropia, în cele din urmă, de ceea ce suntem cu adevărat.

„Nu e nevoie să scăpăm de ego – acest sentiment de sine concret, neschimbător și nesănătos –, pentru că, în primul rând, așa ceva nu a existat niciodată. Nu există un ego care trebuie omorât. Ceea ce moare este credința într-un sine trainic și neschimbător. Cuvântul ego poate însă constitui o referință utilă; numai că trebuie avut grijă să nu ne pregătim de luptă cu ceva ce nu este acolo. În mod ironic, când ne războim cu egoul, întărim de fapt iluziile sinelui, făcând ca eforturile pentru a ne trezi să fie în zadar.“ — YONGEY MINGYUR RINPOCHE

Ediţie îngrijită, introducere şi ilustraţii de Silvia Irina Zimmermann

„Cine nu trece, de-a lungul unei vieți, prin zbucium sufletesc, deznădejde, îndoială, suferință morală sau fizică și cine, cu o credință neveștejită în Dumnezeu, nu scrutează luminile și umbrele sufletului?

Meditând pe marginea Evangheliilor în clipe de cumpănă sau de înălțare a spiritului, Carmen Sylva scrie despre tăria, slăbiciunea și desfătarea sufletească a omului, despre graiul inimii, despre blândețe, bunătate și răbdare, dar și despre apusul vieții, căință, răutate, vicleșug. Eseurile religioase și rugăciunile primei regine a României sunt aproape necunoscute publicului larg. După mai bine de un secol de la o primă traducere în română, apar acum, în toată prospețimea și actualitatea lor, prin grija și dedicația Silviei Irina Zimmermann.

Această carte aduce lumii de azi un dar unic de încredere, statornicie și pace.“ — TATIANA NICULESCU

„Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) ne oferă în volumul Cuvinte sufletești multe gânduri înălţătoare, de împăcare sufletească, de curaj și încredere în Dumnezeu, în oameni și în viitor, cartea ei fiind o deosebit de frumoasă mărturie a profundei spiritualități creștine a primei noastre regine.“ — SILVIA IRINA ZIMMERMANN

„Ce talent grozav are Ana Alfianu! Pe de o parte, spune o poveste iniţiatică, în genul celor ale lui Michael Ende sau Peter Beagle, cu băieţei și ţestoase vorbitoare, cu pești care se hrănesc cu lacrimi, cu prelegeri policolore despre puterea cuvintelor, cum foarte rar s-au scris în literatura noastră. Pe de altă parte, își ilustrează singură povestea cu imagini de o frumuseţe care îţi taie respiraţia, exact acele imagini ideale cu care ne visam în copilărie poveștile. Prin urmare, dragi cititoare & cititori, cartea pe care o aveţi în mână nu e doar o carte — e chiar copilăria voastră ilustrată. Deschideţi-o: o veţi iubi de îndată. Eu, cel puţin, așa am păţit.“ — RADU VANCU

Val are 10 ani și face parte din specia visătorilor. Îi place să se joace, să exploreze prin pădurea din apropierea casei și să citească povești. Cu siguranţă, nici nu i-a trecut prin cap s-ajungă el însuși personaj într-o poveste. Însă, într-o bună zi, cuprins de dorul bunicului său, plecat fără putinţă de întoarcere în Cetatea Sufletelor, Val se hotărăște să caute acest loc straniu, netrecut pe nici o hartă din lume. Împreună cu Malila, o broască-ţestoasă zburătoare, băiatul porneşte într-o călătorie fantastică, presărată cu primejdii, probe de curaj, nenumărate întrebări şi cu descoperiri pe care le faci doar atunci când te apropii de sfârşitul copilăriei. Drumul îi poartă pe cei doi din regatul mării, unde domneşte caracatiţa Elacaravolturna, care ştie să vindece suferinţele cu poveşti, într-un oraş ciudat, care-şi schimbă forma cu fiecare cuvânt rostit de locuitorii săi, în ţinutul balaurului poet O şi, în cele din urmă, în Palatul Lunii, unde stăpânesc visele, păstrătoarele tuturor tainelor omeneşti. Ajuns aici, Val e uimit să descopere că sfârşitul drumului nu-i capătul călătoriei şi că pentru el adevărata aventură de-abia începe.

Ilustraţii de Beatrice Alemagna

Veniturile din vânzarea cărţii vor fi donate organizaţiei Salvați Copiii pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina.

Gianni Rodari, unul dintre cei mai iubiţi autori pentru copii şi cel de sub a cărui pană au ieşit Aventurile lui Cepelică, a scris în anii de vârf ai carierei un poem tandru şi emoţionant, care îndemna la solidaritate între oameni. Astăzi, Luna de la Kiev, poemul de demult, capătă noi şi puternice înţelesuri şi poartă cu sine un mesaj urgent şi necesar.

„O poezie scrisă acum şase decenii devine virală: citată, împărtăşită, relansată. În timpul săptămânilor de război, Luna de la Kiev a lui Gianni Rodari a devenit un talisman, o rugăciune, un simbol. Rodari ar fi putut evoca – în loc de Kiev – orice alt oraş, orice alt loc, aşa cum, în ultimele versuri ale poemului, evocă India şi Peru. Dar a scris despre Kiev, iar mesajul său de pace devine actual. Adevărul este că avem nevoie, în deznădejdea noastră, de cuvinte. Iar dacă un poet al «lexicului nostru familiar», cum este Rodari, ni le oferă din trecut, ne par a fi cele pe care le căutam. Cele corecte.“ — Paolo Di Paolo, La Repubblica

I. Faptele și miturile

Interzisă în Spania lui Franco, inclusă pe lista neagră a Vaticanului (Index Librorum Prohibitorum) alături de alte lucrări socotite dăunătoare sau eretice, introdusă de ziarul Le Monde pe lista celor o sută de cărți fundamentale ale secolului XX, Al doilea sex nu lasă pe nimeni indiferent.

„Receptarea imediată a celui de-Al doilea sex a fost furtunoasă; această carte, apelând la toate domeniile cunoașterii, era o adevărată mașină de război, o mașină menită să distrugă discursul construit de secole de dominație masculină.“ — Libération

„O anatomie a femeii care e un studiu de statură și proporții clasice, istoric, psihologic, fiziologic, social și sexual, precum și un comentariu cât se poate de pătrunzător asupra dualității rolului ei. Căci pe fundalul proiecției idealiste a femeii independente există realitatea conflictului «între revendicarea fundamentală a oricărui subiect care se afirmă întotdeauna ca element esențial și exigențele unei situații care o fac să fie un element neesențial».“ — Kirkus Reviews

„Al doilea sex a fost un act de o îndrăzneală prometeică – un furt al focului olimpian – de la care nu mai exista cale de întoarcere.“ — The New York Times

Mi-am dat seama că a apărut o primă întrebare: Ce însemnase pentru mine să fiu femeie?… „Pentru mine“, i-am zis lui Sartre, „nu a contat, ca să spun așa“. „Totuși, nu ai fost crescută la fel ca un băiat: ar trebui să privești mai îndeaproape.“ Am privit și am avut o revelație; această lume era o lume masculină, copilăria mea se hrănise cu mituri născocite de bărbați, iar eu nu reacționasem în același fel ca un băiat. Eram atât de interesată de subiect, încât am abandonat proiectul unei confesiuni personale pentru a mă ocupa de condiția feminină în ansamblul ei. — SIMONE DE BEAUVOIR, La Force des choses

II. Experiența trăită

Interzisă în Spania lui Franco, inclusă pe lista neagră a Vaticanului (Index Librorum Prohibitorum) alături de alte lucrări socotite dăunătoare sau eretice, introdusă de ziarul Le Monde pe lista celor o sută de cărți fundamentale ale secolului XX, Al doilea sex nu lasă pe nimeni indiferent.

„În această lucrare plină de pasiune și erudiție, Simone de Beauvoir cercetează de ce femeile sunt obligate să accepte în societate un loc secundar, deși ele reprezintă jumătate din specia umană. Sprijinindu-și argumentele cu date din biologie, fiziologie, etnologie, antropologie, mitologie, folclor, filozofie sau economie, ea documentează statutul femeii în istorie, din epoca vânătorilor-culegători până la mijlocul secolului XX.“ — The New York Times

„Scriindu-și cartea în 1948, Simone de Beauvoir anunța deja mișcările pentru eliberarea femeii și reformele care aveau să urmeze.“ — Le Temps

„Cartea lui Simone de Beauvoir despre condiția femeii în societatea noastră a stârnit imediat entuziasm și polemici, mai întâi în Franța, apoi în întreaga lume.“ — Le Monde

„«Voi construi o forță în care mă voi refugia pentru totdeauna», spune Simone de Beauvoir în scrierile sale de tinerețe. Această forță se traduce foarte devreme în viața ei prin voința absolută de a scrie. A vrut să scape de căsătorie, maternitate, cămin. A vrut să trăiască liberă. «Nimic nu ne limita, nimic nu ne definea, nimic nu ne supunea; legăturile noastre cu lumea noi le cream; libertatea era însăși substanța noastră.» Această frază, scrisă cu vigoare în Puterea vârstei, rezumă ea singură un portret al lui Simone de Beauvoir.“ — France Culture

Paola Capriolo are în palmares, între altele, Premiul Giuseppe Berto şi Premiul Rapallo Carige, fiind, de asemenea, finalistă la prestigioasele premii Campiello şi Grinzane Cavour. Cărţile sale sunt publicate în peste cincisprezece ţări.

Dacă ar trebui să-i dau un nume destinului meu, i-aş zice simplu: Abel. Fratele meu Abel.

Cel care ne povesteşte această versiune a începutului lumii, una dintre multele posibile, e Cain. S-a născut la scurtă vreme de la alungarea din Rai a lui Adam şi a Evei, iar chipul său luminos îi consolează pe cei doi pentru pierderea paradisului. După şapte ani vine pe lume Abel, şi totul se schimbă. Abel e blând, naiv şi se mulţumeşte cu ceea ce-i oferă pământul pe care îl munceşte cu dăruire. Mistuit de gelozie, Cain ridică mâna asupra lui, şi astfel, primul copil din lume devine primul ucigaş, iar fapta sa se propagă în timp precum cercurile pe care le face o piatră aruncată în apă.

Aşa începe epopeea lui Cain, pedepsit să trăiască veşnic, hăituit de propria faptă. Vreme de sute şi sute de ani, fuge fără oprire şi fără putinţa de a se ascunde de el însuşi, cunoaşte preţ de o străfulgerare iubirea, e martor neputincios la mersul lumii şi trăieşte într-o clipă cât alţii într-un veac. Pe măsură ce pământul se populează, Cain îşi vede trecutul oglindit în întâmplările prezentului şi, în vremea regelui Nimrod, la piciorul Turnului Babel, ajunge să stea de vorbă cu propriul urmaş, care poartă pe chip pecetea vechii crime.

O rescriere convingătoare şi emoţionantă a originii fiinţei umane, care pune în prim-plan greutatea imensă a responsabilităţii şi sfâşierea sufletului între mândrie, gelozie şi vinovăţie.

„Nici un domeniu al științelor umaniste nu a ieșit mai avariat din anii comunismului decât istoria României. Și nici unul nu a fost mai radical primenit după 1990. Acest lucru românii i-l datorează lui Lucian Boia. A fost nevoie de cineva să slujească adevărul ca patimă intelectuală, pentru a înfrânge minciuna și răstălmăcirea cu cele mai puternice rădăcini afective. Grație lui Boia, istoriografia română a făcut pasul de la mitologie la știință. De aceea, locul lui e foarte sus în recunoștința pe care se cuvine să i-o întoarcem.” - Gabriel Liiceanu

Un ghid celebru, care pornește de la ideea că nu e suficient să ne iubim copiii ca să-i educăm bine - trebuie să învățăm „meseria de părinte”. O „meserie” sintetizată în această carte în cele 50 de probleme cu care ne confruntăm cel mai des ca părinți și soluțiile lor practice. De exemplu: Tăndăleala, Crizele de nervi, Răspunsurile obraznice, TV-mania, Notele proaste, Mofturile la mâncare.

Porbleme privesc copiii de 3-4 ani până la 12-13 ani. Soluțiile sunt verificate, funcționează. Manualul e sistematizat, concis și are un ingredient care n-ar trebui să-i lipsească nici unui părinte: umorul.

Ilustrații de Anna Shepeta

Încă o poveste!

Ritualul magic de fiecare seară, povestea de noapte bună citită celor mici, va fi şi mai plăcut în compania acestei cărţi somptuos ilustrate, în paginile căreia prind viaţă basme şi legende din lumea întreagă.

Călătoriţi cu imaginaţia prin Europa, Africa, Asia, Australia şi Oceania, America de Nord, America Latină şi Orientul Mijlociu, şi descoperiţi ori redescoperiţi cele mai frumoase şi mai pline de tâlc poveşti!

„În cea de-a doua jumătate a vieții noastre, pe toți ne așteaptă o călătorie. Totuși, nu fiecare are parte de ea, chiar dacă înaintăm cu toții în vârstă, iar unii ajungem mai bătrâni decât alții. Această «Mare Călătorie» către depărtări rămâne, din anumite motive, o taină bine păstrată...

Suntem aici să înapoiem în întregime și fără rețineri ceea ce ni s-a dăruit, dar în forma modelată de noi. Este probabil actul cel mai curajos și mai liber pe care-l putem face, și e nevoie de ambele jumătăți ale vieții noastre pentru a-l desăvârși. Prima jumătate a vieții înseamnă deslușirea scenariului poveștii, iar a doua reprezintă scrierea și însușirea ei. Pregătiți-vă, așadar, de o aventură măreață, cea pentru care v-ați născut.“ — RICHARD ROHR

„Pe parcursul vieții sale și în lupta cu sine însuși, cu sufletul, cu Dumnezeu și cu biserica, cu poveștile sacre ale lumii antice și cu realitățile moderne, dar și cu aspectele mai întunecate ale psihicului uman, părintele Richard Rohr a adunat o comoară de strălucitoare perle de înțelepciune. Noua sa carte, Căderea întru înălțare, este un dar important și plin de har făcut nouă, tuturor celor ce căutăm o lumină călăuzitoare care să ne poarte pe drumul plin de primejdii către maturitatea psiho-spirituală, un drum care ne descoperă taine ale destinului personal abia după ce am ajuns în mlaștina eșecului, a suferinței produse de tot felul de răni, a demonilor personali. Richard Rohr, un veritabil bătrân înțelept în aceste vremuri marcate de fracturi, ne arată calea către acea „a doua jumătate a vieții“ la care puțini ajung și către propriul nostru suflet – modul nostru unic și autentic de a lua parte la această lume plină de miracole și de a ne bucura de ea.“ — BILL PLOTKIN

Cele șase veacuri de istorie înfățișate în această carte sunt, poate, epoca cea mai pasionantă și una dintre cele mai puțin cunoscute din trecutul strămoșilor noștri. Radu Oltean ne spune povestea lor așa cum nu a mai făcut-o nimeni, în cuvinte limpezi și cu sute de ilustrații detaliate și explicate pe larg: scene de luptă, de viață cotidiană sau de ritual, arme, podoabe, veșminte sau cetăți desenate și pictate cu măiestrie artistică și cu atenție la cele mai mici amănunte arheologice și istorice. De la legendele romantice până la caricaturile propagandei ceaușiste sau la fanteziile SF din ultimii ani, imaginea strămoșilor noștri din Antichitate a fost falsificată mereu și redusă la clișee convenabile. Precum un arheolog, Radu Oltean ne aduce în fața ochilor izvoarele antice și urmele pe care le-au lăsat oamenii de acum mai bine de două milenii, punându-le în legătură cu teoriile istoricilor din ultimele decenii, publicate în lucrări care nu au circulat decât în cercurile specialiștilor, dar și cu descoperirile cele mai recente, necunoscute chiar și pentru cei pasionați de trecut. O carte-unicat, un spectacol vizual și narativ, un adevărat documentar de reconstituire istorică.

„Copleșitor de frumos și bogat ilustrată, noua carte a lui Radu Oltean confirmă, pagină cu pagină, ideea că reconstituirea grafică este o formă legitimă de cercetare arheologică.“ — Maria-Magdalena Ștefan, arheolog

„Știu foarte puțini istorici care pot face acest exercițiu istoriografic și nu știu pe nimeni care poate desena atât de realist cum o face Radu Oltean.“ — Cătălin Borangic, arheolog

„O lucrare îndelung și minuțios documentată, atât din perspectiva izvoarelor istorice, cât și din cea a descoperirilor arheologice, care prind cu adevărat viață prin intermediul graficii de excepție.“ — Dragoș Măndescu, arheolog

După fenomenul Cum să ne creștem băieții, tradus în 30 de limbi și vândut în peste un milion de exemplare, Steve Biddulph revine cu o carte la fel de utilă despre cum ne putem ajuta fiicele să navigheze cu inteligență și curaj prin viață. Acum, într-o ediție adusă la zi, pentru părinții secolului 21.

Trăim într-o lume în care presiunile sociale asupra fetelor și femeilor tinere sunt enorme, după cum enorme sunt și presiunile economice care îi țin adesea pe părinți departe de copii. Cartea lui Steve Biddulph descoperă nebănuite resurse de forță și energie în viața de familie și îi învață pe părinți cum să crească fete încrezătoare în forțele lor, bine adaptate și fericite. Scriind cu căldură și umor, nu doar din perspectiva psihologului, ci și a tatălui, autorul le dezvăluie atât cuplurilor de părinți, cât și mamelor și taților singuri cum să facă față obstacolelor ivite în calea fiicelor lor, îndrumându-le cu dragoste și ajutându-le să devină puternice și independente.

„Sfaturile lui Steve sunt ușor de urmat și, lucrul cel mai important, chiar dau roade.“ — BBC Family Life Magazine

Ilustraţii de A. Laptev

Mai ştii ce te îndemnam atunci când am lansat prima carte cu Habarnam? Să nu laşi o clipă din mână Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilorsăi! Părinţii abia aşteaptă să se distreze din nou cu isprăvile eroului nostru. Ca să ştii de ce s-au amuzat pe vremea când erau copii şi de ce s-ar amuza şi acum: Habarnam porneşte într-o nouă călătorie! Dar nu oricum, ci la volanul unui automobil pe care a învăţat să-l conducă răsucind pur şi simplu bagheta magică pe care a primit-o de la un vrăjitor şi pe care o va păstra numai dacă va face fapte bune. Şi nu oriunde, ci într-un oraş fabulos, în care însă totul e dat peste cap de sosirea lui Habarnam şi a celor doi prieteni ai săi, Ţintişoara şi Pestriţu. Şi nici la întâmplare, fiindcă în Oraşul Soarelui se petrec o mulţime de încurcături cu tâlc din care Habarnam învaţă o sumedenie de lucruri despre maşinării ciudate, prichindei hazoşi şi chiar şi despre sine. Dar stai să vezi şi a treia carte: Habarnam pe Lună!

Premiul Chamisso al Academiei Bavareze, 2002

„Un roman picaresc modern, al cărui erou visător, Alin, este un frate mai mic al piticului Oskar Matzerath din Toba de tinichea.“ — Frankfurter Allgemeine Zeitung

„În Vremea minunilor, scriitorul elvețian de origine română Cătălin Dorian Florescu creează din amintirile sale despre țara natală și despre călătoria în Italia și America un mozaic narativ dens și plin de viață. Romanul este o școală a iubirii și a vieții.“ — CHARLES LINSMAYER

„O relatare nepretențioasă și realistă a unei maturități timpurii, ce-și dă măsura în detaliile observate cu precizie și în gesturile mici; prin urmare, cu atât mai autentică.“ — Frankfurter Rundschau

„Acest debut face dovada unui povestitor original, foarte talentat, cu o voce autentică, dinamic și plin de umor, debordând de imagini și idei, pe care ne-ar plăcea să-l ascultăm povestind încă în multe pagini de-acum înainte.“ — Der Bund

„Cătălin Dorian Florescu este Ian McEwan în tinerețe, dar cu mult mai mult umor, cu ironie, cu mai multă sare și piper.“ — New Books in German

„Vremea minunilor este, în același timp, un elogiu adus tatălui, dar și lumii părăsite de autor în plină adolescență. Este o lume din care a ieșit gata înarmat pentru lupta scrisului.“ — MIRCEA MIHĂIEŞ

Roman distins cu Swiss Book Prize

Ediția în limba germană s-a vândut în peste 80 000 de exemplare

„Romanul răspândeşte parfumul aspru al unei vieţi pline până la refuz cu orori îngrozitoare şi uimitoare frumuseţi, cu dezastre care îi schimbă cursul şi cu fericiri paşnice. Jacob se hotărăşte să iubească este o poveste ce are dimensiunile existenţei. Sunt unele romane care povestesc viaţa, şi asta e bine. Şi mai sunt altele care povestesc viaţa şi ne învaţă ce este umilinţa: în faţa bogăţiei, a stupidităţii şi a nebuniei vieţii, în faţa micilor lucruri mari de zi cu zi, un sac de cartofi, o noapte ploioasă, o naştere pe mormanul de gunoi. Un astfel de roman a scris Cătălin Dorian Florescu. Se citeşte incredibil de ușor, mai ales de către cei ce ştiu să preţuiască o proză suculent-senzorială.“ — Berliner Zeitung

„Cătălin Dorian Florescu este, fără nici un dubiu, din clasa celor mai mari povestitori ai generației lui.“ — Sächsische Zeitung

„Nu sunt mulți cei care povestesc cu atâta forţă, sensibilitate senzorială şi căldură, atât de amplu, cuprinzând secole, atât de calm şi fără teamă, ezitând la fel de puţin atât când se confruntă cu brutalitatea şi cruzimea, cât şi în faţa gingăşiei şi a tristeţii. Ce povestitor! Florescu e atent la fiecare detaliu, la fiecare nuanţă, şi lasă imaginea obiceiurilor rurale să învie, ca într-un tablou de Bruegel, cu toate grozăviile şi frumuseţile lor... A scris un roman impunător despre un secol brutal şi despreo viaţă lipsită de speranţă, un roman care însă nu se scufundă nicicând în deznădejde.“ — ELKE HEIDENREICH, Frankfurter Allgemeine Zeitung

„O epopee de familie limpede, concisă și alertă.“ — Der Spiegel

Aceasta este o carte de colorat magică!

NU E NEVOIE DE CREIOANE COLORATE.

Daţi-le copiilor doar apă şi o pensulă. Îndemnaţi-i să înmoaie pensula în apă şi s-o plimbe peste suprafeţele acoperite cu punctuleţe gri. Culorile minunate vor apărea singure ca prin farmec şi le vor oferi o experienţă vizuală şi tactilă deosebită!

ACASĂ SAU LA GRĂDINIŢĂ, ACEASTĂ CARTE SURPRINZĂTOARE ÎI VA ÎNVĂŢA PE COPII:

* coordonarea ochi-mână

* cum să ţină o pensulă

* să identifice culorile

Ce trebuie să faci?

Înmoaie pensula în apă.

Plimb-o peste suprafaţa punctată.

Bucură-te de culorile care apar!

Aceasta este o carte de colorat magică!

NU E NEVOIE DE CREIOANE COLORATE.

Daţi-le copiilor doar apă şi o pensulă. Îndemnaţi-i să înmoaie pensula în apă şi s-o plimbe peste suprafeţele acoperite cu punctuleţe gri. Culorile minunate vor apărea singure ca prin farmec şi le vor oferi o experienţă vizuală şi tactilă deosebită!

ACASĂ SAU LA GRĂDINIŢĂ, ACEASTĂ CARTE SURPRINZĂTOARE ÎI VA ÎNVĂŢA PE COPII:

* coordonarea ochi-mână

* cum să ţină o pensulă

* să identifice culorile

Ce trebuie să faci?

Înmoaie pensula în apă.

Plimb-o peste suprafaţa punctată.

Bucură-te de culorile care apar!

Carte de colorat cu imaginaţie

Cu Stickere

Descătuşează-ţi imaginaţia şi visează!

Fă cunoştinţă cu animalele fantastice, află unde trăiesc, ce fac și ce puteri miraculoase au.
Decorează-le lumea cu stickere și culori!

În seria „Animale fantastice“ au aparut

Animale fantastice – Pe Tărâmul Visurilor

Animale fantastice – În Padurea Miracolelor

Carte de colorat cu imaginaţie

Cu Stickere

Descătuşează-ţi imaginaţia şi visează!

Călătorește prin Pădurea Miracolelor, fă cunoştinţă cu animalele fantastice care trăiesc acolo și află ce puteri magice au.

Decorează-le lumea cu stickere și culori!

În seria „Animale fantastice“ au aparut

Animale fantastice – Pe Tărâmul Visurilor

Animale fantastice – În Padurea Miracolelor

Spaima de necunoscut și neliniștea niciodată ostoită a omului l-au îmboldit să caute neîncetat răspunsul la chinuitoarea întrebare: Ce se întâmplă cu noi după moarte? Poate că s-ar cuveni să păstrăm tăcerea în fața misterului morții; dar dacă am da cuvântul chiar celor care, paradoxal, au trăit-o? Cartea de față este rodul unui studiu sistematic al controversatelor experiențe din vecinătatea morții. Dezbaterile și polemicile țesute în jurul acestor relatări nu par să se încheie prea curând, însă undeva, dincolo de gâlceava dintre neuroștiință și credință, își face loc, timid, speranța.

„Cu toate că din experiența ei Sharon a învățat că Dumnezeu nu judecă, a mai aflat că ne judecăm singuri și că primim înapoi tot ceea ce dăruim universului. Acest lucru dă naștere unei teorii interesante: chiar dacă Dumnezeu nu e judecătorul nostru, poate că există un mecanism prin care judecata e inclusă în țesătura universului. Oare e posibil ca bunătatea și moralitatea să fie mai aproape de niște legi științifice decât credem? E o idee fascinantă.“ — JEFFREY LONG, PAUL PERRY

„O carte extraordinară, care ne aduce tot mai aproape de o soluție rațională a misterului vieții de după moarte.“ — RAYMOND MOODY, autorul bestsellerului Viață după viață

„Tare greu i-a fost literaturii române să ajungă la romanul Ioanei Bradea, la titlul lui atât de violent provocator. Cartea tinerei prozatoare a făcut un salt disperat, prin care a reușit să corecteze căznitul și – până acum – tristul efort de deblocare a tabuurilor limbajului literar… Ioana Bradea este probabil singura din plutonul tinerilor scriitori care experimenteazã debutonarea limbajului care nu pune dorinþa de a epata înaintea nevoii de a scrie… Conversațiile nocturne reconstituite de Ioana Bradea sunt năucitoare. Aici e punctul tare al cărții, pentru că veridicitatea și puterea de impact ale acestor pagini sunt greu de egalat și par plătite cu topirea până la urmă voluntară în această magmă umană irespirabilă. O lume murdară, maculantă din lene, otrãvită din indolență, disperată din neputință se ridică dintre așternuturile jegoase ale prezentului și ne spune, extrem de brutal, unde suntem de fapt.“ – TANIA RADU

„Nu știu să existe mai adâncă plăcere decât aceea de a întrezări, a pipăi, a simți oamenii, faptele, clădirile, fragmentele de oraș, străzile, realitățile cu fantasme sau coșmaruri, clipele sau anotimpurile, pe care apoi să le reconstruiești din litere, să le traduci în cuvinte, să le îmbraci într-o construcție lingvistică – cum ar fi și Băgău, la o adică: o lume fragilă, parfumată sau gustoasă, imperfectă pe alocuri, șubrezită, diformă, căptușită cu spaime, complexe, bolnăvicioase obsesii, iluzorii proiecții, inutile stăruințe, tânjiri, sonorități și fluide gata să devină ruine... Nu știu să existe vreun miracol mai tulburător decât acela de a fi în stare să te bucuri de onoarea de a despica lumea în cuvinte, de a-i dezvălui din taine sau de a-i silabisi misterele… Poate doar dragostea cu care să îmbrățișăm toate acestea…“ – IOANA BRADEA

Autoare distinsă cu Royal Society Science Book Prize

Ce imbold misterios i-a împins pe strămoșii noștri hominizi să guste din pomul cunoașterii, să privească dincolo de zare, depășindu-și condiția și devenind creatori de artă, știință, civilizație? De ce nu s-au mulțumit cu fructele căzute din copaci, ci au călătorit tot mai departe, până în spațiul cosmic? Cum a fost cu putință ca urmașii lor să devină stăpânii cuvântului, ai focului, ai frumuseții, ai timpului și ai întregii planete, iar acum năzuiesc să preia chiar frâiele evoluției vieții? Gaia Vince ne oferă răspunsuri surprinzătoare în această nouă istorie a omului, făcându-ne să înțelegem că nu s-a spus încă totul, și nici nu se va putea spune. Doar cunoscând istoria biologică, socială, economică și culturală a speciei noastre ne vom înțelege pe noi înșine, ce ne separă și ce ne unește. ai, mai ales, vom reuși să ne integrăm armonios în noul superorganism global spre care evoluează omenirea, Homo omnis, omul total, omul atotputernic.

„În această epopee a evoluției omenești, Gaia Vince face salturi istorice amețitoare, întrezărind legături neașteptate între arheologie, antropologie, genetică și psihologie.“ — TOM WHIPPLE, Times of London

„Foarte bine informată cu privire la ultimele cercetări din domeniu, Gaia Vince ne invită într-un periplu plin de culoare prin istoria speciei noastre, de la Big Bang la iminenta epocă a hipercooperării.“ — RICHARD WRANGHAM, profesor de antropologie la Universitatea Harvard

„Am scris această carte pentru a răspunde unei întrebări pe care o consider fundamentală: Cum am ajuns să fim așa de diferiți față de celelalte animale și cum am reușit să ne schimbăm destinul – și nu doar destinul nostru, ci și pe cel al întregii vieți de pe Pământ?“ — GAIA VINCE

Prefață și cronologie de Marius Ghica

„Mărturisesc că mi-am făcut un idol din spiritul meu, dar altul nu am găsit.“ — PAUL VALÉRY 

„Efortul de a se defini pe sine, de a medita asupra propriilor operații mentale a fost considerat de Valéry drept cunoaștere autentică. Dar a se cunoaște nu înseamnă a cunoaște; sau, mai curând, nu este decât o varietate de cunoaștere. Întotdeauna Valéry a confundat cunoașterea cu clarviziunea. Mai mult, voința de a fi clarvăzător, de a fi inuman de lucid, se însoțește la el cu un orgoliu abia ascuns: se cunoaște și se admiră pentru faptul că se cunoaște. Să fim însă drepți: el nu-și admiră spiritul, ci se admiră pe sine ca Spirit.“ — CIORAN

„Caietele lui Paul Valéry reprezintă un impresionant monument de gândire vie, un jurnal de reflecții în care autorul își nota cu religiozitate, aproape zilnic, între orele patru și opt dimineața, meditațiile sale asupra problemei care l-a preocupat până la sfârșitul vieții: aceea de a afla care este substratul gândirii umane, care sunt mecanismele funcționării mentale, posibilitățile și limitele intelectului. „Ce poate omul?“ – se întreabă statornic domnul Teste.“ — MARIUS GHICA

Ediție îngrijită și cuvânt înainte de Dragoș Paul Aligică

Care țări au o creștere economică mai rapidă? Cele care au credințe mai puternice în rai și iad, cele care cred în reîncarnare, sau cele care sunt secularizate? Cum influențează dezvoltarea economică participarea la slujbele religioase? Dar dogmele și morala? O economie mai înfloritoare și o educație mai bună duc la scăderea religiozității și la secularizare? Ce impact economic a avut răspândirea islamului? De ce unele țări au religii de stat? Există o paralelă între comunitățile religioase și companiile economice aflate în competiție pentru a-și vinde mai eficient produsele?

Avuția religiilor, replică actuală la faimoasa carte a lui Max Weber, Etica protestantă și spiritul capitalismului, este o veritabilă introducere în economia politică a religiei, oferind răspunsuri argumentate întrebărilor de acest fel. Creștinismul cu diversele lui confesiuni, iudaismul, islamul, budismul, fundamentalismul și extremismul religios, ateismul, toate acestea au de spus în privința economiei un cuvânt mai însemnat decât am putea crede la prima vedere.

„O religie care se bazează mai degrabă pe stat decât pe credincioși tinde să evolueze în două moduri. Pe de-o parte, sunt pierdute aspecte ale evlaviei religioase, care sunt în general considerate importante de către simplii credincioși, iar autoritatea doctrinei este slăbită. Pe de altă parte, religia ajunge să fie desti-nată elitelor și, în loc să slujească credințelor religioase ale enoriașilor, clerul tinde să se implice în activi¬tăți seculare precum politica sau în activități culturale. Însă cel mai important aspect este că statutul prosper asigurat de stat determină clerul să nu mai promoveze interesele enoriașilor.“ — RACHEL M. MCCLEARY ȘI ROBERT J. BARRO

Alexandru Royce e un orfan angajat ca portar la conacul unui afacerist din orășelul Gimău, de lângă Cluj. Conacul e închiriat pentru petreceri cu circuit închis unor politicieni corupți, oameni de afaceri cu trecut obscur, bancheri etc. Enigmatic, fragil atât fizic, cât și emoțional, Alexandru e prototipul inocentului care se pierde în labirinturile unei lumi tulburi – o lume a afaceriștilor veroși, fără scrupule, a interlopilor, o lume unde chiar și grupurile de activiști antrenați în diferite proiecte de reconstrucție socială sunt ori abulici, ori ineficienți. Structurat ca o suită de mărturii ale unor personaje implicate într-un fel sau altul în „cazul“ Alexandru Royce și propunând o intrigă de policier, romanul vorbește de fapt despre numeroasele fețe ale adevărului pe care le poate ascunde un destin.

„Vocile atât de diverse, de contradictorii – resemnate ori agresive, implicate ori indiferente, calme ori turbulente – ale personajelor care compun mozaicul celor șapte fulgurante vieți ale lui Alexandru Royce m-au obsedat ani de zile: se iveau, se estompau, deveneau iarăși pregnante, se împleteau între ele, căzând de acord asupra unui aspect sau altul din existența, ea însăși fragmentată, a personajului principal, pentru ca imediat după aceea să se contrazică din nou. A durat câțiva ani buni până ce aceste voci, răsunând de departe sau din imediata proximitate a lui Alexandru Royce, să se strângă într-un mănunchi care a proiectat asupra istoriei sale aura a ceva ce părea să poată fi numit destin. Prins într-un vârtej al destinului, personajul acestei cărți își consumă până la ultima consecință fiecare dintre viețile care i s-au dat. Oare ultima viață a lui Alexandru Royce are darul de a da sens și celorlalte, rămase sub semnul echivocului? Oare ultima lui viață, chiar dacă nu-i explică enigma, va transforma toate celelalte vieți ale sale în trepte ale unui destin unic?“

Selecție, prefață și note de Ioana Bot  •  Cronologie de Cătălin Cioabă

„Fără a cunoaște proza sa literară, imaginea pe care ne o putem face despre opera lui Eminescu ar fi, incontestabil, imperfectă. Cu toții am citit cândva Făt-Frumos din lacrimă, sau Sărmanul Dionis, dar aceste titluri nu acoperă decât o mică parte din tezaurul proiectelor de beletristică. Invocăm, adesea, marile reușite ale poeziei și prozei sale, fără să avem în minte continentele nebănuite care le susțin sau care s-au desprins, cândva, din același atelier, croindu-și drumul propriu. Cititorii vor descoperi scrieri de o admirabilă eterogenitate formală, într-un volum ce reunește atât bine-cunoscutele pagini în proză, cât și scrierile care, rămase în «lada cu manuscrise», au întârziat a-și face drum spre conștiința publicului. Această parte consistentă a scrierilor sale se aseamănă cu un aisberg, ale cărui profunzimi ascunse sunt insuficient cunoscute publicului larg.“ — IOANA BOT