Cărți

OLIVER SACKS (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen's College, Oxford. La începutul anilor '60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate. Oliver Sacks a îmbinat activitatea medicală cu scrisul, iar cărţile în care prezintă publicului larg cazurile sale clinice s-au bucurat de o uriaşă notorietate internaţională - au fost traduse în 22 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare. Ele sunt studiate în universităţi de către neurologi, scriitori, filozofi şi sociologi. În plus, opera lui Oliver Sacks a avut un mare impact asupra intelectualilor umanişti şi asupra artiştilor. Awakenings a stat la baza filmului cu acelaşi titlu (cu Robert De Niro si Robin Williams, film nominalizat pentru Premiul Oscar) şi piesei lui Harold Pinter, A Kind of Alaska. Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie (The Man Who Mistook His Wife for a Hat) a fost de asemenea pusă în scenă, cu mare succes, în regia lui Peter Brook. Cărți: Migraine (1970), Awakenings (1973), A Leg to Stand On (1984), The Man Who Mistook His Wife for a Hat (1985), Seeing Voices (1989), An Antropologist on Mars (1995), The Island of the Colorblind (1997), Uncie Tungsten: Memories of a Chemical Boyhood (2001), Oaxaca Journal (2002), Musicophilia: Tales of Music and the Brain (2007), The Mind's Eye(2010), Hallucinations (2012), On the Move: A Life (2015, trad. rom. În mişcare: O viaţă,Humanitas, 2015), Gratitude (2015, trad. rom. Recunoştinţă, Humanitas, 2017), The River of Consciousness (2017, trad. rom. Fluviul conștiinței, Humanitas, 2020).

 

Fotografia autorului © Adam Scourfield

OLIVER SACKS (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen's College, Oxford. La începutul anilor '60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate. Oliver Sacks a îmbinat activitatea medicală cu scrisul, iar cărţile în care prezintă publicului larg cazurile sale clinice s-au bucurat de o uriaşă notorietate internaţională - au fost traduse în 22 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare. Ele sunt studiate în universităţi de către neurologi, scriitori, filozofi şi sociologi. În plus, opera lui Oliver Sacks a avut un mare impact asupra intelectualilor umanişti şi asupra artiştilor. Awakenings a stat la baza filmului cu acelaşi titlu (cu Robert De Niro si Robin Williams, film nominalizat pentru Premiul Oscar) şi piesei lui Harold Pinter, A Kind of Alaska. Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie (The Man Who Mistook His Wife for a Hat) a fost de asemenea pusă în scenă, cu mare succes, în regia lui Peter Brook. Cărți: Migraine (1970), Awakenings (1973), A Leg to Stand On (1984), The Man Who Mistook His Wife for a Hat (1985), Seeing Voices (1989), An Antropologist on Mars (1995), The Island of the Colorblind (1997), Uncie Tungsten: Memories of a Chemical Boyhood (2001), Oaxaca Journal (2002), Musicophilia: Tales of Music and the Brain (2007), The Mind's Eye(2010), Hallucinations (2012), On the Move: A Life (2015, trad. rom. În mişcare: O viaţă,Humanitas, 2015), Gratitude (2015, trad. rom. Recunoştinţă, Humanitas, 2017), The River of Consciousness (2017, trad. rom. Fluviul conștiinței, Humanitas, 2020).

 

Fotografia autorului © Adam Scourfield

OLIVER SACKS (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen's College, Oxford. La începutul anilor '60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate. Oliver Sacks a îmbinat activitatea medicală cu scrisul, iar cărţile în care prezintă publicului larg cazurile sale clinice s-au bucurat de o uriaşă notorietate internaţională - au fost traduse în 22 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare. Ele sunt studiate în universităţi de către neurologi, scriitori, filozofi şi sociologi. În plus, opera lui Oliver Sacks a avut un mare impact asupra intelectualilor umanişti şi asupra artiştilor. Awakenings a stat la baza filmului cu acelaşi titlu (cu Robert De Niro si Robin Williams, film nominalizat pentru Premiul Oscar) şi piesei lui Harold Pinter, A Kind of Alaska. Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie (The Man Who Mistook His Wife for a Hat) a fost de asemenea pusă în scenă, cu mare succes, în regia lui Peter Brook. Cărți: Migraine (1970), Awakenings (1973), A Leg to Stand On (1984), The Man Who Mistook His Wife for a Hat (1985), Seeing Voices (1989), An Antropologist on Mars (1995), The Island of the Colorblind (1997), Uncie Tungsten: Memories of a Chemical Boyhood (2001), Oaxaca Journal (2002), Musicophilia: Tales of Music and the Brain (2007), The Mind's Eye(2010), Hallucinations (2012), On the Move: A Life (2015, trad. rom. În mişcare: O viaţă,Humanitas, 2015), Gratitude (2015, trad. rom. Recunoştinţă, Humanitas, 2017), The River of Consciousness (2017, trad. rom. Fluviul conștiinței, Humanitas, 2020).

 

Fotografia autorului © Adam Scourfield

MELANIA CINCEA este licențiată în jurnalism. Face parte, din 1995, din redacția ziarului timișorean Timpolis și este fondatoarea site‑ului www.putereaacincea.ro. În 2018 a publicat Frăția penal‑academică. Cercetarea ştiinţifică din penitenciarele României. O investigație jurnalistică (Editura Humanitas) și Compoziţii pe dictafon (Editura Universităţii de Vest din Timişoara).

LEO LIONNI (1910–1999) s-a născut în Olanda; în copilărie a colindat muzeele din Amsterdam, desenând după picturile maeştrilor. În 1931 s-a mutat la Milano. A fost un exponent al futurismului şi al avangardei în pictură, sculptură, desen şi arta fotografică. În paralel, a obţinut un doctorat în economie la Universitatea din Genova. În 1939, a ajuns în Statele Unite, la Philadelphia, făcând carieră în grafica de publicitate. A fost membru al Advertising Art Hall of Fame. Din 1948, vreme de 12 ani, a fost art director al revistei Fortune. În acelaşi timp, creaţiile sale artistice, picturi sau desene, au devenit tot mai apreciate în galeriile din întreaga lume, de la New York şi până în Japonia. În 1960 s-a mutat înapoi în Italia, unde avea să-şi înceapă cariera de scriitor şi ilustrator de cărţi pentru copii. A publicat peste 40 de titluri, fiind primul autor care a folosit colajul ca tehnică principală de ilustrare. Pentru originalitatea şi curajul său artistic, dar şi pentru forţa şi simplitatea cu care vorbeşte în cărţile sale despre valorile umane, a fost răsplătit cu numeroase premii; o serie de patru Caldecott Honors (1961, pentru Inch by Inch; 1964, Swimmy; 1968, Frederick; 1970, Alexander şi şoricelul de jucărie), Deutscher Jugendliteraturpreis (1965) sau premiul acordat de American Institute of Graphic Arts (1984) l-au consacrat ca pe un clasic al literaturii pentru copii.

CRISTINA CHEVEREȘAN este conferențiar doctor abilitat la Universitatea de Vest din Timișoara, unde predă cursuri de literatură, cultură și civilizație americană. Director al masteratului de Studii Americane, alumn și ambasador Fulbright, a fost visiting professor la Universitatea Ca’ Foscari din Veneția în 2019. A participat la cursuri de specializare la instituții prestigioase din străinătate precum Cornell University (School of Criticism and Theory), University College Dublin sau Salzburg Global Seminar. Seria de burse câștigate a culminat cu un stagiu de cercetare Fulbright Senior la Harvard University. A publicat opt cărți în limbile română și engleză și numeroase articole, recenzii și interviuri în reviste naționale și internaționale. A coordonat, editat și tradus o serie de alte volume. În 2020 a obținut premiul Cartea Anului pentru critică și istorie literară, eseu, acordat de filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor.

DAN ALEXE (n. 1961) este scriitor, cineast, jurnalist și traducător. A realizat filme documentare în Cecenia, Afganistan, Pakistan, Kosovo şi Asia Centrală. În România, a făcut parte ‒ împreună cu Dan Petrescu, Luca Pițu, Alexandru Călinescu, Sorin Antohi, Liviu Antonesei ‒ din așa-numitul „grup de la Iași“, care în anii ’80 a căutat să facă o opoziţie culturală structurată regimului comunist. A părăsit România în 1988, în momentul publicării în revista Agora de la Washington a piesei sale de teatru Rămăieni, despre ravagiile protocronismului, în care anticipa curentul „dacopat“. A participat la filmul documentar Dezastrul roșu (Belgia, 1988), care denunța regimul lui Ceaușescu. Stabilit în Belgia, a colaborat, ca ziarist freelance, cu BBC și Europa Liberă, iar ulterior cu publicațiile grupului german WAZ. A trăit lungi perioade în Caucaz, Balcani sau Afganistan, unde a predat jurnalismul; a cunoscut războaiele din Cecenia și Bosnia și a făcut un film despre cântărețul mistic pakistanez Nusrat Fateh Ali Khan. Specializat in islamul mistic contemporan, a participat la volumul colectiv Géopolitique du Caucase (Ed. La Découverte, Paris, 1996) cu capitolul despre islamul cecen și cel nord-caucazian. Anterior, activitatea lui publicistică inclusese traduceri din latina renascentistă (în volumul colectiv Poetica Renașterii, București, 1986) sau studii despre țigani și Joyce („Les Tsiganes et le jazz dans le Finnegans Wake“, în Etudes Tsiganes, Paris, 1989). Filmul său Howling for God / Iubiții Domnului, despre dervișii urlători din Balcani care practică un foarte violent ritual de yoga islamică, a obţinut Premiul Criticii Internaționale la Festivalul din Amsterdam (1998) și Premiul Ministerului Francez al Culturii la Festivalul Musée de l’Homme (Paris, 1998). Cu același film a participat la festivalurile de la Cannes şi Hollywood (1999). I s-a decernat Marele Premiu al Musée de l’Homme pentru Cabal in Kabul (2007), film despre ultimii evrei din Afganistan, urmat în același an de cele mai mari distincții la festivalurile Flahertiana din Rusia (Moscova și Perm, 2007), Astra (Sibiu, 2007) și de Premiul Publicului la Nyon (Elveția, 2008). A publicat teatru în volumul îngrijit de Luca Pițu, Lumea ca spoială și împovărare (Editura Opera Magna, Iași, 2012), povestiri (Miros de roşcată amară și alte povestiri scandaloase, Humanitas, 2014; În punctul lui rebbe G., Polirom, 2016), eseuri culturale (Dacopatia şi alte rătăciri româneşti, Humanitas, 2015) și un roman (Pantere parfumate, Polirom, 2017). Blogul său, Dan Alexe’s Flea Market (https://cabalinkabul.com), este foarte urmărit în mediile culturale din România.

CĂTĂLIN PAVEL (n. 1976) este doctor în arheologie și scriitor. A participat la săpături arheologice în țară, în Germania, Franța, Anglia, Maroc, Israel și în special în Turcia (la Milet, Troia și Gordion). Burse doctorale și post-doctorale la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Universitatea din Oxford, Institutul Arheologic Albright din Ierusalim și Colegiul Noua Europă din București. Volume academice: Describing and Interpreting the Past (Editura Universității din Bucureşti, 2010) și Dicţionar de mitologie greco-romană (coautor, Corint, 2011). Volume de poezie: Altera pars (A.T.U., 2013, Premiul „Mircea Ivănescu“), Tulburarea la ființele vii (Limes, 2014), Doi oameni într-o poză (Limes, 2015) și Adagietto (FrACTalia, 2016). Romane: Aproape a șaptea parte din lume (Humanitas, 2010, tr. franceză La septième partie du monde, Non Lieu, Paris, 2017), Nici o clipă Portasar (Cartea Românească, 2015), Trecerea (Cartea Românească, 2016, Premiul „Ziarul de Iași“, nominalizată la premiile USR) și Chihlimbar, Polirom, 2017. Din 2016 ține rubrica săptămânală de arheologie din Dilema veche.

RADU VANCU (n. 13 iulie 1978, Sibiu) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. Este conferenţiar la aceeaşi facultate şi redactor la revistele Transilvania şi Poesis internaţional. Coordonează secţiunea literară a revistei Timpul. A tradus în română din poezia lui Ezra Pound, William Butler Yeats (Editura Humanitas Fiction) şi John Berryman (Casa de editură Max Blecher). A publicat mai multe antologii literare pe diverse teme, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin ori Marius Chivu. A îngrijit ediţii din poezia lui Alexandru Macedonski şi Alexandru Muşina. Volume de poezie: Epistole pentru Camelia, Imago, 2002; Biographia litteraria, Vinea, 2006; Monstrul fericit, Cartier, 2009; Sebastian în vis, Tracus Arte, 2010; Amintiri pentru tatăl meu, Vinea, 2010; Frânghia înflorită, Casa de editură Max Blecher, 2012; 4 A.M. Cantosuri domestice, Casa de editură Max Blecher, 2015. Eseuri: Mircea Ivănescu: Poezia discreţiei absolute, Vinea, 2007 (ediţie revăzută şi adăugită, ART, 2015); Eminescu: Trei eseuri, InfoArt Media–Argonaut, 2011; Mistica poeziei: Lecturi în literatura contemporană, Muzeul Literaturii Române, 2013; Poezie şi individuaţie, Tracus Arte, 2014; România vertebrată, Adenium, 2016. Dintre cărţile lui, Frânghia înflorită a fost tradusă în turcă (Çiçek Açan Urgan, Yitik Ülke Yayınları, Istanbul, 2015), iar 4 A.M. Cantosuri domestice în maghiară (Hajnali négy. Házias cantók, Syllabux, Budapesta, 2016). La Humanitas a publicat volumele Elegie pentru uman. O critică a modernităţii poetice de la Pound la Cărtărescu (2016) și Zodia Cancerului. Jurnal 2012-2015 (2017). Selecţii din poemele lui au fost traduse în englez ă, germană, franceză, suedeză, spaniolă, italiană, flamandă, bulgară, sârbă, maghiară, turcă, greacă, rusă.

RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. La Humanitas, domiciliul lui profesional, publică nişte cărţi de „Râsul lumii“. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.

Cărţi: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015), Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time) (Humanitas, 2016), Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?) (Humanitas, 2016), Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri (Humanitas, 2017), Cartea râsului și a cercetării (Humanitas, 2017), Două mături stau de vorbă. Scene românești (Humanitas, 2018), Orice om îi este teamă (Humanitas, 2018), În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) (Humanitas, 2019), Omul care mută norii (Humanitas, 2019), Recviem vesel pentru tata (Humanitas, 2020).

 

Fotografie de Radu Sandovici

IOANA PÂRVULESCU predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“. În 2013 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură.

SCRIERI: Lenevind într-un ochi (1990), Alfabetul doamnelor (1999), Prejudecăţi literare (1999), Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003, reed. 2007, 2018), În intimitatea secolului 19 (2005, reed. 2007, 2013), În Ţara Miticilor (2007, reed. 2008), Întoarcere în secolul 21 (2009, reed. 2018), Viaţa începe vineri (2009, reed. 2013, 2018), Cartea întrebărilor (2010), Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011), Viitorul începe luni (2012), Cum continuă povestea (2014), Inocenţii (2016), Prevestirea (2020).

TRADUCERI: Angelus Silesius, Călătorul heruvimic / Cherubinischer Wandersmann (ediţie bilingvă 1999 şi 2007), Maurice Nadeau, Să fie binecuvântaţi (2002), Laurent Seksik, Consultaţia (2007), Rainer Maria Rilke, Îngerul păzitor (2007), Milan Kundera, Sărbătoarea neînsemnătăţii (2014).

ANTOLOGII: De ce te iubesc. Paradoxurile iubirii în poezia lumii (2006), Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete (2012), Şi eu am trăit în comunism (2015, reed. 2018).

MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat următoarele volume: Faruri, vitrine, fotografii, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1980; Poeme de amor, Cartea Românească, Bucureşti, 1982; Totul, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1984; Visul (în ediţiile următoare Nostalgia), povestiri, Cartea Românească, Bucureşti, 1989; Humanitas, Bucureşti, 1993; Levantul, poem epic, Cartea Românească, Bucureşti, 1990; Humanitas, Bucureşti, 1998; Visul chimeric, studiu critic, Litera, Bucureşti, 1991; Humanitas, Bucureşti, 2011; Travesti, roman, Humanitas, Bucureşti, 1994; a devenit roman grafic în limba franceză; Dragostea, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1994; Orbitor. Aripa stângă, roman, Humanitas, Bucureşti, 1996; Dublu CD, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1998; Postmodernismul românesc, studiu critic, Humanitas, Bucureşti, 1999; Jurnal I, Humanitas, Bucureşti, 2001; Orbitor. Corpul, roman, Humanitas, Bucureşti, 2002; Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii, Humanitas, Bucureşti, 2002; Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, publicistică, Humanitas, Bucureşti, 2003; Parfumul aspru al ficţiunii, audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2003; Plurivers vol. I şi II, poeme, Humanitas, Bucureşti, 2003; Cincizeci de sonete, poeme, Brumar, Timişoara, 2003; De ce iubim femeile, povestiri şi audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2004; Baroane!, Humanitas, Bucureşti, 2005; Jurnal II, Humanitas, Bucureşti, 2005; Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Humanitas, Bucureşti, 2007; Dublu album, Humanitas, Bucureşti, 2009; Nimic, Humanitas, Bucureşti, 2010; Frumoasele străine, povestiri, Humanitas, Bucureşti, 2010; Zen. Jurnal 2004–2010, Humanitas, Bucureşti, 2011; Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică şi proză, Humanitas, Bucureşti, 2012; Fata de la marginea vieţii, povestiri alese, Humanitas, Bucureşti, 2014; Poezia, Humanitas, Bucureşti, 2015; Solenoid, roman, Humanitas, Bucureşti, 2015; Peisaj după isterie, Humanitas, 2017; Știutorii. Trei povestiri din Orbitor, Humanitas, Bucureşti, 2017; Un om care scrie. Junal 2011–2017, Humanitas, Bucureşti, 2018; Melancolia, Humanitas, Bucureşti, 2019; Creionul de tâmplărie, Humanitas, Bucureşti, 2020. Traduceri în engleză, germană, italiană, franceză, suedeză, spaniolă, olandeză, polonă, portugheză, maghiară, ivrit, norvegiană, bulgară, slovenă, daneză, bască, rusă, greacă, turcă, croată, sârbă, catalană. Cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. Romanul Nostalgia a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017), Premio Formentor de las Letras (2018).

Fotografia autorului © Cosmin Bumbuț

Dintre multele chipuri pe care tradiţia Antichităţii i le-a dat lui Homer, primul ne vine în minte cel al aedului orb din insula Chios. A trăit în secolul VIII î.e.n. şi a ţesut în cele două epopei episoade din ciclul epic al Eladei din epoca bronzului, îmbrăcând în haina mitului eroic istorii petrecute cu aproape cinci secole înainte. Despre el, un comentator din Antichitate pe care-l cunoaştem sub numele de Heraclitus Homericus spunea: „Încă din scutece sufletul nostru se adapă la izvorul versurilor sale. Crescând, el ne rămâne mereu aproape. Nu-l putem părăsi fără a simţi de îndată dorinţa de a ne întoarce la el, iar această legătură nu sfârşeşte decât odată cu viaţa“.

FRIEDRICH NIETZSCHE, filozof al culturii, filolog, scriitor, una dintre figurile ilustre ale gândirii moderne din secolul al XIX-lea, s-a născut la 15 octombrie 1844 la Röcken, lângă Lützen, în Germania, într-o familie de pastori luterani. După studii liceale la colegiul din Pforta, urmează cursurile universităților din Bonn și Leipzig, mai întâi la Facultatea de Teologie, apoi la cea de Filologie Clasică, avându-l ca profesor pe cunoscutul Friedrich Wilhelm Ritschl. Distingându-se, încă din timpul studiilor, ca un strălucit cercetător, Nietzsche este propus de Ritschl pentru catedra de filologie clasică la Universitatea din Basel, unde ocupă, în 1869, un post de profesor. Din acea perioadă datează prietenia lui Nietzsche – el însuși muzician și compozitor – cu Richard Wagner, a cărui personalitate a avut asupra gândirii nietzscheene o influență substanțială. Decisivă a fost însă, pentru Nietzsche, întâlnirea cu filozofia lui Schopenhauer. În 1872 apare Nașterea tragediei din spiritul muzicii, studiu ce s-a bucurat de un deosebit ecou; între 1873 şi 1876 apar Considerații inactuale – o culegere de studii și reflecții filozofice. Începând cu 1876, starea sănătății sale se înrăutățește treptat, astfel încât, în 1879, renunță la postul de profesor, stabilindu-se alternativ în Elveția, la Sils-Maria pe valea Innului, în Italia și în sudul Franței, consacrându-se doar scrisului. Din 1878 datează Omenesc, prea omenesc, iar în 1881 apare Aurora. Gânduri asupra prejudecăților morale. În 1882 publică Ştiința voioasă, urmată de Așa grăit-a Zarathustra (1883–1884), Dincolo de bine și de rău (1886), Despre genealogia moralei (1887), precum și de noi ediții ale lucrărilor anterioare. În 1889 apare Amurgul idolilor. În același an, Nietzsche, grav bolnav psihic, este internat în diferite clinici. După câteva intervale de remisiune, în care se ocupă de reeditări, de traduceri din operele sale și de corespondență, se stinge din viață în 1900, la Weimar.

S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.

Lucrări: Pe culmile disperării Schimbarea la faţă a României Amurgul gândurilor Cartea amăgirilor Îndreptar pătimaş Lacrimi şi sfinţi Ispita de a exista Istorie şi utopie Silogismele amărăciunii Singurătate şi destin. Publicistică 1931-1944 Tratat de descompunere Exerciţii de admiraţie. Eseuri şi portrete Căderea în timp Mărturisiri şi anateme Demiurgul cel rău Despre neajunsul de a te fi născut Scrisori către cei de-acasă Sfârtecare Ţara mea / Mon Pays Caiete I (1957-1965) Caiete II (1966-1968) Caiete III Caietul de la Talamanca

Cioran, Emil (ed.), Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, trad. din franceză şi notă de Petru Cretia, Seria Cioran (III), 1997 Cioran (antologie) Cioran şi muzica, selecţia textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile Humanitas, 1996

Istoric olandez (1872-1945). A studiat literaturile orientale la Groningen, apoi la Leipzig, afirmandu-se in 1897 cu o teza despre teatrul indian. In 1897–1905 preda istoria la o scoala din Haarlem. Dupa succesul inregistrat cu volumul Originile orasului Haarlem (1905), este numit profesor de istorie medievala si contemporana la Universitatea din Groningen. Din 1915 pana in 1942 este profesor la Universitatea din Leiden. In 1938 este ales vicepresedinte al Comitetului international pentru cooperare intelectuala al Ligii Natiunilor. Arestat de nazisti in 1941, este eliberat in 1942, dar i se interzice sa revina la Leiden. Moare la De Steeg, in februarie 1945. Lucrari: Amurgul Evului Mediu, 1919 Erasmus, 1924 Explorari in istoria civilizatiei, 1929 Criza civilizatiei, 1935 Homo ludens, 1939

TATIANA NICULESCU este scriitoarea care a impus în literatura română contemporană genul biografiei. A publicat la Editura Humanitas: Seducătorul domn Nae. Viaţa lui Nae Ionescu (bestseller Humanitas, 2020); Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (bestseller Humanitas, 2019); Ei mă consideră făcător de minuni. Viaţa lui Arsenie Boca (Humanitas, 2018); Mistica rugăciunii și a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas, 2017); Mihai I, ultimul rege al românilor(Humanitas, 2016, 2020); Regina Maria. Ultima dorinţă (Humanitas, 2015, 2016, 2018, 2020). A debutat în literatură cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006), urmat de Nopţile Patriarhului, Povestea domniţei Marina și a basarabeanului necunoscut, Tăierea fecioarelor. A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate (Humanitas, 2017) și Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudăţenii, uimiri(Humanitas, 2019) și a îngrijit volumul Maria, regina României, Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020).  Traduceri: Brant Pitre, Fiul lui Dumnezeu. Pledoarie pentru Isus(Humanitas, 2017, 2021), Isus mirele. Cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor (Humanitas, 2018), C.S. Lewis, De ce, Doamne? O radiografie a suferinței(Humanitas, 2020), Frank WilczeK, Fundamentele vieții (Humanitas, 2021).

E oare posibilă călătoria în timp? Ce s-ar întâmpla dacă te-ai întoarce în trecut, înainte să te naști, și ai încerca să împiedici venirea ta pe lume? Ți-ar fi imposibil să reușești? Ce te-ar constrânge? Sau, dacă ai reuși, te-ai afla oare într-un univers paralel, în care n-ai apucat să exiști? Dar cum apar asemenea universuri paralele? Acesta e genul de întrebări cu care se confruntă ideea atât de tentantă a călătoriei în timp, iar ele conduc la paradoxuri stranii. Interesant e însă că teoriile din fizica actuală nu exclud complet posibilitatea vizitării trecutului, ceea ce ar însemna că meseria de istoric e mai nesigură decât ne-am închipui. Pentru a explica problemele pe care călătoria în timp le pune fizicienilor, Jim Al-Khalili prezintă într-un stil accesibil și intuitiv elementele de bază ale relativității și mecanicii cuantice, teoriile cu ajutorul cărora ar putea fi construită o ipotetică mașină a timpului – folosind, de pildă, misterioasele găuri de vierme, a căror existență în univers nu e încă demonstrată. Cartea lui Al-Khalili îmbină în mod ideal speculațiile pasionante cu rigoarea științifică.

Cel mai important eseist și prozator baroc al secolului XVII spaniol, BALTASAR GRACIÁN (1601–1658) își publică cele două capodopere, Oracolul manual și Criticonul, în condiţii de cvasiclandestinitate faţă de regulile ordinului iezuit, al cărui membru a fost. A semnat cu pseudonime, și viaţa și-a încheiat-o în condiţii de izolare penitenţială. A intenţionat să realizeze portretul omului desăvârșit în condiţiile complexe ale societăţii mundane a vremii sale. Omul superior, la Gracián, nu este, ci se face, personalitatea, în viaţă și în postumitate deopotrivă, este o totalitate integrativă și dinamică, urmând un traseu „epic“ prin excelenţă. E vorba, așadar, nu de un concept abstract al individului, ci de un ideal care îmbrăţișează deopotrivă abstracţiile și omul viu, ideal ce personifică lumea înconjurătoare și pe el însuși. O demonstraţie romanescă a acestor premise teoretice era deci încununarea firească a operei lui Gracián, care ajunge astfel să elaboreze Criticonul în virtutea unui veritabil destin creativ. Schopenhauer îi intuise clar valoarea: „Cunosc trei opere alegorice de largă respiraţie: prima, în care aluzia e limpede și mărturisită, este incomparabilul Criticón al lui Baltasar Gracián, bogată ţesătură de alegorii ingenioase, înlănţuite între ele; sub o formă plăcută, ele împărtășesc înalte adevăruri morale, cărora le conferă și evidenţă de ordin intuitiv, autorul uimindu‑ne și prin bogăţia inventivităţii sale. Celelalte două opere, în care alegoria este mascată, sunt Don Quijote și Gulliver în Lilliput.“

Traducere de Gabriela Russo

 

SURPRIZĂ! Uimitoarele aventuri ale prichindeilor din Oraşul Florilor continuă! 

 

În lumea lui Habarnam şi a prietenilor săi nici nu se termină bine o peripeţie, că începe alta. După zborul cu balonul în Oraşul Verde, drumul în Oraşul Soarelui şi aventura cosmică pe Lună, călătoriile au devenit foarte populare printre prichindei.  De data aceasta, ei pornesc într-o expediţie cu plutele pe valurile în­spu­mate ale pârâului Castraveţilor. Habarnam îi păcăleşte pe Floricică, Lentilă, Grăbilă şi Glonţişor să îl aleagă căpitanul flotilei, deşi nu doar că nu se pricepe la aşa ceva, ba chiar încurcă pe toată lumea. Cu toate acestea, expediţia prichindeilor ajunge cu bine pe un tărâm necunoscut, un deşert în mijlocul căruia se ridică Oraşul de Piatră, numit astfel fiindcă acolo nu creşte nicio floare şi niciun pom, în schimb sunt clădiri de sticlă înalte până la cer şi maşinării de tot felul. După nenumărate aventuri, prichindeii noştri, în frunte cu Şurubel şi Piuliţă, construiesc şi ei un echipament nemaipomenit, care sparge piatra din tot oraşul şi dă la iveală iarba verde şi florile frumos colorate. Totul e să nu se atingă de el Habarnam!

NICHOLAS REYNOLDS are un doctorat în istorie de la Oxford, a fost colonel în Infanteria Marină americană în anii ’70, iar ulterior ofițer CIA. Studiază de peste 40 de ani istorie militară și istoria serviciilor de informații, devenind și angajat al Muzeului CIA. A mai publicat cărți de istorie și istorie militară. Predă în prezent la Universitatea Johns Hopkins.

ALEXIS WILLETT, arheolog de formaţie, în prezent cercetător multidisciplinar (biochimie, genetică, statistică, nutriţie), scrie articole şi cărţi de popularizare a ştiinţei, dedicându‑şi timpul efortului de a aduce mai aproape de pacienţi, doctori, factori de decizie şi publicul larg, pe‑nţelesul tuturor, rezultatele cercetărilor inovatoare şi limbajul specializat din domeniul medical. Este fondatoarea şi directoarea Punch Consulting, un centru de consultanţă în strategii de comunicare în domeniul sănătăţii, fiind adesea solicitată pentru consultanţă de decidenţii guvernamentali sau organizaţiile neguvernamentale din Marea Britanie şi din întreaga Europă. Este doctor în biomedicină al Universităţii Cambridge.

 

 

JENNIFER BARNETT este cercetător în domeniul neuroştiinţelor şi psihologiei cognitive; e interesată de cauzele genetice şi de mediu ale sănătăţii ori bolilor mintale. A obţinut doctoratul la Universitatea Cambridge şi este autoarea a mai bine de 50 de lucrări ştiinţifice pe teme variate, de la tratamentele inovatoare pentru schizofrenie la impactul economic al demenţei. În prezent îşi desfăşoară activitatea la graniţa dintre cercetarea academică şi cea industrială, concepând noi tehnologii pentru descoperirea, diagnosticarea şi tratarea bolilor psihice. Prima ei carte, Growing Up Happy, scrisă în colaborare cu Alexia Barrable, a apărut la editura britanică Robinson, în 2016 (trad. rom.: Alexia Barrable, Jenny Barnett, Cum să crești un copil fericit. Zece practici verificate, cuvânt înainte de Alice Callahan, trad. de Veronica Sidon, Humanitas, București, 2019).

MICHEL DE MONTAIGNE s-a născut în 1533 în castelul cu același nume aparținând familiei, din regiunea Perigord, aflată în sud-vestul Franței. Era gascon așadar și – cum altfel? – extrem de mândru de originea sa, fără a-i ignora cusururile. Primii ani i-a petrecut pe domeniul familial, bucurându-se de o educație cum în Franța nu se mai văzuse pană atunci: tatăl lui i-a pus un preceptor german care, neștiind limba franceză, i-a vorbit numai în latină, astfel că învățăcelul a ajuns s-o cunoască ca pe o limbă maternă. A urmat apoi cursuri de drept la Toulouse și a audiat prelegerile unor savanți ai vremii la Paris. Era deci menit unei cariere de înalt funcționar, și a și ocupat diferite posturi în administrația orașului Bordeaux. Dar singurul lucru pe care l-a socotit demn de reținut din toată acea vreme a fost întâlnirea din 1558 cu Etienne de La Boetie – de care-l va lega o prietenie legendară, întreruptă brusc de moartea prematură a prietenului, pe care a plâns-o cu un patetism reținut pană la sfârșitul vieții. Nimic de mirare așadar că în 1571 se retrage din toate funcțiile publice și se dedică unui gen literar născut din mintea lui, precum Athena din capul lui Zeus înarmată din cap pană în picioare: Eseul. De-aci înainte, viața lui se va învârti permanent în jurul Cărții pe care o scrie și rescrie neîncetat, vreme de peste două decenii. Cu două pauze revelatoare: o călătorie în Italia, prin Elveția și Germania, despre care ne-a lăsat un jurnal extrem de viu, și alegerea în două rânduri în postul de primar al orașului Bordeaux. Nimic nu-l mai putea îndepărta însă acum de Cartea lui, care topea întreaga experiență trăită de autor, cu ochii larg deschiși, în frămantatele vremi ale Războaielor Religioase și în efervescența fără egal a culturii umaniste. A publicat din ea trei ediții în timpul vieții sale – încheiată în 1592 –, completand-o și revenind mereu asupra fiecărei fraze, sfarșînd prin a lăsa posterității o carte care nu încetează să uimească prin cruditatea cu care observă lumea și, mai ales, pe sine.

OLIVER JENS SCHMITT (n. 1973) este profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena. Temele sale de cercetare privesc, printre altele, fascismul în Europa de Est, cu accent pe România, societăţile urbane din estul Mediteranei în secolul al XIX-lea, societatea şi politica în Imperiul Otoman târziu, evoluţiile socioculturale în spaţiul albanez, istoria imperiului maritim al Veneţiei sau istoria Balcanilor în Evul Mediu târziu. Din 2017, este preşedintele Secţiei Filozofie/Istorie a Academiei Austriece de Ştiinţe. Printre titlurile sale, traduse în mai multe limbi, se numără: Kosovo: Kurze Geschichte einer zentralbalkanischen Landschaft (Kosovo. Scurtă istorie a unui ţinut central-balcanic, 2008); Skanderbeg: Der neue Alexander auf dem Balkan (Skanderbeg. Noul Alexandru din Balcani, 2009; trad. rom. 2014); Die Albaner: Eine Geschichte zwischen Orient und Okzident (Albanezii. O istorie între Orient şi Occident, 2012). La Humanitas a fost tradusă biografia Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și decăderea „Căpitanului“ (2017) și a apărut România în 100 de ani. Bilanţul unui veac de istorie. Urmat de un dialog cu Marian Voicu (2018), volum publicat și în limba germană.

Fotografia autorului © Jutta Benzenberg

MARY LAURA PHILPOTT s-a născut în Nashville, Tennessee. A publicat eseuri pe teme culturale și recenzii literare în The New York Times, The Washington Post și The Atlantic. A scris volumul umoristic Penguins with People Problems (Pinguini cu probleme cât se poate de umane) și I Miss You When I Blink (Mi-e dor de tine când clipesc), care a cunoscut un succes de public răsunător, fiind nominalizată printre cele mai bune titluri ale anului de Esquire, BuzzFeed, Bustle, HelloGiggles, She Reads și Literary Hub. | marylauraphilpott.com