Cărți

În ultimele decenii, pentru a răspunde la întrebarea ce este conștiința?, cercetătorii din sfera neuroștiințelor s-au axat pe studiul creierului și al rețelelor neuronale. Pentru Antonio Damasio, neurolog și filozof, căutarea unei definiții a conștiinței începe cu întrebarea cum se explică apariția ei. Acest mod de a pune problema conduce la rezultate surprinzătoare: fiind, de fapt, o extensie sau expresia cea mai rafinată a homeostaziei, conștiința depinde în bună măsură de structuri non-neuronale, iar relația dintre acestea și creier este rezultatul activității simțurilor. Ca atare, conștiința nu aparține exclusiv ființelor umane, dar nici nu poate fi concepută în absența simțirii, fapt care pune într-o perspectivă interesantă temerile noastre privind evoluția inteligenței artificiale.

Trăim într-o lume imprevizibilă și derutantă. Dezinformarea și teoriile conspiraționiste invadează mass-media. Mai mult ca oricând, este o adevărată provocare să vedem lucrurile obiectiv și să luăm cele mai bune decizii.

Celebrul fizician Jim Al-Khalili ne propune să privim viața de zi cu zi precum oamenii de știință – numai astfel putem controla informaţiile complexe şi contradictorii cu care ne confruntăm. Argumentul său este că știința a ajutat omenirea în încercarea de a vedea lucrurile așa cum sunt cu adevărat, schimbându-ne viața în bine de-a lungul secolelor. Al-Khalili ne vorbește convingător despre importanța gândirii bazate pe dovezi, despre natura adevărului și rolul îndoielii, despre avantajele și dezavantajele simplificării, dar și despre cât de important este să ne apărăm de prejudecăți.

De ce visăm? Ce scop au visele? Există vise premonitorii? Originile și semnificația viselor ne intrigă încă de la începuturile omenirii, dar abia în secolul al XIX-lea oamenii de știință au încercat primele răspunsuri; aceste întrebări rămân și astăzi la fel de incitante. Când creierul visează, cartea a doi cercetători de renume mondial în domeniul studiului somnului, explică descoperirile recente despre creierul adormit și despre semnificația psihologică și neurologică a viselor, explorează tulburările legate de vis și ne arată cum pot înlesni visele creativitatea și cum pot fi o sursă de autocunoaștere.

Ediţia a III‑a adăugită, precedată de un cuvânt înainte și completată cu șase eseuri polemice

Într-o lume tot mai sceptică și relativistă, în care fiecare vrea „să aibă dreptatea și adevărul lui“, ne pierdem criteriile morale și intelectuale și nu mai suntem capabili să înfruntăm momentele de cumpănă ale vieții noastre și ale istoriei. Cum se poate lupta cu dogmatismul, cu fanatismul, cu autocrațiile, cu antiliberalismul, cu teoriile conspiraționiste? Cum putem reconstrui o ierarhie reală a valorilor armonizându-ne credințele individuale? Metoda pe care o alege Andrei Cornea „oferă un mod de a discerne între sisteme, valori, poziții filozofice și culturale care nu presupune o judecată a priori“. Titlul evocă povestea hanului khazar care trebuie să aleagă între creștinism, iudaism și islam. Noua ediție a „Turnirului khazar” este adăugită, precedată de un cuvânt înainte și completată cu șase eseuri polemice.

Ilustraţii de Bajkó Attila

Pline de tâlc și de haz, profunde și pilduitoare, la fel de vii astăzi ca în clipa când au fost rostite prima oară, poveștile adunate în această carte frumoasă ne aduc aproape tradiții culturale mai vechi și mai noi din spaţiul european, asiatic, african, indian ori amerindian. Ele oglindesc istoria ome­nirii și dau seamă despre mersul lumii și al civilizațiilor, în vreme ce ne oferă răspunsuri la marile întrebări care ne frământă dintotdeauna.

Iar mincinoșii din titlu? Nu-s nimeni alții decât povestitorii, cei dăruiți cu priceperea de a inventa lumi și a reinventa lumea cu fiecare poveste pe care o spun.

Cu un cuvânt înainte de George Kudla

Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș

„…20 de ani în Siberia – o așez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori și mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ — ȘTEFAN J. FAY

„Cartea e o revelație și s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaților români în Gulagul sovietic povestirea Aniței Nandriș-Cudla aduce o mărturie esențială, dar și pentru reconstituirea staturii țăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or iată că, odată cu Anița Nandriș-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ — MONICA LOVINESCU

„Imaginați-vă această carte ca pe un voiaj în jurul lumii. Vom călători împreună în 55 de țări și vom cunoaște fete minunate, din medii foarte diferite. Vom descoperi nenumăratele feluri în care fetele pot trăi bucuria autentică și vom învăța lucruri uimitoare și fascinante despre culturile lumii și despre diversitatea planetei noastre. Mi-am dat seama că toate tinerele din lume – indiferent de cultura sau contextul vieții lor – pot să mute munții din loc; au nevoie doar de puțin sprijin și de încurajări.“ — MIHAELA NOROC

Este o poveste despre evadare și trezire. O înaintare într-un labirint cleios, printre meandrele unei copilării cu escapade inițiatice în cimitirul satului și stratageme ingenioase de evitare a vestiarului școlii, printre primele experiențe erotice și ceața tânjirii după mângâiere. Între anvergura nimicitoare a unei mame abrutizante și spectrul suav al unui tată strivit de această stihie. Dintr-un Crângași cu moravuri provinciale și cartofi prăjiți în mult ulei, în care fericirea conjugală se confundă cu sfânta naturalețe, Tina încearcă să evadeze într-o lume posh, cu playlisturi, branduri și băuturi sofisticate – visul unei vieți bune, care să nu însemne o continuă zbatere în mizerie și grobianism. În drumul spre sine, se supune și se răzvrătește împotriva mitului că iubirea se măsoară în suferință. Deprinde, mai cu seamă, cum să-și ia în primire propriul trup, care pare să aibă o viață a sa, desprinsă de sine. Toate ipostazele descentrate ale Tinei se suprapun într-o imagine clară, într-un happy-end neconvențional, din care rezultă – cum altfel? – că suferința poate fi izbăvitoare.

„Gândirea lui Andrei Pleșu stârnește mereu idei în mintea cititorului, ceea ce o face greu – aproape inutil – de rezumat. Scrisul lui ilustrează un tip de gândire trăită, în contact cu viața, la antipodul organizării și reorganizării de concepte, de abstracțiuni. Cum o spune el însuși la un moment dat, «conceptele sunt cadavre de îngeri. Iar cei care, în exercițiul gândirii, nu văd nimic dincolo de ele practică – nu neapărat cu rea-credință – o formă patetică de necrofilie». Andrei Pleșu a scris o stimulatoare lucrare de filozofie.“ — ANDREW LOUTH

Pe copertă: Hans Memling, Îngeri muzicieni (detalii), cca 1490, Muzeul Regal de Arte Frumoase, Anvers

Prefaţă de Radu Paraschivescu

„Roșcata amară“ înmiresmată cu trei noi povestiri, versiunea 2.0 a scandaloaselor aventuri erotico-literare ale lui Dan Alexe.

„Rar mi-a fost dat, în ultima vreme, să citesc ceva mai viu şi mai vibrant, mai uman şi mai firesc, mai arzător, mai dramatic, mai curgător şi mai abrupt, mai vesel şi mai trist, mai suculent, mai poznaş, mai poetic, mai ame- şi amu-ţitor. Şi rar am văzut, de când sunt editor de carte, un asemenea talent în (orgolioasă) desfăşurare. Dan Alexe nu ţine neapărat să se aşeze în albia unui gust impus de critică, a unei tendinţe, a unei mode. Dă impre¬sia că scrie ca să-şi facă sieşi o plăcere ‒ şi cred că şi-o face. Îl interesează prea puţin dacă textele lui se vor solda cu o baie de elogii sau cu o răstignire. Dan Alexe scrie în temeiul unei înzestrări formidabile, al unei culturi aspirate pe toate canalele şi al unei pofte năvalnice, aproape carnale, de-a face literatură din orice. Îi place să aştearnă poveşti. Îi place la nebunie. Dar îl bănuiesc că-i place şi să ghicească reacţia cititorului. Stupoare, jubilaţie, ruşine, invidie, contrarietate, vertij, fericire, indignare, căinţă ‒ toate acestea sunt forme de feedback la textele din Miros de roşcată amară. O singură reacţie lipseşte: indiferenţa.“ — RADU PARASCHIVESCU

„Biologul Alexandru Stermin călătorește în jurul lumii. Ceea ce începe ca un periplu în lumea biologiei, a neuroștiințelor și a psihologiei se transformă într-o incursiune în lumea ideilor și concepțiilor despre univers. Ca într-o călătorie pe suprafața unei hipersfere care se închide, Alexandru Stermin părăsește zona unde cultura noastră pune omul în centru, ca să regăsească în îndepărtări, paradoxal, același om cu întrebările lui cele mai adânci. Cartea este un excelent jurnal de călătorie care combină biologia, neuroștiințele și cultura filozofică, chestionând propriile noastre concepte și credințe despre ceea ce suntem și care este locul nostru în natură.“ — CRISTIAN PRESURĂ, fizician, autorul bestsellerului „Fizica povestită”

Și El le-a zis: Vouă vă este dat să cunoașteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole. (Marcu 4, 11—12)

„Există întrebări cărora li se poate răspunde prompt și pertinent. De la cele ale experienţei curente (Ce număr porţi la pantofi?), până la cele ale expertizei știinţifice (Ce este legea gravitaţiei?). Există și întrebări, cele ale primei copilării, care par simple, sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: De ce are mâna cinci degete?, Cine a inventat somnul? Există, în sfârșit, întrebările «mari», întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun «rusești», căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care e sensul vieţii? Pentru astfel de întrebări, nu poți să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un «ocoliș» transfigurator. E cea mai adecvată soluţie. Singura. În loc să spui, savant: «uite cum stau lucrurile!», spui: «hai mai bine să-ţi spun o poveste». În cartea de faţă va fi vorba despre poveștile spuse de Iisus, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul împărăţiei Sale. Sarcina pe care și-o asumă e imposibilă, așadar e pe măsura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fără să cadă în reţetă și abuz doctrinar, și are de dat nu doar materie de reflecţie, ci și motivaţie de viaţă, suport existenţial.“ — ANDREI PLEȘU

Pe copertă: Moretto da Brescia, Christ in the Wilderness (detaliu), Metropolitan Museum of Art, New York

Volumul VIII: Calist si Ignatie Xanthopol, Calist Patriarhul, Calist Angelicude, Calist Catafygiotul si altii, precum si un studiu al traducatorului despre istoria isihasmului in ortodoxia romana, cu cateva texte filocalice ale unor calugari romani.

„Nu-i nevoie să ai un doctorat în astrofizică sau să fii expert în Albert Einstein pentru a savura cartea lui Rovelli Găuri albe – ea vorbește despre imaginație și explorare la fel de mult ca despre fizică. Carlo Rovelli își ajută cititorii să descopere cât de importantă e imaginația pentru ca atât artiștii, cât și oamenii de știință să privească altfel universul.“ — Associated Press

Până relativ recent destui oameni de știință credeau că găurile negre, obiecte care înghit tot ce se află în vecinătatea lor, sunt pure ficțiuni ale teoreticienilor, permise de ecuațiile gravitației lui Einstein. Azi, găurile negre au depășit domeniul SF, fizicienii nu se mai îndoiesc că ele există, și a fost chiar fotografiat efectul lor asupra corpurilor cosmice.

Aceleași ecuații ale lui Einstein permit însă și existența găurilor albe, obiecte din care ies materie și radiație, în loc să intre, inversul găurilor negre. Găurile albe, deocamdată ipotetice, sunt pariul susținut de Carlo Rovelli și explicat cu farmecul unui narator pasionat, ca în toate cărțile sale, pentru a ajunge la o perspectivă fascinantă asupra timpului și universului.

„Arta nu se află în obiectul artistic, și cu atât mai puțin în vreo misterioasă lume spirituală, ci în complexitatea creierului nostru, în caleidoscopica rețea a relațiilor analogice cu care reacționează neuronii noștri la obiectul respectiv, țesând ceea ce noi numim semnificație. Suntem mișcați pentru că acest proces ne scoate un pic din somnambulismul nostru obișnuit și ne redă bucuria de a vedea ceva nou în lume. E aceeași bucurie pe care ne-o dă știința.“ — CARLO ROVELLI

Ilustrații de A. Laptev

Primul volum al uneia dintre cele mai îndrăgite serii pentru copii vă invită într-o aventură de pomină alături de Habarnam, un personaj al cărui nume a devenit sinonim cu râsul în hohote.

În Oraşul Florilor, locuitorii săi prichindei au nume care spun totul despre talentele, ocupaţiile şi firile lor: Ştietot, Pilulă, Şurubel şi Piuliţă, Zahar Zaharescu, Limonadă, Glonţişor, Acuarelă, Guzlă, Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Gogoaşă, Zăpăcilă, Posibil şi Probabil. Este clar că Habarnam nu ştie nimic! Degeaba încearcă să se facă muzicant, pictor, poet, şofer de curse... Dar transformarea lui începe să se petreacă odată cu plecarea într-o expediţie nemaipomenită în lumea prichindeilor, la capătul căreia Habarnam ştie chiar să şi citească!

Tu eşti mare acum. Ai învăţat să citeşti bine-bine de tot şi nu e nimic mai amuzant decât să te bucuri singur, când vrei tu, unde vrei tu, de o carte de aventuri! Fii însă cu ochii în patru şi nu lăsa nicio clipă cartea din mână! Când erau de vârsta ta, părinţii tăi se dădeau în vânt după „Aventurile lui Habarnam”.

Ilustrații de Done Stan

A fost odată, ca niciodată... când, nu mai ştiu nici eu, atâta îmi amintesc că era în preajma Crăciunului. Gabi, Mihai şi Bianca, doi băieţi şi o pisică, îşi scriu scrisorile cître Moş Crăciun. Pe Gabi şi Mihai îmi închipui că nu ţi-e greu să-i vezi scriind scrisori. Dar pe Bianca? Ai văzut tu vreo pisică să scrie scrisori? Ei bine, trebuie să ştii că scrisorile pe care le primeşte Moş Crăciun nu sunt chiar nişte scrisori. Sigur, Moşul primeşte şi scrisori obişnuite, dintre cele cu scrisul mărunt şi cuminte sau dezordonat şi grăbit, lungi sau scurte, de la copiii din toată lumea, închise în plicuri colorate şi purtând pe ele adresa: Laponia, strada Decembrie, numărul 25. Dar el le primeşte şi pe cele care nu au fost scrise niciodată. Pe acelea pe care copiii doar au visat sau au dorit să le scrie. În căsuţa din Laponia, de Crăciun, orice gând sau vis al tău ajunge şi este la fel cântărit şi împlinit ca şi dorinţele pe care le aduc către Moşul scrisorile.

Un profesor de filozofie născut la Brăila spre sfârșitul secolului XIX devine în anii României Mari maestrul unei generații strălucite de gânditori și scriitori a căror faimă va depăși granițele țării. Printre ei, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Constantin Noica. Apariția lui vulcanică într-o Românie abia închegată politic și teritorial are efectul unei mutații de destin.

Îi place să i se spună Nae. Împământenește un limbaj teologic românesc, face din predarea filozofiei o împărtășire a înțelepciunii, le deschide studenților gustul pentru metafizică și gândire speculativă, învigorează scrisul gazetăresc, participă la primele mari proiecte editoriale românești, se implică în mișcările de tineret, e mândru să fie sfetnic de taină al regelui Carol II. Cu inteligența, umorul și farmecul lui aparte își conduce discipolii pe cărări politice periculoase.

Este deopotrivă venerat și detestat: un seducător al minților și al inimilor, pentru care Maria Cantacuzino (Maruca), prietena reginei Maria, e gata să se sinucidă.

Imensul orgoliu intelectual îi este zeu și călăuză în toate contradicțiile existenței sale.

Publicată în SUA în 2006, „Eat, Pray, Love” a fost timp de peste un an Numărul 1 pe lista celor mai bine vândute cărți nonfiction a publicației New York Times, Numărul 1 pe lista Booksense Paperback Nonfiction a Asociației Librarilor Americani, a fost prezentată de Oprah Winfrey în celebrul ei show, stă la baza unui film cu Julia Roberts, are traduceri în 46 de limbi, s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare în lume și în 100 000 de exemplare în România.

„Nu știu să existe acum pe piață un scriitor pe care să-l citești cu mai multă plăcere ca pe Gilbert... Combustibilul textului lui Gilbert este un amestec de inteligență, spirit și exuberanță colocvială practic irezistibilă..." (Jennifer Egan, New York Times Book Review)

„O carte de memorii atrăgătoare, inteligentă și amuzantă..." (Lev Grossman, Time Magazine)

„Felul ironic, lipsit de reticențe în care Gilbert își povestește extraordinara ei călătorie îl face până și pe cel mai cinic cititor să viseze la ziua în care îl va găsi pe Dumnezeu în străfundul unei peșteri din India sau, cine știe, într-o felie transcendentă de pizza." (Erika Schickel, Los Angeles Times)

„O călătorie fascinantă și plină de miez, repovestită cu vervă, umor și intuiție. Și alții au scris, înainte de Gilbert, asemenea memorii, dar puțini au întrecut-o." (John Marshall, Seattle Post-Intelligencer)

„...Un reportaj pe tema căutării sufletului și descoperirii de sine. Adoptând un ton prietenos, conspirativ, Gilbert își atrage cititorii în țesătura narativă culturală și emoțională numarul unu din acest an." (Publishers Weekly)

Bestseller Bookfest 2019

„În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăț, cât de cât, latinește și m-a luat, în practica de vară, la Capidava, șantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârșitul anului întâi (când cursul lui se încheia), un sfat părintesc: «Optează pentru arheologie, căci în anii care urmează o să te înhațe marii profesori Schileru, Frunzetti, Hăulică și am să te pierd!» Cam așa s-a și întâmplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat și prin pedagogia lui Constantin Noica) a rămas viu și divers în continuare. Acum, citind cartea de față despre «Arheologia iubirii», mi-am dat seama că – și dacă rămâneam arheolog – aș fi ilustrat mai curând uneltele, optica, stilul și temele lui Cătălin Pavel. În orice caz, asta mi-aș fi dorit! Salut, prin urmare, un autor cu care mă identific admirativ: dacă l-aș fi întâlnit în primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model.“ — ANDREI PLEŞU

„Uneori nu ne rămâne decât să reconstruim sentimentele plecând de la cultura materială – chiar dacă asta pare o ambiție neștiințifică. În preistorie de exemplu, acolo unde sursele scrise lipsesc, arheologia e singura metodă, bună-rea, de a înțelege ce se întâmpla într-un cuplu. Cum altfel să aflăm cât de străină (sau nu) ne este o îmbrățișare anonimă din Epoca Fierului? Studiile de caz propuse în acest volum arată că dragostea n-a apărut odată cu romanul. Dar și că obiectele – şi oasele –, oricât de fragmentare, spun ceva ce textele despre iubire nu vor putea niciodată spune. De la mormântul lui Adam și al Evei la cele ale soldaților din Primul Război Mondial, de la papirusul orfic de la Mangalia la inscripțiile dintr-un bordel pompeian, cititorul e invitat să participe la un experiment neobișnuit în dinamica istoriografică a iubirii. Nu prin genealogii culturale, ci prin murdărirea sistematică a mâinilor – ca în arheologie.“ — CĂTĂLIN PAVEL

Pe copertă: Portret de femeie, Egipt, 150-200 p.Chr. Encaustică pe lemn de tei

This is not an ordinary history book. As readers will realise quite early on, Neagu Djuvara has the audacity to tackle some of the most delicate and controversial issues in Romanian history under the guise of light storytelling. With the addition of illustrations, the book becomes better and easier to understand: we are offered the chance to see how ancient artefacts discovered by archaeologists actually look like, or catch a glimpse of the world of barbarians and medieval warriors depicted in wonderful illuminated manuscripts. As we get nearer to the modern age, the imagery becomes even richer and we get to know Romania's princes and monarchs, their allies and their enemies, the politicians – good and bad – their triumphs, tribulations or even tragedies; and sometimes even the common people going about their daily lives. The photographic discourse focuses on the most important documents, even if their condition is not optimal.

You will also find images of pottery, jewellery and weaponry, some of them from unexpected sources, often unknown to the public, accompanied by detailed captions that complement the information provided in the text itself. Together, the story and illustrations intertwine to form a new, enhanced historical account - and hopefully, one not lacking in originality.

Ilustraţii de Livia Coloji

O nouă carte cu tâlc şi plină de haz de la autorul îndrăgitei povestiri „Tomi”

Dragi copii,

Cu siguranţă cunoaşteţi faimoasa istorie a ursului păcălit de vulpe. Ceea ce nu ştiţi însă este că povestea aceea e trunchiată şi că adevărul-adevărat se ascunde în paginile cărţii de faţă. V-am făcut curioşi? Ei bine, nu mai staţi pe gânduri şi daţi iute paginile! Veţi afla cum de şi-a pierdut ursul coada, acum multe-multe veacuri, de ce are urechile atât de mici, de ce îi place atât de mult mierea şi, mai cu seamă, cine i-a dat numele „Moş Martin“, care i-a rãmas neschimbat până în ziua de azi.

„Astăzi, când pe mulți nimic nu-i mai poate mira ori indigna, când atâția nu mai cred în nimic și nici nu pricep ce însemnătate au valorile și idealurile, cititorului acestei cărți i se propune exemplul Elsei Anca-Bărbuș. Memoria domniei-sale se dovedește a fi un repozitoriu fără egal prin prospețimea și acuratețea crâmpeielor de istorie personală și colectivă pe care le găzduiește. Cartea aceasta este o istorie trăită – un angajament față de libertatea spiritului și, totodată, un angajament față de propria responsabilitate. Prin viața sa, Elsa Anca-Bărbuș ne vorbește despre tăria credinței și despre faptul că adevărul, indiferent de context, înseamnă putere.“ — MIORIȚA BACIU GOT

„Din felul de-a fi al Elsei Anca-Bărbuș învățăm gustul politeții, nostalgia cuviinței și savoarea celor «șapte ani de-acasă», dar cel mai impresionant rămâne faptul că din vorbele ei nu răzbate nici o umbră de resentiment. Nu găsim nimic demodat în forța caracterului și lupta sinelui acestei eroine, în conștiința prețului de sânge pe care l-a plătit și a binelui moral căruia i s-a consacrat de-a lungul existenței sale zbuciumate. Cele două interlocutoare întrețes o carte solară, tihnită, scoțând la lumină un model de om, de partener de dialog împlinit, izbăvit prin lupta cu sinele, inconfundabil și de care, după ce l-ai cunoscut, nu poate decât să-ți fie veșnic dor.“ — MIHAI FRĂȚILĂ, episcop greco-catolic de București

De la vechii istoriografi până la cei moderni, s-a impus imaginea otomanilor cotropitori și barbari care au atacat țesutul Europei, din suprafața căreia au ajuns să stăpânească aproape un sfert la apogeul puterii lor. Istoricul Marc David Baer ne surprinde cu o nouă viziune: perspectiva otomanilor înșiși. După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Ignorat este și rolul pe care l-au jucat în istoria europeană a Renașterii, Reformei și Iluminismului, dar și în Epoca Marilor Descoperiri și în Revoluția Industrială.

Volumul oferă o panoramă captivantă a celor peste șase veacuri de istorie otomană, de la un mic beilic din Anatolia secolului al XIII-lea la un imperiu multietnic între Orient și Occident, purtând deopotrivă pecetea moștenirii turco-mongole, islamice și bizantine. Această istorie a Imperiului Otoman repovestită de profesorul Baer devine parte integrantă a istoriei europene.

Îmbinând gastronomia cu memorialistica, într-un stil spumos şi ludic, condimentat cu erudite excursuri etimologice, culturale şi istorice, Vlad Macri ne dezvăluie culisele artei culinare, pe care o cercetează şi o practică cu pasiune de-o viaţă întreagă. Literele alfabetului organizează o suită de istorii gastronomice savuroase, din perioada comunistă sau din zilele noastre, şi fiecare istorie se leagă de una sau mai multe reţete din bucătăria românească şi internaţională, optimizate într-un fel surprinzător.

„Suntem programaţi cultural să considerăm bune doar asocierile strămoşeşti, dar orice combinaţie este de încercat şi mai toate sunt delicioase. Să ne amintim de Rimbaud cu a sa idee de dereglare sistematică a simţurilor. Haideţi să ne dereglăm sistematic gusturile deprinse! De ce să nu facem un borş de pasăre cu mărar şi tarhon în locul leuşteanului, pe care îl putem toca şi pisa împreună cu nişte usturoi, pentru a-l adăuga peste o ceafă de porc la grătar? Sau de ce să nu luăm o legătură de hasmaţuchi şi, după ce îl tocăm, să-l amestecăm cu nişte miere? Îl lăsăm acolo, în miere, cam o lună, până aroma ierbii pătrunde dulceaţa albinelor. Apoi, la o salată de cartofi, luăm o lingură din această miere parfumată şi o dizolvăm în cinci linguri de oţet încălzit. Cu un strop de ulei, este un sos extraordinar (la cartofii fierţi, mai adăugaţi şi un pic de muştar).“ — VLAD MACRI

Un orășel de provincie a cărui inimă murdară pare să fie centrul de colectare a deșeurilor. Un labirint de gunoaie în care doi tineri ingineri stagiari încearcă să-și croiască drum. Unul spre ierarhia lumii întunecate, asmuțind porcii și profitând de haos, altul spre o lume mai înaltă, a ficțiunii pe care o construiește în scris. Singura libertate, orwelliană, este visarea într-o colivie uriașă, adusă cu macaraua și montată în mijlocul apartamentului mizer. Revolta socială aduce împreună o mulțime care își leapădă pieile de porc, redevenind oameni. Peste toate domnește un ochi cu genele pline de noroi uscat.

„Cum ne-am putea elibera din comunism? Cum am putea evada? De la aceste întrebări deznădăjduite pornea romanul acesta în anul 1986, când am scris prima pagină. Soluţiile idealiste ale protagonistului scriitor au fost brusc spulberate de intervenţia istoriei: Revoluţia din 1989. Realul se revărsa acum în vechiul roman, care devenea un palimpsest: gânduri se ştergeau pentru a fi înlocuite de altele, peste sentimentele mele de altădată veneau unele noi şi se stratificau. Treptat structura lui s-a limpezit şi a devenit un roman despre anul 1989.“ — DAN PERȘA

Volum distins cu premiul Pulitzer

„Despre ce este, de fapt, această carte, Gödel, Escher, Bach: Brilianta Ghirlandă Eternă, cunoscută de obicei după acronimul său, «GEB»?

În librării, GEB poate fi întâlnită pe rafturile celor mai diverse secţiuni, între care nu doar matematică, ştiinţe generale, filozofie şi ştiinţe cognitive (ceea ce are sens), dar şi religie, ocultism sau Dumnezeu mai ştie ce. De ce e atât de greu de înţeles cu ce se ocupă această carte? Cu siguranţă nu e vorba doar de lungi­mea ei. Nu, lucrul acesta se datorează în parte faptului că GEB explorează, şi nu doar într-un mod superficial, un ansamblu atât de eterogen de subiecte – fugi şi canoane, logică şi adevăr, geometrie, recursivitate, structuri sintactice, natura sensului, budismul zen, paradoxuri, creier şi minte, reducţionism şi holism, colonii de furnici, reprezentări mentale şi concepte, traducere, computere şi limbaje de programare, ADN, proteine, cod genetic, inteligenţă artificială, creativitate, conştiinţă şi liber arbitru – uneori chiar şi artă şi muzică, dintre toate lucrurile! –, încât multora li se pare imposibil să îi localizeze tema centrală.

GEB este o încercare foarte personală de a argumenta cum este posibil ca fiinţele animate să apară dintr-o materie inanimată. Ce este sinele şi cum poate apărea un sine din ceva la fel de lipsit de sine ca o piatră sau o baltă de noroi?“ — DOUGLAS R. HOFSTADTER

Texte de Ana Blandiana, Lidia Bodea, Gigi Căciuleanu, Denisa Comănescu, Marius Chivu, Cătălina Dumitrescu, Mihai Frățilă, Simona Kessler, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Germina Nagâț, Radu Paraschivescu, Alina Pavelescu, Tania Radu, Vlad Stroescu

„Ultimele cercetări în domeniu arată că principala trăsătură a pisicii e arta de-a suscita simpatie comportându-se antipatic. Performanța nu e la îndemâna oricui, să fim sinceri. Când un om face lucruri nesuferite, el devine – în mod logic – nesuferit. Când o pisică face lucruri nesuferite, ea devine – în mod ilogic – obiect al adoraţiei. Supremaţia felină e violentă, netă şi implacabilă. Pisica nu se simte datoare să câştige dragostea omului prin fapte bune. Şi, în fond, de ce-ar face-o? Omul i-a dovedit deja că-i apreciază la fel de mult năzbâtiile. Dacă un copil dărâmă un ghiveci cu mingea şi intră cu pantofii înnoroiaţi în sufragerie, riscă o scatoalcă sau măcar o vorbă de reproş. Dacă pisica sfâşie perdeaua, franjurează fotoliile abia cumpărate, scămoşează covorul cozonăcindu-l cu ghearele şi îşi face nevoile în papucii de casă, o luăm în braţe şi-o consolăm pentru pocinogul pe care ni l-a pricinuit.

Cotizanţii acestui volum felinofil au profesii, vârste şi experienţe de viaţă diferite. Şi se bucură împreună – dacă bucurie o fi asta – de foloasele şi ponoasele notorietăţii. Unul e coregraf, altul agent literar. Unul e filozof, altul prozator. Unul e faţă bisericească, altul critic literar. Unul e poet, altul director de editură. Unul e psihiatru, altul se ocupă de Securitate. Umbrela sub care încap cu toţii e din blană şi are coadă, oricât de suprarealistă ar părea imaginea. În prezenţa pisicii, ei îşi leapădă haina profesiei şi, odată cu ea, sobrietatea posturii publice. Apelativele de curtoazie se topesc, protocolul se destramă şi colocatarii felinelor rămân Otilia, Gigi, Gabriel, Denisa, Marius, Germina, Dan C., Cătălina, Mihai, Simona, Vlad, Tania, Lidia, Alina, Radu etc.“ — RADU PARASCHIVESCU

„Explicația că latinofonii – proto-românii – se retrăgeau în munți vreme de secole în timpul «invaziilor» este de o absurditate atât de mare, încât e uluitor că a putut fi acceptată de-atâta timp. Pentru ca o populație compactă să trăiască secole în munți, ar trebui să avem așezări atestate arheologic, fortărețe și drumuri.

Carpații nu pot fi străbătuți de-a lungul crestelor altfel zis, nici astăzi, cu excepția unor alpiniști puși pe record, nu s-ar putea merge de la sud la nord, de-a lungul piscurilor, din trecătoarea Brașovului spre Bucovina. O populație sărăcită, fugită în munți vreme de secole, și-ar pierde rapid unitatea lingvistică și am avea azi nații romanice distincte între Făgăraș și Maramureș.

Apoi, îngustele văi ale Carpaților nu prezintă, arheologic, absolut deloc urmele unei ocupări vechi din partea unei populații masive. La fel cum toponimia și hidronimia munților Carpați nu sunt romanice, ci majoritar slave.

Misterioasa populație a strămoșilor noștri care de-a lungul «mileniului de tăcere» (271–1241) e presupusă a fi trăit în munți, în vreme ce câmpia a fost ocupată secole la rând de goți, slavi și cumani, nu a lăsat nici o urmă!“ —DAN ALEXE

Cu desene de Dan Perjovschi

„Îmi doresc ca acest volum să transmită celor curioși o formă sau alta de curaj public în lupta pe care trebuie să o ducem zi de zi cu manipularea, cu neînțelesurile fabricate de industriile politice, mediatice sau comerciale, cu seducțiile răspunsurilor facile, cu toxicitatea infodemiilor, dar și cu inegalitatea, cu discriminarea, cu rasismul, cu ura sau cu violența din spațiul public. Dacă vrem să construim o societate dreaptă pentru cei care vin după noi, în care copiii de azi să poată duce o viață decentă și în care să-și poată împlini visurile, fără a fi nevoiți să-și părăsească țara de îndată ce ajung la majorat, asta nu se poate întâmpla decât mizând pe valorile solidarității, ale onestității și ale curajului adevărului.“ — CIPRIAN MIHALI

Biografie pasionantă și compendiu de informații mai puțin cunoscute despre viața și opera unuia dintre cei mai vizionari gânditori ai secolului XX, cartea lui Frédéric Lenoir este totodată un ghid de dezvoltare personală potrivit principiilor jungiene.

Pe lângă teme de interes general, abordate original, precum colaborarea cu Sigmund Freud și despărțirea de el sau perspectiva unică asupra psihoterapiei și spiritualității, autorul pune în discuție controversele din jurul lui Jung, precum și legăturile sale cu serviciile americane de spionaj, precursoare ale CIA.

O lectură obligatorie pentru toți cei interesați de omul din spatele principiilor psihologiei abisale, cu harurile și revelațiile sale, dar și cu frământările și îndoielile care i-au – și ne-au – marcat existența.

„În opinia mea, Jung este și cel dintâi gânditor al postmodernității: nu neagă vectorii fundamentali ai modernității – rațiunea critică, globalizarea și impunerea individualității –, ci arată limitele rațiunii, ambiguitățile progresului tehnologic, contradicțiile individualismului. Este totodată un martor și un gânditor în căutarea sensului contemporaneității, pe care a inspirat-o în mare măsură și prin scrierile lui despre filozofiile orientale, ezoterism și curentele mistice, despre legătura dintre știință și spiritualitate, limbajul simbolic, dialogul dintre conștient și inconștient, fenomenele paranormale, explorarea granițelor dintre viață și moarte, contopirea contrariilor sau polarităților: umbră–lumină; rațiune–sentiment; bine–rău; masculin–feminin; individ–cosmos; spirit–materie.“ — FRÉDÉRIC LENOIR