Cărți

„Am scris această carte pentru mine, dar și pentru oamenii aflați mereu în căutare, pentru cei însetați, neliniștiți, pentru cei care se simt prinși în capcană, pentru oamenii care, poate încă din copilărie, au simțit că trebuie să existe un sens mai înalt al vieții decât cel care ne-a fost arătat.“ — ELIZABETH GILBERT

„Un fenomen editorial: brutal de onestă, cutremurătoare și fascinantă… Elizabeth Gilbert este, fără îndoială, o forță literară.“ — The Boston Globe

„Ceea ce dă valoare acestei cărți este confruntarea neînduplecată a autoarei cu ea însăși.“ — Los Angeles Times

„Captivantă, pătrunzătoare, sfâșietoare – o carte care te marchează.“ — The Washington Post

„Cea mai dură și sinceră carte de memorii a lui Elizabeth Gilbert. Autoarea nu cruță nimic, dezvăluind fără ocolișuri iubirea, dependența și lungul drum al vindecării.“ — Elle

Jurnalul Annei Frank a fost publicat pentru prima oară acum şapte decenii, iar lumea a descoperit ororile nazismului prin ochii unei fete de 13 ani care, în ascunzătoarea unde s-a adăpostit împreună cu familia, în 1942, şi-a notat cu candoare tot ceea ce trăia şi simţea.

Astăzi, însemnările zilnice ale Annei sunt transformate într-un roman grafic bazat pe ediția definitivă a jurnalului, oferindu-le tinerilor cititori o perspectivă neobișnuită și interesantă asupra istoriei, în care vocea adolescentei este însoţită de imagini puternice, vii şi lămuritoare.

Prin apariția teoriei relativității și a mecanicii cuantice, reprezentările pe care oamenii și le-au construit secole de-a rândul despre lumea fizică au fost bulversate. Simțul comun nu mai era suficient pentru a o înțelege, ceea ce l-a făcut pe Werner Heisenberg să spună: „Universul nu e doar mai straniu decât ne închipuim, ci e mai straniu decât ne putem închipui.“ Pe de altă parte, limbajul matematic pune o barieră între fizicieni și publicul larg, care vrea să i se ofere o imagine intuitivă asupra relativității și mecanicii cuantice.

Cu atât mai spectaculoasă e performanța profesorului Suhail Zubairy: Un univers misterios (cartea pe care a publicat-o la Oxford University Press) reușește să explice în termeni simpli, fără să apeleze la matematică, nu doar ideile care stau la baza mecanicii cuantice, relativității și cosmologiei, dar și consecințele lor subtile, devenind un compendiu al cunoștințelor actuale din fizică. De un interes aparte, și de o tratare originală, se bucură domeniul criptografiei, comunicării și informaticii cuantice (în care Suhail Zubairy are contribuții notabile), însă poate că meritul cel mai important al cărții este că analizează problemele filozofice cu care se confruntă înțelegerea lumii.

„Un moment de răscruce va fi când oamenii de știință vor putea fabrica o copie identică a unui obiect viu inteligent – un om – atom cu atom. În momentul de față pare un vis nerealist, dar cândva în viitor ar trebui să fie posibilă construirea unei ființe umane. Întrebarea este dacă o asemenea ființă umană va fi vie, având trăsături precum liberul-arbitru, o minte gânditoare, simțul binelui și al răului și capacitatea de reproducere. Un astfel de obiect va avea emoții? Una din cele mai importante întrebări este dacă viața e ceva mai mult decât un anumit aranjament de atomi și molecule.“ — M. SUHAIL ZUBAIRY

Bestseller internațional, vândut în peste un milion de exemplare și tradus în 30 de limbi, cartea lui Jean-Dominique Bauby stă la baza filmului omonim al lui Julian Schnabel – Premiul Bafta pentru cea mai bună ecranizare –, peliculă distinsă în 2008 și cu Globul de Aur pentru cel mai bun film, Premiul pentru cel mai bun regizor, Premiul pentru cel mai bun actor și titlul Cel mai bun film la Gala Premiilor Lumiere.

Ce înseamnă, de fapt, să fii viu? Care ne sunt, cu adevărat, bucuriile vieții? Cine – sau ce – din noi trăiește, se-ndrăgostește, caută, uită, iartă? Câtă suferință încape într-un trup, câtă nefericire într-un suflet? De ce trebuie să murim?

Publicată cu doar câteva zile înaintea morții autorului, Scafandrul și fluturele este una dintre cele mai zguduitoare povești despre viață. Ieșit din comă, dar paralizat cvasi-complet, cu o singură pleoapă, stânga, mobilă, Jean-Dominique Bauby „dictează“ această carte.

Câteva sute de mii de bătăi de pleoapă – pentru ca noi să putem vedea lumea și altfel.

„În cartea sa, Bauby a reușit un nemaipomenit experiment alchimic: să transforme oroarea în înțelepciune.“ — The New York Times

„Datorită îndrăznelii și sincerității lui Bauby..., ceea ce putea fi un tablou al neputinței și durerii devine explorare pe viu a conștiinței și imn închinat libertății.“ — Washington Post

„Filmul a făcut un lucru pe care cititorii l-ar fi crezut imposibil: a intensificat frumusețea excepțională a acestei cărți.“ — Wall Street Journal

Născut în 1952 în Franța, jurnalist, tată a doi copii, JEAN-DOMINIQUE BAUBY a fost redactor-șef al revistei Elle. Pe 8 decembrie 1995, un accident vascular l-a aruncat într-o comă profundă din care avea să iasă, dar cu toate funcțiile motrice distruse. E un pacient atins de sindromul locked-in, tradus literal: închis în sine. Nu mai poate mișca, mânca, vorbi și nici măcar respira fără ajutor. În tot acest corp inert, mai mișcă un singur ochi. Acest ochi – stângul – e legătura lui cu lumea, cu ceilalți, cu viața. Acest ochi îl ajută să scrie cartea de față, al cărei prim tiraj, de 25.000 de exemplare, e vândut într-o singură zi. Jean-Dominique moare în 9 martie 1997, la două zile după publicarea ei. De același autor, Raoul Levy, un aventurier du cinéma, Lattès, Paris, 1994.

Ilustrații de Oana Gîrneț

Publicat acum 150 de ani în revista Convorbiri literare, Făt-Frumos din lacrimă, unul dintre cele mai frumoase basme culte din literatura română, e locul unde imaginaţia populară se întâlneşte cu rafinamentul scriiturii lui Eminescu.

Născut dintr-o lacrimă şi luându-şi asupra sa o misiune care îi va pune la încercare curajul şi loialitatea, Făt-Frumos porneşte într-o călătorie iniţiatică la capătul căreia îşi va întâlni destinul.\De-a lungul ei, se luptă cu forţele răului, cunoaşte iubirea, se face frate de cruce cu împăratul vecin şi, în semn de credinţă, i-o aduce mireasă pe fata Genarului, vorbeşte cu sălbăticiunile şi înfăptuieşte multe alte minunăţii care fac din el un erou de poveste.

Şi dacă e adevărat că pentru eroii din basme vremea nu vremuieşte, atunci nu-i de mirare că Făt-Frumos din lacrimă, călătorind neobosit prin lume pe armăsarul său cu şapte inimi, a ajuns până la noi ca să-şi spună povestea.

Ilustrații de Livia Coloji

Un bestseller pentru cei mici.

Vestitul motan Arpagic s-a întors!

„Lumea lui Arpagic este lumea în care tot ce e firesc e miracol. O lume fermecată în care se produce miracolul naşterii dintr-o sămânţă cât o gămălie de ac a unei plante cu frunze şi flori, care, la rândul lor, nasc fructe şi seminţe. Iar pe lângă această minune, nimic nu mai pare de neînchipuit: faptul că animalele citesc, păsările au emoţii, fluturii au idei şi legumele sentimente. De altfel, când am scris prima dintre aceste cărţi, nicio clipă nu m-am gândit că o scriu pentru copii. Mă jucam cu mine însămi. Abia dupa ce, publicând-o, copiii au adoptat-o, am continuat să scriu gândindu-mă la ei ca la nişte parteneri de joc." — ANA BLANDIANA în interviul acordat Simonei Chiţan pentru Evenimentul Zilei, 26 oct 2008

Viena, 1948 – oraşul învaţă să trăiască din nou.

Johanna, o adolescentă care îşi caută propriul drum, îl întâlneşte pe doctorul Viktor Frankl, un om care crede cu tărie că, indiferent prin ce trecem, viaţa poate avea un sens. Din conversaţiile cu el, Johanna descoperă că speranţa nu apare din senin, ci se construieşte pas cu pas, iar asta îi schimbă felul de a vedea lumea şi de a se vedea pe sine.

În acelaşi timp, prietenia neaşteptată cu Miles, un băiat american, o obligă să-şi pună întrebări dificile. Deşi vine din „tabăra cealaltă“, a forţelor de ocupaţie, tânărul se dovedeşte a fi un prieten loial, curajos şi demn de încredere – o dovadă că oamenii nu pot fi reduşi la uniforme sau la etichete.

Johanna şi Dr. Frankl este o poveste despre puterea de a merge mai departe şi despre curajul de a spera chiar şi atunci când totul pare pierdut.

Viktor E. Frankl (1905–1997) a fost psihiatru şi filozof aus­triac de origine evreiască. A supravieţuit lagărelor naziste şi a devenit cunoscut în întreaga lume pentru ideea că oamenii îşi pot găsi sensul vieţii chiar şi în cele mai grele situaţii. Creator al logoterapiei şi autor al cunoscutei cărţi Omul în căutarea sensului vieţii, Frankl a crezut că speranţa şi responsabilitatea faţă de propria viaţă ne pot ajuta să mergem mai departe, indiferent de ce ni se întâmplă.

Istoria științei e plină de anecdote legate de marile descoperiri: Arhimede a țâșnit gol din baie strigând „Evrika!”, Galilei a lăsat să cadă obiecte din Turnul din Pisa, un măr i-a picat în cap lui Newton. Pentru că sunt memorabile, obișnuim să le luăm ca atare, fără să ne întrebăm dacă sunt și plauzibile, iar ele ne oferă o versiune schematică, prescurtată a istoriei științei.

Versiune totuși înșelătoare, după cum ne demonstrează cu talent de detectiv Antoine Houlou-Garcia, care cercetează originea acestor anecdote devenite legende, în încercarea de a restabili adevărul istoric. Rezultatul nu e doar o operă de demistificare cu accente ironice, cât, mai ales, o perspectivă realistă și nuanțată asupra dezvoltării științei.

„Știința nu e rodul unui geniu unic, ci a numeroși oameni dintre care știința, în ochii publicului larg, va reține până la urmă doar câteva nume, așa cum se predă la școală, chiar și azi, istoria regilor și a bătăliilor, în timp ce Istoria e mult mai bogată – și mult mai interesantă“ — ANTOINE HOULOU-GARCIA

„Pregătiți-vă să corectați poveștile pe care le-ați auzit, grație unei lecturi accesibile și unei cercetări riguroase a surselor primare. Merele nu cad din cer, și nici geniile!” — Sciences Et Avenir

Ilustrații de Ionela Marinovschi

Reînviată de Caragiale din paginile celor 1001 de nopţi, povestea lui Abu-Hasan ne poartă într-o lume unde visele pot părea mai adevărate decât realitatea.

Abu-Hasan, un tânăr cu inima bună, dar iubitor de petreceri, are parte de o aventură neaşteptată: califul Harun-al-Raşid, deghizat în negustor, îl ia la palatul său şi îl păcăleşte că el este de fapt stăpânul Bagdadului. Prins într-un joc al aparenţelor, Abu-Hasan ajunge să se creadă calif şi începe să dea porunci de la înălţimea tronului. Dar curând norocul îl părăseşte, şi se trezeşte la realitate.

Povestită cu mult umor şi inteligenţă, Abu-Hasan este una dintre cele mai savuroase pagini scrise de I.L. Caragiale pentru copii, care vor înţelege cât de important este să rămâi tu însuţi în orice împrejurare a vieţii şi că bogăţia şi puterea pot fi trecătoare, pe când mintea limpede, cumpătarea şi bunul-simţ sunt cea mai de preţ comoară.

Introducere și tabel cronologic de Dionisie Pîrvuloiu

„Una dintre marile cărţi despre condiţia umană.“ — GABRIEL LIICEANU

Ce să fac?

Moartea mă urmărește și viaţa trece în goană.

Învaţă-mă să nu fug de moarte și să nu las să-mi treacă viaţa.

Dă-mi curaj în înfruntarea greutăţilor și liniște deplină în faţa inevitabilului.

Dezleagă-mă din strânsoarea timpului.

Arată-mi că preţul vieţii nu stă-n durata ei, ci în felul cum o folosești, că se poate întâmpla, ba chiar se și întâmplă foarte des, ca unul care-a trăit foarte mult să fi trăit prea puţin.

Spune-mi de câte ori merg la culcare: „S-ar putea să nu te mai trezești“, și la trezire: „S-ar putea să nu mai dormi niciodată“.

Spune-mi la plecare: „S-ar putea să nu te mai întorci“, și la venire: „S-ar putea să nu mai pleci“.

După ce însă vei scăpa de această boală, orice schimbare a locului îţi va face plăcere.

Chiar dacă ai fi gonit la capătul lumii, în orice colţ sălbatic de ţară te-ai așeza, acea așezare, oricum ar fi, îţi va părea primitoare.

Interesează mai mult în ce stare de spirit mergi decât unde mergi și, de aceea, nu trebuie să ne legăm sufletul de nici un loc.

Trebuie să trăim cu această convingere: nu m-am născut pentru un singur colţ de lume; patria mea este întreg universul…

Căci acum nu călătorești, ci rătăcești mânat fără voie și schimbi loc după loc când ceea ce cauţi, o viaţă frumoasă, se află în orice loc.

„Nici retrasă vieţuire filozofică, mângâiere comodă a unui spirit mandarin, nici viaţă politică numai, pentru care idealul este vană podoabă, ci zbatere dramatică între forma supremă a omului, înţeleptul stoic, ce ridică pe om la măsura zeilor, și tristele împrejurări ale vremii neroniene, ce-i împovărau conștiinţa târâtă în abjecţia unei epoci fără seamăn. La aceasta, intuiţia vie că trăiește un sfârșit de lume, încercarea de salvare a bunului suprem, valoarea morală, presimţirea lumii noi ce se năștea, tonul «creștin» al atâtor idei. Seneca este primul om modern.“ — GHEORGHE GUŢU

Pe copertă: Seneca cel Tânăr, în singurul portret identificat cu certitudine (marmură, prima jumătate a sec. III; figura lui Seneca este reprodusă probabil după un original din sec. I). Staatliche Museen, Antikensammlung Berlin.

Traducere, cronologie, note și îngrijirea ediției de Dana Barangea

Cu o prefață de Piersandra Di Matteo

„Trăirea Mariangelei Gualtieri este intensă și arzătoare. În ea arde un foc care se zbate să rămână viu în fața înghețului unei lumi ce stă să se năruie. Tocmai aici vocația poetică se transformă într-un act de contemplare directă a vieții, cu o iubire ce înspăimântă, asemenea misticilor. Cine o ascultă rostindu-și poeziile înțelege pe loc că figura ei aparține unui tărâm în care cuvintele se aștern păstrând în ele o uimire ce pătrunde adânc în materia lumii, dincolo de învelișul rațional al lucrurilor. Acolo, oamenii au temeiurile lor, iar animalele înțelepciunea lor, plantele au o forță care le hrănește și le susține, universul își urmează legile siderale, liniștea adăpostește o înțelepciune în care poți locui, intuiția aduce lucrurile împreună, iar vocea este ecoul unor umbre de demult, ce bat la porțile prezentului.“ — PIERSANDRA DI MATTEO

Cu o prefaţã de Vladimir Tismãneanu

Pornind cu precădere de la documentele de arhivă emise de autori­tă­ţile ideologice care au supervizat instituţiile culturale şi de artă şi unităţile de învăţământ, autorul surprinde dinamica vieţii intelectuale şi artistice în primul deceniu al regimului Nicolae Ceauşescu, mai ales în relaţie cu strategiile puterii în domeniul cultural-ideologic. Rând pe rând, sunt analizate controversele în jurul înfiinţării Muzeului Naţional de Istorie, instrumentalizarea mişcării artistice de amatori care a prece­dat fenomenul „Cântarea României“, lumea teatrului şi a literaturii, precum şi sistemul educaţional.

„Cartea lui Cristian Vasile este ultima dintr-o serie de volume care îşi propun să investigheze relaţia dintre puterea totalitară, propa­gandă şi cultură. Sobră, precisă, erudită, contribuţia de faţă reconstituie pri­mul interval al epocii Nicolae Ceauşescu. Sunt încadrate, în paginile sale, biografii, instituţii, traiectorii intelectuale. Situată la confluenţa istoriei şi a ştiinţei politice, analiza lui Cristian Vasile devine un reper canonic al studiilor dedicate comunismului românesc.“ — IOAN STANOMIR

„Ne aflăm în faţa unei cărţi pe care eu o consider parte a unei remar­ca­bile trilogii. Cred că şi în istoriografie, la fel ca în literatură, este o performanţă cu totul specială să reuşeşti să duci la capăt un astfel de demers. Cristian Vasile a furnizat deja istoriografiei române un triptic esenţial pentru cunoaşterea mecanismelor cenzorial-ideologice de con­trol şi modelare ale domeniului literar şi artistic. Graţie autorului, ştim cum a funcţionat aparatul cultural ideologic comunist în România, care au fost resorturile sale psihologice şi sociologice, cum a fost orga­nizat câmpul simbolic al dominaţiei totalitare, atât în versiunea ei originară, de o duritate colosală, cât şi în cele ulterioare, cu ale lor iluzii, abdicări, compromisuri şi speranţe eşuate.“ — VLADIMIR TISMĂNEANU

O viață împlinită, rememorată într-o carte sinceră, tonică, inspiratoare

Îl chema ca pe ţară – Israel. M-a invitat la dans şi nu a mai dansat cu altcineva. Nu mai întâlnisem nici la dansatorii profesionişti o astfel de dăruire a corpului în dans, o astfel de senzualitate a mişcărilor şi a ritmului. O asemenea bucurie. Tăceam şi dansam. Trăiam prin dans. Ne simţeam unul pe celălalt. Aerul ne primea ori de câte ori picioarele părăseau pământul. Ştiam deja, nu aveam nici o îndoială, că e numai un început, că vom fi împreună, că ne vom continua dansul, că vom locui împreună, că vom râde împreună.

Niciodată n-am vrut să fiu mai tânără. Mă simt tânără pe dinăuntru, arăt mai tânără decât sunt, mă plac şi plac încă. Plac aşa cum sunt, cu ridurile mele, cu ceea ce exprimă fața mea – o mărturie că am trăit şi am plâns şi am râs şi am iubit.

Şi mâine este o zi. Important este că sunt o Scarlett de 80 de ani şi spun fără teamă acest lucru senzual: mâine. Important este şi că în acest an, când mi s-au întâmplat atât de multe lucruri neobişnuite, mi-am dat seama că vârsta biologică nu-mi poate opri dansul sau o nouă pornire la drum, sau muzica interioară, sau acea expre¬sie stimulatoare a modestului meu eu: „Ce proastă sunt! Ce proastă am fost!" (Riri Sylvia MANOR)

Riri Sylvia Manor (n. Aberfeld, în 1935, la București) este poetă și medic oftalmolog, laureată a numeroase premii deopotrivă literare și științifice. Deși suferă de pe urma legilor antisemite din România anilor 1940‒1941, familia Aberfeld are șansa de a scăpa de deportare și de alte asemenea orori. Nu va scăpa însă de dictatura comunistă a lui Gheorghiu-Dej. În 1960 lui Riri i se permite să plece în Israel, unde urcă treptele unei cariere impresionante în domeniul neuro-oftalmologiei, devenind profesor universitar. De asemenea, publică volume de poezie în ebraică și în românește.

„Un avertisment la început: mii de cărți vor mai apărea în acest an, dar va fi greu de găsit una care să fie atât de remarcabilă precum Oxenberg & Bernstein (America de peste pogrom) a autorului român Cătălin Mihuleac. Cine va începe să citească această carte n-o va mai putea lăsa din mâini. Căci romanul lui Mihuleac poate orice: provoacă râsul și plânsul, meditația și îndoiala, ne ia cu el și ne răvășește.“ — GABRIEL RATH, Die Presse

„America de peste pogrom e un roman aflat într-un echilibru instabil între burlesc și gravitate, dar de o forță indiscutabilă.“ — Libération

„«În vremurile noastre de presupus acces la totalitatea informaţiei, orice mitologie este o rătăcire», scrie Dan Alexe. Iată o veste proastă pentru cei deprinşi să-şi ducă viaţa îngenunchind în faţa pădurii naţionale de eroi şi statui: voievozi, poeţi sau călugări scuturaţi de frisonul profeţiei. Dacopatia şi alte rătăciri româneşti propune un tip de deconstrucţie care ar putea să-l expună pe autor oprobriului public. Şi totuşi, riscul merită asumat. De ce? Fiindcă există în gândirea noastră o sumedenie de fixaţii, obsesii, fobii şi convingeri care se cer disecate, explicate şi înţelese. Narcisismul delirant, protocronismul în plăci, proastele deprinderi familiale, pedagogia punitivă sau mândria de-a fi urmaşii unor daci care vorbeau latină înaintea romanilor sunt teme care merită să fie puse în discuţie. Pentru asta e nevoie de inteligenţă, informaţii credibile, argumente, cultură şi stil. Dan Alexe întruneşte toate aceste criterii, ceea ce-i permite să deseneze o hartă a mentalului românesc, a şubrezeniilor şi anomaliilor lui. Cu vervă şi umor, el trece de la clişeele aşa-zisei bucătării carpatine la fonologie, de la complexul naţiei nebăgate în seamă la importurile lexicale ţigăneşti şi de la Icoanele neamului la depresie şi nefericire. Cine deschide Dacopatia şi alte rătăciri româneşti trebuie să ştie că va găsi în paginile ei atacuri excelent dirijate împotriva prostiei, mitizării frenetice, excepţionalismului băştinaş şi clişeelor.“ — RADU PARASCHIVESCU

„În Galaxia Gutenberg, Marshall McLuhan, vrând să arate cum privirea și percepția sunt doar constructe culturale, povestește anecdota cu filmulețul educativ pe teme sanitare proiectat într-un sat african, după care localnicii au fost întrebați ce au reținut de acolo, iar ei au spus: «Găina». Medicii nu știau de vreo găină, dar reproiectând filmul au descoperit că, într-adevăr, la un moment dat o găină traversează ecranul în prim-plan. Membrii tribului rămăseseră cu ochii pe orătanie, incapabili să vadă ansamblul și să priceapă mesajul real. De aceea, coperta acestei noi ediții ne prezintă o falnică găină în prim-plan, în fața tristului monument.

Pentru a diseca o asemenea ideologie absurdă și compozită cum e dacopatia se potrivea o carte ca aceasta, caleidoscopică, o carte ce poate fi citită în orice ordine, îmbogățită acum, pe lângă multe adăugiri și revizuiri, cu un mare capitol în care sunt analizate iranismele din limba română (cioban, dușman, murdar etc.), apoi cu note suplimentare despre Mircea Eliade și Constantin Noica, precum și cu un foarte util indice de termeni.“ — DAN ALEXE

În André Scrima, călugărul şi intelectualul nu erau decît chipurile, la fel de vii şi de îndrăzneţe, ale aceluiaşi destin: cel de călător spiritual. Călător prin spaţiile geografice şi culturale ale lumii, călător pe calea tradiţiei răsăritene spre Universalul viu, el parcurge, prin interpretare, drumul cuprins în Evanghelia după Ioan. Comentariul lui se leagă de o situaţie tipică a tradiţiei: solicitat de o comunitate monastică, în mijlocul căreia se afla, Părintele Scrima pătrunde în adîncimea textului, îi ascultă şi cercetează, verset cu verset, sensurile care-i fac pe cititorii din toate timpurile să meargă pe urmele lui Christos, împreuna cu El. Volumul cuprinde cele două părţi ale comentariului, prima păstrată în arabă, cea de a doua în franceză, pe care André Scrima le-a făcut la distanţă de două decenii în comunitatea monastică ortodoxă de la Deir-el-Harf din Liban.

„Un fapt rămîne fundamental“, spune el. „O dată ce a fost deschisă «întru cunoaştere», cartea Sfîntului Ioan nu se mai închide la loc, după cum nici cunoaşterea pe care o împărtăşeşte nu are a se mai sfîrşi.“  - ANCA MANOLESCU

Prefaţă de Andrei Pleşu

Volum îngrijit de Anca Manolescu

Sub semnul „rugăciunii minţii”, Timpul rugului aprins pune în dialog spiritualitatea răsăriteană şi cea apuseană, tradiţia şi modernitatea. Texte despre isihasm şi relaţia maestru-discipol conduc la evocarea «grupului de la Antim», marcat de figurile lui Sandu Tudor şi Vasile Voiculescu: o experienţă spirituală singulară în spaţiul românesc, puţin cunoscută până astăzi, dar cu ecouri mereu prezente.Cosmopolit şi totuşi român, călugăr şi totuşi om de lume, ortodox, dar cu o anumită aromă iezuită, André Scrima recită îndelung din Djalal ed-din Rûmi şi din Rilke, din Emily Dickinson şi Ion Barbu, din Upanişade şi din Evanghelie. ANDREI PLEȘU

„Acest important volum din seria «Oxford History of Modern Europe» este o lectură obligatorie pentru specialiştii şi studenţii preocupaţi de istoria României şi a Europei de Est, dar şi pentru publicul larg. Nici o altă lucrare nu acoperă domeniul cu o asemenea competenţă, limpezime şi cuprindere intelectuală. Orice specialist în istoria modernă a României va trebui să pornească de acum încolo de la viziunea lui Hitchins.“ (The Historian)

Lipsa cărţilor de istorie adevărată a României, mai exact a cărţilor în care adevărul istoric să nu fi fost ocolit sau distorsionat pentru a se conforma ideologiei comuniste, a făcut ca substanţialul volum al lui Keith Hitchins despre afirmarea naţiunii române moderne să fie foarte bine primit de publicul românesc încă din 1997, cînd a apărut prima ediţie în limba română. De atunci, România. 1866–1947 a devenit o lucrare clasică. Studiul lui Keith Hitchins le oferă românilor o perspectivă exterioară în sensul bun al cuvîntului – adică nepărtinitoare, realistă şi integrativă – asupra istoriei lor naţionale. În ochii specialistului american, constituirea României moderne este un proces clasic, urmînd îndeaproape etapele de formare ale tuturor celorlalte state naţionale din Europa. Hitchins prezintă cronologic acest proces, prin evenimentele sale politice capitale: Independenţa, domnia regelui Carol, Primul Război Mondial, România Mare, al Doilea Război Mondial. Tendinţele generale în evoluţia economică şi socială, ca şi modificările percepţiei de sine a românilor sunt analizate în afara strictelor departajări cronologice de mai sus. Ultimul capitol al cărţii tratează scurta perioadă august 1944–1947, în care, sub puterea comunistă, statul român modern a fost pur şi simplu dezintegrat.

Această nouă ediție, care conţine o introducere din 2019 a autorului, aniversează 30 de ani de la Revoluția – sau „revolta populară confiscată de comuniști“, cum o caracterizează generalul Pacepa – din decembrie 1989.

„O carte fidelă adevărului, un adevăr crud, orwellian.“ – WAYNE A. BARNES, agent special FBI

În 1978, în plină glorie, cumulând câteva funcții esențiale – consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu, director adjunct al Departamentului de Informații Externe și secretar de stat în Ministe¬rul de Interne –, generalul-locotenent Ion Mihai Pacepa a făcut un gest paradoxal, părăsind România. Apoi, publicând în SUA volumul memorialistic Orizonturi roșii, Pacepa a demascat natura criminală a partidului comunist și a Securității, aducând prejudicii ireparabile regimului de la București. Cartea sa a dat în vileag un sistem al crimei organizate la nivel de stat care funcționa în virtutea unei autentice tradiții leniniste. Dar de data asta nu era vorba de ideologia omniprezentă în materialele de propagandă, ci de faptul că Ceaușescu, la fel ca Lenin odinioară, își finanța proiectul politic personal din acțiuni profund ilegale: trafic de persoane și de armament, spionaj industrial, extorcare de bani, acțiuni de influență, mită și corupție. Dacă în Rusia presovietică gangsterul însăr¬cinat să facă bani pentru partid era Stalin, în România lui Ceaușescu, cei ieșiți pur și simplu la furat bani și secrete de prin toată lumea erau miile de ofițeri acoperiți ai DIE. O asemenea depoziție a perturbat afacerile colosale ale acestei veritabile mafii. De aceea, Securitatea și moștenitorii săi nu i-au iertat niciodată generalului Pacepa așa-zisa lui trădare.

Generalul Pacepa este considerat de comunitatea de informaţii a SUA singurul reprezentant al Occidentului care a demolat o întreagă reţea de spionaj inamică şi a jucat un rol remarcabil în preîntâmpinarea celui de-al Treilea Război Mondial. S-a spus despre el că este „omul cu cea mai mare influenţă din secolul XX, dacă nu şi din secolul XXI“.

„Pacepa nu numai că ne-a ajutat să înţelegem istoria şi multe dintre operaţiunile de dezinformare – îndeosebi din partea Rusiei şi a ţărilor din Orientul Mijlociu – la care încă asistăm, dar ne-a oferit avantajul de a învăţa cum să le înfrângem. Pe scurt, a deschis o lume a cărei existenţă nu era cunoscută multora dintre noi, în timp ce aceia care o cunoşteau o subestimau considerabil.“ – R. JAMES WOOLSEY, Jr., fost director al CIA

Ilustrații de A. Laptev 

Primul volum al uneia dintre cele mai îndrăgite serii pentru copii vă invită într-o aventură de pomină alături de Habarnam, un personaj al cărui nume a devenit sinonim cu râsul în hohote.

În Oraşul Florilor, locuitorii săi prichindei au nume care spun totul despre talentele, ocupaţiile şi firile lor: Ştietot, Pilulă, Şurubel şi Piuliţă, Zahar Zaharescu, Limonadă, Glonţişor, Acuarelă, Guzlă, Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Gogoaşă, Zăpăcilă, Posibil şi Probabil. Este clar că Habarnam nu ştie nimic! Degeaba încearcă să se facă muzicant, pictor, poet, şofer de curse... Dar transformarea lui începe să se petreacă odată cu plecarea într-o expediţie nemaipomenită în lumea prichindeilor, la capătul căreia Habarnam ştie chiar să şi citească!

Tu eşti mare acum. Ai învăţat să citeşti bine-bine de tot şi nu e nimic mai amuzant decât să te bucuri singur, când vrei tu, unde vrei tu, de o carte de aventuri! Fii însă cu ochii în patru şi nu lăsa nicio clipă cartea din mână! Când erau de vârsta ta, părinţii tăi se dădeau în vânt după Aventurile lui Habarnam.

Cele șase veacuri de istorie înfățișate în această carte sunt, poate, epoca cea mai pasionantă și una dintre cele mai puțin cunoscute din trecutul strămoșilor noștri. Radu Oltean ne spune povestea lor așa cum nu a mai făcut-o nimeni, în cuvinte limpezi și cu sute de ilustrații detaliate și explicate pe larg: scene de luptă, de viață cotidiană sau de ritual, arme, podoabe, veșminte sau cetăți desenate și pictate cu măiestrie artistică și cu atenție la cele mai mici amănunte arheologice și istorice. De la legendele romantice până la caricaturile propagandei ceaușiste sau la fanteziile SF din ultimii ani, imaginea strămoșilor noștri din Antichitate a fost falsificată mereu și redusă la clișee convenabile. Precum un arheolog, Radu Oltean ne aduce în fața ochilor izvoarele antice și urmele pe care le-au lăsat oamenii de acum mai bine de două milenii, punându-le în legătură cu teoriile istoricilor din ultimele decenii, publicate în lucrări care nu au circulat decât în cercurile specialiștilor, dar și cu descoperirile cele mai recente, necunoscute chiar și pentru cei pasionați de trecut. O carte-unicat, un spectacol vizual și narativ, un adevărat documentar de reconstituire istorică.

„Copleșitor de frumos și bogat ilustrată, noua carte a lui Radu Oltean confirmă, pagină cu pagină, ideea că reconstituirea grafică este o formă legitimă de cercetare arheologică.“ — Maria-Magdalena Ștefan, arheolog

„Știu foarte puțini istorici care pot face acest exercițiu istoriografic și nu știu pe nimeni care poate desena atât de realist cum o face Radu Oltean.“ — Cătălin Borangic, arheolog

„O lucrare îndelung și minuțios documentată, atât din perspectiva izvoarelor istorice, cât și din cea a descoperirilor arheologice, care prind cu adevărat viață prin intermediul graficii de excepție.“ — Dragoș Măndescu, arheolog

Cu o prefață de Georges Dumézil și un cuvânt înainte al autorului

„Un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc. înseamnă a-l trăda; înseamnă a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic şi ireductibil în el, anume caracterul său sacru.“ — MIRCEA ELIADE

„Îndată ce observăm cele mai umile religii, ne apare o «filozofie de dinaintea filozofiilor» rezultată dintr-un efort de explicare şi unificare, dintr-un efort spre teorie, în toate sensurile acestui cuvânt: cartea lui Mircea Eliade ne face sã simţim coerenţa şi nobleţea acestei filozofii şi, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul...“ — GEORGES DUMÉZIL

Când este însoţită de ilustraţii, o carte de istorie e mai bună, iar materia sa e şi mai lesne de înţeles şi de reţinut. Imaginile spun ele însele o poveste sau o completează, iar impactul lor e mai puternic decât orice demonstraţie. Documentele iconografice din această ediţie au fost selectate astfel încât cititorul, purtat de farmecul inconfundabil al lui Neagu Djuvara, să şi-i apropie, ca şi cum ar privi într-un album de familie alcătuit de mai multe generaţii, pe oamenii din trecut: împăraţii romani, domnii şi regii români, cu aliaţii şi duşmanii lor, politicienii, buni şi răi, cum i-am avut, în momente de triumf sau de mare restrişte, şi uneori chiar oamenii e rând, pe care istoriile adesea îi uită. Împreună, textul şi imaginile alcătuiesc o minunată istorie ilustrată a românilor.

Introducere de R. James Woolsey  •  Cuvânt înainte de dr. Paul Kemgor 

După ce a demascat natura criminală a partidului comunist şi a Securităţii în bestsellerul internațional Orizonturi roșii, aducând prejudicii ireparabile regimului de la Bucureşti, Ion Mihai Pacepa, cel mai înalt oficial din blocul sovietic care a cerut vreodată azil politic într-o ţară NATO, ia în colimator, în cartea de față, o țintă uriașă: știința dezinformării, născută și perfecționată în fosta Uniune Sovietică, și astăzi uimitor de influentă. Împreună cu istoricul Ronald Rychlak, Pacepa expune angrenajele unora dintre cele mai puternice campanii de dezinformare lansate de la Kremlin. Cititorul va descoperi răspunsuri la multe întrebări esențiale ale epocii moderne: de ce în ultimii 50 de ani lumea occidentală s-a întors împotriva credinței sale fondatoare, creștinismul? De ce islamul radical, jihadul și terorismul au izbucnit cu atâta forță, după o lungă perioadă de relativă acalmie? De ce s-au înmulțit manifestările de sorginte marxistă în Statele Unite și în zona NATO?

Ce s-a întâmplat, de fapt, în Rusia după căderea Zidului Berlinului?

O carte pe care „istoria a așteptat-o“, după cum spune profesorul Paul Kengor, o mină de aur din care putem extrage toate informațiile ce se cer cunoscute despre Războiul Rece.

„Când săruţi mâna unei doamne, te apleci deasupra mâinii sau duci mâna ei la buze? • Te întâlneşti cu o doamnă. Aştepţi să-ţi întindă mâna sau o întinzi D-ta întâi? • Eşti în local împreună cu soţia sau logodnica şi o prietenă a acesteia. Vine vânzătoarea de flori. Căreia dintre ambele doamne îi cumperi flori sau căreia i le oferi întâi? • Cum scoţi din gură sâmburii de măsline, la masă? • Te-ai întâlnit cu un prieten şi soţia lui, pe stradă, şi continui o bucată de drum cu ei. De care parte vei merge?“

Iată ce întrebări îşi puneau românii din Bucureştiul interbelic evocat de Ioana Pârvulescu într-o bine-cunoscută carte. Răspunsurile la asemenea întrebări sunt căutate şi în zilele noastre, de vreme ce Codul bunelor maniere al Aureliei Marinescu, adevărat bestseller naţional vândut până acum în 300 000 de exemplare, continuă să fie o carte dorită de public.

Dacă principiile bunei-cuviinţe sunt eterne, normele de comportament trebuie să ţină seama de schimbarea deprinderilor şi a mentalităţii odată cu trecerea timpului. În cei 20 de ani de la apariţie, Codul a devenit o carte aproape clasică, dar asta nu înseamnă că s-a demodat: această ediţie aniversară a fost minuţios revăzută şi adusă la zi.

AURELIA ANASTASIA MARINESCU s-a născut la 21 februarie 1934 la Bucureşti. Licenţiată a Facultăţii de Limba şi Literatura Română, Universitatea Bucureşti, a fost vreme de peste 25 de ani profesoară de română la liceul „Dimitrie Cantemir“ din Capitală. Aici a editat prima revistă – tipărită – a liceului şi a înfiinţat cunoscutul cenaclu „G. Călinescu“, pe care l-a condus cu pricepere şi pasiune 20 de ani. În 1996 a publicat Codul bunelor maniere astăzi. Prima ediţie a fost urmată de alte trei (1999, 2002, 2015 – prezenta ediţie aniversară), succesiv revăzute şi aduse la zi. În urma extraordinarului succes de public al cărţii, a fost invitată să vorbească la radio şi la televiziune, să dea interviuri, să scrie în reviste de mare tiraj pe tema comportamentului civilizat, să ţină cursuri de bune maniere la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii Bucureşti.

„Biologul Alexandru Stermin călătorește în jurul lumii. Ceea ce începe ca un periplu în lumea biologiei, a neuroștiințelor și a psihologiei se transformă într-o incursiune în lumea ideilor și concepțiilor despre univers. Ca într-o călătorie pe suprafața unei hipersfere care se închide, Alexandru Stermin părăsește zona unde cultura noastră pune omul în centru, ca să regăsească în îndepărtări, paradoxal, același om cu întrebările lui cele mai adânci. Cartea este un excelent jurnal de călătorie care combină biologia, neuroștiințele și cultura filozofică, chestionând propriile noastre concepte și credințe despre ceea ce suntem și care este locul nostru în natură.“ — CRISTIAN PRESURĂ, fizician, autorul bestsellerului Fizica povestită

„Dacă n-aș fi fost Cătălin Gruia, mi-ar fi plăcut să fiu Alexandru Stermin. O să înțelegeți de ce spun acest lucru dacă veți citi paginile dintre aceste coperte. Vă recomand cu căldură să o faceți – nu veți descoperi doar o carte, ci vă veți descoperi, veți afla mai multe despre cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm.“ — CĂTĂLIN GRUIA, redactor-șef National Geographic

„Cu câteva zile înainte să împlinesc 30 de ani, am plecat singur într-o călătorie în jurul lumii. Primele nopți le-am dormit în jungla amazoniană, apoi zile întregi am umblat în alte două jungle – jungle urbane, pe cât de depărtate, pe atât de diferite –, Los Angeles și Beijing. M-am întors acasă mai viu, însuflețit de ce descoperisem, nu doar în lumea din jurul meu, ci și în lumea din mine – din noi, din om. 30 de ani a marcat pentru mine începutul marilor descoperiri geografice – explorând lumea am descoperit geografia ființei mele, cu continentele ei, de la cele mai luxuriante, cum sunt imaginația și iubirea, la cele mai întunecate și reci, cum este moartea. Despre fascinația acestei lumi vă povestesc aici.“ — ALEXANDRU N. STERMIN

Fotografia de pe copertă: pasărea capitão-de-saíra, care trăiește doar în Brazilia, pozată în jungla din Ilha Grande, în 2020; din arhiva autorului.

Despre viaţa unui om angajat religios se vorbeşte de obicei din perspectivă înaltă, din perspectiva reperelor lui morale şi spirituale. C.S. Lewis, distins universitar englez, e un creştin înzestrat cu realism şi umor; el alege cealaltă perspectivă: cum se vede viaţa unui om din unghiul diavolului care îl are în grijă, care trebuie să îl achiziţioneze drept hrană pentru infern? Cartea joacă pe competenţa psihologică a diavolilor, pe priceperea de a folosi măruntele noastre slăbiciuni, de fiecare zi, suficiente pentru a ne face deseori surzi la glasul Celuilalt. Cu toate astea, la capătul cărţii şi al unei vieţi duse cu onestitate şi cu atenţie spirituală, eroul anonim îl întâlneşte, discret şi simplu, pe Celălalt.

„Mai mult decât oricare alt gânditor al secolului XX, Lewis și-a ajutat cititorii să găsească un răspuns la întrebările lor filozofice.“ — Los Angeles Times

Pe copertă: Hieronymus Bosch, Iadul și Potopul (detaliu)

„Gabriel Șerban este o combinație neobișnuită de spirit călător și rigoare a finei observații, asemenea poveștilor și creațiilor sale. Se dezvăluie mai întâi ca fotograf, apoi descoperi ilustrațiile lui, minunate gesturi artistice așezate nu în orice rame, ci în rama unor povești nicidecum mai prejos decât elementele pe care le aduce în fața noastră. Istorisirile, pe cât sunt de magice, pe atât sunt de reale. Țineți în mâini cartea unui artist care surprinde, cu precizia unui om de știință și scriitura unui romancier, lumea așa cum nu ați mai văzuto până acum. Deschideți cartea și veți înțelege cum, dacă știi să privești, harta lumii rămâne mereu neterminată, și asta ne îndeamnă la nesfârșite căutări.“ — ALEXANDRU STERMIN

„Preocupat în egală măsură de lumea naturală și de cea spirituală, de știință și de tradiții folclorice, de șamanii junglei și de omul interior, fotograful Gabriel Șerban a scris o carte de referință despre Mexic: documentată, expresivă, fascinantă. Rareori am citit un blend atât de autentic de notație științifică și literatură de călătorie, profund personală. O Carte a junglei pentru oameni mari.“ — MARIUS CHIVU

„Mihai Ralea e azi un personaj aproape uitat în istoria României. Și totuși, ca intelectual și ca om politic, figura sa s-a aflat multă vreme – și sub multe regimuri – în prim-planul scenei publice românești: psiholog, sociolog, profesor universitar, membru de marcă al PNȚ și redactor-șef al ziarului Dreptatea, discipol al lui Virgil Madgearu și protejat al lui Armand Călinescu, ministru al muncii în timpul regelui Carol II, susținător al modelului de corporatism inspirat din fascismul italian, apoi tovarăș de drum al comuniștilor și ambasador al Republicii Populare Române în SUA.

Acuzat de oportunism de către mulți dintre contemporani, biografia lui reprezintă, în ultimă instanță, un foarte interesant studiu de caz despre supraviețuire – politică și personală – în vremuri tulburi, la întretăierea dintre dictaturi și totalitarisme. De aceea e chiar de mirare că nici un istoric nu s-a aplecat până acum asupra ei.

O face, iată, Cristian Vasile, într-o carte scrisă cu obiectivitate, acribie și cu o riguroasă atenție la detalii. Această primă biografie dedicată lui Mihai Ralea în istoriografia românească reprezintă un adevărat eveniment editorial și o lectură pe cât de interesantă, pe atât de actuală.“ — ALINA PAVELESCU

„O cercetare sobră, precisă şi erudită: Cristian Vasile reconstruiește, din fragmentele de epocă şi documentele de arhivă, imaginea unui intelectual care alege să se reinventeze totalitar, colaborând cu carlismul şi cu regimul de «democrație populară».“ — IOAN STANOMIR

„Bine v-am regăsit, prieten cititor, și sinceră mulțumire dacă v-ați hotărât să ridicați această carte în biblioteca de acasă.

După cinci decenii de recenzită contra timp și pe spații tipografice drastic îngrădite, îmi făgăduisem un interval de viață în care să-mi îngădui câteva texte scrise în mers de voie și pe spații nelimitate. De câțiva ani încoace, viitorul are pentru mine doar o perspectivă lunară, trăiesc, adică, până la fiecare zi de 20 a lunii, când trebuie să-mi trimit articolul pentru «feuda» mea (cum îi zice prietenul Mircea Mihăieș) de la revista Orizont din Timișoara.

Ei bine, singurele pagini scrise în mers de voie, adică păcălindu-mi adicțiile prin tândălire hedonistă, au rămas primul și ultimul text din cele cuprinse aici. Tot scriind nesățios și cu nemăsură, am căzut iarăși în dependența de claustrofilie și «deadline» și m-am obrăznicit să croiesc sumarul în pasul ștrengarului. În plus, tot scriind pentru Orizont, am încheiat încă o carte pentru anul acesta și am împins-o către 2026. Îi sunt recunos­cător proniei că-n locul viitorului lunar mi-a dăruit o perspectivă anuală. Iar domniei voastre îi doresc vrednicie, rodnicie și bucurie.“ — DAN C. MIHĂILESCU