Cărți

Adelin Petrisor este un profesionist autentic, poate cel mai bun reporter al momentului, mereu preocupat sa transmita publicului expresia fetei locului, starea de fapt, nu starile lui personale.

Volumul de fata cuprinde cateva dintre cele mai importante texte ale gandirii heideggeriene tarzii, care se disting printr-o profunda originalitate si densitate a limbajului. Ele atesta, inainte de toate, incercarea statornica facuta de filozoful german, in ultima perioada a vietii sale, de a vorbi „altfel decat in limbajul metafizicii".

Ghidul parintelui-profesor Vasile Raduca, publicat acum intr-o editie revazuta si adaugita, s-a nascut din intrebarile noastre, ale celor lipsiti de sansa unei educatii religioase: intrebari cu raspunsuri simple, despre prescriptiile crestine pentru viata de fiecare zi, si intrebari dificile, despre sensul acestor prescriptii si dogma care le-a generat.

De mii de ani incoace, sfarsiturile lumii se succeda fara incetare. Potop sau incendiu universal, Apocalipsa urmata de Judecata de Apoi, comete devastatoare, prabusiri ale scoartei terestre, invazii ale extraterestrilor, razboi nuclear, dezastru ecologic, dereglari climatice.

Tratatul "Despre adevarata religie" constituie marturia preocuparilor lui Augustin pentru asimilarea traditiei filozofiei grecesti in teologia crestina.

„Un labirint este uneori apararea magica a unui centru, a unei bogatii, a unui inteles. Patrunderea in el poate fi un ritual initiatic, dupa cum se vede in mitul lui Tezeu.

„Contemporaneitatea lui Weber nu decurge numai din faptul ca este cel mai citat socilolog, ci, in primul rand, din actualitatea analizelor sale si din permanenta reconsiderare a contributiilor sale metodologice si epistemologice.

"Cine stie castiga" a fost adaptat pentru marele ecran de Playtone, casa de productie a lui Tom Hanks, in colaborare cu BBC Films si HBO Films. Ecranizarea Starter for Ten, cu James McAvoy in rolul principal, a primit Premiul publicului la Austin Film Festival.

„Colaboratorii la acest volum nu si-au comparat marturiile in timp ce le-au scris si nici nu au stiut cine sunt ceilalti semnatari. Daca ei s-ar intalni intr-o camera, cu siguranta ca s-ar porni discutii interesante. Cititorii atenti pot descoperi discrepante punand alaturi diferitele declaratii ale acestor colaboratori.

Annie Bentoiu (nascuta in 1927) are de-o viata intreaga obiceiul de a-si nota in agende evenimentele personale si ale lumii in care traieste, si jurnalul acesta tinut cu consecventa a stat la baza celor doua extraordinare volume de memorii intitulate "Timpul ce ni s-a dat", publicate in prima editie la Editura Vitruviu (2000 si 2006).

Culorile si motivele de inspiratie orientala (Klimt a fost in foarte mare masura influentat de Japonia, de Egiptul antic si de Ravena bizantina), perspectiva bidimensionala lipsita de adancime si, adeseori, stilizarea imaginii sunt elementele cu ajutorul carora pictorul creeaza o opera seducatoare, in care corpul feminin se expune in toatã voluptatea lui.

Intelepciunea e savoare: ea inseamna a gusta din cunoasterea Celui cu totul altul. Credinta inseamna certitudinea ca aceasta cunoastere e nesfarsita, ca savoarea ei e inepuizabila. Textele acestei colectii se refera la o asemenea cunoastere, la stradania de a o atinge, de a-i simti gustul veritabil.

Cartea de fata isi propune sa raspunda la una dintre intrebarile fundamentale ale filozofiei: ce este metafizica? Metoda la care autorul face apel este una tematica si totodata istorica.

-

Lipsita de evenimente cum a fost, viata celui care a regandit din temelii cunoasterea umana i-a intrigat totusi pe contemporani. In special in ultimii sai ani, aureolat de celebritate, Kant a avut parte de o serie de discipoli care i-au stat alaturi si au relatat in amanunt cum isi petrecea ziua, ce lucruri il interesau cu deosebire si ce ganduri le impartasea apropiatilor sai.

Un roman ca o poveste: a fost odata un fluviu care se numea Amur. Pe vremea aceea, traiau intr-un sat siberian trei baieti pe cale de a deveni barbati: Razboinicul, Poetul, Don Juanul. Trei ape le-au impartit universul adolescentei: paraul Curentul, raul Olei si fluviul Amur, aflat la limita inchipuirii lor.

"...urmeaza nebunia geloziei si scenele hilare, caraghioase, rusinoase, ridicole ale trupurilor goale abandonate in fierbinteala gesturilor fara ca indragostitii sa gandeasca un minut la pericolul ce-i pandeste si ce-i surprinde pana la urma in intimitatea animalica a placerii trupesti.

A urmari istoria conflictului subteran dintre experimentarea "mistica" si experimentarea "stiintifica" inseamna a da seama de toate transformarile care au condus la nasterea lumii moderne.

Adelin Petrisor este un profesionist autentic, poate cel mai bun reporter al momentului, mereu preocupat sa transmita publicului expresia fetei locului, starea de fapt, nu starile lui personale.

Societatea in care traim astazi pare sa fi descins de-a dreptul din randurile acestei carti. Lumea e plina de oameni, atat de plina, ca oamenii au incetat sa mai aiba o lume.

"Asa cum se prezinta, cartea se adreseaza mai ales istoricilor religiilor, psihologilor si filizofilor.

In realitate, un om intreg si o societate sanatoasa au nevoie in acelasi timp de beneficiile subzistentei si de cele ale reflexiei, de sosete si vise, de painea zilnica si de utopii. In Est, ne lipsesc, deocamdata, si unele, si altele.

"Eu traiesc scriind. Munca imi organizeaza viata, ma apara de frustrari, de esecuri, de obstacolele pe care le infruntam toti in viata de zi cu zi. Munca imi ordoneaza tot ce mi se intatmpla, bune si rele, oamenii pe care ii cunosc, lucrurile pe care le vad, le citesc, le visez si, desigur, mi le imaginez.

Traducere de Carmen Strungaru

 

Împletind artele și științele, specialistul în neuroștiințe David Eagleman și compozitorul Anthony Brandt explorează nevoia de noutate, simularea viitorurilor posibile și componentele sociale care animă inventivitatea speciei noastre. Antrenându-ne într-un tur al creativității umane, de la Picasso la mașinile-concept și călătoriile pe Lună, Brandt și Eagleman examinează software-ul cognitiv care generează noi idei și aruncă o lumină asupra aspectelor esențiale ale mentalității creative. Atunci când înțelegem capacitatea noastră de a inova, putem face față provocării de a remodela lumea în care trăim, și care e în permanentă schimbare. Cei doi autori explică puterea speciei umane de a prefigura și construi viitorul, căutând sursele creativității, trăsăturile comune ale actelor creative și modalitățile prin care le-am putea folosi pentru a ne îmbunătăți viața cotidiană, sistemul școlar și instituțiile.

 

„Într-un mod antrenant și uimitor de accesibil… cu nenumărate exemple și informații amuzante… această carte proaspătă și incitantă surprinde deopotrivă miracolul științei și frumusețea spiritului uman.“ — Booklist

 

„Suntem membrii unui vast arbore filogenetic de specii animale. Dar de ce nu fac vacile coregrafie? De ce nu proiectează veverițele lifturi pentru vârful copacilor? De ce nu inventează aligatorii ambarcațiuni rapide? O ajustare evoluționistă a algoritmilor care rulează în creierul uman ne-a permis să absorbim lumea și să creăm o versiune ce-ar fi dacă a acesteia. Această carte este despre acel software creativ: cum funcționează, de ce îl avem, ce facem cu el și unde ne poartă. Vom arăta cum dorința de a ne încălca propriile așteptări duce la inventivitatea năvalnică a speciei noastre. Uitându-ne la tapiseria artelor, științei și tehnologiei, putem vedea urzeala inovațiilor care leagă între ele disciplinele.“ — DAVID EAGLEMAN, ANTHONY BRANDT

Cartea de faţă pleacă de la obiceiul multora de-a crede tot ce li se spune şi li se arată: un borcănel plin cu un lichid miraculos, o posibilitate de îmbogăţire urgentă, o conspiraţie menită să ne facă robii unei puteri malefice, o carte doldora de aberaţii prezentate drept adevăruri ştiinţifice. Peste tot în lume, nu doar în România, fluviul credulităţii are trei afluenţi: sărăcia, boala şi disperarea. Oamenii care se scaldă în apele lor văd o barcă de salvare în orice frunză plutind la întâmplare. Buna informare pierde teren în faţa deznădejdii. A spaimei. A indigenţei. Şi chiar dacă nu toţi cei înfăţişaţi în cele patru capitole ale cărţii sunt şarlatani, cu toţii profită de naivitatea altora, de neputinţa celor mai săraci cu şcoala de-a deosebi adevărul de scorneală. Unul încearcă să convingă lumea că dacii i-au învăţat latină pe romani, altul susţine că plata cu cardul te face ostaticul tehnologic al lui Bill Gates. Unul crede că virusul SARS-COV 2 dispare după o gură de ţuică, altul îi neagă existenţa. Unul înfiinţează o academie de slăbit, altul ştie că festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra conţine indicii la vederea cărora secta care ne controlează pe toţi primeşte undă verde să pună gheara pe planetă. Unul acreditează teza că Isus s-a născut în Ardeal, altul exaltă virtuţile curative ale argilei albastre.

Din toate aceste motive, Vitrina cu şarlatani este o încercare de repunere în drepturi a discernământului. A informării corecte, din surse credibile. A recursului la argument şi la logică.

„Plăcerea lecturii acestui volum va veni din confruntarea cititorului cu simplitatea în forma ei cea mai rafinată. Cum se poate ca atât de puţine cuvinte să spună atât de mult? se va întreba cititorul. Nimic nu e mai greu decât să obţii epura lumii reducând vastitatea ei la dimensiunile unui bob de înţelepciune. Sfatul de viaţă oferit fără pedanterie, calmul și siguranţa cu care maestrul își conduce interlocutorul până la punctul iluminării, radiografierea subtilă a firii umane, tenacitatea cu care voinţa e cultivată până acolo unde spiritul ajunge să înfrângă legea naturii, estomparea raportului realitate–vis, care generează naraţiuni construite pe efectul mise en abîme, umorul rafinat, fabula sofisticată, povești ca Arcașul fără arc și Cocorul serii, pe care cine le citește nu le mai uită niciodată – toate aceste pagini minunate m-au făcut fericit la gândul că, traducându-le, pot să le pun și la îndemâna altora.“ — ŞTEFAN LIICEANU

Ji Chang l-a întrebat pe Gan Ying unde îi este arcul.

― Arc? Ce arc? a răspuns bătrânul maestru râzând. Atâta timp cât ai nevoie de arc și de săgeată încă tragi cu arcul. Când tragi cu arcul fără arc, nu ai nevoie nici de arc, nici de săgeată. Tocmai atunci, în înaltul cerului se rotea în zbor lin un uliu. Era atât de departe, încât părea a fi doar o sămânţă de susan. Gan Ying l-a privit un timp, apoi l-a ochit, făcând gestul de a pune o săgeată în arc. Numai că nu avea nici arc și nici săgeată. Pe urmă a întins arcul nevăzut la maximum, ca o lună plină, și, deodată, a slobozit săgeata, și ea nevăzută. Fulgerat, uliul nici măcar nu a mai apucat să zvâcnească din aripi și a căzut ca o piatră din cer. Ji Chang a rămas trăsnit. Pentru prima oară a văzut cu ochii lui măiestria desăvârșită a trasului cu arcul. — Arcașul fără arc

Pe copertă: Koyama Shokei, Peisaj de iarnă (detaliu), cca 1890

 

În ce măsură poate contracara omenirea amenințările majore care pot veni dinspre mediul natural? Dereglări climatice, radiații solare, epidemii, explozii vulcanice, tornade, secetă, cutremure, tsunami – lista e nesfârșită. Trăim de fapt într-o lume extrem de ostilă și avem atât de infime capacități de a o struni. În raport cu datele din anul de grație 1985, Lucian Boia face în această carte o trecere în revistă a diverselor dezastre care și-au pus amprenta asupra evoluției societăților și a civilizației, precum și o comparație cu momentul actual, când este evident că funcţionarea mecanismului om–natură suferă un dezechilibru, foarte probabil ireversibil. Într-adevăr, lumea nu se va sfârși, spune autorul, din pricina cutremurelor, sau a petelor solare, sau a variației axei Pământului. Nici chiar din pricina pandemiilor. Primejdia cea mare o reprezintă acum încălzirea climei și efectul de seră, fenomen global și potențial distrugător, a cărui răspundere o poartă cu precădere omul. Dar nu e deloc sigur că omenirea mai poate opri procesul, sau măcar că își dorește să-și schimbe modul de viață. Abia în acest punct specia umană riscă să dispară cu adevărat.

„Dacă ne vom mai încălzi cu câteva grade, să ne aşteptăm ca o teribilă criză de civilizaţie să lovească omenirea. Se va petrece – cine ştie? – o mare migraţie spre Nord, Africa revărsându‑se asupra Europei. Migraţia actuală determinată de sărăcie şi de conflicte armate se va amplifica din motive climatice. Lumea va fierbe, atât la propriu, cât şi la figurat.  Dar dacă lucrurile vor merge și mai departe? Va mai exista scăpare? Să emigrăm în spaţiul cosmic? Nici o altă planetă a Sistemului Solar nu oferă condiţii de viaţă cât de cât asemănătoare cu cele de pe Terra. Deocamdată, odată ce am ajunge în situaţia ca Pământul să nu ne mai suporte, nu avem nici un fel de soluţie de rezervă.“ — LUCIAN BOIA

Pe copertă: Simon de Myle, Arca lui Noe pe Muntele Ararat (detaliu), 1570

 

Într-un interviu pentru Hotnews, fizicianul Cristian Presură spunea că nu e de acord cu perspectiva strict materialistă după care între un copil și un laptop nu e nici o diferență. Politicieni răuvoitori i-au citat trunchiat afirmația, inversând-o și creând în rețelele de socializare o isterie anti-Presură. Această împrejurare a declanșat scrierea cărții de față, mărturie a unui om aflat în căutarea credinței și eșafodaj complex de explicații științifice.

Durerea și suferința personală mi-au suflat mereu în ureche: poţi nega orice, dar nu poţi nega faptul că tu simţi durerea asta! Desigur, nu pot convinge pe nimeni că „a simţi“ depăşeşte limitele materiei, pentru că nu am argumente: este o problemă de credinţă. Odată acceptată această credinţă a durerii simţite, alte întrebări decurg în mod natural una din alta. Dacă simt, ar trebui să existe ceva care simte, nu? Dacă da, ce este acel lucru care simte? Este ceva material sau nu? Poate fi localizat procesul de simţire în creier? Au localizat cercetătorii conştiinţa în creier? De fapt, ce spun ei că este conştiinţa? Călătoria mea personală către aceste răspunsuri trece, în cartea de față, prin religie, fizică şi neuroștiințe. - Cristian Presură

Traducere de Alexandru Al. Șahighian

„Să nu vinzi înger păzitor! este o povestire curajoasă, un basm citadin modern despre un copil de nouă ani, Nono, care cunoaşte de timpuriu greutăţile vieţii. După ce mama lui ajunge la spital în urma violenţelor domestice de care n-a reuşit să-l protejeze nici pe Nono, acesta va trebui să se descurce complet singur. Nono se împrieteneşte cu o haimana simpatică, Corsaru, care-i promite că-l va ajuta să-şi împlinească visul – acela de a vedea marea. Dar pentru o asemenea călătorie îţi trebuie bani. Aşa ajunge Nono să-i vândă Reginei unicul său lucru de preţ – propriul înger păzitor. Dar, cum fără înger păzitor, fireşte, n-ai cum să răzbaţi în viaţă, lucrurile iau o întorsătură cât se poate de dramatică pentru Nono... Cine este Regina şi de unde vine ea, cum e să ai prieteni amuzanţi şi descurcăreţi alături de care să trăieşti un basm cu final fericit şi cât e de important să crezi cu putere în ceva veţi afla urmându-l pe Nono până la capăt în aventura vieţii lui.“ — ALEXANDRU AL. ŞAHIGHIAN

„Ei, da, sunt şi zile din alea bune. În zilele bune, Corsaru şi Nono se-aşază pe-o dună de nisip la mare. Şi hrănesc pescăruşii. Valurile mari au creste înspumate. Iar aerul are gust foarte sărat, şi cerul e pe de-a-ntregul albastru, şi undeva, departe, unde se-ating cerul şi marea, soarele apune intrând în apă ca o uriaşă portocală incandescentă. Şi jos, pe plajă, un căţel alb latră la valuri. Îl cheamă Brutus şi are o fundiţă albastru-deschis prinsă în păr.“

Traducere de Simona Drelciuc

 

Ipoteza fericirii este o carte despre cum ne putem găsi un sens în viaţă asimilând sfaturile vechii înţelepciuni şi adoptând descoperirile psihologiei moderne. Haidt pune în discuţie unele dintre concepţiile populare despre originea fericirii, despre rolul reciprocităţii şi despre contribuţia raţiunii la luarea deciziilor. Aflăm astfel de ce, de multe ori, virtutea nu îşi este propria răsplată, de ce extrovertiţii sunt de fapt mai fericiţi decât introvertiţii şi de ce gândirea conştientă nu e atât de importantă cum ne-ar plăcea să credem. Inspirându-se atât din filozofie, cât şi din ştiinţă, Ipoteza fericirii ne arată cum am putea deveni mai buni, mai echilibraţi şi mai fericiţi.

 

„Fericirea nu e ceva ce putem găsi, obţine sau atinge în mod direct. Trebuie să ne asigurăm condiţiile potrivite şi apoi să aşteptăm. Unele dintre acele condiţii ţin de noi înşine, precum coerenţa din­tre părţile şi nivelurile personalităţii noastre. Alte condiţii presupun o relaţie cu lucruri care se află în afara noastră: aşa cum plantele au nevoie de soare, de apă şi de pământ fertil pentru a creşte, oamenii au nevoie de iubire, de muncă şi de o legătură cu ceva mai mare decât ei înşişi. Merită să luptăm pentru a dezvolta relaţiile potrivite dintre noi şi ceilalţi, dintre noi şi munca pe care o facem şi dintre noi şi ceva mai mare decât persoana noastră. Dacă reuşim să creăm aceste relaţii, scopul şi sensul vor începe să se facă simţite.“ — JONATHAN HAIDT

 

„O carte captivantă... ce împleteşte într-un mod strălucit vechea înţelepciune cu psihologia modernă.“ — The Times

 

„Din punct de vedere intelectual, Ipoteza fericirii este poate cea mai substanţială carte produsă de mişcarea psihologiei pozitive.“ — Nature

 

„Ipoteza fericirii... are mai multe de spus despre plăcerile, pericolele şi adevărurile existenţei decât orice altă carte pe care am citit-o în ultima vreme.“ — San Francisco Bay Guardian