Cărți

Traducere de Smaranda Bratu Elia şi Cornel Mihai Ionescu
Selecţie, note şi cronologie de Smaranda Bratu Elian
Cu o prefaţă de Giulio Ferroni

„În scurta sa viaţă trăită la răscrucea a două secole, Ugo Foscolo s-ar zice că adună tradiţia literaturii şi istoriei italiene şi o incendiază în focul viu al trecerii dintre epoci, de la revoluţie la războaiele napoleoniene şi restauraţie. Opera foscoliană abordează teme nenumărate, orientate spre aspecte ale vieţii dintre cele mai felurite, chiar şi spre cele marginale şi neobişnuite, atât ale culturii clasice, cât şi ale celei contemporane. Dar acest belşug de interese este compensat de predilecţia pentru câteva motive constante, care trimit la certitudini şi valori pozitive: tema compasiunii, a mormântului ca emblemă a continuităţii între vii şi morţi, tema patriei, a prieteniei, a iubirii, frumuseţii şi armoniei. În absoluta incertitudine a existenţei aceste repere se prezintă însă ca iluzii. Autorul nu le recunoaşte nici un fundament obiectiv în natură, căci natura îi apare oarbă şi indiferentă la dorinţele şi pasiunile omeneşti; el le resimte mai degrabă ca pe nişte alegeri subiective în care caută consolare şi le atribuie o valoare socială, considerându-le temelia comunităţii civice. «Iluzia» care le conţine şi le rezumă pe toate celelalte este arta şi poezia, care transformă iluziile subiective în forţă civică şi colectivă. Prin artă, Foscolo aspiră la un bine superior, înţeles ca rezolvare a oricărui conflict.“ – GIULIO FERRONI

Pe copertă: François-Xavier Fabre, Portretul lui Ugo Foscolo, 1813 (detaliu)

Traducere de Dana Georgescu

În 2006, John Paulson, managerul unui fond speculativ, a prezis un eveniment pe care puțini îl anticipau: piața ipotecară avea să se prăbușească în scurt timp. Gregory Zuckerman prezintă povestea lui și a altor outsideri – investitori puțin cunoscuți – din lumea investițiilor care îi împărtășeau viziunea sceptică, reușind să obțină în final câștiguri de miliarde de dolari. Scrisă de un triplu câștigător al Premiului Gerald Loeb, cea mai înaltă distincție oferită unui jurnalist în domeniul economic, Cea mai mare afacere din toate timpurile este istoria fascinantă a bulei pieței ipotecare și a neputinței celor de pe Wall Street de a prevedea iminenta criză economică.

„Zuckerman este un jurnalist de primă mărime, capabil să explice pe înțelesul tuturor lumea complexă a creditelor ipotecare. Pe alocuri, Cea mai mare afacere din toate timpurile se citește ca un thriller.“ – New York Times

„În Cea mai mare afacere din toate timpurile, Zuckerman arată cum Paulson și alți outsideri au dat lovitura anticipând dezastrul și profitând de pe urma lui. O poveste fascinantă.“ – Business Week

„Cea mai valoroasă expunere a bizarelor și captivantelor evenimente care au dus la criza financiară.“ – MICHAEL LEWIS

„De departe cea mai bună carte despre criza financiară.“ – MALCOLM GLADWELL

Traducere de George Chiriță

„Referindu-se la bunicul meu, Albert Einstein a rămas în istorie spunând: «generațiile care vor veni vor crede cu greu că un astfel de om a pășit pe acest pământ». George C. Marshall, secretar de stat al Statelor Unite ale Americii, l-a numit «purtătorul de cuvânt al conștiinței umanității». Un comentator spunea că bunicul dovedește că umanitatea și adevărurile simple sunt mai puternice decât imperiile… Nu avea nici un titlu, zero avere și nici o funcție oficială. Nu conducea o armată sau un imperiu și nu a descoperit teoria relativității. Dar a dat glas unor adevăruri pe care le înțelegem cu inima. Poate că de aceea numele și imaginea sa au fost atât de respectate. Puterea lecțiilor bunicului meu ne poate inspira pe toți în vremuri bune și în vremuri rele, iar lumina speranței sale va continua să strălucească. Dacă dorim ca această lume să se schimbe, trebuie să ne schimbăm noi înșine.
Dacă vrem pace în lume, trebuie să găsim pace în noi înșine. – ARUN GANDHI

O carte de activitati superamuzanta, pe care copiii o pot colora fara se se murdareasca!

Traducere de Paul Gabriel Sandu

Prelegerea de față a fost ținută de Heidegger la doi ani după publicarea lucrării Ființă și timp. Aproape toate problemele majore care l-au preocupat încă din tinerețe, în seminarele de la Freiburg, sunt reluate și adâncite aici, adăugându-se câteva teme noi. Teza extrem de originală că nici o construcție conceptuală nu este posibilă decât pe temeiul unei situări afective este prezentată încă din introducere. Tot acolo întâlnim faimoasa definiție heideggeriană a filozofiei, poate cea mai succintă definiție oferită vreodată: „Filozofia este filozofare“. Adevărul ei îl dovedesc cu prisosință paginile acestei prelegeri, fiindcă întâlnim aici un gânditor „la lucru“, aflat în plin act al gândirii. Felul în care analizează plictiseala amintește de bine-cunoscuta analiză a angoasei din Ființă și timp.
Dar poate că spectacolul cel mai elocvent al încordării gândului îl oferă partea a doua a volumului de față, unde Heidegger caută să afle, tot pe calea analizelor fenomenologice, care este diferența între animal și Dasein-ul uman. Are animalul un mod specific de a fi? Are și el, precum Dasein-ul, o lume? Răspunsul va veni după minuțioase analize, care ne poartă prin întreaga lume animală, urmând ca Heidegger să se întoarcă, după acest vast ocol, la raportul Dasein-ului cu lumea înțeleasă ca stare de manifestare a ființării în întregul ei.

Traducere şi note de Anamaria Schwab

După bestsellerul Intelectualii, Paul Johnson ne propune un volum despre destinul unor oameni care s-au remarcat prin talent și originalitate. În acest demers al explorării creativității, publicistul englez se oprește asupra unor nume de referință din domenii variate: Chaucer, Shakespeare, Dürer, Pugin, Viollet-le-Duc, Bach sau Disney. Pleiada este completată de Mark Twain, americanul plin de haz care știa să se facă iubit de public când povestea o anecdotă, Victor Hugo, un geniu prolific cu o viață amoroasă tumultuoasă, sau T.S. Eliot, ultimul mare poet al modernităţii. Nu sunt uitate nici doamnele secolului al XIX-lea: Jane Austen, Madame de Staël sau George Sand, care, în pofida epocii lor, reușesc să se impună în lumea literelor. Artele plastice sunt reprezentate de Pablo Picasso, cu noua sa perspectivă vizuală, de peisagistul William Turner sau de excentricul Katsushika Hokusai. Bunul-gust și rafinamentul își găsesc expresia în creațiile lui Dior, Balenciaga și Tiffany.
Scrisă într-un stil fluid și limpede, cartea lui Paul Johnson ne înfățișează diversele fațete ale existenței marilor creatori, lăsându-ne să anticipăm volumul următor al acestei trilogii, pe care Paul Johnson îl va dedica eroilor.

„Este o carte încântătoare, cu totul aparte, care nu face compromisuri și abundă în opinii.“ – DOMINIC SANDBROOK, The Evening Standard

Traducere de Vlad Vedeanu

„Scott Stossel conferă acestei povestiri profunzime, inteligență și perspectiva care i-ar putea lumina mulți ani de acum încolo pe cei ce suferă în tăcere.“ – ELIZABETH GILBERT

Pornind de la propria sa luptă cu anxietatea, Scott Stossel retrasează în această carte o lungă istorie medicală, culturală, filozofică și socială, de la Galen și Hipocrate, trecând prin Robert Burton și Kierkegaard, Darwin, William James și Freud, până în prezent. Explorând ceea ce treptat s-a cristalizat conceptual și clinic ca anxietate, de la medicina antică, încă legată de filozofie, până la neuroștiințele și genetica din ultimele decenii, Stossel ne oferă numeroase exemple de bolnavi celebri, precum și o galerie (autoironică și savuroasă) de portrete de familie. Tabloul oferit de Stossel este complet, informat, empatic: nenumăratele forme de manifestare clinică ale anxietății; impactul lor asupra vieților bolnavilor și ale celor din jurul lor, asupra societății în ansamblu; cauzele biologice, culturale și sociale ale bolii; cele mai diverse încercări de a aborda boala și bolnavii, uneori dincolo de limita fraudei medicale; uriașele costuri materiale și umane. Dar și modalitățile de a lupta cu anxietatea, de a o ține sub control și de a putea ajunge sau reveni astfel la viața relativ normală.

„Scott Stossel oferă o descriere definitivă a anxietății… Această poveste trebuia spusă.“ – ANDREW SOLOMON

Cum ar fi ca într-o bună dimineaţă să vă treziţi că v-au crescut antene, că aveţi un abdomen cafeniu şi trei perechi de picioare… de gândac?
Ar fi… SUPER!
Aşa a crezut şi Andrei. Dar cum au reacţionat părinţii când în loc de băieţelul lor drag au dat cu ochii de creatura ciudată care avea chiar vocea lui?
Ce plan a ticluit vecina cea curioasă şi suspicioasă?
Ce au făcut colegii şi profesorul de matematică atunci când de sub păturã a ieșit elevul-gândac?
Şi până la urmă a reuşit să o impresioneze cu noua lui înfăţişare pe Raluca, pistruiata blondă pe care o plăcea atât de mult?

Prefață de Marius Vasileanu

„Mai întâi, toată această Mărturisire a mea este o atestare, adică un Testament... Dacă aș muri acum, aș murmura: am fost fericit, am fost om privilegiat și covârșit de marile bucurii ale vieții. Am suferit mult, și nu lipsesc din lista suferințelor multe ca să nu le fi încercat și să nu le fi trăit până la extrema îndurare și deznădejde. Dar nu am regrete și nici dezamăgiri, și aș pleca de aici cu conștiința că am fost solidar cu tot ce am făcut, bune și rele, solidar și răspunzător de ele. Am primit și am hrănit, după înțelegerea mea, cele mai înalte sentimente, cele mai nobile aspirații, cele mai teribile probleme care au confruntat Omul, de când e el sfânt, erou, poet, martir, nebun. Am însă și o tristețe mare, foarte mare, undeva în sufletul meu, că nu am putut, cum am dorit, să împărtășesc ce-am purtat în inima mea unor oameni cărora aș fi voit să le dăruiesc în chip viu totul, ca să știu că pot spune și ei cum pot spune eu: datorez mult cărților, dar datorez totul câtorva oameni.“ – ALEXANDRU MIRONESCU

„N. Steinhardt spunea despre Mironescu că «era un creștin cum rar întâlnim: nebigot, nehabotnic, nefățarnic; drept și îngăduitor»; părintele Benedict Ghiuș îi recunoștea «calitatea excepțională» de «înțelept», de «adevărat cavaler al spiritului și al credinței», iar Mihai Șora, în prefața sa confesivă, îi evocă «statura spirituală» și «grija pentru soarta comunității». Pornind de la aceste recomandări adamantine, cărțile sale s-ar cuveni să ne trezească atenția. Dincolo de valoarea lor documentară, întregind cunoașterea epocii și, în special, a Grupului «Rugului Aprins», ele ne descoperă o personalitate de talia lui Jacques Maritain, Vladimir Ghika sau Romano Guardini, dacă ar fi să ne gândim doar la confrații săi, mult mai cunoscuți, din aceeași epocă.“ – BOGDAN TĂTARU-CAZABAN

„Îmi propun să trec în revistă câteva mari întrebări pe care oamenii și le-au pus – și nu încetează să și le pună – generație după generație. Sunt întrebările fundamentale privitoare la condiția umană. Ele continuă, în mare parte, să rămână fără răspuns, sau, și mai derutant, primesc adesea, din belșug, răspunsuri multiple și contradictorii. Evident, nu am soluții de propus pentru a face lumea mai inteligibilă. M-am mulțumit să identific nedumeririle. Lista lor e impresionantă. Trăim în plin mister.“ – Lucian Boia

„De-a lungul istoriei se produc nenumărate efecte perverse: evenimente sau evoluții care au cu totul alte urmări decât cele preconizate. «Unde dai și unde crapă» – zice o vorbă românească. În ciuda tonului glumeț, e o remarcă foarte serioasă, care sugerează o întreagă filozofie a istoriei. Într-adevăr, nu știm niciodată la ce să ne așteptăm. Şi viața omului, și istoria omenirii sunt pline de surprize, la fiecare pas.
Democrația (de tip occidental) poate fi considerată o reușită, dar nici în cazul ei nu lipsesc factorii perturbatori. De fapt, totalitarismele secolului XX s-au instaurat profitând tocmai de condițiile create în cursul amplului proces de democratizare. În Germania lui Bismarck, Hitler ar fi rămas un obscur pictor de firme. El și mișcarea nazistă, în genere, au ajuns la putere tocmai în urma unei competiții de tip democratic, prin alegeri libere, pe baza votului universal. Democratica Republică de la Weimar, și nu Prusia aristocratică, i-a netezit drumul spre pu­tere. Electoratul «democratic» se lasă ușor manipulat, spre deo­se­bire de elita conducătoare din regimurile predemocratice. Regula «un om, un vot» așază pe același plan persoane cu competențe foarte inegale și dă în cele din urmă câștig de cauză celor mulți, de fapt însă nu acestora, ci celor care au știut să-i manipuleze mai eficient. Hotărât lucru, nu ne aflăm într-o perioadă prea bună. Un vânt de anarhie străbate planeta.“ – LUCIAN BOIA

Traducere de Irina Manea

La sfârşitul secolului al XIII-lea, Marco Polo şi-a început lunga călătorie din Veneţia spre China pe Drumul Mătăsii, reprezentând la vremea aceea o adevărată reţea comercială eclectică şi multiculturală care lega Europa de Asia. Astăzi, în secolul XXI, guvernul chinez a propus un Drum al Mătăsii pe uscat şi pe apă absolut similar celui din epoca lui Marco Polo. Cu alte cuvinte, spune Kaplan în substanţialul eseu cu care se deschide cartea, China construieşte un pod terestru spre Europa, în timp ce Iranul şi India încearcă să lege zonele petroliere ale Asiei Centrale de Oceanul Indian. Europa se destramă din cauza schimbărilor culturale şi migraţiei, dar iată că Eurasia se coagulează. În acest prim eseu şi în următoarele care compun volumul de faţă, Kaplan scrie despre principiile universale ce ar trebui să contureze rolul Statelor Unite într-o lume perturbată. De la impresii despre preşedintele Trump până la examinarea sinceră a ceea ce se va întâmpla în cazul unui război între SUA şi Coreea de Nord, trecând printr-o frumoasă secţiune dedicată gândirii unor mari politologi americani — Kissinger, Huntington, Mearsheimer —, cartea lui Kaplan face o evaluare serioasă şi onestă a opţiunilor dificile cu care se vor confrunta Statele Unite în viitorii ani.

„Primul strat cartografic al noii hărţi eurasiatice este alcătuit din imperii decăzute: imperii nedeclarate, şi totuşi care operează cu o mentalitate imperială, al căror control teritorial oficial este mult mai redus decât în precedentele imperii în cazul Turciei şi Iranului - şi mai mare în cazul Rusiei şi Chinei. Căci ceea ce le face pe Rusia şi China atât de vulnerabile este faptul că aceste state încă mai cuprind teritorii de dimensiuni cu adevărat imperiale, extinzându-se dincolo de patria grupurilor etnice şi religioase aflate la conducere." - ROBERT D. KAPLAN

Ilustraţia de pe copertă: Caravanã pe Drumul Mătăsii, detaliu din Atlasul cata-lan (1375)

Traducere de Liana Alecu

Viața reginei Elena, mama lui Mihai I al României, a fost o viață de Cenușăreasă derulată invers. Descendentă a țarinei Ecaterina cea Mare, a reginei Victoria și a lui Iacob I al Angliei, nepoată de împărați și fiică de regi, Elena părea sortită unei existențe senine de suverană. A devenit, într-adevăr, regină, dar nu a domnit niciodată. Tatăl, soțul, fiul și fratele ei au fost forțați, rând pe rând, să renunțe la coroană. A suportat umilințe la care femeile nu sunt de obicei supuse, și cu atât mai puțin reginele.

Prieten al familiei regale exilate, Arthur Gould Lee, autorul biografiei regelui Mihai (Coroana contra secera și ciocanul, Humanitas, 1998), a reconstituit povestea reginei-mamă bazându-se pe propria ei mărturie.

„Cu o privire împietrită, regele Mihai I al României s-a apropiat de mormântul alb de marmură din cimitirul Boix de Vaud din Lausanne. Pierdut în gânduri, a privit asupra sicriului din lemn de mahon roşu-cărămiziu, îmbrăcat în stindardul Casei Regale a României. Din paltonul său negru a scos o cutiuță din argint şi i-a deschis capacul. În ea se afla pământ românesc din patrie. Îndurerat, el a pus pământ din această cutiuţă pe sicriul reginei Elena. Pământ al patriei, care i-a legat pe Mamă şi Fiu şi în vremuri bune, dar mai mult în vremuri negre.“ – Illustrierte Neue Welt, 15 decembrie 1982

„Pe măsură ce mergi din întrebare în întrebare, furat de fiecare titlu în parte – nu-ți vine să lași nimic necitit din această mică enciclopedie neconvențională –, tabloul asupra semenilor noștri se în¬tregește, iar cartea se transformă și într-una de subtilă pedagogie, ca fabula. În mereu altă epocă și cu mereu altă recuzită alegorică, ba învins, ba victorios, eroul acestor pagini diverse e unul și același: Omul. Ce poate fi mai interesant de atât?“ – IOANA PÂRVULESCU

Cu romanul Deborah, Cătălin Mihuleac își continuă un proiect literar care are în centru recuperarea memoriei evreilor din România. Cartea comprimă câteva intervale esențiale din istoria României – între 1918 și 2018 –, concentrate în jurul poveștilor de viață ale unor evrei din Bucovina, unul dintre fire urmărind chiar viața lui Deborah, născută la Câmpulung și deportată împreună cu membrii familiei într-un sat ucrainean de peste Nistru. Prigoana evreilor e văzută prin ochii lui Deborah, în scene foarte puternice, ca și episoadele care surprind deportările în Transnistria, într-un tablou de epocă ce reunește personaje memorabile.

„Există eroine de roman care intră între coperte greu, ca într-un corset. Pe altele, capitolele flutură fără grație, aidoma hainelor uzate pe o sperietoare din lanul de grâu.
Nu-i cazul lui Deborah. Deplasându-se – în pantofi cu talpă de lemn, pe tocuri sau în baston – de la o perioadă istorică la alta, în cei aproape o sută de ani ai săi de viață, ea nu este o simplă eroină de roman. Ea este o femeie-roman, ea este un veac de femeie, ea este o istorie vie.
Îmbolnăvitoare și tămăduitoare, brutală ca un sloi și tandră ca un gheizer, umană și inchizitoare, perversă și naivă, bine-venită și regretabilă, imprevizibilă și descifrabilă, montană și oceanică, Deborah face din cititor ceea ce a făcut în timpul scrierii romanului din autor – un gigolo de conversație, un secretar de plictiseală, un sparring partner de polemică, un bursier de insomnii.
Suferind cronic de nesomn, Deborah este un personaj la care scriitorul și cititorul visează într-o deplină solidaritate.“ – CĂTĂLIN MIHULEAC

Un om obișnuit cu puterea și cu autoritatea necontestată a funcției sale se luptă cu boala, bătrânețea și propriul trecut, în timp ce în jurul lui se țes intrigi pentru succesiune și se întocmesc secrete planuri de preluarea puterii. Roman politic, thriller ecleziastic, în care o poveste de viață inspirată dintr-un caz real se împletește cu realismul magic, Nopțile Patriarhului este o captivantă punere în scenă a politicii religioase din România primei decade a secolului XXI.

Antologie de Florence Sakade / Ilustrații de Yoshio Hayashi 

Cocorul fermecat, țestoasa cântătoare, dragonul care plânge, șoriceii cu puteri magice și prințesele care stăpânesc în văzduh sau peste mări sunt numai câteva dintre personajele acestei minunate cărți de povești din Ţara Soarelui-Răsare. Întâmplările surprinzătoare cu deznodăminte neașteptate prin care trec cu toții ne poartă într-o lume fermecată în care o mantie de pene se poate preface în aripile unui înger, iar un vânzător de cărbune, într-un spiriduș. Însoțite de ilustrații superbe, peripețiile fără seamăn ale eroilor noștri ne reamintesc însemnătatea prieteniei, a bunătății și a curajului.

Traducere de Lia Decei

Figura lui Miklós Horthy este sinonimă cu istoria Ungariei interbelice. De el se leagă renașterea țării după destrămarea Imperiului și încercările de a recupera teritoriile pierdute la Trianon. În memoria istorică a românilor – și nu numai a lor –, Horthy este tipul dictatorului fascist, în rând cu Adolf Hitler și Benito Mussolini, iar numele său echivalează cu ocupația, de­por­tările și abuzurile contra populației civile din Transilvania de Nord în anii 1940–1944. În procesele de la Nürnberg nu va sta însă pe banca acuzaților, ci în boxa martorilor, iar sfârșitul vieții și-l va trăi în liniște la Estoril, la fel ca alți mari exilați ai epocii (între care și Carol II, fostul rege al României). În ultimii ani, e așezat pe piedestal de regimul Viktor Orbán, în galeria eroilor națiunii maghiare.

Lăsând în urmă clișeele istoriografiilor naționale și polemica naționalistă, Catherine Horel este primul istoric care alcătu­iește biografia regentului Ungariei pe baza unei documentări vaste, reușind să impună o viziune nouă, critică și obiectivă. Dincolo de figura controversată a lui Horthy, cartea de față este în egală măsură o amplă frescă a Ungariei dintre cele două mari războaie – o istorie ale cărei ecouri în prezent sunt încă vii.

Traducere și note de Alexandru Macovescu

NATIONAL JEWISH BOOK AWARD PENTRU BIOGRAFIE

În 1930, Stefan Zweig era probabil cel mai tradus scriitor european, iar romanele, povestirile și mai cu seamă biografiile sale erau cunoscute în întreaga lume.
Totul se schimbă însă odată cu ascensiunea lui Hitler, când Zweig, omul de o inteligență remarcabilă, umanistul în cel mai larg și mai profund sens al cuvântului, scriitorul dedicat fără odihnă și fără rest promovării valorilor intelectuale, e nevoit să fugă din Austria peste care se abate amenințarea nazistă.
Despărțirea de casă, ruperea legăturilor cu viața culturală a Vienei, izolarea de prieteni și de universul în care s-a desăvârșit ca scriitor, peregrinările prin lumea largă de la Londra la New York, la Rio de Janeiro și apoi la Petrópolis, destinația cea de pe urmă, îl secătuiesc de puteri și îl dezrădăcinează iremediabil.

Exilul imposibil, povestea vieții sfârșite tragic a lui Stefan Zweig, înfățișează prăpastia dintre lumea ideilor bătrânei Europe și cea a tinerei Americi, precum și zbuciumul celor care s-au văzut nevoiți s-o abandoneze pe una pentru cealaltă. Destinul lui Zweig este emblematic, până la urmă, pentru o epocă ce se sfârșește și o lume care se surpă în ea însăși, pe măsură ce-și pierde valorile.

Pe copertă: Stefan Zweig, New York, 1941 (fotografie de Kurt Severin, prin amabilitatea lui David H. Lowenherz)

Traducere de Adrian Cotora

La data convorbirilor reunite în această carte, Pierre Hadot se apropia de optzeci de ani. Avea în urma sa decenii întregi de activitate ştiinţifică, didactică şi editorială, dedicată îndeosebi textelor filozofice ale Antichităţii greceşti şi romane, dar se aplecase totodată şi asupra unor mari spirite din vremuri mai noi: Montaigne, Goethe, Nietzsche, Wittgenstein sau Heidegger. Departe de atmosfera gălăgioasă a literelor franceze, începuse să publice, după şaizeci de ani, eseuri şi studii reprezentând rodul unei vieţi de cercetare filologică mai puţin preţuite de marele public. Succesul lor a arătat însă că Hadot era un filozof născut, nu făcut, un gânditor frământat de marile întrebări ale omului dintotdeauna. Ele veneau pe urmele celor spuse de textele filozofice asupra cărora trudise şi, aidoma lor, aveau răspunsuri eminamente practice, menite nu atât să edifice sisteme de explicare a lumii, cât să edifice sufletul însuşi, instituind exerciţii spirituale în vederea unei vieţi trăite în acord cu raţiunea. Convorbirile de faţă întregesc aşadar portretul spiritual al unuia dintre cei mai de seamă gânditori ai zilelor noastre, un tip de gânditor şi de savant din ce în ce mai rar întâlnit în vremurile noastre grăbite, ca şi un îndemn de a reciti cu alţi ochi marile texte ale tradiţiei filozofice europene şi nu numai.

„Să schimbe o viaţă, să schimbe măcar o viaţă – puţine cărţi au un asemenea efect. Şi totuşi despre asta i-a scris un tânăr american, istoric, nu filozof, lui Pierre Hadot, după ce a citit traducerea în engleză a cărţii Ce este filozofia antică?: «You changed my life.»“ – JEANNIE CARLIER

Imaginea de pe copertă: detaliu de frescă, Pompei, sec. I d.Hr.

„Una dintre cele mai profunde, mai bine scrise şi mai pline de umor cărţi de care am avut parte în ultimii ani. Romanul este o neaşteptată poetică a vulnerabilităţii, scrisă din perspectiva unui copil de 10 ani, fără recursul la psihologie, fără asezonări socio­logice şi, mai ales, fără inutile moralisme.“ (SIMONA SORA)

„Dacă psihoterapeuţii definesc creati­vitatea drept capacitatea de a face asociaţii relaxate între elemente care la prima vedere nu au legătură unul cu altul sau drept schizofrenie bine temperată, cum s-ar putea numi un scriitor de compuneri? Permiteţi-mi să mă recomand, deşi afon, compozitor.“ (T.O. BOBE)

Traducere, note, glosar și indice de Gabriel Purghel
Cronologie și control științific Smaranda Bratu Elian
Cu o prefaţă de Gian Mario Anselmi

O carte fundamentală pentru istoria gândirii politice
Prima traducere în limba română

„Comentariile la prima decadă a lui Titus Livius sunt marea operă a florentinului despre republici, constituind împreună cu Principele, care e dedicat puterii monarhice, un diptic inseparabil. Pornind de la exemple extrase din istoria romană a lui Titus Livius, Machiavelli construiete o operă compozită și variată, în care sunt abordate diverse aspecte ale politicii și ale istoriei, plecând de la convingeri ideologice care la Machiavelli erau și aveau să rămână mereu legate de modelul republican de guvernare a statelor, al cărui prototip inegalabil era pentru el Republica romană antică. Găsim în Comentarii o știință politică de mare anvergură, care cercetează forma statului și structurile sale și pune întrebări cu privire la legile istorice ce guvernează procesele de ascensiune, criză și decădere ale organismelor politice pe o perioadă lungă de timp. În ele sunt tratate diferitele dinamici ale conviețuirii civile: rolul religiei; valorile împărtățite pe care trebuie organizată comunitatea; problema apărării libertății; raportul dintre formele constituționale și realitățile sociale, dar și războiul și politica externă, organizarea armatelor și apărarea statului.“ – GIAN MARIO ANSELMI

Pe copertă: Sandro Botticelli, Istoria Lucreţiei, 1500 (detaliu)

O aventură din alte lumi, însoţită de o mulţime de informaţii ştiinţifice fascinante şi de 32 de pagini cu imagini color din spaţiul extraterestru

Va putea oare George să descifreze misterioasele indicii care l-au atras în cosmos, antrenându-l în această fantastică vânătoare de comori?
O poveste de aventuri fermecătoare şi plină de suspans.
Şi numeroase informaţii pertinente din domeniul astronomiei, inclusiv despre cele mai recente teorii care au fost formulate cu privire la formarea şi la evoluţia universului.

Carte oferită de Lucy Hawking şi de profesorul Stephen Hawking, cel mai faimos geniu al ştiinţei din întreg spaţiul cosmic!

Volumul cuprinde noi isprăvi galactice ale îndrăgitelor personaje George şi Annie, pe care le cunoaşteţi deja din cartea George şi cheia secretă a universului, scrisă de aceiaşi autori.

Traducere şi comentarii de Marian Papahagi • Cu o prefaţă de Irina Papahagi • Ediţie îngrijită, introducere şi completarea comentariilor de Mira Mocan

„Infernul în traducerea lui Marian Papahagi aduce la lumină una dintre acele «urme», sau «semne», de poezie și tradiție literară ce pot fi trezite de textul dantesc în memoria culturală a cititorului, punând în dialog originalul cu limba «nouă» care îl găzduiește. Versiunea de față ne arată, în felul acesta, că traducerea poate deveni cu adevărat o «tălmăcire» (după cum ne amintește Irina Papahagi, în Prefața ei, că îi plăcea lui Marian Papahagi să spună), adică o operațiune hermeneutică, de interpretare, care stabilește o «relație vie» între original și textul «nou». Aceasta poate reda viața – după cum afirma Walter Benjamin – acelor semnificații latente ale originalului care ies la lumină doar prin contactul cu potențialul semantic al unei alte limbi, astfel încât întâlnirea textului original cu noua limbă ajunge să fie chiar una dintre forțele vitale ce garantează «supraviețuirea» marilor opere clasice în cultura tuturor timpurilor.“ — MIRA MOCAN

Pe copertă: Sandro Botticelli, Dante și Vergiliu intrând în al optulea cerc al infernului (sfârșitul sec. XV)

Traducere de Radu-Mihai Alexe

Amintirile sunt foarte importante pentru mine. Mă urmăresc, mă bântuie. Cu toate că uit numele și anumite întâmplări, pe care nici nu le-aș mai putea descrie în cuvinte. Însă în rest totul e la locul lui, ca într-un dicționar mare sau ca într-o carte ilustrată.

Brunhilde Pomsel a fost printre puținii care au reușit să ajungă în imediata apropiere a unuia dintre cei mai mari criminali din istorie. În Ministerul Propagandei, condus de Joseph Goebbels, a lucrat ca stenografă, dactilografă și secretară. Până la capitularea Berlinului, în mai 1945, a fost avansată și a ajuns în anticamera ministrului și-n mijlocul elitei conducătoare a național-socialismului. Chiar și în ultimele zile de război, când trupele sovietice se aflau deja pe străzile Berlinului, ea dactilografia acte oficiale și, în loc să găsească un moment prielnic ca să fugă, a fost cea care a cusut steagul capitulării. Mai bine de șapte decenii n-a vorbit cu nimeni despre toate acestea.

Acest volum se bazează pe convorbirile cu Brunhilde Pomsel înregistrate în 2013 și 2014, pentru filmul documentar Ein deutsches Leben (O viață germană), considerat una dintre cele mai importante contribuții la analiza Holocaustului. De asemenea, la începutul lui 2019, la Londra a fost pusă în scenă o piesă de teatru realizată după traducerea în engleză a memoriilor lui Brunhilde Pomsel, care s-a bucurat de un succes răsunător.

Stranii, uneori întunecate, alteori exotice, întâmplările din povestirile lui Andrei Panțu conduc cititorul într-o lume fantastică, populată deopotrivă de animale vorbitoare, făpturi mitologice sau personaje aparent banale, care se trezesc angrenate în evenimente neobișnuite. Fie că e vorba despre dispariții misterioase, inexplicabile alunecări în timp sau intervenții ale unor entități supranaturale, că întâmplările sunt povestite în cheie ironică, macabră sau au intrigă polițistă, universul acestora e perfect conturat, având, de obicei, în centru o enigmă pe care trebuie să o dezlege cititorul.

„Am încercat să tratez mai multe teme care m-au obsedat întotdeauna – singurătatea, nevoia de perfecțiune, dorința de a avea succes, cinismul, gelozia. Am abordat povestirile din perspectivă fantastică, pentru că e registrul de care mă simt cel mai apropiat, şi pe care îl şi stăpânesc cel mai bine. Cu ajutorul fantasticului, am vrut să arunc o lumină nouă asupra acestor teme.“ – ANDREI PANȚU

Ilustrații de Mădălina Andronic

Fantome, căpcăuni, vrăjitoare, goblini, strigoi – pregăteşte-te să descoperi o lume întreagă de personaje supranaturale, într-o superbă carte-cadou numai bună de citit de Halloween sau în nopţile cu lună plină!
50 de poveşti adunate de pe toate continentele îţi aduc mai aproape făpturile legendare care, de-a lungul timpului, au înflăcărat imaginaţia oamenilor: frumoasa Vasilisa şi înfricoşătoarea Baba Iaga din Rusia, grozavul Prinţ Şarpe din India, fiorosul cal-de-apă din Scoţia, fantomatica Doamnă de Gheaţă din Japonia.
Minunatele desene ale ilustratoarei Mădălina Andronic dau culoare poveştilor şi le adâncesc misterul.

Antologie, traducere, note și cronologie de Dinu Flămând
Introducere de Stefano Verdinoi

„Luzi este un poet creştin şi al materialităţii, doritor de deplina integrare în întrupările creaţiunii, în marile forme ale peisajului, în viaţa omenească şi în viaţă în general, în confruntarea dintre lumină şi umbră. Credibilitatea întregului rezidă într-o vastă orchestraţie a limbii, ultima expresie a codului literar al tradiţiei naţionale, o limbă care se desfăşoară într-un ritm alert, «in allegro».
Luzi pune în mişcare o strategie stilistică prin care semnele capătă mai multă relevanţă decât limba. De aici interogaţiile, liniuţele, parantezele în versurile în scară, alternanţa dintre litera cursivă şi cea dreaptă, toate modelând textul ca osmoză între cuvânt şi semn. Iar prezenţa interogaţiei îl face să fie şi prag, şi deschidere, în timp ce desele nexuri factice îi dau o tentă de oralitate.“ – STEFANO VERDINO

„Lexicul lui Luzi abundă în cuvinte inventate sau derivate, cu multe latinisme, sintaxa lui este deseori ambiguă sau chiar eliptică, polisemia etalează un subiectivism asumat, pe care uneori nu-l poţi descifra nici recurgând la abundenta exegeză dedicată operei sale, nici la numeroasele profesiuni de credinţă şi texte de autoexegeză în care poetul nu a fost deloc zgârcit în explicaţii.“ – DINU FLĂMÂND

Pe copertă: Telemaco Signorini, Santa Maria de’Bardi (detaliu)

„Travesti este un studiu de caz despre un copil hermafrodit, dar şi o explorare a întunecatei sexualităţi adolescentine. Mai presus de orice, însă, acest mic roman, care m-a obsedat şi m-a chinuit mai mult decât orice altă carte a mea, e anabasis-ul meu, drumul meu ascuns şi întortochiat către centrul adânc îngropat al fiinţei mele.
Travesti este şi portalul către Orbitor. Trilogia mea n-ar fi putut exista fără exerciţiul de sinceritate aproape sinucigaşă de aici. Nu e uşor să afli cine eşti, nici să te priveşti în ochi după ce ai aflat. Şi, în orice caz, nu vei mai fi niciodată acelaşi. O dată cu Travesti, cântecele inocenţei – etapa mea euforică, a poemelor, a Nostalgiei şi a Levantului – au amuţit, lăsând locul unor tot mai imposibile şi mai nemulţumite de sine cântece ale experienţei.
În fine, Travesti este descrierea ororii de a fi singur, autoportretul meu în cea mai nefericită perioadă a vieţii mele. Cartea asta mă urmăreşte şi azi şi consună ciudat cu ceea ce scriu acum, la un sfert de secol după terminarea ei.“ – MIRCEA CĂRTĂRESCU)

Traducere de Dan Rădulescu

Ediţie revăzută şi întregită cu o nouă introducere, a celor trei cărţi

„Să nu uitați niciodată că noi suntem încă primii creștini. Dezbinările actuale dintre noi sunt, să sperăm, o boală a copilăriei: abia acum ne ies dinții. Fără îndoială că lumea din afară crede tocmai contrariul, susținând că am muri de bătrânețe. Dar au mai crezut așa de foarte multe ori. Iarăși și iarăși s-a crezut că se apropie sfârșitul creștinismului, din cauza persecuțiilor din afară sau a descompunerii dinăuntru, din cauza ridicării mahomedanismului, din cauza progresului științelor naturii, din cauza ridicării marilor mișcări revoluționare anticreștine. Dar lumea a fost dezamăgită de fiecare dată.“ – C.S. LEWIS

„C.S. Lewis are capacitatea unică de a face teologia să devină o căutare atractivă, tulburătoare și fascinantă.“ – Times Literary Supplement

Pe copertă: Jan Brueghel cel Bătrân, Predica de pe munte (detaliu)