Cărți

Cum poate fi oare povestit ce se întâmplă în dialogurile acestea ale lui Platon, numite, după eroul lor, socratice? Căci aparent aici nu se întâmplă nimic. La capătul fiecărei înfruntări, care îi destramă partenerului de dialog — şi deopotrivă cititorului — iluzia că ar şti ceva despre tema aruncată în discuţie, nu ne alegem cu nici un răspuns. Vedem în schimb felul în care, întrebând, gândirea intră în mişcare. Iar spectacolul unei minţi care porneşte la drum este un prodigium: există oare minune mai mare decât să vezi mişcarea minţii cu ea însăşi? Să vezi ceva care lasă urma propriilor paşi nevăzuţi? Acest ceva care întreabă, răspunde, infirmă orice răspuns, revine întrebând din nou şi ia act de ştiinţa neştiinţei sale — este conştiinţa. Aşa a început filozofia: povestind conştiinţa, punând în scenă spectacolul ei prodigios.

Traducere, studii introductive şi note de Francisca Băltăceanu, Alexandru Cizek, Petru Creția,
Marta Guțu-Maftei, Gabriel Liiceanu, Simina Noica, Constantin Noica, Manuela Popescu, Dan Slușanschi
Selecţie şi prefaţă de Gheorghe Pașcalău
Ilustraţii de Mihail Coșulețu

Cu ilustrațiile autorului
Traducere de Carmen Strungaru

Bestseller New York Times

Suntem îndeajuns de inteligenți pentru a înțelege inteligența animalelor? ne poartă într-o călătorie fascinantă prin lumea surprinzătoare a cogniției animalelor, care nu sunt niște simple mașinării ce răspund la stimuli și reacționează mânate numai de instinct. Autorul ne arată felul în care cercetările din ultimele decenii au descoperit că primatele își pot face planuri pentru viitor și pot folosi unelte, că delfinii sunt capabili de empatie și se pot striga pe nume, că unele păsări au o memorie vizuală uimitoare și chiar se pot recunoaște în oglindă, sau că elefanții își pot da seama ce sex au oamenii cu care interacționează. Cartea lui Frans de Waal ne va face astfel să reexaminăm tot ceea ce credeam că știm atât despre inteligența animalelor, cât și despre a oamenilor.

„De ce e omenirea atât de înclinată să subestimeze inteligența animalelor? Le negăm în mod con-stant capacități pe care le considerăm de la sine înțelese în ceea ce ne privește. Ce se ascunde în spatele acestei atitudini? În încercarea de a înțelege la ce nivel mental operează celelalte specii, trebuie să admitem că adevăratele provocări nu vin numai din partea animalelor, ci și din partea noastră. [...] Înainte de a ne întreba dacă animalele posedă un anumit tip de inteligență, în special una de care suntem atât de atașați, trebuie să depășim măcar rezistența internă de a recunoaște această posibilitate. De aici și întrebarea centrală a acestei cărți: «Suntem îndeajuns de inteligenți pentru a înțelege inteligența animalelor?»“ – FRANS DE WAAL

„Pe lângă faptul că este plină de informații și provocatoare, cartea lui Frans de Waal se dovedește o lectură cât se poate de plăcută.“ – The Washington Post

Studiu introductiv de Petre Guran
Cu schiţe de Ana-Maria Goilav

„Biografia lui Ioan G. Miclescu, cunoscut în epocă sub forma franțuzită a numelui, Jean, dar mai ales denumit emfatic de către contemporani «boierul de la Călinești», jurist, om politic conservator, dramaturg și publicist din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului XX, a fost scrisă cu empatie și deferență, dar și cu acribie profesională de cercetătorul Andrei Popescu.
Mie îmi pare reconfortant paradoxul ca, după ce am sărbătorit abia primul centenar al României, să putem citi și istoria unui neam boieresc de șapte ori centenar. Dacă România se concepe recentă și revoluționară, făuritorii ei mai puțin exaltați scriau istorie prin ambițiile și mândriile lor de multe secole deja. După cum amintește Radu Miclescu: „Noi suntem aici dinaintea descălecatului“. În povestea conacului de la Călinești și a succesivelor generații de boieri care l-au locuit se înscriu mai multe file de istorie, petrecute la distanță demnă de scena mult prea pătimașă a Regatului modern al României, dar foarte importante pentru cei care vor să înțeleagă penumbrele și umbrele unei istorii oficiale.“ – PETRE GURAN

Fotografia de pe copertă: Jean Miclescu cu doi dintre copiii săi, în curtea conacului de la Călineşti. © Arhiva Radu Miclescu, Colecţia de fotografii.

„Când scrie proză, Radu Paraschivescu e un fel de arteziană ficțională. Are o capacitate de autopunere în scenă năucitoare. Istoriile sunt ingenioase, arborescente, complicate. Au mereu nevoie de un challenge cultural, cât mai surprinzător cu putință, frizează reconstituirea istorică, biografia literară, dar nu se țin de gen, ci merg acolo unde-l duce pe autor plăcerea scrisului, slujită până la performanțe de nivel digital. Sunt aproape convinsă că ar scrie la fel de bine în orice manieră, pe orice subiect, oricât de încărcat cultural, istoric și textual, pentru că s-a născut cu o genă de iluzionist, pe care – înțelept și nemilos cu sine – și-o dresează prin literatură.“ – TANIA RADU

„Fluturele negru este romanul unei predestinări în care fiecare amănunt – copilăria chinuită, maes¬trul iubit, dar aflat într-o altă vârstă a picturii, amorul novelesc pentru o femeie pierdută, dar mai ales spectrul morţii-prietene, viziunea fluturelui negru în fiecare gest, vis, întâmplare – îşi are rolul său. Nu există scăpare din universul negru al lui Caravaggio – pare a ne spune povestitorul din alt timp –, nu există scăpare în afara scurtului moment în care, printr-un tertip (de ordinul creaţiei din nimic), artistul ne obligă să privim altfel figurile sale ambivalente, concupiscente sau suave, fructele sale pline de o sevă artificială, «cinele de taină» necanonice şi neconvenţionale.“ – SIMONA SORA

Pe copertă: Caravaggio, Copil muşcat de guşter (detaliu)

Introducere şi note de David Shukman
Traducere de Alexandru Anghel

„Una dintre cele mai strălucite minți științifice de la Einstein încoace." - Daily Express

În 2016, Stephen Hawking a abordat în cadrul Prelegerilor Reith, BBC, un subiect care l-a fascinat întreaga viață – găurile negre. Faimosul fizician susține că dacă am reuși să înțelegem găurile negre și felul în care pun la încercare natura spațiului și timpului, am fi mai aproape de dezlegarea misterelor universului.

Se spune că realitatea este uneori mai ciudată decât ficțiunea, ceea ce nicăieri nu este mai adevărat decât în cazul găurilor negre. Ele sunt mai ciudate decât orice și-au imaginat vreodată autorii de literatură științifico-fantastică.

Traducere de Irina Horea

„O carte magistralã.“ (Sunday Times)

„Celebrul Paul Johnson ne prezintă o istorie provocatoare a poporului, religiei şi culturii evreieşti din cele mai vechi timpuri până în prezent. Împărţită ingenios în şapte secţiuni (Israeliţii, Iudaismul, Catedocraţia, Ghetoul, Emanciparea, Holocaustul şi Sionul), lucrarea descrie complexa interacţiune dintre istoria evreilor şi istoria mondială, arătând felul în care traiectoria civilizaţiei occidentale a fost influenţată decisiv de acest grup puţin numeros… O excelentă istorie nonacademică, pentru marele public.“ (Library Journal)

„O introducere foarte accesibilă şi utilă, mai ales în istoria modernă a evreilor.“ (Kirkus Reviews)

„O istorie de 4 000 de ani, de la Casa lui David până în anii 1980. Entuziasmul şi productivitatea lui Johnson sunt, ca de obicei, prodigioase.“ (Sunday Times)

„O carte captivantă, provocatoare, bine scrisă, adeseori mişcătoare, un amestec pătrunzător şi pasionat de istorie şi mit, de povestire şi interpretare.“ (Christian Science Monitor)

Începând încă din primii ani ai secolului trecut, câţiva filozofi şi istorici, câţiva eseişti şi antropologi au semnalat intrarea culturii occidentale într-un iremediabil declin. Astăzi, despre criza culturii se vorbeşte pe nenumărate voci şi pe toate meridianele. Dar înseamnă asta că înţelegem mai exact ce se întâmplă cu noi, că pătrundem mai adânc sensurile tradiţiei noastre culturale şi că vedem mai clar încotro se îndreaptă cultura contemporană? Roger Scruton încearcă să dea un răspuns la aceste întrebări pornind de la rădăcinile religioase ale culturii înalte şi de la avatarurile suferite de ea odată cu „dezvrăjirea“ lumii petrecută în secolul Luminilor. Rând pe rând, romantismul, modernismul şi avangardele artistice au căutat să dea un răspuns consistent evacuării sacrului şi ritului din viaţa socială, apoi comercializării tot mai accentuate a artelor şi, în sfârşit, naufragiului lor deplin în ceea s-a numit kitsch. Cât priveşte speranţa într-o renaştere a culturii înalte, ea nu poate veni, crede Scruton, decât din regăsirea sensurilor originare, a acelor sensuri care ne pot purta către o participare reînnoită la viaţa etică a comunităţii.

Redescoperiţi una dintre cărţile preferate ale celor care și-au petrecut copilăria în anii ’90!

Un’, doi, trei șoricei, mai precis, bunica și doi nepoţei, într-o zi caldă și frumoasă, au rămas de unii singuri acasă.
Și-atunci, șoricuţul Ronţ și șoricica Ronţuna au hotărât s-o ajute pe buna: să facă gospodărie, să mai spele câte-o farfurie, să deretice prin casă, să facă fiecăruia câte-o bucurie și bunicii, o mie. Ce-a urmat? O harababură! O adevărată aventură!
Dar veţi afla ce scrie în carte numai dacă veţi citi mai departe.

Publicată pentru prima oară în 1990, cartea a devenit în trei luni de la apariţie un succes editorial, vânzându-se în peste 100 000 de exemplare.

În aproape o sută de ani, românii au trecut de la o societate medievală, de tip agrar, la una modernă, marcată, din punct de vedere economic, politic şi social, de valorile vieţii urbane şi ale erei industriale. Totodată, mentalităţile s-au schimbat spectaculos, influenţele orientale au pălit în favoarea celor occidentale. În prim-planul acestei istorii şi-au făcut apariţia oamenii politici şi de cultură, creatori de instituţii moderne, purtători de idei şi exponenţi ai unor curente aproape sincrone cu cele occidentale.

Traducere de Tudor Călin Zarojanu

Premiul Wolfson pentru Istorie
Premiul Adolphe Bentinck

Istoria Balcanilor a fost adesea asociată cu violența și tulburările politice; apariția statelor naționale, pe fundalul declinului puterii otomane, a contribuit la adâncirea conflictelor și a instabilității generale. În această regiune, unde diversitatea etniilor, a religiilor și a obiceiurilor a influențat constant cursul evenimentelor, popoarele au fost mereu prinse în angrenajul forţelor care au hotărât destinele ţărilor din sud-estul Europei. 
Analiza istoricului britanic Mark Mazower ne poartă dincolo de stereotipuri și clișee, desfășurându-ne înaintea ochilor metamorfoza spațiului balcanic de-a lungul secolelor. Remarcabilă sinteză a 500 de ani de istorie, lucrarea de față conturează o realitate mai bogată și mai impresionantă decât ne-am fi imaginat vreodată.

„O carte extraordinară, plină de date și observații surprinzătoare... cu adevărat remarcabilă și uimitor de concisă.“ – The New York Review of Books

„Captivantă și pătrunzătoare, această carte rămâne un punct de reper pentru cercetările ce vor urma.“ – The Spectator

Ilustrația copertei: hartă satirică italiană a Europei la 1871

Bestseller Bookfest 2019

Traducere de Nicoleta Drăghiceanu

Sally Rippin a scris peste 60 de cărţi pentru copii, vândute în 4 milioane de exemplare în întreaga lume.

Cine a mai auzit de o vrăjitoare şi un monstru care să fie prieteni? Toată lumea ştie că vrăjitoarele nu se amestecă cu monştrii!

Micuţa vrăjitoare Polly şi Buster, monstrul haios, care îşi schimbă culoarea în funcţie de starea sufletească, sunt prieteni dintotdeauna. Dar ăsta e secretul lor şi numai al lor. Până într-o zi, când, pe neaşteptate, totul se schimbă…

„Vrăjitoarea rebelă & monstrul sentimental“ este lectura perfectă pentru micii cititori care nu mai sunt chiar la început de drum. Dincolo de povestea amuzantă a vrăjitoarei Polly şi a celui mai bun prieten al ei, monstrul Buster, acest prim volum al seriei se opreşte şi asupra unor teme importante – familia, prietenia, dificultăţile de învăţare, loialitatea, toleranţa, emoţiile, bullying-ul, prejudecăţile – pe care le tratează cu tact şi fără emfază. O carte fermecătoare despre cele mai importante valori din viaţa unui copil, scrisă cu inteligenţă şi haz.

Annie Bentoiu (1927–2015) a fost martora atentă a nenumăratelor semne prin care s-a manifestat instaurarea comunismului în România. Nu s-a mulţumit să observe; a citit despre cele trăite, a reflectat asupra lor, a descoperit mecanisme. De aceea, amintirile ei depășesc genul memorialistic. Ele se constituie într-un veritabil manual de istorie – viu, pasionant – a acelor vremuri cumplite.

„Cartea doamnei Bentoiu e scrisă cum îmi închipuiam că se va face mult mai târziu: fără patimă, fără complexe, cumpătat, cu toate nuanţele îndoielii, într-un cuvânt, cu bun-simţ. Prezentată astfel, istoria trăită pierde poate din patetismul ei extravagant pentru noi toţi, cei care am suportat-o, dar câștigă în credibilitate.“ – MONICA LOVINESCU

„Dintre cărţile pe care, ca editor, le-am publicat în aproape trei decenii, cel mai mare respect îl am pentru Timpul ce ni s-a dat. Din peisajul cultural al acestor ani, Annie Bentoiu e, poate, fiinţa cea mai aleasă pe care mi-a fost dat s-o întâlnesc. Ea e martora, ultimul cronicar al românilor. Avea toate calităţile pentru a umple rolul acesta: inteligenţă, caracter, spirit de observaţie, cultură istorică, umanistă, juridică şi politică, talent literar, o viaţă pusă la teasc.“ – GABRIEL LIICEANU

Traducere şi note de Anca Bărbulescu

Un roman delicios despre glamour, sex și aventură, despre o tânără care descoperă că pentru a fi om bun nu este neapărat nevoie să fii fată cuminte.

Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40. Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, Orașul fetelor explorează teme ca sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate.
În 1940, Vivian Morris are 19 ani și tocmai a fost dată afară de la Vassar College după o evoluție dezamăgitoare în primul an. Părinții, oameni cu stare, o trimit în Manhattan să locuiască cu mătușa ei, care deține Lily Playhouse – un teatru de varieté în centrul insulei. Acolo, Vivian face cunoștință cu un întreg univers de personaje neconvenționale și carismatice – animatoare mereu puse pe distracție, un actor sexy, o mare doamnă a actoriei, un Don Juan scenarist, o administratoare strictă. Când Vivian comite o greșeală care provoacă un scandal profesional, noua ei viață se răstoarnă cu susul în jos, iar consecințele le va înțelege de-abia ani și ani mai târziu. În cele din urmă însă, toate acestea o vor face să vadă cu alți ochi genul de viață pe care și-l dorește – și genul de libertate de care are nevoie. Mai mult, experiențele tinereții o vor conduce la iubirea vieții ei, o iubire cu totul ieșită din comun.

„Pur și simplu unul din cele mai bune romane pe care le-am citit în ultimii ani. [...] Un roman-bijuterie, sclipitor.“ – Observer

„Cuceritor și captivant. Un roman mare în toate sensurile cuvântului.“ – The Daily Telegraph

Ediţie îngrijită, introducere şi note de Andrei Pippidi

„O operă în care atitudinea morală şi loialitatea joacă un rol aşa de mare poate părea învechită multor oameni de azi. Solidaritatea naţională pe care N. Iorga a predicat-o necontenit a rămas o formulă convenţională, repetată la festivităţi, în timp ce o fărâmiţează îmbrânceala partidelor şi a intereselor personale.
Se publică astăzi pentru prima oară caietele XX-XXII, care întregesc Memoriile cu perioada de la 25 februarie 1938 la 26 noiembrie 1940, o seară înainte de sfârşitul în faţa unui pluton de execuţie improvizat. Existenţa acestui material inedit a fost complet necunoscută publicului, chiar istoricilor preocupaţi de biografia învăţatului sau de ilustrarea activităţii politice din ultimii ani de pace înainte ca ţara să fie absorbită de-al Doilea Război Mondial. Cititorii părţii precedente a jurnalului vor găsi detalii despre cum a evoluat situaţia şi despre regimul acelor ani, cu care Iorga a colaborat, dar îl vor recunoaşte şi pe el însuşi, chiar dacă unele aspecte – nemulţumire corozivă, resentiment, vanitate – care i-au influenţat relaţiile personale apar aici într-o lumină mai puternică.“ – Andrei Pippidi

Am luptat contra dictaturei şi n-am făcut cârdăşie cu ea. Voiu lupta şi de azi înainte contra ei. Sunt ferm convins că viitorul Statului român nu este nici dictatura, nici comunismul. Sunt alte forme specifice adequate Statului român. Le poate imprima cine cunoaşte profund istoria acestui neam nenorocit.
De viitorul României nu desperez. A trecut ea şi prin altfel de zile decât acestea. Este un mister al dăinuirii noastre peste tot răul ce vreau să ni-l facă alţii, pentru acela pe care din orbirea noastră ni-l facem singuri.

Fotografia de pe copertă: N. Iorga în 1938

Traducere şi note de Mugur Zlotea

Yu Hua este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori chinezi – atât pentru romanele sale, cât și pentru bestsellerul China în zece cuvinte, care ne împărtășește o perspectivă onestă și curajoasă asupra Chinei din ultima jumătate de secol.
Reflecțiile lui Yu Hua asupra istoriei și transformărilor sociale care i-au marcat patria continuă în acest volum, în care sunt grupate pentru prima dată 26 de texte scrise între 1999 și 2018. Scopul acestor scurte eseuri este să surprindă rapiditatea și profunzimea schimbărilor prin care trece China în noul mileniu. Cu toate că temele abordate sunt uneori puțin cunoscute cititorului străin, Yu Hua reușește să redea, limpede și cu umor, toate detaliile de care avem nevoie ca să înțelegem societatea chineză aflată într-o continuă schimbare.
Fiecare mini-eseu abordează câte un subiect esențial: cenzura omniprezentă în China și metodele ingenioase ale chinezilor de-a o fenta, corupția endemică, poluarea și efectele ei asupra oamenilor, felul în care este percepută America, sărăcia extremă în care trăiesc tot mai mulți chinezi etc.
Instructive, profunde și câteodată grave, însă niciodată lipsite de umor, textele care compun acest volum spun povestea uneori de succes, alteori de o tristețe copleșitoare a Chinei contemporane așa cum n-a îndrăznit nimeni să o facă până acum.

„Yu Hua surprinde un portret al Chinei moderne atât de incisiv și de pătrunzător cum rareori avem ocazia să vedem.“ – Time

„Yu Hua dezvăluie o față a Chinei diferită de tot ceea ce ați auzit până acum de la cei care au citit despre ea sau au vizitat-o.“– The Wall Street Journal

Ediţie îngrijită, introducere şi note de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu

Nimăre nu mă gonea, dar mie mi se părea că mă prinde şi mă duce la domnitoru Caragea şi mă pune în ţapă, pentru că adesior sîmbătile punea în ţapă pe hoţi. Am privit şi mă luasi frica; tot sîmbăta pe vinovaţii la puşcărie, la unii tăia mîinile cu satîru, la unii tăia nasu şi urechile, legaţi cu mîinile dindărăt, numai scutura din cap.

Tînărul care își scrie amintirile din vremea ciumei lui Caragea este un personaj coborît din Ciocoii vechi și noi sau din Scrisorile lui Ion Ghica. Lipsit însă de ambiția și de machiavelismul acelora, Tache Merișescu rătăcește printr-o lume nestatornică și plină de primejdii; soarta i-o fac relațiile de familie, bunul-plac al înaltelor obraze și, mai presus de toate, întîmplarea.
Băiat de casă la boier, amant al cuconiței, calfă la București, edecliu la Țarigrad, negustoraș prin porturile Levantului, el ne lasă o mărturie neprețuită din secolul fanariot – secol pe care îl cunoaștem mai mult din scrierile călătorilor străini ori din amintirile cețoase ale nepoților celor care l-au trăit.
Manuscrisul pe care Constanța Vintilă-Ghițulescu îl scoate astăzi la lumină va deveni o piesă de neocolit în istoria literaturii noastre premoderne.

Pe copertă, scenã din Bucureştii începutului de secol XIX: Biserica şi Hanul Greci

Prefaţă de Marius Vasileanu

„Cultura noastră – lucrul acesta îmi apare foarte limpede – a ajuns la o mare răscruce: încă un pas greșit și, pentru multă vreme, întunericul o va înghiți. Reafirmarea ei depinde numai de putința noastră de rugăciune, de întâlnire cu noi înșine, de re-întoarcere la izvoarele originare ale vieții, ale existenței. Trebuie să aflăm din nou temeiurile încrederii în destinul nostru și în valorile vieții, ceea ce este totuna cu o recunoaștere a caracterului spiritual al atât de încercatei noastre umanități. Și – ca să rostim, încheind, ultimul cuvânt – reafirmarea culturii noastre înseamnă o redescoperire, înlăuntrul nostru cel mai adânc și mai tainic, a rădăcinilor religioase ale întregii creații.“ – ALEXANDRU MIRONESCU

Fotografia de pe copertă: Icoana Rugului Aprins (detaliu), Rusia, secolul XVI

„Poate Dumnezeu să trudească? Dacă școala credinței asigură că Dumnezeu este atotputernic și atoateștiutor, oare poate El să trudească, fie și numai pentru a pune lucrurile la punct? A remedia istoria omului, a-și dărui pe mai departe răbdarea, a repune lucrurile pe făgașul cel bun, a descoperi binele chiar și acolo unde răul pare ubicuu sunt câteva dintre specialitățile exclusive ale lui Dumnezeu. Pentru om, a le recunoaște și a le situa în viața proprie înseamnă a primi însăși cheia tainei pe care o presupune truda divină. Renunțarea la imaginea unui «Dumnezeu senin și rece» față de grijile omului devine însă esențială pentru a face descoperirea salutară: într-adevăr, când vine vorba despre mântuirea sufletelor, lui Dumnezeu nu-i este totuna.“ – MIHAI FRĂȚILĂ

O istorie personală, reconstituită într-un puzzle existențial, ce are ca laitmotiv data de 28 iunie, se suprapune peste cele mai importante momente din istoria Basarabiei. Povestea lui Mihai Mihailovici, recompusă fragmentar, din momentele cel mai acute ale vieții sale, e o cronică indirectă a unei lumi aflate într-o permanentă frământare – oglindă a felului în care Marea Istorie copleșește și distruge destine individuale –, scrisă ca o farsă întunecată, cu momentele ei de umor și de speranță.

„Ceea ce am încercat să fac în acest roman, care începe pe 28 iunie 1940, când se naște la Chișinău Mihai Mihailovici Lebădă, și se termină pe 28 iunie 2018, când acesta va fi înmormântat la București, a fost o cronică a familiei Lebădă-Ciuntu întinsă pe o perioadă de optzeci de ani, vreme în care Basarabia a fost ocupată de sovietici, a trecut prin cel de-al Doilea Război Mondial, a fost afectată de o foamete sinistră, a cunoscut deportările și sovietizarea cu forța, și-a recăpătat independența, a fost învinsă în războiul ruso–moldovenesc din 1992 și a intrat într-o criză profundă din care încă nu a reușit să-și revină nici azi. Romanul meu e fracturat într-o multitudine de texte, și fiecare dintre ele se desfășoară doar pe 28 iunie, ca în cartea sau în filmul acela celebru, știți voi care. E romanul unei singure zile și a patru generații de basarabeni.“ – DUMITRU CRUDU

Proza lui Vitalie Ciobanu reunește o serie de personaje memorabile, în jurul cărora se construiesc imagini alternative ale unor realități istorice diverse: fost profesor de estetică, Oreste e un fel de tribun improvizat ale cărui discursuri revoltate, îndreptate împotriva politicii și lumii strâmbe de azi, magnetizează și intrigă în același timp; Radu Baltazar e un scriitor respins de editorul său, care nimerește într-o neașteptată conjunctură, alături de un șofer de taxi membru al unui serviciu de informații, sau, cum se recomandă chiar el, „colecționar de secrete“; Justin, un tânăr dispărut misterios printr-un fel de falie temporală, cu prilejul unui festival din Ger­mania. Fie că sunt bine ancorate în lumea din jur sau se desprind de aceasta, virând într-un fantastic difuz, textele conturează microuniversuri de sine stătătoare.

„Răscolind în sertarele în care-mi depozitam vechile încercări literare, în iatacul din casa părinților mei de la țară, am găsit câteva pagini care se voiseră o nuvelă, dar nu depășiseră faza unui exercițiu de scriitură, a unei schițe intitulate Globul de cristal… Schița despre care uitasem cu desăvârșire avea așa un aer de premoniție naivă, încer­ca să pună în scenă o dilatare a percepției, telescopică, abnormă, un turbion de impresii, amintiri reale sau induse, lecturi și filme, obsesii și anxietăți. Îmi aduc aminte că abandonasem acel text, renunțasem să-l duc mai departe: șirul secvențelor era inepuizabil, nu putea avea un final sau, mai bine spus, un final pe care să-l controlez. Învins de ispită, m-am apucat să recitesc paginile bătute la mașină, simțind cum mă cuprinde vertijul ce se isca din simpla ordonare a cuvintelor în propoziții, a frazelor în imagini recognoscibile și-n aglomerări de litere inexistente înainte, create ad-hoc, din spuma unor trăiri incerte, până când în camera în care stăteam începu să ningă…“ – VITALIE CIOBANU

„Tema în jurul căreia se configurează demersul cărții este cea a ierarhiilor divine. Cadrul metodologic și de cercetare se înfiripă la confluența dintre filozofia religiei și religie comparată, cu trimiteri înspre domenii de interfață precum studiile contemplative, studiile cognitive, filozofia științei, hermeneutica. Miza este aceea de a înțelege care sunt sensul și dinamica ierarhiilor divine, așa cum sunt ele înfățișate în diferite tradiții religioase și de gândire, pentru a scoate la lumină diferitele moduri de percepție și întruchipare a structurii și dinamicii lumii/lumilor, printr-un demers care se dorește relevant pentru înțelegerea omului. Reîntorcându-ne privirea către întrebările și răspunsurile care se rostesc neîncetat în cămările sufletului, modelându-ne continuu, ne putem întoarce, pentru un răstimp, în locul de unde încercăm să privim, lămuritor, către ceea ce suntem.“ (Madeea AXINCIUC)

Traducere din franceză, studiu introductiv și note de Alina Pavelescu

„Răul de care a suferit România e încă prezent, cerându-şi vindecarea de la orbi şi de la surzi.“ – LOUIS BASSET, mai 1920

„Avem de-a face cu un personaj carismatic, de o inteligență sclipitoare, cu convingeri și principii ferme, deopotrivă sentimental și iremediabil îndrăgostit de România. Iar jurnalul său rămâne un tur de forță profund umanist, un adevărat tratat de teorie și analiză politică pe înțelesul tuturor, străbătut necontenit de valorile morale.“ – ALINA PAVELESCU

Fotografia de pe copertă: placheta aniversară dăruită lui Louis Basset de subordonaţii săi, angajaţii administraţiei Casei Regale, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate (Muzeul Naţional de Istorie a României)

„Mulți dintre noi își exorcizează decepțiile, deprimismul și nevrozele generate de senzația inutilității prin sport, muzică, gastronomie, grădinărit, sex, turism cultural, pescuit sau vânătoare. De ce n‑ar figura calofilia, bibliofilia sau însăși libromania printre metodele de destrămare a constrângerilor?
În cuprinsul elitelor, indiferent de meserii și vârste, toată lumea exaltă, fie detectând în trecut, fie proiectându‑și nostalgiile acolo, calitățile elementare de odinioară: buna-cuviință, bunele maniere, buna dispoziție, credința, responsabilitatea, moralitatea, arta de a fi cuminte, înțelept, hedonist cu simț civic și energie coagulant‑comunitară, într‑o bonomie convivială care să constituie și plămada nepoților destinați viitorului. Ce alt simbol ar fi mai nime­rit pentru toate acestea de nu podul plin cu amintirile familiei, care constituie ceea ce reprezintă acoperirea bancară în aur, ca garanție valorică pentru bietele bancnote șifonate care circulă pe piață?“ – DAN C. MIHĂILESCU

„Europa Centrală și de Est a fost în întreaga ei istorie un spațiu al periferiilor de tot felul, o margine a imperiilor, un front, un avanpost, un pivot geostrategic, un flanc al alianțelor, un perimetru contradictoriu al toleranței multiculturale și totodată al faliilor ireconciliabile, un câmp de luptă, un coridor de tranziție, o zonă-tampon, o vecinătate sau o extensie, un teritoriu al întrepătrunderilor și influențelor suprapuse. Multă vreme situată la intersecția imperiilor austriac, țarist și otoman, iar mai târziu în spațiul concurențial de interese al celui de-al Treilea Reich și al Uniunii Sovietice, prinsă apoi în aranjamentele cinice ale ordinii mondiale postbelice și ale Războiului Rece, Europa Centrală și de Est și-a profilat cu greu identitatea proprie, suveranitatea și parcursul de dezvoltare, marcând de-a lungul timpului fie limita interioară a Occidentului, fie granița vestică a Orientului. Cel puțin în ultimii 150 de ani, geometria variabilă și întrepătrunderea influențelor au fost principalele caracteristici istorice, geopolitice și culturale ale acestei fascinante zone de periferie, cuprinsă între Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră.
Paradigma competiției Marilor Puteri pentru influență strategică, în multiplele sale forme posibile (politică, normativă, economică, militară, informaţională, culturală), inspiră şi ghidează demersul din această carte.“ – Valentin Naumescu

„În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăț, cât de cât, latinește și m-a luat, în practica de vară, la Capidava, șantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârșitul anului întâi (când cursul lui se încheia), un sfat părintesc: «Optează pentru arheologie, căci în anii care urmează o să te înhațe marii profesori Schileru, Frunzetti, Hăulică și am să te pierd!» Cam așa s-a și întâmplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat și prin pedagogia lui Constantin Noica) a rămas viu și divers în continuare. Acum, citind cartea de față despre «Arheologia iubirii», mi-am dat seama că – și dacă rămâneam arheolog – aș fi ilustrat mai curând uneltele, optica, stilul și temele lui Cătălin Pavel. În orice caz, asta mi-aș fi dorit! Salut, prin urmare, un autor cu care mă identific admirativ: dacă l-aș fi întâlnit în primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model.“ – ANDREI PLEŞU

„Uneori nu ne rămâne decât să reconstruim sentimentele plecând de la cultura materială – chiar dacă asta pare o ambiție neștiințifică. În preistorie de exemplu, acolo unde sursele scrise lipsesc, arheologia e singura metodă, bună-rea, de a înțelege ce se întâmpla într-un cuplu. Cum altfel să aflăm cât de străină (sau nu) ne este o îmbrățișare anonimă din Epoca Fierului?
Studiile de caz propuse în acest volum arată că dragostea n-a apărut odată cu romanul. Dar și că obiectele – şi oasele –, oricât de fragmentare, spun ceva ce textele despre iubire nu vor putea niciodată spune. De la mormântul lui Adam și al Evei la cele ale soldaților din Primul Război Mondial, de la papirusul orfic de la Mangalia la inscripțiile dintr-un bordel pompeian, cititorul e invitat să participe la un experiment neobișnuit în dinamica istoriografică a iubirii. Nu prin genealogii culturale, ci prin murdărirea sistematică a mâinilor – ca în arheologie.“ – CĂTĂLIN PAVEL

Pe copertă: Portret de femeie, Egipt, 150-200 p.Chr. Encaustică pe lemn de tei

Reghina este un Iov feminin, dintr-un spațiu nord-transilvan, în care miraculosul se insinuează în ordinea comună, iar istoria recentă sugrumă destinele oamenilor. Este mamă a doisprezece copii, împreună cu care alcătuiește „un trup de o mie de kilograme“, plămădit din puține bucurii și insu-portabilă suferință. Până la urmă, Reghina este mama universală.
Miza cărții Ioanei Nicolaie este să scoată la lumină, prin incursul faulknerian în interiorul unei minți care amestecă timpurile și emoțiile, o viață, un destin, o urmă pe care umanitatea personajelor ei o lasă (sau nu) în lume. Cartea nu se citește cu sufletul ușor, ci cu sufletul la gură. Narațiunea e densă, stratificată în episoade ce construiesc o viziune etnografică a marilor evenimente din viață (în definitiv, suntem în spațiul lui Rebreanu): o șezătoare, un pețit, o nuntă, prima noapte de dragoste, uluirea, durerea, rușinea, frica, prima bătaie primită de la soț, primul copil, următorii până la doisprezece. Viața unei femei, așa cum a fost ea.
Cititorul va întâlni cu emoție, de-a lungul romanului, diverse feluri de a-nțelege realitatea: orășelul Văralia, unde se petrec întâmplările din carte, are ceva din familiarul satului Prislop, din magia ținutului Macondo și din dramatismul vieții oamenilor în comitatul Yoknapatawpha, rămânând totuși un spațiu unic, nemaiîntâlnit, descris de autoare cu o iubire nesfârșită.

„În 1946, George Orwell spunea că scrie pentru că există minciuni pe care vrea să le denunțe şi fapte asupra cărora vrea să atragă atenția; în primul rând, spunea el, doresc să fac să se audă o voce.
Am scris multe dintre articolele cuprinse în această carte cu acelaşi sentiment: că există undeva o minciună şi că sunt dator, față de cei care nu o văd ori se complac în ea, să o scot la iveală – sau, mai bine spus, să o dau în vileag. 
Devenită prin mistificare şi distorsiune ortodoxia morală a unor politici din ce în ce mai agresive, minciuna asta ne-a marcat viețile atunci şi continuă să ni le infecteze acum. Atunci propovăduia eliberarea de o dictatură care nu exista, acum profesează eliberarea de o conspirație, a statului paralel, care nu există.
Scopul, atunci şi acum, era controlul statului prin ocuparea lui. Pentru a fi permanentă, ocuparea trebuia urmată de transformarea sistemului legal într-un sistem de legalizare a încălcărilor legii.
Este ceea ce se petrece de câțiva ani cu justiția, sub ochii noştri uluiți şi neputincioşi. Mecanismul, cinic și nerușinat, e foarte simplu: subordonarea justiției față de interesele de partid şi legalizarea abuzurilor derivate din aceste interese prin scoaterea în afara legii a sancțiunilor legale prevăzute împotriva lor. În Faust II, Goethe numea asta impunerea în mod legal a fărădelegii. E ceea ce trăim.“ – Horia-Roman Patapievici

Traducere de Diana Zotea

Bazându-se pe lecturi vaste și variate, pe documente istorice, corespondență, interviuri și alte surse, precum și pe cunoașterea directă și profundă a Israelului, Daniel Gordis ne spune povestea unui vis devenit realitate. Cartea prezintă istoria statului Israel – de la apariția ideilor sioniste la consolidarea lor ca ideologie și la transformarea acesteia în program de acțiune, de la primele experimente la împlinirea unui asemenea proiect istoric unic. Marile obstacole din perioada de început și crizele atât de frecvente – cu cauze externe sau interne, de la agresiunile militare la greșelile politice – sunt reconstruite riguros și explicate lucid, fără menajamente.

„Gordis nu se situează în tabăra istoricilor revizioniști care critică orice acțiune israeliană și nici nu ascunde sau neagă greșelile Israelului. Așa cum promite titlul, el ne oferă o istorie concisă, accesibilă, care-și omagiază subiectul fără a-l idealiza.“ – Atlanta Jewish Times

„Gordis face cronica eroismului cu care sionismul a construit, în condiții extrem de vitrege, un stat evreu democratic. Și surprinde prosperitatea economică, libertatea, efervescența culturală care definesc astăzi Israelul.“ – Hoover Institution

„Istoria pe care am scris-o spune povestea ideii statului evreu ‒ unde a apărut, cum a fost ea păstrată şi cum s-a transformat visul în realitate…
De unde le-a venit evreilor ideea de a merge în Palestina şi de a construi acolo o ţară? De ce insistau sioniştii că ţara lor trebuie să fie neapărat în Palestina? Când şi de ce a început lumea să sprijine această idee? Cum au reuşit oamenii ‒ proveniți în majoritatea lor din ţări nedemocratice ‒ să construiască o democraţie care a funcţionat admirabil de la începuturile ei? De ce par israelienii atât de vehement şi fără de speranţă dezbinați în legătură cu atât de multe chestiuni? De ce comunităţile evreieşti din Israel şi America au avut atâta vreme păreri contradictorii în privinţa multor probleme decisive? Care este viitorul Israelului?
Acum a venit vremea să depănăm povestea, să înțelegem ce s-a întâmplat și, mai ales, care au fost motivele.“ – Daniel Gordis