Cărți

Traducere de Wilhelm Tauwinkl

Lena, din Smolensk, îl stimează pe Putin și visează la o carieră politică. Tânăra disidentă Vera se află de cealaltă parte a baricadei, vrea să schimbe țara pornind de jos. Marat este un moscovit cu un nesecat dor de ducă, dornic de aventuri urbane, Taisa – o cecenă pasionată de modă, Diana – o tânără cosmopolită din Soci care-și iubește patria. Aleksandr trăiește într-un scaun cu rotile și visează să-și clădească o viașă.
În viețile lor se oglindește istoria recentă a celei mai întinse țări de pe fața pământului: lipsurile și anarhia din anii ’90, războaiele crâncene din Cecenia, ascensiunea lui Vladimir Putin și boomul economic, apariția mișcării de protest împotriva reinstalării lui Putin pe scaunul prezidențial și eșecul acesteia, războiul din Ucraina și escaladarea confruntării cu Occidentul. Pentru cei născuți în 1991, Mihail Gorbaciov este un personaj din negura istoriei, iar amintirea epocii Elțin e tulbure de-acum. Au crescut în Rusia pe care a construit-o Putin de la venirea sa în funcție. Nici o generație de ruși nu a crescut mai liberă decât aceasta, care nu cunoaște socialismul decât din manualele școlare. „Generația Putin“. Această carte spune povestea ei.

„Benjamin Bidder surprinde fațetele multiple ale tinerilor din Generația Putin, care au mai multe în comun cu congenerii lor din Vest decât cu propriii părinți.“ – Neue Zürcher Zeitung

Această carte despre limită este o apologie a vagului. Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sunt omul, Dumnezeu, libertatea. Vagul este opusul precisului. Vagul este ceea ce rămâne după traversarea unui spaţiu populat cu limite. Limita îl inchide mai întâi pe om în spaţiul precisului. Problema este cum să parcurgem apoi treptele precisului pentru a ajunge la lucrurile vagi.

Prefaţă de Laura Di Nicola
Traducere, cronologie și note de Oana Boşca-Mălin

„Lecţiile americane readuc la suprafaţă, după o lungă sedimentare în memoria unui cititor-scriitor, un intens, pasionat, constant dialog cu propriii clasici, necesari, de neînlocuit în existenţa omenească. Printre clasicii cu care dialoghează Calvino, în afară de cei ai literaturilor europene, cu precădere occidentale, se află clasicii din domeniul ştiinţific, antropologic, filozofic, psihanalitic, împletind cunoaşteri diferite prin înlănţuiri de citate, care proiectează întregi constelaţii, genealogii literare. Fiecare dintre aceste constelaţii intră în raport printr-un punct sau printr-un segment propriu cu alte constelaţii, constituind o uriaşă hartă stelară de lecturi, proiectată în straturile memoriei trecute şi viitoare.“ – Laura Di Nicola

Cuvânt înainte de Monica Lovinescu
Traducere de Micaela Ghiţescu

Adriana Georgescu avea 25 de ani în 1945, când a fost arestată de comuniști și supusă torturii. Era șefa de cabinet a generalului Rădescu, ultimul prim-ministru dinainte de instaurarea regimului impus de sovietici. A devenit victima primului proces politic orchestrat de omul-șobolan, Nicolski. Și-a scris cartea la Paris, unde reușise să fugă în 1948. Aceasta este prima mărturie a unui deținut politic dintr-o țară aflată dincolo de Cortina de Fier.

„Stilul Adrianei Georgescu este însufleţit, casant, rapid și direct. Fără falduri digresive, paranteze explicative, volute stilistice şi amplitudine confesivă. Totul e narat iute şi precis, ca într-un jurnal de front. Pe măsură ce înaintezi şi te lași în voia stilului, secvențele capătă rol de secure.“ – DAN C. Mihăilescu

„Ajunsă la primele experienţe de închisoare şi tortură, Adriana punea stiloul jos. Era ca un prag peste care nu putea trece. Începea să tremure. Din tot corpul. Îi clănţăneau dinţii. (Tremuratul acesta o va însoţi de-a lungul vieţii, e prezentul ei veşnic.) Îi mai dădeam un ceai. Deschideam fereastra ce dădea pe acoperişurile Parisului. Dar ea se afla, mai departe, în bezna bucureşteană a gratiilor. Înainte de a relua scrisul, povestea, tremurând mai departe, tot ce nu putea să aştearnă pe hârtie. Apoi, încetul cu încetul, se potolea şi scria chinuit, zgârcită cu epitetele, aluziv, inomabilul. Filele acelea, imediat ce le transcrisesem în franceză, le arunca direct în foc, parcă în arderea lor s-ar fi putut consuma şi trecutul. Hârtia se prefăcea în scrum, nu însă şi povara." - Monica Lovinescu

Multe dintre ideile înnoitoare despre educaţie ale lui Bertrand Russell au fost socotite, în epoca sa, absolut scandaloase. În această carte, autorul pledează pentru eliberarea copilului de ascultarea necondiţionată datorată părinţilor şi autorităţii religioase. Russell susţine că societatea se poate transforma radical dacă la baza educaţiei stă cunoaşterea însoţită de iubire. Ideile şi argumentele remarcabile din aceste pagini şi-au păstrat prospeţimea şi aplicabilitatea până în ziua de azi.

„Dacă le spuneţi copiilor că trebuie să fie iubitori, riscaţi să generaţi în ei făţărnicie şi mistificare. Pe când dacă îi faceţi fericiţi şi liberi, dacă-i înconjuraţi cu bunătate, veţi constata că devin prietenoşi cu toată lumea în mod spontan şi că aproape toată lumea devine prietenoasă cu ei. O dispoziţie iubi¬toare şi încrezătoare se autojustifică, deoarece îi conferă celui în cauză un farmec irezistibil şi creează reciprocitatea afectivă aşteptată. Acesta e unul dintre cele mai importante rezultate pe care le putem spera de la o educaţie corectă a caracterului.“ – Bertrand Russell

Când este însoţită de ilustraţii, o carte de istorie e mai bună, iar materia sa e şi mai lesne de înţeles şi de reţinut. Imaginile spun ele însele o poveste sau o completează, iar impactul lor e mai puternic decât orice demonstraţie. Documentele iconografice din această ediţie au fost selectate astfel încât cititorul, purtat de farmecul inconfundabil al lui Neagu Djuvara, să şi-i apropie, ca şi cum ar privi într-un album de familie alcătuit de mai multe generaţii, pe oamenii din trecut: împăraţii romani, domnii şi regii români, cu aliaţii şi duşmanii lor, politicienii, buni şi răi, cum i-am avut, în momente de triumf sau de mare restrişte, şi uneori chiar oamenii e rând, pe care istoriile adesea îi uită. Împreună, textul şi imaginile alcătuiesc o minunată istorie ilustrată a românilor.

Tragicul e cartea de debut a lui Gabriel Liiceanu. Deși aparențele sunt ale unei monografii compuse în marginea unei categorii estetice, ea anunță de fapt volumul care va apărea douăzeci de ani mai târziu ca împlinire a unui parcurs speculativ-filozofic: Despre limită. Tragicul e definit ca întâlnire a unei fiinţe conştiente finite cu propria sa finitudine percepută ca limită. Așadar, cu moartea ca limită de nedepășit.

Însă ce sens poate avea înfruntarea unei limite de nedepășit? De ce e nevoie ca elanurile ființei noastre să fie măsurate prin tentativele depășirii unei limite care nu cunoaște un „dincolo“? S-ar putea – și aceasta este ipoteza discursului de aici despre tragic – ca întreaga noastră bogăție de ființă să vină din faptul că suntem singurii care trăim într-un dialog imposibil. Tragicul nu este orice „rău“. El este răul care deschide un orizont al binelui în stăruință; o nouă stare. Creezi o nouă stare prin simpla stăruință.

Zece ani mai târziu, după ce citise Jurnalul de la Păltiniș și aflase că autorul debutase cu o carte despre tragic, Cioran i-a spus acestuia: „S-ar putea să plătiți cândva acest debut. On peut pas écrire impunément sur le tragique“.

Traducere de Adina Avramescu

„Activități britanice clandestine în România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial este prima monografie care examinează activitatea SOE (Special Operations Executive – organizație căreia Churchill îi încredințase misiunea „să dea foc Europei“) și MI6 (agenția de spionaj a Marii Britanii) pe toată durata războiului. Ministerul de Război britanic a crezut că Germania va căuta să-și impună voința asupra Europei de Sud-Est înainte de a-și îndrepta atenția către Europa Occidentală. Dată fiind poziția geografică a României, Marea Britanie nu-i putea oferi mare lucru. Realitatea dură a relațiilor româno-britanice era prezența incomodă a Germaniei: oportunitatea, proximitatea industriei și logistica aprovizionării vorbeau în favoarea celui de-al Treilea Reich. La fel stăteau lucrurile, desigur, și în privința chestiunilor militare și economice. În aceste împrejurări, britanicii au ajuns la concluzia că singura lor armă împotriva ambițiilor germane în țările intrate în orbita lui Hitler erau operațiunile militare subversive și o încercare concomitentă de a scoate România din alianța ei cu Germania.“ – Dennis Deletant

Traducere de Maria Magdalena Coresciuc

„Școala din 2050 nu se va mai ocupa de cunoștințe, ci de creiere. Cei trei piloni ai școlii – conținutul, metoda, personalul – trebuie reconsiderați. Mai întâi, vor trebui reabilitate științele umaniste și cultura generală, deoarece concurența cu mașinile în ceea ce privește materiile tehnice va fi în curând inutilă. Apoi, vor trebui personalizate sistemele educaționale, în funcție de caracteristicile neurobiologice și cognitive ale fiecărui elev. În fine, vor trebui aduși în școli specialiști în domeniul neuroștiințelor, deoarece profesorul din 2050 va fi în primul rând un expert în «neurocultură». Introducerea tehnologiilor NBIC, în scopul de a îmbunătăți tehnicile educative, va cere în același timp și o reflecție neuroetică temeinică: nimeni nu dorește ca școala să devină o instituție neuromanipulatoare. În fața provocării lansate de generalizarea inteligenței artificiale, este nevoie urgentă de a demara modernizarea educaţiei. Numai așa vom contrazice profeția lui Bill Joy, cofondator al companiei Sun Microsystems, care în anul 2000 prevedea că «viitorul nu va avea nevoie de noi».“ – Laurent Alexandre

„Guvernul României și alianţa din care provine și-au dovedit de atâtea ori fascinaţia pentru selecţia negativă, încât nu mai poţi nici măcar să te revolţi. Ilie Mario Rafael e doar un nume din dosarul pe care scrie cu litere mari «Cultura sfidării». De ce-l numește premierul într-o asemenea funcţie? Pentru că poate. Codrin Ștefănescu a lămurit deja dilemele pricinuite oamenilor onești de abuzurile puterii PSD. «Pentru că putem» e, din acest punct de vedere, o lozincă mult mai aproape de natura adevărată a partidului decât «Îndrăznește să crezi». «Pentru că putem» e o sinteză a bunului-plac și a dispreţului pentru lege, pentru normalitate și pentru respiraţia europeană a ţării.
De ce păstraţi penali în funcţii publice? Pentru că putem. De ce numiţi în funcţia de secretar general al guvernului un om trimis în judecată pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat și fals în declaraţii în formă continuată? Pentru că putem. De ce numiţi în funcţia de consilier personal al premierului un condamnat la opt ani cu executare? Pentru că putem. De ce numiţi ca ministru al tineretului și sportului o tânără specializată în campanii publicitare pentru spirtoasele familiei? Pentru că putem. De ce numiţi ca premier un om incapabil să se exprime cursiv în propria sa limbă și cu atât mai puţin într-o alta? Pentru că putem. De ce forţaţi ordonanţe care să-i scape pe marii vinovaţi din PSD de pușcărie? Pentru că putem. De ce vă bateţi joc de oameni și de ţară? Pentru că putem.
Și pot. Chiar pot. Fără să-i intereseze cum ne privește Occidentul, fără să se gândească la altceva decât la propria lor piele, fără urmă de consideraţie pentru naivii și disperaţii care le-au luat de bune promisiunile și i-au adus la putere.“ – Radu Paraschivescu

Această carte nu se dorește o incursiune în dreptul dogmatic, ci încearcă să ofere câteva posibile (fără îndoială, nu singurele posibile) răspunsuri la întrebarea fundamentală evocată. Analiza pe care autoarele o pro¬pun este deci meta-conceptuală, căci ea transformă dreptul ca fenomen epistemic (drept – disciplină), hermeneutic (drept – interpretare) și social (drept – cultură) în propriul obiect de studiu, interesându-se, printre altele, cum se predă dreptul, în special în tradiția roma¬no-germanică, cum este gândit dreptul, mai ales de cei care îl cercetează, și cum se poziționează dreptul în raport cu societatea pe care o reglementează.

Explorând miturile africane, grecești, indiene sau chineze, Eliade consideră că experiența sacrului este universală, constitutivă omului, fiind cea care conferă lumii semnificația sa. În această privință, Făurari și alchimiști este o introducere excelentă în gândirea și opera marelui erudit.

„...O carte despre mine şi timpul pe care l-am străbătut: un timp în ebuliţie, bulversat de vântul bătând mereu din altă direcţie a istoriei, spulberând sensurile, dar nu şi încăpăţânarea mea de a le înţelege." (Ana Blandiana)

Traducere de Nina Façon, revăzută și adnotată de Monica Fekete
Prefață de Gian Mario Anselmi
Cronologie de Smaranda Bratu Elian

Lucrarea lui Machiavelli, adevărată piatră de hotar ce marchează întemeierea teoriei politice moderne, este rezultatul asimilării de către ilustrul florentin a unei seculare cugetări asupra istoriei, dar mai ales al experienţei sale politice şi diplomatice nemijlocite, în calitate de cancelar al Republicii Florentine. Ambele l-au condus spre o nouă şi revoluţionară gândire a fenomenului politic: ea pleacă de la analiza realităţii de fapt şi de la o antropologie desublimată, prin care Machiavelli trece peste pragul epocii sale şi păşeşte în modernitate.
Această carte, iubită şi totodată hulită de suverani, jurişti şi filozofi, a influenţat covârşitor gândirea politică modernă, păstrându-şi actualitatea şi, deopotrivă, caracterul neliniştitor.

Introducere de John Dicey
Traducere de Ianina Marinescu

După ce a ajutat milioane de oameni să se lase de fumat, de alcool, de droguri, de jocurile de noroc și să renunțe la cheltuielile nechibzuite, metoda ușoară a lui Allen Carr abordează acum problema dependenței de zahărul rafinat și de carbohidrații procesați.
În lumina ultimelor statistici, nu mai există nici o îndoială că în zilele noastre lumea este cuprinsă de o epidemie globală de obezitate și diabet de tip 2. Cei mai mulți dintre noi cădem în capcana zahărului înainte să ne dăm seama. Încă din copilărie ajungem să vedem în dulciuri o răsplată și să credem că sunt esențiale pentru a obține energie. Zahăr bun, zahăr rău ne ajută să înțelegem adevărul și ne oferă o metodă sigură pentru a elimina complet și definitiv zahărul și carbohidrații din alimentație, fără sentimentul că ne privăm de ceva și fără să apelăm la voință.
Urmând metoda ușoară, vom avea o condiție fizică mai bună, mai multă energie, un stil de viață mai sănătos și mai fericit.

Sub aparența unui scriitor veleitar, în prezent pensionar inofensiv, retras într-o existență banală, Septimiu Făcăleanu ascunde un trecut întunecat, de milițian și paznic la penitenciarul din orașul S. Prins în mașinăria cinică, necruțătoare a presei, acceptă să-şi dezvăluie adevărata poveste, participând la o discuție televizată cu câțiva foști deținuți politici. Confesiunea lui va declanșa o avalanșă de reacții a unor foști torționari, care vor fi exploatate pe larg de întreaga presă românească, adâncind criza morală a celui care, din vanitate, acceptase șarada jurnalistică.

„Cu mulți ani în urmă, am avut o discuție pasionantă cu un cunoscut istoric al comunismului despre un fel de maladie misterioasă, pe care, iată, o definesc abia acum, în titlul unui roman, drept «sin¬dro¬mul Stavroghin». Acest personaj din Demonii lui Dostoievski m-a fascinat și, într-un fel, mă obseda de multă vreme. Stavroghin cel măcinat de propria luptă interioară, incapabil să se decidă între extazul binelui și hăul înspăimântător al răului satanic, chinuit de imposibilitatea unui echilibru între bine și rău. Azi, cred că știu ce îl înfricoșa pe Stavroghin: nu neputința lumii de a empatiza cu remușcarea lui, ci propria neputință de a traversa deșertul mântuirii. Dacă ai practicat răul până la un punct, întoarcerea la bine nu poate fi altceva decât parcurgerea în sens invers a aceluiași drum demonic. Nu te poți mântui pe căi lăturalnice. A căuta drumuri lăturalnice pentru mântuire e o lașitate la fel de mare ca aceea de a refuza să te pocăiești. Dacă aș fi torționar pocăit în căutarea mântuirii, aș fugi mai ales din calea celor dispuși să mă ierte prea ușor și m-aș ascunde mai ales de aceia care mă aplaudă pentru curajul meu.“ – Alina Pavelescu

Şi am spus da, continuarea cărții Mănâncă, roagă-te, iubește, care a făcut-o celebră pe Elizabeth Gilbert, a fost tradusă în numeroase limbi și a figurat pe listele de bestselleruri din SUA și multe alte țări. Mănâncă, roagă-te, iubește… și mai departe? Elizabeth Gilbert s-a căsătorit cu iubitul ei brazilian, întâlnit în Bali. De fapt, Liz și Felipe, traumatizați amândoi de divorțurile prin care trecuseră, își juraseră să nu se mai căsătorească niciodată. Au fost obligați s-o facă – au fost practic condamnați la căsnicie de autoritățile americane de frontieră – doar pentru a putea rămâne împreună pe teritoriul Statelor Unite. La ceremonia de nuntă în cerc restrâns care s-a petrecut într-un orășel liniștit din New Jersey, Liz a spus da. A spus-o din toată inima. Dar pentru asta a trebuit să-și învingă, încetul cu încetul, enorma reticență față de căsătorie. Și a făcut-o în stilul ei: timp de aproape un an, călătorind cu Felipe prin Asia de sud-est, s-a documentat asupra căsătoriei. A încercat prin orice mijloace – lecturi, discuții cu tot felul de oameni, apel la experiența familiei – să se împace cu bătrâna instituție înainte de a-i trece încă o dată pragul. Iar pe drum a descoperit o seamă de fapte interesante despre căsnicie, pe care le împărtășește cititorilor cu hazul, inteligența și compasiunea ei caracteristice. Dincolo de aceste „inserții so-cio-istorice“, cum le numește autoarea, cartea lui Elizabeth Gilbert este o celebrare a iubirii, cu toate consecințele și complexitatea pe care dragostea adevărată, în lumea adevărată, le atrage după sine întotdeauna. Mănâncă, roagă-te, iubește, bestseller New York Times • traduceri în 30 de limbi • 10 milioane de exemplare publicate în lume • film cu Julia Roberts și Javier Bardem un fenomen cultural american

În sfârşit, cei mici primesc răspunsuri la cele mai mari întrebări ale lor. Şi nu de la oricine, ci de la nişte oameni foarte importanţi!

Copiii au un talent nemaipomenit să pună întrebări încuietoare: De ce e marea sărată De ce nu pot să mă gâdil singur? Cine a scris prima carte? De unde vine binele? Cum se îndrăgostesc oamenii? De ce nu putem trăi veşnic?şi multe altele. Nu e deloc uşor să le faci faţă şi să le dai răspunsuri potrivite pentru vârsta lor. Această carte este o colecţie de peste o sută de întrebări trimise chiar de copii pentru a primi răspunsuri din partea unor specialişti cunoscuţi şi apreciaţi dintr-o mulţime de domenii: oameni de ştiinţă, scriitori, filozofi, vedete de televiziune, sportivi, muzicieni. Răspunsurile lor, unele elaborate şi documentate, altele jucăuşe şi provocatoare, au, toate, o calitate esenţială: desluşesc numeroase probleme importante ale vieţii şi ale lumii în care trăim traducându-le pe înţelesul copiilor. O carte care-i va face şi mai curioşi pe viitorii oameni importanţi şi-i va scoate cu siguranţă din încurcătură pe părinţii asaltaţi de curiozitatea lor!

Traducere de Elena Drăgușin-Richard

Creativitatea este o trăsătură umană definitorie, iar explorarea originii acesteia ne poate ajuta să ne înțelegem mai bine ca indivizi și ca specie. Reflectând asupra dezvoltării cognitive a omului și asupra relației dintre știință și disciplinele umaniste, marele biolog E.O. Wilson așază într-o nouă lumină aspecte ale ființei noastre – precum capacitatea de a folosi limbajul, înclinația către poveste sau gustul pentru artă – fără de care apariția omului modern nu ar fi fost posibilă. Originile creativității umane este, astfel, o carte care, prin întrebările ei provocatoare, ne hrănește dorința de a ne cunoaște și de a ne descoperi afinitățile cu lumea naturală.

„În Originile creativității umane, Wilson pledează pentru îngemănarea științei cu disciplinele umaniste și pentru instaurarea unui «al treilea Iluminism» menit să redescopere natura umană în toată complexitatea ei“. – Publisher's Weekly

„Creativitatea reprezintă căutarea firească a originalității. Omenirea este împinsă înainte de dragostea instinctivă pentru noutate: descoperirea unor entități și procese noi, rezolvarea vechilor probleme și dezvăluirea altora noi, surpriza estetică provocată de datele și teoriile neașteptate, plăcerea vederii unor chipuri noi, fiorul identificării unor lumi necunoscute. Judecăm creativitatea prin măreția răspunsului emoțional pe care îl provoacă. O regăsim în adâncurile minții noastre și dincolo de noi, când ne imaginăm realitatea de pe tot cuprinsul universului. Orice țel atins duce către alte țeluri, iar căutarea nu se oprește niciodată." - E.O. Wilson

Traducere de Tudor Călin Zarojanu

„Lumea viitorului va fi o luptă încă mai istovitoare cu limitele inteligenței noastre, iar nu un hamac confortabil în care să lenevim, așteptând să fim serviți de sclavii noștri roboți." - Norbert Wiener

Norbert Wiener, numit, pe drept cuvânt, părintele ciberneticii, și-a sintetizat ideile și perspectiva asupra noii științe în această carte-testament, care pune în lumină punctele de coliziune dintre cibernetică și întrebările fundamentale ale religiei.
Dumnezeu şi Golemul este o carte cu valențe profetice, care ne proiectează într-un viitor distopic, unde inteligența artificială va schimba dramatic evoluția umanității. Dacă Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea sa, atunci robotul nu este și el o creație după chipul și asemănarea omului? Să fie omul ucenicul vrăjitor care și-a devansat deja Creatorul, dar care, la rândul său, este predestinat să fie depășit de propria creație, un golemmodern? Întrebările formulate de Wiener sunt, astăzi, mai actuale ca oricând.

Cu o prefaţă a autorului la ediţia românească
Traducere de Doru Căstăian

Cine a spus prima dată că politica este arta compromisului? Alin Fumurescu pornește de la această întrebare pentru a scrie prima istorie conceptuală a noțiunii. Îmbinând analiza istorică cu o cercetare amănunțită despre utilizarea termenului în textele canonice ale filozofiei politice, din Antichitate și Evul Mediu până în secolul al XVIII-lea, volumul investighează de ce ideea de a face un compromis este conotată pozitiv sau negativ în două mari culturi: cea britanică, respectiv cea franceză. O mai bună înțelegere a noțiunii de compromis și a sensului ei în istorie ne ajută să vedem mai bine ce înseamnă cu adevărat reprezentarea politică și care ar trebui să fie relația dintre oameni și spațiul politicii. Amplu documentată și scrisă cu multă limpezime, cartea lui Alin Fumurescu este o resursă valoroasă atât pentru filozoful politic sau pentru istoricul ideilor, cât şi pentru nespecialistul dornic să se înarmeze intelectual pentru spațiul atât de divers şi tensionat al lumii de azi.

Ilustrații de Laetitia Zink
Traducere de Maria Magdalena Coresciuc

Bucuriile de împărtășit cu ceilalți, despărțirile mai lungi sau mai scurte, temele de zi cu zi, masa în familie, ora de culcare, micile sau marile neplăceri de la școală, gelozia, timiditatea, curajul în fața necunoscutului… iată doar o mică parte dintre situațiile cu care un copil are de-a face zilnic și pe care un părinte trebuie să le gestioneze cu tact, abilitate și cuvinte potrivite.

Așadar, ce să le spunem și ce să nu le spunem copiilor noștri?
Ce cuvinte să folosim pentru a-i încuraja? Dar pentru a-i convinge de toată dragostea noastră?
Ce repere să le dăm în viață pentru a-i ajuta să-și dezvolte personalitatea?

Această carte esențială în anii de formare ai copiilor le oferă părinților un întreg arsenal de fraze-cheie menite să detensioneze situațiile încordate fără să-i contrazică sau să-i culpabilizeze pe cei mici, încurajându-i, în schimb, să aprecieze valori precum binele, frumosul, respectul față de sine și față de ceilalți, libertatea și independența – temelia pe care se clădește încrederea în sine și în forțele proprii.

Relatări culese și editate de Irina Nicolau și Theodor Nițu

„Ceea ce îţi taie respiraţia în aceste pagini este să vezi în ce măsură comunismul a fost o crimă organizată la adăpostul legii şi legitimată prin minciună. Comuniştii apar ca bandiţi legalişti. Ca orice bandiţi, ei înjură, bat, torturează, omoară, numai că pentru cele mai teribile atrocităţi ei au legi. Dinţii se smulg în numele poporului, iar «bandiţi» şi «duşmani ai poporului» sunt cei schingiuiţi, şi nicidecum călăii. Pentru judecătorii-bandiţi, pentru anchetatorii-bandiţi, pentru gardienii-bandiţi, pentru toţi aceştia şi pentru crimele lor – nu există legi. Ei sunt legea şi ei comit crimele în numele legii lor.“ – Gabriel Liiceanu

„Uite aşa-mi vin în minte... cum mi-au băgat ochelari d-ăştia de tablă, ferească Dumnezeu să ştiţi ce-i asta, şi m-a luat de braţ, că nu vedeam nimica pe coridor. Şi, ori că mi-a pus el piedică, ori m-am împiedicat - că am venit pă brânci, aşa, jos. Şi el mi-a dat cu bocancu aici, în coastă. Trăieşte în Piteşti. [...] El are burtă şi eu m-am uscat, că mă vedeţi cum sunt, numai piele şi os. Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea - n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine şi tot chinu cu care m-a chinuit hoţii ăştia...“ – Elisabeta Rizea

Manualul este conceput pe baza unei structuri modulare ce presupune un tip gradual de predare. Noutatea acestui manual consta, in primul rand, in alternanta echilibrata a textelor laice cu cele ale Noului Testament.

Ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Marius Chivu

„Amintirile, anecdotele, portretele, întotdeauna foarte calde, făcute de tânărul Petre Stoica oferă, indirect, câteva priviri asupra unui mediu literar, în special al anilor ’50, pe cât de nefast, prin dogmatismul realismului socialist, pe atât de complex prin amestecul de impostori, oportunişti politic şi reale personalităţi culturale, artişti insoliţi, supravieţuitori ai lumii de dinainte de război. Prin amintirile sale în tonalităţi nostalgice cu tuşe de umor se perindă sute de scriitori, traducători, gazetari, pictori, actori, dând astfel imaginea unei lumi vii, populate cu nenumărate personaje, nu rareori contradictorii în destinele lor aflate sub vremuri nu tocmai prielnice.
Însemnările cultivatorului de mărar sunt o addendă a poeziei sale. Preocupările, personajele, stările sunt aceleaşi. Prozaismul său melancolic şi plin de umor se manifestă aici din plin, cartea fiind o relatare şi totodată un elogiu al lucrurilor banale, al dialogurilor cazuale şi al muncilor cotidiene, lipsite de grandoare, «de la ţară». În afara unor note de lectură, jurnalul e despre nimic, lăsând însă viaţa să-i pătrundă pe fiecare pagină.“ – Marius Chivu

Afectat de o stare de insomnie prelungită, un tânăr pasionat de matematică experimentează stări la limita halucinației, în care câteva elemente revin obsesiv: liftul din blocul în care locuiește împreună cu mama lui, câinii pe care un bizar dresor îi pune să facă salturi sinucigașe, o fată de care se îndrăgostește și care apare în cele mai neașteptate locuri. Când după mai multe încercări reușește să se angajeze, instituția se dovedește una aproape kafkiană, iar colegii de serviciu și șefii par să facă parte dintr-o conspirație secretă. Senzația că nici mașina de dormit pe care începe să o folosească la sfatul medicilor nu e altceva decât o modalitate de a-l controla îl face să se afunde într-o lume a obsesiei și nebuniei. Investigarea realității, survolarea limitei dintre vis, halucinație și ceea ce se petrece cu adevărat sunt de fapt pretexte care camuflează adevăratele frământări ale personajului, legate de traume nedepățite, dezamăgire, obsesia fericirii complete, teama de sfârșit.

„Liftul este un roman care s-a așternut aproape singur pe hârtie în intervalul unui an. Ideea mi-a venit aflând că cei doi colegi cu care lucrez într-un laborator de fiabilitate (facem teste pentru produse Huawei) au primit amândoi câte o mașină de dormit concepută pentru persoanele care suferă de apnee (blocaje respiratorii în timpul somnului). Aparatul costă câteva mii de dolari, dar cheltuiala este rambursată aproape în totalitate de guvern (după ce în prealabil pacienților li se face o polisomnografie, o investigație complexă într-un laborator în care pacienții sunt monitorizați în timp ce dorm). Există o mască făcută la comandă pentru configurația feței tale, un tub cu oxigen, senzori de presiune, un motor silențios care asistă pacientul cu un influx de aer numai atunci când e necesar. Mi s-a părut fantastică opțiunea de a conecta mașina wireless pentru trimiterea datelor de evoluție a somnului către baza de date a doctorului specialist în tulburări de somn. Tot ce mi-a rămas de făcut a fost să mă privez intenționat de somn timp de un an, să-mi fac și eu rost de o mașină de dormit și să scriu.“

Prefață de Ioana Pârvulescu

Antologie cu texte de Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghiţescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiţă

„Rari oamenii unei singure case, aşa cum sunt oamenii unei singure iubiri! Cei mai mulţi ne mutăm de multe ori, de-a lungul vieţii şi, de la o singură casă luată cu noi la prima plecare, ajungem, cu timpul, după toate peregrinările prin lumea mare, să purtăm înăuntrul nostru un adevărat orăşel plin de poveşti, aşa cum este şi cel ridicat de la sine în aceste pagini. Oare nu te simţi acasă în orice carte bună, adică liber şi în acelaşi timp ocrotit, niciodată supravegheat, dar în permanenţă vegheat? Din fericire, uşile cărţilor nu sunt încuiate. Nici chiar atunci când în carte se află case adevărate, cu uşi adevărate. Cititorului nu-i rămâne decât să le deschidă una câte una, să-şi lase grijile în prag şi, pur şi simplu, să se simtă peste tot şi unde vrea acasă." (Ioana PÂRVULESCU)

Nu-i asa, doamnelor, ca ati dat intotdeauna atentia cuvenita eroinei principale dintr-un roman si ca, daca ar fi sa alegeti, cu ea ati dori sa semanati? Nu-i asa, domnilor, ca eroinei principale i-ati facut reverenta cea mai adanca si ca abia ati remarcat ca langa ea se afla si o insotitoare? Romanul Ninei Berberova rastoarna conventia si lumineaza umbra. Ne obliga sa ne identificam si cu acompaniatoarea, nu numai cu solista, ne face sa intelegem ca umbrele palpita de viata. Si ca incurca povestile de dragoste.

Traducere de Ianina Marinescu

Bun venit la Planetarium!
Acest muzeu este deschis tot timpul şi găzduieşte o uluitoare colecţie de obiecte astronomice, de la cei mai mici sateliţi la uriaşele roiuri de galaxii.
Cât de mare este Universul? Cum s-a format şi ce secrete ascunde?
Intraţi şi exploraţi Universul în toată splendoarea lui!