Cărți

Diana Bădica, Lavinia Braniște, Vitalie Ciobanu, Dan Coman, Bogdan Coșa, Augustin Cupșa, Tudor Ganea, Adela Greceanu, Mihai Mateiu, Ioana Nicolaie, Veronica D. Niculescu, Cosmin Perța, Bogdan Răileanu, Corina Sabău, Sebastian Sifft, Tatiana Țîbuleac

„Am gândit antologia de față ca pe una în care cititorul de astăzi să regăsească, în același loc, o serie din cei mai buni prozatori contemporani, să poată lua contact cu scrisul lor și să decidă dacă vrea să caute mai departe romane, volume de proză scurtă ale lor. Am ales fie autori care au publicat recent cărți cu ecouri bune din partea criticii, dar și a publicului, fie prozatori care au scris la un moment dat o carte valoroasă, s-au afirmat, apoi s-au retras din prim-planul vieții literare – pe aceștia i-am provocat să răscolească prin sertarele lor cu literatură și să scoată la iveală fragmente din textele la care lucrează. Câteva voci sunt deja consacrate, confirmate prin apariția mai multor volume care au avut parte de o bună receptare în presa culturală, de premii și distincții. Alți autori sunt la început de drum, proaspăt debutați cu romane sau volume de povestiri, care au avut de asemenea parte de o bună primire. Textele lor sunt diferite și ca formulă, și ca tema­tică, și rezervă nu de puține ori adevărate surprize. Scopul a fost de a oferi un eșantion reprezentativ din proza care se scrie astăzi, cu principalele ei tendințe, o proză din ce în ce mai diversă și mai plină de provocări.“ – Andreea Răsuceanu

Traducere de LIviu Ornea

Sunt oare numerele o invenție a minții umane, sau o descoperire prin care constatăm existența a ceva din lumea noastră? Altfel spus: ce fel de realitate putem atribui numerelor? Aceasta e problema pe care, cu erudiție și perspicacitate uimitoare, o abordează matematicianul italian Paolo Zellini, urmărind evoluția conceptului de număr de la începuturile legate de religie din Antichitatea indiană, babiloniană și greacă până la opera unor matematicieni moderni precum Cantor, Russell, von Neumann și Turing. Capacitatea numerelor de a crește, trăsătura lor dinamică într-un domeniu aparent static, observă Zellini, este cea care a condus la algoritmii din informatică și, în ultimă instanță, la dezvoltarea tehnicii actuale.

„Nu se poate nega că, încă de la primele sale apariții în civilizații îndepărtate, calculul își demonstrează afinitatea profundă cu practici și cunoștințe de natură diversă. Oricât de sărace ar fi izvoarele, suntem îndreptățiți să credem că matematica și filozofia, geometria și religia, calculul și metafizica descind dintr-o unică, măreață combinație reciprocă originară." - Paolo Zellini

Fotografia de pe copertă: mozaic dintr-o vilă romană, reprezentând figura lui Dionysos, sfârşitul sec. II d.Cr.

Traducere de Tudor Avram

„Există numeroase versiuni ale poveștii creației. Cartea de față prezintă versiunea conformă cu știința modernă. Ea e rezultatul unui efort care a implicat (și continuă să implice) mii de oameni de știință, care pun laolaltă piesele unui imens puzzle, lansând mereu speculații și ipoteze, testând, dezbătând și revizuind. Acești oameni de știință se străduiesc să se asigure că piesele puzzle-uluisunt fiecare în parte coerente și consistente. Dar pentru ca povestea să fie unitară și inteligibilă, piesele trebuie să se și potrivească între ele, de la scara mare a universului la Homo sapiens, la cele mai mici microorganisme și la particulele elementare din care e alcătuită întreaga substanță materială. E o constrângere puternică.
Acestea fiind spuse, nu există nici o versiune «autorizată» sau «oficială» a poveștii științifice a creației. Dacă ar exista, îmi permit totuși să sper că ar semăna poate cu cartea de față. Nu vreau să par melodramatic, însă cred că toate eforturile mele depuse vreme de peste douăzeci de ani în popularizarea științei s-au concentrat în ea.“ – Jim Baggott

Ediție îngrijită, studiu introductiv, cronologie și note de Virginia Barbu

„Însemnările lui Costin Petrescu, excelent portretist, inovator al frescei românești interbelice, constituie o mărturie importantă din timpul primei conflagrații mondiale, un document tragic, dar totodată plin de spirit și de farmec, remarcabil prin acuratețea percepțiilor și a informațiilor înregistrate. Ele reflectă exercițiul atent al vizualității și practica variatelor meșteșuguri stăpânite de autor, precum și convingerea sa morală că «faptele trebuiesc bine amintite, ca nu cumva să se uite vreodată».
Peste un timp care s-a rotunjit, ni se oferă astăzi prilejul acelui «mai târziu, târziu de tot» pe care pictorul Costin Petrescu îl anticipa pentru momentul în care vor ieși la lumină însemnările sale din vremea pribegiei.“ – Virginia Barbu

Pe copertă: Costin Petrescu, Autoportret [1916–1917], ulei pe pânză, nesemnat, nedatat. Colecția Dan Costin Petrescu.

Traducere de Iulia Arsintescu

Dacă societatea noastră tehnologică s-ar prăbuși mâine, supraviețuitorii unui astfel de cataclism vor trebui cel mai probabil să învețe din nou cum să supraviețuiască și cum să reclădească o nouă civilizație. Cartea lui Lewis Dartnell poate fi considerată un adevărat ghid de supraviețuire pe care orice nouă societate postapocaliptică ar trebui să-l folosească. Astfel, prin descrierea fundamentelor tehnologiilor pe care le folosim astăzi, Cunoașterea ne arată, de exemplu, cum să construim un radio și cum să generăm electricitate, cum să producem medicamente și cum să extragem metale și mai ales cum să redescoperim lumea înconjurătoare învățând să ne orientăm după stele. Însă Dartnell nu ne oferă doar informații de bază în vederea reclădirii civilizației, ci descifrează și explică cea mai mare invenție a omului: metoda științifică – fabulosul mecanism ce ne permite să cunoaștem alcătuirea universului și a omului.

„O realizare extraordinară și o lectură grozavă chiar și în caz că civilizația nu se prăbușește. Dar dacă se va prăbuși, această carte va deveni textul sacru al noii lumi, iar Dartnell va fi primul ei mare profet.“ – The Times

„Un imn închinat ingeniozității umane… O lectură fundamentală.“ – New Statesman

„Oamenii care trăiesc în țări dezvoltate s-au detașat de procesele civilizației care le susține viața. Individual vorbind, suntem uluitor de ignoranți în legătură cu principiile de bază care permit producerea de hrană, adăpost, îmbrăcăminte, medicamente, materiale sau substanțe vitale. [...] Dacă vrem să supraviețuim într-o lume postapocaliptică, trebuie să dăm ceasul înapoi și să reînvățăm aceste abilități esențiale.“ – Lewis Dartnell

Traducere de Adelina Piatkowski și Felicia Vanț-Ștef
Selecția textelor, introducere, note și glosar de ALexandrina Nițu
Ilustrații de Mihail Coșulețu

Istoriile lui Herodot sunt o întâlnire cu originile culturii noastre, cu geneza unor concepte ca polis, politică sau democraţie. Putem contempla destinul exemplar al unui popor mic care, deşi dezbinat, va înfrânge cel mai puternic imperiu, dar care, devenit bogat şi puternic, va cunoaşte dezastrul unui război fratricid. Cititorul de azi va putea gusta exotismul Orientului, eternul mister al Egiptului şi nemuritoarea poveste a războaielor cu perşii în paginile care evocă pentru întâia oară epopeea celor trei sute de hopliţi de la Termopile, aroganţa regelui Xerxes sau curajul lui Temistocle la Salamina.

Primele traduceri în limba română – incomplete – ale Istoriilor au apărut la începutul secolului al XIX-lea. Tălmăcirea publicată de Adelina Piatkowski și Felicia Vanţ-Ștef în două volume (1961, 1964) și antologată în această ediţie este prima – și până acum singura – integrală din cultura română.

Traducere de Mariana Mangiulea Jatop

„Citiți-l pe Ivan Stankov! Nu vreau să mă bucur doar eu de descoperirea acestei cărți de o rară, evanescentă și nostalgică frumusețe, care ne aduce-n minte nouă, cititorilor români, când povestirile mitice, spiritualizate, ale lui Ștefan Bănulescu, când lumea prodigioasă a prozelor lui Dan Coman.
Satul de pe malul drept al Dunării, de unde încep și unde sfârșesc cele douăsprezece povestiri, e un Macondo bulgar străbătut de un fior bogomilic. Poveștile mai multor generații de pescari, marinari, muncitori aflați mereu pe drumuri, femei și copii rămași acasă, emigranți în Argentina și Italia se încrucișează în sclipirea constantă și fascinantă a apelor. Glasurile celor vii și-ale celor morți se-amestecă indiscernabil cu marele glas al Dunării, care nu străbate doar pământurile, ci trece literalmente prin trupul fiecărui personaj, despărțind malul său drept de cel stâng. Mi-e greu să-mi aduc aminte de altă scriere în care apa să aibă un glas la fel de copleșitor: sicriele plutesc în gropi pline de apă și refuză să se scufunde, ploile și grindina sunt apocaliptice ca-n scenele de diluviu dantești, oamenii mor mereu în apă și prin apă, iar când Dunărea seacă până la fund ies în procesiuni și se amestecă iar printre cei vii. Vizionarismul cărții se umflă misterios din cel mai arid material: pietrele de râu sunt calde și cresc, femeile miros a pâine caldă, florile de mină evocă orașe îndepărtate. Detaliile sunt apropiate de ochii cititorului ca sub o lupă deformantă. Formulările, din loc în loc, au o grație memorabilă.
Scrisă cu sobrietatea din Dubliners, cartea lui Ivan Stankov dă impresia de soliditate narativă, în ciuda poeziei vădite pretutindeni. În totului tot, Amintiri despre apă e pentru mine una dintre cele mai plăcute surprize din ultima vreme.“ – Mircea Cărtărescu

Traducere de S.G. Drăgan

În 1973, Hannah Arendt devenea prima femeie care conferenția la prestigioasele Gifford Lectures, o serie anuală de conferințe inițiată în 1888 ce urmărește „să promoveze și să răspândească studiul teologiei naturale în sensul cel mai larg al termenului“, îmbinând știința, filozofia și spiritualitatea. Pregătindu-le pentru publicare, Hannah Arendt și-a extins ulterior prelegerile, însă nu a apucat să ducă lucrul la bun sfârșit – cartea despre „Viața spiritului“ ar fi urmat să conțină trei volume: „Gândirea“, „Voirea“, „Judecarea“, dar până la moartea sa bruscă în 1975 a reușit să le finalizeze doar pe primele două, publicate postum, în 1978, sub titlul The Life of the Mind. The Groundbreaking Investigation on How We Think. O vastă și pătrunzătoare investigație despre activitățile mentale fundamentale din viața contemplativă a omului, despre tot ce se petrece pe invizibilul „tărâm al gândirii“ (cum îl numea Kant), Viața spiritului poate fi socotită încununarea finală și măreață a gândirii Hannei Arendt și totodată o moștenire bogată și provocatoare pentru gândirea generațiilor viitoare.

„Cartea cea mai fascinantă și mai stimulatoare scrisă de Hannah Arendt. Cititorul învață din ea molipsindu-se de perplexitățile pe care autoarea le-a trăit atât de adânc.“ – The New York Times Book Review

„O inteligență înflăcărată și deopotrivă umană care-și pune problema fundamentală a modului cum lucrează spiritul.“ – Newsweek

Traducere de Eugen Popa

„Lumea era doar cât valea noastră. Oamenii urcau până la păşunile alpine, să aducă fân. Mai departe de atât nu mergeau.“
Reinhold Messner a mers de la bun început mai departe decât ceilalţi. La 20 de ani se număra printre cei mai buni alpiniști din Europa. E considerat astãzi ultimul mare explorator al timpurilor noastre.
Ce anume îi dă aripi acestui om care învinge în tot ce-și propune să facă? De unde găsește mereu puterea de a se redescoperi? În această carte, Reinhold Messner vorbeşte despre ținuturile natale din Tirolul de Sud, despre familia sa, despre prietenie şi egoism, despre eşec şi despre instinctul lui de a face întotdeauna ce e corect.

Reinhold Messner este primul alpinist care a urcat pe toți cei 14 optmiari, cu echipament minimal și fără mască de oxigen. 
A traversat pe jos Antarctica și Groenlanda, Tibetul și deșerturile Gobi și Taklamakan. 
A atins primul vârf montan la vârsta de 5 ani. 
Primul alpinist care a urcat singur pe Everest. 
În prima lui expediție pe un optmiar, Nanga Parbat, și-a pierdut fratele. I-au fost amputate 6 degete de la picioare ca urmare a degerăturilor. 
Este primul alpinist care a urcat cei mai înalți munți de pe toate cele 7 continente. 
Apare de 9 ori în Cartea Recordurilor.

Ediţie revăzută şi adăugită
Ilustraţii de Ivan Bilibin
Basme culese de Aleksandr Afanasiev
Traducere de Passionaria Stoicescu şi Andrei Ivanov

Printre cele mai îndrăgite cărţi ale copilăriei, Pana lui Finist Şoimanul. Basme fantastice ruseşti apare într-o ediţie nouă, revăzută şi îmbogăţită cu trei basme inedite, însoţite de minunatele desene ale lui Ivan Bilibin, unul dintre marii ilustratori ruşi ai secolului XX.

„Dumnezeu mi-e martor pentru cât de mult îmi doresc să vă devină simpatic, în cele din urmă, personajul închegat de textele cuprinse în această carte!
Recitind amintirile adunate aici, am înțeles cât de mult m-am amăgit cu înțelepțirea, mai precis cu asumarea stoicismului împletit cu învățăturile din Paterice, Filocalie și biblioteca moralismului asiat-european. În fond, Andrei Pleșu are dreptate: e ușor să faci apologia îmbătrânirii, în linia Noica–Paleologu, atunci când nu te doare nimic. Mi-a fost dat să înțeleg întristător și de fapt inutil de târziu verdictul lui Aristotel cum că fericirea nu constă în prezența plăcerii, ci în absența suferinței.“ – Dan C. Mihăilescu

Traducere de Cristina Cioabă și Liliana Donose Samuelsson

„Gândurile nu sunt periculoase pentru simplul motiv că gândirea însăşi este o întreprindere periculoasă… Cred că a nu gândi este şi mai periculos.“ – Hannah Arendt

Convorbirile reunite în acest volum se întind de-a lungul unui deceniu, între 1964 şi 1973, când Hannah Arendt a acordat ultimul său interviu. Gânditoarea americană de origine germană abordează în ele o mare varietate de teme: de la situaţia politică în urma celui de-al Doilea Război Mondial la statutul refugiatului în lumea contemporană; de la ecourile reportajului privitor la procesul lui Adolf Eichmann la mişcările studenţeşti din anul 1968 în SUA şi Europa; de la afacerea Watergate şi Războiul de Yom Kippur la situaţia statului Israel şi identitatea evreiască în zilele noastre. În ciuda acestei diversităţi, răspunsurile sale se remarcă întotdeauna prin coborârea la esenţe, în căutarea trăsăturilor definitorii ale fenomenelor lumii contemporane. Cititorul va recunoaşte astfel pretutindeni adânca înţelegere, curajul intelectual şi intransigenţa gândirii celei care a pus în lumină pentru prima dată înrudirea fundamentală a celor două sisteme totalitare ale secolului XX: nazismul şi comunismul.

„Trăim încă în lumea Hannei Arendt… Greu de găsit între gânditorii secolului XX unul care să ne fie mai necesar pentru a ne călăuzi printre dilemele secolului XXI.“ – Adam Kirsch, The New Yorker

Ilustrații de Page Tsou
Design de Winsome d'Abreu
Text de Kate Baker

Traducere de Cristian Negoiță

Paginile 32–33 au fost preluate şi adaptate de la Astronomical Society of the Pacific’s UAYF, după o idee popularizată de Carl Sagan

Un nou festin vizual de la ilustratorul premiat Page Tsou, autorul compendiului De la mic la mare. Atlasul minunilor lumii

Te-ai întrebat vreodată cât de mare e un dinozaur în comparaţie cu piramidele din Egipt? Dar cât de întinsă este Calea Lactee pe lângă cea mai apropiată galaxie, Andromeda? Imagini detaliate desenate la scară, o bogăţie de informaţii şi neaşteptate analogii vizuale te vor ajuta să înţelegi cât de mici sau de mari, cât de aproape sau de departe sunt în realitate toate cele ce ne înconjoară.
Aruncă o privire şi explorează universul de la cel mai mic grăunte de nisip până la marginile lumii cunoscute.

Traducere de Șerban Broché

Ediţie cu 80 de desene documentare de Mihail Coşuleţu şi Simona Vilău, 40 de ilustraţii alb-negru şi 55 de ilustraţii color

„În umbra civilizaţiei majore, înainte ca aceasta să dispară la rândul ei, câte alte culturi n-au pierit fără urmă! Această imensă dramă e astăzi trăită de mulţi cu nespusă intensitate. Trebuie să aparţii unei asemenea culturi pe cale de a se stinge, sau care moare chiar înainte de a înflori, pentru a inţelege nesfârşita disperare a acelora care asistă neputincioşi la dispariţia inexorabilă a celor mai preţioase valori ale lor. Cu fiecare cultură care moare, o floare unică se vestejeşte pentru a nu mai renaşte, o mireasmă incomparabilă se risipeşte pentru totdeauna. Există comori de înţelepciune şi poezie în cele mai mici idiomuri, ca şi în concepţia despre lume a celui mai mic trib destinat dispariţiei. Toate sunt pierdute – pierdute pentru totdeauna şi pentru toţi. În viaţa popoarelor, ca şi în toată Creaţiunea, ceea ce izbeşte cel mai mult şi scandalizează într-adevăr spiritul este risipa Naturii. Cei care astăzi sunt privilegiaţi şi aparţin culturilor majore pot încă să se legene în iluzia perenităţii lor. Dar până când? Ce rămâne din Egiptul antic, din Mesopotamia, din Creta, din Mexic şi Peru? Şi cum am putea avea asigurarea că rasa noastră trufaşă, care de veacuri îşi întinde dominaţia asupra neamurilor şi lucrurilor toate, nu va cădea şi ea, odată, în toropeală şi apatie?“ (Neagu DJUVARA)

Dragă prietene, mulţumesc pentru carte, a cărei actualitate mă frapează mai mult decât atunci când am citit-o în manuscris. [...] Ascensiunea „marginalilor" a devenit în câţiva ani un fenomen evident pentru orice om care gândeşte, şi chiar pentru cetăţeanul obişnuit. „Centralii" sunt terminaţi, şi ei o simt. Oboseala psihologică este într-adevăr trăsătura fundamentală a acelor civilizaţii al căror vid interior se acomodează cu utopiile şi cu psihanaliza. Noi venim dintr-o ţară barbară ca să deplângem soarta celor aflaţi în primejdie şi fericiţi de a fi în primejdie. Doresc ca lucrarea dumitale să suscite ecoul meritat şi îţi trimit toată prietenia mea. (Emil CIORAN)

Studiul despre Kant din 1943 al lui Noica este reeditat acum pentru prima oară, şi astfel seria de autor publicată la Humanitas devine completă. Noica nu se mărgineşte la interpretarea primei Introduceri ‒ căreia îi dă şi o traducere ‒ la Critica judecării, ci face analiza întregului sistem critic kantian, ale cărui trepte sunt Critica rațiunii pure, Critica rațiunii practice și Critica judecării. Cititorul care vrea să-l înţeleagă pe Kant are în această carte cea mai bună introducere în filozofia sa, scrisă cu simplitatea şi farmecul caracteristice lui Noica.

„În sistemul kantian stăruie o criză pentru că în dreptul puterii de judecată se înscrie un gol, pe care gândirea lui Kant nu va putea niciodată să-l închidă. De ce nu-l închide? Pentru că puterea de judecată n-are doctrină. Şi de ce n-are doctrină? Pentru că nu atinge legea. Dar de ce nu atinge legea? Pentru că nu e îngrădită.
Pentru întâia dată că întâlneşte, sub o formă oricât de palidă, neîngrăditul, gândirea lui Kant îşi pierde echilibrul. Ea n-avea dimensiunile vieţii spiritului, adică ale infinităţii. Le avea pe cele ale mărginirii. Şi de aceea a fost posibilă filozofia şi după Kant.“ – Constantin Noica

Doi studenți la Litere, pasionați de poezie și de plimbări printr-un Sibiu mitic, trăiesc o poveste de dragoste care rescrie harta orașului lor. Măcinați de maladii stranii, el de o inexplicabilă decorporalizare, care îl face să devină transparent la orice emoție mai puternică, ea de o sensibilitate exacerbată, care are consecințe dintre cele mai dramatice, cei doi înaintează permanent pe granița subțire dintre normalitate și angoasă existențială dusă la extrem, alimentată cu alcool, discuții literare și dragoste fizică. Câteva toposuri exemplare apar pe această hartă a unui Sibiu magic, a cărui isto¬rie în straturi se revelează de-a lungul cărții: apartamentul ticsit de cărți unde locuiesc cei doi, Graalajul, un misterios local supranumit și „subpământa“, catedralele și străzile labirintice ale orașului.

Ediție îngrijită de Silvia Irina Zimmermann

„Pornind de la dragostea Reginei Elisabeta pentru cultura populară românească, pe care a demonstrat-o din belşug atât prin activitatea literară şi de traducere, cât şi prin prezenţa ei, îmbrăcând portul naţional la Curtea Regală, în călătoriile prin ţară şi în străinătate, volumul de faţă se doreşte a fi o mică antologie a istoriei României repovestită pentru copii, unind povestea luptelor ţării cu legendele româneşti îndrăgite deopotrivă de regină şi de poporul român, de prin veacuri şi până în zilele noastre.“ – SILVIA IRINA ZIMMERMANN

„Nu pot decât să-i fiu recunoscător dnei Marinela V. Ardelean pentru efortul său, mereu reiterat, de a face cunoscut profilul românesc al oenologiei europene. Cititorul, localnic sau străin, află tot ce nu ştia, sau ştia vag, despre un patrimoniu care îşi merită locul printre valorile protejate ale civilizaţiei noastre. Inventarul e amplu şi alcătuit cu acribie, autoarea are toate calităţile unui comunicator eficient: expertiză (globală şi circumstanţială), hărnicie inteligentă, profesionalitate pragmatică, farmec personal. Mai în glumă, mai în serios, ea reuşeşte, prin acest volum, ceea ce nu reu¬şeşte istoria contemporană: unificarea spaţiului românesc, consemnarea continuităţii dintre spaţiul de dincoace de Prut şi cel al Republicii Moldova. Avem ce bea, avem ce citi, avem ce visa. Un cuvânt de laudă şi pentru ţinuta grafică a cărţii: avem şi ce privi! Lectură plăcută! Noroc!“ – Andrei Pleșu

„I can only thank Mrs Marinela V. Ardelean for her effort, always reiterated, to make the Romanian profile of European oenology known. The reader, local or foreign, finds out everything he did not know, or he barely knew, about a patrimony that deserves its place among the protected values of our civilization. The inventory is extensive and rigurous, the author has all the qualities of an efficient communicator: expertize (global and circumstantial), intelligent workmanship, pragmatic professionalism, personal charm. As a joke, but not really, she succeeds, through this volume, where contemporary history fails: the unification of the Romanian space, marking the continuity of the space between this side of the Prut and the Republic of Moldova. We have what to drink, we have what to read, we have what to dream of. A word of praise for the graphic outfit of the book too: we also have what to look at! Enjoy your reading! Cheers!“ - Andrei Pleșu

Traducere de Mircea Ivănescu
Revizuire, tabel cronologic şi îngrijire de ediţie de Monica-Maria aldea

„Poate ca Musil, scriind epocalul său roman, are «un ochi în plus». «Epocal» nu e folosit aici numai în sensul unei performanțe artistice fără precedent, ci, urmând etimologia cuvântului (epoché – «oprire», «punct de la care începe coborârea»), în sensul suspensiei care preceda orice turnantă a istoriei. Ce se întâmplă când oamenii ajung să stea călare pe hotarul a două epoci? Robert Musil a descris, cu o sută de ani înainte de a începe, epoca în care trăim.
Ulrich, «omul fără însușiri», este tânărul care ar fi putut fi genial, dar care își pierde năzuința de a fi din clipa în care află că a intrat într-o lume în care «geniali» pot fi și caii de curse, și boxerii, și tenismenii. În romanul lui Musil, tema prostiei invadează prim-planul scenei, dar tema ascunsă a romanului, opusă celei a prostiei, este tema genialității pierdute. Printre altele, Ulrich devine «omul fără însușiri» pentru că noua epocă în care istoria intră pe nesimțite îi sustrage criteriile genialității.
Trăind pe ruinele vechilor valori, «omul fără însușiri» și-a pierdut certitudinea nucleului în jurul căruia se construiește orice personalitate. El privește la cei ce aleargă cu veacul ca la niște neoantropi care au luat Noul în brațe, fără să știe unde vor să ajungă. Această turnantă a istoriei este înspăimântătoare, pentru că pare să anunțe o substituție de specie.“

Pe copertă: Egon Schiele, <i>Portret de bărbat</i>, 1911

Redescoperiţi una dintre cărţile care au încântat copilăria a generaţii de cititori şi bucuraţi-vă de minunatele ilustraţii ale Liviei Rusz, datorită cărora prind viaţă Muc cel mic, Califul Barză, piticul Nas-Lung şi încă multe alte personaje îndrăgite!

Povestitor în marea tradiţie europeană a Fraţilor Grimm, neîntrecutul Wilhelm Hauff a plăsmuit o lume încărcată de magie şi miraculos şi a populat-o cu pitici de tot hazul, prinţi cutezători, vrăjitoare urâcioase, păsări fermecate, negustori iscusiţi şi palate minunate. Dar nu s-a mulţumit cu atât: şi-a înmuiat pana în cerneala celor O mie şi una de nopţi şi a zugrăvit caravane strălucite, califi înţelepţi şi cadâne încântătoare. Iar tărâmul astfel născocit, pe care îl veţi găsi adăpostit între copertele acestei cărţi, întrece în fascinaţie toate tărâmurile născocite vreodată de un povestitor: e un loc unde graniţa dintre bine şi rău e mai anevoie de dibuit, luptele dintre cei buni şi cei răi nu se dau numai cu spada, iar eroii trebuie să se bizuie şi pe înţelepciune, nu doar pe vrăji, ca să iasă din încurcături.

România, te iubesc! a fost o idee care a crescut natural în redacţia Ştirilor PRO TV. Un format de reportaje, anchete şi investigaţii de calitate mereu mai bună, cu standarde mereu mai mari. 2018 este un nou capitol în istoria emisiunii. „Cum să facem scris din imagine?“ Aveam cu toţii în minte imagini superbe sau dezolante, fragmente de interviuri în care participanţii puteau fi premiaţi pentru jocul artistic, scene dense şi rapide în care totul era în mişcare. Cum să le descrii, ca să rămână la fel de valoroase ca la televizor? Forma fizică, firească în care se aşază faptele şi imaginile înainte de a deveni un reportaj finit este totuşi scrisul. Materialele „au trecut sticla“, după cum ne arată reacţiile publicului care ne urmăreşte. Suntem acum pe un teritoriu nou, curioşi dacă universul creat de personalităţile corespondenţilor prinde viaţă încă o dată, în mintea cititorului de data aceasta.

Introducere de Benjamin D. Wiker
Traducere de Cristian Negoiță

Sunt doctorul Galen, grec din Pergam. În vremea mea nu găseai altul cu mai mult renume. N-aveam la îndemână prea multe instrumente, dar, cu firea-mi curioasă, am inventat leacuri folosite chiar şi azi. Se poate spune, fără greş, că eu am preschimbat şi medicina, şi farmacia în ştiinţe. Am dus o viaţă plină de-aventuri. Plecând de-acasă, am călătorit pe uscat şi pe mări primejdioase, învăţând pretutindeni cât mai multe despre natură şi corpul omenesc. La Roma am îngrijit patru împăraţi; am fost medic şi antrenor al vitejilor gladiatori. Am lăsat în scris drept moştenire o adevărată enciclopedie medicală, iar ideile mele au rămas literă de lege timp de 1500 de ani.

Traducere și note de Dan Horațiu Popescu

„Cucerirea Munţilor Stâncoşi este o strălucită rememorare a impactului pe care geografia Americii îl are asupra strategiei sale. O carte care trebuie neapărat citită.“ – HENRY A. KISSINGER

Pe urmele unei călătorii de-a curmezişul Americii făcute în copilărie împreună cu familia, Robert D. Kaplan străbate, la volanul unui automobil, imensa întindere a Statelor Unite, căutând amprenta lăsată de geografie asupra destinului ei de mare putere. O geografie împletită cu istoria celor ce-au clădit naţiunea americană: de la pionierii care s-au aventurat spre vestul continentului în secolul al XIX-lea până la importanţi preşedinţi ai SUA, precum James Buchanan, Abraham Lincoln sau Theodore Roosevelt. Acţiunile lor au contribuit la transformarea mentalităţii de cuceritori ai vastelor spaţii într-o adevărată cultură a frontierei, caracterizată printr-un generos spirit comunitar şi un nesmintit pragmatism – trăsături chemate să răspundă şi astăzi provocărilor unei lumi globalizate, în care focarele de conflict sunt din ce în ce mai numeroase şi mai greu de stăpânit.

„La fel ca Tocqueville şi Kerouac, Kaplan ne prezintă America într-un fel cu totul nou.“ – JOHN LEWIS GADDIS, Universitatea Yale

„Tehnologia nu a negat geografia. A făcut-o doar mai mică şi mai neîncăpătoare, astfel că fiecare petic de pământ este din ce în ce mai preţuit şi mai aprig disputat ca niciodată, în vreme ce fiecare regiune şi zonă de criză este mai interconectată ca niciodată cu fiecare dintre celelalte zone.
Drumurile şi autostrăzile Americii, cu înviorătoarea pălăvrăgeală de dimineaţă din micile magazine de la staţiile de benzină – împreună cu detaşamentele lor de mestecători de tutun şi aparatele exotice de cafea –, reprezintă o cultură unificată. Dar acesta este doar unul dintre aspectele sociale ale ţării: pentru că oriunde te-ai afla trebuie să fii întotdeauna conştient de alte realităţi care o contrazic pe cea pe care o ai sub ochi. Şi chiar în cadrul acelei culturi unificate, tăcerile oamenilor când vine vorba de politică sunt neliniştitoare, fiindcă discursul lor e însufleţit doar de problemele vieţii de zi cu zi. Asta sugerează alienare, făcându-i pe oameni vulnerabili la demagogie în vremuri mai dificile.“ – ROBERT D. KAPLAN

Dovedește pe Kidibot.ro că ai citit aceasta carte și câștigi garantat 50 de puncte! De asemenea, poți câștiga multe alte premii!

Ilustrații de Jeffrey Alan Love
Traducere de Andreea Niță

Trepidante și sclipitoare ca gheaţa, miturile vikingilor povestesc cum a fost creată lumea și cum va fi nimicită – pentru ca mai apoi să renască. Zeii, în frunte cu atotputernicul Odin, sunt prinși în vâltoarea unei teribile lupte pentru putere cu înfricoșătorii giganţi, pe care trebuie să-i înfrunte folosindu-se de toată iscusinţa și forţa lor lăuntrică. Însă cel mai de seamă dușman al zeilor se află, de fapt, printre ei. Uneltirile lui ticăloase vor duce la izbucnirea bătăliei de pe urmă, Ragnarok.
Aceste mituri străvechi, cu vrăji, călătorii palpitante, povești de dragoste, înfruntări ale minţii și uluitoare încleștări de forţe sunt repovestite cu dramatism și mult talent de Kevin Crossley-Holland și ilustrate magistral de Jeffrey Alan Love.

„O carte fascinanta... Poate ca v-ati gasit deja partenerul de viata ideal, dar chiar si asa aceaste pagini va vor provoca numeroase revelatii cu privire la stiinta dragostei.“ (The Boston Globe)

„Ce mă interesează, de fapt? Ce caut? Un singur lucru: fragilitatea.“

„Minciuna e mai sexy decât adevărul, tu știi foarte bine, ești scriitor.“

„M-am născut fără certificat de garanție și fără mod de întrebuințare.“

„Nu putem judeca trecutul, s-a depus prea adânc în noi, ca un sediment dur, o piatră la rinichi, uneori doare, alteori nici n-o simți, de evacuat nu poți s-o evacuezi orice ai face.“

Un roman încărcat de erotism și observații sarcastice, cu aventuri care țin de lumea literară și de lumea subteranei interlope. Dar mai presus de toate, un tandru roman de dragoste.

VLAD ZOGRAFI s‑a născut la Bucureşti în 1960. A studiat fizica la Universitatea din Bucureşti, iar în 1994 a obținut un doctorat în fizică atomică la Universitatea Paris XI, Orsay. A debutat în februarie 1990 în România literară, cu o povestire. A publicat proză (Genunchiul stâng sau genunchiul drept, 1993 şi Omul nou, 1994), apoi teatru: Isabela, dragostea mea (1996, Premiul Uniunii Scriitorilor), Oedip la Delphi (1997), Regele şi cadavrul (1998), Viitorul e maculatură (1999, Premiul Uniunii Scriitorilor), America şi acustica ( 2007, Premiul Uniunii Scriitorilor), Petru (2007, conținând variante revăzute ale unor piese publicate anterior), Toate minţile tale (2011). Petru a fost prima piesă de teatru românească pusă în scenă după 1989 la Teatrul Bulandra, iar spectacolul (regizat de Cătălina Buzoianu) a fost invitat la Bienala de la Bonn în 1998. În 2012 a publicat eseul Infinitul dinăuntru. Șase povestiri despre om, societate și istorie. În 2016 a publicat romanul Efectele secundare ale vieții (Premiul Observator Lyceum, 2017), apărut în limba cehă (traducere de Jiři Našinec, Editura Havran, Praga, 2019) și în limba sârbă (traducere de Ðura Miočinović, Editura Knjževna radionica Rašić, Belgrad, 2020). În 2018 a publicat romanul Șapte Octombrie.

„Îşi bat joc de tine. Te fură, te învârt pe degete, te mint. Îţi castrează legile şi-ţi râd în nas. Te fac să-ţi fie ruşine să scoţi buletinul în aeroporturile lumii. Te tratează cu dispreţ şi, când li se pare c-ar fi nevoie, cu gaze. Te duc cu preşul promisiunilor. Te cred naiv, manipulabil, neinformat. De doi ani. Săptămână de săptămână, zi de zi, ceas de ceas.
Trăieşti într-o ţară aflată în pragul cleptocraţiei, într-o democratură condusă de condamnaţi penal, de impostori şi de analfabeţi. Suporţi zilnic ruşinea de-a avea miniştri care nu ştiu să scrie şi să vorbească nici măcar în limba lor. Te revolţi şi îţi strigi disperarea în pieţe. Iar uneori încerci să scapi de sufocare râzând. Măcar câteva minute sau o oră.

Orice om îi este teamă, cartea-parastas a României după doi ani de guvernare PSD, e o amendă simbolică pentru partidul care mai are puţin şi îşi îngenunchează ţara. Dar nu numai. E în acelaşi timp un instrument care măsoară trei decenii de speranţe înşelate şi de iluzii pierdute.“ – Radu Paraschivescu

Suntem doar o verigă către „ceva mai bun și mai înalt“? Va ieși vreodată din noi, ca dintr-o uriașă crisalidă, „omul cu adevărat uman“? Sau poate că ar trebui să ne împăcăm cu gândul că nu vom arăta niciodată mai bine decât ne-a creat bunul Dumnezeu?

Așteptând sau nu ceva mai înalt decât noi, s-ar cuveni deocamdată să ne punem această întrebare: cum ar fi bine să trăim ca „buni muritori“? Căci este o datorie de onoare, dacă tot am fost dotați cu rațiune, să încercăm să înțelegem ce trăim, după cum e o dezonoare a speciei să fi primit rațiune și să murim fără să fi încercat. Paginile acestei cărți s-ar fi putut tot atât de bine intitula Îndreptarul bunului muritor.

„Scrisul e singurul meu mod de a funcționa în acord cu mine însumi, mai ales dacă se întâmplă să am și ecouri binevoitoare din partea câtorva cititori. În rest, știu foarte bine că nu scriitorii și artiștii în genere determină mersul lumii. Rostul lor este doar, uneori, să o facă suportabilă. Sau pur și simplu să o povestească, cu un glas obosit sau ironic, în ideea că, în anumite situații, întunecimea se poate «salva», melancolic, prin comentariu...“ – Andrei Pleșu

„Deși toată viața m-am îndeletnicit cu încercarea de a înțelege lucrurile, și am căutat în toate, în mult mai mare măsură decât plăcerea mea, luciditatea fără rest, a mea și a culturii, foarte târziu am înțeles că tema vieții mele a fost dintotdeauna paradisul. Încă de când mă lăsasem fascinat de ideea posibilității de a-ți începe viața din nou, de astă dată perfect – iar asta s-a întâmplat când am descoperit, la șaptesprezece ani, La vita nuova a lui Dante –, eram deja în căutarea paradisului. L-am căutat, fără să știu că îl caut, în toate formele de frumos la care, de-a lungul vieții, mintea și inima m-au făcut sensibil, recunoscându-l, întotdeauna același, cald, emoționant, încărcat de nostalgie și de promisiuni, în marile pagini ale marilor literaturi, în ideile metafizice ale filozofiei, în ecuațiile fizicii matematice, în construcțiile teologiei, logicii formale sau muzicii, raportându-mă mereu, ca la un orient viu și la un nord polar deopotrivă, prin el, la splendorile poeziei.“ – Horia-Roman Patapievici

Ilustrația copertei: Paradisul, Cântul XXIII (Cerul al optulea, al stelelor fixe). Dante, Divina Comedie, cca 1564, colecția Cornell University Library