Cărți

„Cartea Domnicăi Petrovai nu este un rețetar. Cei care caută soluții rapide, de tipul quick fix, nu le vor găsi aici. Vor găsi însă o serie de sfaturi care le pot fi de folos: despre cum să se protejeze și să-și marcheze teritoriile într-o iubire, cum să genereze încredere, cum să facă față furiei și altele asemenea. Menținerea iubirii în cuplu necesită efort. Un efort în care începi să te schimbi pe tine înainte de a-l schimba pe celălalt. Dar – și aceasta e pledoaria autoarei – este un efort care merită“. Prof. univ. MIRCEA MICLEA, Fondatorul şcolii cognitive în psihologia românească

„Văd modele proaste – pe stradă, la TV, pe rețelele de socializare: o lume în derivă prinsă în jocul cuplului-reclamă, al iubirii floare-la-ureche, fru-fru, în care totul e bine și frumos. Al sfaturilor experte despre cuplu, al truismelor și sloganurilor goale: e important să comunicăm, iubirea adevărată vine de la sine etc. Văd parteneri care vor să primească, dar nu sunt dispuși să dea. Suferinzi în relații toxice sau, la polul opus, suferinzi pentru că nu există cineva suficient de bun pentru ei. Văd mult eu. Parcă niciodată n-am fost mai liberi să fim singuri.

Am scris dorind să explic că viața în doi – oricât de nebănuite ar fi căile ei – are un alfabet. Trebuie să urmeze o igienă elementară. Să aibă repere și limite sănă­toase. Există etape, fiecare cu farmecul și miza ei. Ca o relaţie de cuplu să funcționeze, alfabetul ei trebuie învățat.

Copiii voştri încă nu știu, poate, să scrie şi să citească, sau nu au capacitatea să înțeleagă încă, dar, inevitabil, modelul vostru de viață de cuplu, de iubire le va rămâne întipărit în minte şi în suflet pentru tot restul vieții. Aşadaraveți grijă ce lăsați în urmă…“– Domnica Petrovai

Domnica Petrovai (născută în 1974, la Mangalia) este psihoterapeut cognitiv‑comportamental și psiholog clinician cu practică privată, fondatoare a unei Școli pentru Cuplu și autoare a primului curs online adresat cuplurilor, „Pentru noi doi“. Are o experienţă de peste douăzeci de ani în psihoterapia și consilierea familiei și cuplului.

Conduce compania privată Mind Education Health, având ca scop bunăstarea emoţională în familie, la școală și la locul de muncă. Promovează sănătatea mentală a copilului și adultului și e consultant pentru organizaţii guvernamentale și neguvernamentale în domeniul dezvoltării de servicii specifice de sănătate mentală.

Un concept pretins științific – rasa. O viziune asupra lumii în care totul se reduce la o luptă „naturală“ pentru resurse. Denunțarea universalismului umanist drept instrument de pervertire și subminare a acestei așa-zise ordini firești. Aceste câteva idei au dezlănțuit o campanie de ucidere în masă fără precedent și un război cu peste 60 de milioane de victime. Când ne gândim la atrocitățile naziste, „cum a fost posibil?“ pare a fi întrebarea în continuare deschisă, pentru că astăzi considerăm că știm ce a fost Holocaustul.
Într-o sinteză impresionantă prin volumul documentării și profunzimea analizei, Timothy Snyder demontează stereotipuri și reformulează convingător avertismentul perpetuu cuprins în istoria acestei tragedii. La originea nebuniei genocidare a unei națiuni subjugate de un conducător malefic s-au aflat anxietăți și aspirații comune: teama de penurie, dorința de confort. Naționalismul și frustrările germanilor au fost exploatate de Hitler și puse în slujba unui proiect anarhic-zoologic. Camerele de gazare au apărut abia după ce milioane de evrei pieriseră în Europa Centrală și de Est, de cele mai multe ori împușcați la marginea unor gropi comune.
Nu e întâmplător că Holocaustul a început în zonele invadate de Germania după ce fuseseră ocupate de sovietici. Pe urmele investi¬gației din Tărâmul morţii, Timothy Snyder arată că „soluția finală“ a fost mai ușor de aplicat acolo unde statele fuseseră distruse deja de primul ocupant. În pofida a ce se crede îndeobște, mecanismele birocratice au fost mai curând o piedică în calea crimei, iar șansele de supraviețuire au fost mai mari acolo unde structurile statale au rămas în picioare.
Zguduitoare prin istoria pe care o spune, provocatoare prin interpretările propuse și relevând conexiuni neliniștitoare cu lumea de azi și cu cea de mâine, Pământul negru evocă deopotrivă poveștile drama-tice ale victimelor și figurile dătătoare de speranță ale eroilor salvatori.

„În parte istorie, în parte teorie politică, Pământul negru e o reinterpretare avizată și provocatoare.“ (HENRY KISSINGER)

Numele meu e Herodot. Aceasta e povestea vieții mele, și în același timp o carte despre toate câte sunt pe lume. Am fost în Tracia, am locuit cu sciții cei sălbatici, am văzut Babilonul și marea-mpărăție a perșilor, Egiptul și Italia și multe alte țări. Am străbătut pământu-n lung și-n lat spre a lăsa o mărturie scrisă despre oameni, locuri, zei, războaie și legende. De-aceea mi s-a spus Părintele Istoriei.

...

Sunt Arhimede, grec de neam, din Siracuza. Am descoperit eu cel dintâi cum de-anumite lucruri se scufundă, iar altele plutesc, cum afli dacă aurul e îndoit cu-argint sau câte fire de nisip sunt pe o plajă. Am meșterit mașinării nemaivăzute; pot ridica o navă doar învârtind de-o manivelă. Cu mintea mea, eu am aflat principii după care și astăzi se ghidează astronomii, inginerii, arhitecții și nu numai. Iar dacă-mi dai un punct de sprijin pot să ridic Pământul.

Vrei să afli cum să reacţionezi cu calm, rãbdare şi blândeţe la izbucnirile emoţionale ale copilului tău? Cinci instrumente care nu dau greş, testate de sute de mii de părinţi din întreaga lume, îţi vin în ajutor.

Ascultă-ţi copilul este mâna întinsă de doi specialişti părinţilor ocupaţi şi copleşiţi de griji din ziua de azi. Cele cinci soluţii practice pe care le oferă sunt pe cât de simple, pe atât de eficiente şi te vor ajuta să ai o relaţie mai strânsă şi mai puternică cu copilul tău, să îi dezvolţi încrederea în sine, inteligenţa nativă şi capacitatea de a învăţa. Peste o sută de poveşti adevărate ale unor părinţi care au pus deja la lucru cele cinci instrumente fac din cartea scrisă de Patty Wipfler şi Tosha Schore o lectură nu numai educativă, ci şi foarte agreabilă.

„Ghidul perfect ca să fii un părinte amuzant şi atent.“ (Kirkus Review)

De ce „Dracul“? Să fi fost el poreclit astfel, de rău ce a fost, după numele popular al Diavolului, al Necuratului? Nicidecum. Iată povestea, chiar extraordinară, a acestei porecle pe care o va purta şi fiul lui Vlad Dracul, preavestitul Vlad Ţepeş.
Aşa că, să vedeţi lucru nemaiauzit până atunci la noi: în catedrala marelui oraş german Nürnberg, regele Sigismund îl proclamă pe Vlad voievod al Ţării Româneşti – el, care n-a apucat încă domnia – şi-l numeşte şi Cavaler al Ordinului Dragonului. Era o cinste mare să faci parte din acel Ordin. De aceea, când va ajunge efectiv domn al Țării Românești în 1437, Vlad, mândru de apartenența la Ordinul Dragonului, va pune să se bată monedă cu emblema Ordinului: un dragon și o cruce. Și, întrucât în latinește dragonului i se spune draco, i-a ieșit lui Vlad vodă porecla „Dracul“ sau „Drăculea“. Iar cum apartenența la Ordinul Dragonului se și moștenea, la fel vor fi chemați, ba în țară, ba de străini, și fiii lui Vlad Dracul, Vlad Țepeș și Radu cel Frumos. Așa a ajuns, mai târziu, să fie cunoscut Vlad Țepeș în toată Europa cu numele de Dracula Voievod. Nu-i așa că e ciudată povestea?

Why “Dracul”? Did he earn this nickname because he was evil, “Dracul” being a folk name for the Devil, the Unclean One? Not at all. What follows is the extraordinary story behind the cognomen that the son of Vlad Dracul, the famous Vlad the Impaler, was also to bear.
In the cathedral of the great German city of Nuremberg, King Sigismund proclaimed Vlad Voivode of Wallachia, even though he was yet to reign, and named him a Knight of the Order of the Dragon. It was a great honour to be a member of the Order. For this reason, when he became actual ruler of Wallachia in 1437, Vlad, proud of his membership of the Order of the Dragon, ordered that coins bearing the Order’s emblem should be struck: the dragon and the Cross. And given that “dragon” is similar to the Romanian vernacular term drac (which has the same origin), the people nicknamed Vlad “Dracul” or “Drăculea”. Since membership of the Order of the Dragon was hereditary, the sons of Vlad Dracul, Vlad the Impaler and Radu the Fair, were also to be called by the same name, both at home and abroad. And so it was that later Vlad the Impaler came to be known throughout Europe as Dracula Voivode. Is it not a strange tale?

Cu fotografii din arhiva autorului

„Eram în ultimul an de facultate, când m-a chemat la partid Iorgu Stoian, profesor de epigrafie, având pe atunci și mai ştiu eu ce funcţie în biroul de partid. Mi-a spus că e cazul să-mi fac autocritica. Eram foarte slab, aproape nul, la autocritică. Ce noimă are să spui că nu eşti de acord cu tine însuţi? Critica şi autocritica ţineau însă de ritualul de partid şi alcătuiau împreună o strategie bine gândită şi eficientă de devalorizare a individului, supus tirului celorlalţi şi obligat – culmea! – să-şi dea el însuşi lovitura de graţie, după modelul proceselor staliniste. 
Ce era să răspund? I-am zis că, sigur, îmi voi face autocritica. Şi mi-am făcut-o în felul meu… spre supărarea lui Iorgu Stoian, care a ţinut să-mi spună că nu aşa ne-a fost vorba. Totuşi, în ciuda insuficienţelor mele, partidul mă dorea! Şedinţa organizaţiei de partid la care s-a votat primirea mea s-a transformat într-un exerciţiu de acuzaţii de o neînchipuită duritate, de parcă s-ar fi urmărit nu primirea, ci excluderea, chiar înainte de a fi primit.
Voiam să am o carieră universitară, care depindea în bună măsură de atitudinea mea politică. În realitate, totul avea să fie infinit mai complicat. Ca să mă împlinesc, trebuia să cadă mai întâi comunismul, şi asta nu ţinea deloc de mine, ci de jocurile imprevizibile ale istoriei.“ (Lucian Boia)

Un fenomen cultural american
Bestseller New York Times
Bestseller al Asociației Librarilor Americani
Traduceri în 30 de limbi
10 milioane de exemplare publicate în lume
Film cu Julia Roberts și Javier Bardem

La 30 de ani, Elizabeth Gilbert are tot ce-și poate dori o femeie ambițioasă. Și totuși e asaltată de îndoieli, suferă de panică și insatisfacții. Urmează divorțul, prăbușirea în depresie, o relație catastrofală... Așa că Liz abandonează totul și pleacă în lume de una singură. În Italia, gustă la dolce vita și deliciile ei culinare, punând pe ea „cele mai fericite 12 kilograme din toată viața“. În India, află într-un ashram, prin asceză (trezire la 4 dimineața, meditație și frecat de podele), ce este căutarea spirituală. În Indonezia, încearcă să-și reconcilieze trupul cu sufletul, să descopere echilibrul care se cheamă fericire – și își găsește marea dragoste. Uneori, fericirea se află la capătul lumii. Călătorești ca să ajungi la tine însăți. Ca să te descoperi.

Devenită rapid besteseller New York Times și besteseller al Asociației Librarilor Americani, această carte apărută în 2006 este perfect rezumată de însuși subtitlul sau: One Woman's Search for Everything through Italy, India and Indonezia (O femeie caută lucrurile cu adevărat importante în Italia, India și Indonezia). Mănâncă, roagă-te, iubește stă la baza unui film având-o ca protagonistă pe Julia Roberts (producător Brad Pitt, regizor Ryan Murphy).

O carte care spune adevărul cu simplitate și umor.

Ne pare nepotrivit, ne e jenă, nu ştim cum să vorbim cu copiii noştri despre sexualitate. Acest ghid, scris de o celebră, multipremiată „profă de sex“ din Canada, ne învaţă de ce trebuie s-o facem (începând de la 2 ani şi până la vârsta adolescentului activ sexual) și cum. De ce? Pentru că aşa ne protejăm copilul de mesajele false ori periculoase despre sexualitate pe care le primeşte astăzi de peste tot.
Găsiţi în carte şi adevărul, şi întreaga „tehnică" a autoarei, cu exemple concrete din experienţa ei didactică. Evident, ghidul poate servi şi pentru pregătirea orelor de educaţie sexuală din şcoli.

Nici o altă figură din istoria ştiinţei nu a avut un asemenea impact cultural ca Darwin.

În această biografie, Paul Johnson ne arată cine a fost Charles Darwin, cum a trăit şi a gândit el şi cum au schimbat ideile lui, care au reverberat în atâtea domenii, faţa lumii moderne. Unul dintre lucrurile care uimesc la istoricul englez este capacitatea sa de a condensa în puţine cuvinte o extraordinară bogăţie de fapte şi idei: atmosfera lumii victoriene şi povestea familiei lui Darwin, marea sa călătorie în jurul lumii şi îndelunga elaborare a teoriei despre evoluţia speciilor sunt prezentate la fel de viu şi de fluent ca şi relaţia cu soţia sa, Emma, spinoasa temă a religiei sau deraierile darwinismului social. După cum scria The Washington Post, Johnson îşi face protagoniştii „destul de umani şi de failibili încât să-i putem recunoaşte imediat, evidenţiind totodată ce i-a transformat în eroi“.

Ilustrația de pe copertă: Charles Darwin, caricatură de Harry Furniss

AUTORUL BESTSELLERULUI INCOGNITO

Închis în tăcerea și întunericul propriului craniu, creierul ne țese povestea realității și a identității care ne definesc. Renumitul specialist în neuroștiințe David Eagleman ne poartă într-o inedită călătorie în care vom descoperi alcătuirea misterioasă a existenței umane. Ce este realitatea? Cine ești „tu“? Cum iei decizii? De ce are nevoie creierul tău de alți oameni? În ce fel poate schimba tehnologia omul așa cum îl cunoaștem? Pe parcursul cercetării sale, Eagleman ne călăuzește prin lumea sporturilor extreme, a criminalității, a expresiilor faciale, a neurochirurgiei, a intuiției, a roboticii și a căutării nemuririi. Vom putea afla astfel povestea felului în care viața ne modelează creierul și a felului în care creierul ne modelează viața.

„Cuprinzătoarea sinteză realizată de David Eagleman asupra stadiului actual al cunoaşterii în privinţa creierului este concisă, accesibilă şi adesea foarte surprinzătoare. Descoperi în capul tău o ciudată lume nouă.“ (BRIAN ENO)

„La fiecare pagină din Creierul se produce o revelaţie atât de fantastică, încât ţi se taie respiraţia. Ar fi imposibil de absorbit dacă nu am avea cu toţii acel element de-a dreptul extraordinar: creierul. Eagleman se apropie mai mult decât oricine de dezlegarea misterului căutării sinelui înăuntrul materiei cenuşii electrice aflate între urechile noastre.“ (STEPHEN FRY)

„David Eagleman ne ajută să înţelegem cea mai complexă colecţie de celule din cosmos: propriul creier. Dacă neuroştiinţa ar avea un superstar, el ar fi acela.“ (RUBY WAX)

„Matricea stilistică“ este ca un mănunchi de categorii care se imprimă, din inconştient, tuturor creaţiilor umane, şi chiar şi vieţii întru cât ea poate fi modelată de spirit. Matricea stilistică, în calitatea ei categorială, se întipăreşte, cu efecte modelatoare, operelor de artă, concepţiilor metafizice, doctrinelor şi viziunilor ştiinţifice, concepţiilor etice şi sociale etc. Sub acest unghi trebuie să notăm că „lumea" noastră nu e modelată numai de categoriile conştiinţei, ci şi de un mănunchi de alte categorii, al căror cuib e inconştientul. Frontul creator uman în raport cu „lumea" nu e simplu, cum cred Kant şi toţi care l-au urmat, ci multiplu, sau cel puţin dublu. „Lumea noastră" se înfruptă deci din spontaneitatea umană cu o intensitate exponenţială. (Lucian BLAGA)

Socrate: Trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a ne impartasi, cat suntem in viata, din virtute si intelepciune. Frumoasa e rasplata, iar speranta mare. Fireste, nu se cade ca un om de bun-simt sa se inversuneze in a sustine ca lucrurile stau intocmai asa cum le-am infatisat eu.

,,Marketing pentru farmacisti este o premiera pentru piata editoriala romaneasca-studentii la Farmacie, farmacistii practicanti si managerii de farmacii  au pentru prima oara acces la un ghid de tehnici si idei care sa-i ajute sa raspunda eficient nevoilor si dorintelor pacientilor.''

Salut, sunt Alfie. Bine aţi poposit între paginile cărţii Însemnări din viaţa mea!

Veţi citi o mulţime de lucruri despre mine, despre ziua când m-am născut şi despre copilăria mea în mijlocul familiei, în Brighton. Veţi afla amănunte de când eram mic sau de când eram adolescent şi până azi şi, bineînţeles, vă voi spune cum a început povestea mea nebunească pe YouTube şi ce cred eu că ne rezervă viitorul. În tot acest timp, am avut parte de aventuri incredibile, am cunoscut oameni formidabili şi, ca de fiecare dată, am vrut să împărtăşesc totul cu voi.

A, să nu uit! Şi voi puteţi să vă notaţi propriile gânduri lângă ale mele. Umpleţi paginile albe cu amintiri sau cu lucrurile pe care n-aţi vrea să le uitaţi! Ba chiar puteţi să lipiţi fotografii sau ce mai credeţi voi, astfel încât, peste ani, să vă întoarceţi la aceste însemnări şi să vă răsfoiţi viaţa.

Viaţa de zi cu zi din comunism, reconstituită de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc. Peste 360 de mici povestiri al căror fir roşu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificată. Fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanţe, de la şcoală şi facultate, de la muncă patriotică, din călătorii. Probleme administrative, dragoste şi tot ce mai ţine de viaţa însăşi.
Cartea nu conţine ideologie şi nu porneşte de la premise politice. Dacă din ea rezultă o concluzie politică sau o voluptate estetică, aceasta e problema intimă a cititorului.
Se poate parcurge ca un roman (fragmentele ei se leagă într-o poveste dramatică), se poate urmări ca un film plin de situaţii nebuneşti, imposibile, tip Good bye, Lenin!, sau, pentru cei care suferă de nerăbdare, se poate zapa.
Te face să plângi, să râzi, să gândeşti. Întăreşte memoria şi se recomandă în special uitucilor.

Capitolele vieţii noastre de zi cu zi din comunism:
Nicăieri nu-i mai bine ca acasă; Oraşul nostru iubit; La serviciu; La muncă voluntară şi patriotică; Timp liber; Sărbători noi şi vechi; În călătorie; Oficiale; Scăpate de sub control; Cozile; Administrative, instituţionale; Şcoală; Facultate; La munci agricole; În vacanţă, în concediu; Medicale; Dar cu dragostea cum staţi?; Mâncare şi băutură; Haina face pe om; Diverse.

„Pasiunea pentru superlative rămâne nestinsă în România de-a lungul timpului. Casa de avocatură spirituală a excepționalismului carpatin nu doarme și insistă să susțină, în acest avânt insomniac, că trăim într-un spațiu unde cel mai bun lucru pe care-l putem face e să ne admirăm singuri măreția. România nu e singura țară care se pretinde mare pentru a uita că e mică. Dar e cea care ne interesează, fiindcă în ea trăim. Or, a inventa formule superlative când ești corigent la atâtea criterii elementare trădează un fel de-a fugi din realitate care va trebui introdus rapid în calendarul sporturilor olimpice.
O țară lipsită de autostrăzi și spitale se leagănă în iluzia excepționalismului și a fratelui său de cruce, celmaicelismul. O țară plină de analfabeți funcțional se chinuie să-și ilustreze detenta fabricând produse care ies din conturul normalității. O țară cu școli în care plouă și în care veceul e în fundul curții se păcălește singură prin îndelungi artificii cosmetice. O țară unde lumea nu mai citește adulmecă lacom Cartea – e adevărat, a Recordurilor. O țară plină de gropi și de boli cochetează cu vârful clasamentului. O țară cu mortalitatea infantilă cea mai mare din Europa exaltă traiul bun și se visează deasupra celorlalte.“ (RADU PARASCHIVESCU)

Un bestseller internaţional, ghidul doctorului Ginott este o mină de aur pentru părinţi.

„Între părinte şi copil sună astăzi mai adevărat ca oricând, pentru că are la bază principii universale imuabile, nu strategii ori tehnici. Trebuie să fim modele pentru copiii noştri, nu judecători. Comunicarea respectuoasă funcţionează doar dacă respectul e reciproc. O carte uluitoare!“ (Dr. Stephen Covey, autorul cărţii Eficienţa în 7 trepte)

„Cea mai importantă carte scrisă vreodată despre felul în care ne educăm copiii şi despre universul lor emoţional. E imperios necesar ca orice părinte să citească această lucrare clasică în ediţia recent revăzută.“ (Dr. John M. Gottman, autorul cărţii Raising an Emotionally Intelligent Child)

In Bucurestiul interbelic oamenii au trait si idealul, si prostia insangerata, au simtit si rafinamentul extrem, si opacitatea grosolana, au avut generosi si ticalosi, echilibrati si fanatici, lucizi si fantasti, buni si rai, bine si rau. 
Nu semanau unii cu altii si nimeni nu-i obliga sa gandeasca la fel si sa spuna acelasi lucru.
Minunat este ca lumea lor nu era nici paradis, nici infern ci o lume normala, o lume a tuturor posibilitatilor si un loc sub soare ca oricare altul.
Au avut de toate. Bucurestiul interbelic este locul unde s-a intamplat totul.

”Jurnalul meu este pielea mea de rezervă. E un înveliș magic, scriptural. Din când în când pielea adevărată mă apasă ca un costum greoi de scafandru. Atunci mi-o scot și îmbrac acest tatuaj de cuvinte. În el respir liber, în el pot atinge, în fine, cerul cu palma.”

Pentru Chesterton ereticul nu este cel care alege o doctrină religioasă originală, ci gânditorul care își idolatrizează cugetarea, preschimbând-o într-o dogmă infailibilă. Cu înțelepciune, vervă satirică și cu rafinat spirit critic, „excentricul prinț al paradoxului“ răstoarnă prejudecăți, demontează stereotipuri și combate locuri comune încetățenite în literatură, filozofie și religie, ironizând relativismul modern, căruia îi opune, fără pic de fanatism, adevărurile eterne ale Evangheliei. În aceste eseuri mai mult decât actuale, Chesterton polemizează amical cu mari eretici ai umanității, ca Ibsen, G.B. Shaw, H.G. Wells, Kipling, Oscar Wilde și Nietzsche pe diverse teme sensibile: familia, naționalismul, arta și morala, creștinismul și păgânismul, știința, condiția umană, creștinul în lumea modernă etc.

„Adevărurile se preschimbă în dogme de îndată ce sunt contestate… Totul va fi tăgăduit. Totul va deveni crez. Este foarte rezonabil să contești pietrele de pe drum. A le afirma va deveni o dogmă religioasă. A crede că toți suntem într-un vis este o poziție rațională. A spune că suntem cu toții treji va deveni o judecată mistică. Ruguri se vor aprinde pentru a arăta că doi plus doi fac patru. Ne vom lupta pentru minuni vizibile ca și când ar fi invizibile. Vom privi imposibila iarbă și cerul cu un curaj straniu. Vom fi dintre aceia care au văzut, și totuși au crezut.“ (G. K. CHESTERTON)

Selecție, note și prefață de Cătălin Cioabă și Ioan Milică

A-l descoperi pe gazetarul Eminescu înseamnă a trece peste câteva obstacole nevăzute. Mai întâi, faima sa de poet, care ne ispitește să credem că tot ce a avut de spus a scris doar în vers. Apoi, varietatea deconcertantă a textelor publicistice, care-l descumpănește pe cititorul de azi, părându-i-se că se pierde în noianul de relatări ale unor scene dintr-un alt veac. Se simte oare în ele spiritul lui Eminescu? Pe de altă parte, prea adesea s-a spus că publicistica aparține mai mult unei ideologii decât autorului ei. Dar este acest lucru adevărat? Sau e doar o scuză pentru uitare?
O voce se distinge totuși aici, aceeași ca în marile poeme, dacă avem răbdarea de a trece peste prejudecățile noastre hrănite de nerăbdare. Îl vom descoperi pe scriitorul Eminescu, chiar și atunci când rezumă știrile zilei, când descrie faptul divers, când redactează cronici de război sau când polemizează.
Aflăm în aceste pagini un adevărat ziarist-regizor ce rotește caleidoscopul de întâmplări al lumii și pune în mișcare un cortegiu de imagini pline de nuanțe, vii și pregnante, îndemnându-l pe cititorul din orice epocă să devină contemporanul său.

„Intervențiile în spaţiul public ale Melaniei Cincea, care slujesc cu luciditate, responsabilitate şi curaj un gen de jurnalism ce ne dă speranţă că aşezarea democratică a vieţii noastre mai are încă – pentru câtă vreme?! – buni şi demni apărători, trebuie salutate şi apreciate. Lăsată singură în această luptă, care trebuie să fie a noastră, a tuturor, cu impostura, făţărnicia, cu aranjamentele oneroase şi imunde, o astfel de voce temerară va obosi, se va stinge treptat şi va sfârşi prin a ne lăsa expuşi în fața asalturilor forţelor acelora care nu iubesc libertatea, claritatea vieţii publice şi democraţia. Înainte de a o şti sau de a o conştientiza pe deplin, vom fi devenit complici cu aceştia din urmă, în loc de a fi solidari cu aceia care, deşi par să fie incomozi, nu ne vor, în fond, decât binele.“ (MIRCEA DUMITRU)

„Melania Cincea face parte din categoria ziariștilor încăpățânați și aprigi atunci când vine vorba despre reconstituirea faptelor și aflarea adevărului. Este jurnalista care a abordat cu stăruință poate cel mai paradoxal subiect de presă al ultimilor ani: al politicienilor ajunși la închisoare pentru diverse fapte de înșelăciune, care, tot printr-o înșelăciune, au încercat să iasă mai repede din detenție. Mecanismul marii fraude a operelor științifice scrise în pușcării a fost demontat cu minuțiozitate de Melania Cincea. Dovezile pe care ni le-a prezen¬tat arată complicitățile politico-instituționale care au permis ca unii deținuți «de lux» să pretindă că au scris în spatele gratiilor cărți de sute de pagini în doar câteva zile. Acest subiect completează lunga listă a actelor de impostură intelectuală comise de cei ce ar trebui să reprezinte elita politică a țării – oameni care au acumulat averi prin acte penale, care și-au căutat legitimarea intelectuală prin titluri, diplome și distincții academice cumpărate, care încearcă să iasă mai repede din pușcărie cu ajutorul unor cărți așa-zis științifice.“ (EMILIA ŞERCAN)

Romanul Câinele iubirii e o poveste de familie neconvențional spusă, despre o lume deopotrivă dură, întunecată și plină de tandrețe. Privită prin ochii copilului-narator, existența cenușie dintr-un oraș de provincie comunist, cândva la sfârșitul anilor ’70, capătă dimensiuni fabuloase: un tată ofițer, autarhic și închis în sine, a cărui boală îl reduce treptat la stadiul de invalid, o mamă puternică, în ciuda fragilității ei fizice, o istorie complicată de familie, care îl are în centru pe bunicul patern, sunt elementele poveștii.

„La început a fost o fotografie găsită întâmplător, care m-a făcut să scriu despre ce mă frământă. Despre cicatricele care nu se vindecă, istoria în care suntem aruncați și căreia nu vrem să-i aparținem, boala căreia nici ei nu vrem să-i aparținem. Am vrut să disting fețele colective ale vinovăției, chipurile individuale ale mărturisirii, mecanismele prin care, împreună, devenim o înfățișare, o imagine. Ce ne umanizează? Ce ne dezumanizează? Până unde suntem noi înșine? Ficțiunea m-a ajutat întotdeauna să decupez teritorii aparent nelocuibile, pentru că lumile mele au granițe fine, permeabile, ușor de străpuns. Am scris cartea aceasta cu teama că, uneori, le-am lăsat personajelor mele prea multă libertate, și cu neliniștea că, alteori, le-am abandonat când aveau mai mare nevoie.“

Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului. Urmele acelei tăceri iniţiale le caut însă în zadar în amintire.
N-am putut niciodată să-mi lămuresc, suficient de convingător pentru mine însumi, strania mea detaşare de logos în cei dintâi patru ani ai copilăriei. Cu atât mai puţin acel sentiment de ruşinare ce m-a copleşit, când, constrâns de împrejurări şi de stăruinţele ce nu mă cruţau ale Mamei, am ridicat mâna peste ochi, ca să-mi iau în folosinţă cuvintele. Cuvintele îmi erau ştiute toate, dar în mijlocul lor eram încercat de sfieli, ca şi cum m-aş fi împotrivit să iau în primire chiar păcatul originar al neamului omenesc.

Citește această nouă carte, urmează instrucțiunile și bucură-te de experiențele minunate pe care ți le oferă zborul cu avionul!

„Cunosc foarte mulţi oameni care și-au schimbat viața după ce au citit cărțile lui Allen Carr.“ (Sir Richard Branson)

Metoda ușoară a lui Allen Carr a ajutat milioane de oameni să se lase de fumat, să renunțe la alcool și la alte droguri, să nu mănânce excesiv, să nu mai joace jocuri de noroc și să nu mai facă datorii. Te va ajuta să scapi și de frica de avion.

Universul spectaculos şi pestriţ – în parte oriental, în parte occidental – de acum aproape două veacuri e şi mai bine înfăţişat în această ediţie ilustrată: sunt zeci de pagini cu imaginile oamenilor de atunci şi ale minunatelor lor podoabe, straie şi arme.

La un secol de la descoperirea teoriei relativitatii, problemele puse aici de Einstein sunt inca de actualitate, iar perspectiva lui e un model pentru fizicienii care incearca sa ajunga la o teorie unificata, o teorie „a tot ce exista“ – ideal caruia Einstein i-a inchinat intreaga viata.

„Biografia nu lucrează cu mituri, ci mai degrabă le chestionează și le deconstruiește. Cartea de faţă își propune să vorbească despre autorul Întâmplărilor în irealitatea imediată sub pretextul unei biografii critice, informată cu toate precauţiile și anxietăţile acumulate în domeniu în ultimii 50 de ani. Este prima biografie dedicată lui Blecher, contribuind astfel, inevitabil, la canonizarea galopantă de care acest autor se bucură în ultimele decenii.
Chiar dacă narațiunea este instrumentul by default al biografului, ea nu țintește coerența romanescă. Am urmărit contrastele între «chipurile» scriitorului, așa cum apar ele în documente personale, în amintirile martorilor sau în lecturile altor biografi, cu delimitarea faptelor nude faţă de construcția imaginară și imagologică. Am subliniat, de fiecare dată când am avut ocazia, relația ambivalentă dintre ce trăiește Blecher și ce scrie el, de exemplu reflexiile unei povești de dragoste în poemele dedicate iubitei. Am urmărit etapele formării intelectuale, ale limpezirii lecturilor și ale adeziunilor ideologice ale scriitorului, fără a căuta să introduc certitudini acolo unde nu e loc decât pentru supoziție, dar totodată fără să ignor detaliul sugestiv.
Citind astfel parcursul scriitoricesc al lui Blecher, putem vedea în opera blecheriană un mod de a învinge, nu pentru că autorul și-a uitat astfel suferinţele concrete atâta timp cât a scris-o, ci pentru că a căutat să depășească aceste suferinţe, supunându-le unei «lecturi» creatoare, dătătoare de sens.“ (Doris Mironescu)

„În vârstă de 24 ani.
Trăiește.
Trăiește lângă mare, la soare, se preumblă prin nostalgicele curți ale oamenilor și pe trotuarele linse curat de praf. Zărește o fată, un câine sau o scoică: privește; nu știe; nu înțelege; conturul visului îi alunecă direct prin mâini, în plină și absurdă realitate.
Vârtejurile lui nu pot fi închise într-un saltar iar corăbiile lui pornesc fără să se adune.
În vidul celor patru albi pereți își sculptează corpul divers. Halucinant de exact, există. Viața lui e precisă pentru că se petrece așa.
Scrie întâi sub piele apoi transcrie pe hârtie.“ (M. Blecher, 1934)

„Cred că trecerea lui M. Blecher prin viaţă are o semnificaţie deosebită în ordinea morală a lumii. În existenţa lui, care e un sfâșietor act de martiraj, cred că stă închisă una dintre cele mai patetice şi mai zguduitoare biografii ale timpului. O biografie cu elemente universale, valabilă pentru orice om, din orice parte a lumii.“ (Geo Bogza, 1938)

Ilustraţia copertei: Egon Schiele, Selbstbildnis mit Lampionfrüchten (Autoportret cu Physalis), 1912 (detaliu)