Cărți

Amintirile Elenei Hartulari sunt prima operă autobiografică feminină cunoscută din cultura română. Memoriile ei ne poartă prin culisele unei lumi pe care o știm mai bine din comediile lui Alecsandri. Într-o limbă savuros arhaică și surprinzător neologică, documentând realitatea sociologică a unor personaje literare de tipul coanei Chirița, eroina pune fără menajamente în scenă o viață de femeie prinsă între dragoste, violență conjugală, ambiție socială și dorința de a fi auzită.  Fiică a unui mic boier din rețeaua clientelară a Sturdzeștilor, măritată la cincisprezece ani cu un grec sărac, dar viclean și lipsit de scrupule, Elencu traversează cinci decenii de prefaceri radicale ale Moldovei – anii 1820-1860 –, lăsându-ne o panoramă frustă a celei mai dinamice clase sociale din epocă: mica boierime care parvine social și economic. În spatele intrigilor familiale, al proceselor de moștenire, al aranjamentelor de tot felul, descoperim spectacolul autentic al unei lumi deschise, cu un aplomb lipsit de complexe, către noile orizonturi ale modernității europene.

Ediția îngrijită de Constanța Vintilă, însoțită de un amplu studiu introductiv și de un aparat critic care coroborează textul memoriilor cu fondul documentar, ne restituie integral textul Elenei Hartulari și îl așază, în premieră, în istoria literaturii române.

Carte recompensată cu premiile Nouveau Cercle de l'Union Interalliée (2023) și Céleste Albaret (2024)

Prințesa Bibescu a fost un personaj flamboaiant, imaginea însăși a universului Belle Époque – și mult mai mult de atât. A traversat secolul XX marcându-i profund pe toți cei cu care s-a intersectat, seducându-i sau exasperându-i cu stilul ei original. A fost acuzată de colaborare cu inamicul și, în alte împrejurări, s-a bucurat de gratitudinea contemporanilor. Scriitoare de succes, rivalizând în epocă cu Anna de Noailles și Colette, s-a bucurat de admirația lui Proust, Rilke sau Paul Claudel. Se considera cetățean al lumii, călătoare, exploratoare. Seducătoare fără pereche, și-a căutat iubirea cu pasiune, fiind mereu dezamăgită. Spirit diplomatic, a acționat din umbră și i-a sprijinit pe cei care au scris istoria, uneltind cu grație și asumându-și riscuri pentru a apăra interesele țării sale și pacea în Europa.  Martha Bibescu a trăit totul: tragediile veacului său, dramele și trădările, faima, luxul exorbitant și exilul în sărăcie după 1945. Timp de unsprezece ani, a fost despărțită de singura ei fiică, prizonieră în România comunistă. Nu s-a dat bătută niciodată.

Cercetătoarea Aude Terray, doctor în istorie, i-a călcat pe urme în România, la Londra și la Paris, reușind un portret intim al unei femei incandescente.

„Prinţesă, sunteţi o scriitoare desăvârșită, şi asta nu-i puţin lucru…“ — MARCEL PROUST

„Martha Bibescu promitea să fie o mare frumusețe și visa la măreție. Crescută printre bărbați celebri, îi plăceau puterea, personalitățile, artiștii talentați, politicienii de succes, regii și prinții… Această tânără cu ochi imenși, verzi și păr roșcat magnific avea o vitalitate și o sete de cunoaștere fantastice…“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI

„Martha Bibescu este cea mai admirabilă inteligență feminină pe care o cunosc.“ — FRANÇOIS MAURIAC, laureat al Premiului Nobel pentru literatură

Cu ilustrațiile autoarei

Faceți cunoștință cu Maxi, un băiat curios și isteț, care vă invită într-o călătorie magică în Țara soarelui pe dos, pardon, Japonia voiam să spun.

Urmați-l și veți descoperi o mulțime de lucruri interesante despre tradițiile și obiceiurile din arhipelag, despre cultura urbană, despre ce fac elevii japonezi la școală, ce sporturi practică, care sunt dulciurile lor preferate, ce anime și manga le plac și câte și mai câte.

La final veți găsi câteva pagini de activități amuzante și de vocabular ca să puteți exersa și voi limba japoneză cu prietenii adevărați sau imaginari.

Călătorie plăcută!

Seria „Țara soarelui pe dos“: 1. Primăvara  •  2. Vara  •  3. Toamna  •  4. Iarna  •  5. Musonul

Ilustrații de G. Valk

Dacă aţi citit deja Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi şi Habarnam în Oraşul Soarelui, atunci este timpul să începeți Habarnam pe Lună, cel de-al treilea volum al îndrăgitei serii, care apare astăzi într-o ediție nouă și dichisită, cu ilustrații nou-nouțe, care vă vor amuza și vă vor încânta.

Prichindeii din Orașul Florilor au poftă de călătorit. Fiindcă, după cum ştiţi, sunt sunt foarte curioşi din fire şi, mai presus de toate, plini de neastâmpăr, vor să pornească, nici una, nici două, spre Lună. Ideea călătoriei i-a venit lui Ştietot şi, ca s-o ducă la îndeplinire, a construit o navă cosmică, cu care să zboare doar prichindeii cei mai disciplinaţi, adică bineînţeles nu Habarnam şi Gogoaşă. Dar ce să vezi? Lucrurile au luat o altă întorsătură: tocmai ei doi ajung primii pe Lună, unde au parte de peripeţii de tot soiul cu „prichindeii lunatici“, nişte prichindei cu altfel de apucături şi altfel de preocupări decât cei pământeni.

NIKOLAI NOSOV (1908-1976) a urmat cursurile Institutului de Artă din Kiev, apoi pe cele ale Institutului de Cinematografie din Moscova. Între 1932 şi 1951 a lucrat ca producător de filme de animaţie şi educative. După debutul literar, în 1938, a scris numeroase povestiri pentru copii şi adolescenţi, publicate mai întâi în reviste, apoi în volum. Cel mai îndrăgit dintre eroii săi este fără îndoială Habarnam, protagonistul unei trilogii – Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi, 1953-1954; Habarnam în Oraşul Soarelui, 1958; Habarnam pe Lună, 1964-1965 – care în ultimele patru decenii nu a lipsit nici o clipă din rafturile librăriilor.

În sfârşit, metoda miraculoasă pe care o aşteptau toţi fumătorii. Nu vei avea simptome chinuitoare de abstinenţă. Nu trebuie să ai o voinţă puternică. Nu eşti supus(ă) unui tratament de şoc. Nu ai nevoie de vreun substitut sau adjuvant. Nici măcar n-ai să te îngraşi. E uşor şi plăcut să te laşi de fumat cu metoda Allen Carr.

Dacă eşti fumător/fumătoare şi ai cumpărat cartea pentru tine, singurul lucru pe care trebuie să-l faci e s-o citeşti. Şi ţi se recomandă să fumezi în timpul lecturii! Dacă eşti nefumător/nefumătoare şi ai cumpărat cartea pentru cineva drag ţie, nu trebuie decât să-l convingi s-o citească. Dacă nu-l poţi convinge, citeşte-o tu, pentru că ultimul capitol te învaţă cum să transmiţi mesajul cărţii celor din jur. Şi - mai important decât orice - cum să-ţi împiedici copiii să se apuce de fumat. Metoda uşoară a lui Allen Carr are peste 90% şanse de succes. Ea se bazează pe experienţa proprie a autorului, care după o lungă „carieră" de mare fumător a trecut brusc de la 100 de ţigări pe zi la zero. Consecinţa a fost cartea de faţă, cu traduceri în mai toate limbile globului şi multe milioane de exemplare vândute, şi clinicile „Allen Carr" din întreaga lume, celebre pentru faptul că îţi rambursează banii dacă nu reuşesc să te vindece de fumat.

Cuvânt înainte de Nassim Nicholas Taleb

Prefață la ediția românească de Radu Paraschivescu

„Un imbecil este o persoană care cauzează pierderi unui alt individ sau grup de indivizi, fără a câștiga nimic în schimb, uneori chiar suferind pierderi de pe urma acțiunilor sale.“ — A treia lege fundamentală a imbecilității (Regula de Aur)

„Rostul acestei cărţi e să deschidem bine ochii, să ne uităm mai atent la ce (şi cine) e în jur şi să gândim cu mintea noastră. În nici un caz ea nu se dorește a fi un program de combatere sau de eradicare a imbecilităţii. Cipolla o ştie la fel de bine ca noi: o lume fără imbecili e o utopie.“ — RADU PARASCHIVESCU

„Profesorul Carlo M. Cipolla a predat la mai multe universități din Italia și, mulți ani la rând, la University of California, Berkeley. A scris despre ceasuri, arme, politica monetară, depresiuni, credință, rațiune și, bineînțeles – fiind economist de formație –, despre bani. Eseul său despre imbecilitate circumscrie toate aceste subiecte, ca de altfel, probabil, întreaga experiență umană.“ — The Guardia

„Necazul e că, în ziua de azi, proștii sunt incredibil de siguri pe ei, iar oamenii inteligenți n-au decât îndoieli.“ — BERTRAND RUSSELL

„Ironia subtilă a lui Cipolla a făcut din această carte un clasic underground în Italia. Astăzi, din pricina tendințelor politice actuale la nivel mondial, o percepem mai curând ca pe o mostră de umor negru. Țineți minte: date statistice serioase arată că 98% dintre oameni cred cu toată convingerea că nu-s în nici un caz la fel de proști ca media.“ — CARLO ROVELLI

Ultimii ani ai vieții îl găsesc pe Tolstoi la moșia de la Iasnaia Poliana, trăind ca un mujic. Lăsase în urmă societatea mondenă petersburgheză, onorurile, ba chiar și propriul destin literar. Devine un fel de patriarh nonconformist, în răspăr cu autoritățile laice și cu cele ecleziastice. Ajunsese la o credință în care puțini îl puteau urma. Găsise un fel de-a se exprima mai simplu. Aici, la Iasnaia Poliana, în singurătate, stă de vorbă cu sine despre Dumnezeu și oameni, iar jurnalul, care l-a însoțit permanent, e spațiul unde pune întrebări infinite, unde caută să înțeleagă și să se exprime altfel decât o făcuse în romane. Aceste meditații au fost cenzurate în edițiile anterioare ale jurnalului – puterea sovietică putea accepta „stilul“ lui de mujic, dar nu și spiritul care se împotrivea oricărei revoluții.

Cu umor și documentare minuțioasă, chirurgul Cătălin Vasilescu ne introduce în lumea unor operații, practici, experimente și descoperiri medicale a căror influență asupra sănătății umane este ori benefică, ori de-a dreptul nocivă. Astfel, ajungem să cunoaștem chirurgi celebri care voiau să salveze vieți prin asumarea unor riscuri uriașe și prin adoptarea unor practici dintre cele mai scandaloase. Bestiarul se adresează oricui este interesat de progresul medical în general și de felul în care chirurgia poate salva sau distruge vieți.

„Am citit cartea chirurgului Cătălin Vasilescu cu un complicat amestec de perplexitate și adeziune admirativă. Perplexitate, pentru că îmi deschidea perspective nebănuite spre istoria medicinei, provocând un neașteptat orizont de interogativitate, o combinație palpitantă de cunoaștere și trăire. Admirație, pentru că întâlneam, la fiecare pagină, un condeier profesionist, un scriitor capabil să combine cu naturalețe realismul documentar, suprarealismul unor conjuncturi miraculoase, umorul, drama, surpriza. Istoria lumii se împletește cu destinul privat al personajelor invocate și deschide spre reflecții neconvenționale despre dimensiunea trupească a spiritului și despre dimensiunea spirituală a corporalității. Cătălin Vasilescu se înscrie cu grație în seria de medici-scriitori și gânditori, ilustrată, la noi, de Vasile Voiculescu, C.D. Zeletin, Emil Brumaru ș.a. Parodiind titlul ales de autor pentru cartea sa, îl asigur pe cititor că are în mână un text... bestial.“ — ANDREI PLEȘU

„O carte extraordinară – ca un documentar BBC – despre acei oameni temuți, iubiți, bârfiți, necesari și minunați care sunt marii chirurgi. Pe fundalul istoriei mari, se povestesc episoade esențiale din istoria medicinei moderne, în care intenția bună se transformă uneori în victorie, alteori în tragedie (răscolitoare sunt rătăcirile lobotomiei). Povești despre noi toți, despre corpul în care suntem instalați pentru o vreme, despre viața care e mai puternică decât pare și despre boala care o sabotează. Scrisă limpede, cu luciditate, înțelegere a omenescului și, nu în ultimul rând, cu umor și talent, cartea chirurgului Cătălin Vasilescu face bine la sănătate.“ — IOANA PÂRVULESCU

Ilustrații de Ana Alfianu

Puţine cărţi s-au bucurat vreodată de o faimă mai mare decât 1001 de nopţi, un adevărat triumf al imaginaţiei omenești! Publicată la mijlocul secolului trecut, această primă adaptare românească pentru copii a fermecat pentru totdeauna generaţii de tineri cititori și, fără îndoială, va continua să o facă multă vreme acum încolo.

„De la Arabia la Samarkand, de la Damasc la India, pe marile drumuri ale caravanelor şi generaţiilor, basmele Şeherazadei s-au rostit la seraiuri de mari sultani şi-n pustie, la focuri de popas vremelnice.“ —EUSEBIU CAMILAR

„Nici un domeniu al științelor umaniste nu a ieșit mai avariat din anii comunismului decât istoria României. Și nici unul nu a fost mai radical primenit după 1990. Acest lucru românii i-l datorează lui Lucian Boia. A fost nevoie de cineva să slujească adevărul ca patimă intelectuală, pentru a înfrânge minciuna și răstălmăcirea cu cele mai puternice rădăcini afective. Grație lui Boia, istoriografia română a făcut pasul de la mitologie la știință. De aceea, locul lui e foarte sus în recunoștința pe care se cuvine să i-o întoarcem.” - Gabriel Liiceanu

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului, a Franţei şi a Germaniei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

Într-o lume polarizată şi dezbinată, Haidt lansează o provocare gândirii convenţionale despre moralitate, politică şi religie, adresându-se întregatorii şi libertarienii au intuiţii diferite despre ce e bine şi ce e rău; fiecare din părţile implicate are dreptate în anumite privinţe. Haidt examinează originile moralităţii şi ale conflictelor umane şi ne oferă cheia pentru a înţelege miracolul cooperării.

„O sinteză remarcabilă şi originală a psihologiei sociale, analizei politice şi raţionamentului moral care reflectă tot ce are mai bun ştiinţa în aceste domenii şi dovedeşte că suntem capabili din naştere de decenţa şi moralitatea necesare societăţilor pentru a supravieţui.“ (Edward O. WILSON)

„Cercetările lui Haidt au revoluţionat domeniul psihologiei morale. Dacă vreţi să ştiţi de ce aveţi anumite credinţe morale şi de ce mulţi au o cu totul altă părere, citiţi această carte.“ (Simon BARON-COHEN)

Atâta vreme cât nu avem nici o boală și nici un disconfort semnificativ, ne ducem zilele ca și cum am fi nemuritori. Chiar și când vedem cu ochii noștri că moartea îi seceră nemiloasă pe cei apropiați, tot ne este greu să înțelegem că asta ni se va întâmpla și nouă într-o zi. Ideea că vom trăi veșnic este adânc înrădăcinată în conștiința noastră. Dar nu cumva așa și este?

Venki Ramakrishnan, laureat al Premiului Nobel pentru chimie, ne poartă într-o călătorie fascinantă la frontierele biologiei, pornind de la o întrebare surprinzătoare: Chiar trebuie să murim? Trecând prin cele mai noi descoperiri științifice, el examinează eforturile cercetătorilor din întreaga lume de a prelungi durata de viață prin modificarea fiziologiei organismului uman. Dar dacă moartea servește unui scop biologic necesar? Și care ar fi costurile sociale și etice ale încercării de a trăi veșnic?

Unii zic că vom trăi și vom vedea, alții se gândesc la colonizarea spațiului cosmic. Între aceste două idei extreme, Venki Ramakrishnan construiește o narațiune pertinentă, bazată pe date științifice obiective, și ne oferă o perspectivă avizată asupra acestui subiect.

„În această carte, am analizat modul în care progresele din biologia moleculară au aru­n­cat lumină asupra aproape fiecărui aspect al îmbătrânirii, analizând adesea cu scepticism unele dintre afirmațiile exagerate… Sper ca cititorii să dobândească nu numai o evaluare a cauzelor care stau la baza îmbătrânirii, ci și capacitatea de a interpreta, în cunoștință de cauză, știrile și comunicatele de presă despre fiecare nou «progres» și de a judeca singuri cât de realiste sunt diferitele afirmații.“ — VENKI RAMAKRISHNAN

BESTSELLER GAUDEAMUS 2022

Ilustrații de Irina Dobrescu

Prima carte pentru copii semnată de Ioana Pârvulescu, autoarea bestsellerului Inocenții.

Laura este inteligentă, curioasă și plină de curaj, deși se crede „neobișnuit de obișnuită“. Are însă un secret. O să vi-l spun și vouă: la aproape opt ani, nu știe să citească. Motivul? Imaginația ei prea bogată.

Într-o bună zi, colegii Laurei intră în bibliotecă și dispar. Au devenit pur și simplu invizibili! Unde ar putea  să fie? Ca să-i regăsească, fata trebuie să treacă prin șase încercări și să cunoască șase lumi. Din fericire, nu e singură în aventurile ei. Are alături un vrăjitor. Va reuși el oare s-o învețe și formula magică a cititului?

O carte vrăjită despre vraja cărților.

Pentru cititorii de la 8 la 108 ani.

Ilustrații de Done Stan

A fost odată, ca niciodată... când, nu mai ştiu nici eu, atâta îmi amintesc că era în preajma Crăciunului. Gabi, Mihai şi Bianca, doi băieţi şi o pisică, îşi scriu scrisorile cître Moş Crăciun. Pe Gabi şi Mihai îmi închipui că nu ţi-e greu să-i vezi scriind scrisori. Dar pe Bianca? Ai văzut tu vreo pisică să scrie scrisori? Ei bine, trebuie să ştii că scrisorile pe care le primeşte Moş Crăciun nu sunt chiar nişte scrisori. Sigur, Moşul primeşte şi scrisori obişnuite, dintre cele cu scrisul mărunt şi cuminte sau dezordonat şi grăbit, lungi sau scurte, de la copiii din toată lumea, închise în plicuri colorate şi purtând pe ele adresa: Laponia, strada Decembrie, numărul 25. Dar el le primeşte şi pe cele care nu au fost scrise niciodată. Pe acelea pe care copiii doar au visat sau au dorit să le scrie. În căsuţa din Laponia, de Crăciun, orice gând sau vis al tău ajunge şi este la fel cântărit şi împlinit ca şi dorinţele pe care le aduc către Moşul scrisorile.

Roman grafic tradus în 17 limbi

„Michael F. Patton şi Kevin Cannon au reuşit ceva remarcabil: au creat o introducere riguroasă în filozofie sub forma unui roman grafic. În aceste vremuri în care educaţia este atacată din toate direcţiile – ideologic, economic şi politic –, este esenţial să reaprindem dragostea pentru cunoaştere şi cercetare în cazul tuturor vârstelor. Cu umor, întrun ritm excelent şi ilustraţii deştepte, Patton şi Cannon aduc în faţa noastră explicaţii simple şi precise ale ideilor fundamentale formulate de figuri canonice ale filozofiei, făcând legătura cu alte discipline şi atrăgându-ne în marile dialoguri ale tradiţiei intelectuale occidentale.“  — Mark Lance, profesor la Georgetown University

„O introducere amuzantă, clară şi isteaţă în bogata istorie a filozofiei occidentale.“  — Kirkus Reviews

„Cartea lui Michael F. Patton şi Kevin Cannon este grozavă – probabil singurul lucru asupra căruia toţi filozofii prezentaţi aici ar fi de acord.“  — Jim Ottaviani, autorul volumelor The Imitation Game, Feynman şi Primates

„Aventurile lui Heraclit e o carte inteligentă, amuzantă şi actuală. Folosindu-se de situa­ţii comice, dar fără a simplifica excesiv, Patton şi Cannon dau viaţă lumii filozofiei. Cei care încă nu au descoperit plăcerile filozofiei pot începe de aici.“  — Todd May, profesor la Clemson University

Ilustrații de Petridean

Un basm științifico-fantastic în rime și desenat în culori vii: universul din paginile cărții freamătă de viață mai ceva decât un parc de distracții cosmic și te invită să te strecori înăuntru ori de câte ori vrei să pornești în aventură.

I-ai cunoscut pe anxionauți? Sunt niște astronauți mai... ăăă... puțin curajoși. Comandantul Eufrikon, secundul Al Armat și cercetătorii Somnucheor, Trista Y Smiorcăita de Lamentina și Hao Tic străbat spațiul interstelar în căutarea extratereștrilor care au trimis mesaje stranii spre Terra.

Când nava e catapultată, printr-o gaură de vierme, în locuri unde nimeni n-a mai ajuns vreodată, liniștea echipajului e tulburată: în calea celor cinci apar dinozauri de metal, extraterelfi pufoși, plasmuște bâzâitoare și videmoni născuți din vidul cosmic – și fiecare nouă întâlnire e mai năucitoare decât cea dinainte.

Cu toate acestea, la capătul călătoriei, anxionauții vor descoperi că, uneori, cea mai mare aventură din Univers nu e să cucerești o planetă necunoscută, ci să-ți învingi frica și să-ți faci prieteni.

Ilustrații de Adela Maria Calistru

Publicată în revista Convorbiri literare, la sfârşitul anului 1875, povestea Capra cu trei iezi aniversează 150 de ani în bibliotecile noastre.

„Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte“ – aşa începe poate cea mai cunoscută poveste românească din toate timpurile. Inspirată de Fraţii Grimm, inclusă în manualele şcolare, adaptată pentru teatru şi film, Capra cu trei iezi are astăzi parfumul nostalgiei pentru generaţii întregi, care şi-au început cu aceste rânduri cariera de cititori.

Născut, după propria-i mărturisire dintr-un fragment de biografie, la 1 martie 1837 (sau la 10 iunie 1839, după un înscris oficial), ION CREANGĂ a fost primul dintre cei opt copii ai lui Ştefan a lui Petrea Ciubotariul din Humuleşti, Neamţ, şi ai soţiei sale Smaranda, născută Creangă. După ce urmează, pe rând, cursurile şcolilor din Humuleşti, Broşteni şi Târgu-Neamţ (1846–1853), apoi pe ale Şcolii Catihetice din Fălticeni (1854–1855), ajunge să studieze la Seminarul de la Socola (Iaşi). În 1859 se căsătoreşte cu Ileana Grigoriu şi este hirotonisit diacon. Un an mai târziu se naşte unicul său fiu, Constantin. După un parcurs întortocheat, care include printre altele înscrierea la Facultatea de Teologie, curând abandonată, şi la Şcoala Normală Vasiliană de la Trei Ierarhi, al cărei director era Titu Maiorescu, ocupă prin concurs, în 1864, postul de institutor la Şcoala primară de la Trei Ierarhi. În 1865 absolvă Şcoala Normală. Este apoi institutor şi diacon. Alcătuieşte manuale şcolare. În 1871, refuză să mai respecte cutuma şi apare în biserică tuns şi cu pălărie. Publică Învăţătoriul copiilor – carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi buchi, cuprinzând învăţături morale şi instructive, alături de C. Grigorescu şi V. Răceanu; manualul avea să primească patru ani mai târziu, alături de Metoda noua de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primare, avizul ministrului Titu Maiorescu pentru studierea în şcoli. În 1873 semnează câteva articole despre care se consideră că ar aduce atingere preoţimii şi este destituit din cler, pierzând totodată şi slujba de institutor. În acelaşi an obţine divorţul, după ce se retrăsese la „bojdeuca din Ţicău", împreună cu Tinca Vartic, alături de care îşi va petrece întreaga viaţă. În 1874 îşi primeşte înapoi postul de institutor. Îi sunt publicate câteva povestiri şi poezii. În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, numit într-o comisie de examinare a cărţilor didactice din Iaşi. Cu ajutorul lui ajunge în cercul Junimii şi începe să publice constant poveşti şi povestiri în Convorbiri Literare. Din 1880, la sfatul bunului său prieten Eminescu, începe să pună pe hârtie Amintiri din copilărie. În anii următori se implică în diverse proiecte de manuale, îşi vede tipărite primele trei părţi din Amintiri. Starea sa de sănătate se înrăutăţeşte. Vestea morţii lui Eminescu îl afectează foarte mult. După ani de suferinţă şi numeroase concedii de boală, Creangă se stinge în noaptea de 31 decembrie 1889, în urma unui atac cerebral. Partea a IV-a din Amintiri din copilărie va fi publicată postum, în anul 1892.

Thorsten Gatzky, Markus Heber, Rüdiger Hobohm, Herbert Meyerhöfer, Georg Ott, Petra Singer, Günter Vogel şi Andreas Weileder

„E oare limba greacă «moartă», cum spun unii, doar pentru că nu se mai vorbește azi? Sau e, de fapt, cea mai vie, pentru că din ea au rodit limbile moderne ale Occidentului?

Limba greacă este fundamentul pe care s-a ridicat civilizația mare a lumii. Ea este, până la urmă, limba noastră universală. Fără etimologiile eline, mintea noastră nu poate gândi până la capăt. Fără ea n-ar exista filozofia și nici vocabularul științelor moderne.

Gândirea începe cu buna cunoaștere a gramaticii unei limbi, cu corecta punere laolaltă a cuvintelor, cu «sintaxa». La greci, sýntaxis trimitea la orice punere în ordine. De la ordonarea unei societăți la așezarea soldaților în formațiunea de luptă și până la ordinea ideală a cuvintelor – totul era «sintaxă». Syntaxa elină este cel mai rafinat instrument de gândire, iar limba greacă este, neîndoielnic, gloria spiritului universal.

Nu găsesc cuvintele potrivite pentru a-i mulțumi lui Ștefan Colceriu. Prin cel mai inteligent și plăcut manual de limba elină tradus în română, el mă face să cred că e posibilă o renaștere a științelor umaniste în oropsitul nostru învățământ.

Îi mulțumesc pentru darul pe care ni l-a făcut!“ — GABRIEL LIICEANU

Kairos ne dovedește că greaca veche se poate învăța ca orice limbă modernă. După parcurgerea acestui manual, vom avea acces la orice text al elenismului antic. Cele 95 de lecții –50 în primul volum, 45 în cel de-al doilea – au, spre deosebire de orice alt manual de greacă, avantajul că:

•  se adresează unui public de vârste foarte variate, începând cu elevii de gimnaziu și de liceu

•  sunt dozate egal de la început la sfârșit, respectând principiul celor trei pagini: una de text și de exerciții, două, aerisite, de vocabular și gramatică

•  au o concepție unitară: textele nu sunt trunchiate, ci prezintă integral câte un mit, o anecdotă, o idee filozofică, exemplifică noțiunile de gramatică noi, le recapitulează constant pe cele anterioare și introduc cuvintele treptat după o savantă cunoaștere a frecvenței celor mai relevante din literatura greacă

•  sunt grupate, de regulă câte patru sau câte opt, pe provinciile Greciei antice, prin care suntem invitați să călătorim. Este și o călătorie în timp, și o călătorie printre idei, începând cu Creta răpitei Europa și sfârșind cu Atena lui Socrate

•  sunt atât de bine concepute încât doar din textul lecției în greacă dobândim toate noțiunile necesare pentru o anumită chestiune de civilizație greacă; astfel, obișnuita „barbologie“ istorico-mitologică în limba maternă devine inutilă

•  au mereu trimiteri precise la spațiul cultural european, al cărui fundament este Grecia antică.

„Muzica nu corespunde unei forme de a fi. E o devenire, e ceva care se naşte, creşte, ajunge la un punct de maximă expansiune şi moare, ca o plantă, ca un sentiment, ca orişicare activitate omenească… Cultura nu este altceva decât drumul spre libertate.“ — SERGIU CELIBIDACHE

„Celibidache avea una dintre cele mai fine urechi şi una dintre cele mai pătrunzătoare minţi muzicale din câte mi-a fost dat să întâlnesc… Preocuparea permanentă pentru frazare şi articulare i-a îmbogăţit pe toţi muzicienii care au avut de-a face cu el.“ — DANIEL BARENBOIM

„Această serie de întâmplări petrecute de-a lungul anilor este o confirmare afectuoasă a multelor și fascinantelor chipuri pe care tatăl meu le-a arătat celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște îndeaproape. Este, de asemenea, o mărturie a legăturii unice și inseparabile dintre părinții mei. Dar ceea ce mă emoționează cel mai mult este cum a ales mama mea să împărtășească aceste lucruri. Este cel mai puternic omagiu pe care cineva îl poate aduce celui de alături și un fel minunat de a-l evoca pe bărbatul pe care l-a iubit dincolo de cuvinte. Oricât de mult v-ar lăsa această carte să pătrundeți în lumea lui Sergiu, ea reprezintă și o ocazie unică de a întrezări spiritul Ioanei și bogăția pe care ea a oferit-o lumii. Mi-e dor de amândoi.“ — SERGE IOAN CELEBIDACHI

Ilustrații de Albert Asensio

După succesul răsunător al cărţii Poveşti ca să te iubeşti mai mult, noul volum semnat de Àlex Rovira şi Francesc Miralles, inspirat de cele mai înţelepte tradiţii ale umanităţii, îi ajută pe copii să descopere busola valorilor personale, să facă faţă provocărilor vieţii, să-şi găsească talentul care îi face unici şi să se simtă împliniţi.

„Dacă fiii şi fiicele noastre vor trăi într-un mediu în care există respect, încredere, angajament, implicare, recunoştinţă, empatie, generozitate, tandreţe, echitate, responsabilitate şi alte atâtea valori esenţiale, fără îndoială că vor fi mult mai conştienţi, mai buni şi fericiţi. Asta ne dorim cu toţii. Sperăm ca această carte să fie o sămânţă din care să rodească fericirea în viaţa voastră şi a întregii familii.“ — Àlex Rovira și Francesc Miralles

Include un ghid de sfaturi pentru părinți și educatori.

Cu un cuvânt înainte de George Kudla

Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș

„…20 de ani în Siberia – o așez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori și mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ — ȘTEFAN J. FAY

„Cartea e o revelație și s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaților români în Gulagul sovietic povestirea Aniței Nandriș-Cudla aduce o mărturie esențială, dar și pentru reconstituirea staturii țăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or iată că, odată cu Anița Nandriș-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ — MONICA LOVINESCU

ANIŢA NANDRIȘ, căsătorită CUDLA, s-a născut în 1904 într-o familie de țărani bucovineni, în satul Mahala din județul Cernăuți. 13 000 de români din acest ţinut au trăit groaza deportării în iunie 1941, după ce, cu un an înainte, ținutul fusese cedat Uniunii Sovietice. Între ei, și Anița Cudla împreună cu cei trei copii ai ei de 17, 14 și 11 ani: au fost ridicați și duși în Siberia, dincolo de Cercul Polar, într-un univers al ostilității, unde timp de 20 de ani nimic în afara iubirii și a credinței nu le-a fost sprijin. De abia ştiutoare de carte, întoarsă acasă, Aniţa a scris în cuvinte simple povestea acestei supravieţuiri. A încredințat manuscrisul nepotului ei Gheorghe Nandriș în 1982, rugându-l să-i promită că-l va trece peste graniță în România. Abia după aceea, în 1986, s-a stins, cu sentimentul datoriei împlinite. Manuscrisul Aniței, această mărturie unică, păstrată printr-o minune timp de peste două decenii, a putut fi publicat pentru prima oară în 1991. Cartea a fost distinsă de Academia Română cu Premiul „Lucian Blaga“ (1992).

Una dintre perspectivele cele mai tentante, și în același timp înfricoșătoare, este apariția unor indivizi cu însușiri fizice și intelectuale mult superioare celor ale restului populației, prin posibilitățile deschise de editarea genomului uman – altfel spus, apariția unei rase minoritare de supraoameni. Genetica încetează așadar să fie doar o știință de interes pur academic sau practic și intră în focarul dezbaterilor din societate, iar, pentru a putea judeca dilemele de ordin moral, publicul larg trebuie să aibă acces la informații corecte, solide, nuanțate și inteligibile. Este ceea ce ne oferă eminentul biolog Alexandru Babeș prin Secretul vieții, în care rigoarea științifică și claritatea expunerii sunt însoțite de o pasionantă istorie anecdotică a descoperirilor legate de ereditate de la Aristotel la Mendel și la cercetările contemporane.

„Suntem acum capabili să intervenim în mod deliberat în substanța eredității, să sculptăm după bunul-plac alcătuirea biologică a speciei noastre. Dar numai pentru că putem s‑o facem, suntem oare siguri că ar trebui? Momentul în care ne aflăm impune o serie de eforturi colective. Mai întâi unul de informare, apoi unul de dezbatere și, în sfârșit, unul de decizie. Sunt demersuri la care ar trebui să participe cât mai mulți dintre noi, pentru că miza este uriașă. În joc se află viitorul nostru ca specie. E oare înțelept să lăsăm oamenii de știință sau, și mai rău, politicienii să decidă dacă vom merge sau nu pe calea deschisă de abilitatea recent dobândită de a edita genomul uman?“ — ALEXANDRU BABEȘ

„O carte de căpătâi a civilizaţiei europene.“ — ANDREI PLEŞU

„Cu ani în urmă am cumpărat o ediţie veche din Marc Aureliu care purta următoarea dedicaţie: «Să-ţi fie prieten în ceasurile grele şi să te sprijine cum m-a sprijinit pe mine.» Nu cred că i se poate face unei cărţi un elogiu mai frumos decât acest «prieten în ceasurile grele».“ — CIORAN

„Marcus Aurelius a fost primul personaj care s-a aventurat sistematic pe teritoriul eului, care l-a vizitat şi care a scris de fapt un tratat despre tehnici de ameliorare şi de ţinere în frâu a eului propriu.“ — GABRIEL LIICEANU

„O veritabilă comoară de înțelepciune, absolut exemplară și astăzi.“ — DAN C. MIHĂILESCU

MARCUS AURELIUS Antoninus Augustus este cunoscut atât ca împărat al Romei, cât şi ca filozof stoic. Născut la Roma, la 26 aprilie 121, într-o familie senatorială de origine hispanică, a fost adoptat de viitorul împărat Antoninus Pius, la cererea împăratului Hadrian. Primeşte o educaţie aleasă, studiind retorica cu Marcus Cornelius Fronto şi Herodes Atticus şi filozofia cu Quintus Iunius Rusticus, Apollonius din Calcedonia şi Sextus din Cheroneea. Domnia sa, începută în anul 161, este marcată de un şir de catastrofe (ciumă, inundaţii, cutremure), precum şi de numeroase războaie, purtate cu succes; în plan militar, Marcus Aurelius a respins atacurile duşmanilor Romei de la hotarele imperiului, în special în Orient şi pe Dunăre, continuând politica defensivă iniţiată de Hadrian. A murit la 17 martie 180, de ciumă, se pare, la Sirmium sau la Vindobona (Viena de azi). Este ultimul din şirul „celor cinci împăraţi buni“. Ca filozof stoic, Marcus Aurelius şi-a exprimat ideile în lucrarea Ta eis heauton (Gânduri către sine însuşi), scrisă în limba greacă – una dintre pietrele de temelie ale canonului literar şi filozofic. Învăţăturile sale au un caracter moral şi aplicabilitate practică, fiind o serie de „exerciţii spirituale“ prin intermediul cărora omul poate dobândi cumpătarea, virtutea şi liniştea lăuntrică în faţa încercărilor vieţii.

Într-o casă în ruină s-a adunat un grup de marginali, cu o misiune. Un spațiu închis, unde loialitatea se ames­tecă cu ura și frustrarea. Cineva trebuie să primească o lecție. Sub influența dominatoare a liderului, grupul pornește la vânătoare – un safari în care lucrurile scapă de sub control. Pentru cel care ne poartă prin această lume crepusculară, aventura devine o expediție interi­oară, o confruntare cu propriile spaime și limite. În atmosfera apăsătoare, cu accente de film noir, o apariție aduce o lumină neașteptată, o urmă de speranță într-o lume care se destramă.

Între oniric și real, povestea se desfășoară ca o coborâre în adâncul unei umanități pierdute. În prăbușirea ei, sub privirea lucidă a unui autor care orches­trează totul cu o remarcabilă finețe vizuală, se întrezărește un spațiu al întrebărilor.

MIHAI MĂNIUȚIU, regizor de teatru și scriitor, a montat în teatre importante din România și străinătate, creațiile sale primind numeroase premii pentru cea mai bună regie, originalitate și cel mai bun spectacol al anului. Ca scriitor, a publicat mai multe volume de poeme, precum și volume de povestiri cu tentă onirică și fantastică: Un zeu aproape muritor (1982), Istorii pe care n-am să le scriu (1998), Opiniile unui călător nedemn de încredere (2011), Filip și întunericul (2019), nominalizat în 2020 pentru premiul Cartea de literatură pentru copii și tineret a Uniunii Scriitorilor din România, Jucându-l pe Mefisto (2021) – distins cu Premiul Cartea Anului pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, 2022 (Premiul Liviu Rebreanu). La Editura Humanitas, Mihai Măniuțiu a publicat eseul Despre iluzie și mască (2007), romanul Aventurile hingherului în Balkanya (2015), culegerea de proze Fuga cu Henri (2017) și romanul A șaptea viață a lui Alexandru Royce (2022) – pentru care a fost nominalizat la Premiul USR (Cartea de proză). În anul 2006, creației sale literare și teatrale i-a fost dedicat volumul Dansând pe ruine de Dan C. Mihăilescu.

Premiul Academiei Române

„La primul contact cu această carte am avut sentimentul că ascult o muzică ce mă încântă ori de câte ori o aud. În interpretarea lui Cristian Presură, această compoziţie grandioasă care e Fizica ajunge să sensibilizeze şi urechile cele mai puţin educate ştiinţific. Parcurgând cartea lui Cristian Presură veţi ajunge să înţelegeţi noţiuni precum modelul standard, unificarea interacţiilor din natură, materia şi energia întunecată, găurile negre etc. Majoritatea fizicienilor ce se încumetă să scrie o asemenea lucrare rezistă cu greu tentaţiei de a folosi un limbaj matematic atotcuprinzător, cu numeroase formule, uneori greu de digerat pentru un nespecialist. Cartea lui Cristian Presură este cu atât mai valoroasă cu cât se adresează în egală măsură unui cititor neavizat şi unuia bun cunoscător al formalismului matematic, care nu acceptă uşor afirmaţii fără demonstraţie. Parafrazându-l pe Richard Feynman, pot spune că pentru a studia fizica există două posibilităţi: fie urmaţi timp de cinci ani cursurile facultăţii de fizică, fie citiţi această carte.“ Dr. Mircea PENŢIA, Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară, Bucureşti-Măgurele, cercetător ştiinţific asociat CERN, Geneva

„Vie, curgătoare (ca râul din carte, pe malul căruia Doina Ruști își construiește propriul Macondo, un loc în care nimeni n-are voie să se uite la ceas), povestea din Ferenike cucerește prin culoare și ingeniozitate. Întâmplările și locurile, casa și moara, fântâna, lucrurile (oricât de mari, oricât de mici), pământul, apa, deși pare că au corespondent autobiografic unic, fixat în real, se deschid toate înspre simbol și (uneori) fantastic. Iar personajele, cu nume de la pitorești la stranii, sunt o galerie de tablouri pictate față-spate, realitate și ficțiune. În mijlocul lor, privindu-i cu ochii de atunci și de-acum, e o fetiță care poartă rochii pe poalele cărora sunt scrise toate numele care i-ar fi plăcut în locul celui primit.“ — LIDIA BODEA

„Ferenike reconfirmă instinctul infailibil de povestitoare al Doinei Ruști. O proză cinematografică, formidabilă, cu rezonanțe mitologice, în care scenele ni se desfășoară în fața ochilor, iar câteva rulează chiar în buclă, continuu, obsedant, ca un memento al suferințelor lumii trecute, privite nu cu detașare, ci cu o limpezime totală, fără breșe.“ — ROXANA DUMITRACHE

DOINA RUȘTI este prozatoare, scenaristă și profesoară universitară cu specializare în istoria culturii și civilizației universale pentru film. A înființat grupul Ficţiunea și ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din București. A scris romane cu miză socială puternică, între care Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009) sau Logodnica (2017), dar este mai ales cunoscută pentru trilogia fanariotă, compusă din romanele Homeric (2019), Mâţa Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015). A mai publicat Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Omuleţul roșu (2010), Mămica la două albăstrele (2013), Paturi oculte (2020) și două volume de povestiri: Ciudăţenii amoroase din Bucureștiul fanariot (2022) și Depravatul din Gorgani (2023). Cel mai recent roman al său este Zavaidoc în anul iubirii (2024). Aproape toate scrierile sale au fost reeditate și traduse în numeroase limbi, între cele mai recente ediții străine aflându-se The Book of Perilous Dishes (2022, 2024, Londra), Zogru (2022, Marsilia) și Dorëshkrimi fanariot (2024, tradus în albaneză). În 2008 a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 2009 Premiul Ion Creangă al Academiei Române.

BESTSELLER GAUDEAMUS 2023

Redactată de Ruxandra Hurezean

Prefață de Dinu Mititeanu

„Aceasta este o carte-eveniment. După ce ne-a încurajat și ajutat pe mulți dintre noi să plecăm în căutarea munților lumii, David Neacșu – unul dintre marii noștri exploratori – ne oferă, în sfârșit, poveștile expedițiilor sale, multe legendare, premiere românești absolute, începute în urmă cu trei decenii. Poveștile extraordinare, pățaniile și aventurile incredibile, prețioasele reflecții ale acestui om, pasionat ca nimeni altul de munți, pleacă acum în căutarea cititorilor care vor descoperi un adevărat personaj, născut și înzestrat să exploreze lumea la pas și s-o cunoască cu toate simțurile de-a lungul, de-a latul și de-a înaltul, în cele mai spectaculoase locuri ale ei. David Neacșu a căpătat alura unui adevărat cetățean al lumii, iar cartea lui se desfășoară ca o minunată declarație de dragoste pentru această planetă, pentru natura, culturile și oamenii ei.“ — MARIUS CHIVU

„David Neacșu este mai mult decât un explorator, este un părinte al alpinismului expediționar din România, iar expedițiile sale sunt o sursă de inspirație pentru toți pasionații de munte, și nu numai. La fel ca și viața sa, cartea de față este un efort demn de admirație, o călătorie-cadou pentru toți cei care vor să trăiască aventura, fie și cu ochii minții, la altitudini și intensități ce te lasă, chiar și călător inveterat fiind, cu gura căscată.“ — HORIA COLIBĂȘANU

„Am 63 de ani când spun povestea pe care o citiți în această carte și am participat la peste 50 de expediții prin toată lumea. Unele dintre ele în premieră pentru alpinismul românesc. Vă mărturisesc că toate au adus bogăție în viața mea. Fiecare în parte a fost o mare iubire. Chiar și munții pe care n‑aș vrea să mai merg niciodată. Fiecare mi‑a dat o enormă satisfacție. Toate mi s‑au așezat în minte, în suflet, fac parte din viața mea. Dacă închid ochii, fie că sunt pe un aeroport sau într‑o cafenea din București, în minte încep să mi se deruleze imagini, sunete, mirosuri din lumea întreagă. Amintirea unui moment, mai ales când îl trăiești în condiții extreme, pătrunde în celulele tale, devine parte din tine. Și te trezești, cu fiecare nouă experiență, un pic alt om. Principalul motiv pentru care cutreier munții și lumea este să pot cunoaște nemijlocit realitatea. Cu ochii mei, cu palmele mele, cu tălpile și cu nările mele vreau să ating aerul, pământul, apele și pădurile lumii. Ce‑mi pot dori mai mult de atât?“ — DAVID NEACȘU

DAVID NEACȘU (n. 18 iulie 1960, București) este alpinist și explorator. A participat la zeci de expediții pe marii munți ai lumii: Kilimanjaro, Muntele Kenya, Ruwenzori, McKinley, Aconcagua, Huascáran, Illimani, Cotopaxi, Klucevskaia, Carstensz Pyramid, Vinson etc. În 2003 a organizat și a condus prima expediție românească pe vârful Everest, din masivul Himalaya. A explorat zone mai puțin cunoscute de pe toate continentele, parcuri naționale din Africa, jungla amazoniană din Peru, Brazilia și Columbia, precum și taigaua siberiană. A urmărit viața populațiilor indigene din Peru, Papua Noua Guinee, Kenya, Uganda, Tanzania, Insula Paștelui, Noua Zeelandă, Australia, Tasmania, Borneo, Alaska. Este pasionat de pescuitul la răpitor cu năluci artificiale.

Prefață de Alexandru N. Stermin

„Cel mai greu lucru pe care-l are de înfruntat un om în propria-i viață e însăși viața lui. Apar câteodată printre noi oameni care schimbă unitatea de măsură a vieții. Iar în măsura în care România nu a dispărut, asta s-a întâmplat datorită unor oameni asemenea lui Carmen Uscatu. La 24 de ani ea și-a pus această întrebare: dacă tot ai reintrat în lume, ce-ar fi s-o faci mai frumoasă decât era când ai fost la doi pași de a ieși din ea? Să-i fim recunoscători autoarei pentru formidabila mărturie din această carte.“ — GABRIEL LIICEANU

„Poate că văd viața atât de frumoasă și pentru că pendulez zi de zi între putință și neputință. Știu cum e să pot merge și cum e să nu. Proteza mă ține cu picioarele pe pământ și la figurat, nu doar la propriu. E un reminder că există adesea soluții la probleme, soluții spectaculoase, e un reminder că viața poate fi reparată când se strică, e sentimentul că nu sunt singură, că suntem interconectați, că depindem unii de alții. Că există oameni care, cu mintea lor strălucită, salvează alți oameni.“ — CARMEN USCATU

Carmen Uscatu este președinta și co-fondatoarea asociației Dăruiește Viață, unul dintre cele mai cunos­cute ONG-uri din România; prin inițiativa #NoiFacemUnSpital, DăruieșteViață a construit un nou corp de clădire la Spitalul „Marie Curie“ din București. A început să facă voluntariat în timpul liber, pe când lucra în marketing la o multinațională. Din 2012 s-a dedicat exclusiv asociației și proiectelor acesteia, cu scopul de a schimba radical modul în care sunt tratați copiii și adulții bolnavi de cancer din România.

Ilustrații de Oana Gîrneţ

După ce scapă cu viaţă din întâlnirea cu un jaguar în jungla de pe malul fluviului Paraguay, Alexandru N. Stermin, ale cărui aventuri le-aţi citit în cartea Cum am devenit vrăjitor, află de la un şef de trib o poveste nemaiauzită.

Departe, în inima unei păduri, trăiau nişte oameni ca la începuturile lumii: îngemănaţi cu natura, în stare să-i citească semnele, să-i înţeleagă minunile şi să-i culeagă roadele. Când, din nesăbuinţa lor, darurile naturii s-au isprăvit, iar zeul Haipucu n-a mai putut să-i ajute, patru copii curajoşi au pornit pe căi neumblate ca să-şi scape semenii de la pieire. La capătul drumului lor plin de peripeţii şi descoperiri, ei au învăţat o lecţie valoroasă: că suntem parte din natură şi natura e parte din noi, şi că viaţa înfloreşte doar când această legătură e strânsă şi trainică. Iar asta este, cu siguranţă, cea mai frumoasă dintre poveştile oamenilor.

ALEXANDRU N. STERMIN (n. 1985, Viştea de Sus, Braşov) este biolog şi explorator. Predă la Facultatea de Biologie şi Geologie a Universităţii Babeş‑Bolyai din Cluj cursuri de anatomia comparată a verte­bratelor, neurobiologie şi evoluţia creierului, etologie, bioetică şi ecologie umană. Este licenţiat în biologie şi teologie, a absolvit un masterat în filozofie şi un program de formare în psihoterapie pozitivă. A participat la expediţii în jungla Americii de Sud şi în Siberia, a fost bursier la Universitatea din Greifswald şi la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro. Se implică activ în popularizarea ştiinţei şi conservarea naturii. În 2015 a contribuit la seria Fauna României (Păsări) publicată de Academia Română, iar în 2017 şi‑a lansat prima carte, Jurnalul unui ornitolog. I-au urmat Călătorie în jurul omului (2021) şi Căzuţi din junglă: Poveştile unui explorator (2022), Privirea urangutanului (2024), care au devenit bestselleruri Humanitas, şi Cum am devenit vrăjitor. Din carnetul unui explorator (2023, Humnaitas Junior). Scrie articole în revistele Sinteza şi National Geographic. A primit din partea Universităţii Babeş‑­Bolyai Premiul de Excelenţă pentru implicarea culturală şi deschiderea spre comunitate (2021) şi Premiul de Excelenţă în Educaţie (2022).

OANA GÎRNEȚ este artistă vizuală multidisciplinară, care îmbină ilustraţia cu designul grafic şi pictura. Şi-a descoperit pasiunea pentru desen încă din copilărie, urmând apoi Liceul de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi, secţia Grafică. Şi‑a continuat formarea artistică la Coventry University din Marea Britanie, specializarea Arte plastice şi Ilustraţie, şi la Universidad Europea din Madrid, unde a studiat cu o bursă Erasmus. De‑a lungul parcursului său, a participat la proiecte şi expoziţii de grup, explorând mereu noi moduri de a spune poveşti prin imagini. Lucrările sale, realizate manual, îmbină rafinamentul detaliului cu sensibilitatea expresiei. Mai multe despre Oana la oanagirnet.com şi @oanagirnet_illustration.

„Non multa, sed multum. Dacă aşa spun anticii, aşa o fi: nu contează cât scrii, contează ce scrii. Asta înseamnă să pleci de la ideea că există o diferenţă de neîmpăcat între calitate şi cantitate (deşi, nu-i aşa?, Nicolae Ceauşescu invita, cu decenii în urmă, «să facem din cantitate o nouă calitate» – cum anume, doar el ştia). Iată însă că avem aici un exemplu al coexistenţei lui multa şi a lui multum. Cele două ies din condiţia antonimiei şi se acceptă reciproc. Diferenţa de neîmpăcat se transformă în complementaritate prin efortul sagace şi tenace al unui autor pasionat de cercetare, de scormonire prin arhive, de politica românească, de ramificaţiile şi consecinţele ei. Cristian Preda devine, toute proportion gardée, un fel de Thierry Wolton al României prin această carte amplă, în care sunt studiate decenii de decizie şi de iniţiativă politică de la noi.

Şi nu doar atât. Există în mia aceasta de pagini o întreagă tipologie, care uneori ricoşează în faună. Lingăul şi naţionalistul cu secera şi ciocanul la brâu, sceleratul şi inconştientul, traseistul şi laşul, amnezicul de conjunctură şi bufonul, canalia fără scrupule şi prostul ca noaptea, plagiatorul cu ifos şi neostalinistul impenitent – cu toţii îşi găsesc loc în această enciclopedie în care gravitatea şi umorul se îngăduie şi se întregesc una pe alta. Ideologii şi ideologi în România contemporană nu este doar o panoramă a deşertăciunii (şi mai puţin a deşteptăciunii) politice. Mia asta de pagini ne este, întâi de toate, necesară ca să ne explicăm mai bine cum am ajuns aici, ce am fost, în ce ne-am preschimbat şi din cauza (mult mai des decât datorită) cui.

Cartea lui Cristian Preda e un spectacol de informaţie excelent pusă în pagină şi de anecdotică ilustrativă. Pe lângă asta, e o lectură captivantă. Vă veţi convinge începând primul capitol şi constatând că tocmai aţi consimţit să deveniţi prizonierii unui text scris fără cusur.“ — RADU PARASCHIVESCU