Cărți

„Am scris această carte într-un moment în care am înțeles până la capăt că pentru adevăr, pentru dreptate nu există monedă de schimb. Și nici nu trebuie să existe. Am înțeles că libertatea de gândire şi cea de expresie nu pot fi negociate. Și nici nu trebuie să fie. Am înțeles că a găsi adevărul, oricare ar fi el, este un dar. Iar a-l spune, o obligație.
Într-o Românie subjugată de baroni locali, de o grupare de personaje sinistre, măcinate doar de gândul puterii și-al banilor, într-o Românie în care niște indivizi care intră și ies de pe ușile tribunalelor, ale pușcăriilor sunt ridicați la rang de miniștri, de parlamentari, de primari, de șefi de județe, într-o Românie în care se cumpără și se vând conștiințe cu bani furați de la stat, a fi jurnalist nu poate însemna să faci vreun compromis.“ (RAMONA URSU)

„Nu stiu daca si in alte parti Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. In orice caz, eternitatea romaneasca despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorica, nu realizari majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut cand sa le infaptuiasca -dau garantia duratei; ci sentimentul ca, in fond, exista un plan fata de care toata framantarea istorica este irosire si pierdere. Dar – si aici e aspectul nou fata de tanguirea biblica – neamul romanesc e si el, intr-un fel, solidar cu acel plan neschimbator. I se intampla si lui multe, se framanta ceva in marginea lui, in inima lui, peste trupul lui chiar – dar el ramane neschimbat. «Trece si asta» e una din cele mai curente vorbe romanesti. Neamul nostru ramane pentru ca si el participa, in felul lui, la eternitatea fiintei.“ (Constantin Noica)

Dali are constiinta propriului geniu. Pina la vertij. Pare sa fie un sentiment intim foarte reconfortant.

Povestea vieții autoarei (născută în 1908) din copilărie până la 21 de ani, când, devenită studentă la Sorbona, îl întâlneşte pe Sartre.

"Trebuie sa invatam sa gandim impotriva indoielilor si certitudinilor noastre, impotriva umorilor atotstiutoare, trebuie, mai ales, faurindu-ne o alta moarte, o moarte incompatibila cu hoitul, sa acceptam ceea ce nu poate fi dovedit, ideea ca ceva exista.

„L-am citit pe Lewis în urmă cu mulţi ani pentru plăcerea şi liniştea mea sufletească, şi o simplă privire în cărţile lui îmi reînvie vechea admiraţie.“ (John UPDIKE)

„Aducându-l pe Hegel în sufletele noastre, Constantin Noica a scris o carte tulburător de contemporană, pe care, spre a-l parafraza, nu o vom putea ignora nepedepsiţi.“ (Vladimir Tismăneanu)

„În lunga sa istorie, începând cu satirele antice şi cu oratoria de tribună, pamfletul e, covârşitor, un discurs social al înfruntării: o probă a actualităţii, un denunţ al relei alcătuiri din lumea prezentului, un protest direct, public şi vehement. E născut din indignarea în faţa nedreptăţilor şi nu se dă înapoi de la nimic, riscând totul ca să le demaşte. Singur martor, şi încă neputincios, al iremediabilului dezastru, pamfletarul nu poate fi altfel decât atroce şi spumegat. El stă singur în «colţul adevărului», neascultat de nimeni, şi cu atât mai vehement cu cât dezastrul e mai întins.“ (MAGDA RĂDUȚĂ)

„Scrisul Magdei Răduţă e variat, expresiv şi răsplătitor. Avem de-a face, în mod evident, nu doar cu un om pasionat de obiectul cercetării, ci şi cu un stilist. Ea nu oferă cititorilor profilul unui filolog pedant şi dornic să epateze, ci rezultatul unei munci aşezate, duse la capăt cu lumină pe chip. Un cercetător care scrie despre floretiştii cuvântului are la rândul său floreta la brâu.“ (RADU PARASCHIVESCU)

Ilustraţia copertei: Pieter van der Borcht, Alegorie despre dificultatea de a guverna o naţiune pestriţă, 1578 (detaliu)

„Încercat-am să înțeleg de unde vin lacrimile și m-am oprit la sfinți.
Să fie ei responsabili de strălucirea lor amară? Cine ar ști?
Se pare însă că lacrimile sunt urmele lor.
Nu prin sfinți au intrat ele în lume; dar fără ei nu știam că plângem din regretul paradisului.
Aș vrea să văd o singură lacrimă înghițită de pământ… Toate apucă, pe căi necunoscute nouă, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfinții n-au făcut altceva decât să le reabiliteze.“ (CIORAN)

„Sunt fericit doar când mă gândesc la renunțare și mă pregătesc pentru ea. Restul e amărăciune și zbucium.
Să renunți nu-i lucru ușor. Totuși, ajunge să aspiri la renunțare ca să te simți deja mai împăcat. Să aspiri la ea? Până și simplul fapt de-a te gândi la ea îți dă iluzia că ești altul, iar această iluzie este o victorie, cea mai măgulitoare, dar și cea mai amăgitoare.“ (CIORAN)

„Am scris aceste divagații în 1935—36, la 24 de ani, cu pasiune și orgoliu.
Din tot ce am publicat în românește și franțuzește, acest text este poate cel mai pasionat și în același timp îmi este cel mai străin.“ (CIORAN, 1990)

„Am scris o cărticică intitulată Silogismele amărăciunii, cuprinde lucruri insolente, am scris-o imediat după război, când eram foarte sărac și foarte cinic. Când a apărut cartea era la puțină vreme după apariția Tratatului de descompunere, și prietenii mei mi-au spus: «Te-ai compromis, este insolentă, dar nu e serioasă.» [...] După douăzeci și cinci de ani, a apărut în ediție de buzunar și acum este cartea mea cea mai citită din Franța și Germania. Se poate prevedea destinul unui om, dar nu cel al unei cărți.“ (Anarhie, disperare, tinerețe, interviu realizat de LEA VERGINE în 1984)

Țiganii au refuzat încă de la misterioasa lor apariție în Europa, acum mai bine de nouă secole, să se adapteze stilului de viață sedentar și convențional pe care l-au întâlnit aici. Şi astăzi, cultura și obiceiurile lor sunt privite cu același ochi sceptic și cu aceleași prejudecăți, iar societatea modernă se încăpățânează în continuare să nu-i accepte ca atare și-i îndeamnă necontenit să se conformeze. Cu toate acestea, țiganii şi-au păstrat neatins miezul identitar. În această carte de căpătâi, Angus Fraser ne poartă, cu mare acuratețe documentară și cu talent literar, prin meandrele destinului cu totul excepțional al acestui popor.
Sir Angus Fraser s-a distins prin pasiunea pentru istoria puțin cunoscută a țiganilor. Contribuția lui rămâne unică prin îmbinarea de rigoare academică și empatie față de destinul acestui popor, pe care îl privește nu romanțat și sentimental, ci realist, ca pe un neam care a trecut prin multe încercări de-a lungul istoriei: de la migrația triburilor romani din nord-vestul Indiei la persecuțiile îndurate în țările unde s-au așezat; de la Holocaust până la dificultățile cu care țiganii se confruntă în prezent în Europa de Est și nu numai.

"Proștii Europei" începe cu o insultă, pe copertă, și continuă, între coperte, cu apărarea celor insultați. Cartea lui Traian Ungureanu măsoară critic îndepărtarea elitelor de omul de rând și de înțelesul democrației europene.
Semnele rău prevestitoare adunate în această carte sunt o colecție de anomalii derutante pe care ne-am obișnuit să o numim actualitate. În Occident, toleranța față de intoleranța terorismului, migrația nelimitată și suferința gândirii sub apăsarea unui nou dogmatism. În România, disprețul politic plenar pentru lege, dar și naivitatea față de adevărata istorie din care au crescut problemele caracterului național.
În Vest și în Est, slăbită de conformism, aroganță și ignoranță, civilizația europeană pierde teren. Cultura și convingerile care dădeau strălucirea lumii europene se clatină. Clasa conducătoare găsește democrația neconvenabilă. Un nou model de viață și gândire neagă vehement tradițiile istorice în care am trăit până de curând.
Fără adevăr, dezbatere și valori, degradarea lumii europene poate deveni ireversibilă. Cartea lui Traian Ungureanu vorbește fără compromisuri despre rătăcirile îmbietoare care riscă să ne devină destin.

Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi!

„Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere.
La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă.
De fapt, sublimul și eroicul nu pot fi programate. Ele apar întotdeauna dintr-o provocare nebănuită a istoriei. Abia provocat astfel, un popor descoperă că există o iubire din care se poate muri și că, dacă vrea să-și recupereze in extremis patria furată, el trebuie să fie gata să-și pună în joc viața pentru a-i reda un preț.“ (GABRIEL LIICEANU)

Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi!

Se poate construi o tramă polițistă în marginea ultimei şcoli filozofice din Atena, închisă de împăratul Iustinian în anul 529, şi a celor şapte reprezentanţi ai ei, în frunte cu Damaskios? Se poate, răspunde Andrei Cornea, făcând din ultimul episod al filozofiei eline o poveste plină de mistere şi de răsturnări spectaculoase care-l ţine pe cititor cu sufletul la gură. Prin fața noastră trec locuitori ai fictive Atlantida prinși într-un proiect de creștinare, prinți persani care botează ideile filozofiei în sângele ideologiei, episcopi care, în zorii creștinismului, fac ordine în panteonul grec, discipoli străluciți care apar travestiți ca în comediile lui Shakespeare, spectaculoase turniruri intelectuale în care se înfruntă adepții teoriei potrivit căreia lumea e făcută din Nimic cu cei convinși că ființa e eternă… Și un povestitor despre care aflăm abia la sfârșit cine este și cui anume îi deapănă fabuloasa poveste a vieții sale.

„Ei bine, am spus, noi, filozofii, formăm acest lanţ de aur, noi suntem legătura de nedesfăcut dintre cer şi pământ, noi suntem, cum s-a spus, «rasa divină»! Dar, atenţie, asta n-ar trebui să fie motiv de înfumurare deşartă, aşa cum vedem în multe cazuri, căci cinstea se cumpăneşte cu o mare datorie, pe care cu greu şi puţini dintre noi izbutim s-o plătim cumsecade. Şi sperăm să nu se rupă odată cu noi acest «lanţ de aur», ci să-l încredinţăm pe mai departe celor care vor veni după noi, din generaţie în generaţie, pentru ca să nu se piardă de pe lume amintirea a ceea ce-i adevărat, frumos şi măreţ.“ (ANDREI CORNEA)

O carte care spune adevărul cu simplitate și umor.

Ne pare nepotrivit, ne e jenă, nu ştim cum să vorbim cu copiii noştri despre sexualitate. Acest ghid, scris de o celebră, multipremiată „profă de sex“ din Canada, ne învaţă de ce trebuie s-o facem (începând de la 2 ani şi până la vârsta adolescentului activ sexual) și cum. De ce? Pentru că aşa ne protejăm copilul de mesajele false ori periculoase despre sexualitate pe care le primeşte astăzi de peste tot. Găsiţi în carte şi adevărul, şi întreaga „tehnică" a autoarei, cu exemple concrete din experienţa ei didactică. Evident, ghidul poate servi şi pentru pregătirea orelor de educaţie sexuală din şcoli.

"Exit 45" este un roman academic american. Acţiunea de secol XXI descoperă o Americă scindată între radicali și conservatori, între diferitele grupuri etnice, între intervenţioniști și pacifiști, între cei militanţi-cu-tot-dinadinsul și cei alergici-la-orice-idee-de-schimbare, între profesori și studenţi, între Wall Street și main street. Personajele vin din medii diferite ca ortodoxia sârbească și catolicismul polonez, din China mai nou capitalistă și Argentina pampasurilor lovite de secetă. Stereotipurile sunt deconstruite și reconstruite, un fir narativ e vecin cu Conversaţia lui Coppola, thriller psihologic, dacă vreţi, iar altul se trage din marșul de la Selma, Alabama. Romanul nu respectă tabuuri, e un studiu de sistem și are ritmul unei autostrăzi americane: goană cu motorul turat la maximum, depășiri legale și ilegale, frână până la zero, așteptare panicată, plecare în trombă și, din nou, goană susţinută.

Majoritatea scenelor se petrec în perimetrul Richmond — Washington — Baltimore, bine-cunoscut pentru tensiunile politice la nivel înalt, pentru lumea academică și așa-zisul coridor tehnologic, pentru criminalitatea ridicată și, nu în ultimul rând, pentru cutremurele sociale iscate de lupta pentru libertăţi civile. Tensiunea se acumulează treptat de-a lungul celor patru părţi ale romanului. Ceea ce începe ca un amuzament se transformă într-o obsesie. Regulile jocului se schimbă din mers. Disperarea hackerului, a celui care ajunge să instaleze microfoane în cabinete și săli de curs și care monitorizează înregistrările, este, în Exit 45, cel puţin la fel de mare ca a lui Harry Caul, personajul lui Coppola din Conversaţia, sau a fotografului din Blow Up-ul lui Antonioni.

Cuvânt înainte de Jack Canfield, coautor al volumului "Supă de pui pentru suflet".

O carte de înțelepciune și în același timp un ghid practic, aplicabil copiilor de aproape orice vârstă.

Cartea aceasta preia titlul unui vechi şi bine-cunoscut poem pedagogic al lui Dorothy Law Nolte. Preceptele lui au devenit un adevărat cod de comportament în viaţa de familie pentru generaţii întregi de părinţi americani. Iată unul dintre precepte: Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne. Sau: Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească. Adevăruri simple, de bun-simţ. Autoarele le-au dezvoltat în acest manual de „educaţie care insuflă valori" adresat părinților, bogat în istorioare ilustrative.

O carte scrisă cu sinceritate și umor despre cea mai frumoasă și mai emoționantă experiență din viața unei femei.

Daca ești însarcinată deja sau doar cochetezi cu ideea de a deveni mamă, această carte își va fi cea mai bună prietenă. Pentru că numai cea mai bună prietenă și-ar spune cât de mult te poate transforma, fizic și emoțional, experiența gravidității. Doar aici vei gasi acele informații trecute sub tăcere de medici și de alte ghiduri de sarcină, din falsă pudoare sau pur și simplu din incapacitatea de a le acorda importanța pe care o merită. Autoarea, Vicki Iovine, a născut patru copii în șase ani și a cunoscut cam toate dificultățile, dar și deliciile acestei experiențe de fiecare dată unice. Soluția ei: un pic de umor, foarte multă răbdare și infinită dragoste pentru ființa care prinde contur în tine.

Zorba Grecul – de la filmul realizat în 1964 de Mihalis Kakoyannis – , cu acest titlu a intrat în conştiinţa publicului de pretutindeni romanul lui Nikos Kazantzakis ''Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas''.

Magie! În orăşelul lui William, verdeaţa care împânzeşte străzile capătă peste noapte forme nemaivăzute: de bufniţă înţeleaptă, de elefant, de balaur cu coada de frunziş. Şi chiar dacă misteriosul grădinar care a creat această lume de poveste dispare la fel de tainic precum a apărut, frumuseţea operelor lui le schimbă viaţa tuturor, pentru totdeauna.

A fost odată ca niciodată un prinţ, nu mai mare, dar nici mai mic decât un băieţel ca toţi băieţeii, care trăia singur pe o planetă mititică, departe de Pământ. Și poate că nu i-am fi aflat povestea dacă într-o bună zi pe planeta lui n-ar fi răsărit, pe nepusă masă, o floare. Iar floarea a prins să vorbească cu micul prinţ, și vorbele ei l-au încântat și l-au întristat în aceeași măsură, fiindcă i-au dezvăluit că dincolo de lumea așa cum o știe el se află încă multe-multe alte lumi. Și micul prinţ, cuprins de curiozitate, a pornit prin univers, străbătând planetă după planetă să-și facă prieteni, să cunoască și să înveţe.

Dr. Howard S. Friedman, o somitate în domeniul psihologiei sănătății, susține că vindecările „miraculoase“ sunt de fapt procese de autovindecare. Există tipuri de personalitate capabile să reziste la îmbolnăviri sau chiar să oprească evoluția unor maladii grave, cum sunt cancerul și bolile de inimă. Și există, la cealaltă extremă, tipuri de personalitate predispuse la anumite boli.
Vestea bună este că putem învăța să ne dezvoltăm o personalitate capabilă de autovindecare, iar autorul ne învață cum să procedăm, fiindcă ideile noastre „de bun-simț“, ba chiar și indicațiile medicale tradiționale nu sunt întotdeauna corecte.
Înțelepciunea corpului, stresul benefic, celulele ucigașe, efectul placebo, voința de a trăi și voința de a muri, creierul multiplu, psihoneuroimunologia, homeostazia sunt câteva dintre noțiunile pe care le vom întâlni în aceste pagini incitante, având la bază studii științifice serioase, dar scrise simplu și accesibil.

„…Adeseori am visat un monstru melancolic și erudit, știutor al tuturor idiomurilor, cunoscând pe de rost toate versurile și toate sufletele, și rătăcind prin lume spre a se hrăni cu otrăvuri, fervori, extaze, străbătând Persiile, Chinele, Indiile defuncte și Europele muribunde — adeseori am visat un prieten al poeților care să-i fi cunoscut pe toți din deznădejdea de a nu fi de-al lor.“ (CIORAN)

Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi

Volumul VI
Sfântul Simeon Noul Teolog ♦ Cuviosul Nichta Stithatul

Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi

Volumul V
Sfântul Petru Damaschi ♦ Sfântul Simeon Metafrastul

La 40 de ani, psihoterapeutul Vincent Deary își părăsește locul de muncă din Londra, își vinde casa și se mută la Edinburgh pentru a scrie o carte despre... schimbare. Ținta sa nu este o lucrare de psihologie populară, despre cazurile clinice, ci o scriere autentică despre propria sa viață, despre familia sa, despre prietenii săi, un proiect ambițios de a aduce împreună, într-o viziune coerentă, teorii cunoscute referitoare la natura umană și la tehnologiile schimbării.
Pentru a vedea cum suntem, cum arată viața noastră normală, nu e nevoie să privim prea în profunzime. Căci lumea noastră este mică. Oamenii sunt creaturi ale obișnuinței: își construiesc un drum în viață, îl consolidează, se instalează comod în el și tind să nu-l mai părăsească. În cea mai mare parte a vieții trăim pe pilot automat. Ne place să trăim astfel. Dar apoi, inevitabil, intervine ceva ce ne scoate de pe drumul bătătorit al rutinei și ne pune în fața marii provocări a schimbării.
Cum ne comportăm odată confruntați cu această veritabilă criză, ce strategii adoptăm și care sunt pașii pe care-i urmăm pentru a ne instala cât mai rapid și mai confortabil într-o nouă lume mică sunt teme pe care autorul le tratează, înainte de toate, cu un viu interes personal.