Cărți

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1891-1920 din 3687

Cumpără acum de la
  • Filocalia sfintelor nevointe ale desavarsirii IV
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae


    Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi


    Volumul IV
    Talasie Libianul ♦ Isihie Sinaitul ♦ Filotei Sinaitul ♦ Ioan Carpatiul ♦ Avva Filimon ♦ Sfântul Ioan Damaschin ♦ Teodor al Edessei ♦ Teognost ♦ Ilie Ecdicul ♦ Monahul Teofan

  • Principele
    26.43 LEI
    Epuizat din stoc

    Lucrarea lui Machiavelli, adevărată piatră de hotar ce marchează întemeierea teoriei politice moderne, este rezultatul asimilării de către ilustrul florentin a unei seculare cugetări asupra istoriei, dar mai ales al experienței sale politice și diplomatice nemijlocite în calitate de cancelar al Republicii Florentine. Ambele l-au condus spre o nouă și revoluționară gândire a fenomenului politic: ea pleacă de la analiza realității de fapt și de la o antropologie desublimată, prin care, înainte chiar de Galilei și Newton, Machiavelli trece peste pragul epocii sale și pășește în modernitate. Această cărticică, iubită și totodată hulită de suverani, juriști și filozofi, a avut o influență covârșitoare asupra gândirii politice moderne și își păstrează și astăzi neștirbită actualitatea și, deopotrivă, caracterul neliniștitor. Ediția de față urmează traducerea și notele eminentei italieniste Nina Façon, revizuite în conformitate cu ultimele ediții critice apărute ale operei lui Machiavelli.

  • Exista iubiri fericite? Psihologia relatiei de cuplu
    25.37 LEI
    5
    Epuizat din stoc

    Ea este „femeia care iubește prea mult“, el este „bărbatul care se teme să iubească“. El suferă de „sindromul funiei de gât“, ea — de „sindromul lasoului“. Fără să-și dea seama, fiecare aduce în intimitatea cuplului carențele relației sale din copilărie cu părintele de sex opus. Neînțelegerile și conflictele lor își au de obicei originea în trauma fetiței neglijate de tată și în neajutorarea băiatului supraprotejat de mamă.
    Şi totuși, iubirile noastre pot fi fericite, susține autorul acestui bestseller internațional. Există soluții pentru formarea unui cuplu viabil — soluții îndrăznețe, la îndemâna noastră, deși greu de descoperit pe cont propriu...


    GUY CORNEAU este un cunoscut analist jungian din Canada. Profesează la Québec și ține în întreaga lume conferințe pe tema cuplului și a raporturilor familiale. Prima lui carte, Père manquant, fils manqué (1989), a fost tradusă în zece limbi și i-a adus celebritatea.

  • Ecuatiile emotionale. Cateva formule simple pentru o viata fericita si plina de succes
    38.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Ecuațiile emoționale sunt un superb compendiu de principii generale pe care le poate aplica oricine vrea să ducă o viață împlinită și plină de sens. Chip Conley dă sfaturi izvorâte din experiență. Formulele lui sunt deștepte, folositoare și profunde.“ (DANIEL GOLEMAN, autor al cărții Inteligența emoțională)


    „Dacă vrei să comunici mai ușor cu șeful tău, cu sora ta, cu vecinul sau cu copilul tău adolescent, ecuațiile emoționale te vor ajuta foarte mult. Chip Conley este unul dintre cei mai creativi antreprenori din ultimii douăzeci de ani și a construit o afacere uriașă pornind de la nevoile clientului. Chip este un lider de succes care înțelege cât de important este să știi să-ți analizezi emoțiile.“ (CHIP HEATH, autor al cărții Switch: How to Change Things When Change Is Hard)


    Chip Conley, antreprenor de mare succes și avid căutător de sens în viața personală și profesională, pornește de la bogata lui experiență de viață – dublată de solide lecturi științifice și nu numai – pentru a crea un nou limbaj vizual al emoțiilor. Formulele pe care le discută ne pot ajuta să înțelegem componentele fiecărei emoții pentru a face, astfel, ordine în tumultul interior cu care ne confruntăm zi de zi. Rigoarea matematică îmblânzește în cartea de față nărăvașele afecte care de multe ori ne complică viața. Calea pe care ne-o propune Chip Conley este simplă și eficientă: dacă abordăm rațional emoțiile sau calitățile mai complexe precum anxietatea, invidia, disperarea, narcisismul, dependența de muncă, dar și bucuria, autenticitatea, credința sau înțelepciunea, vom fi mai stăpâni pe noi înșine și ne vom bucura mai mult de viață.

  • A Brief Illustrated History of Romanians
    76.59 LEI
    Epuizat din stoc
    This is not an ordinary history book. As readers will realise quite early on, Neagu Djuvara has the audacity to tackle some of the most delicate and controversial issues in Romanian history under the guise of light storytelling.
  • Filocalia sfintelor nevointe ale desavarsirii I
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae


    Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi!


    Volumul I
    Sfântul Antonie cel Mare ♦ Evagrie Ponticul ♦ Sfântul Ioan Casian ♦ Nil Ascetul ♦ Marcu Ascetul ♦ Diadoh al Foticeii ♦ Isaia Pustnicul

  • Filocalia sfintelor nevointe ale desavarsirii III
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae


    Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi!


    Volumul III
    Sfântul Maxim Mărturisitorul

  • Filocalia sfintelor nevointe ale desavarsirii II
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae


    Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi!


    Volumul II
    Sfântul Maxim Mărturisitorul

  • Fiul risipitor. Povestea unei intoarceri acasa
    32.19 LEI
    Epuizat din stoc

    Părintele Henri J.M. Nouwen ne împărtăşeşte călătoria spirituală pe care i-a prilejuit-o, într-un moment de cumpănă al vieţii sale, întâlnirea cu faimosul tablou al lui Rembrandt Întoarcerea fiului risipitor şi cu înţelesurile profunde ale acestei parabole ce cuprinde miezul mesajului biblic. Ni se întâmplă tuturor — spune autorul, pornind de la propria experienţă — să fim răzvrătiţi asemenea fiului risipitor, invidioşi şi resentimentari asemenea fiului mai mare rămas acasă ori pur şi simplu indiferenţi faţă de cei din jurul nostru. Totuşi, suntem mereu chemaţi să devenim asemenea tatălui iertător ce-şi dăruieşte iubirea fără să aştepte nimic în schimb şi-i întâmpină cu bucurie chiar şi pe cei care-i greşesc. Goana după succes şi câştiguri materiale, continua competiţie cu ceilalţi, însingurarea şi deprimarea îl îndepărtează pe omul contemporan de sine însuşi şi de locul adevăratei sale libertăţi. Însă Henri J.M. Nouwen ne demonstrează în aceste reflecţii pline de înţelepciune şi sensibilitate că „întoarcerea acasă“ rămâne posibilă fie şi după cele mai deznădăjduite rătăciri.


    „Încă mă asemăn cu fiul risipitor. Însă mă aflu cu adevărat în drum spre casă. Am plecat din ţara aceea îndepărtată şi am ajuns să simt apropierea iubirii. Şi, astfel, sunt pregătit acum să-mi împărtăşesc povestea. Are în ea un strop de speranţă, de lumină, de mângâiere.“ (HENRI J.M. NOUWEN)


    Ilustraţia copertei: Rembrandt Harmensz van Rijn, Întoarcerea fiului risipitor, cca 1668–1669 (detaliu)

  • Statele Unite ale romanilor. Cartile calatoriilor romanesti in America in secolul XX
    44.40 LEI

    Niciunde altundeva, la noi, ideea politică americană, identitatea americană, specificitatea culturii şi civilizaţiei americane nu reies mai limpede, mai nuanțat, mai polifonic decât în specia ambiguă a cărții de călătorie. America memorialelor transatlantice este, de fapt, America noastră cea mai cuprinzătoare şi mai expresivă. Și cum arată ea? Cum se precizează această monadă în același timp epatantă şi enigmatică din sutele de pagini îndrăgostite, cataleptice, pizmașe, pătrunzătoare, perfide?


    „Ne aflăm în fața uneia dintre cele mai complete (dacă nu și exhaustive) cercetări privind o temă palpitantă: relatările autorilor români care au călătorit în Statele Unite ale Americii. Rigoarea analizei, privirea în egală măsură a literatului avizat și a sociologului dubitativ conferă demersului o soliditate impresionantă.“ (MIRCEA MIHĂIEȘ)

  • Nautilus
    27.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Ioana Bâldea Constantinescu îmbină în acest al doilea roman al său, aşa cum a făcut-o şi în Dincolo de portocali, fascinaţia pentru personajele misterioase şi curiozităţile din vremuri îndepărtate cu o emoţionantă poveste contemporană. Nautilus ne poartă astfel paşii prin Parisul zilelor noastre – unde un tânăr doctorand se documentează vreme de câţiva ani pentru lucrarea sa – şi în Franţa de secol XIV, pe urmele faimoasei Reine Blanche, prima colecţionară a Evului Mediu. Fie că scrie despre obiecte frumoase şi rare, despre iubiri diafane, despre ciuma care decimează un sat întreg sau despre suferinţa unui băieţel autist captiv în lumea lui, Ioana Bâldea Constantinescu îşi construieşte frazele cu pricepere şi delicateţe de bijutier, într-un stil deja inconfundabil.


    „Am decupat momente, frânturi de conversaţie, unele sunt aproape literale, dar nu am un personaj făcut după cineva, şi asta mă bucură, pentru că nu trăiesc cu teama că cineva se poate recunoaşte sau mă poate recunoaşte. Sunt frânturi de mine peste tot, dar, dincolo de asta, este acel «Call me Ishmael» pe care numai Melville l-a stăpânit cu desăvârşire, convenţia aceea care-ţi face bucăţi un gând şi ţi-l pune în zece capete. Îmi place acest joc, pentru că este periculos şi greu în acelaşi timp.“ (IOANA BÂLDEA CONSTANTINESCU)


    Ilustraţia copertei: Unicornul în captivitate, tapiserie, 1495–1505

  • Povestiri filozofice din lumea întreagă
    41.70 LEI
    Epuizat din stoc
    Istorisiri vii, amuzante uneori, care reflectă spiritul umanităţii în cele mai diverse ipostaze ale sale.
  • Val si Cetatea Sufletelor
    34.89 LEI
    Epuizat din stoc

    „Ce talent grozav are Ana Alfianu! Pe de o parte, spune o poveste iniţiatică, în genul celor ale lui Michael Ende sau Peter Beagle, cu băieţei și ţestoase vorbitoare, cu pești care se hrănesc cu lacrimi, cu prelegeri policolore despre puterea cuvintelor, cum foarte rar s-au scris în literatura noastră. Pe de altă parte, își ilustrează singură povestea cu imagini de o frumuseţe care îţi taie respiraţia, exact acele imagini ideale cu care ne visam în copilărie poveștile. Prin urmare, dragi cititoare & cititori, cartea pe care o aveţi în mână nu e doar o carte — e chiar copilăria voastră ilustrată. Deschideţi-o: o veţi iubi de îndată. Eu, cel puţin, așa am păţit.“ (Radu VANCU)


    Val are 10 ani și face parte din specia visătorilor. Îi place să se joace, să exploreze prin pădurea din apropierea casei și să citească povești. Cu siguranţă, nici nu i-a trecut prin cap s-ajungă el însuși personaj într-o poveste.
    Însă, într-o bună zi, cuprins de dorul bunicului său, plecat fără putinţă de întoarcere în Cetatea Sufletelor, Val se hotărăște să caute acest loc straniu, netrecut pe nici o hartă din lume.
    Împreună cu Malila, o broască-ţestoasă zburătoare, băiatul porneşte într-o călătorie fantastică, presărată cu primejdii, probe de curaj, nenumărate întrebări şi cu descoperiri pe care le faci doar atunci când te apropii de sfârşitul copilăriei.
    Drumul îi poartă pe cei doi din regatul mării, unde domneşte caracatiţa Elacaravolturna, care ştie să vindece suferinţele cu poveşti, într-un oraş ciudat, care-şi schimbă forma cu fiecare cuvânt rostit de locuitorii săi, în ţinutul balaurului poet O şi, în cele din urmă, în Palatul Lunii, unde stăpânesc visele, păstrătoarele tuturor tainelor omeneşti. Ajuns aici, Val e uimit să descopere că sfârşitul drumului nu-i capătul călătoriei şi că pentru el adevărata aventură de-abia începe.

  • Peisaj dupa isterie
    Preț special 29.59 LEI Preț standard 37.00 LEI

    „Un scriitor adevărat ia asupra sa suferinţa umană de orice fel ar fi ea și-ncearcă s-o transforme, alchimic, în frumuseţe.
    Nu frumuseţe pieritoare și inutilă, ci acea frumuseţe care, după spusele lui Dostoievski, «va salva lumea». Scriitorul, ca intelectual, se poate implica politic, social, moral în viaţa comunităţii sale, poate fi (și trebuie să fie) un purtător de cuvânt al binelui și-al adevărului, un luptător contra demonilor care au bântuit şi vor bântui etern fiinţa omenească. Dar, ca artist, menirea lui e să producă din toate acestea frumuseţe. Dacă un scriitor ratează în privinţa calităţii operei sale, curajul său civic nu va mai fi la fel de aproape de sufletul cititorilor săi.“ (MIRCEA CĂRTĂRESCU)

  • Mircea cel Mare si luptele sale cu turcii
    37.74 LEI
    Epuizat din stoc

    Aţi aflat deja de la şcoală despre Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti (adică al Munteniei), care a domnit între 1386 şi 1418, ducând lupte grele cu turcii. Apoi, probabil aţi citit sau poate chiar aţi învăţat pe dinafară, din Scrisoarea III a lui Eminescu, superba evocare a bătăliei de la Rovine: înainte de înfruntare, sultanul îl sfidează pe Mircea cu aceste cuvinte: „Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedic de-un moşneag?“ Iată că şi genialul Eminescu s-a înşelat asupra înţelesului epitetului „cel Bătrân", căci pe vremea lui, la noi, cercetările istorice erau abia la început! În realitate, la Rovine, Mircea era foarte tânăr. „Cel Bătrân“ i s-a zis în veacurile următoare, când au ajuns în scaunul Ţării Româneşti şi alţi domnitori purtând (sau luând la înscăunare) acest nume. Atunci când se pomenea de primul voevod Mircea, de marele Mircea, i se spunea „cel Bătrân“, adică „cel Vechi“, cel din vechime. Asta înseamnă „cel Bătrân“. Să ştiţi, de asemenea, că datorită înfăptuirilor şi a nobleţei caracterului său i s-a mai zis şi „cel Mare": Mircea cel Mare. Veţi judeca şi voi, din povestirea care urmează, dacă e vrednic să i se spună astfel.

  • Inalt este numele tau
    20.09 LEI

    Pornind de la istoria şi legendele medievale ale oraşului său natal, Bistriţa, Ioana Bradea reconstruieşte o poveste spectaculoasă, depănată pe rând de locuitorii acestei cetăţi „uitate de rege şi sfinţi“: un preot şi notar care consemnează în cronica sa zbuciumatele zile din preajma condamnării la moarte a fostului jude al oraşului, rebela Margareta — fiica noului jude, care încalcă normele vremii şi ale familiei sale pentru a-şi găsi ursitul —, un arhitect italian însărcinat cu renovarea catedralei, vegheaţi, cu toţii, de privirea unui enigmatic călugăr străin.
    Înalt este numele tău este, poate, acea carte despre care autoarea spunea cândva că nu va reuşi niciodată s-o scrie, „o carte doar pentru Dumnezeu, o carte care să-l ajungă, să-l îndoaie, să-l mute din loc ca pe munţii din bobul de credinţă“.


    „Mai ştergi cu pana câte un cuvânt nepotrivit sau, enervat deodată, mototoleşti foaia cumpărată pe bani grei de negustorii tăi tocmai din târgurile veneţiene şi o arunci cât colo şi te întinzi spre altă coală, pe care te străduieşti din nou să aranjezi istoria cum se cuvine, să aşterni aici toate faptele cetăţii — uneori sângeroase, păcătoase ori neruşinate, alteori glorioase şi pline de surprize, uneori preschimbate în incredibile fapte de arme înălţate spre slava lui Dumnezeu, alteori pătate de impostori, curve şi soldaţi idioţi — oricum or fi fost, este destinul tău să ilustrezi, poate chiar să îndrepţi şi, în cele din urmă, să făureşti respiraţia atât de zbuciumată a cetăţii.“


    Ilustraţia copertei: Poarta Spitalului, Bistriţa, desen realizat de Miron Alexandru David, 6 ani, în cadrul atelierului de pictură al Clubului Scenica, Bistriţa.

  • Banchetul sau Despre iubire
    27.48 LEI
    Epuizat din stoc

    Platon. Da, sigur merită să-l recitești. Cum, e prima dată? Te invidiem, vei fi cu atât mai fericit!


    „Cititorul are aici, în românește, o scriere străveche și, prin veacuri, ilustră: Banchetul lui Platon. Tot ce s-a spus despre iubire de la Banchet mai apoi în el își află obârșia și întemeierea, cu singura excepţie a iubirii întru Crist. Pe de altă parte, dialogul este una dintre cele mai mari împliniri ale prozei lui Platon, ale scrisului în Grecia veche și ale artei literare în genere. În sfârșit, scrierea, în ciuda aparentei ei transparenţe, este în multe privinţe dificilă, atât ca idei cât și ca fond istoric al acestor idei: atât întregul gândirii lui Platon, cu tot ce a precedat-o, cât și determinările specifice ale lumii grecești clasice.“ (Petru CREȚIA)


     

  • Dacopatia si alte rataciri romanesti
    39.12 LEI
    Epuizat din stoc

    „«În vremurile noastre de presupus acces la totalitatea informaţiei, orice mitologie este o rătăcire», scrie Dan Alexe în noua lui carte. Iată o veste proastă pentru cei deprinşi să-şi ducă viaţa îngenunchind în faţa pădurii naţionale de eroi şi statui: voievozi, poeţi sau călugări scuturaţi de frisonul profeţiei. Dacopatia şi alte rătăciri româneşti propune un tip de deconstrucţie care ar putea să-l expună pe autor oprobriului public. Şi totuşi, riscul merită asumat. De ce? Fiindcă există în gândirea noastră o sumedenie de fixaţii, obsesii, fobii şi convingeri care se cer disecate, explicate şi înţelese. Narcisismul delirant, protocronismul în plăci, proastele deprinderi familiale, pedagogia punitivă sau mândria de-a fi urmaşii unor daci care vorbeau latină înaintea romanilor sunt teme care merită să fie puse în discuţie. Pentru asta e nevoie de inteligenţă, informaţii credibile, argumente, cultură şi stil. Dan Alexe întruneşte toate aceste criterii, ceea ce-i permite să deseneze o hartă a mentalului românesc, a şubrezeniilor şi anomaliilor lui. Cu vervă şi umor, el trece de la clişeele aşa-zisei bucătării carpatine la fonologie, de la complexul naţiei nebăgate în seamă la importurile lexicale ţigăneşti şi de la Icoanele neamului la depresie şi nefericire. Cine deschide Dacopatia şi alte rătăciri româneşti trebuie să ştie că va găsi în paginile ei atacuri excelent dirijate împotriva prostiei, mitizării frenetice, excepţionalismului băştinaş şi clişeelor.“ (Radu PARASCHIVESCU)


    „Un simbol nimerit al identității de substituție, căutată astăzi de mulți români și numită de mine dacopatie, este «chipul lui Decebal» care sluțește coperta acestei cărți, precum și faleza Dunării acolo unde traversase Traian. Da, basorelieful cu Decebal: cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa (55 de metri), cioplită în stâncă de 12 sculptori-alpiniști, ale cărei lucrări au durat 10 ani (1994–2004), ideea și finanțarea (un milion de dolari) aparținându-i lui Iosif Constantin Drăgan. Inscripția de la baza statuii, Decebalus rex – Dragan fecit, care combină un nume slavon (Dragan) cu o banală formulă epigrafică latină (X fecit), mi se pare revelatoare pentru golul identitar românesc de azi. Tocmai acest contradictoriu gol identitar e cartografiat în prezenta carte, fără însă a se propune modalități de a-l umple. Cartograful cultural poate doar constata, informa, amuza, alerta. E ceea ce am încercat să fac. Semper valete.“ (Dan ALEXE)

  • Germanofilii. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial
    62.37 LEI

    Lucian Boia, cu bine-cunoscutul său stil şi desfăşurând o demonstraţie fără cusur, risipeşte o altă iluzie întreţinută de istorici şi acceptată ca un adevăr: credinţa că ar fi existat în anii Primului Război Mondial, în ciuda câtorva opinii divergente, îndeosebi în rândul oamenilor politici, o cvasiunanimitate în jurul „idealului naţional“, în sensul intrării României în conflict, împotriva Austro-Ungariei, pentru eliberarea Transilvaniei. Lectura sagace a presei din acea epocă, precum şi a altor documente, multe dintre ele inedite, pe care istoricii „antantofili“ le-au ignorat cu bună ştiinţă, demonstrează că o parte însemnată a elitei politice şi intelectuale româneşti a avut o altă opţiune. Vom descoperi în această carte cine au fost „germanofilii“, care le-au fost argumentele, cum au acţionat în timpul ocupaţiei germane şi cum au supravieţuit politic şi intelectual după triumful oarecum neaşteptat al adversarilor lor.


    „Am preluat termenul de «germanofili», lansat în perioada neutralităţii, atunci cu înţeles net peiorativ, pe care îl folosesc însă fără nici o conotaţie devalorizantă sau valorizantă, relativizându-l, de altfel, şi nuanţându-l, prin punerea între ghilimele. Nuanţarea şi relativizarea se recomandă din mai multe motive. Mai întâi, chiar dacă o bună parte dintre «germanofili» – dar nu toţi – erau de formaţie germană şi în principiu înclinaţi spre Germania sau spre Austria, motivul principal care-i anima nu era atât ataşamentul faţă de Puterile Centrale, cât teama de Rusia; erau mai mult «rusofobi» decât «germanofili». În al doilea rând, printre «germanofili», opţiunea neutralităţii întrunea mai multe adeziuni decât varianta intrării în război, alături de Puterile Centrale. Intensitatea manifestărilor e de asemenea foarte diferită: sunt «germanofili» care-şi asumă categoric opinia, alţii care se exprimă prudent sau echivoc, alţii care tac pur şi simplu. Ceea ce-i aşază pe toţi în aceeaşi categorie nu e atât soluţia aleasă, cât varianta respinsă: nu vor război împotriva Puterilor Centrale.“ (Lucian BOIA)

  • Ferigi și elefanți și alte eseuri despre creștinism
    26.43 LEI
    Epuizat din stoc

    „Unii oameni au pretenţia că văd sporii de ferigă, dar nu zăresc un elefant la zece metri depărtare, ziua în amiaza mare.“ (C.S. Lewis)


    În distincta sa înfăţişare scriitoricească, C.S. Lewis oferă cu prilejul acestei noi colecţii de eseuri o apărare a dreptei credinţe creştine, confruntată cu ameninţările evului contemporan. Textele cuprinse aici sondează zone profunde şi sensibile ale sufletului religios, abordând cu simţ logic, cu imaginaţie şi cu exemple captivante probleme specifice discursului de tip teologic, precum noima apartenenţei la Trupul lui Hristos, semnificaţia şi puterea rugăciunii, înţelesul iertării, adevărul istoric al întâmplărilor descrise în Biblie, sau chestiuni ce ţin de un spectru mai larg, cum ar fi atitudinea faţă de război şi faţă de moarte în genere, falsul conflict dintre religie şi tehnologie ori pretenţiile nejustificate ale unora de a descifra sensul istoriei. 
    Argumentaţia bine închegată şi de o mare limpezime, pusă în lumină de numeroase citate şi aluzii la Scriptură şi pigmentată cu inconfundabile tuşe de umor şi ironie, descoperă cărturarul fermecător şi pătrunzător care în finalul fiecărui pasaj lasă nostalgia vorbei scrise şi graba de a ne adânci în următorul, spre a regăsi savoarea pe care-o au doar fructele coapte ale minţii.

  • Meditatii la Psalmi
    24.42 LEI
    Epuizat din stoc

    „În această carte, scriu ca de la amator la amator, vorbind despre greutăţile pe care le-am întâlnit sau despre iluminările de care am avut parte când am citit Psalmii, cu speranţa că ea ar putea să-i intereseze ori chiar să-i ajute, uneori, pe alţi cititori nepricepuţi. Aceasta nu este o lucrare «apologetică». Nu voi căuta să-i conving pe necredincioşi de adevărul creştinismului. Mă adresez celor care deja cred sau celor care sunt gata să-şi «suspende necredinţa» pe parcursul lecturii. Un om nu poate să apere întruna adevărul; mai trebuie să aibă uneori vreme să se şi hrănească din el.“ (C.S. LEWIS)

  • In intimitatea secolului 19
    52.17 LEI
    Epuizat din stoc

    „Se pot închipui oamenii din această carte în România secolului 21?
    L-aş vedea perfect pe Maiorescu, atât de echilibrat, de raţional, de modern în toate privinţele, în Parlament, punându-i la punct pe toţi demagogii şi flecarii, propunând legi şi amendamente folositoare, luând poziţie în chestiuni litigioase şi, nu în ultimul rând, influenţând mersul lumii cu autoritatea lui.
    L-aş vedea apoi pe neobositul Carol Davila scoţând iar la lumină medicina de astăzi.
    Le-aş vedea în secolul 21 şi pe doamnele din secolul 19, dedicându-se deplin unor cauze altruiste, cum numai ele ştiau s-o facă, rezolvând o dată pentru totdeauna problema «copiilor străzii», deschizând azile pentru bătrâni, pentru orfani, cantine pentru săraci şi câte şi mai câte.
    L-aş vedea pe primarul Protopopescu-Pache rezolvând problema circulaţiei, a parcărilor, a murdăriei şi a gropilor din asfalt.
    Şi pe Caragiale l-aş vedea dând un nou volum de Momente, de trei ori mai voluminos şi mai savuros decât cel din 1901, în care personaje să fim noi toţi.“ (Ioana PÂRVULESCU, fragment dintr-un interviu)

  • Prea devreme batran, prea tarziu întelept. 30 de lucruri adevarate pe care trebuie sa le stiti acum
    24.31 LEI
    Epuizat din stoc

    „Eu sunt doar muzician şi producător de discuri. Nu sunt psihiatru şi nu înţeleg toate chestiile astea. Toţi avem probleme. Dar există o carte formidabilă intitulată Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept. Aţi văzut-o? Cartea asta spune: Cele mai multe din traumele copilăriei nu ne mai pot face nici un rău. Adunaţi-vă şi continuaţi-vă viaţa, oameni buni!“ (Quincy Jones)


    „Suntem ceea ce facem", afirmă convingător Gordon Livingston, medic care a ascultat de-a lungul timpului cele mai intime secrete şi necazuri ale oamenilor. Din experienţa de o viaţă, a extras 30 de adevăruri fundamentale, transpuse în 30 de capitole elocvente, incisive şi capabile să ne inspire, printre care:
    • Orice relaţie e sub controlul persoanei căreia îi pasă cel mai puţin
    • Închisorile cele mai sigure sunt construite de noi înşine
    • Fericirea este riscul suprem
    • Numai lucrurile rele se întâmplă rapid
    • Degeaba fugim de adevăr
    • Nu toţi cei care rătăcesc se pierd
    • Ne temem de alte lucruri decât ar trebui
    • Singurele paradisuri adevărate sunt cele pe care le-am pierdut


    Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept oferă linişte, îndrumare şi speranţă oricui simte că trece timpul şi n-a reuşit încă să ajungă ceea ce şi-a dorit.

  • Cărțile care ne-au făcut oameni
    23.25 LEI
    Epuizat din stoc

    „De când sunt «Omul care aduce cartea», am fost întrebat, în repetate rânduri şi în cele mai variate contexte, «care sunt cărţile de căpătâi ale unui om adevărat», ba chiar somat să dau zece, douăzeci de titluri de lecturi formatoare.
    Ce-ar fi, mi-am zis, să adunăm zece, douăzeci de personalităţi culturale din România de azi – fiecare fiind, în domeniul său, o energie benefic-iradiantă, de mult recunoscută public – care să-şi mărturisească revelaţiile citirii fermecător-terapeutice?
    Îmi îngădui să cred că, în funcţie de simpatia pentru unul sau altul dintre autorii cuprinşi în sfera nostalgică a evocărilor de faţă, cititorii-părinţi (şi mai ales bunici) îşi vor îndemna fiii şi nepoţii cu mai multă hotărâre şi seninătate către un titlu sau altul, odată ce ele, titlurile, i-au făcut oameni pe Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Ştefan Câlţia, Livius Ciocârlie, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Mihai Măniuţiu, Dan C. Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Irina Petrescu, Andrei Pleşu, Victor Rebengiuc, Valeriu Stoica, Ion Vianu…“ (Dan C. MIHĂILESCU)

  • O inimă inteligenta
    30.66 LEI

    „Regele Solomon îl implora pe Cel Veşnic să-l binecuvânteze cu o inimă inteligentă.
    La sfârşitul unui secol devastat de fărădelegile cumulate ale birocraţilor, adică de o inteligenţă pur funcţională, şi ale posedaţilor, adică de o sentimentalitate sumară, binară, abstractă, această rugă pentru a fi înzestrat cu perspicacitate afectivă şi-a păstrat întreaga sa valoare.“ (Alain FINKIELKRAUT)


    Dar cui să înălțăm această rugă când Dumnezeu tace? Alain Finkielkraut ne oferă răspunsul-cheie — literaturii. Cele nouă texte pe care le-a ales, printre care Gluma, de Milan Kundera, Însemnări din subterană, de F.M. Dostoievski, Panta rhei, de Vasili Grossman, sau Pata umană, de Philip Roth, descriu vieți banale sfărâmate de Istorie, vorbesc despre triumf și eșec, despre banalitatea răului și ferocitatea binelui, despre șansa care se arată într-un moment nepotrivit și despre ironia destinului.
    O inimă inteligentă, una dintre cele mai personale și desăvârșite opere ale lui Alain Finkielkraut, este un adevărat imn închinat lecturii, pentru că numai literatura ne poate salva de barbaria care ne înconjoară, ne poate ajuta să trăim mai bine, să gândim mai bine și, fără îndoială, să iubim mai bine.


    Ilustraţia copertei: Şcoala de la Fontainebleau, Alegoria apei sau Alegoria dragostei, 1580 (detaliu).

  • Pelinul negru
    30.66 LEI
    Epuizat din stoc

    „Câţiva ani m-am întrebat continuu cine era de vină, de ce nu răspunde nimeni pentru marile catastrofe, cum de există atâtea victime subînţelese, care n-au deloc glas? Nu mi-am putut răspunde altfel decât scriind Pelinul negru. Punctul de vedere e al unei fetiţe născute la câteva luni după explozia de la Cernobîl, iar cei câţiva ani pe care îi decupez din viaţa ei lasă să se vadă, sper, mare parte din desenul de adâncime.“ (Ioana NICOLAIE)

  • Istoria omenirii
    83.52 LEI
    Epuizat din stoc

    Istoria omenirii. O istorie multimilenară depănată de un mare povestitor. O istorie care poate fi parcursă cu sufletul la gură, într-o săptămână, sau pe îndelete, într-o vacanţă. Iar atunci când închidem cartea rãmânem adânciți în gânduri, pentru că, dincolo de fapte, povestitorul ne pune în față marile întrebări despre lume și om. Ediţia aceasta, adusă la zi, porneşte din zorii timpurilor şi ajunge până la dezvoltarea reţelelor de socializare (Facebook şi Twitter), vorbind despre evenimentele și personalitățile fără de care întreaga istorie a civilizaţiei ar fi fost alta.


    Ediție actualizată și introducere de Robert Sullivan. Traducere de Cornelia Dumitru


     

  • Formula fericirii. Minunatele descoperiri ale neuropsihologiei de azi
    37.00 LEI

    Cartea lui Stefan Klein, devenită bestseller în Germania, sintetizează și explică descoperirile neuropsihologiei moderne, oferind nu rețete, ca ghidurile self-help, ci cunoștințe și modul lor de „întrebuințare“ în viața de zi cu zi. Căci nu există o formulă a fericirii universală, ci o formulă a fiecăruia. Există șapte miliarde de oameni și șapte miliarde de căi spre fericire, spune autorul. Dar esențial e faptul că fericirea poate fi găsită. O dovedesc două descoperiri importante: mintea noastră are mecanisme înnăscute pentru bucurie, plăcere, euforie; iar tendința aceasta naturală spre fericire poate fi exersată, deoarece creierul omenesc este configurabil la nesfârșit, indiferent de vârstă.


    „După ce vei fi citit această carte, capul tău va arăta altfel pe dinăuntru, promite Klein, și chiar așa este.“ (Der Spiegel)


    „Stefan Klein a reușit să scrie o adevărată capodoperă. Mesajul ei simplu, acela că poți învăța să fii fericit, este comunicat cititorului într-un mod deopotrivă fascinant și documentat, inteligibil pentru oricine.“ (Die Welt am Sonntag)


    „Stefan Klein rezumă în cartea sa o întreagă bibliotecă... Această carte e un adevărat instrument de autocunoaștere.“ (Der Stern)

  • Sâmbăta când vine Sambo
    28.54 LEI

    Carte recomandată de Academia Germană de Literatură pentru Copii și Tineret


    Gambrino Berebum e un domn sfios și temător ca un șoricel. De cine se teme? De madam Pătlăgică, gazda lui, care mereu îi caută nod în papură; de șeful lui, Mugurel Boubătrân, un pisălog și jumătate; și în general de toți nerozii și mitocanii cu nasul pe sus cărora le tună și le fulgeră. Până când într-o bună zi – atenție, într-o sâmbătă! – domnul Gambrino îl întâlnește pe Sambo, mogâldeața, care decide să rămână la el. Pe obrăznicãtura de Sambo nimeni și nimic n-o sperie, are în minte numai ștrengării și pe deasupra… ac de cojocul multora – păzea! Dacă la început bietul domn Gambrino e teribil de jenat de asemenea purtări și caută să scape în fel și chip de Sambo, cu cât cei doi petrec mai mult timp împreună, cu-atât tăticul își îndrăgește mai mult odrasla! Iar la sfârșit, ce ciudat: blândul domn Gambrino a învățat de la Sambo cum să nu se mai teamă de alții – ba chiar să-i și pună la punct pe cei ce-o merită cu vârf și-ndesat!

  • Visul spulberat al armenilor. 1915
    47.57 LEI

    „Pentru a comemora genocidul armean, Gaidz Minassian, specialist în istoria Armeniei și Caucazului, profesor la Sciences-Po și jurnalist la Le Monde, a reconstituit, în Visul spulberat al armenilor, aventura unui grup de tineri revoluționari armeni fascinați de modelul francez al Luminilor și hotărâți să lupte pentru propriile drepturi, pentru recunoașterea identității lor în cadrul Imperiului Otoman, precum și pentru emanciparea și egalitatea tuturor popoarelor. Proiect ambițios, care pleacă de la mobilizarea politică tradițională și pașnică și sfârșește în radicalizarea armată, ba chiar în terorismul anarhist. Liderul lor emblematic se numea Christapor Mikaelian, unul dintre fondatorii FRA (Federația Revoluționară Armeană). O parte dintre ei vor cunoaște un destin tragic și vor fi capturați de la primele arestări ale armenilor din Constantinopol, în aprilie 1915, care marchează începutul a trei ani de silnicii...“ (Jean-Claude PERRIER, L’Orient Littéraire)


    „Armenii au fost masacrați după niște metode barbare care țin de secolul al XIX-lea, în numele unui program de modernizare a societăților destinat să introducă Europa și Turcia în secolul XX. Poate că a venit timpul pentru comunitatea internațională să le aducă un omagiu și să facă dreptate la începutul acestui secol XXI, pentru ca toți acești «sacrificați» ai patriei (Yerkir) să poată dormi în pace și devotamentul lor să fie în sfârșit recunoscut de Istorie sau să capete un sens în dezvoltarea umanității. Atâta timp cât lumea, și în primul rând Turcia, nu recunoaște genocidul din 1915 – această crimă care leagă o ramură a omenirii de pământul său –, Yerkirul nu-și va relua Istoria. Până atunci, armenii trebuie să se străduiască să iasă din imaginar și să facă din Yerkir nu un loc memorial intangibil, ci un spațiu real. Astfel, în loc să se blocheze într-o postură de victimă care nu se mai justifică – fiindcă e sterilă și fără efect –, această revenire la real îi invită pe armeni să înscrie sacrificiul acestor generații de combatanți și de intelectuali pe lista universală a popoarelor care luptă pentru Libertate.“ (Gaidz MINASSIAN)

Filter by
Cumpără acum de la

Categorie

Preț

Voce audiobook

Format eBook

Editura