Cărți

Bestseller New York Times

După bestesellerul Demonul amiezii, Andrew Solomon revine pe scena publicistică americană cu o carte dedicată familiei şi problemelor sale. Potrivit autorului, esenţa condiţiei noastre rezidă în caracterul de excepţie al fiinţei umane, în ceea ce ne diferenţiază pe unii de ceilalţi, unindu-ne în acelaşi timp. Familiile despre care scrie psihiatrul american se confruntă cu probleme precum surditatea, nanismul, sindromul Down, autismul, schizofrenia, cu problema copiilor afectaţi de dizabilităţi de tot soiul, a celor superdotaţi, născuţi în urma unui viol sau delincvenţi, a celor care aleg să-şi schimbe genul. Toate acestea pot duce la izolarea oamenilor, când nu de-a dreptul la excluderea lor din societate. Investigând însă un mare număr de familii afectate de asemenea probleme, şi neocolind nici o clipă caracterul dramatic al situaţiilor cu care se confruntă, Solomon arată că de foarte multe ori dragostea înfrânge prejudecăţile, ducând la întărirea legăturilor în cadrul familiei şi al comunităţilor create prin mişcări de solidaritate orizontală.

„Timp de mulţi ani, identitatea mea principală a fost cea de istoric al tristeţii. Imaginile disperării sunt admirate de cei mai mulţi, iar pustiirea sufletească completă este în general considerată o răsfrângere a integrităţii autorului. Dar când am încercat să scriu despre fericire, am avut revelaţia inversă, respectiv că nu poţi scrie despre ea fără să pari superfcial.
Scriitorul realist William Dean Howells i-a scris la un moment dat lui Edith Wharton că «publicul american îşi doreşte tot timpul o tragedie cu final fericit». Implicaţia acestei observaţii era că nu putem digera imaginea regelui Lear, umblând nebun pe dealuri, fără posibilitatea izbăvirii la orizont. Eu aş vrea să ofer o interpretare diferită. Aş zice că ne stă din ce în ce mai mult în fire să căutăm transformarea. Oamenii afectează adesea o fericire pe care n-o simt; oamenii a căror nevroză s-a transformat în nefericire nu sunt doar nefericiţi, ci şi convinşi că au eşuat. Partea vitală a acestei înclinaţii spre lumină este însă convingerea de nezdruncinat că dezastrele îşi găsesc până la urmă rezolvarea, că tragediile sunt adesea doar o fază, nu şi sfârşitul jocului.
Cartea de faţă caută să scoată la lumină nobleţea ascunsă sub ponegrirea lui Howells. Se bazează pe o idee şi mai optimistă chiar, respectiv că finalurile fericite ale tragediilor au o demnitate mai presus de cea a finalurilor fericite ale comediilor, că nu numai transcend sentimentalismul la care face Howells aluzie, ci chiar oferă o satisfacţie mai preţioasă decât una necălită prin suferinţă. Aşa cum crestele zimţate ale Alpilor sunt sublime pentru romantic, la fel este şi bucuria aceasta neobişnuită pentru caracterul acestor familii: aproape imposibilă, teribilă şi teribil de frumoasă.“ (Andrew SOLOMON)

Viata intru gandire cedeaza pe nesimtite locul infruntarii tribale si derizorii dintre fanatic si strigoi.Subiect la ordinea zilei, criza culturii contemporane se afla azi pe toate buzele. Autori celebri ii dedica stralucitoare analize incununate de sumbre previziuni. Infrangerea gandirii este in acest concert o incercare de diagnostic.
Originea crizei trebuie cautata, potrivit autorului, in cateva directii: abandonarea ideii de universalitate a culturii si adoptarea cu orice pret a unei perspective „locale“, relativizarea valorilor care definesc o cultura, largirea fara masura a insusi conceptului de cultura care adaposteste azi de-a valma aproape totul – marile creatii ale spiritului ca si gesturile cotidiene, banale produse de consum ca si rafinate opere de arta. Cuprinsa deopotriva de intoleranta si infantilism, cultura pare deci sa fi uitat astazi de indoiala, de ironie, de ratiune – intr-un cuvant, de gandire.

Aceasta a doua editie a eseului Dostoievski in constiinta literara romaneasca, prefatata de George Ardeleanu, cuprinde in plus fata de editia aparuta in 1976 o addenda cu texte legate de proiectul Dostoievski al autorului, un dosar de referinte critice, bibliografia receptarii lui Dostoievski in Romania, bibliografia scrierilor lui Dinu Pillat si cea a scrierilor despre Dinu Pillat. Volumul de fata incheie seria de autor ingrijita de Monica Pillat si George Ardeleanu, publicata de Editura Humanitas in perioada 2010−2015.

Alteţa Sa Regală Prinţul Charles de Wales le transmite copiilor, în aceste pagini superb ilustrate, un mesaj esenţial — putem pune capăt distrugerii mediului înconjurător dacă găsim o cale de a trăi din nou în armonie cu Natura.
În urma preocupării de o viață, Prințul Charles a ajuns la o concluzie simplă: schimbarea poate surveni numai dacă integrăm firesc soluțiile oferite de mediul înconjurător în viața de zi cu zi; nu putem trăi frumos dacă nu ţinem seama de planeta care ne găzduieşte. Îndemnul Alteței Sale către oamenii din întreaga lume şi de toate vârstele este să încerce să găsească un echilibru cu Natura, astfel încât să putem rezolva cea mai gravă criză din istoria modern a omenirii — şi să salvăm Planeta.

Mai multe informaţii despre Prinţul de Wales şi lucrările sale caritabile puteţi găsi la www.princeofwales.gov.uk.

Erudit de o impresionantă cuprindere interdisciplinară, George Steiner este una dintre cele mai puternice voci ale reflecției umaniste contemporane. Cele peste treizeci de volume pe care le-a publicat, cronicile apărute în periodice de mare autoritate și prelegerile ținute la universități de prestigiu conturează profilul complex al unui intelectual interesat deopotrivă de critica literară, de analiza fenomenului lingvistic și de istoria și teoria culturii.

În clipa în care penița unui scriitor genial atinge hârtia sau când vârful pensulei unui mare pictor, înmuiat în culoare, se plimbă pe pânza de pe șevalet, întregul univers tresare. Își „amintește“ de marea creație, de izbucnirea în spațiu și timp a tuturor lumilor, de începutul începuturilor. Căci darul oamenilor de a crea rămâne, în fond, un mister la fel de mare ca facerea lumii. Cartea lui George Steiner „silabisește“ acest mister, îi descrie „gramatica“ și îl ridică pe cititor, în fiecare dintre paginile ei, la acele înălțimi celest-culturale de unde poate privi, așa-zicând, peste umărul marilor creatori, către opera lor.

Cum ar fi ca intr-o buna dimineata sa va treziti ca v-au crescut antene, ca aveti un abdomen cafeniu si trei perechi de picioare… de gandac?
Ar fi… SUPER!

„Priviţi cu atenţie mai întâi harta prietenoasă a acestei călătorii. Abia apoi parcurgeţi, împreună cu autoarea, o experienţă pe cât de palpitantă, pe atât de excitantă pentru minte şi pentru nepreţuita endorfină a libertăţii. Trei fire sunt de urmărit şi, la nevoie, puteţi alege între ele. Unul e cel al notelor de călătorie la cald şi la persoana întâi acut, ca să zic aşa. Sunt marcate în italice. Să nu rataţi zigzagul fin al neliniştilor Sabinei Fati, lăsat la vedere cu parcimonie. Al doilea este şirul de excursuri istorice despre fiecare dintre cele zece ţări, care, nu vă temeţi, revine întotdeauna la zi, exact în punctul de intersecţie cu prezentul. Al treilea înşiră pe aţă vreo sută de «personaje» episodice, oameni cu care Sabina Fati a stat, într-un fel sau altul, faţă în faţă. O să vă urmărească în grup, ca o armată de teracotă care s-ar fi decis brusc s-o ia înapoi, tăcut, către Apus. Adică spre noi.“ (Tania RADU)

„La început am crezut că sunt singură cu muntele, dar l-am zărit imediat pe soldatul tadjic, paznicul barierei din faţa mea. Un uriaş încremenit, îmbrăcat în manta lungă de postav şi purtând căciulă tradiţională rusească revărsată peste urechi. Se uită la mine ca la ceva bizar. Îi întind paşaportul, dar omul nu schiţează nici un gest, se uită de departe şi pe urmă îmi întoarce spatele. E 1 iunie 2014 şi sunt plecată de 45 de zile în căutarea mea şi a Noilor Drumuri ale Mătăsii. Cele cinci sau zece minute petrecute în faţa barierei mi s-au părut ore şi mi-am dat brusc seama că sunt în faţa unei garnizoane de militari sălbăticiţi de şederea în Pamir. Am văzut că în jurul meu se strâng toţi băieţii din garnizoană. Îmbrăcaţi lejer şi ieşiţi din cealaltă baracă, bine încălzită, poartă şlapi, pantaloni de trening cu genunchi lăbărţaţi şi bluze groase de bumbac. Se uită la mine ca la ceva bun de mâncat şi am senzaţia că rânjesc unul la altul. Începe să-mi fie frică. Ce pot face singură împotriva acestor zdrahoni? N-am nici o şansă, îmi zic, şi le zâmbesc ca unor oameni care m-ar putea ajuta.“ (Sabina FATI)

„Testamentul unui cruciat rationalist care se indoia de puterea ratiunii.“ (John GRAY)

„Dalai Lama discuta diverse strategii pentru a invinge prejudecatile si convingerile stereotipe; ele includ contactul personal, educatia si perceperea celorlalti ca indivizi... Sanctitatea Sa considera ca violenta este inradacinata in emotiile umane si modurile de a gandi, si socoteste ca frica reprezinta una dintre fortele care distrug cel mai mult fericirea umana... Dalai Lama ne indica pasii care trebuie urmati pentru a rezolva aceste probleme, cum ar fi incercarea de a-ti impartasi temerile cu ceilalti, anumite tehnici cognitive si recursul la credinta.“ (Spirituality & Practice)

„De-aproape patruzeci de ani regizorul Mihai Maniutiu isi alinta, oranduieste, biciuieste, ocroteste si insceneaza cosmarurile cu ludica marinimie. Si-a petrecut singuratatile dureroase prin sangeroasele tragedii ale vechii Elade, prin Shakespeare, cabaretul expresionist si teatrul-dans. A fictionat borgesian, a cultivat absurdul existential beckettian, a facut (amarnic sau extatic) apel la mitologia mortuara din folclorul romanesc, ritualizand cu stralucitoare raceala ororile subconstientului colectiv, patima puterii, dezarticularea erotica, mecanismele terorii, uitarea si pustiirea de sine. Acum a ajuns la esenta. Inauntrul fiintei. Acolo unde nu mai sunt(em) decat eu si cu mine. Hingherul si umbra lui. Incotro? Si la ce bun? Exista iesire, ispasire, izbavire? «Suntem in limb», draga prietene, ar spune camusianul Clamence din Caderea. Adica in anticamera infernului. Bun venit!“ (Dan C. MIHAILESCU)

„Cartea pe care am scris-o este una de împăcare. Cartea drumului meu de cunoaștere și înțelepciune, în care horea mi-a fost și înger păzitor, și ispită.
Mulți oameni se întreabă dacă valorile trecutului vor rezista în avatarurile mileniului trei. Astăzi, prezentul este hodorogit. Vătămat de trecut, este umil, neînsemnat și nevoiaș. Prezentul este ținut în derută, este rătăcit. Raportarea permanentă la trecut a devenit un clișeu. Este adevărat că reprezintă și o modalitate de venerare a strămoșilor, dar nu trebuie să invocăm tot timpul moaștele trecutului. Prezentul are taine noi, este un urcuș, ne dă putere. Nu-l putem lăsa în singurătate. El se va lumina prin înfăptuirea, puterea, forța și tăria lui, ne va proteja de reacțiile trecutului datorită ritmicității sale. Nu-i grija mea ce se va întâmpla cu trecutul. Eu trebuie să trăiesc prezentul, horind...“

„În ziua de astăzi, asistăm la o decadență a muzicilor rurale și urbane. Ele nu mai au forță, energie și valoare. Se desfășoară în formule stereotipe și uniformizate. Libertatea de a hori nu se lasă însă învinsă de trecerea vremii. Horitorul trebuie «să stâmpere». De aceea se spune că horea nu stă în orice trup. Nu se cuibărește oriunde. Horitul este un dar spiritual, înseamnă inspirație, măiestrie, este un prilej care îți aduce fericire și izbândă. «Doamne, mândru-i a ști hori!» Horea te împlinește, te face om întreg. Când viețuim în duhul horilor, traiul de zi cu zi este bucurie. Horind, sunt și nu sunt pe lumea asta, sunt ochiul nevăzut dintre strămoșii mei și urmașii mei.“ (Grigore LEȘE)

Volum îngrijit de Tatiana Niculescu Bran

„Cine mi-a ucis fiul? este jurnalul unui tată a cărui viață se schimbă pentru totdeauna odată cu uciderea fiului său la mineriada din 25 septembrie 1991. De atunci și până în zilele noastre, anii familiei Frumușanu s-au scurs între drumul la cimitir și o cărare sinuoasă, amețitoare, chinuitoare, prin labirintul tribunalelor. Dar această carte este deopotrivă un manual de istorie recentă și un dosar politic. Mesajul ei? Orice om are dreptul la povestea lui, dar, mai cu seamă, la dreptate și la adevăr, oricât de încâlcite s-ar dovedi ițele deciziilor politice. Este cartea unui om curajos și a unui tată care încă mai are încredere în justiție.“ (Tatiana NICULESCU BRAN)

La început, gândul de a scrie această carte m-a entuziasmat. Mi-am spus că amintirile frumoase, triste sau crâncene despre cum a trăit şi a murit unicul nostru fiu, Andrei Frumuşanu, trebuie să fie dedicate şi transmise minunaţilor tineri din această ţară şi opiniei publice care trebuie să afle cum a fost ucis nevinovat şi prin ce greutăţi şi traume morale am trecut noi, părinţii lui, timp de peste 20 de ani... Am constatat, pe parcurs, că acest gând nu era ușor de realizat și că atunci când copiii mor înaintea părinţilor, sensul vieții lor se pierde.

„Am citit Quimera cu placerea pe care numai o carte fermecata, frumoasa, plina de poezie ti-o poate da. Paul Tanicui e un fel de ruda de sange cu Twain si Marquez. Are darul povestirii, dar si inca ceva la fel de important: este un scriitor liber! Poate primul scriitor roman liber din 1989 incoace! Un talent profund contemporan, conectat la literatura de prima mana de oriunde din lume.“ (Andrei Codrescu)

18 aprilie 1918
Viceconsulul britanic din Teodosia (un negustor grec), informat ca Boyle era cu prizonierii, l-a ajutat sa puna la cale evadarea. Intr-o dupa-amiaza a trimis un mesager sa-l cheme pe acesta la biroul lui; colonelul, care pana atunci nu-si parasise grupul nici macar pentru un ceas, intelegand gravitatea mesajului, a pornit pe data spre oras. Sfatuindu-i pe prizonieri sa se pregateasca pentru o plecare rapida si care sa nu starneasca suspiciunile paznicilor, i-a lasat pe toti intr-o stare de mare agitatie. Au trecut cateva ore, s-a lasat seara si el inca nu se intorsese. Deodata s-a auzit un zgomot de pasi. Un detasament de 20 de barbati bine inarmati a intrat in curte, luandu-i pe chinezi pe nepregatite si capturandu-i rapid. Colonelul Boyle era unul dintre nou-sositi; imediat le-a comandat prizonierilor sa se alinieze in grupuri de cate patru si sa ajunga in pas alergator in port, unde un vas era pregatit sa-i duca pe mare. Nu trebuia pierdut nici un moment, caci marinarii bolsevici hotarasera sa-i lichideze in acea noapte.

S-a nascut in 1628, intr-o familie apartinand burgheziei instarite. Timp de douazeci de ani a indeplinit diferite functii publice in subordinea lui Colbert, prim-ministrul lui Ludovic al XIV-lea, iar in 1671 a devenit membru al Academiei.

John D. Barrow (n. 1952) a absolvit matematica la Durham University (1974) si are un doctorat in astrofizica la Oxford (1977). Din 1981 pana in 1999 a fost profesor de astronomie si director al Centrului Astronomic la Universitatea Sussex. In prezent este profesor de stiinte matematice la Cambridge.

„Eroul povestirilor care urmeaza a trait cu adevarat. S-a nascut in oraselul Bodenwerder, din Saxonia de jos, la 11 mai 1720 si a murit in Hanovra, 22 februarie 1797. Se numea Karl-Friederich Hyeronimus von Munchhausen, era baron [...] era pasionat de vanatoare si-i placeau, pesemne, calatoriile. [...] Daca, printre amicii sai, Munchhausen se va fi dovedit cel mai inspirat, cel mai inzestrat cu imaginaie si, totodata, cu darul povestirii, atunci nu este de mirare ca s-au gasit condeie care sa le puna pe hartie, mai luand, poate, si de la altii..." (Barbu Cioculescu)

Volumul de fata va fi urmat de un al doilea – aflat actualmente in lucru –, dedicat altor aspecte ale lumii bucurestene din epoca fanariota (catastrofele naturale, administratia orasului, asistenta medicala si sociala, viata economica, traiul de zi cu zi, viata mondena, invatamantul si cultura, comunitatile alogene).

Este Tragedia Germaniei o lucrare de istorie revizionistă? O reorientare către „germanofilie” a unui autor care este notoriu pentru inaderenţa la orice curent interpretativ major şi comod? Categoric nici una, nici alta.

Este Tragedia Germaniei o lucrare de istorie revizionistă? O reorientare către „germanofilie” a unui autor care este notoriu pentru inaderenţa la orice curent interpretativ major şi comod? Categoric nici una, nici alta.

„Florin Piersic jr are o voce care se recunoaste si in scris. Timbrul sau este inimitabil. Nu cred ca Florin Piersic jr e un teribilist. Dimpotriva, cred ca este un om care s-a cautat indelung, cu toata seriozitatea si deznadejdea, iar acum – cand s-a descoperit – spune povestea acestor cautari in minunate parabole.
Florin Piersic jr nu este doar un actor, asa cum nu este doar un scriitor. El este un artist. El crede in puterea povestilor nu doar de a adormi copiii, ci si de a vindeca inimile noastre zdrobite de greutatea acestei poveri careia ceilalti, deloc artisti, s-au obisnuit sa-i spuna viata.“ (Andrei Craciun)

In vara lui 2012, la marele accelerator de particule de langa Geneva a fost descoperit bosonul Higgs, a carui existenta fusese prezisa cu o jumatate de secol in urma. Evenimentul a creat mare valva, mai ales ca bosonul Higgs devenise celebru fiind numit „particula lui Dumnezeu“, din moment ce cu ajutorul lui putea fi explicat felul in care particulele de materie dobandeau masa – era privit ca un „creator“ al materiei. Miza reala a descoperirii era confirmarea si completarea Modelului Standard, cel care descrie sistematic ansamblul particulelor cunoscute, pe baza teoriilor actuale din fizica.

„Stiinta e facuta de oameni. Acest fapt evident in sine ajunge lesne sa fie dat uitarii si, readucandu-l in memorie, ar putea contribui la micsorarea prapastiei deseori invocate dintre cele doua culturi, cea umanist-artistica si cea tehnico-stiintifica. Cartea de fata prezinta dezvoltarea fizicii atomice in ultimii cincizeci de ani, asa cum a trait-o autorul.“ (Werner Heisenberg)

Interviuri si insemnari de jurnal de la Festivalul International „George Enescu“ (editiile 2011 si 2013)

„Alec Le Sueur spune atat de multe despre o tara indepartata pe care o cunoastem atat de putin…“ (The Guardian)

Acţiunea se petrece în suburbiile din Long Island, acolo unde, de fapt, nu se întâmplă nimic sau ceea ce se întâmplă se întâmplă într-un mod deloc ieşit din comun şi unde principala preocupare este cum să faci timpul să treacă.

Al doilea volum al seriei de autor Dinu Pillat cuprinde un grupaj de proze din perioada 1933-1945, Jurnalul unui adolescent (apărut în 1941), romanele Tinereţe ciudată (1943) şi Moartea cotidiană (1946). Tranziţia dintre aceste două romane ar fi trebuit, în concepţia autorului, să fie făcută de Aşteptând ceasul de apoi, romanul regăsit abia în 2010 şi publicat ca prim volum al seriei.

Oamenii de prima mina aduc linga ei oameni de mina intii, cei de mina a doua aduc oameni de mina a treia - Trebuie sa fim intoleranti cu intoleranta - Pentru ce optam, pentru natiunea etnica

Volum câştigător al Concursului de Debut Literar UniCredit (proză scurtă), ediţia a II-a, 2009.

Incercand sa lamureasca momentul nasterii universului, cosmologia ultimelor decenii a ajuns in punctul cel mai fierbinte al fizicii: necesitatea elaborarii unei teorii care sa descrie toate interactiunile din natura. Aici, dificultatea esentiala tine de incompatibilitatea dintre relativitatea generala, valabila la scara cosmica, si mecanica cuantica, creata pentru a explica fenomenele de la scara microscopica. In Teoria universala, Stephen Hawking ofera o privire panoramica asupra temelor fundamentale de cercetare din cosmologie si fizica: evolutia universului, gaurile negre, sensul si semnificatia timpului, teoria corzilor.