Cărți

Ilustrații de Renata Macoveanu

„În acest roman fascinant, tehnologia și fizica întâlnesc fantezia, iar teoria multiversurilor capătă chip uman prin ochii unui copil de 11 ani, pasionat de programare. Bit este martorul unei realități paralele, născută dintr-un calcul aproape imposibil și un vis îndrăzneț. O poveste plină de mister pentru toți cei care nu încetează să viseze că lumea din jur este mult mai mult decât ceea ce știm.“ — CRISTIAN PRESURĂ

Într-o noapte de decembrie, Bit, un băiat singuratic, curios și pasionat de computere, se trezește în mijlocul orașului în ruină și dogorind de căldură. „Unde sunt?“ se întreabă el, și pornește să descopere adevărul. Îl însoțește Robert, roboțelul lui superinteligent, care ar putea deține răspunsul la multe întrebări.

Pe măsură ce călătorește prin orașul abandonat, Bit se împrietenește cu Ada, o fată isteață, de la care află că omenirea e în colaps și nimeni n-are voie să folosească tehnologia din ordinul unui personaj malefic pe nume Hackerman. Bit pornește în căutarea lui, înfruntă roboți periculoși, rezolvă enigme năucitoare și, în cele din urmă, se confruntă cu un adevăr imposibil, care ar putea schimba tot ceea ce știe despre lume și despre propria familie. Va putea Bit să salveze omenirea și să se întoarcă acasă, sau va rămâne blocat pentru totdeauna într-o realitate alternativă?

The hospital built by Dăruiește Viață

Conexiunile arhitecturii care vindecă. Spitalul de copii construit de Dăruieşte Viaţă reprezintă transpunerea unui proiect de ţară într-un proiect de carte tipărită, capabil să ilustreze complexitatea demersului şi să rămână mărturie pentru viitoare implementări ale arhitecturii medicale în România.

Christiane F. este un copil inteligent şi plin de personalitate care creşte într-un cartier nou construit din Berlinul de Vest. Detestă betonul din jur, suferă din cauza atmosferei tensionate din familie. Dar vrea să-şi trăiască viaţa din plin şi, cu timpul, se refugiază tot mai mult în mijlocul găştii. Cu cei de vârsta ei, Christiane se simte liberă. Se îndrăgosteşte de muzica lui David Bowie, încearcă haşiş şi LSD. La treisprezece ani, ia pentru prima dată heroină. La paisprezece ani, face deja trotuarul ca să aibă bani de droguri. Începe o viaţă nebună, într-o permanentă hăituială. Dar, deşi suferinţa cotropeşte prematur ingenuitatea copilărească, n-o poate risipi cu totul.

Când a ajuns să depună mărturie la tribunal, Christiane F. a fost abordată de jurnalistul Horst Rieck, care s-a arătat interesat să afle mai multe despre ea. Timp de două luni, adolescenta şi-a spus, cu totală sinceritate, vibranta poveste de viaţă. La transcrierea înregistrărilor, Rieck şi colegul său, Kai Hermann, au înţeles să păstreze nealterată vocea Christianei, întregind perspectiva ei asupra evenimentelor cu relatările mamei şi ale altor persoane care i-au cunoscut pe tinerii „davişti“ din Berlinul anilor ’70. A ieşit o carte îndrăzneaţă, tristă, fascinantă, care respiră vitalitate prin toţi porii.

„Fiecare carte bună intră în lume ajutată de propria ei oportunitate. Stârnește interesul, devine actuală, pentru că mesajul ei cade pe o așteptare și o nevoie. Ne-am globalizat, ca țară, nu numai la nivelul schimbului de soluții, produse și idei, ci, se pare, și la nivelul căutării fericirii prin recursul la droguri. Cât de importantă devine atunci o carte-mărturie cum este cea a Christianei F. pentru adolescenții care nu știu cu ce preț al vieții urmează să plătească cel mai costisitor extaz de pe lume!“ — GABRIEL LIICEANU

„Această femeie a stat lângă mine și m-a ajutat atunci când țara mea se afla în război. Nu există umilință sau măreție când este vorba de iubire. Nu există diferență de rang între inimile a două femei. Nu ar trebui să fie. Loïe Fuller mi-a dăruit inima ei atunci când toți mă abandonaseră. A pribegit din oraș în oraș atunci când poporul meu avea nevoie de hrană și muniții. A fost alături de mine atunci când stăteam cu spatele la zid, a cutreierat toată America pentru a obține ajutor pentru mine… Vreau ca lumea să știe că Loïe Fuller mi-a oferit inima ei în vremuri de durere și deznădejde.“ — REGINA MARIA A ROMÂNIEI

„Printre numeroasele relații personale ale reginei Maria, care cuprindeau tot spectrul social, de la capete încoronate până la oameni de rând, prietenia «improbabilă» cu dansatoarea Loïe Fuller ocupă un loc aparte.

Variile monografii și studii dedicate fiecăreia amintesc prietenia lor, dar de regulă numai ca o glosă biografică, prețuită pentru latura senzațională și anecdotică ori tratată în tiparele favoritismului regal. Până acum nu s-a scris nici un studiu care să exploreze această prietenie în toată complexitatea ei, să-i urmărească suișurile și coborâșurile, momentele de intimitate și conflict, temele de dialog și dispută, efectele și implicațiile pentru ambele protagoniste și mediile lor.

Celebra La Fuller a influențat atât imaginea publică a reginei în diferite contexte, cât și evoluția ei ca prozatoare, scenaristă de film, memorialistă și jurnalistă, chiar colecționară de artă. Ani de-a rândul i-a fost reginei admiratoare înflăcărată, parteneră de discuție, confidentă și consolatoare în clipele grele și, totodată, o îndrumătoare neobosită, de multe ori autoritară și prea adesea pisăloagă… După cum s-a dovedit, prietenia cu Loïe a rezistat la multe turbulențe și furtuni, susținută fiind de optimismul solar al reginei.“ — STANCA SCHOLZ-CIONCA

Traducere, tabel cronologic, introducere și note de Dionisie Constantin Pîrvuloiu

„Visul meu era să pot scrie aidoma lui Tacitus.“ — PROUST

„Tacitus întruchipează idealul de istoric-filozof.“ — GIBBON

„Tacitus prescurtează totul pentru că vede totul.“ — MONTESQUIEU

Istoriile lui Tacitus ne înfățișează povestea zbuciumată a anului celor patru împărați, apoi evenimentele de la începutul dinastiei flaviene, sfârșindu-se cu asediul Ierusalimului. Volumul este precedat de Anale, cuprinzând istoria Romei din vremea domniilor lui Tiberius, Claudius și Nero.

GAIUS (PUBLIUS) CORNELIUS TACITUS (c. 55–117), istoric și om politic roman. A devenit faimos în calitate de orator (cognomenul său, Tacitus, subliniază cu ironie această calitate), iar în cariera politică a avut o ascensiune rapidă: în 88 a fost numit praetor, iar în 97, consul. După o absență de câțiva ani din viața publică, perioadă în care a scris cele două opere istorice importante – Annales și Historiae (Anale și Istorii) –, în 112 a primit cea mai importantă funcție civilă, aceea de proconsul al provinciei Asiae (Anatolia de azi).

„E ca şi când aș fi ghidat cu blândeţe printre scrieri, filme, muzică, peisaje şi mii de feluri de tristeţe. Cineva îmi atinge uşor, dar insistent, tâmplele cu palma, cum îndrumi o pisică spre vasul cu mâncare sau apă, îmi şi vorbeşte peltic şi rudimentar, ca unui bebeluş. Pentru mine gesturile lui sunt însă teribile îndemnuri şi interdicţii, iar vocea e insuportabilă ca de un tunet. Mi se impune ce să citesc, ce să ascult, dar de atâtea porunci (cele câteva trilioane scrise pe plăcile de piatră), de atâtea afurisite porunci pe secundă nu pot decât să-ncremenesc, deşi niciuna nu-mi spune «încremeneşte!» Lumea e ţăndări şi aşchii, fiecare indescriptibilă geometric, şi care nu se-mbină, fiindcă cele mai multe sunt din materie-ntunecată. Iar dacă nu se-mbină-n mintea mea, nu se-mbină nici în scrisul meu şi, prin urmare, lumea mea nu mai există. Mai există doar tristeţea mea de pe altă lume.

«Arată-mi slava Ta!» am strigat, şi El m-a pus într-o crestătură în stâncă. Naşterea mea n-am putut-o vedea, căci nu poate omul să-şi vadă naşterea şi să trăiască. A trecut pe lângă mine copilăria mea, şi slava Lui nu era-n ea. A trecut apoi adolescenţa, şi slava Lui nu era-n ea. Au trecut anii bărbăţiei mele, şi slava Lui nu era nici acolo. Apoi a venit bătrâneţea, urmată de un susur blând. A urmat noaptea fără sfârşit.“

„Prin felul în care scrie, descrie și e la curent cu tot ce se întâmplă pe plan cultural, Carmen e în miezul vieţii, își conduce destinul și-l depășește. O viaţă care acum s-a coagulat într-o carte care trebuie citită fără a ne lăsa influenţaţi de compasiune sau de prejudecăţi. E o poveste în care ne emoţionează curajul și seninătatea și în care ar fi bine să ne putem regăsi cu toţii.“ — MAIA MORGENSTERN

„Avem nevoie de modele. Între aceste coperte veţi găsi unul. Un spirit care și-a luat revanșa faţă de trup. Care și-a învins carnea. Un suflet frumos care are nevoie, ca noi toţi, de iubire, dar care are și puterea de a oferi atâta IUBIRE, încât nu poţi să fii decât recunoscător. Carmen Vasilescu și-a construit aripi de Frumos, de Lumină, de Iubire și a evadat din trupul firav. Ea este o Învingătoare. Citiţi această carte! Veţi descoperi un om puternic, frumos și luminos. Ce bine că există oameni ca tine, Carmen!“ — OANA PELLEA

Thomas Bourgeron este unul dintre savanții de primă mărime care au descifrat bazele genetice ale autismului. Descoperirile recente realizate de echipa sa de la Institutul Pasteur stau în centrul unei noi abordări a problemelor ridicate de autism.

Numai o abordare științifică, bazată pe studii ample și dovezi clare, ne poate ghida în explorarea unor metode mai precise și în îmbunătățirea celor existente. Iar această abordare trebuie să fie integrativă, profund empatică și orientată spre instrumentele practice, concrete la care putem apela pentru a veni în sprijinul persoanelor cu autism.

Deși determinată genetic, dizabilitatea gravă asociată autismului nu este întotdeauna o fatalitate, spune una dintre tezele acestei cărțți. Mediul, prin care înțelegem toți factorii non-genetici, inclusiv ansamblul intervențiilor terapeutice, contribuie semnificativ la creșterea calității vieții persoanelor cu autism.

„O sinteză precisă, subtilă și accesibilă a cunoștințelor despre această tulburare complexă, la care se adaugă un crez: «Să abordăm autismul respectând demersul științific și evitând ideologia».“ — Le Monde

„Cum ajungi la muzica bună? Cum alegi informația din carul cu fân? Ai timp să asculți zilnic suficient cât să rămâi cu ceva care să te miște, să te conecteze cu prezentul și să conțină calitățile pe care muzica le-a arătat dintotdeauna? Am ajuns să ascultăm prea multă muzică, peste tot?

Un cunoscător – un specialist – se poate ocupa de sănătatea corpului tău, de cultura ta, de instalația electrică, de plantele tale sau de nedumeririle tale trecute prin suflet. Te ajută să alegi, dar nu o face pentru tine. Și cred că e la fel de important să existe cineva care să te ajute să alegi ce muzică să asculți, să-ți deschidă apetitul sau să-ți spună mai multe despre ceea ce ai ascultat deja. Biblioteca ta e plină de cărți și discuri alese de tine, dar o bună parte dintre ele au fost alese în urma unor recomandări. Poate că această carte îți va îmbogăți colecția.“ — BERTI BARBERA

„Am avut plăcerea să citesc în avanpremieră câteva capitole din ceea ce a devenit acum o carte. Mă bucur că Berti Barbera, îndrăgostit iremediabil de muzica bună de orice gen, ne prezintă aici albume și artiști, cu entuziasmul lui efervescent. Sper să vă molipsească!“ — ALEXANDRU ANDRIEȘ

„Berti a ales lucrări semnificative din istoria muzicii rock, despre care ne povestește cu multă dăruire, pasiune și admirație. Dar ne povestește nu numai despre aceste capodopere, ci și despre geneza lor, prin minibiografii ale celor care le-au creat, demonstrând că are un bagaj imens de cunoștințe. Capitolele cărții ar putea fi și adevărate sinopsisuri, care să inspire creații noi. Ascultă și dă mai departe! reușește să ne catapulteze din realitatea banală în lumea fantastică a creațiilor muzicale ale unor monștri sacri.“ — JOSEF KAPPL

Ilustrații de Ana Alfianu

Magice, somptuoase și rafinate, poveștile lui Oscar Wilde au fost scrise, după cum mărturisea el însuși, „pentru copii și pentru cei care și-au păstrat nealterată capacitatea de a se minuna și a se bucura copilărește“.

La peste un secol de la apariție, aceste pagini pline de farmec, de umor subtil și de poezia vieții de zi cu zi așteaptă o nouă generație de cititori care să pătrundă în atmosfera lor fabuloasă și să descopere valoroasele lecții de viață oferite cu discreție și cu o profundă înțelegere a naturii umane.

Omul a fost dintotdeauna fascinat de spectacolul cerului nocturn, interpretându-l, la început, în sens mitologic. Treptat însă, mitologia a lăsat locul științei, observațiile astronomice s-au perfecționat, iar fizica a oferit explicații care unificau fenomenele din cer cu cele de pe Pământ, așa încât am ajuns la o înțelegere tot mai cuprinzătoare și mai precisă a universului. Cartea lui Zack Scott, minunat ilustrată și bogat documentată, ne poartă în spațiu din vecinătatea noastră cosmică, a sistemului solar, spre alte stele și alte galaxii, iar în timp, din prezent spre originea universului și spre posibilele lui destine, prezentând totodată intuitiv teoriile și metodele noastre de investigare a cosmosului.

O sonerie. Alteori o bătaie în ușă. O ușă deschisă prin care dă buzna ceva de mult uitat. Ceva ce ai vrut să uiţi. Volumul aduce la un loc povești care se întrepătrund ca acuarelele, alcătuind un album al întâlnirilor neprevăzute, al pariurilor pierdute, al așteptărilor persistente, al aspiraţiilor puse pe hold, al rezolvărilor improbabile. O casetă cu Scorpions, un reșou, o mașină de cusut Singer sunt triggere care declanșează desfășurările unor destine prea puţin spectaculoase, în care, tocmai de aceea, te regăsești până la recunoaștere.

IULIAN POPA s-a născut la Brăila în 1972. A urmat cursurile Facultății de Fizică a Universității București. Ulterior, a terminat un doctorat în fizică la Universitatea Stuttgart. A publicat mai multe articole și lucrări de specialitate pe parcursul stagiilor de cercetare din Germania și Statele Unite. A debutat în volum cu Guadalajara (Humanitas, 2018). A publicat proză scurtă în antologiile de povestiri Kiwi 2021, Kiwi 2022 (Polirom, ed. Marius Chivu), în Cartea orașelor (Humanitas, ed. Andreea Răsuceanu), în revista Iocan, în Revista de povestiri și în Argos SF&F. A fost nominalizat la premiul „Iocan“ în 2019. Este câștigător al Bursei și Rezidenței Cărturești, ediția a treia, la secțiunea „Proză scurtă“.

Primul Război Mondial a schimbat radical destinele statelor Europei Centrale și de Est. Pentru România Mare, care devenise un stat cu o suprafață geografică mult lărgită și o populație etnică mult mai diversă, perioada interbelică a însemnat o epocă de transformări profunde în societate, în aparatul administrativ, dar și în mentalul colectiv.

Noul stat unitar român a fost pus în fața unei serii de provocări politice, administrative, financiare, educaționale și religioase dificile, care vor marca decisiv dezvoltarea sa pe termen lung. Studiile reunite în acest volum, scrise de specialiști în istoria României și Europei interbelice, analizează fațetele diverse ale procesului de modernizare: atitudinea elitelor românești cu privire la noua organizare statală, unificarea unor sisteme legislative diferite specifice fiecărei regiuni a țării, problemele interconfesionale și relațiile interetnice.

De ce visăm? Ce înseamnă toate aceste evadări din lumea posibilă, în care se exprimă dorințele și spaimele noastre cele mai mari, în care ne întâlnim cu ființe fantastice sau cu cei dragi care ne-au părăsit, în care putem să cucerim lumea și să facem minuni?

Citind această carte, înțelegem cât de importante au fost visele pentru civilizațiile antice, care le așezau în centrul cunoașterii de sine și al vieții politice, și ne minunăm de unele dintre cele mai bine documentate exemple de profeții onirice păstrate de culturile amerindiene. De la ipoteza potrivit căreia visele de fapt nu există și până la crearea unor dispozitive de ultimă oră care nu doar că dovedesc contrariul, ci le pot și înregistra pentru a fi vizionate ulterior, explorăm aici progresele neuroștiințelor, biochimiei și psihologiei contemporane în ceea ce privește legăturile dintre somn, vise și învățare.

Folosind informații din istorie, antropologie, psihanaliză și literatură, precum și cele mai recente descoperiri științifice, renumitul neurocercetător Sidarta Ribeiro ne propune un adevărat tratat despre știința și istoria viselor.

„Ce poți face odată ce ai ajuns să stăpânești intrarea în visul lucid? Aproape orice. Să reîntâlnești persoane dragi, să trăiești o mare iubire sau aventuri periculoase, să călătorești la marginile universului imaginat, să practici manevre care sunt riscante în viața reală și să-ți îndeplinești liber dorințele fără vinovăție sau obstacole…

În locul unui program comportamental înnăscut, poate că multe dintre visele care sunt comune diferitelor culturi reflectă doar similitudinea fundamentală a experiențelor umane de pe întreaga planetă. Mama, tatăl, bătrânul înțelept, creația, potopul – sunt narațiuni și personaje omniprezente în istoria noastră. Modul cum trăim ne determină visele, iar jaloanele cele mai importante sunt pretutindeni aceleași: naștere, pubertate, sexualitate, procreație, luptă, boală și moarte.“ — SIDARTA RIBEIRO

Preocupat de noile războaie culturale purtate în universități, în școli, la locul de muncă, pe rețelele de socializare și în mass-media, celebrul comentator politic Douglas Murray examinează câteva teme centrale ale dezbaterii actuale: orientarea sexuală, feminismul, rasa și identitatea trans. În lumea postmodernă, ne spune el, în care aproape toate marile narațiuni s-au prăbușit, „interpretarea lumii din perspectiva «dreptăţii sociale», a «politicii grupurilor identitare» şi a «intersecţionalismului» este probabil cel mai în­drăzneţ şi mai cuprinzător efort de a crea o nouă ideologie de la încheierea Războiului Rece…“ Ceea ce a început ca o campanie legitimă pentru drepturile omului a ajuns prin exagerare, distorsionare, manipulare la excese care amplifică problemele, reconfigurând relațiile de putere din societate.

„Fie că suntem sau nu de acord cu el, Douglas Murray este unul dintre cei mai importanți intelectuali publici de astăzi.“ — BERNARD-HENRY LÉVY

„O lucrare foarte importantă, ușor de citit, bine scrisă.“ — National Review

„Murray trece dincolo de incoerența derutantă a vorbăriei despre dreptatea socială pentru a spune elocvent ceea ce credem 95% dintre noi, dar ne temem s-o spunem cu voce tare.“ — National Post

„Un ghid foarte inteligent al epocii războinicului dreptății sociale.“  — The Daily Telegraph

Cine este Anticristul? Timp de două milenii, această întrebare a bântuit imaginația creștinilor. Văzut ca Răul suprem întrupat, fiul Satanei, el era așteptat să apară la sfârșitul lumii – care, pentru primii creștini, era iminent – pentru a-i persecuta pe credincioși, uzurpând locul lui Cristos. A-l recunoaște, pe temeiul Scripturilor, era o datorie esențială pentru a evita amăgirea.

Philip C. Almond ne invită într-o călătorie captivantă prin istoria complexă a acestei figuri enigmatice, pornind de la Scriptură și ajungând până la Napoleon și la epoca modernă. Anticristul e un coșmar care a depășit granițele religiei creștine, pătrunzând nu doar în islam și iudaism, ci și în imaginarul cultural universal, de vreme ce îl regăsim în artă, politică, filozofie, literatură și chiar în cinematografie.

Oferind o perspectivă academică solidă, însă scris într-un stil simplu și atrăgător, volumul este esențial pentru oricine dorește să înțeleagă figura cea mai persistentă și mai adaptabilă din istoria Occidentului. Mai mult, Anticristul este o invitație la reflecție asupra modului în care așteptarea Răului suprem, anticipat de nenumărate manifestări parțiale, a modelat cultura și civilizația europeană, și nu numai, timp de două milenii.

„O carte fascinantă, antrenantă și limpede, iar autorul nu lasă nici o piatră neîntoarsă; probabil e ultimul cuvânt despre acest subiect.“ — JOHN SAXBEE, Church Times

„N-am mai scris niciodată povestiri asemenea celor din Nostalgia, căci ele nu pot fi pastişate, continuate sau dezvoltate. După Arhitectul m-am oprit pentru că nu mai era nimic de spus. Nici n-am mai citit din această carte, am rămas doar cu vaga, dar magica ei amintire. Mi-au rămas jocul fetițelor din REM, stiloul ambiguu din Mendebilul, muzeul Antipa din Gemenii, micul râs de gnom al revolverului din Ruletistul. Dar pentru mine n-a existat cu adevărat niciodată decât o singură carte a mea: cea la care tocmai scriu.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

„O carte stranie, strălucire bruscă pe firmamentul palid al literaturilor europene.“ — Le Monde

„Cărtărescu este un Proust psihedelic, un degustător literar al Apocalipsei care, în acelaşi timp, se lasă în voia aromelor delicate ale după-amiezilor din copilărie.“ — Frankfurter Allgemeine Zeitung

„Nostalgia lui Mircea Cărtărescu este fascinantă, pătimaşă şi neaşteptată – aşa cum poate fi numai literatura adevărată.“ — Los Angeles Times

„Creator al unui univers suspendat între vis şi realitate, Cărtărescu este o revelaţie.“ — El País

„Aşa ar scrie George Lucas dacă ar fi poet. Prin imaginaţia sa prolifică şi ameţitoare, Mircea Cărtărescu se dovedeşte, în pofida avangardismului crepuscular, mai modern decât aproape toată literatura europeană tradusă acum.“ — New York Sun

N-am scris niciodată literatură ca să public cărți, ci ca să trăiesc în ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume nouă și specială, o experiență nouă ca o nouă îndrăgostire sau ca o nouă călătorie (da, uneori și ca o nouă boală).

Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce me­reu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.

MIRCEA CĂRTĂRESCU

„Citiți această capodoperă. Veți atinge cu degetul adevărul lumii.” Le Monde

Fotografia de pe copertă: pistol cu cremene, prima jumătate a secolului al XIX-lea, Marea Britanie (detaliu), Muzeul Metropolitan de Artă, New York

Ilustrații de Joèla Visniec

Roman minuscul în două părţi destinat copiilor de la 8 ani în sus şi adulţilor de la 108 ani în jos

Într-un orășel liniștit trăiește Adelina, o fată de 13 ani, care iubește literatura. Fiindcă toată lumea e de părere că-i lunatică, adică o visătoare cu capul în nori și gândurile-n lună, fata își petrece timpul cu Sleepy, motanul ei vorbitor.

Într-o bună zi, cei doi sunt martori la o întâmplare extraordinară: pe nesimțite, crocodilii dintr-o mlaștină din apropiere se insinuează în localitate și aduc cu ei mlaștina, la propriu și la figurat. Încet-încet, reptilele pun stăpânire pe oraș, iar oamenii, împărțiți în tabere pro și contra crocodili, se refugiază pe acoperișuri și încearcă să le facă față invadatorilor.

Cum vor scăpa locuitorii asediați de solzoșii verzi? Ei bine, cu ajutorul Adelinei și al poeziei, care are puteri magice, fiindcă vine de pe lună, după cum știu toate pisicile din oraș. Nu-i de mirare că, în cele din urmă, în localitate se deschide Consulatul Lunii, pentru ca iubitorii de literatură, așa ca Adelina, să călătorească în spațiu și să lase în urmă, măcar pentru o vreme, realitatea de pe pământ.

„De mai multă vreme mă preocupă aceste întrebări: cum le-ar putea fi explicate copiilor catastrofe geopolitice? Sau instaurarea lentă a unei dictaturi? Sau acumularea lașităților într-o lume care nu mai vrea să-și apere libertatea? Nu știu în ce măsura am reușit, dar am încercat să scriu această poveste pentru copii peste 8 ani și… sub 108.“ — MATEI VIȘNIEC

Dacă n-ar fi poveștile pe care le spun oamenii, unde ar trăi dragonii, vrăjitoarele și spiridușii? Iar dacă magia ar dispărea din lume, ce le-ar face oamenilor viața mai frumoasă?

Faceți cunoștință cu dragonul Maurice. E mov, gurmand, scoate flăcări pe nări și are 575 de ani! Mai presus de toate, poate să călătorească din lumea poveștilor în lumea oamenilor. Nu-i de mirare că viața lui e plină de aventuri: se împrietenește cu o fetiță curajoasă și înfruntă amândoi o vrăjitoare cu nas coroiat, e tras pe sfoară de o spiridușă pusă pe rele, merge la școală printre oameni și, împreună cu colegul de bancă, face trăsnaie după trăsnaie, învață limba spiridușeză, dă în vileag un spion și își înfruntă părinții, care nu cred că făpturile magice și făpturile omenești ar trebui să se amestece.

Și pentru că toate peripețiile prin care trece sunt mici lecții de viață amuzante, emoționante și presărate cu un strop de magie, Maurice a vrut neapărat să ni le povestească, așa că le-a adunat în această carte frumoasă.

Veți râde citind năstrușniciile din volum? Aşa e de dorit. Veţi trece de la amuzament la stupoare? Aşa e de presupus. Veţi reciti anumite pasaje, frecându-vă apoi mefient la ochi? Aşa e de aşteptat. Pe urmă însă, odată stins hohotul sau dispărut zâmbetul, probabil că vă veţi pune câteva întrebări despre celebrităţile zilei, eventual ale deceniului, fie ele din politică, afaceri, sport sau divertisment. Una dintre aceste întrebări priveşte dezinvoltura cu care apar aceşti oameni pe scenă. Distribuţia volumului e compusă din personaje care par operate de simţul ridicolului la o vârstă fragedă şi pentru care surfingul media pe valul popularităţii pare o condiţie indispensabilă de viaţă. Din acest punct de vedere, În virtutea inepţiei nu e doar un catalog de prostioare şi aberaţii, ci şi o dovadă a nivelului tot mai scăzut al discursului public. Ba poate chiar a felului în care ni se anemiază şi nouă exigenţa. Cotizanţilor vechi, cu apariţii consistente în precedentele volume de „perle“, li se adaugă aici noi exponenţi ai contraselecţiei. Unii sunt tenori ai misticismului dacopat, alţii perorează despre virtuţile înălţătoare ale cânepei. Unii îl consideră şarlatan şi impostor (ba chiar şi hoţoman) pe Cristofor Columb, care ar fi şterpelit nişte hărţi ale dacilor, alţii cred că au stabilit contacte cu civilizaţii non-umane – şi nu oriunde, ci la ONU. Din cauza lor, România pare uneori un straniu amestec de circ, spital de boli mintale şi curte a miracolelor.

The International Dublin Literary Award 2024

Los Angeles Times Book Prize for Fiction 2023

Roman nominalizat la International Booker Prize 2025

„Primul meu gând, odată-ncheiată lectura, a fost să-mi scriu pe cartea de vizită «Eu am citit Solenoid». E un eveniment care-ți taie oarecum viața în două: cine va citi cartea va înceta să mai fie un cititor de rând.“ — GABRIEL LIICEANU

Ilustrații de Mihail Coșulețu

A fost odată ca niciodată un prinţ, nu mai mare, dar nici mai mic decât un băieţel ca toţi băieţeii, care trăia singur pe o planetă mititică, departe de Pământ. Și poate că nu i-am fi aflat povestea dacă într-o bună zi pe planeta lui n-ar fi răsărit, pe nepusă masă, o floare. Iar floarea a prins să vorbească cu micul prinţ, și vorbele ei l-au încântat și l-au întristat în aceeași măsură, fiindcă i-au dezvăluit că dincolo de lumea așa cum o știe el se află încă multe-multe alte lumi. Și micul prinţ, cuprins de curiozitate, a pornit prin univers, străbătând planetă după planetă să-și facă prieteni, să cunoască și să înveţe.

„Dacă mi-ar cere cineva să spun numele unui singur sentiment pe care mi l-a trezit lumea prin care am trecut, aș răspunde fără ezitare compasiunea, despre care cu timpul am înțeles că este o treaptă a înțelegerii și o formă de cunoaștere. Dacă aș accepta că această carte este o carte de călătorii, atunci itinerarul acestora leagă între ele punctele de sprijin ale înțelesului și nefericirii lumii prin care am trecut, în timp ce – schimbându-se – acestea au devenit repere ale schimbării mele.

Într-un anume fel, această carte continuă Falsul tratat de manipulare. Așa cum aceea nu era o carte de memorii, deși era construită din fragmente de amintiri, aceasta nu este o carte de călătorii, deși capitolele ei descriu întâmplări din străinătate. Folosesc acest termen, străinătate, cu întreaga greutate pe care o avea înainte de ’89; în ultimii treizeci de ani, amestecul lumilor l-a erodat și l-a golit de conținut – nu numai prin dispariția frontierelor, ci și prin sentimentul de înstrăinare de acasă. Acest sentiment ciudat este mai apăsător azi decât în timpul dictaturii, pe care o simțeam ca pe o apăsare exterioară, nu lăuntrică, în profunzime, ca acum.

În Fals tratat de manipulare am încercat să compun din fragmente de amintiri un portret al țării. Acum este vorba despre lume.“ — ANA BLANDIANA

Pe copertă: autoarea pe turnul din Pisa, anii ’70, foto de Romulus Rusan

Premiul Senatului francez pentru carte de istorie 2023

Există oare o societate secretă care influențează mersul omenirii? Templieri, masoni, Illuminati – mass-media, rețelele sociale, opinia publică în general țes și împletesc spaimele vechi în forme noi, încercând să facă față unei lumi din ce în ce mai complicate.

Într-o epocă a conspirațiilor și miturilor, această carte ne dezvăluie povestea uneia dintre cele mai misterioase și controversate societăți secrete. Fondat în secolul al XVIII-lea, ordinul Illuminaten este reprimat de autoritățile epocii. Dar aura sa ocultă nu numai că supraviețuiește; ea se extinde și se insinuează în mintea oamenilor de-a lungul veacurilor, devenind un etalon explicativ al marilor evenimente istorice. Illuminaten devin Illuminati; ideea de societate secretă continuă să fie folosită ca un simbol al puterii ascunse și al controlului global.

Riguros și captivant, istoricul francez face lumină asupra miturilor care i-au transformat pe Illuminati într-un subiect al teoriilor conspirației din zilele noastre, dezvăluind realitatea din spatele legendei.

„Cea mai surprinzătoare este capacitatea mitului Illuminati de a se adapta schimbărilor politice ale secolului XX şi a-şi face intrarea în secolul XXI, mai viu şi mai impetuos ca niciodată, cuprinzând totul şi răspândindu-se în toate direcţiile: de la filmuleţul conspiraţionist făcut pe genunchi şi difuzat pe reţelele sociale la jocurile video cele mai costisitoare, de la romanele lui Umberto Eco la rap, de la Benjamin Gates la House of Cards.“ — PIERRE-YVES BEAUREPAIRE

Traducere, prefață, tabel cronologic și note de Melania Stancu

Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

„Opera poetică şi, mai târziu, proza de idei a lui Antonio Machado au fost impregnate de frământările, contradicţiile şi conflictele finiseculare, reflectând marile transformări morale, sociale şi politice din prima jumătate a secolului XX spaniol şi european.  Inventarea personajelor apocrife, a personalităților alternative, se realizează printr-o îmbinare de elemente fictive și reale, ce întregește construcția personajelor și a episoadelor închipuite. Crearea personalităților apocrife ar putea fi înțeleasă ca o formă de autoficționalizare, un mod de a ascunde și, în același timp, de a dezvălui aspecte vitale ce ţin de identitatea autorului empiric. Mai mult decât o reflexie directă a sinelui, a ceea ce este acesta în dimensiunea sa cea mai profundă, Juan de Mairena apare ca posibilitate, complementaritate și antagonism. Personajele apocrife ale lui Machado întruchipează ideea sa despre «mobilitatea imuabilului»: aceeași substanță se metamorfozează în zeci de avataruri poetice și filozofice. Identitatea personală și opera poetică sunt ipostaze ale apocrifului machadian ca urmare a percepției și reflexiei lumii și a timpului în conștiința poetului.“ — MELANIA STANCU

„Cine nu vorbește unui om nu vorbește omului; cine nu vorbește omului nu vorbește nimănui. Spunea maestrul meu: A gândi înseamnă a hoinări de pe o stradă pe o străduță, de pe o străduță pe o uliță, până când ajungi pe un drum fără ieșire. Când ajungem pe drumul acela, credem că norocul ar însemna să ieșim de acolo. Și atunci căutăm poarta spre câmp.“ — ANTONIO MACHADO

Ilustrații de Alicia Teba

Universul emoțiilor: o nouă serie de Álex Rovira și Francesc Miralles pentru a stimula stima de sine și fericirea celor mici.

Carla a avut o zi groaznică și nu poate dormi: prietena ei cea mai bună nu vorbește cu ea, învăţătoarea a certat-o pentru că a predat tema cu întârziere, iar la cină, atmosfera n-a fost deloc plăcută...  În timp ce stă întinsă în pat, apare un pisoi cu blăniţa strălucitoare, care o invită într-o călătorie în spaţiu, pe șase planete, unde va învăţa mai multe decât și-a imaginat vreodată. În această călătorie prin Universul emoţiilor, Carla va învăţa să identifice și să gestioneze abilităţi precum atitudinea pozitivă, empatia sau încrederea în sine.

Ghid pentru părinţi

După fiecare poveste, părinţii vor descoperi pagini cu sfaturi și activităţi, iar la finalul cărţii, cele 6 secrete ale inteligenţei emoţionale.

„Nu știu o altă carte de istorie a civilizației europene care, asemeni celei a lui Huizinga, să fi strâns laolaltă atâta rafinament, erudiție și har narativ. După cum nu știu nici o altă epocă în care strămoșii noștri să fi atins o temperatură afectivă asemeni celor care au trăit în secolele XIV și XV, în «crepusculul Evului Mediu».

Niciodată emoțiile nu au fost atât de mult însoțite de expresia lor exacerbată. Niciodată lacrimile și disperarea nu au fost mai convingătoare, niciodată bucuria și veselia, mai exuberante. Niciodată cruzimea și mila nu s-au ținut mai strâns de mână, oferind un spectacol deopotrivă grotesc și înspăimântător. Și niciodată formele pe care le-a îmbrăcat viața nu au fost conturate cu o linie mai precisă. A fost nevoie de toate acestea pentru ca noul să apară în istorie cu surâsul Renașterii pe chip.“ — GABRIEL LIICEANU

Romanul Insula de apoi completează ciclul început cu Efectele secundare ale vieții și continuat cu Șapte Octombrie și Supraviețuire. Vlad Zografi îmbină observația lucidă, ironia și fantasticul într-o imagine pregnantă a obsesiilor, temerilor și speranțelor care însuflețesc spectacolul lumii de azi. Spiritul romanului e exprimat sintetic prin cuvintele unuia dintre personaje:

„Multe poate accepta sau îndura omul, le acceptă și le îndură uneori resemnat, alteori furios, dar există o limită absolută: n-ai voie să-i răpești speranța vieții de apoi. Dacă s-ar convinge că viața de apoi e un basm, toate suferințele prin care trece ar deveni absurde, toate eforturile – inutile, toate idealurile – derizorii. Ar cădea într-o depresie cumplită, s-ar revolta fără să aibă împotriva cui, n-ar mai munci, n-ar mai face copii, n-ar mai respecta legile și ordinea socială. Viitorul colectiv al unei omeniri lipsite de viața de apoi e un stimulent prea slab ca să ne lăsăm purtați de inerție și să funcționăm docili în continuare, din disperare s-ar dezlănțui haosul sau, tot din disperare, o disperare mocnită, am asista la sinucideri în masă, la apatie generală și la stingerea lentă a civilizației. Numai că nimeni nu e sigur că viața de apoi nu există. Ai vreo dovadă? Ateii cei mai înverșunați, indiferent ce declară și oricât de sincere ar fi convingerile lor, păstrează în zonele obscure ale minții un germene rezistent de îndoială, care ar putea să nu iasă niciodată la suprafață sub o formă coerentă.