Cărți

„Noi suntem români“ este titlul unui cântec patriotic. „Nimeni nu-i perfect“ este ultima replică din filmul Unora le place jazzul. Chiar dacă pare straniu, cele două enunţuri nu se bat cap în cap. Între ele există de fapt o legătură pe care viaţa în România de azi o strânge de la o zi la alta. Desfăşuraţi în paralel cu musicalul de mare succes „Mama Pandemia“, ultimii doi ani de viaţă românească te pun în situaţia de-a duce frecvent mâinile la cap: fie pentru atingerea frunţii fierbinţi, fie pentru smulgerea părului. Tragicomedia naţională e surprinsă aici în câteva zeci de texte din care scot capul tovarăşi de drum mai vechi sau mai noi: excepţionalismul, reflexul de obedienţă, ciubucul, discursul urii, bunul-plac şi prostul-gust. De râs şi de plâns. De citit şi de căzut pe gânduri.

RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.

Cărţi: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015), Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time) (Humanitas, 2016), Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?) (Humanitas, 2016), Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri (Humanitas, 2017), Cartea râsului și a cercetării (Humanitas, 2017), Două mături stau de vorbă. Scene românești (Humanitas, 2018), Orice om îi este teamă (Humanitas, 2018), În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) (Humanitas, 2019), Omul care mută norii (Humanitas, 2019), Recviem vesel pentru tata (Humanitas, 2020), Vitrina cu șarlatani (Humanitas, 2020); Acul de aur şi ochii Glorianei (Humanitas, 2021), Noi suntem români (nimeni nu-i perfect) (Humanitas, 2022), Podul Diavolului (Humanitas, 2022), Garoafe la bordel (Humanitas, 2023), Libertatea de depresie (Humanitas, 2024), Brățară pe glezna ta, (Humanitas, 2024), În virtutea inepției (Humanitas, 2025).

Pe 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv din București a izbucnit un incendiu, în timpul unui concert al trupei rock Goodbye to Gravity. 186 de persoane au fost rănite, iar numărul morților a ajuns la 65. A fost cel mai grav incident de acest fel din România postdecembristă. Alexandra Furnea avea 27 de ani când a fost rănită în Colectiv. Această carte este mărturia ei despre noaptea incendiului, despre experiența în Spitalul de Arși din București și despre consecințele corupției și nepăsării.

„Jurnalul lui 66 s-a născut din dorința și nevoia de a spune adevărul despre incendiul din clubul Colectiv și despre ceea ce i-a urmat. Am vrut să vă ajut să înțelegeți că am fost – și ați fost – mințiți atunci când ni s-a spus că „avem tot ce ne trebuie“. Mi-am dorit să știți de ce atât de mulți dintre noi au murit în spitalele nevindecării. Am încercat să descriu felul în care am fost abandonați de sistemul medical după ce am scăpat din acele sălașuri ale suferinței. Am ținut să vă am alături în drumul anevoios, niciodată încheiat, spre recuperare. Căci viața nu a mers înainte după tragedie, ci s-a oprit acolo, în cenușa din container, și a fost înlocuită cu o altă existență, într-un alt trup, dependent pentru totdeauna de proceduri medicale și operații. Am sperat că voi izbuti să vă fac să trăiți alături de mine toate acestea pentru că doar împreună putem să dăm sens și coerență ororilor din acele zile și din anii care le-au urmat. Și, nu în ultimul rând, nădăjduiesc că vă veți regăsi în patimile mele, ca victime ale corupției, din cauza căreia aproape fiecare român are un Colectiv al său. Dincolo de a fi confesiunea mea despre ce s-a petrecut în noaptea de 30 octombrie 2015 și după aceea, jurnalul este un testament indelebil pe care îl las României, în speranța că, într-o zi, asemenea tragedii nu vor mai fi posibile.“ — ALEXANDRA FURNEA

Fiecare clipă din viața noastră este unică, iar dacă o lăsăm să ne scape o pierdem pentru totdeauna – aceasta este filozofia ichigo-ichie, care ne învață că lucrurile sunt efemere, iar ceea ce trăim acum nu se va mai repeta în același fel. Deseori folosită în Japonia pentru a întâmpina pe cineva sau pentru a-ți lua rămas-bun, expresia ichigo-ichie își are originile în budismul zen. Héctor García și Francesc Miralles ne introduc în arta de a ne bucura de fiecare clipă îmbinând filozofia zen cu instrumentele din psihologia contemporană. Vom învăța astfel să apreciem frumusețea naturii trecătoare, să ne folosim simțurile ca să ne ancorăm în prezent, să fim atenți la magia coincidențelor, să folosim ichigo-ichie pentru a ne descoperi ikigai-ul, sau scopul vieții, căci numai astfel putem găsi ceea ce ne motivează și ce ne aduce fericirea.

HÉCTOR GARCÍA (Kirai) s-a născut la Valencia, în 1981, locuieşte la Tokyo din 2004, iar site-ul său, kirainet.com, care are peste un milion de vizualizări pe lună, este un punct de referinţă mondial în materie de cultură populară japoneză. Este autorul cărţii Un Geek en Japón, din care s-au vândut peste 200 000 de exemplare.

Scriitor, jurnalist și muzician, FRANCESC MIRALLES s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat inițial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, abandonate după patru luni, apoi de filologie engleză, la care a renunțat după terminarea anului trei pentru a călători, și astfel a ajuns să trăiască pentru o vreme în Croația și Slovenia în timpul războiului iugoslav, experiență redată în Café Balcanic (2004). Revenit la Barcelona, a studiat germana la Universitatea Centrală. După absolvire, a făcut un masterat în editare. A coordonat colecții de dezvoltare personală, semnând și câteva lucrări sub pseudonim, experiență reflectată în primul său roman, Barcelona Blues (2005). După ce a obținut Premiul Gran Angular 2001–2002 cu romanul pentru tineret Un haiku per a l’Alícia, a hotărât să se dedice scrisului. Francesc Miralles a publicat de-a lungul timpului o mare varietate de lucrări de ficțiune și non-ficțiune – romane, cărți de dezvoltare personală, cărți pentru copii și tineret, thrillere –, singur sau în colaborare, unele fiind recompensate cu premii de notorietate și traduse în 50 de țări. În 2007 i s-a acordat Premiul Columna Jove pentru romanul pentru tineret Interrail. Publicat în 2008, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici (El mejor lugar del mundo es aquí mismo; Humanitas Fiction, 2017), scris împreună cu Care Santos, a cunoscut deja traduceri în peste 20 de țări. În 2009 a primit, împreună cu Álex Rovira, Premiul Torrevieja pentru romanul Última respuesta. Cei doi au mai semnat câteva cărți vândute în sute de mii de exemplare și traduse în peste 15 limbi. Împreună cu Héctor García (Kirai), Miralles a publicat numeroase bestselleruri, între care Ikigai: Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită (Humanitas, 2017), Metoda ikigai: Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață (Humanitas, 2019, volum tradus în peste 60 de limbi și care a ajuns bestseller în Statele Unite, Anglia, India, Olanda, Turcia etc.) și Ichigo-ichie: Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă (Humanitas, 2020). Dintre romanele sale, de mare succes la public s-au bucurat Iubire cu „i“ mic (Amor en minúscula, 2006; Humanitas Fiction, 2017), tradus în 27 de limbi, și continuarea sa din 2014, Wabi-Sabi (Humanitas Fiction, 2018), precum și Biblioteca de pe Lună (La biblioteca de la Luna, 2019; Humanitas Fiction, 2020). În 2021 a publicat romanul Un ceai la capătul lumii (Un té para curar el alma; Humanitas Fiction, 2022), semnat împreună cu Ángeles Doñate. Francesc Miralles colaborează cu El País Semanal, MenteSana și Radioul Național Spaniol și susține ateliere de dezvoltare personală în toată lumea.

În spațiul discret al cabinetului, acolo unde cuvintele se caută și tăcerile capătă sens, se conturează o formă de a fi. Între ascultare și interpretare, psihanaliza devine, treptat, nu doar o practică, ci o manieră de a locui lumea. Cine sunt eu? Ce să fac cu ceea ce sunt? Care este rostul meu în viață? sunt întrebările la care ajunge mai devreme sau mai târziu orice terapie. Acest jurnal de idei se naște tocmai din apropierea de ele: din tensiunea dintre gând și trăire, dintre minte și corp, dintre luciditate și iubire.

Scrisă ca un drum fragmentar, săltat și viu, această „carte de steluțe“ adună reflecții despre sine, despre ceilalți și despre felul în care ne construim – sau ne pierdem – în relație. Un jurnal de idei și de traversări interioare, în care gândurile capătă uneori asprime, alteori se lasă simțite mai degrabă în corp decât în cuvinte.

Prin experiențele altora și prin propria cumpănire de sine, Ioana Scoruș urmărește firul discret care leagă suferința de iubire, viața de pierdere, începutul de sfârșit. O carte despre ceea ce înseamnă să fii, să iubești și să suporți tensiunea dintre viața care se deschide și viața care se stinge.

„Combinând perspective muzicologice, istorice și culturale, studiul Valentinei Sandu-Dediu arată cum muzica a reflectat și a modelat naţionalismele Europei moderne şi plasează cultura muzicală românească într-un cadru continental mai amplu. De la stiluri muzicale propriu-zise până la presiunile ideologice şi politice, cartea oferă o modalitate originală de a «asculta» istoria zbuciumată a secolului XX european.“ — ALEX DRACE-FRANCIS

„E muzica scrisă în vremea unei dictaturi diferită de cea compusă într-o lume liberă? Poți să-i convingi pe auditori că ești autentic, dar să te inspiri din muzica națională a altora? E oare naționalismul o ideologie mai influentă în muzica românească decât în cea franceză, rusă, italiană sau germană? Sunt doar câteva din întrebările la care răspunde Valentina Sandu-Dediu într-o carte populată cu figuri cunoscute ca Enescu, Rahmaninov, Bartók sau Schönberg. Erudită, autoa­rea ne îndrumă în hățișul instituțiilor, temelor și emoțiilor muzicale care au făcut ca naționalismul să fie la loc de cinste.“ — CRISTIAN PREDA

„Am înțeles îndată și pe deplin că sunteți un poet desăvârșit și că vă distingeți fără putință de tăgadă între toți ceilalți prin lumina geniului creator și prin grația stilului.“ —   Scrisoarea lui PIETRO BEMBO către Garcilaso de la Vega, 26 august 1535

„Contribuția lui Garcilaso de la Vega la istoria poeziei spaniole se înscrie în intervalul restrâns al unui deceniu, între 1526 și 1536, o epocă ce poartă în sine energiile cu totul excepționale ale sfârșitului marii Renașteri florentine, însemnând iradierea programului umanist dincolo de limitele culturii italiene… Garcilaso de la Vega concretizează trecerea spectaculoasă de la poezia cultă a trubadurilor la poezia erudită în limba comună.“ — MIANDA CIOBA

Colecția „Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes“, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

Prefață de Walter Hooper

„Unii oameni au pretenţia că văd sporii de ferigă, dar nu zăresc un elefant la zece metri depărtare, ziua în amiaza mare.“ (C.S. Lewis)

În distincta sa înfăţişare scriitoricească, C.S. Lewis oferă cu prilejul acestei noi colecţii de eseuri o apărare a dreptei credinţe creştine, confruntată cu ameninţările evului contemporan. Textele cuprinse aici sondează zone profunde şi sensibile ale sufletului religios, abordând cu simţ logic, cu imaginaţie şi cu exemple captivante probleme specifice discursului de tip teologic, precum noima apartenenţei la Trupul lui Hristos, semnificaţia şi puterea rugăciunii, înţelesul iertării, adevărul istoric al întâmplărilor descrise în Biblie, sau chestiuni ce ţin de un spectru mai larg, cum ar fi atitudinea faţă de război şi faţă de moarte în genere, falsul conflict dintre religie şi tehnologie ori pretenţiile nejustificate ale unora de a descifra sensul istoriei. Argumentaţia bine închegată şi de o mare limpezime, pusă în lumină de numeroase citate şi aluzii la Scriptură şi pigmentată cu inconfundabile tuşe de umor şi ironie, descoperă cărturarul fermecător şi pătrunzător care în finalul fiecărui pasaj lasă nostalgia vorbei scrise şi graba de a ne adânci în următorul, spre a regăsi savoarea pe care-o au doar fructele coapte ale minţii.

Vreme de trei secole, mănăstirile închinate Locurilor Sfinte au spus un cuvânt greu în economia, cultura, spiritualitatea și politica Țărilor Române. Dincolo de clișeele sumare ale manualelor, istoria lor ne este puțin cunoscută.

Monografia de față umple, în premieră, un mare gol istoriografic. De ce alegeau domnii și boierii noștri să-și încredințeze ctitoriile unor centre religioase îndepărtate, precum Muntele Athos, Ierusalimul sau Sinaiul? Cum funcționau aceste corporații economice și spirituale, ce averi aveau, cât trimiteau în afară? Ce erori fatale au dus la lunga lor agonie și la sfârșitul lor definitiv?

Întemeiată pe o muncă de documentare de peste un deceniu, în arhive din țară și străinătate, și pe o cercetare de teren exhaustivă, din satele uitate ale Moldovei până în ungherele neștiute ale Orientului ortodox, cartea lui Tudor Dinu nu este doar o amplă reconstituire istorică, ci și o călătorie într-o lume demult apusă, cu frământările și luptele ei pentru credință, bogăție și slavă deșartă.

„Dincolo de sfârșitul lor lamentabil, mănăstirile închinate au fost vreme de secole nu doar agenți economici esențiali ai Țărilor Române, ci și însemnate focare de spiritualitate ce au adus pe teritoriul Moldovei și Țării Românești ortodoxia în varianta ei greacă și au păstrat vie legătura cu marile centre ale creștinătății răsăritene. Au continuat să cultive arta ecleziastică de tradiție bizantină în forme deseori originale și remarcabile, așa cum sperăm să se convingă cititorul, însoțindu-ne într-un amplu periplu imagistic ce ne va purta atât prin lăcașurile închinate, răspândite de-a lungul și de-a latul Țărilor Române, cât și pe meleagurile Orientului ortodox.“ — TUDOR DINU

„Sabine Hossenfelder e un caz rarisim. Există fizicieni teoreticieni care se pot adresa publicului larg, dar foarte puțini sunt în stare s-o facă într-o manieră atât de atrăgătoare. Evitând orice emfază sau prețiozitate, ea abordează unele dintre cele mai pasionante idei aflate la granițele științei moderne. Rezultatul e o carte captivantă.“ — CHARLES SEIFE

Odată traduse în limbaj curent, rezultatele cercetărilor din fizica fundamentală conduc la întrebări a căror miză depășește aspectele tehnice, sunt întrebări tulburătoare, cu greutate existențială. Universul a fost creat pentru noi? Supraviețuiește încă trecutul? Gândesc oare particulele? Dar cosmosul în ansamblul lui? Elimină fizica liberul-arbitru? Suntem predictibili? Este universul nostru o simulare pe calculator? Vom putea crea un nou univers? Vom avea vreodată o teorie a tot ce există?

Sabine Hossenfelder analizează posibilele răspunsuri compatibile cu fizica de azi, dar și felul în care progrese viitoare le-ar putea modifica. Spiritul ei critic (frapant în precedenta carte, Rătăciți printre formule) trasează frontiere clare între știință și credință, între fapte și iluzii, între speculații plauzibile și idei imposibil de testat, însă o face cu modestie și umor, fără pic de arogan?ă. În asta constă talentul Sabinei Hossenfelder de a-și apropia cititorii.

SABINE HOSSENFELDER (n. 1976) este o fiziciană teoreticiană germană preocupată de fundamentele mecanicii cuantice. A studiat la Universitatea Goethe din Frankfurt. A lucrat în Statele Unite, Canada și Suedia, apoi la Institutul de Studii Avansate din Frankfurt, iar în prezent e afiliată la Centrul pentru Filozofia Matematicii de la München. A publicat articole în Nature, New Scientist și Quanta Magazine. În seria de știință de la Humanitas a apărut prima ei carte, Rătăciți printre formule (Lost in Math).

„Cartea lui Thierry Wolton este o privire lucidă şi profundă asupra lumii în care trăim.

Se află, cuprinse în ea, patologiile şi neliniştile ei, de la renaşterea autocraţiilor până la revenirea conflictelor şi a războaielor. Ceea ce domină este un sentiment acut al neliniştii, ca şi o anxietate legată de viitorul în care suntem deja prizonieri. Ceea ce era cândva un proiect orwellian a devenit realitatea cotidianului nostru. Omul este din ce în ce mai singur în faţa supravegherii digitale, care îl deposedează de libertate, iar vechiul totalitarism se reinventează, precum în cazul Republicii Populare Chineze, ca un ochi ce vede tot.

În acest timp al mutaţiilor, paginile lui Thierry Wolton capătă o intensitate vizionară: cu pasiunea unui moralist, istoricul ne dezvăluie adâncurile în care suntem pe cale de a coborî, pentru a ne aminti de lumina vizionară a demnităţii umane, cea la care nu putem renunţa niciodată.“ — IOAN STANOMIR

„Istoria a fost întotdeauna o succesiune de diverse regimuri politice, fiecare cu gloria și declinul său. Democrația nu poate nici ea să fugă de acest destin, într-o vreme când peste tot puterea publică, indiferent de natura sa și de locul din care provine, se dovedește preocupată mai degrabă de controlul social decât de apărarea libertăților individuale. Această dublă tendință, de declin democratic în Occidentul liberal și de liberalizare relativă a regimurilor autoritare cu scopul de a profita de beneficiile pieței mondiale, creează o zonă de convergență, o zonă gri, a regimurilor hibride.“ — THIERRY WOLTON

Marea despărţire este Divina comedie a lui C.S. Lewis. Povestea alegorică ne poartă într-o călătorie din Iad, un oraş cenuşiu cu străzi pustii, care se dovedeşte a fi Purgatoriul pentru aceia care se hotărăsc să-l părăsească, până în apropierea Raiului, un munte înverzit la care ajung cei ce au puterea de a renunţa la iluziile vieţii pământeşti. Însă drumul anevoios între cele două tărâmuri îl aduce pe narator în preajma unor personaje – artistul neînţeles, intelectualul cinic, savantul sceptic, clericul apostat, bruta belicoasă – încredinţate de permeabilitatea graniţei dintre bine şi rău şi astfel sfâşiate de imposibilitatea alegerii. „La urma urmei, scrie Lewis, sunt două feluri de oameni: unii care îi spun lui Dumnezeu: «Facă-se voia Ta» şi alţii cărora Dumnezeu le spune «Facă-se voia ta».“

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

The International Dublin Literary Award 2024

Los Angeles Times Book Prize for Fiction 2023

Roman nominalizat la International Booker Prize 2025

„Primul meu gând, odată-ncheiată lectura, a fost să-mi scriu pe cartea de vizită «Eu am citit Solenoid». E un eveniment care-ți taie oarecum viața în două: cine va citi cartea va înceta să mai fie un cititor de rând.“ — GABRIEL LIICEANU

Ilustrații de Oana Gîrneț

Drumul de mii de ani al unei cărți care a schimbat lumea

Într-un stil limpede și convingător, Wilhelm Tauwinkl, unul dintre cei mai reputați specialiști în domeniul teologiei și al filologiei biblice de la noi,  le povestește tinerilor cititori cum a ajuns Biblia să fie gândită, transmisă din om în om, scrisă și apoi adunată în Scripturile Bisericii creștine, pe care le cunoaștem astăzi.

Deslușindu-ne fascinanta istorie a cărții care stă la temelia culturii noastre, Povestea Bibliei ne invită într-o călătorie pe firul timpului, care începe cu mii de ani în urmă, în Țara Sfântă.

Odată ajunși acolo, vom fi martori la nașterea poporului de la care avem Biblia, vom descoperi cum au apărut primele sisteme de scriere, vom vedea cum s-au ridicat civilizațiile Antichității și vom asculta în jurul focului, la șezătorile din Canaan, poveștile, proverbele și poeziile care vor fi adunate în cartea de mai târziu. Străbătând veacurile, îi vom vedea la lucru pe autorii, scribii, editorii și traducătorii care ne-au dat Biblia așa cum o știm astăzi și vom descoperi cum de este cu putință ca o carte al cărei drum a început cu mii de ani în urmă să înrâurească muzica, literatura și arta până în zilele noastre.

În cele din urmă, la capătul acestei călătorii, vom înțelege că Biblia este o carte vie, care evoluează odată cu vremurile, revelând noi înțelesuri pentru fiecare generație de cititori.

Ediție revăzută, cu o postfață de Peter Heather

„O lucrare de o originalitate remarcabilă și cu o influență durabilă… Majoritatea studiilor ulterioare despre huni reprezintă, într-un fel sau altul, un răspuns la ea.“ — Central Asiatic Journal

„Praful și sângele acoperă un peisaj de sfârșit de lume.

Printre războinicii uciși sau agonizând – unii au craniile deformate, alungite, deci sunt de neam –, se zărește o mare căpetenie a hunilor, poate chiar Attila. Este un aristocrat al războiului, rezultatul unei simbioze culturale de opt decenii. Regele hunilor aparține primei generații născute în Europa. Elita imperiului său este alcătuită din asiatici, dar și din germanici; cu toții au crescut la marginea civilizației romane.

Echipamentul războinicului din ilustrația copertei reflectă această sinteză. El poartă o armură romană de solzi din bronz aurit – lorica squamata – și un coif roman luxos de tip Berkasovo, nestemate ale tehnicii imperiale târzii, ajunse la huni ca pradă sau daruri diplomatice. Calul mic de stepă, șaua împodobită cu foiță de aur, harnașamentul bogat și arcul compozit, făcut din corn de antilopă, lemn și tendoane fierte, sunt elemente identitare aduse din vasta întindere eurasiatică. Arheologia ne confirmă că acești seniori războinici iubeau luxul; aurul și granatele de atelier roman, găsite de la huni și gepizi până în Britania anglo-saxonă, sunt o modă opulentă foarte răspândită la elitele barbare ale epocii migrațiilor.

Astfel de morminte și tezaure bogate s-au descoperit și pe teritoriul României, un spațiu administrat atunci prin interpuși germanici. Stăpânirea hunilor a lăsat urme adânci prin elitele ostrogote și mai apoi gepide rămase aici. Mormintele de la Concești, Gherăseni sau cel recent descoperit lângă Mizil (spectaculosul mormânt al „prințului hun“), ca și faimoasele tezaure de la Pietroasele sau Șimleul Silvaniei, sunt mărturii ale acestor mici regate care reflectau strălucirea curții lui Attila.“ — RADU OLTEAN

Desemnată cea mai bună carte a anului 2023 de publicațiile The Economist, Financial Times, Inc., Prospect Magazine și The Conversation

„Un tur de forță intelectual despre originile politicii identitare și amenin­țarea pe care o reprezintă ea la adresa liberalismului autentic, onest și de modă veche.“ — The New York Times

Istoria omenirii este marcată de violență și de discriminarea pe diverse criterii, de la etnie sau religie până la orientarea sexuală. Drept consecință, membrii grupurilor marginalizate ajung să nutrească o mândrie a identității diferențiatoare, ca formă de rezistență în fața discriminării.

În ultimele decenii însă, salutara promovare a culturii grupurilor minoritare s-a transformat într-o obsesie contraproductivă pentru identitatea de grup. Noua ideologie contestă capacitatea diferitelor grupuri de a trăi în armonie și insistă că atitudinea statului față de cetățeni ar trebui să țină cont tocmai de ceea ce-i diferențiază și dezbină. Aceasta este capcana identității, în care au alunecat mișcările de stânga. Cei care luptă pentru aceste idei se pun de fapt în calea egalității autentice de care avem atâta nevoie azi.

Yascha Mounk – prestigios cercetător și universitar, el însuși un om de stânga – ajunge la concluzia că, departe de a fi dușmani de moarte, stânga identitară și dreapta populistă se consolidează de fapt reciproc și că, pentru a o învinge pe oricare dintre ele, este necesar să ne opunem amândurora.

„O analiză excelentă și, totodată, o pledoarie elocventă pentru recuperarea valorilor comune, a ideilor care ne unesc, și nu a celor care ne dezbină.“ — ANNE APPLEBAUM

Istoria Romei, cea la care ne gândim cu toții, este populată de împărați, generali, senatori, filozofi sau poeți. Sub 1% din zecile de milioane. Privită astfel, ea se reduce la o scenă de teatru pe care se mișcă doar câțiva actori, într-un decor studiat și bine izolat de lumea reală. Robert Knapp, istoric și clasicist de prestigiu, recuperează magistral tocmai realitatea acestei lumi: viața oamenilor de rând, a celor pe care cronicile nu i-au împietrit în câteva fraze bine șlefuite.

Această carte ne poartă dincolo de marmura palatelor, în furnicarul străzilor, în mijlocul tavernelor, prin termele, prin bordelurile insalubre și prin arenele însângerate ale imperiului. Prin arheologia textelor și a obiectelor – de la paginile Noului Testament la graffiti, incantații și blesteme scrise pe foițe de plumb, vrăji și proverbe, cărți de tălmăcire a viselor, fabule, inscripții, epitafuri și artefacte insolite –, istoricul reconstituie o lume vie, foarte complicată și atât de străină de lumea noastră. Supraviețuirea cotidiană este marcată de teama de boală, de brutalitatea sclaviei, de încercările disperate ale omului de a-și controla destinul într-o lume profund ierarhizată. Cei care-și duc viața în acest univers straniu sunt însă la fel ca noi: suferă, se bucură, speră, iubesc, urăsc în tipare care ne sunt familiare.

Romanii neștiuți nu este doar o analiză academică riguroasă, ci și o adevărată revelație istorică, o călătorie exemplară și tulburătoare în lumea strămoșilor de acum două milenii. O lectură esențială dacă vrem să descoperim chipul uman, necosmetizat, al celei mai mari puteri antice.

„O expunere introductivă elegantă și revelatoare despre universul mental și viața cotidiană a celor care rămân, în mare măsură, invizibili în sursele literare ale elitei.“ — Bryn Mawr, classical review

ROBERT KNAPP (1946–2023), istoric și clasicist de prestigiu, a predat timp de peste treizeci de ani istorie antică la Universitatea California, Berkeley. A publicat studii despre istoria Greciei antice și a Imperiului Roman, printre care: Aspects of the Roman Experience in Iberia, 206–100 B.C. (1980), Finis Rei Publicae. Eyewitnesses to the End of the Roman Republic (1999), Roman Córdoba (2011), The Dawn of Christianity. People and Gods in a Time of Magic and Miracles (2017; tr. Zorii creștinismului. Oamenii și zeii în vremea magiei și miracolelor, Humanitas, 2024).

„Cătălin Vasilescu se înscrie cu grație în seria de medici-scriitori și gânditori, ilustrată, la noi, de Vasile Voiculescu, C.D. Zeletin sau Emil Brumaru.“ — ANDREI PLEȘU

„Originalitatea cărții lui Cătălin Vasilescu e dată de felul în care istorisește, cu talent de romancier, momente cruciale din istoria medicinei moderne. Omului de știință, profesorului și chirurgului cu mână sigură i se substituie scriitorul capabil să mânuiască laparoscopul imaginației narative, să intre în pielea unor personaje importante prin experiențele și descoperirile lor științifice, atent documentate. Fără să-și idealizeze eroii, cărora omenirea le datorează enorm, autorul nu ezită să scoată la lumină și unele aderențe ideologice, etic discutabile, într-o construcție literară pasionantă și instructivă.“ — ADRIANA BITTEL

CĂTĂLIN VASILESCU (n. 1959), profesor de chirurgie la Universitatea de Medicină și Farmacie din București și șef al Disciplinei Chirurgie Generală I a Institutului Clinic Fundeni, a adus contribuții importante în chirurgia oncologică, chirurgia robotică și cercetarea medicală, mai ales în genomică. Are preocupări constante pentru istoria medicinei și istoria ideilor, mai ales din timpul Primului Război Mondial, domenii în care a publicat articole despre Dimitrie Gerota („Istoria lucrului bine făcut“, 2005), Toma Ionescu („Thoma Ionescu sau Wilhelm von Waldeyer? Istoria unei idei călătoare“, 2010), Victor Gomoiu („Operația Thoma Ionescu– Victor Gomoiu“, 2016), Fritz Haber („Chimia aerului – tragicul caz al lui Fritz Haber, laureat al Premiului Nobel și criminal de război“, 2020).

A publicat volumele: Bestiar. Șapte povestiri cu chirurgi și scandaloasele lor operații (Humanitas, 2023), Ce este mai presus de orice? Lumea cercetătorilor între iubirea de patrie şi spiritul universalist al ştiinţei în timpul Primului Război Mondial (Humanitas, 2020; împreună cu Mircea Flonta) și Dragul meu Wallace. Istoria zilei în care sir Charles Darwin şi-a pierdut eleganţa (Humanitas, 2024).

„Pentru prima dată, întreaga biografie a lui Iulius Caesar este abordată în roman grafic. Un volum de o mare erudiție.“ — STÉPHANE DUBREIL, Archéologia

În ajunul Idelor lui Marte, la o cină alături de apropiați, Caesar își rememorează viața: de când s-a afirmat ca lider politic și strateg de geniu până la războaiele civile, sfârșitul Republicii și instaurarea dictaturii sale.

Într-o confesiune lucidă și tensionată, marele Caesar expune nu doar ascensiunea sa fulgerătoare, relațiile cu cei din jur și luptele politice, ci și mecanismele complicate ale puterii într-o epocă în care ambițiile celor puternici remodelau destinul Romei.

Romanul grafic ne oferă o biografie detaliată și nuanțată; narațiunea vizuală captivantă se îmbină perfect cu rigoarea informației istorice. Bazată pe o documentare amplă – cu contribuția unor specialiști în istoria Romei –, cartea reconstituie fidel destinul unei personalități uriașe, care a modelat istoria lumii și fundamentele civilizației noastre.

„Un remarcabil roman grafic, povestea unui destin ieșit din comun. Un volum splendid, pus în imagini de Névil.“ — France Inter

ALFRED DE MONTESQUIOU este autor și regizor de film documentar, fost corespondent de război. Absolvent al Sciences Po și al Columbia University, a relatat din zone de conflict – Sudan, Irak și Libia. Laureat al prestigiosului Prix Albert Londres, este și autor de eseuri și romane distinse cu Prix du Nouveau Cercle de l’Union și Prix Renaudot. Realizează documentare pentru televiziuni și platforme internaționale și conduce compania Dreamtime Films. A realizat documentarul Jules (2024), o serie de 5 episoade consacrată lui Iulius Caesar, difuzată pe Planete+.

NÉVIL este autor de benzi desenate și storyboard artist pentru cinema, activ și în domeniul publicității. Se remarcă printr-un stil vizual dinamic, de inspirație cinematografică.

La mai bine de un secol de când a apărut, fantoma comunismului încă mai bântuie lumea, semănând pretutindeni haos, nenorociri și moarte. Această carte expune zece dintre laturile sale întunecate și mai puțin cunoscute: cel mai mare jaf la care s-a dedat Stalin (510 tone de aur furate de la Banca Spaniei); scrierile mincinoase despre URSS care i-au păcălit pe cititorii și istoricii occidentali; epopeea generalului Vlasov, erou și trădător prins între două dictaturi; călătoriile suprarealiste ale cadavrului lui Hitler prin măruntaiele sistemului sovietic între 1945 și 1970; lupta pe viață și pe moarte dintre cei doi mareșali roșii, Tito și Stalin; luna în care lumea a fost în pragul distrugerii, în criza rachetelor din Cuba; testamentul exploziv al lui Nikita Hrușciov; negaționismul roșu declanșat odată cu publicarea Cărții negre a comunismului; o foarte necesară deconstrucție a mitului lui Che Guevara, mit care-i fascinează pe tinerii – și nu numai – din toate spectrele ideologice până în zilele noastre; și, în sfârșit, detalii despre venirea la putere a lui Vladimir Putin, cea mai recentă mutație a unei ideologii care ar fi trebuit să-și aibă propriul proces de la Nürnberg.

„Cartea ia în discuție câteva aspecte ale comunismului care au fost fie neglijate, fie considerate „incomode“, fiind evitate de istorici. Autorul se bazează pe o documentație amplă și își exprimă opinia despre comunism cu franchețe – și cu mirarea că o ideologie atât de toxică a putut atrage atâția adepți fanatici. Marele merit al cărții e că ne înfățișează personajele în toată abjecția lor.“ — ALEXANDRU CĂLINESCU

„Istoricul François Kersaudy ne readuce în memorie minciunile unei ideologii care a marcat puternic secolul XX și care continuă să-i inspire pe mulți.“ — Le Figaro

„Vreau să fiu utilă sau plăcută celor care trăiesc în preajma mea și care totuși nu mă cunosc, vreau să continui să trăiesc, chiar și după ce am murit!“ scria Anne Frank pe 5 aprilie 1944. Această dorință arzătoare, încre­dințată paginilor unui caiet caroiat, nu era doar visul unei adolescente de a deveni scriitoare, ci și un act de rezistență prin speranță. Ceea ce a început ca o confesiune solitară într-o ascunzătoare din Amsterdam s-a transformat, prin forța cuvântului, într-unul dintre cele mai luminoase documente ale omenirii.

Cartea lui Thomas Sparr urmărește parcursul simbolic al acestui obiect exemplar – de la primele rânduri așternute în secret, sub amenințarea istoriei, până la metamorfoza sa într-un simbol universal. Este povestea unei victorii asupra uitării: cum a supraviețuit manuscrisul raidurilor Gestapoului, cum a învins tăcerea lumii postbelice și cum a continuat să se reinventeze prin teatru, cinema și artă contemporană.

Dincolo de tragedia istorică, această „biografie“ este un omagiu adus optimismului. Sparr ne arată cum mesajul Annei Frank despre bunătatea oamenilor și despre curajul de a visa în cele mai întunecate momente continuă să fie o ancoră morală în prezent.

Carte cu autograf

Au trecut douăzeci de ani nu doar din viaţa muschetarilor lui Dumas, ci şi din cea a nesimţitului român. Timpul scurs între Ghidul din 2006 şi cel de astăzi poate fi rezumat într-o spusă a unui politruc de pe vremuri: „Situaţia s-a ameliorat din ce în ce mai rău“. Formele nesimţirii s-au diversificat, canalele împrăştierii ei în spaţiul public sunt mai multe ca altădată. Au apărut reţelele sociale, s-a consolidat atacul la persoană, s-a înteţit viforul şovin şi xenofob. Plăcerea de-a insulta şi de-a mânji e la aceleaşi cote ca acum două decenii, semn că „România educată“ a fost şi rămâne un slogan fără acoperire.

Cartea de faţă e un (nou) tur ghidat al nesimţirii, care conţine o serie de probe ale virtuozităţii în domeniu. Uneori pitorescul se îneacă în abjecţie, alteori râsul îngheaţă pe buze. Radu Paraschivescu îşi plimbă cititorii prin câteva zone şi spaţii din care bunele maniere au fost evacuate şi unde domneşte mârlănia. În politică şi în fotbal, în sala de spectacole şi în studioul de televiziune, în metrou sau pe stradă, nesimţirea nu e doar un colorant vremelnic. Zgomotoasă şi agresivă, ea vorbeşte despre o lume în care înjurătura dizolvă argumentul, iar paharul cu apă aruncat în figură ţine loc de răspuns la întrebare.

Noul ghid al nesimţitului e cronica unei vieţi punctate de răcnete, scandări obscene, găselniţe rasiste, gesturi revoltătoare şi dispreţ.

„Cartea aceasta nu este despre tenisul lui Björn Borg. Nu conține analize ale stilului său, ale tacticilor și strategiilor, nici comentarii tehnice, cu toate că rădăcina tenisului de azi e în jocul Marelui Suedez, în dreapta lui «cârlig», suplimentar liftată, sau în reverul lansat cu o mână și jumătate. Sau în capacitatea lui excepțională de a-și digera greșeala imediat ce punctul s-a stins.

Este despre omul Borg, dincolo de teren. Chiar el povestește relaxat și indulgent cu sine despre un ins care, dacă îi dăm deoparte performanțele sportive, nu rămâne decât o pramatie. Eu, cel puțin, am înțeles, în fine, că alcoolul, femeile, drogurile, chefurile de toată noaptea în cluburi nu de tenis nu au fost reacția la stres și presiune de la o vârstă fragedă, ci pura plăcere a lui Björn de a bea tării și vin roșu, de a se droga, de a fi un serial fucker. Mai ales că toate acestea le-a practicat și când câștiga Wimbledoane și Roland Garroase în serie.

Nu știu dacă îl veți iubi la fel pe Whisky & Ice-Borg, dar măcar veți ști.“ — CRISTIAN TUDOR POPESCU

Idol. Legendă. Enigmă.

Pentru prima dată, unul dintre cei mai mari sportivi ai tuturor timpurilor este, în sfârșit, pregătit să își spună povestea: memoriile mult așteptate în care Björn Borg dezvăluie totul. Din această incursiune în culisele vieții unui jucător enigmatic, care a fascinat generații de fani ai tenisului, înțelegem cum se naște o legendă sportivă. Pentru cititorii care nu știu nimic despre tenis, este o mărturie rară despre o viață extraordinară și captivantă.

Viaţa e mai mult decât scrisul, îmi spun asta practic în fiecare zi, dar, îmi spun şi asta, eu nu pot percepe viaţa decât prin scris, e diformitatea, monstruozitatea mea. De-asta nu pot renunţa la literatură, cum am vrut de-atâtea ori. Leapădă-ţi pielea, e cel mai greu organ al corpului tău, nu vezi cât te gârboveşte? Fără piele ai fi mult mai dezinvolt şi mai fericit, poate-ai putea chiar să zbori.

Da, dar fără piele n-aş putea trăi.

O lume globalizată, o prăbușire sistemică

Acum mai bine de trei milenii, Epoca Bronzului în Mediterana orientală și Orientul Apropiat însemna o rețea de civilizații sofisticate, într-o efervescență fără precedent: egiptenii și hitiții, micenienii și minoicii, babilonienii și asirienii. Pentru prima dată în istorie, aceste cetăți, state și popoare nu erau izolate, ci profund interconectate prin diplomație și alianțe, schimburi comerciale și transferuri culturale. E lumea a cărei amintire stă la temelia propriei noastre civilizații.

Apoi, dintr-odată, totul se prăbușește. O apocalipsă din care civilizația nu va renaște, în forme noi, decât după mai multe secole.

Cum a fost posibil ca o întreagă ordine mondială, clădită de secole, să dispară într-un interval atât de scurt? A fost căderea Troiei un eveniment izolat, sau un simptom al unei maladii mai profunde? Cine au fost misterioasele „Popoare ale Mării“ care apar în textele egiptene ți în paginile Bibliei?

Eric H. Cline analizează ipotezele care au încercat, pe rând, să explice cataclismul: schimbările climatice și seceta prelungită, cutremurele devastatoare, marile prefaceri sociale, războaiele nimicitoare. Teza sa, care a redefinit istoriografia în ultimii ani, este că nici unul dintre aceste elemente, luat separat, nu ar fi putut aduce sfârșitul acestei lumi. Colapsul a fost rezultatul unei „furtuni perfecte“ pentru un sistem care devenise prea complex.

Devenită deja o lucrare de referință în studiul Antichității, 1177 î.Cr. este o reflecție asupra vulnerabilității oricărui sistem hiper-conectat. Într-o epocă în care echilibrele noastre par la fel de solide ca acum 3.000 de ani, cartea lui Cline ne invită să înțelegem mecanismele colapsului și lecțiile pe care o lume dispărută ni le oferă nouă, celor din prezent.

Cu un interviu de Andrei Nourescu

Prefață de Radu Paraschivescu

Postfață de Andreea Esca

50 de ani de la zecele perfect, Montréal 1976

„Cartea Nadiei, Scrisori către o tânără gimnastă, reapare la Humanitas când se împlinesc cincizeci de ani de la Jocurile Olimpice de la Montréal. Este o ediţie nouă, îmbogăţită, gata să onoreze cum se cuvine momentul aniversar. O ediţie în care îmi permit să reiau câteva cuvinte scrise pe coperta primei ediţii: «Nadia le spune celor care vor s-o audă că nu s-a născut prinţesă, nu și-a uitat trecutul și nu și-a șters prietenii din agendă. Totodată, ea scrie o serie de minieseuri care pot să pară reţete ale succesului, dar nu sunt. Rostul lor e să le deschidă ochii candizilor care nu știu că gramul de aur înseamnă un litru de sudoare. Și să-i invite la cumpătare pe toţi cei care văd în marii sportivi niște aspiratoare de privilegii și nimic mai mult».“ — RADU PARASCHIVESCU

„De obicei, performanța este asociată cu sportul. Cu victoria. Cu podiumul. Cu momentul acela în care devii cel mai bun. Doar că performanța nu este numai clipa vizibilă sub lumina reflectoarelor. Este tot ce o precedă. Iar dacă vorbim despre sport, a fi cel mai bun nu înseamnă doar să câștigi. Înseamnă să repeți, să pierzi, să reîncepi. Să te trezești devreme, când nu te vede nimeni, să insiști, să continui când corpul tău zice că nu mai poate, să rămâi concentrat când încep să te macine toate dubiile. Performanța este o disciplină discretă, neștiută, înainte de a deveni un rezultat spectaculos, în văzul tuturor. Iar eu admir performanța!“ — ANDREEA ESCA

Ilustrații de Joèla Visniec

După ce ne-a încântat cu minunata carte Consulatul Lunii sau Adelina și crocodilii de mlaștină, Matei Vișniec revine cu o poveste despre cum poți găsi poarta spre tărâmul imaginației dacă ești copil și îți place literatura.

Zuza are 10 ani și locuiește cu bunica ei. Într-o bună zi, fără a avea habar, fata își alege dintr-o librărie o carte de poezii magică. Spre mirarea ei, din pagini sare afară un poem care îi devine călăuză și prieten.

Zuza pornește astfel în aventura vieții ei: ajunge împreună cu Poemul pe strada unde își face apariția Inspirația, află cât de capricios poate fi Timpul și se plimbă pe malul Fluviului cu rime și prin Grădina cu metafore; ba chiar Poemul ajunge să-i scrie o scrisoare autorului său.

Călătoria Zuzei din realitate în imaginație și înapoi este o cavalcadă de întâmplări incredibile și viu colorate, pline de umor care amintește de cel din Alice în Țara Minunilor și de răspunsuri la multele întrebări pe care le avem la vârsta copilăriei. (Atenție! Răspunsurile sunt abil strecurate printre rânduri, trebuie să citiți povestea fără să săriți niciun cuvințel ca să le descoperiți.)

Cu prefaţa autorului

„În această carte povestesc nu doar de Giotto, ci și de Sfântul Francisc și de Dante ca purtători ai unui nou mesaj, de aceștia din urmă spus în cuvinte, văzuți ca cele trei vârfuri ale unui triunghi echilateral care desenează până în zilele noastre baza progresului speciei umane. Fiu al unui secol nou, pictorul florentin a respirat alături de ceilalți doi aerul unei epoci care a marcat sfârșitul Evului Mediu și deschiderea spre epoca modernă, suind spre acel Umanism cu miză universală care avea să fie Renașterea italiană.“ — ALESSANDRO MASI

ALESSANDRO MASI este istoric de artă, ziarist, scriitor și vicepreședinte executiv al Societății „Dante Alighieri“, instituție culturală de mare prestigiu care se îngrijește de răspândirea culturii și limbii italiene în lume prin peste 400 de filiale de pe toate continentele. Absolvent al Facultății de Litere și al Masteratului de Istorie a Artei Medievale și Moderne al Universității „La Sapienza“ din Roma, a devenit ulterior profesor la Catedra de istorie a artei moderne și contemporane a Școlii de Restaurare din Roma, apoi la Facultatea de Arhitectură a Universității „La Sapienza“, la Universitatea din Molise și la Universitatea Calabriei. În 1995 a devenit responsabil cu relațiile culturale, apoi secretar general al amintitei Societăți „Dante Alighieri“, înainte de a ocupa actuala funcție superioară. Din 1996 este membru al Comisiei naționale pentru promovarea culturii italiene în străinătate a Ministerului de Externe al Italiei. Este autorul a numeroase articole și eseuri despre artă și al unor monografii de succes dedicate marelui public, printre care, pe lângă Artistul sufletului. Giotto și lumea sa, Viața blestemată a lui Benvenuto Cellini și Opera perfectă. Viața și moartea lui Masaccio. Activitatea sa culturală de anvergură internațională a fost recunoscută prin numeroase distincții și titluri onorifice, cel mai înalt fiind cel de Grande Ufficiale dell’Ordine al Merito della Repubblica Italiana.

Să studiezi în afara granițelor țării este deopotrivă un vis ambițios și o decizie complexă, una dintre cele mai importante pe care le poate lua un tânăr. Cum alegi universitatea potrivită? Cum îți alcătuiești dosarul de candidatură? Cum te adaptezi la o viață nouă, departe de casă?

Emilian Dobrescu a trecut el însuși prin toate aceste etape și oferă acum, în aceste pagini, un ghid practic și onest adresat liceenilor (dar și părinților sau îndrumătorilor acestora) care iau în calcul admiterea la o facultate din străinătate, cu accent pe sistemele din Țările de Jos, Belgia, Danemarca, Germania, Marea Britanie, Suedia și Statele Unite. Cartea descrie pas cu pas întregul proces, de la luarea deciziei și strategia de selecție a universităților până la întocmirea dosarului și organizarea finanțelor, căutarea unei locuințe și adaptarea la viața de student internațional.

Cu realism și spirit practic, Ghidul de admitere la facultate în străinătate pune în balanță avantajele și potențialele obstacole pe care le implică această experiență, într-o lectură indispensabilă pentru oricine vrea să ia o decizie bine cântărită și în cunoștință de cauză.

„În această carte, scriu ca de la amator la amator, vorbind despre greutăţile pe care le-am întâlnit sau despre iluminările de care am avut parte când am citit Psalmii, cu speranţa că ea ar putea să-i intereseze ori chiar să-i ajute, uneori, pe alţi cititori nepricepuţi. Aceasta nu este o lucrare «apologetică». Nu voi căuta să-i conving pe necredincioşi de adevărul creştinismului. Mă adresez celor care deja cred sau celor care sunt gata să-şi «suspende necredinţa» pe parcursul lecturii. Un om nu poate să apere întruna adevărul; mai trebuie să aibă uneori vreme să se şi hrănească din el.“  — C.S. LEWIS

Ediţie revăzută, întregită cu o nouă introducere, a celor trei cărţi

„Să nu uitați niciodată că noi suntem încă primii creștini. Dezbinările actuale dintre noi sunt, să sperăm, o boală a copilăriei: abia acum ne ies dinții. Fără îndoială că lumea din afară crede tocmai contrariul, susținând că am muri de bătrânețe. Dar au mai crezut așa de foarte multe ori. Iarăși și iarăși s-a crezut că se apropie sfârșitul creștinismului, din cauza persecuțiilor din afară sau a descompunerii dinăuntru, din cauza ridicării mahomedanismului, din cauza progresului științelor naturii, din cauza ridicării marilor mișcări revoluționare anticreștine. Dar lumea a fost dezamăgită de fiecare dată.“ — C.S. LEWIS

„C.S. Lewis are capacitatea unică de a face teologia să devină o căutare atractivă, tulburătoare și fascinantă.“ – Times Literary Supplement

Pe copertă: Jan Brueghel cel Bătrân, Predica de pe munte (detaliu)