Cărți

Chiralesa este numele unui om și al unui sat din Carpați. Murind ca erou în timpul războiului, caporalului Chiralesa i s-a ridicat o statuie în mijlocul satului, însă consătenii săi nu-l onorează: inima lor e dăruită unui tâlhar, Bogomil, despre care cred că ar deține puteri supranaturale și care nu se folosește de acestea decât pentru a-i batjocori și a-i jefui pe tiranii țării. Generalului Dracopol îi revine sarcina de a-l prinde pe tâlhar. În ochii săi, „puterile lui Bogomil” nu au altă explicație decât complicitatea sătenilor; prin urmare, se hotărăște să-i aresteze pe toți, pentru a-i obliga să-l predea pe bandit. Ajungând în sat, îl află pustiu...
E cel dintâi mister creat de o situație în aparență atât de simplu de rezolvat. Mult mai bogată în necunoscute și turnuri neașteptate decât și-ar fi dorit Dracopol, povestea despotului și a unui haiduc din veacul al XX-lea, sub pana inspirată a lui Constantin Virgil Gheorghiu, se transformă într-o epopee aproape fantastică, într-un imn de o înaltă poezie închinat locurilor și oamenilor din ți­nutul său natal, a căror realitate profundă e referirea constantă la Evanghelie.
Chiralesa, alături de Ora 25, este romanul lui Gheor­ghiu despre care s-a vorbit, încă de la apariția sa (1966), doar la superlativ. Și se va mai vorbi multă vreme de aici înainte...

Constantin Virgil Gheorghiu (1916-1992) s-a născut în localitatea Războieni, Neamț. Studiază filosofia și teologia la universitățile din București și Heidelberg. În 1940, primește Premiul Regal de poezie pentru cartea Caligrafie pe zăpadă. În 1942, va fi numit secretar de legație la departamentul Relații Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României.
După instalarea regimului comunist în România, în 1948, se stabilește în Franța, unde, după o promițătoare carieră de jurnalist și poet în România, își va lansa primul său roman din lumea liberă – "Ora 25" – ce va fi tradus, în scurt timp, în zeci de limbi. Până în 1992, în îndelungatul său exil parizian, va publica peste treizeci de romane, ce vor cunoaște, de asemenea, mai multe ediții pe toate continentele lumii.

Un roman despre viața cuvioasei Parascheva, o mare nevoitoare a perioadei bizantine, cunoscută drept „Sfânta Balcanilor”.

Cum poate ajunge un suflet la Dumnezeu? Până unde poate merge călătoria sa și unde se va opri, după ce va învinge orice opreliște care amână întâlnirea cu El, adăparea din dragostea – ce ostoire nu cunoaște – a lui Dumnezeu?
Călătoria tinerei Parascheva spre Dumnezeu începe în locurile natale, cărora le urmează Țarigradul și pelerinajul la Locurile Sfinte, unde nevoința pustnicească, sub călăuzirea lui Ioan Bo­te­­zătorul și a Mariei Egipteanca, a preschimbat‑o pe Parascheva (Petkana, Sfânta Vineri) într‑una dintre cele mai iubite sfinte panortodoxe, pentru ca apoi și sfintele sale moaște să devină loc de pelerinaj de o importanță covârșitoare pentru evoluția istorică a Balcanilor, fie că amintim de Târnovo sau Belgrad, fie că ne gândim la Țarigrad sau la Iașii Moldovei.

* * *

„Mi se părea că râul Iordanului trece prin mine. Că spală mâlul adunat în sufletul meu. Că mă spală pe dinăuntru. Şi că, odată ieşită din râu, nu voi mai fi aceeaşi. Iar când în mână mi‑a ajuns pietricica, rotundă şi albastră ca o bucăţică ruptă din cer, am fost sigură că El mi‑a trimis‑o. M‑am uitat în sus, deasupra mea, spre El, să‑I mulţumesc, aşa cum și El se va fi uitat spre a vedea calea Tatălui. Am început să plâng mişcată de atâta dragoste şi am simţit cum inima mi se umple de pace.”

Originând din dinamica liturgică și sintaxa scripturistică, lucrarea aceasta vine din zona mărturisirii apologetice, din vitalitatea și validarea unor foi de parcurs ale unei curse de apărare prin Cuvânt a demnității Ortodoxiei, cum o definea însuși autorul, cu altă ocazie. Sunt pagini-îndemn construite în jurul unui demers de tâlcuire a textelor Apostolelor duminicilor de peste an, meditații apărute pe parcursul anului 2016 în saptămânalul local Sibiu 100%. Intervenții scurte, circumscrise spațiului alocat (2.500 de semne, în adecvare a tehnicii editoriale), însă care poartă în ele indicatorii previzionari ai conștiinței și proprietății termenilor de certitudine ai Bisericii.

Romeo Petrașciuc

Nebunia pentru Hristos rămâne una dintre cele mai grele și mai mărețe ne­voin­țe ale evlaviei ortodoxe, pe care, din iubire de Dumnezeu și de oameni, au luat‑o asupra lor unii dintre creștinii cei mai râvnitori. Nebunia pentru Hristos este o nevoință creștinească pe cât de rară, pe atât de anevoioasă și de înaltă, la care sunt chemați de Domnul Dumnezeu numai bărbați și femei dintre cei mai aleși, puternici cu trupul și cu sufletul.
Părintele Teofilact Avdeev și iero­schi­mo­na­hul Sera­fim sunt doi dintre acești apropiați ai Împără­ți­ei lui Dumnezeu, în ale căror cuvinte și fapte cău­tă­to­rului de cele nepământești i se descoperă din plin strălucirea cea mai presus de minte a vieții harice.
Călătoria lor duhovnicească pe acest pământ ne este zugrăvită în culori vii prin condeiul ves­titului Serghei Nilus, ucenicul de o viață al Stareți­lor Optinei și pictorul neobosit al priveliștilor sfințeniei.

Într‑un colţ de rai din împrejurimile Kievului – numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu – s‑a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX‑lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă l‑a canonizat în anul 2011, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul.
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria Ortodoxiei trăite și despre grija pentru suflet – „lucrul cel nemuritor”, cea mai mare avuție a noastră.

Fundamentala carte a cunoscuților psihologi ortodocşi din Sankt-Petersburg – specialiști cu vastă experiență profesională și totodată profund atașați de experiența creștinismului ortodox – se impune prin coerenţa, precizia şi deplinătatea expunerii, comparând şi îmbinând acolo unde este cazul, într-o manieră caracteristică, acumulările ştiinţei psihologice şi multimilenara experienţă, încuviinţată şi însuflată de Dumnezeu, a asceticii ortodoxe.
Atât pentru specialiştii care doresc să-şi pună cunoştinţele şi talentul în slujba vindecării şi mântuirii sufletelor, cât şi pentru toţi cei ce vor să obţină o perspectivă cât mai completă asupra problemelor sufleteşti, perspectivă care să întrunească tot ce este mai bun din tradiţie şi din modernitate, cartea de faţă reprezintă o lucrare de referinţă în domeniul de tot mai mare interes al psihologiei şi psihoterapiei ortodoxe.

Nu există om care de‑a lungul vieţii sale să nu fi avut de‑a face cu boala. Lucrul acesta este inevitabil legat de condiţia umană [...].
Întotdeauna boala pune în discuţie, mai mult sau mai puţin, fundamentele, cadrul şi formele existenţei noastre, echilibrele dobândite, libera dispoziţie de facultăţile noastre somatice şi psihice, valorile noastre de referinţă, relaţia noastră cu ceilalţi şi însăşi viaţa noastră [...].
În cartea de faţă ne‑am străduit să dăm la iveală bazele unei teologii creştine a bolii şi a suferinţei, dar şi a modalităţilor de vindecare şi a sănătăţii, sprijinindu‑ne în esenţă pe învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi.
Jean-Claude Larchet

Autorul oferă o perspectivă asupra sănătăţii, bolii şi vindecării, uitată de lumea secularizată în care trăim. Ne redescoperă adică adevărata perspectivă, cea care ţine seama de condiţia noastră de făpturi ale lui Dumnezeu şi care ne revelează nemărginita Sa iubire de oameni.
Pr. Vasile Mihoc

Minunile cuprinse în acest volum sunt asemenea unui buchet înrourat a cărui mireasmă se revarsă spre noi, umplându-ne viețile cu parfumul și lumina strălucirii cerești a Preacuratei Fecioare. De aceea, suntem încredințați că toate aceste mărturii ale minunilor vor încălzi și alina inimile tuturor celor care caută sprijin și ajutor de la cea prin care Dumnezeu S-a făcut om. Ea a cunoscut și a purtat în inimă pătimirea Fiului său, iar toată durerea și suspinul i-au fost înveșmântate mai apoi cu slava Învierii din morți a Domnului Iisus Hristos. De aceea, prezența ei în viețile noastre aduce mângâiere, ostoiește lacrimile și durerile, dăruiește vindecări și înfăptuiește lucruri mai presus de fire, peste toate așezând ca semn atotbiruitor surâsul Învierii din morți al Fiului său.

„În Rusia există multe mănăstiri, dar o singură Optina.” Mănăstirea Optina s-a arătat – mai ales în secolul al XIX-lea – drept leagăn al renașterii tradiției creștine pravoslav­nice a Rusiei, tărâm neostoit al minunilor și maică a nenumărați nevoitori și părinți îmbunătățiți, rămânând până astăzi călăuza purtătoare a speranței reînvierii duhovnicești, făclia din sfeșnic care luminează spre slava lui Dumnezeu.
Sfaturile marilor stareți de la Optina, ce au biruit nu doar timpul, ci și pe toți potrivnicii văzuți și nevăzuți, se află adunate în acest volum, organizat alfabetic și tematic, pentru a picura în sufletele cititorilor harismele, spre tămăduire, ocrotire, luminare și mântuire, din cămara cea fără de preț a isihiei agonisite întru „Domnul păcii” (II Cor. 13, 11), „pe calea păcii” (Rm. 3, 17) și pentru „Evanghelia păcii” (Ef. 4, 3).

Viața Sfintei Iuliana e mai mult decât un roman de dragoste. Și de ce n-ar fi? Doar orice viață este o poveste de dragoste, care urcă și coboară mai multe trepte, se poate deschide către marea Dragoste ce le cuprinde și dă sens tuturor celorlalte sau, dimpotrivă, se închide în sine, rătăcind în labirintul unui ego iubitor doar de sine, și devenind idol, monstrul care se devorează pe sine. Fie­care viață este, așadar, o poveste de dragoste, împlinită sau nu, conștientizată sau nu, cu happy-end sau nu.
Dragostea Iulianei pentru Mirele ceresc este izvorul din care se adapă toate celelalte – cu atât mai mult dra­­­gostea pentru logodnicul ei, pe care vrea să-l facă părtaș marii Dragoste, singura adevărată și nesupusă efe­me­rității. Mirele pă­mân­tesc însă, pradă unui eros nă­val­nic, nu poate primi, nici înțelege dragostea iubitei sale pentru Mirele ceresc.
Atunci erosul lui năvalnic se preschimbă într-un thanatos sângeros. Dacă vreți, acest roman este un Quo vadis fără un happy-end în plan omenesc, dar cu unul veșnic fericit în plan dumnezeiesc.
Tatiana Petrache

• Aceasta carte reuneste un triplu studiu: o teologie a icoanei impreuna cu istoria ei; o estetica a icoanei impreuna cu structurile sale; si, in cele din urma, o tehnica a icoanei impreuna cu etapele sale. Lucrarea nu se doreste numai o prezentare teoretica a icoanei, ci si un instrument de lucru pentru iconografi si pentru toti cei care vor sa picteze icoane.

Păcatul capital al lui Joseph Martin, eroul acestei fascinante cărţi a lui Gheorghiu, a fost refuzul său de a întinde o mână de ajutor unui fugar căutat de poliția politică – păcat ce l-a marcat mai bine de un deceniu și pe care va jura să nu-l mai săvârșească… După unsprezece ani petrecuţi în spatele Cortinei de Fier – acolo unde l-a condus o misiune antropologică începută pe țărmurile Mării Negre –, în chiar ajunul mult așteptatei sale întoarceri în patrie, în apartamentul lui din Sofia sunt aduşi un român rănit, soția și copilul lor. Astfel, începe povestea lumii separate aproape jumătate de veac de Occident, lumea Sacrificaților Dunării.

În stilul deja consacrat prin Ora 25, Gheorghiu stabileşte în carte o paralelă între ultimele zile de viaţă ale eroului său şi Pătimirile lui Hristos. În capitole precum Rana din coastă, Aştept învierea trupului, Pilat se spală pe mâini cu apă de colonie, marele scriitor al exilului românesc condamnă deschis Occidentul, salvat de hidra roşie prin sacrificarea a milioane de oameni din Răsărit...

Lui Virgil Gheorghiu ii placea sa citeze adesea trei fraze ce apareau cu recurenta in opera sa si care puteau fi considerate deviza lui; prima apartinea unui Parinte al Bisericii: Orice om este un univers ce n‑a mai existat vreodata inainte si nu va mai exista niciodata dupa; a doua ii apartine lui Origen: E mai bine sa mori pe cale pentru un ideal inalt decat sa nu pleci niciodata la drum, iar a treia e dintr‑un cantec japonez: Asa e in viata, cazi de sapte ori, te ridici de opt ori

Luându‑l pe om de mână, credinţa îl aşază în faţa lui Dumnezeu. Un astfel de om se înalţă mai presus de lume: sub picioarele lui se află întunecatul haos al îndoielii, al necredinţei, al rătăcirilor, al filosofărilor îngâmfate şi totodată deşarte, la fel cum sub picioarele celui ce s‑a urcat pe vârful unui munte înalt se află nori, stânci, prăpăstii, cascade care vuiesc şi saltă din stâncă în stâncă.
Viaţa pământească e o călătorie ce nu se întrerupe nici măcar o clipă. Mergem, mergem, şi dintr‑o dată se deschid porţile veşniciei, şi ne pierdem în întinderea ei neînchipuită, aşa cum minunat grăieşte Sfântul David: străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale (Ps. 118, 19). Chiar aşa: legea lui Hristos este ca un fir pe care urmându‑l ieşim din labirintul întunecat al vieţii pământeşti în veşnicia cea fericită.

Să fiţi sănătoşi şi să propăşiţi!
Sfântul Ignatie Briancianinov

Pocăința e cea mai mare și mai de folos minune pentru suflet – poate chiar mai mult decât învierea unui mort. Dar asta nu înseamnă că minunile nu au nici un fel de importanță în viața duhovnicească. ­Altminteri pentru ce Sfânta Scriptură – mai cu seamă Evangheliile – descrie atât de multe întâmplări de felul acesta? De ce Însuși Hristos a săvârșit minuni într-un număr atât de mare, după mărturia Evangheliei: lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris (In 21, 25)? Care este chiar rostul prezentei cărți, cu zecile de minuni cuprinse în ea? Răspunsul la aceste întrebări îl dă Sfântul Apostol Pavel: un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi (I Cor. 14, 22). Vom adăuga: și pentru cei puțini credincioși.

Hristos a ales să facă multe și mari minuni, pentru a trezi conștiința adormită a omului căzut în păcat. Minunile Lui au fost ca o trâmbiță răsunătoare, ce a deșteptat și continuă să deștepte milioane de suflete omenești din somnul lor de moarte.
Cartea de față cuprinde minuni din vremea noastră... Unele din întâmplările descrise aici nu sunt minuni în adevăratul sens al cuvântului, ci mărturii ale îndurării lui Dumnezeu. Totul este scris cu emoţie sinceră şi potrivit adevărului, călăuzind către ­Dumnezeu şi către întărirea credinței în El.

Nu este întâmplător faptul că arhimandritul Serafim Alexiev, care toată viața sa a mărturisit și a învățat prin cuvânt și faptă Ortodoxia, a socotit că este de datoria lui să alcă­tuiască o explicare a Crezului – miezul întregii învățături creștine. N‑am greși afirmând că Simbolul de credință reprezintă cartea de identitate a creștinului: îl rostim înainte de primirea Botezului, îl rostim de fiecare dată înainte de a primi Sfânta Împărtășanie. Este un act de mărturisire a Adevărului, o necesitate a unirii și intrării în comuniune cu Dumnezeu și cu Biserica Sa.
De aceea, este foarte important ca această măr­turisire să fie nu numai cunoscută de noi în mod formal, ci și pătrunsă în înțelesul ei adânc, pentru ca binefacerile Adevărului, redat în forma lui cea mai concentrată, să se poată revărsa din ea pecetluindu‑ne desăvârșit viața. Tâlcuirea Crezului pe care ne‑o pune înainte părintele Serafim tocmai aceasta reușește: explică temeinic cele 12 articole ale Simbolului de credință cu simplitatea şi limpezimea cu care ne‑au obişnuit scrierile sale.

Frica ne intuneca zilnic viata: ne e teama pentru viata si sanatatea noastra si a celor apropiati, ne e teama pentru bunastarea noastra materiala, ne e teama de necazurile neprevazute, ne e teama de cele la care ne asteptam; ne e teama de cei ce ne dusmanesc, ne e teama pentru cei care ne iubesc; ne e teama de viata si, nu in ultimul rand, ne e teama de moarte si de intalnirea cu ceea ce se afla dincolo de aceasta. Ce este de facut? Cum ne putem apara inima si mintea de dureroasa apasare a temerilor?
Dupa cum ne-a obisnuit, autorul cauta ras­­­­punsurile oferite de experientele celor ce se confrunta in mod constant cu probleme sufletesti, incercand sa aduca oamenilor usurare de angoasa: duhovnicii si psihologii. Si, ca de fiecare data, rezultatul este o carte ce se citeste pe nerasuflate, in care folosul se imbina cu placerea lecturii, care va aduce, negresit, nadejde si intarire in sufletele cititorilor.

 Dragostea nu‑l rasfata pe copil si nici nu ii face viata usoara. Dragostea se manifesta prin asceza reala de a rezista ispitei cedarii sau enervarii si de a stabili limite clare si sistematice, ramanand totodata de partea copilului. - Philip Mamalakis