Cărți
-
Editura Callisto Eliminați acest articol
- șterge toate
-
Atlas de Anatomie a Omului, Sistemul Nervos si Organele de SimtPreț special 75.86 LEI Preț standard 101.15 LEIEpuizat din stocCo-editie cu Thieme Verlag Germania! Prefata editiei: Numărul de studenţi dar şi de colegi din sfera științelor biomedicale care au studiat neuroanatomia prin mijlocirea acestui volum a fost în continuă creştere, iar astfel volumul şi-a dovedit utilitatea. Creşterea rapidă a volumului cunoştinţelor în domeniul neuroştiinţelor ne obligă să actualizam permanent informaţia. Numai în ultimii câţiva ani s-au făcut noi descoperiri care ne-au modificat felul în care privim structura şi funcţiile sistemului nervos. A fost prin urmare necesară actualizarea şi suplimentarea cunoştinţelor deja existente. Au fost adăugate secţiuni noi; de exemplu, o secţiune despre metodele moderne în neuroanatomie, o secţiune despre receptorii pentru neurotransmiţători, şi o introducere în studiile imagistice moderne utilizate frecvent în unităţile spitaliceşti. Aplicațiile clinice au fost menținute şi actualizte astfel încât să asigure o legătură cât mai bună cu contextul clinic. Scopul a fost să furnizeze studentului nu numai cunoştinţe solide de neuroanatomie, ci şi o bază importantă în domeniul interdisciplinar al neuroştiinţelor. Mai mult, studentul intră în contact cu aspectele clinice ale acelor domenii medicale în care neuroanatomia deţine un rol important. Formatul în policromie contribuie la prezentarea mai clară şi mai uniformă a informaţiilor. Astfel, pe parcursul întregii cărţi, căile senzitive sunt prezentate în culoare albastră, căile motorii în culoare roşie, fibrele parasimpatice în culoare verde, iar fibrele simpatice în culoare galbenă. Michael Frotscher Despre Thieme Verlag Editura cu profil medical şi ştiinţific Thieme Verlag, beneficiara mai multor premii internaţionale, şi-a demonstrat angajamentul faţă de menţinerea celui mai înalt standard de calitate în conţinutul şi prezentarea tuturor produselor sale. Culorile mărcii sale, albastru şi argintiu, au devenit sinonime cu excelenţa în domeniul publicaţiilor.CuprinsSistemul nervos Introducere Sistemul nervos - prezentare generală Dezvoltare şi subdiviziuni Circuite funcţionale Poziţia sistemului nervos în organism Dezvoltarea şi structura creierului Dezvoltarea creierului Anatomia creierului Evoluţia creierului Elemente de bază ale sistemului nervos Neuronul Metode utilizate în neuroanatomie Ultrastructura unei celule nervoase Sinapsa Localizarea Structura Funcţia Tipuri de sinapse Neurotransmiţători Transportul axonal Receptorii pentru neurotransmiţători Transmiterea sinaptică Sisteme neuronale Circuite neuronale Fibra nervoasă Ultrastructura tecii de mielină Dezvoltarea tecii de mielină în sistemul nervos periferic Dezvoltarea fibrelor nervoase nemielinizate Structura tecii de mielină în SNC Nervul periferic Nevroglia Vasele de sânge Măduva spinării şi nervii spinali Prezentare generală Măduva spinării Structura Arcuri reflexe Substanţa cenuşie şi sistemul intrinsec Măduva spinării în secţiune transversală Căile ascendente Căile descendente Aspectul căilor Vascularizaţia măduvei spinării Ganglionul spinal şi rădăcinile posterioare Meningele spinal Inervația segmentară Sindroamele medulare Nervii periferici Plexurile nervoase Plexul cervical (C–C) Ramurile posterioare (C–C) Plexul brahial (C–T) Segmentul supraclavicular Segmentul subclavicular Nervii trunchiului Ramurile posterioare Ramurile anterioare Plexul lombo-sacral Plexul lombar Plexul sacral Trunchiul cerebral şi nervii cranieni Prezentare generală Organizare longitudinală Nervii cranieni Baza craniului Nucleii nervilor cranieni Bulbul rahidian Secţiune transversală la nivelul nervului hipoglos Secţiune transversală la nivelul nervului vag Puntea Secţiune transversală la nivelul genunchiului nervului facial Secţiune transversală la nivelul nervului trigemen Nervii cranieni (V, VII – XII) Nervul hipoglos Nervul accesor Nervul vag Nervul glosofaringian Nervul vestibulo-cohlear Nervul facial Nervul trigemen Ganglionii parasimpatici Ganglionul ciliar Ganglionul pterigopalatin Ganglionul otic Ganglionul submandibular Mezencefalul Structura Secţiune transversală la nivelul coliculilor inferiori ai mezencefalului Secţiune transversală la nivelul coliculilor superiori ai mezencefalului Secţiune transversală prin regiunea pretectală a mezencefalului Nucleul roşu şi substanţa neagră Nervii musculaturii oculare (Nervii cranieni III, IV şi VI) Nervul abducens Nervul trohlear Nervul oculomotor Căile lungi Fasciculul corticospinal şi fibrele corticonucleare Lemniscul medial Fasciculul longitudinal medial Conexiunile internucleare ale nucleilor trigeminali Tractul central al tegmentului Fasciculul longitudinal posterior Formaţiunea reticulată Histochimia trunchiului cerebral Cerebelul Structura Subdiviziuni Nucleii şi pedunculii cerebeloşi Cortexul cerebelului Circuite neuronale Organizarea funcţională Proiecţiile fibrelor Rezultatele stimulării experimentale Căile cerebeloase Pedunculul cerebelos inferior (corpul restiform) Pedunculul cerebelos mijlociu (brachium pontis) Pedunculul cerebelos superior (brachium conjunctivum) Diencefalul Dezvoltarea prozencefalului Linia de demarcaţie telo-diencefalică Structura Segmente Secţiune frontală la nivelul chiasmei optice Secţiune frontală la nivelul tuber cinereum Secţiune frontală la nivelul corpilor mamilari Epitalamusul Habenula Glanda pineală Talamusul dorsal Nucleii talamici specifici Nucleii talamici nespecifici Grupul nuclear anterior Grupul nuclear medial Nucleul centromedian Grupul nuclear lateral Grupul nuclear ventral Corpul geniculat lateral Corpul geniculat medial Pulvinar Secţiune frontală prin talamusul rostral Secţiune frontală prin talamusul caudal Subtalamusul Subdiviziuni Răspunsurile la stimularea subtalamusului Hipotalamusul Hipotalamusul sărac mielinizat Hipotalamusul bogat mielinizat Vascularizaţie Conexiunile hipotalamusului slab mielinizat Conexiunile hipotalamusului bogat mielinizat Topografie funcţională la nivelul hipotalamusului Hipotalamusul şi hipofiza Dezvoltarea şi segmentarea hipofizei Infundibulum Vascularizaţia hipofizei Sistemul neuroendocrin Telencefalul Prezentare generală Subdiviziunile emisferei Rotaţia emisferei Evoluţia Cortexul cerebral Lobii cerebrali Secţiuni prin telencefal Secţiuni frontale Secţiuni orizontale Paleocortexul şi corpul amigdaloid Paleocortexul Corpul amigdaloid Conexiunile Arhicortexul Subdiviziuni şi importanţă funcțională Cornul lui Ammon Conexiunile Cortexul hipocampului Neostriatul Insula Neocortexul Straturile corticale Coloanele verticale Tipuri de celule ale neocortexului Conceptul modular Ariile corticale Lobul frontal Lobul parietal Lobul temporal Lobul occipital Tracturile Asimetria emisferică Proceduri imagistice Radiografia cu contrast Tomografia computerizată Imagistica prin rezonanţă magnetică PET şi SPECT Sistemele cerebrovascular şi ventricular Sistemul cerebrovascular Arterele Artera carotidă internă Ariile de vascularizaţie Venele Venele cerebrale superficiale Venele cerebrale profunde Spaţiile lichidului cefalorahidian Prezentare Plexul coroid Ependimul Organe circumventriculare Meningele Dura mater Arahnoida Pia mater Sistemul nervos autonom Prezentare generală Sistemul nervos autonom central Sistemul nervos autonom periferic Sistemele adrenergic şi colinergic Circuite neuronale Trunchiul simpatic Segmentele toracic superior şi cervical Segmentele toracic inferior şi abdominal Inervaţia tegumentului Sistemul nervos autonom în periferie Fibrele eferente Fibrele aferente Plexul intramural Neuronii autonomi Sisteme funcţionale Funcţia creierului Sistemele motorii Fasciculul corticospinal Sistemul motor extrapiramidal Conexiunile funcţionale ale sistemului motor extrapiramidal Placa motorie Organul tendinos Fusul neuromuscular Calea motorie finală comună Sistemele senzitive Organele senzitive cutanate Calea sensibilităţii epicritice Căile sensibilităţii protopatice Organul gustativ Organul olfactiv Sistemul limbic Prezentare Girusul cingulat Aria septală Organele senzitive Ochiul Structura Pleoapele, aparatul lacrimal şi cavitatea orbitală Muşchii globului ocular Globul ocular Segmentul anterior al globului ocular Vascularizaţia Fundul de ochi Retina Nervul optic Fotoreceptorii Calea vizuală şi reflexele oculare Calea vizuală Organizarea topografică a căii vizuale Reflexele oculare Urechea Structura Prezentare Urechea externă Urechea medie Urechea internă Cohleea Organul lui Corti Aparatul vestibular Celulele senzitive vestibulare Calea auditivă şi căile vestibulare Calea auditivă Căile vestibulare Lectură suplimentară Index
-
Atlas de anatomie a omului Netter (editia a 5-a)Preț special 273.09 LEI Preț standard 364.13 LEIEpuizat din stoc
Ediţia a cincea a Atlasului de Anatomie a Omului de Frank H. Netter, MD, IN LIMBA ROMANA a fost actualizată de o echipă de editori consultanţi condusă de John T. Hansen şi din care au făcut parte Brion Benninger, Jennifer K. Brueckner, Stephen W. Carmichael, Noelle A. Granger şi R. Shane Tubbs. Fiecare dintre aceştia a revizuit, modificat şi actualizat o secţiune a acestui Atlas. în această nouă ediţie echipa editorială a actualizat imaginile radiologice din cartea în format tipărit şi din versiunile online auxiliare acesteia, modalitate prin care noţiunile de anatomie au fost introduse în contextul imagisticii clinice. Deoarece a fost necesară introducerea de material nou, Carlos A. G. Machado, MD, a adăugat imagini noi în această ediţie. Echipa de editori consultanţi s-a raportat constant la Terminologia Anatomica pe care a utilizat-o ca bază pentru revizuirea nomenclaturii şi terminologiei. Ilustraţiile realizate de Dr. Netter se caracterizează prin claritatea extraordinară cu care sunt prezentate structurile anatomice, într-o manieră care poate fi corelată cu clinica, dar care menţine echilibrul între complexitate şi simplificare. Această a cincea ediţie se datorează în mare măsură şi editorilor consultanţi ai ediţiilor precedente, Dr. Sharon Colacino (Oberg) (prima ediţie), Dr. Arthur F. Dalley II (a doua ediţie) şi Dr. John T. Hansen (a treia ediţie), care au supravegheat cu profesionalism crearea acestor ediţii anterioare, ceea ce a făcut ca sarcina noastră să fie mult mai uşoară. A patra ediţie a fost prima publicată sub sigla Elsevier şi a inclus contribuţia lui Anil Walji şi Thomas Gest, dar şi a unor membrii ai echipei editoriale actuale.
Modificările semnificative efectuate în toate secţiunile acestui Atlas includ reorganizarea ordinii planşelor pentru a reflecta cu acurateţe cât mai mare metodele curente de predare a anatomiei; reducerea etichetării unor imagini; şi îndepărtarea unor planşe clinice care nu mai erau de actualitate. Ordinea planşelor în fiecare secţiune respectă următoarea secvenţă: dinspre straturile superficiale către straturile profunde. în secţiunile destinate membrului superior şi membrului inferior, imaginile au fost modificate pentru a reflecta orientarea uzuală folosită în corelaţia anatomiei cu imagistica. în plus, pe parcursul întregii cărţi multe planşe au fost actualizate în conformitate cu viziunile contemporane asupra anatomiei. Sperăm ca această nouă ediţie a Atlasului de Anatomie a Omului să vă fie utilă atât în procesul de învăţare cât şi în cariera profesională.
Despre versiunile online:
Pentru ediţia acestui Atlas am inclus accesul la pagina de internet www. studentconsult. com. Ca urmare a feedback-ului primit de la studenţi şi facultăţile de medicină, am aflat că includerea Atlasului de Anatomie a Omului - Netter în "Student Consult" îmbogăţeşte suplimentar informaţia conţinută în acest site. Multe din instrumentele care au fost disponibile la www. Netteranatomy. com sunt acum disponibile în "Student Consult", unde există şi alte elemente adiţionale. în plus faţă de cele 80+ imagini din Atlasul în formă tipărită, există peste 250 de imagini clinice pe care editorii consultanţi le-au adăugat pe acest site, inclusiv numeroase imagini clinice Netter. Acestea sunt imagini clinice şi radiologice care prezintă atât aspectele anatomice normale cât şi pe cele patologice. Legăturile (linkurile) dintre Netter şi "Student Consult" au fost dezvoltate şi permit utilizatorului să acceseze majoritatea produselor din acest site, atât de utile studenţilor şi cadrelor didactice universitare. De asemenea, în "Student Consult" se află filme video create de Interact Elsevier, produsul Netter’s 3D Interactive Anatomy (anatomie interactivă tridimensională), dar şi Module Interactive de Disecţie de la Universitatea din North Carolina, Chapel Hill. Resursele online adiţionale, cum sunt imaginile radiologice, filmele video de la Modulele de Disecţie ale UNC şi multe alte resurse sunt indicate prin simbolul x. Simbolul z indică filmele video din Netter’s 3D Interactive Anatomy.
CUPRINS
Secțiunea 1 CAPUL ȘI GâTUL
Anatomie topografică 1
Straturile superficiale ale feţei 2-3
Oasele şi ligamentele 4-23
Straturile superficiale ale feţei 24-25
Gâtul 26-34
Regiunea nazală 35-50
Regiunea orală 51-62
Faringele 63-73
Glanda tiroidă şi laringele 74-80
Orbita şi conţinutul 81-91
Urechea 92-98
Meningele şi emisferele cerebrale 99-114
Nervii cranieni şi cervicali 115-134
Vascularizaţia cerebrală 135-146
Imagistică regională 147-148
Secțiunea 2 REGIUNEA POSTERIOARĂ A TRUNCHIULUI ȘI MĂDUVA SPINĂRII
Anatomie topografică 149
Oasele şi ligamentele 150-156
Măduva spinării 157-167
Musculatura şi inervaţia 168-172
Anatomie secțională 173-174
Secțiunea 3 TORACELE
Anatomie topografică 175
Glanda mamară 176-178
Pereţii trunchiului 179-189
Plămânii 190-204
Cordul 205-223
Mediastinul 224-234
Imagistică regională 235
Anatomie secţională 236-239
Secțiunea 4 ABDOMENUL
Anatomie topografică 240
Pereţii trunchiului 241-260
Cavitatea peritoneală 261-266
Viscerele abdominale 267-276
Viscerele abdominale (glandele anexe) 277-282
Vascularizaţia viscerelor abdominale 283-296
Inervaţia viscerelor abdominale 297-307
Rinichii şi glandele suprarenale 308-322
Secţiuni abdominale 323-330
Secțiunea 5 PELVISUL ŞI PERINEUL
Anatomie topografică 331
Oasele şi ligamentele 332-336
Planşeul şi conţinutul pelvisului 337-347
Vezica urinară 348-351
Uterul, vaginul şi structurile de susţinere 352-355
Perineul şi organele genitale externe la femeie 356-359
Perineul şi organele genitale externe la bărbat 360-367
Structurile omoloage ale organelor genitale 368-369
Testiculul, epididimul şi canalul deferent 370
Rectul 371-376
Imagistică regională 377
Vascularizaţia 378-388
Inervaţia 389-397
Secţiuni transversale regionale 398-399
Secțiunea 6 MEMBRUL SUPERIOR
Anatomie topografică 400
Anatomia suprafețelor cutanate 401-405
Umărul şi axila 406-418
Braţul 419-423
Cotul şi antebraţul 424-439
Regiunea carpiană şi mâna 440-459
Inervaţia şi vascularizaţia 460-467
Imagistică regională 468
Secțiunea 7 MEMBRUL INFERIOR
Anatomie topografică 469
Anatomia suprafețelor cutanate 470-473
Şoldul şi coapsa 474-493
Genunchiul 494-500
Gamba 501-510
Glezna şi piciorul 511-525
Inervaţia şi vascularizaţia 526-530
Imagistică regională 531
Secțiunea 8 ANATOMIE SECȚIONALĂ
Ilustrații cheie pentru anatomia secțională 532
Referințe
Index -
DSM-5. Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale DSM-V DSM5Preț special 315.00 LEI Preț standard 420.00 LEIEpuizat din stocTraducere & co-editie cu American Psychiatric Association: Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders: DSM-5.RESURSE SUPLIMENTARE GRATUITE (cu acceptul APA, USA): http://www. psychiatry. org/practice/dsm/dsm5/online-assessment-measures