Cărți

Notele dedicate de Berthelot României au fost considerate de el ca reprezentînd mai mult decît o datorie de conștiință și nu numai una personală. Generalul francez a manifestat față de această țară și față de poporul ei o dragoste profundă și cordială. În ultimii ani ai vieții, el s-a re-ferit în mod frecvent la România ca la „ a doua mea patrie”, „unde mi-am lăsat o bună parte a inimii”. Experiența istorisită în paginile ce urmează a fost atît de importantă pentru el, încît cele din urmă luni pe care le-a trăit s-au constituit într-o adevărată cursă, cu sine și îndeosebi cu timpul ce curgea implacabil, pentru a încheia revizuirea textului în vederea unei eventuale publicări înainte de survenirea morții.

Deşi pentru posteritate Constantin Negruzzi a rămas, înainte de orice, ca autorul prim şi cel mai realizat de nuvelă istorică, el este în realitate mult mai mult. Stilul narativ şi structura marcat modernă a povestirii, vădite chiar în nuvelistica de tinereţe, nu au influenţat puţin evoluţia literaturii române din secolul romantic în care apar germenii realismului critic. Ca atitudine de gândire şi armă împotriva iluziilor, ironia subţire a acestui scriitor, recuperatorie psihic şi moral, se recunoaşte în toată literatura română de după el, ca şi moralismul foarte accentuat. - Elvira Sorohan

Constantin NOICA - Născut pe 12/25 iulie 1909, în comuna Vităneşti, judeţul Teleorman, decedat pe 4 decembrie 1987. Paul ANGHEL - Născut pe 18 august 1931, în comuna Răcătău, judeţul Bacău. Căsătorit cu Malvina Urşianu, regizoare de film. S-a stins din viaţă pe 19 mai 1995, la Bucureşti.

Cartea, apărută în condiții tipografice de excepție, reprezintă un adevărat eveniment editorial, autorul asamblând într-o manieră originală subiecte de prim ordin ale vânătorii propriu-zise, dar și unele privind „vânătoarea de pește”, cum era, pe vremuri, definit pescuitul. Lucrarea reunește – sub emblema pasiunii noastre pentru natură și pentru sălbăticiunile care o însuflețesc – numeroase pretexte gastronomice dintre cele mai apetisante, asezonate cu pățanii mai vechi sau mai noi și cu incursiuni în biblioteca de căpătâi a breslei.

Apelative onomastice – Dicționar” este cea mai recentă carte lansată de profesorul sucevean Petru Tomegea, volum tipărit la Editura Junimea, Colecția Univers Didactic. Prefața cărții este semnată de prof. univ. dr. Rodica Nagy, care spune că, în mod firesc, lucrarea conține o secțiune în care sunt tratate o serie de aspecte teoretice vizând domeniul interdisciplinar al apelativelor, în cadrul mai larg al ideilor vehiculate în legătură cu întregul microsistem al onomasticii.

„Povestea Bucovinei”, dacă e să preluăm titlul însemnărilor lui Filip Țopa (manuscris recuperat în Glasul Bucovinei), este istoria unei/unor colonizări. Âinut de margine, mozaic etnic hibridat cultural, de energie poliglotă, provincia detrunchiată, trecută printr-un șir de anexări, „civilizări”, emigrări, deznaționalizări, își prelungește martirajul etnic. Schizofrenia bucovineană, cu alaiul ei de dureri, frustrări, neîmpliniri, culminând cu prigonirea limbii române și recidivele crizei identitare (prin doctrina moldovenismului, întreținând un fals binom lingvistic) nu și-a găsit încă rezolvarea, în pofida retoricii politicianiste. Cele două emisfere comunică oare, spărgând „granița indiferenței”? Sau, într-o țară dilematică, vădind moliciuni diplomatice (ca să nu supărăm vecini trufași), ne mulțumim, cum spunea Maria Toacă, bătăioasa gazetăriță de la Cernăuți, cu „moara de vorbe”?

Generat şi girat de o consistentă experienţă în evaluarea cercetării doctorale din două tărâmuri conexe ale ştiinţelor umaniste, filologie şi filosofie, noima acestui volum este de a contribui la risipirea suspiciunii care pare să învăluie tot mai mult ideea de doctorat în România. Dincolo de butaforiile responsabile pentru suspiciunea amintită, cultivată otova şi sub imperiul voinței impulsive, există şcoli doctorale de veritabilă elevaţie axiologică.

Personajul principal se distinge de celelalte prin modul în care încasează lovituri repetate şi este purtat de către evenimente produse parcă din senin, din nimic, către un deznodământ dramatic… În volumul lui Gafiţa numai personaj principal să nu fii… Cele secundare şi cele episodice alcătuiesc un cor antic care-l însoţeşte până la capăt pe bietul erou.

Dacă ştim ce gândesc, ce visează, cum scriu şi cum trăiesc azi poeţii, e şi pentru că există un Robert Şerban. Vorbitor fâşneţ şi cu „piper pe limbă”, a lăsat cadou literaturii române nenumărate volume în dialog. Rar se întâmplă în lumea literară ca un poet să-şi iubească atâta confraţii, să-i celebreze mai curtenitor. Raidul poeţilor îl arată la faţă. E de 72 de ori jurnalist. Şi în fiecare clipă poet. Citiţi-l! Din întrebările lui scapără jarul, stilul ironic şi iscoditor. - Dia RADU

Marius Albert Neguț (n. 22 ian. 1976) - romancier și poet.
A debutat în anul 2016, la editura brașoveană Libris, cu romanul „Îngeri rătăciți” - roman distins în anul 2017 cu Premiul Special al Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”. Al doilea roman al autorului - „Inocența păcatului”, a apărut în anul 2017, la aceeași editură - Libris. În 2018, Marius Albert Neguț a publicat romanul „Din altă viață - Jurnal de copil”, roman urmat, în 2019, de „Din altă viață - C.V. de golan”. În 2020, la editura Polirom, a apărut romanul „Cerberus”. În același an, la editura Creator - fostă Libris -, a apărut „Din altă viață - Teleleu”.

Dragă cititor,

Un strigăt pe Nistru este o carte de citit în singurătate, fără a o lăsa din mână nici pentru o clipă.
E ca o simfonie.
Despre această carte, a vorbi în termeni obișnuiți, a o analiza, ar fi să comiți un sacrilegiu. Este expresia simbolică, exhaustivă a destinului românilor pe acest pământ. Dar este și o minunată poveste de dragoste între doi crucificați și trimiși spre Marea Neagră pe apa Nistrului, care, până la urmă, se reîntâlnesc, dar nu se regăsesc.
Cred că este o operă perfectă, și cu aceasta am spus totul.
Gheorghe Budeanu a oferit cititorului cu ani în urmă tulbu­ră­toarea sa culegere de reportaje despre războiul din 1992, declan­șat de separatiști la Nistru – Transnistria în flăcări. El însuși s‑a băgat în toiul acelor evenimente.
Literatura noastră aștepta un asemenea roman.
Un strigăt pe Nistru – romanul lui Gheorghe Budeanu – este una din necesarele cărți ale acestor vremuri complicate, pe care le traversăm noi, tot neamul românesc, de la Nistru la pădurile Făgărașului – între Războiul de Independență de ieri și o Reunire de mâine.
Doamne, ajută – pentru cititor! Recunoștința noastră, frate Gheorghe!

Vladimir BEȘLEAGĂ
19 iunie 2019

Studiile substanţiale pe care le-a scris despre Eminescu, acţiunea de promovare a operei şi personalităţii sale în epoca globalizării şi postmodernismului prin coordonare de ediţii, facsimilarea manuscriselor realizând visul de aur al lui Constantin Noica, repunerea în discuţie şi elucidarea unor aspecte controversate ale biografiei poetului (stabilirea cu mijloacele medicinii de azi a maladiilor de care a suferit), polemicile cu detractorii şi cu adepţii „despărţirii” de Eminescu demonstrează spiritul de completitudine care este blazonul de nobleţe al simionismului.

Eugen Simion a trecut cu exemplaritate deontologică proba de foc pe care Eminescu o prezintă, precum zicea Călinescu, pentru orice critic român.

 

Acad. Mihai CIMPOI

Chişinău

Născut în anul 1805,într-o familie țărănească, în cătunul Berterode din marele ducat Saxa, din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană.

Școala elementară din Neukirchen.

La 14 ani, argat în diverse sate și la castelul Tenneberg de lângă orașul Gotha. Învață meseria de caretaș (fabricant de trăsuri) și apoi ucenic la un maistru din Cumbach.

La 15 martie 1830 pornește într-o călătorie de perfecționare în orașele germane Gotha, Erfurt, Weimar, Jena și Baireuth, continuând la Viena, Bratislava, Budapesta, Semlin, Lugoj (locuit pe jumătate de români, pe celălalt mal al Timişului, de germani), Sibiu, Brașov, București, Focşani, Tecuci, Bârlad, Iași. Pleacă pe mare spre Constantinopol/ Istanbul din portul Galați.

Jurnalul de călătorie, însoţit cu vederi litografice şi hărţi, a fost prelucrat de Heinrich Schwerdt, preot în Neukirchen, şi publicat la Eisenach în anul 1837.

Şi dacă Torouţiu este azi aproape un necunoscut, este interesul pentru Bucovina unul major?
În ce mă priveşte, nu-mi fac nici un fel de iluzii, pentru că valul de schimbări din anii comunismului, când cuvântul Bucovina devenise, oricum, tabu, a şters nu numai memoria faptelor, ci şi amintirea oricărei responsa­bilităţi. A mai rămas, eventual, adierea unor nostalgii.
Şi, totuşi, în legătură cu Torouţiu, nu putem să nu ne punem întrebarea: dincolo de activităţile sale filan­tropice şi antreprenoriale, dincolo de documen­tele intrate cumva în istorie şi anonimizate, dincolo de traduceri, scrieri de istorie literară etc., etc., ce rămâne? Ce rămâne din I.E. Torouţiu? Îl va salva volumul de-acum?
Mircea A. DIACONU

Volumul este rodul travaliului infatigabilului  magistru, Ilie DAN, care ne propune un Nicolae GANE în ipostază de junimist devotat, de demnitar vertical (primar, prefect, parlamentar, ministru, magistrat), de memorialist expresiv, pilduitor pentru zilele noastre, de reașezare în albia uitatelor și bunelor tradiții.

Lucian VASILIU

Volumul Nimic fără Newton este, fără ca autorul să-şi fi propus, o istorie a filosofiei prin eseuri, care nu urmăresc succesiunea filosofilor, ci viaţa unor concepte filosofice.
Noica recunoaşte doar patru filosofi, Platon, Aristotel, Kant şi Hegel. Restul, între care, cu modestie, se include, nu au reuşit. Şi totuşi, Noica a reuşit ceea ce doar unii, puţini, foarte puţini, extrem de puţini au reuşit, a reuşit să-l înţeleagă pe Kant.
Între Critica Raţiunii Pure şi Critica Raţiunii Practice, pe de o parte, Critica Judecării, pe de altă parte, Noica întrevede ceva. Un gol, o lacună sau o depresiune?

Ideea acestei lucrări vine pe seama unui proiect mai larg, pe care intenţionez să-l duc la bun sfârşit, Istoria literaturii române.

In plus, Nichita Stănescu este poetul pe care l-am apreciat de la început şi pentru a cărui dispariţie prematură îmi pare atât de rău întrucât sunt curios, precum şi în cazul lui Mihai Eminescu, în ce direcţie s-ar fi dus opera lui atât de originală.

Şi nici nu mi s-a părut prea bine analizat, până în prezent, la fel cum aş putea spune, între alţii, şi despre Ion Barbu sau Tudor Arghezi.

Dan IONESCU

Memorii la vârsta sintezelor vieții, de Ioan Pop de Popa

Legende, anecdote, istorioare cu tâlc din Istoria Imperiului Otoman extrase și prefațate de Elvira Sorohan

Nici un omagiu mai consistent nu i se poate aduce lui Dimitrie Cantemir decât reeditându-i opera. El este prima personalitate de anvergură, răsărită miraculos din pământul încă arid al culturii române. Înainte de a-i fi datori lui Eminescu, îi datorăm lui Cantemir că ne-a scos în lume prin merite ce erau numai ale lui. N-a fost numai istoric, geograf, sociolog, etnograf, logician şi încă altele, a fost şi un mare povestitor al dramatismului ca destin, ce agită existenţa umană. La o lectură atentă, acest talent, indiferent de limba în care a scris, îi marchează întreaga operă, fără a trăda spiritul ştiinţific, dimpotrivă, împrumutându-i un aer de lejeritate şi genială siguranţă de sine.

Elvira Sorohan

Este vorba de jurnalul unui cărturar ce se ia în serios, valorificând anume datele personale şi deopotrivă şansele pe care i le oferea so­cietatea românească în ultima decadă a seco­lului XIX şi în primii ani din secolul XX.
Istoric al antichităţii, cu preocupări de arheologie, epigrafie, antropologie, lingvis­tică, Teohari Antonescu era deprins a-şi observa, adesea cu ochi critic, propriile fapte, a căror proiecţie în Jurnal va suscita, neîndoielnic, interesul cititorului.
Scris mai cu seamă în mo­mente de tensiune, discontinuu, secvenţial, Jurnalul în cauză are un aspect de însemnări intime, făcute cu menirea de a-şi fixa căutările, trăirile, reflecţiile ocazionale.
Alexandru ZUB

Poezia Sub patrafir este, și credem că nu ne înșelăm, una din cele mai profunde și mai tulburătoare balade tragice din literatura noastră, cu grave reverberații mioritice, cu aceeași poziționare calmă în fața morții: Dar cum e scris!… Că sunt dator / Și eu c-o moarte.

Precum părintele lui Creangă (alt mioritic lipsit de crispare!) cel care respingea formele excesiv demonstrative ale credinței și susținea că „biserica-i în inima omului”, și țăranul lui Coșbuc e pătruns și întărit de prezența divină: Păgân sunt parcă, nu creștin!/ Bisericos n-am fost părinte,/ Dar rar, când mi-am adus aminte,/ M-am dus și eu să mă închin./ Eu am pe Dumnezeu în mine:/ Mereu îl simt, și-l văd mereu –/ Gândesc așa! Mai știu și eu!/ Dar, taică, las’că Dumnezeu/ Va ști mai bine.

Doru SCĂRLĂTESCU

Traian Grigorescu s‑a născut la 27 mai 1887 în Bucu­rești. Părinții săi au fost: generalul Eremia Grigores­cu și Elena, născută Arapu. Mama lui a fost prima fe­meie care a absolvit Universitatea din Iași, devenind pro­fe­soară de matematică. Traian a fost primul copil al fami­liei. Au urmat Lucreția (căsătorită cu prof. univ. Ioan Ursu), Aurelian, Romulus, Margareta.
Între 1911‑1913 a făcut un stagiu de instrucție la un regiment de artilerie din Salzburg – Austria. A fost avan­sat la gradul de căpitan în 1914.
În august 1916, era comandantul unei baterii de ar­tilerie (bateriei a 4‑a), din cadrul unui Divizion de obuzi­ere de 105 mm comandat de colonelul Anastasie Grigo­rescu. Unitatea se afla în componența Diviziei 15 In­fan­terie condusă de generalul Eremia Grigorescu.
Carnetul cu însemnări al căpitanului Traian E. Grigo­­rescu relatează acțiunea unității militare din care făcea parte – Divizia 15 și a unității militare pe care o co­man­da – bateria a 4‑a din Divizionul de Obuziere la în­ce­putul războiului de întregire.
Traian D. LAZĂR